Însă, înainte de sărbătoarea Paștilor, Isus, știind că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și, fiindcă iubea pe ai Săi, … i-a iubit până la capăt.
Ioan 13:1
Iubiți până la capăt
Scena cinei i-a descoperit lui Petru un nou aspect din caracterul Domnului Isus și al lucrării Sale, anume preoția Sa cu privire la comuniune. Pe muntele schimbării la față, ucenicul fusese deja introdus în chiar locul comuniunii și Îl auzise pe Tatăl exprimându-Și plăcerea pe care o avea în Fiul Său. Dar Petru urma să învețe ceea ce îi era necesar pentru a avea această comuniune, pentru a o menține sau pentru a reintra în ea dacă ar fi pierdut-o. Noi putem, ca și Petru, să ne bucurăm într-o oarecare măsură de relația noastră cu Dumnezeu, fără să avem o comuniune reală cu El. Comuniunea înseamnă a avea un gând comun cu Tatăl și cu Fiul. Domnul Isus exprima acest adevăr atunci când îi spunea lui Petru: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine”.
Avem noi, fără nicio rezervă, parte cu Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos în aprecierile Sale, în gândurile și în afecțiunile Sale? Avem noi, împreună cu Dumnezeu, aceeași judecată față de om, față de lume și față de păcat, aceeași gândire despre lucrarea Domnului Isus și despre valoarea sângelui Său? Avem noi afecțiuni similare cu cele pe care le are Fiul pentru Tatăl și cu cele pe care le are Tatăl pentru Fiul? Avem noi o bucurie comună cu Dumnezeu despre perfecțiunea lui Isus Hristos, o gândire comună cu Fiul despre Tatăl ceresc, pentru a-L glorifica, pentru a-I face bucurie, pentru a face voia Sa, pentru a ne încrede în El, pentru a ne bucura deplin de prezența Sa? Iată câteva întrebări al căror răspuns arată care este starea noastră față de Mântuitorul!
