Zgârcenia şi lăcomia

luke_12_15___bible_verse_quote_by_bible_quote-d7lhnof

CALENDAR BIBLIC “DOMNUL ESTE APROAPE”

23 SEPTEMBRIE

Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.  Luca 12:15.

În Efeseni 5.3, lăcomia se enumără pe lângă alte două păcate mari. Aceasta ne arată că şi lăcomia este un păcat mare în ochii lui Dumnezeu care este sfânt şi drept. Păcatul lăcomiei este mai greu de recunoscut ca păcatul curviei şi al preacurviei. Păcatele mari care ies la iveală sunt recunoscute de toţi credincioşii ca rele. Pentru fiecare este clar că un astfel de rău trebuie dat afară din mijlocul lor. (vezi cu mare atenţie 1 Cor. 5.13).

Lacomul în primul rând poate fi clasificat ca economisitor. Dacă lăcomia este în inimă, atunci economia poate trece uşor la zgârcenie, iar lăcomia abia după o vreme va fi descoperită.

Zgârcenia şi lăcomia sunt cele două lucruri care caută să acapareze inima şi casa creştinului. Inimile noastre sunt înşelătoare.  De aceea să veghem şi să ne rugăm ca El să ne dea har de a ne cerceta în lumina Sa. Strădania şi hărnicia peste măsură la locul de muncă şi în lucrările după program pot să fie lăcomie. Câţi copii ai lui Dumnezeu au devenit lacomi din dragostea de a avea mulţi bani! De aceea să ne ferim şi să cercetăm în amănunţimeCuvântul lui Dumnezeu care spune: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor şi unii care au umblat după ea au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.” (1 Tim. 6.10).

Dacă ne găsim bogăţia în Domnul Hristos şi ne hrănim cu El atunci lucrurile pământeşti vor apărea fără valoare. De-ar deveni Persoana Lui măreaţă centrul activităţii noastre şi de L-am slăvi în viaţa noastră!Atâţia inşi spun că au găsit în Isus iertare şi pace şi totuş sehrănesc cu atâtea lucruri felurite care de fapt nu au nimic comun cu Hristos. îşi risipesc duhul prin citirea jurnalelor şi a literaturii uşuratice şi neruşinate de astăzi!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

23 Septembrie

“Strigăt de biruinţă şi de mântuire este în corturile celor drepţi: mâna dreaptă a Domnului face fapte mari”. 

Psalm 118:15.

Cine este acela care poate cânta cu bucurie despre biruinţă? Sunt aceia care pot spune: “Domnul este tăria mea şi cântarea mea, El este mântuirea mea”. Sunt acei oameni care nu se mai încred în puterea lor proprie deoarece, bazându-se pe puteri proprii s-au ruşinat; apoi ei s-au liniştit. Căci este scris: “În pocăinţă şi în odihnă va fi mântuirea voastră”. Sunt oameni care renunţă să-şi mai facă planuri şi să programeze activităţi evlavioase, ci stau la picioarele lui Isus ştiind: “El mă conduce pe cărări drepte datorită numelui Său”. Și El ne conduce câteodată pe drumuri pe care noi n-am vrea să mergem, aşa cum i-a prezis lui Petru. Dar încredinţîndu-ne viaţa în mâinile Sale, putem fi fericiţi, datorită faptului că toate cărările Domnului sunt pline de bunătate şi drepte şi dreapta Domnului este înălţată şi păstrează biruinţa. De aceea putem avea siguranţă în braţele Lui. Este scris: “Cel care biruieşte va moşteni totul”. Cununa aparţine biruitorilor. Ar putea cineva să argumenteze în mod firesc: “Eu, încă nu am biruinţă totală”. Si avem impresia că nici nu putem ajunge la o biruinţă totală. Dar dacă procedăm asemenea creştinului din “Călătoria Pelerinului” a lui Bunyan, căruia i-a căzut sabia din mână şi era căzut la pământ, fiind aparent învins. Dar a putut apuca din nou, sabia spunând: “Nu te bucura duşmanul meu! Mă voi scula iarăşi! Si cu Cuvântul l-a determinat să fugă. Astfel a devenit biruitor. Dacă am păcătuit şi ne plecăm, contând pe jertfa Domnului Isus cu valabilitate veşnică, duşmanul este învins, iar noi putem avea bucuria biruinţei. Privind la această jertfă, putem cânta cu bucurie.

