Oswald CHAMBERS: Ce urmează după predare?

82c37701da9f7773e041928acc9ed979“Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.”

loan 17:4

Ce urmează după predare?

Predarea nu este predarea vieţii exterioare, ci a voinţei; când aceasta s-a făcut totul. Sunt foarte puţine crize în viaţă; criza cea mare este predarea voinţei. Dumnezeu nu zdrobeşte niciodată voinţa omului, obligându-l să se predea. El nu imploră niciodată, ci aşteaptă până când omul îşi predă Lui voinţa. O dată ce s-a dat această bătălie, nu mai e nevoie ca ea să se dea iarăşi.

Predă-te în vederea eliberării. “Veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă.” Abia după ce începem să experimentăm ce înseamnă Intuirea, ne predăm voinţa în mâna lui Isus pentru a găsi odihnă. Orice nedumereşte inima sau mintea este o chemare adresată voinţei.”Veniţi la Mine”. Este o venire voluntară.

Predă-te în vederea consacrării. “Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine însuşi.” Aici este vorba de predarea eului meu lui Isus, a eului meu care a primit pacea Sa în inimă. “Dacă vrei să fii ucenicul Meu, dă-Mi Mie dreptul tău asupra ta însuţi.” Odată ce ai făcut acest lucru, restul vieţii nu este nimic altceva decât manifestarea acestei predări. După ce a avut loc predarea, nu mai e voie să “presupunem” nimic. Nu trebuie să ne îngrijorăm de împrejurările în care ne aflăm, Isus ne este cu totul îndeajuns.

Predă-te în vederea morţii. Ioan 21:18-19……altul te va încinge.”Ai învăţat ce înseamnă a fi destinat morţii? Fereşte-te de o predare lui Dumnezeu într-un moment de extaz, asupra căreia s-ar putea să revii. Se pune problema de a fi într-atâta unit cu Isus în moartea Lui, încât nimic să nu-ţi mai placă din ceea ce nu-I place Lui. Ce urmează după predare? întreaga viaţă de după predare este o aspiraţie după o comuniune neîntreruptă cu Dumnezeu. (TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS)

MANA DE DIMINEAŢĂ

“…în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” GALATENI 2:20

El m-a iubit, El S-a dat pentru mine… toată această iubire mare este pentru mine! Soarele străluceşte peste lumea întreagă şi îşi aruncă razele peste tot; şi totuşi, toată plinătatea sa de lumină, străluceşte peste o singură floricică făcând-o să se desfăşoare sub lumina şi căldura razelor sale. Tot aşa este şi cu dragostea lui Dumnezeu faţă de mine. Ca să mă bucur de ea deplin şi să mă odihnesc într-o siguranţă totală a mântuirii mele, trebuie să iau ca apostolul Pavel, această dragoste “…pentru mine.” Faptul acesta va avea un efect binecuvântat asupra sufletului meu, mă va întări în adevărul că sunt al Lui, şi că nimic nu mă poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul meu. Apostolul a înţeles aceasta pe drumul Damascului. Acolo, Domnul a imprimat în sufletul său, marele şi slăvitul fapt că, dacă Dumnezeu a iubit aşa de mult lumea, această dragoste era dăruită şi lui Saul din Tars.

