„Voi sunteți aceia care ați rămas necontenit cu Mine în încercările Mele.”
Luca 22:28
Umbli tu necontenit cu Isus?
Este adevărat că Isus Cristos este cu noi în ispitele pe care le avem, dar suntem oare şi noi cu El în ispitirile Lui? Mulţi dintre noi încetăm să umblăm cu Isus din momentul în care ştim din experienţă ce poate face El. Fii atent când Dumnezeu îţi schimbă împrejurările și vezi dacă mergi cu Isus sau o iei pe partea lumii, a cărnii şi a diavolului.
Noi purtăm însemnul Lui, dar umblăm oare cu El? „De atunci mulţi dintre ucenicii Lui s-au întors şi nu mai umblau cu El.” Ispitirea lui Isus a continuat toată viaţa Lui pământeacscă şi ea va continua tot timpul cât viaţa Fiului lui Dumnezeu va fi în noi. Umblăm noi cu Isus în viaţa pe care o trăim acum? Noi avem ideea că ar trebui să ne apărăm de unele lucruri pe care Dumnezeu le aduce în jurul nostru. Niciodată! Dumnezeu este Cel care pregăteşte împrejurările şi, oricare ar fi ele, trebuie să le facem faţă rămânând permanent cu El în ispitirile Lui. Ele sunt ispitirile Lui, nu ale noastre; sunt ispite la adresa vieţii Fiului lui Dumnezeu din noi. În viaţa noastră trupească este în joc onoarea lui Isus Cristos. Îi rămâi tu credincios Fiului lui Dumnezeu în lucrurile care atacă viaţa Lui din tine? Umbli tu necontenit cu Isus? Drumul cu El trece prin Ghetsimani, prin poarta cetăţii, afară din tabără; este un drum singuratic şi mergi pe el până când nu mai ai in faţă nici o urmă de paşi, ci auzi numai o voce care-ţi spune: „Vino după Mine”.
(Meditație TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS)
MANA DE DIMINEAŢĂ
“De aceea şi Isus, ca să sfinţească poporul cu însuşi sângele Său, a suferit dincolo de poartă.” EVREI 13:12
Sfinţire şi sfinţenie. Poate că ne va fi de folos să gândim puţin la aceste două noţiuni care deşi sunt distincte din punct de vedere doctrinar, ele sunt totuşi adese ori confundate una cu alta de unii credincioşi şi din această pricină s-a dat naştere la înţelegeri greşite care au generat învăţături greşite şi chiar despărţiri.Sfinţirea prin sângele sau prin jertfa Fiului lui Dumnezeu, odată pentru totdeuna, este poziţională, adică se referă la noua poziţie în care este adus cel care a fost mântuit prin credinţa în jertfa Domnului Hristos de la Golgota. Păcatele lui sunt spălate şi iertate iar cugetul lui este eliberat de orice povară. El stă înaintea lui Dumnezeu în virtutea valorii lucrării Fiului Său. Astfel, el este desăvârşit pentru totdeauna faţă de conştiinţa lui şi pus deoparte din lumea aceasta care zace în Cel Rău, sub judecata lui Dumnezeu. Cel credincios nu mai poate niciodată să facă parte din lume. Lucrarea Domnului Hristos s-a aşezat între sufletul său şi judecata pe care o merita pentru păcatele sale. Deci, el este în cel mai deplin înţeles sfinţit prin sângele legământului celui veşnic şi dacă este credinţa lui veritabilă, el este sfinţit pentru totdeauna (Evr.l0:10.14).Sfinţirea prin Cuvântul Lui Dumnezeu este sfinţirea practică. Ea vine tot din lucrarea lui Hristos, dar care este în mod practic lucrată prin Duhul Sfânt prin Cuvânt: “Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17:17). Domnul Însuşi aplică Cuvântul inimilor şi cugetelor noastre cum este atât de minunat ilustrat în întâmplarea cu spălarea picioarelor ucenicilor (Ioan 13). El păstrează picioarele sfinţilor Săi şi le curăţeşte prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, de întinarea contractată în timp ce trecem prin decorul poluat al acestei lumi. La vers. 10, Domnul Isus spune: “Cine are tot trupul scăldat, adică spălat în (întregime) nu are nevoie decât să i se spele picioarele, căci el este cu totul curat” şi aceasta ne arată clar ce însemnează sfinţenia practică prin spălarea zilnică pe care o lucrează Duhul Sfânt prin Cuvânt. Am spus la început că există credincioşi care confundă aceste două noţiuni: sfinţirea desăvârşită obţinută de Domnul Isus prin jertfa Lui şi sfinţenia vieţii de fiecare zi prin aplicarea Cuvântului asupra cugetelor noastre. Cei ce nu fac această distincţie, se aşează pe tărâmul legii socotind că trebuie să facă şi ei ceva sau să nu facă, nedându-şi seama că prin această atitudine, dezonorează desăvârşită lucrare de la cruce a Domnului Hristos. “Este o odihnă pentru inima care iubeşte sfinţirea, ştiind că în Hristos suntem fără aluat. Dacă n-ar fi aşa, sfinţenia ar deveni o lege pentru suflet şi o descurajare şi aceasta pentru că noţiunea adevărată de sfinţenie este denigrată”.