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

23 SEPTEMBRIE
Dimineaţa

Spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui.

Efeseni 1:6

Ce privilegiu! El include îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu, dar termenul „dat” înseamnă mult mai mult în limba greacă. El semnifică faptul că suntem obiectele plăcerii divine, sau chiar şi mai mult, a desfătării divine. Cât de minunat este faptul că noi — viermi, muritori, păcătoşi – suntem obiectul dragostei divine! Dar aceasta se întâmplă numai „în Vrea Iubitul Lui”. Unii creştini par să fie acceptaţi prin experienţa lor; cel puţin, aceasta este părerea lor. Când sufletele lor sunt vii şi speranţele strălucitoare, ei cred că Dumnezeu îi acceptă, fiindcă se simt atât de sus, atât de aproape de cer, atât de sus faţă de pământ! Dar atunci când sufletele lor se târăsc în praf, sunt victimele temerii că nu vor fi niciodată acceptaţi. Dacă ar putea, ar vedea că toate bucuriile lor nu îi înalţă, şi că toate vremurile de disperare nu îi coboară în vederea Tatălui lor; dimpotrivă; Sunt acceptaţi prin Cel care nu se schimbă niciodată, Cel care este întotdeauna iubit de Dumnezeu, întotdeauna desăvârşit, întotdeauna fără pată sau zbârcitură. Cât de fericiţi ar fi, şi cât de mult L-ar slăvi pe Mântuitorul, dacă ar realiza acest adevăr! Bucură-te, deci, credinciosule! Eşti primit „în Prea Iubitul Lui”. Priveşti înăuntrul tău şi spui: „Nu există nimic demn de a fi primit aici!” Dar uită-te la Christos, şi vezi dacă nu este ceva demn de primit acolo. Păcatele tale te necăjesc, dar Dumnezeu a aruncat la spate păcatele tale, şi eşti primit în Cel Neprihănit. Trebuie să te lupţi cu stricăciunea şi să rezişti ispitelor, dar eşti deja primit în Cel care a biruit puterile iadului. Diavolul te ispiteşte, dar bucură-te. El nu te poate distruge, fiindcă eşti primit în Cel care a zdrobit capul Satanei. Eşti deplin asigurat de poziţia ta slăvită. Nici sufletele glorificate nu sunt mai primite decât tine. Ei sunt primiţi în cer „în Prea Iubitul” şi tu eşti primit acum în Christos.

 

23 SEPTEMBRIE
Seara
                      

Isus a răspuns: „Tu zici: dacă poţi!”