Dacă ne găsim vreodată într-o stare de nelinişte şi frământare sufletească, de orice natură ar fi ea, este bine să ne oprim şi să facem linişte înăuntrul nostru, până când Duhul Sfânt va pune în fiinţa noastră, profunda încredinţare că suntem obiectul acestei iubiri a lui Dumnezeu. Da, Fiul lui Dumnezeu S-a dat în întregime pentru noi, pentru fiecare în parte şi faptul acesta să-l considerăm cu toată credinţa. Evangheliile ni-L arată pe Domnul Isus ca pe Cel lepădat, urât, dispreţuit şi necunoscut; dar cu toată această atitudine duşmănoasă a oamenilor, focul dragostei Sale a strălucit la Golgota, unde El S-a dat pe Sine însuşi pentru toţi. Să ne lăsăm cuprinşi şi transformaţi de această dragoste şi să trăim ca posesori conştienţi ai acestei comori. Dar noi care avem o astfel de comoară, suntem răspunzători de a prezenta prin cuvintele şi prin exemplul vieţii noastre, dragostea lui Dumnezeu faţă de aceia care ne înconjoară, atră-gându-i la Mântuitorul nostru care a murit şi pentru ei. Dumnezeu să ne dea nişte inimi aşa de arzătoare de dragostea Lui, încât ghiaţa inimilor celor din jurul nostru să se topească la focul dragostei Domnului Isus. “Dragostea lui Hristos ne constrânge…” ca să manifestăm peste tot iubirea Lui care salvează de la pierzare.Mântuitorul meu a pătruns până în adâncul inimii mele, ca să mă încredinţeze de adâncul inimii Lui iubitoare, astfel încât, să-mi cunosc toată păcătoşenia inimii mele şi să cunosc tot harul inimii Lui.Care a fost efectul adânc în viaţa lui Pavel, când a fost încredinţat că Domnul Isus l-a iubit pe el personal şi S-a dat pentru el personal? O spune chiar începutul versetului: “…trăiesc……dar nu mai trăiesc eu ci Hristos trăieşte în mine.”

Putem spune şi noi ca el? Pentru că şi noi suntem posesori ai aceleiaşi iubiri: “…m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”Un tânăr foarte bogat a vizitat odată o expoziţie de pictură şi a văzut un tablou care reprezenta răstignirea Domnului Isus. Pictorul, probabil credincios, scrisese la piciorul crucii: “Iată ce am făcut eu pentru Tine. Tu ce faci pentru Mine?” Tânărul acela s-a întors la Dumnezeu pe loc şi dăruindu-şi averea la săraci, a devenit un vestitor al Evangheliei, plin de dragoste şi recunoştinţă pentru Acela care a fost răstignit pentru el.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

“Si voi părinţilor nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului”. Efes. 6:4.

Copiii sunt un dar de la Dumnezeu; deci un bun încredinţat. Este important cum ne comportăm cu acest dar. Versetul de mai sus ne îndeamnă să nu întărâtăm la mânie pe copiii noştri. Este important să luăm seama la aceasta şi să le potolim mânia. Dar aceasta nu înseamnă să-i lăsăm de capul lor şi să-i sprijinim în a duce la capăt voinţa lor proprie. Cu atât mai mult trebuie să fim atenţi ca să ducă la îndeplinire ceea ce le-am cerut. Tot aşa este important ca ambii părinţi să fie de aceeaşi părere privind educaţia copiilor, pentru că, dacă unul din părinţi îi mustră, să nu găsească o mângâiere greşită la cealaltă parte. Înainte de toate este necesar ca atât tatăl cât şi mama să fie cu frică de Dumnezeu. Este groaznic dacă copiii învaţă să înjure şi să mintă de la părinţi sau dacă sunt îndemnaţi, să fure. De multe ori se întâmplă, că părinţii cer de la copii să spună lucruri neadevărate. Astfel fac din inima copiilor un adăpost pentru toate relele. Si după un timp se plâng de faptul că au atâtea de îndurat din partea lor. Sunt părinţi care frecventează cu copiii lor localuri, şi-i îndeamă la folosirea alcoolului, iar copiii stau într-o societate unde discuţiile purtate, devin murdare şi sunt trezite poftele firii. Mulţi părinţi nu acordă atenţie la subiectul de discuţie care este purtat cu ocazia servirii mesei. Sunt judecaţi unii, sunt amintite lucruri urâte făcute de alţii, iar copiii sunt receptivi. Astfel se sădeşte sămânţa rea în inima copiilor. Tată ceresc, Te rugăm dă-ne har şi înţelepciune, ca să creştem copiii noştri înaintea Ta, ca să putem fi mireasma vieţii spre viaţă, pentru ei. Amin!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ROUA CERULUI