Sfinţenia practică nu este transmisibilă prin asocierea cu cei sfinţi, dar întinarea poate fi transmisă prin asociere (Hagai 2:12,13).
Intoarcerea la Dumnezeu este o minune de moment; creşterea in sfinţenie este a unui sfânt, este lucrarea unei vieţi.
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
“Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe, astfel:” Mat.5:1-2.
Când Domnul Isus şi-a deschis gura a vorbit doar vorbe drepte. Cum se întâmplă la noi? Este foarte important. Toate vorbele noastre sunt notate. Domnul Isus este credincios în ceea ce spune. Nimic nu L-a osândit. El n-a trebuit să constate cu regret niciodată: “Ar fi trebuit să spun altceva; Satana m-a ispitit să spun una sau alta.” Desigur, Satana I-a dat târcoale, dar fără rezultat.
Vedem ce schimbări mari s-au produs în viaţa ucenicilor pe vremea când erau cu Isus. Cu orice problemă se adresau lui Isus, iar Domnul Isus i-a ajutat şi i-a trimis să vestească Evanghelia şi să vindece bolnavii. Mulţi care experimentează lucruri asemănătoare ca şi ucenicii înainte de Rusalii consideră că sunt oameni deosebiţi şi uită că Domnul Isus doreşte să le ofere mult mai mult. După Rusalii ucenicii stăteau neclintiţi asemenea unei stânci. Învăţătura lor nu suna aşa: “Suntem mântuiţi cu desăvârşire pentru că Isus a purtat osânda tuturor păcatelor la cruce; dar mai trebuie să păcătuim”. Aşa mi-a vorbit un predicator: “Si noi mărturisim în adunarea noastră că suntem eliberaţi de sub osânda păcatelor şi a puterii păcatului”. Dar la urmă a vrut să-mi dea de înţeles că totuşi trebuie să mai păcătuim, nu poţi fi eliberat în totalitate. Cum poate un om să fie născut din Dumnezeu cu asemenea învăţături. Dacă ar fi aşa, aş prefera să rămân acasă în loc să predic Evanghelia, dacă Isus ne-ar fi adus doar o învăţătură şi nimic sigur. Dar El ne-a mântuit prin sângele Său şi înnoieşte totul.
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
PRICINA CÂNTĂRII LUI
„Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine” Ţefania 3,17
Ce cuvânt! Dumnezeu în mijlocul poporului Său, în toată măreţia şi puterea Sa. Numai această stare de faţă a Sa ne este de ajuns să ne umple de pace şi nădejde. Comori nenumărate sunt toate strânse în Domnul nostru şi El locuieşte în biserica Sa, deci toţi ai Lui să strige de bucurie.Noi nu avem numai prezenţa Sa de faţă, ci şi legământul Său cu privire la noi prin lucrarea Sa de mântuire. „El va mântui”; El mântuieşte totdeauna: căci aceasta înseamnă numele ISUS. Să nu ne temem de nici o primejdie, căci El este puternic ca să mântuiască.Dar aceasta nu este totul; El rămâne totdeauna acelaşi. El iubeşte, rămâne statornic în iubirea Sa şi nu va înceta să iubească. Această dragoste este bucuria Sa şi pricina cântărilor Sale. Nu-i aşa că este minunat? După ce a sfârşit facerea lumii, El n-a cântat, ci a spus numai „că toate erau foarte bune”. După lucrarea de răscumpărare, Sfânta Treime a pregătit o aşa de mare bucurie care n-ar fi putut fi arătată decât printr-o cântare de biruinţă. Gândeşte-te la aceasta cu uimire. Este o cântare de nuntă pe care Isus o cântă pentru mireasa Sa. El face din ea (din mireasă) dragostea Sa, bucuria Sa, odihna Sa şi cântarea Sa. O, Doamne Isuse, fă ca dragostea Ta nespus de mare să ne înveţe să Te iubim şi să ne bucurăm în Tine, iar viaţa noastră să fie o cântare spre lauda Ta!