Marcu 9:23

Un anumit om avea un fiu posedat de demoni, care era lovit de un duh care îl făcea mut. Tatăl asistase la încercările zadarnice ale ucenicilor de a-l vindeca (vezi Marcu 9:18), aşa că avea puţină credinţă în Christos, sau chiar deloc. De aceea, când Isus i-a spus să-şi aducă fiul la El, el a răspuns: „daci poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne” (vers. 22). lntr-adevăr exista un „dacă” în problema aceasta, dar sărmanul tată îl pusese într-un loc greşit. Fără să-i poruncească omului să retracteze acel „dacă”, Isus Christos l-a aşezat cu blândeţe în locul potrivit, „într-adevăr”, părea El să zică, „nu există nici un „dacă” în privinţa puterii sau voinţei Mele. Probabilitatea se află altundeva”. El i-a spus tatălui: „toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede” (vers. 23). Când omul a auzi aceste cuvinte, încrederea i-a fost întărită, şi a înălţat o rugăciune umilă pentru o credinţă mai mare. Imediat, Isus a spus un cuvânt şi demonul a fost izgonit, cu porunca de a nu se mai întoarce niciodată. Avem de învăţat o lecţie din acest incident. Ca şi omul acesta, realizăm că există un „dacă” undeva, dar bâjbâim în permanenţă şi îl aşezăm într-un loc nepotrivit. Facem supoziţii şi prezumţii de felul! „Dacă Isus mă poate ajuta…”; „Dacă îmi poate oferi har ca să biruiesc ispita…”; „Dacă mă poate ierta…”; „Dacă îmi poate da succes…” Dacă El poate? Nu, dacă tu poţi crede. El poate şi vrea. L-ai pus greşit pe „dacă”. Dacă tu te poţi încrede în El, toate lucrurile sunt cu putinţă pentru Christos, pentru că toate sunt cu putinţă pentru tine. Credinţa se sprijină pe puterea lui Dumnezeu şi este îmbrăcată în slava Lui Dumnezeu. Ea poartă veşminte regale şi călăreşte pe calul Regelui, fiindcă este un har pe care Dumnezeu îl onorează. Echipată cu glorioasa putere a Duhului, credinţa devine, în atotputernicia lui Dumnezeu, capabilă să lupte, să îndrăznească şi să sufere. „Toate lucrurile” — fără limită — „sunt cu putinţa celui care crede”. Suflete, poţi să îl crezi pe Domnul în seara aceasta?

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

23 SEPTEMBRIE

«Cine are pe Fiul, are viaţa. Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa.»

1 IOAN 5:12

Faptul că eşti născut din nou nu poate rămâne ascuns, deoarece Domnul Isus spune: «Ii veţi cunoaşte după roadele lor» (Matei 7,16). Dacă eşti creştin numai cu numele nu poţi avea roadele Duhului Sfânt. Îţi este ruşine să recunoşti pe Isus şi, dacă trebuie să alegi, alegi întotdeauna calea cea mai uşoară. «Nu fac mărturisiri despre viaţa mea», vei spune atunci. Bineînţeles că nu, deoarece cum ai putea vorbi despre o viaţă nouă, cum ai putea să-L mărturiseşti pe Isus, dacă nu Îl cunoşti cu adevărat? Gândeşte-te pentru un moment: esti născut din nou sau doar mimezi viata de credinţă? Un copil al lui Dumnezeu cu adevărat născut din nou trebuie să Îl mărturisească fiindcă L-a cunoscut pe Cel care i-a iertat toate păcatele. Isus trebuie să Se descopere prin cuvinte şi prin fapte, prin întreaga viaţă a unui om născut din nou. De ce? Pentru că Isus Cristos însuşi, prin Duhul Său, locuieşte în inimile acestor oameni. Poate vei răspunde: «Dar cunosc mulţi „credincioşi” ale căror fapte vorbesc atât de tare că nu le mai aud cuvintele». Din păcate ai dreptate. Dar aceşti aşa-zişi «credincioşi» vor fi judecaţi înaintea tronului de slavă al lui Dumnezeu. Schimbă însă acest lucru situaţia ta? La ce-ti foloseşte religiozitatea dacă nu vii la Cristos, dacă nu faci pasul credinţei spre Isus?

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

Țelul misionarului

Iată că ne suim la Ierusalim.

