Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuși și să-și ia zilnic crucea și să Mă urmeze.
Luca 9:23
Harul lui Dumnezeu, în esența lui, este fără plată și necondiționat. Totuși, mulți sunt nedumeriți atunci când găsesc în Scriptură pasaje în care apare cuvântul „dacă”, după cum vedem și în versetul citat mai sus. Care este explicația? Este mântuirea cu adevărat în dar? Sau trebuie să plătim ceva Domnului înainte de a deveni ai Lui?
În pilda cinei celei mari din Luca 14, ușa mântuirii este larg deschisă și harul strălucește fără să fie făcută nicio cerință, fără să fie impusă nicio condiție și fără să fie cerut niciun preț. După toate acestea însă, Domnul testează realitatea acelora care Îl urmau prin stabilirea unor condiții ale uceniciei. Este bine să observăm diferențele dintre aceste două lucruri, precum și ordinea în care ele sunt așezate. Harul este o formă specială a dragostei divine; el se revarsă către cei lipsiți de orice merit și se adaptează nevoilor lor. De cealaltă parte, ucenicia este o formă specială a dragostei care izvorăște din inima celui credincios; este manifestarea dragostei divine în inima credinciosului, îndreptându-se către Izvorul ei.
Prețul imens al mântuirii a fost plătit de Cel care, fiind făcut păcat pentru noi, a purtat în trupul Său păcatele noastre pe cruce. Pe noi, mântuirea nu ne costă absolut nimic. Ucenicia însă ne costă totul. Ea presupune sacrificii din partea noastră în orice fel. Înseamnă rugăciune și studierea Cuvântului lui Dumnezeu, precum și o sumedenie de alte exerciții spirituale. Trebuie mai întâi să ne facem bine socoteala și să calculăm bine costurile, însă în lumina deplină a puterii lui Dumnezeu și a resurselor de har pe care El le pune la dispoziția noastră.
Harul și ucenicia merg mână în mână, însă nu trebuie să le schimbăm ordinea. Vedem această ordine în cazul lui Bartimeu, în Marcu 10. La strigătul lui, harul a intervenit și i-a dăruit tot ceea ce a dorit. Apoi Domnul Isus i-a spus: „Du-te!”. Nu i-a impus nimic lui Bartimeu. Însă în ce direcție s-a dus el? L-a urmat pe Domnul! Sub imboldul harului, el a intrat pe drumul uceniciei.
F. B. Hole
Fiindcă plata păcatului este moartea.
Romani 6.23
Viața sau moartea
Moartea vine deseori pe neașteptate: printr-un accident, printr-o boală, printr-o catastrofă. Nu este hotărârea ta când va interveni moartea la tine. Timpul tău este în mâna lui Dumnezeu. El ține viața ta în mâna Lui, fie că vrei și crezi, fie nu. Dar există numai o hotărâre pentru care numai tu ești răspunzător:
Salvat – sau pierdut? Cerul – sau iadul? Isus Hristos – sau Satan?
La aceste întrebări poți numai tu personal să răspunzi. Dumnezeu îți pune în față aceste întrebări și tu trebuie să decizi. Aici nu există nicio cale de mijloc. Ori așa, ori altfel!
Desigur, sentința lui Dumnezeu stă neclintită asupra mea și a ta: „Vinovat!”. Niciun om nu poate să nege sentința aceasta și să afirme despre sine că este drept. Niciun judecător al acestei lumi nu ar putea să ne dea câștig de cauză în acest proces.
Și acum imaginează-ți: Judecătorul pronunță dreapta pedeapsă pentru vina ta și adaugă: „… dar el este îndreptățit și este eliberat”. Cum este posibil așa ceva? Textul biblic din Epistola către Romani merge mai departe și dă răspunsul: „Darul harului lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Isus, Domnul nostru”. Dumnezeu a pus asupra lui Isus Hristos sentința pentru vina oamenilor păcătoși. La crucea de la Golgota, Isus a purtat pedeapsa pentru toți aceia care cred în El. „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiți.”
Primește darul de har al lui Dumnezeu și crede în Isus Hristos pentru iertarea păcatelor tale! Este hotărârea ta! (Romani 3.23,24)
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass – Fundația SEER
PUNE-L PE DUMNEZEU PE PRIMUL LOC
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 6:33)
Până în secolul al XVI-lea, oamenii de știință au crezut că pământul este centrul universului și că soarele se învârte în jurul lui. Apoi a apărut un astronom pe nume Copernic, și el a susținut că nu soarele se învârte în jurul pământului, ci pământul se învârte în jurul soarelui. Prin această teorie, el a revoluționat lumea științifică pentru totdeauna. Domnul Isus a făcut același lucru, când ne-a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” În esența sa, păcatul înseamnă egoism. Înseamnă să te întronezi tu singur – dorințele tale, nevoile tale, planurile tale – mai presus decât orice. Poate Îl cauți în continuare pe Dumnezeu, dar nu-L cauți pe El „mai întâi”! În loc să te străduiești să împlinești planurile Sale, tu încerci să-L faci pe El să le împlinească pe ale tale.
Cine urmează pe cine? În loc să-L urmezi pe Isus, încerci să-L faci să te urmeze El pe tine. Nu merge așa! „Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.” (Matei 16:24-25). Să remarcăm cuvintele: „îşi va pierde viaţa pentru Mine”. Astăzi se discută mult despre „regăsirea de sine.” Calea prin care te poți regăsi pe tine însuți este căutarea lui Dumnezeu. D.L. Moody a spus: „Lumea trebuie totuși să vadă ce face Dumnezeu cu o persoană care este deplin consacrată față de El… pentru ea, prin ea, în ea și cu ajutorul ei.” Dacă ești dispus să te predai lui Dumnezeu, El poate face lucruri mari prin tine.
2019 de Jean Koechlin
Exod 32:21-35
Moise a fost cuprins de indignare. Înainte plin de zel pentru popor în faţa Domnului, de astă dată este plin de zel pentru Domnul înaintea poporului. Îl ia deoparte pe Aaron, dar acesta se scuză, în loc să se umilească. Apoi fiilor lui Levi li se dă o sarcină grozavă, pentru a ne arăta că slava lui Dumnezeu trebuie să aibă prioritate faţă delegăturile de familie sau de prietenie. Fiii lui Levi sunt credincioşi şi Domnul va ţine cont de aceasta mai târziu, încredinţându-le slujba cortului (Deut. 33.9-10). Dumnezeu nu ne va folosi fără să ne fi probat credincioşia.
În final îl găsim pe Moise din nou la spărtură, ca mijlocitor. Spre deosebire de Aaron, el expune complet faptele, fără a ascunde nimic. Spera să facă ispăşire pentru popor şi se oferă pe sine însuşi în locul lor. În această privinţă se aseamănă cu Pavel, cel care mărturisea că dorea să fie: „anatema de la Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele după carne” (Romani 9.3, vezi nota i). Dar un asemenea sacrificiu nu este posibil; Scriptura declară: „Un om nu va putea nicidecum să-l răscumpere pe fratele său, nici să dea lui Dumnezeu un preţ de răscumpărare pentru el” (Psalmul 49.7) şi: „Fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu” (Romani 14.12). Numai Hristos poate face ispăşirea pentru păcătos, pentru că El Însuşi a fost fără păcat.
„A venit Învăţătorul şi te cheamă.” 