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
„Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” Evr. 12,1.
Acei evrei credincioşi care odinioară au urmat slujbele văzute, erau în primejdia de a le obosi credinţa. Calea credinţei a adus pentru ei încercări şi chiar prigoane. De aceea era nevoie de îmbărbătare. Scriitorul epistolei le-a prezentat în faţa ochilor, oamenii credinţei care au trecut şi au biruit cu toate că nu au văzut împlinirea proorociilor. Două mari primejdii îi ameninţa: „orice piedecă şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne.” Pilda alergătorului mai este şi astăzi actuală pentru credincios căci şi el este într-o luptă continuă şi în primejdie de a fi oprit. Un alergător la concurs nu ştie altceva decât să câştige trofeul şi de aceea fuge cu toate puterile spre ţintă, în alergarea noastră spre ţintă sunt necazuri şi greutăţi. în afară de aceasta mai e şi păcatul care caută să se strecoare aşa de uşor. Inima noastră este atrasă de dorinţele ei de care nu se poate desprinde uşor, astfel încât începe o luptă cu propria inimă care iubeşte răul.Cu totul deosebit va fi lupta când ne ridicăm ochii ţintă spre Domnul Isus. Atunci intră în activitate omul nou care primeşte puterea de sus. Inclinaţiile spre Domnul se măresc şi inima se depărtează de la rău. Domnul este mărit în slăbiciunea noastră şi lupta se dă pe cale duhovnicească. De aceea haideţi să ne debarasăm de aceste două greutăţi ca să putem fugi nestingheriţi. Intreaga fiinţă trebuie să se plece, când vorbeşte Dumnezeu. Oamenii pot să-şi aibă părerile şi obiceiurile lor, dar copiii lui Dumnezeu au una din cele mai frumoase trăsături: respectul şi supunerea la orice cuvânt al Domnului.
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
Doamne, „ce fel de om ar trebui să fiu eu”! Frumuseţea vieţii mele sub conducerea Ta este atât de minunată şi totuşi, descopăr că eu însumi sunt atât de lipsit de mărinimie şi de bunăvoinţă. Doamne, ce voi spune?
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul şi a supt şi apa care era în şanţ.» 1 ÎMPĂRAŢI 18,38
În acest pasaj îl vedem pe profetul Ilie stând în mijlocul poporului Israel pe muntele Carmel şi spunându-le: «Apropiaţi-vă de mine» (1 Imp. 18,30). Se vorbeşte mult prea puţin despre sacrificiul de pe altar şi mai mult despre focul care a venit şi a mistuit, în ciuda tuturor obstacolelor (pietre, pământ, apă), jertfa care era pe altar. Obstacolele spirituale sunt mari şi în ziua de azi: scopuri şi preocupări materialiste (simbolizate de pământ), încăpăţânare (simbolizată de pietre), slăbiciune (simbolizată de lemn). Chiar şi apa, elementul opus focului, care în cazul acesta simbolizează refuzul, nu a fost un obstacol în calea acţiunii focului, deoarece jertfa era deja acolo, pe altar. Doar când jertfa de mâncare – dăruirea de bună voie -era adusă laolaltă cu arderea de tot – adică dăruirea totală – putea rămâne pe altar. Jertfa de bunăvoie şi sacrificiul total ne leagă puternic de altarul lui Dumnezeu, după cum este scris: «Legaţi cu funii vita pentru jertfă şi aduceţi-o până la coarnele altarului!» (Psalm 118,27). Să ne ajute Dumnezeu ca doar în modul acesta să fim şi să rămânem legaţi de El!