Luca 18:31

In viaţa naturală ambiţiile noastre se schimbă pe măsură ce ne maturizăm, dar în viaţa creştină ţelul ne este dat de la început, Începutul este identic cu sfârşitul, şi anume este Domnul Însuşi, începem cu Cristos şi terminăm cu El – „Până vom ajunge toţi la… statura plinătăţii Lui Isus Cristos”, nu la ideea pe care o avem noi despre ce ar trebui să fie viaţa creştină. Scopul misionarului este să facă voia lui Dumnezeu, nu să Fie folositor, nu să-i câştige pe cei pierduţi; el estefolositor şi-i câştigă pe păcătoşi, dar nu acesta este scopul lui. Scopul lui este să facă voia Domnului său. In viaţa Domnului nostru, Ierusalimul a fost locul unde, pe cruce, a ajuns la punctul culminant al voii Tatălui Său; dacă nu mergem acolo cu Isus, nu vom avea parte de compania Lui. Nimic nu L-a descurajat pe Domnul nostru în calea Lui spre Ierusalim. El n-a trecut niciodată în grabă prin anumite sate unde a fost persecutat, nici nu a zăbovit în locurile unde a fost binecuvântat. Nici recunoştinţa, nici nerecunoştinţa nu L-au clintit câtuşi de puţin pe Domnul de la scopul Său de a merge la Ierusalim.„Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său.” Cu alte cuvinte, aceleaşi lucruri ni se vor întâmpla şi nouă în drumul spre Ierusalimul nostru. Vor fi lucrări ale lui Dumnezeu care se vor manifesta prin noi. Oamenii vor fi binecuvântaţi, unul sau doi îşi vor arăta recunoştinţa, iar ceilalţi vor fi cu totul nerecunoscători, dar nimic nu trebuie să ne abată de la calea spre Ierusalimul nostru.„Acolo L-au răstignit.” Aceasta s-a întâmplat când Domnul a ajuns la Ierusalim şi acest eveniment este calea spre mântuirea noastră. Sfinţii nu sfârşesc în răstignire; prin harul Domnului, ei sfârşesc în glorie între timp. Cuvântul nostru de ordine trebuie să fie: „Şi eu merg la Ierusalim

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

23 SEPTEMBRIE

Doamne, vreau să-Ţi mulţumesc pentru bucuria profundă şi vie cu care aştept a doua Ta venire! O, de aş afla har în ochii Tăi şi de m-aş purta mai vrednic de mântuirea Ta cea mare!

MANA DE DIMINEAŢĂ

23 SEPTEMBRIE  

“Nu am fost neascultător vedeniei cereşti.” 

FAPTELE APOSTOLILOR 26:19

Vedenia cerească  a  fost baza şi punctul  de  plecare  al  slujirii apostolului Pavel. Acest rebel, acest om violent, cel mai îndârjit dintre vrăjmaşii lui Dumnezeu, s-a hotărât să-L asculte de îndată ce a văzut pe drumul Damascului pe Domnul Isus slăvit. Şi el a ascultat până la sfârşitul vieţii, cu rezultatele pe care le cunoaştem din Cuvânt.Sunt atâţia creştini care nu au roadele Duhului! Mărturia lor nu este efectul ascultării de “viziunea cerească.” Ei trăiesc, sau mai degrabă vegetează pe loc şi se învârtesc în jurul lor înşişi. Şi voi? Poate n-aţi ascultat; păstrând o parte din “preţ” ca Anania şi Safira, poate n-aţi fost sinceri faţă de Dumnezeu şi aţi menţinut reticienţe şi rezerve. Sunteţi cumva din aceia care trăiesc în ziua închipuirilor false, a gândurilor lor proprii, într-un miraj înşelător? Astfel de înşelăciuni există numai acolo unde este neascultare de voia Lui Dumnezeu pe care ne-o descopere El în Cuvântul Lui sfintelor Scripturi.”Nu am fost neascultător de vedenia cerească.” Opriţi-vă astăzi la acest cuvânt, lăsaţi-L în sfârşit pe Dumnezeu să pătrundă până în adâncul fiinţei voastre. Cedaţi-I Lui lucrul acela deosebit la care ţineţi cu preţul neascultării de Cuvântul Lui şi care este pricina inimii voastre împărţite, fapt care vă împiedică să vă consacraţi în întregime viaţa pentru slava lui Dumnezeu. Care ar putea să fie lucrul acela la care ţineţi? Poate ambiţia firească chiar în lucrurile religioase; poate duhul de întâietate; poate lumea care a pătruns bine în viaţa voastră, poate chiar păcatul sub o formă sau alta şi care vă împiedică să aveţi o reală părtăşie cu Domnul Isus. Dacă este ceva de soiul acesta, recunoaşteţi imediat înaintea lui Dumnezeu, cereţi-I iertare şi faceţi un început nou.încredinţat deplin că avea de a face cu Domnul Isus pe care îl prigonise, Saul îl întreabă îndată: “Doamne, ce vrei să fac?” De atunci înainte, aceasta a fost deviza vieţii lui. Întâlnirea noastră personală cu Domnul Isus să nu fie o emoţie trecătoare ci o experienţă ale cărei efecte să se cunoască până la sfârşitul vieţii şi slujirii noastre de credincioşi. Şi în sânul unei lumi nestatornice şi împotrivitoare, Dumnezeu să ne dea harul unei stăruinţe depline până la capăt.O, de-am avea şi noi această deviză care să ne determine să fim hotărâţi şi serioşi! “Doamne, ce vrei să fac?” Cândva un grup de credincioşi s-a hotărât ca să întrebe mereu: “Doamne, ce-ai face Tu în locul meu?” Şi dacă am trăi sub imperiul aceste întrebări, de câte lucruri rele şi dezonorante pentru Domnul, am fi scutiţi!Prea puţin înseamnă să propovăduim sau să apărăm adevărul lui Dumnezeu, dacă nu reuşim să-l demonstrăm în viaţa noastră. Cea mai grea din toate pedepsele este când Domnul ne lasă să umblăm în căile noastre ca să ne culegem roadele. Libertatea voinţei noastre este sclavie faţă de diavol.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