“Şi cerul lui picură rouă.” Deuteronom 33.28

Ceea ce este în Orient rouă pentru natura înconjurătoare, tot aşa este influenţa Duhului Sfânt în domeniul harului. Cât de mult am nevoie de ea! Fără Duhul lui Dumnezeu, eu sunt ca o plantă uscată şi neroditoare, care se veştejeşte, slăbeşte şi moare. Dar îndată ce această rouă mă înviorează, mă însufleţeşte şi-mi redă sănătatea, vigoarea şi bucuria, nu mai am nevoie de nimic, căci Duhul Sfânt îmi dă viaţa şi tot ceea ce cere viaţa. Fără această rouă a Duhului Sfânt, toate celelalte bunuri sunt fără valoare pentru mine. Eu ascult, citesc, mă rog, cânt, iau parte la cină, dar nu primesc binecuvântare atât timp cât nu mi-o aduce Duhul Sfânt. Îndată ce El Se arată şi mă udă, găsesc în căile harului, blândeţe şi folos.Încă o făgăduinţă pentru mine: “Cerurile vor picura rouă”. Eu voi fi cercetat prin har; nu voi fi părăsit în uscăciunea mea firească, în căldura arzătoare a lumii şi în vântul arzător al ispitei. Oh, cum simt chiar acum această dulce, liniştită şi pătrunzătoare rouă dumnezeiască! Şi de ce nu? Acela care mă face să trăiesc şi face să crească iarba pe câmpii, va face şi pentru mine cum face cu iarba; El mă va înviora din înălţime. Iarba nu poate, ca mine, să ceară rouă; şi Domnul, care udă plantele fără ca ele să ceară, răspunde la rugăciunile fierbinţi ale copilului Său.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

“Moise a zis: Ah! DOAMNE, trimite pe cine vei vrea să trimiţi.” Exodul 4,13.

De patru ori s-a împotrivit Moise soliei lui Dumnezeu, de a duce poporul din Egipt. întâi este persoana sa în care nu are încredere. Este bine dacă noi nu ţinem la noi, dar cu patruzeci de ani în urmă Moise era în puterea proprie pornit pentru această lucrare dar fără succes.

Dumnezeu îi spune acum: “Eu voi fi cu tine” şi aceasta trebuia să-i fie de ajuns deşi Dumnezeu îi dă şi un semn ca poporul să-i slujească. Dar Moise îşi menţine poziţia sa. El are greutăţi acum că nu va putea spune Numele Celui ce l-a trimis. Aceasta îi dă posibilitatea lui Dumnezeu să se descopere ca: “Eu sunt Cel ce sunt” Cel veşnic, Cel neschimbat, “El este acelaşi ieri şi azi şi în veci.” “Acela care este, care a fost şi care va veni” La fel îl găsim în Evanghelia după loan pe Domnul nostru prezentându se ca: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, “învierea”, “Pâinea vieţii” şi multe altele.

Moise vine acum cu un nou argument şi anume că poporul nu-l va crede că l-a trimis Dumnezeu. Dar şi pentru aceasta Dumne zeu îi dă trei semne: toiagul care devine şarpe, mâna care devine leproasă şi iarăşi sănătoasă şi apa din râu care devine sânge pe pământ. Acestea erau cazuri concrete despre puterea lui Dum nezeu peste satan, păcat şi moarte. A patra oară Moise se izbeş te de motivul că ar avea o limbă încurcată. Dumnezeu îl îmbărbătează că va fi gura lui, dar totuşi Moise se împotriveşte fără un motiv deosebit. Dumnezeu s-a mâniat şi i-a dat pe Aaron ca ajutor.