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineaţa
„Rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” Galateni 5:1
Aceasta libertate ne dă acces liber la cartea cerului — Biblia. Iată un pasaj ales pentru tine, credinciosule: „când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine” (Isaia 443:2). Ai acces liber la aceasta. Iată altul: „pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine” (Isaia 54:10). Ai acces liber şi la aceasta. Eşti un oaspete binevenit la masa făgăduinţelor. Scriptura este o comoară infinită de depozite ale harului. Ea este banca cerului; poţi să scoţi cât vrei din ea, fără permisiune sau piedici. Vino în credinţă, şi eşti binevenit la toate binecuvântările legământului. Nu există nici o făgăduinţă în Cuvânt care să nu se împlinească. In adâncurile încercărilor, libertatea aceasta te va mângâia. Prin valuri de durere, te va înveseli. In mijlocul necazurilor, te va încuraja. Aceasta este dovada dragostei Tatălui tău. Eşti liber să beneficiezi de ea oricând. Ai acces liber şi la tronul harului. Este privilegiul credinciosului să aibă acces tot timpul la Tatăl ceresc. Oricare ar fi dorinţele, greutăţile şi nevoile noastre, avem libertatea de a le aduce înaintea Lui. Nu contează cât de mult am păcătuit; putem să cerem şi să aşteptăm iertare. Nu contează cât de bogaţi sau de săraci suntem, putem să cerem împlinirea făgăduinţei şi El se va îngriji de toate nevoile noastre. Avem permisiunea de a ne apropia oricând de tronul Său — în ceasurile întunecate ale nopţii sau în căldura arzătoare a amiezii. Exercită-ţi drepturile, credinciosule, şi trăieşte conform privilegiilor tale. Ai dreptul la toate comorile lui Isus: înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare. Nu contează cât de multe nevoi ai, fiindcă există destule rezerve în Christos, şi toate sunt pentru tine! O, ce mare este libertatea ta -libertate de la condamnare, libertate pentru făgăduinţe, libertate spre tronul harului, şi, în cele din urmă, libertatea de a intra in cer!
Seara
„Pentru copilul acesta mă rugam.” 1 Samuel 1:27
Sufletele devotate sunt încântate să-şi amintească de îndurările pe care le-au obţinut ca răspuns la rugăciune, fiindcă pot vedea dragostea specială a lui Dumnezeu în ele. Când ne putem numi binecuvântările Samuel, acest „cerut de la Dumnezeu”, le vom iubi aşa cum Ana îşi iubea copilul. Soţul Anei avea o altă nevastă, Penina, care avea mulţi copii. Totuşi, copiii ei veniseră ca o binecuvântare normală, necerută în rugăciune. Copilul dăruit de cer Anei era mult mai iubit, fiindcă era rodul cererilor ei fierbinţi. Cupa rugăciunii toarnă dulceaţă în leacul pe care îl aduce. Când ne rugăm pentru convertirea copiilor noştri, este o dublă binecuvântare să-i vedem mântuiţi, fiindcă ne vedem rugăciunile împlinite în ei! Este chiar mai bine să ne bucurăm de copiii noştri ca rod al mijlocirii, decât ca rod al trupurilor noastre. L-am căutat pe Domnul pentru „darurile cele mai bune” (1 Corinteni 12:31)? Când vor veni la noi, vor fi înfăşurate în haina de aur a credincioşiei şi adevărului lui Dumnezeu, şi astfel vor fi de două ori mai preţioase. Ne-am rugat pentru succes în lucrarea Domnului? Cât de fericită este bunăstarea care vine pe aripile rugăciunii! Este întotdeauna mai bine să primeşti binecuvântări în casă într-un fel legitim — prin uşa rugăciunii. Atunci poţi fi sigur că sunt binecuvântări, şi nu ispite. Chiar dacă nu primim un răspuns rapid la rugăciune, binecuvântarea este mult mai mare din cauza întârzierii. Când era copil, Isus a fost pierdut de Maria, care L-a iubit şi mai mult când L-a găsit (vezi Luca 2:42-51). Noi trebuie să îi oferim lui Dumnezeu ceea ce câştigăm prin rugăciune, aşa cum a făcut Ana cu SamueL Darul a venit din cer; să îl înapoiem deci cerului. Rugăciunea l-a adus, şi recunoştinţa l-a cântat. Acum, evlavia trebuie să-l consacre. Va fi o ocazie specială în care ne spunem: „Iţi dau înapoi ceea ce este al Tău” (vezi 1 Cronici 29:14). Cititorule, rugăciunea te înviorează sau te oboseşte? Ce face pentru tine?