IZBĂVIRE DE PRAF ŞI PLEAVĂ

Căci iată, voi porunci şi voi vântura casa lui Israel între toate neamurile, cum se vântură cu ciurul, fărăsă cadă un singur bob la pământ. 

Amos 9.9

Această vânturare durează şi în vremea noastră. Oriunde mergem, noi trebuie să fim vânturaţi şi trecuţi prin ciur. În toate ţările, poporul lui Dumnezeu este cernut ca grâul în ciur. Adeseori Satana ţine unealta în care el ne hărţuieşte în toate felurile cu furie, în dorinţa lui de a ne doborî şi a ne înlătura de pe cale. Necredinţa ştie şi ea cum să ne tulbure inimile şi duhul nostru prin temeri necurmate. Câteodată lumea îi vine în ajutor necredinţei în această lucrare a sa şi ne împinge când la dreapta, când la stânga, cu furie. Pe deasupra şi Biserica lumească ia parte în mare măsură cu puterile sale la această lucrare a necredinţei ca să facă aceste zguduiri şi mai violente. Bine, bine! Faceţi aşa! În felul acesta grâul va fi despărţit de paie, de praf şi de pleava nefolositoare. Ce siguranţă plină de tărie şi întăritoare dă însă această făgăduinţă: „Nu va cădea nici un bob la pământ”, adică nici unul nu se va pierde. Tot ce este bun, adevărat şi de preţ va fi păstrat. Nici unul din cei mai slabi credincioşi nu va fi pierdut şi nici unul nu va avea vreo pagubă care să poată fi socotită ca o adevărată pierdere. Noi vom fi păziţi aşa de bine tot timpul cât va ţine cernerea, aşa încât această cernere va fi pentru noi un câştig în Domnul Isus Cristos.

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

23  Septembrie

Iar cei ai lui Hristos au răstignit carnea împreună cu patimile şi cu poftele ei. Dacă trăim în Duh,în Duh să şi umblăm.  