A ne da la o parte dinaintea unei mari răspunderi, înseamnă neâncredere în noi înşine şi o adâncă smerenie; dar singurul lucru, care trebuie ştiut este următorul: Ne-a aşezat Dumnezeu pe umeri această răspundere? Dacă da, negreşit că Dumnezeu va fi cu noi ca să ne ajute s-o ducem şi cu El, putem răbda orice. Dumnezeu nu ne cheamă la lucru pe temeiul priceperii noastre ci pe a Lui.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Cât de totală trebuie să fie agăţarea mea de Tine! Altfel, prin simplă superficialitate, mă veştejesc şi mă rătăcesc şi sunt doar neputincios. In dispoziţia mea de acum sunt înclinat să fac loc sentimentului că am ratat ţinta. Doamne, ocupă-Te de mintea şi perspectiva mea.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Iată Mielul Lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!» IOAN 1,29

Cine înţelege în profunzime şi trăieşte acest cuvânt în viaţa lui poate fi sigur că este pe calea spre viaţa veşnică. Mielul lui Dumnezeu este esenţa mesajului Sfintei Scripturi. Peste tot în Biblie întâlnim referiri la miel, la mielul făra nici un cusur: «Avraam a pus deoparte şapte mieluşele din turmă» (Gen. 21,28). Cifra şapte reprezintă desăvârşirea. Cei şapte miei ai lui Avraam simbolizează darul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru noi, şi anume Fiul Său, Mielul Hristos. David şi întreaga adunare a isrsaeliţilor au sacrificat înaintea Domnului mii de miei. Aceasta înseamnă de zece ori zece ori zece. Cifra zece simbolizează în Sfânta Scriptură imaginea întregii omeniri. Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a purtat păcatele lumii întregi, este Mielul de jertfa pentru fiecare păcătos în parte, adică şi pentru tine, dragul meu cititor, care îţi cunoşti păcatele şi caracterul stricat. loan Botezătorul a predicat mult despre pocăinţa spre iertarea păcatelor. Când timpul s-a împlinit, într-o zi, s-a oprit şi a arătat spre un Om din mijlocul mulţimii. Toate privirile s-au întors spre El şi Ioan a exclamat: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii» (loan 1,29).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

“Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.” Psalmi 84:6

Această declaraţie ne învaţă că mângâierea obţinută de unii poate fi adesea spre folosul altora, aşa cum izvoarele sunt folosite de urmaşi. Citim o carte plină de mângâieri, care este ca toiagul lui Ionatan, picurând miere. Credem că fratele nostru a fost acolo înaintea noastră şi a săpat acest izvor pentru noi ca şi pentru el. Multe izvoare care au fost săpate de un pelerin pentru el însuşi s-au dovedit folositoare şi pentru altii. Observăm acest lucru îndeosebi în Psalmi, asemeni celor care spuneau: “pentru ce te mâhneşti, suflete?” (Psalmi 42:5, 11; 43:5). Călătorii sunt încântaţi să vadă urma unui picior de om pe un ţărm pustiu, şi nouă ne place să vedem avanposturile pelerinilor în timp ce trecem prin Valea Plângerii. Pelerinii au săpat izvorul, dar ciudat, el s-a umplut de deasupra în loc să se umple de la fund. Noi folosim mijloacele, dar binecuvântarea nu izvorăşte din mijloace. Săpăm o fântână, dar cerul o umple cu ploaie. “calul este pregătit pentru ţina bătăliei, dar biruinţa este a Domnului” (Proverbe 21:31). Mijloacele sunt legate de sfârşit, dar nu îl produc prin ele însele. Ploaia umple puţurile, aşa că izvorul devine folositor ca rezervor pentru apă. Munca nu este pierdută, deşi nu întrece ajutorul divin. Harul poate fi comparat cu ploaia pentru puritatea lui, pentru influenţa lui înviorătoare şi întăritoare, pentru că vine de sus, şi pentru suveranitatea cu care este dăruit sau oprit Fie ca cititorii noştri să aibă parte de şuvoaie de binecuvântare, şi fie ca izvoarele pe care le-au săpat Să se umple cu apă! O, ce sunt mijloacele şi legile fără zâmbetul cerului! Sunt ca nişte nori fără ploaie, ca nişte puţuri fără apă. O Doamne al iubirii, deschide ferestrele, cerului şi varsă peste noi belşug de binecuvântare!