IZVOARE IN DEŞERT
„Tatăl Meu este vierul.” (Ioan 15:1)
Este o mângâiere să te gândeşti că necazul, în oricare formă ar veni la noi, este un mesager ceresc care ne aduce ceva de la Dumnezeu. Pe din afară poate părea dureros sau chiar distructiv, dar înăuntru lucrarea lui spirituală aduce binecuvântări. Multe din cele mai bogate binecuvântări pe care le-am moştenit sunt rodul necazurilor şi al suferinţelor. Să nu uităm niciodată că răscumpărarea, cea mai mare binecuvântare a lumii, este rodul celei mai mari suferinţe din lume. Şi ori de câte ori vine un timp de curăţire profundă şi cuţitul taie adânc şi durerea este mare, ce mângâiere inexprimabilă este să ştii că: „Tatăl Meu este vierul“.John Vincent, un episcop metodist de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea şi un lider al mişcării şcolilor duminicale în America, a povestit odată că era într-o seră mare unde ciorchinii de struguri delicioşi atârnau de fiecare parte. Proprietarul serei i-a spus: „Când noul viticultor a venit aici, a spus că nu va lucra via dacă nu o poate tăia complet până la tulpină. I-am dat voie să facă aşa, şi n-am avut nici un strugure timp de doi ani, dar acum iată rezultatul“.Există o simbolistică foarte bogată în această relatare despre procesul de curăţire, când este aplicat la viaţa creştină. Curăţirea pare să fie distrugerea viei, iar viticultorul îţi face impresia că a tăiat tot. Totuşi el vede viitorul şi ştie că rezultatul final va fi îmbogăţirea vieţii viei, şi o mai mare abundenţă de fructe.Sunt multe binecuvântări pe care nu le vom primi niciodată dacă nu suntem gata să plătim preţul durerii, căci cărarea suferinţei este singura cale de a ajunge la ele. J. R. Miller
Am mers o milă cu Plăcerea,
Ea a sporovăit tot drumul;
Dar nu m-a lăsat cu nimic mai înţelept
După tot ce a avut de spus.
Am mers o milă cu Nenorocirea,
Şi ea n-a spus nici un cuvânt;
Dar o, câte lucruri am învăţat de la ea
Când nenorocirea mergea cu mine.
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Ieremia 17.1-11
Pentru a-l conştientiza pe om de starea lui de păcătos înveterat (înrădăcinat), Dumnezeu foloseşte în Cuvântul Său limbaje dintre cele mai diferite: exemplul poporului Israel şi al falimentului său moral; legea Sa sfântă, viaţa perfectă a Domnului Hristos pe pământ (care, prin contrast, scoate în evidenţă răutatea omului), precum şi declaraţii directe şi de necombătut, ca cele pe care le întâlnim aici. Versetul 9 afirmă că inima omului este totalmente perversă şi incorigibilă, „nespus de înşelătoare şi fără nicio speranţă de vindecare”. Ce sentinţă care trebuie să ni se întipărească pentru totdeauna în minte! Suntem puşi în gardă să nu acordăm nici cea mai mică încredere acestei sărmane inimi, fie că este vorba de a noastră, fie de a altcuiva, pentru a nu mai suferi atât de multe dezamăgiri; şi totodată suntem îndemnaţi să experimentăm v. 7, cu toate urmările fericite care decurg din aceasta: „Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul” (comp. v. 8 cu Psalmul 1.3). Adăpându-se din izvorul inepuizabil, un astfel de om nu va suferi nici de căldură, nici de sete: nu le va simţi deloc; „înrădăcinat în El” (Coloseni 2.7), nu se teme şi nu încetează să aducă rod pentru Dumnezeu. El împlineşte, în adevăr, condiţia enunţată de Domnul Isus: „Cine rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că, fără Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15.5).
