Lăudaţi pe Domnul!

                 LAUDĂ SUFLETE PE DOMNUL!

“Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” PSALM 119

1. “Lăudaţi pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul!
2 Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
3 Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor.
4 Suflarea lor trece, se întorc în pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor.
5 Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său! ….”                                      PSALM 146

ULTIMA carte a psalmilor,  “Cartea a cincea” –   psalmii de la 107 la 150, au un  titlu edificator: “Concluzia morală privitoare la căile divine in care Dumnezeu si omul se regăsesc in cele din urmă.“

Dacă avem în vedere ultimii cinci Psalmi (146-150), cu totii anonimi, observăm că ei pot fi identificati  ca un curs concis de închinare.

Psalmul 146,  începe si sfârseste cu îndemnul imperativ “Laudati pe Domnul!”, este un scurt poem de numai zece versuri,  echilibrat, care are ca tema lauda  Domnului.

Cât despre autor, în cel priveste, el ia hotarârea de a-L  ” … lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.” Acest măreţ indemn, este susţinut de argumente pro si contra, puse faţa in faţa,  pentru ca cititorul sa poata alege în cunostinţa de cauza.

“Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor.“,  deoarece “Suflarea lor trece, se întorc în pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor.“, prezentandu-L intr-o lumina stralucitoare pe Marele nostru Dumnezeu, identificandu-L cu  Dumnezeul lui Iacov,   Cel care a facut cerurile si pamântul, Cel care face dreptate si indreapta pe cei incovoiat si da ocrotire celui aflat in nevoi:

“Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său!  El a făcut cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ea. El ţine credincioşia în veci.  El face dreptate celor asupriţi; dă pâine celor flămânzi: Domnul izbăveşte pe prinşii de război;  Domnul deschide ochii orbilor; Domnul îndreaptă pe cei încovoiaţi; Domnul iubeşte pe cei neprihăniţi.  Domnul ocroteşte pe cei străini, sprijină pe orfan şi pe văduvă, dar răstoarnă calea celor răi.”

Psalmul urmator, 147, are si el un  minunat îndemn: “Lăudaţi pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut şi se cuvine să-L lăudăm.”

Iar din Psalmul 148 aflam cum întregul univers laudă pe Domnul si, deci, trebuie să urmam si noi pilda creatiei Sale:

“Lăudaţi-L, toţi îngerii Lui! Lăudaţi-L, toate oştirile Lui!  Lăudaţi-L, soare şi lună, lăudaţi-L, toate stelele luminoase!   Lăudaţi-L, cerurile cerurilor, şi voi, ape, care sunteţi mai presus de ceruri!  Să laude Numele Domnului, căci El a poruncit, şi au fost făcute,   le-a întărit pe veci de veci; le-a dat legi şi nu le va călca. ”  (Psalm, 148.2-6)

Si, in sfârsit, un  motiv indubitabil pentru poporul Său:    “El a înălţat tăria poporului Său: iată o pricină de laudă pentru toţi credincioşii Lui, pentru copiii lui Israel, popor de lângă El. Lăudaţi pe Domnul!” (Psalm, 148.14).

Psalmul 149 continuă nuanţarea inchinării pe care trebuie s-o aducem Celui care este Affa si Omega, Inceputul şi Sfârşitul tuturor lucrurilor (printr-o cântare nouă, dar să săltam de bucurie):

“Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui! Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut, să se înveselească fiii Sionului de împăratul lor! (…)  Să salte de bucurie credincioşii Lui, îmbrăcaţi în slavă, să scoată strigăte de bucurie în aşternutul lor!” (versurile 1, 2, 5)

pentru ca ultimul  vers al ultimului psalm (150) să cuprindă acest indemn general si mobilizator:

“Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!”

*

PSALM 146
1.Lăudaţi pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul!
2 Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
3 Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor.
4 Suflarea lor trece, se întorc în pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor.
5 Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său!
6 El a făcut cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ea. El ţine credincioşia în veci.
7 El face dreptate celor asupriţi; dă pâine celor flămânzi: Domnul izbăveşte pe prinşii de război;
8 Domnul deschide ochii orbilor; Domnul îndreaptă pe cei încovoiaţi; Domnul iubeşte pe cei neprihăniţi.
9 Domnul ocroteşte pe cei străini, sprijină pe orfan şi pe văduvă, dar răstoarnă calea celor răi.
10 Domnul împărăţeşte în veci; Dumnezeul tău, Sioane, rămâne din veac în veac! Lăudaţi pe Domnul!

*