Seara

“Omul acesta primeşte pe păcătoşi.” Luca 15:2

Observă bunătatea faptului că Isus îi primea pe păcătoşi. Acest Om, care domneşte asupra tuturor oamenilor, acest om care este “sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi” (Evrei 7:26), acest Om primeşte păcătoşii. Acest Om, care nu este altul decât Dumnezeul veşnic, în faţa Căruia îngerii îşi acoperă feţele (Isaia 6:2) — acest Om primeşte pe păcătoşi. Numai limba îngerilor ar putea descrie un asemenea exemplu de umilinţă de dragul iubirii. Nu ar fi fost ceva remarcabil dacă unul dintre noi ar vrea să caute oameni pierduţi, bărbaţi, femei şi copii, fiindcă suntem din acelaşi neam. Totuşi, faptul că El, Dumnezeul jignit, împotriva Căruia au fost comise toate fărădelegile, a luat trupul unui slujitor şi a purtat păcatul multora, şi a fost gata să primească cea mai rea pedeapsă — acest fapt este minunat! “Omul acesta primeşte pe păcătoşi”, nu pentru ca ei să rămână păcătoşi, ci ca să le ierte păcatele, să-i îndreptăţească, să le curăţească inimile prin Cuvântul Său purificator, şi să le păstreze sufletele prin locuirea Duhului Sfânt. El îi primeşte ca să-i facă demni să-I slujească, să-I aducă laude, şi să aibă părtăşie cu El. El primeşte păcătoşii în inima iubirii Lui. El îi scoate din temniţă şi îi poarta ca pe nişte nestemate în coroana Lui. El îi smulge ca pe nişte tăciuni din foc, şi îi păstrează ca pe nişte amintiri ale îndurării Sale. Nimeni nu este atât de preţios în ochii lui Isus, ca păcătoşii pentru care El a murit. Isus nu primeşte păcătoşii în faţa uşii sau în curte, ca să-i ospăteze acolo, aşa cum fac oamenii cu cerşetorii. Nu, El deschide porţile de aur ale inimii Sale regale şi îi primeşte pe păcătoşi la Sine! Da, El îl primeşte pe credinciosul umil în uniune personală cu El, şi face din El un mădular al trupului Său — carne din carnea Sa, şi os din oasele Sale. Nu a existat niciodată o asemenea primire! Mai există încă un fapt sigur în seara aceasta: El îi primeşte încă pe păcătoşi. Mă rog ca şi păcătoşii să-L primească pe El.

IZVOARE IN DEŞERT

“Dis-de-dimineaţă … suie-te … să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui.” (Exod 34:2)

Dimineaţa este timpul la care am stabilit că mă întâlnesc cu Domnul. “Dimineaţa” – chiar cuvântul în sine este ca un ciorchine de struguri delicioşi, buni de zdrobit în vin sfinţit pe care să-l beau. Dimineaţă! Acesta este momentul când Dumnezeu vrea să fiu plin de putere şi speranţă ca să pot să încep urcuşul meu zilnic nu în slăbiciune, ci în putere. Azi-noapte am îngropat oboseala zilei de ieri, şi azi-dimineaţă am luat o nouă porţie de energie. Binecuvântată este ziua când dimineaţa este sfinţită – pusă deoparte pentru Dumnezeu! Plină de succes este ziua când prima victorie este câştigată în rugăciune! Sfântă este ziua când zorile mă găsesc pe vârful muntelui cu Dumnezeu!Dragă Tată, vin să mă întâlnesc cu Tine. Nimic de pe câmpia banală, de fiecare zi a vieţii nu mă va ţine departe de înălţimile Tale sfinte. La chemarea Ta eu vin, aşa că am siguranţa că mă vei întâmpina. Fiecare dimineaţă începută atât de bine pe munte mă va face puternic şi plin de bucurie tot restul zilei!

Joseph Parker

Liniştit, liniştit cu Tine, când răsare dimineaţa purpurie,

    Când păsările se trezesc, şi umbrele fug;

Mai frumoasă decât dimineaţa, mai minunată ca lumina zilei,

    Se iveşte în zori dulcea conştienţă că sunt cu Tine.