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: 2 Timotei 4:1-8
„GATA DE PLECARE”
„…clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea…” 2 Timotei 4:6, 7
Apostolul Pavel putea să stea faţă în faţă cu clipa plecării din această viaţă cu încredere, deoarece era gata să se întâlnească cu Domnul.
Un alt om, cu numele Pavel, un prieten de-al meu de mulţi ani de zile, care este acum acasă la Domnul, a avut aceeaşi încredere. Într-o scrisoare pe care mi-a scris-o soţia lui, Ethel, ea spunea: „Când Pavel şi cu mine ne-am mutat în această localitate, ni s-a recomandat un doctor foarte bun. Prima dată când am mers la el, Pavel i-a spus: Domnule doctor, ne-aţi pus multe întrebări azi. Eu aş vrea să vă pun numai una singură. Sunteţi sigur că sunteţi mântuit? După ce a încercat să ocolească răspunsul, doctorul a admis că nu era. Astfel că Pavel l-a întrebat: „Ce ar fi să-mi daţi voie să vă arăt din Biblie cum puteţi avea această siguranţă?
Doctorul i-a răspunseră voi gândi la aceasta. Am părăsit cabinetul doctorului, dar de fiecare dată când mergeam la el, Pavel vorbea cu el despre mântuire. După doi ani, doctorul i-a spus, în sfârşit: Bine, arată-mi cum pot să ştiu că voi merge în cer. Era acum serios. Ultima data când l-am văzut pe doctor, mi-a spus: „Pavel este singurul om interesat de sufletul meu”. Nu este de mirare că atunci când iubitul soţ al lui Ethel a murit, acelaşi doctor a scris pe certificatul său de deces cuvintele: „Gata de plecare”. Prietenul meu, Pavel, şi-a pus întreaga încredere în Domnul nostru Isus Cristos. A fost un slujitor credincios lui Dumnezeu – lucru care i-a dat siguranţa intrării în gloria cerească. Da, el a fost gata de plecare. Dar tu? R.W.D.
Nu ştim cât ne-a mai rămas
Din firul scurt, al vieţii ghem.
Să trăim precum ăst ceas
Este singurul ce-l mai avem. – D.J.D.
Nu aştepta până la ceasul al 12-lea pentru a-ţi pune casa-n rânduiată – poţi muri la 10:30
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
„În timpul acela vor numi Ierusalimul: tronul Domnului; și toate națiunile se vor aduna la el, la Ierusalim, pentru Numele Domnului.” Ieremia 3.17
Este foarte limpede că nu a existat încă o împlinire a acestor binecuvântări de ordin național. Ele sunt încă viitoare. Ceea ce sa întâmplat după captivitatea babiloniană a fost întoarcerea unui mic număr de iudei, împreună cu încă și mai puțini israeliți.
Aici, dimpotrivă, profetul vorbește despre o stare care depășește tot ceea ce ei cunoscuseră chiar și sub cei mai binecuvântați împărați. O împlinire a acestor cuvinte în timpul creștinătății este cu totul exclusă. „În timpul acela vor numi Ierusalimul: tronul Domnului“. Aceasta nu este evanghelie. Evanghelia nu este tronul Domnului. Tronul Domnului înseamnă puterea guvernamentală a lui Iahve peste întreg pământul.
Ieremia prezintă această făgăduință, iar Zaharia, în capitolul 14 al cărții sale, ne arată și el în mod distinct caracterul acestui tron. Singurul care are dreptul de a ședea pe el, Domnul Isus, Își va avea Împărăția pe pământ, Ierusalimul va fi centrul ei, iar națiunile vor forma sfera ei. În același timp, Domnul Isus va împărăți cerurile, iar noul Ierusalim va fi metropola lor. Cetatea cerească va fi centrul în gloria de sus, în timp ce Ierusalimul pământesc va fi centrul pe pământ.