Singur cu Tine, în mijlocul umbrelor învăluite în ceaţă,

    În liniştea solemnă a naturii noi-născute;

Singur cu Tine în senină adorare,

    În tăcerea picăturilor de rouă şi-n prospeţimea zorilor.

Aşa cum într-un răsărit de soare peste un ocean fără valuri,

    Se odihneşte imaginea luceafărului de dimineaţă,

Tot aşa în această linişte, Tu distingi doar

    Chipul Tău în apele inimii mele.

Când sufletul se cufundă, copleşit de oboseală, în somn,

    Ochii lui ce se închid privesc în sus la Tine în rugăciune;

Dulce e odihna sub aripile Tale ocrotitoare,

    Dar mai dulce este să mă trezesc şi să Te găsesc acolo.

Harriet Beecher Stowe

Mama mea şi-a făcut un obicei de fiecare zi, imediat după micul dejun, să petreacă o oră în camera ei, citind Biblia, meditând asupra ei şi rugându-se Domnului. Ora aceea era ca o fântână binecuvântată din care ea îşi trăgea puterea şi prospeţimea care o pregăteau pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor ei. De asemenea o făceau în stare să-şi păstreze pacea autentică în ciuda încercărilor şi a meschinăriilor normale care acompaniază atât de des viaţa în vecinătatea multor oameni.Când mă gândesc la viaţa ei şi la tot ce a trebuit să îndure, văd victoria absolută a harului lui Dumnezeu în femeia creştină ideală. Era o fiinţă atât de minunată pe care niciodată n-am văzut-o pierzându-şi cumpătul sau spunând un cuvânt la mânie. Niciodată n-am auzit-o luând parte la bârfă deşartă sau făcând o remarcă defăimătoare despre o altă persoană. De fapt, niciodată n-am văzut în ea nici cea mai mică urmă de emoţie nepotrivită pentru cineva care a băut dintr-un “râu cu apa vieţii” (Apoc. 22:1) şi care a mâncat din “Pâinea vie, care a coborât din cer” (Ioan 6:51). Frederick William Farrar

Dă-I lui Dumnezeu floarea proaspătă a zilei. Nu-L lăsa niciodată să aştepte până i se ofilesc petalele.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 11.1-23

    În timpul domniei lui Iosia, preotul Hilchia (despre care unii admit că era tatăl lui Ieremia: vezi cap. 1.1) a găsit cartea Legii în timpul lucrării de restaurare a Templului (2 Cronici 34.14). Această carte cuprindea Deuteronomul, cel care vestea, prin temutul său cap. 28, toate consecinţele nerespectării legământului (vezi în special v. 64). Iosia, zguduit de spaimă, înnoieşte, în numele poporului, acest legământ – de a-L urma pe Domnul şi de a asculta de poruncile Lui (2 împăraţi 22.8…; 23.1-3). Capitolul nostru însă ne arată cum acest prea frumos legământ a fost călcat, astfel că pentru popor n-a mai existat niciun remediu (2 Cronici 36.16). Dumnezeu îşi «astupă» de atunci urechile faţă de rugăciunile lor şi îi cere profetului să nu mai mijlocească pentru popor (v. 14; 7.16).Ieremia este reprezentantul unei rămăşiţe credincioase persecutate. Totodată, prin el este evocat şi Mielul plin de blândeţe, ţinta uneltirilor care urmăreau să-1 nimicească împreună “cu rodul lui”, “ca să nu i se mai amintească numele” (v. 19; comp. cu Geneza 37.18; Luca 10.3). Acesta este ţelul zadarnic al oamenilor, ca şi al lui Satan, cel care-l inspiră, în timp ce gândul neschimbat al lui Dumnezeu este ca Numele frumos al Domnului Isus să fie onorat pentru totdeauna (Filipeni 2.9). Noi răspundem la aceasta ori de câte ori mâncăm din pâine şi bem din vin, în amintirea Lui (1 Corinteni 11.25,26).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 7:1-12

INGREDIENTUL LIPSĂ

“Intradevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire” 2 Corinteni 7:10

Un băieţel a chemat telefonista de serviciu şi i-a cerut un număr. Nu vorbea bine şi aceasta n-a putut să-l înţeleagă. După ce a repetat de câteva ori numărul, el a răbufnit: “Voi, telefonistele sunteţi nişte proaste”, şi a trântit receptorul. Auzind conversaţia aceasta, mama a fost şocată. Ea a chemat telefonista şi l-a obligat pe băieţel să-şi ceară scuze. Mai târziu, mama a plecat de acasă, iar băiatul a luat din nou receptorul. “Sunteţi aceeaşi telefonistă cu care am vorbit mai înainte?” “Da”, a spus ea. “Ei bine, a replicat băieţelul, încă mai cred că sunteţi o proastă!”

Scuza băiatului îmi aduce aminte de unul din elementele lipsă din vieţile multor creştini – pocăinţa adevărată. Recunoaşterea păcatului este făcută în urma prinderii lor asupra faptului sau în circumstanţe deranjatoare. Dar mintea nu se schimbă cu nimic, nu există fapte noi şi nici motivaţii noi.

Pocăinţa biblică restabileşte credibilitatea în faţa lumii şi în faţa Domnului. In 2 Corinteni 7:11, există şapte exclamaţii, care sunt şapte semne ale unei pocăinţe adevărate:

(1) Frământarea de-a face binele.

(2) Dorinţa de a cere scuze.

(3) Indignarea împotriva păcatului.

(4) Frica de Dumnezeu.

(5) Dorinţa intensă să vadă binele săvârşit.

(6) Zelul de-a corecta răul săvârşit.

(7) Gata să vadă fărădelegea pedepsită.

Pentru creştini, pocăinţa este o atitudine de viaţă. Zilnic îi cerem Duhului Sfânt să ne arate păcatele. Apoi lucrăm pentru biruirea lor. Fie ca ingredientul “întristării după voia lui Dumnezeu” să nu lipsească din vieţile noastre! D.J.D.

Când a fost ultima dată când ţi-a părut rău pentru cuvintele ce le-ai spus, ceva ce ai făcut, sau pentru o atitudine greşită faţă de fratele tău? Te-ai pocăit, sau
trebuie să faci unele mărturisiri chiar acum? A te pocăi înseamnă a-ţi părea rău de păcatul tău şi a fi gata să renunţi la el.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

“Și fiii lui Israel din nou au făcut rău în ochii Domnului și Domnul ia dat în mâna filistenilor patruzeci de ani.”  Judecători 13.1

Cine sunt filistenii și ce reprezintă ei? (2)

Filistenii au intrat în țară pe calea cea ușoară, pe calea mărturisirii lipsite de realitate. Mai mult, această cale este calea lumii. Pentru filisteni nu a existat robia cruntă din Egipt, nici simțământul mâniei divine împotriva păcatului, mânie întâmpinată prin jertfa rânduită. Ei nu au văzut Înlocuitorul, care, din dragoste, a intrat în apele întunecate ale morții și ale judecății. Nau văzut valurile și șuvoaile Mării Roșii și ale Iordanului rostgolinduse peste binecuvântatul Înlocuitor, pentru a fi astfel creată o cale de ieșire din robie și de intrare în moștenirea divină. Filistenii sunt cu totul străini de aceste lucruri; ei au pătruns în țară pe calea scurtă și ușoară. Filistenii, în felul acesta, corespund Bisericii mărturisitoare. Ei formează legătura Adunării cu pământul.

Un alt lucru de remarcat este că, deși au ocupat o fâșie foarte îngustă din țară, Filistia (Palestina) fiind o foarte mică parte a ei – o fâșie dea lungul câmpiei Șaronului, aproape de Egipt, au putut totuși să tiranizeze întreg poporul lui Dumnezeu. Această tiranie a fost în special exercitată asupra celor care ar fi trebuit să fie conducători ai poporului lui Dumnezeu. Seminția lui Iuda a fost în mod deosebit expusă atacurilor filistenilor, care au invadat întregul ei teritoriu și au împiedicato săși exercite privilegiile divine și să se bucure de partea dăruită ei de Dumnezeu.