Vedem astfel că particularitatea acelui timp glorios va fi că cerurile și pământul vor fi așezate sub domnia lui Hristos. El va fi Capul tuturor lucrurilor cerești și pământești, Adunarea va domni cu El în cer, iar poporul Israel va fi sediul domniei Sale pe pământ. Iată ce avem descris în acest pasaj din Ieremia. Pământul este întotdeauna marele subiect al profeției Vechiului Testament, însă Noul Testament ne arată că și cerurile vor fi puse sub domnia lui Hristos. W. Kelly
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
„Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toți cei ce le iubesc” Psalmul 111.2
În mica stație de cale ferată din Port Benton (Anglia), se află un monument deosebit ridicat în memoria lui Old Shep – câinele ciobanului Tony din localitate. Tony trăia în singurătatea dealurilor de lângă Port Benton cu oile sale și cu câinele său ciobănesc. Tony avea un suflet bun și un fel deosebit de a se comporta cu câinele său. Fiind suferind, boala lui Tony, cu timpul, s-a agravat, încât nu a mai putut rezista în coliba sa de pe deal și a trebuit să caute să-și rezolve problemele sale de sănătate. Astfel, într-o zi, Tony a urcat în trenul care l-a dus departe de locurile și animalele sale îndrăgite. Câinele său credincios a fost prezent la gară în ziua plecării lui. Câinele a privit cu atenție mișcarea trenului urmărindu-l până departe în zare. Apoi s-a așezat în același loc, în poziția de odihnă, așteptând reîntoarcerea stăpânului său. Câinele nu avea de unde să știe că stăpânul său era plecat pentru totdeauna, întrucât boala sa fusese prea gravă pentru a fi vindecată. Au trecut zile în șir, dar câinele aștepta în continuare. Șeful de gară a încercat de câteva ori să-l ducă în sala de așteptare, dar câinele era hotărât să rămână doar acolo de unde putea să vadă fiecare tren care trecea prin stație. Șeful gării i-a adus de mâncare acolo pe peronul gării, unde stătea câinele credincios stăpânului său. Toată vara și toată iarna, câinele nu s-a mișcat din locul său.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
„Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9)
Piedicile, obstacolele şi barierele sunt darurile lui Dumnezeu pentru persoanele individualiste. Chiar dacă El nu te va lăsa să-ţi foloseşti slăbiciunea ca pe o ancoră sau ca pe o portiţă de scăpare, Dumnezeu va face ca slăbiciunea să te ţină într-o relaţie de dependenţă de El. Pavel a scris: „mi-a fost pus un ţepuş… să mă împiedice să mă îngâmf.” (v. 7). De ce ar vrea Dumnezeu să nu scapi de limitările tale? Pentru a te face de ruşine? Nu, ci pentru a-ţi lua de la El puterea pentru a împlini voia Sa. Intenţia Lui este să crească, și nu să se diminueze nevoia ta de Dumnezeu. Poate următoarea ilustraţie îţi va fi de ajutor: Imaginează-ţi patru inele de oţel, patru zale… Primul poate ţine patruzeci de kilograme, al doilea treizeci, al treilea douăzeci, iar al patrulea zece kilograme. Legate împreună, care este cea mai mare greutate la care rezistă lanţul? O sută de kilograme, ar zice cineva… Nu! Lanţul are numai rezistenţa celui mai slab inel, deci răspunsul este: zece kilograme! La fel este şi cu noi: rezistenţa noastră este proporţională cu domeniul în care suntem cei mai slabi. De aceea uneori încercăm să ne scuzăm sau refuzăm să ținem seama de slăbiciunile noastre. Însă lucrul acesta este periculos, întrucât, când te bazezi pe propriile tale forţe, ai parte de puţine victorii şi răsplătiri şi ajungi să crezi că poţi înfrunta orice de unul singur. Din cauză că Pavel a fost atât de genial, Dumnezeu a îngăduit circumstanţe dificile în viaţa lui, care l-au ţinut pe genunchi și l-au făcut să-şi ducă traiul în dependenţă totală față de El. După ce s-a rugat de mai multe ori ca Dumnezeu să-i înlăture slăbiciunea, Pavel a ajuns, în cele din urmă, în punctul în care a putut spune: „Mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” (v. 9) Aşadar, trăieşte-ţi viaţa în dependenţă de Dumnezeu!
„A venit Învăţătorul şi te cheamă.” 