Pentru noi – și afirmăm acest lucru pe baza autorității Cuvântului prețios al lui Dumnezeu – eliberarea deplină, reală și practică de puterea păcatului constituie partea noastră creștină, iar orice lucru mai puțin decât atât ne plasează sub stăpânirea filistenilor. S. Ridout

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

“cel ce este de pe pământ este pământesc și vorbește ca de pe pământ” Ioan 3.31

Sfârșitul celui pământesc

Johann Gottfried Herder (1744-1803), teolog și filozof, a fost un bărbat renumit. La vârsta de 32 de ani a devenit predicator al curții, inspector general al bisericilor protestante și consilier consistorial șef în Weimar. Lucrările lui Herder se bucură și astăzi de un bun renume, fie că au un conținut teologic, fie filozofic. În aceste lucrări, el vorbește despre moarte ca fiind un eveniment deosebit. Dar când acest musafir înspăimântător a bătut la ușa sa mai devreme decât se aștepta, Herder a fost cuprins de o agitație crescândă. Cerea să i se citească din Biblie, apoi cerea din nou să i se citească din lirica veche, apoi dorea să i se cânte la pian. L-a chemat pe fiul său și l-a întrebat ce spusese medicul despre starea sa. Acesta nu îndrăznea să-i spună tatălui său adevărul. Atunci Herder, în frica sa delirantă, își aruncă brațele în jurul gâtului fiului său și strigă: “Gottfried, Gottfried, scapă-mă, dacă mai este posibil!”. Dar era prea târziu. Acestea au fost ultimele sale cuvinte.

Întotdeauna este de folos să observăm modul în care omul face pasul din timp în veșnicie. Ultimele cuvinte ale teologului și filozofului Herder nu au arătat liniștea și pacea, pe care o dăruiește inimilor credința vie în Mântuitorul. Toate titlurile și lucrările filozofice nu i-au fost de folos lui Herder în ultimele clipe și nu-i vor fi de folos nici în veșnicie.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

BINECUVÂNTEAZĂ-IPECEICETI-AUGREȘIT!

“Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit…” (Efeseni 5:2)

     Nu este ușor să trăim în dragoste și iertare, deoarece:

1) E împotriva firii pământești.

2) Există posibilitatea ca ceilalți să nu afle niciodată că ai iertat ofensa.

3) Ți s-ar frânge inima văzând că în urma rugăciunilor tale, Dumnezeu îl binecuvântează pe cel ce ți-a greșit, ca și cum acea persoană nu ar fi păcătuit împotriva ta.

John Calvin a subliniat faptul că o astfel de rugăciune este “extrem de dificilă”, iar teologul bisericii primare Ioan Gură de Aur a numit-o “cel mai înalt pisc al stăpânirii de sine”. Biblia spune că suferința lui Iov a luat sfârșit și averea lui i-a fost redată când a fost în stare să se roage pentru cei ce au devenit un țepuș în coasta lui (Iov 42:10). Când te rogi în felul acesta, pui în practică cuvintele lui Isus din celebra Sa Predică de pe munte: “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri” (Matei 5:44-45). Acesta e standardul lui Hristos în materie de iertare, și e unul înalt. Poate te întrebi cum ar putea cineva să trăiască în felul acesta. Uită-te la viața și moartea lui Ștefan, primul martir creștin. Chiar în timp ce potrivnicii săi aruncau în el cu pietre, el s-a rugat: “Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor 7:60). Aici descoperim modelul de trăire și iertare demn de urmat.

Adevărata iertare este leacul ce vindecă cele mai profunde răni emoționale. Ea închide ușa trecutului și îți dă har și motivație ca să mergi înainte și să te bucuri de viața pe care Dumnezeu dorește s-o trăiești.

Advertisements

One thought on “Oswald CHAMBERS: Ce urmează după predare?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s