 Galateni 5:24,25

Deşi credinciosul nu mai este în carne, el experimentează, în mod dureros, că aceasta este încă în el însuşi. El învaţă, printr‑o experienţă umilitoare, să spună: „În mine, adică în carnea mea, nu locuieşte nimic bun” (Romani 7.18). Marea problemă pentru orice credincios care doreşte să crească spiritual nu este ceea ce el a făcut, ci ceea ce el este – conştienţa dureroasă că deţine încă o natură veche, plină de mândrie, de voinţă proprie şi de pofte, chiar dacă acestea nu se manifestă întotdeauna în exterior. Cu cât dorinţa lui de a trăi pentru gloria lui Dumnezeu este mai mare, cu atât mai mare este întristarea sa atunci când îşi vede „cămaşa pătată de carne”. Carnea este cel mai mare vrăjmaş al lui şi împotrivitorul său constant. Atât de rea şi de înşelătoare este ea, încât nici timpul, nici împrejurările n‑o pot îmbunătăţi în vreun fel. Şi, cu cât suntem mai preocupaţi cu această fire veche din noi, cu atât mai slabi devenim faţă de ea, fiindcă ne luăm astfel ochii de la Domnul Isus, care este viaţa şi Obiectul nostru.

A fi preocupaţi cu ceea ce este carnea, în diferitele ei acţiuni şi lucrări înşelătoare, nu înseamnă a o socoti ca fiind crucificată şi a ne socoti pe noi înşine morţi faţă de ea. A o privi ca pe o forţă împotrivitoare ce trebuie biruită înseamnă să o considerăm încă vie. Însă, a o socoti moartă prin moartea lui Hristos şi a ne găsi toate resursele în El, înviat şi glorificat, înseamnă a ne socoti pe noi înşine morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu. „Tot aşa şi voi, socotiţi‑vă pe voi înşivă morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu, în Hristos Isus” (Romani 6.11).

Calea credinţei este întotdeauna de a privi lucrurile din punctul de vedere al lui Dumnezeu, de a considera carnea ca fiind pe deplin înlăturată prin moartea lui Hristos de la cruce. El ne vede întotdeauna deplini în Fiul Său preaiubit, în care locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.

                                                    IZVOARE IN DEŞERT

23 Septembrie

   Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă  vie, cum zice Scriptura.“

Ioan 7:38

Unii dintre noi suntem tulburaţi, întrebându-ne de ce Duhul Sfânt nu ne umple. Problema este că noi primim din belşug, dar nu dăm la alţii. Dacă vei da binecuvântarea pe care ai primit-o, planificându-ţi viaţa pentru mai multă slujire şi pentru a fi o binecuvântare pentru cei din jurul tău, atunci vei vedea repede că Duhul Sfânt este cu tine. El îţi va da binecuvântări pentru slujire, dându-ţi tot ce-ţi poate încredinţa ca să dai mai departe la alţii.Nici o muzică nu este atât de cerească cum este cea făcută de o harfă eoliană. Este un frumos eveniment al naturii, dar el are o paralelă spirituală. Harfa nu este nimic altceva decât o cutie de lemn cu corzi aranjate în armonie, aşteptând să fie atinse de degetele nevăzute ale vântului rătăcitor. În timp ce răsuflarea cerului alunecă peste corzi, notele care sunt aproape divine plutesc prin aer, ca şi cum un cor de îngeri ar trece pe acolo şi ar atinge corzile.În acelaşi fel, este posibil să ne ţinem inimile deschise pentru atingerea Duhului Sfânt care poate cânta pe ele după cum alege, în timp ce noi aşteptăm în linişte pe calea slujirii Lui.  (din Zilele cerului pe pământ)

Când apostolii „s-au umplut de Duh Sfânt“ (Fapte 2:4), ei n-au închiriat camera de sus şi au stat acolo ca să ţină adunări despre sfinţenie. Ei au mers pretutindeni, predicând evanghelia. (Will Huff)

„Dacă mi-am mâncat singur pâinea“,
Spunea patriarhul cu dispreţ;
Ce ar fi crezut el despre Biserica în care se vede
Păgânismul – uriaşă, singuratică,
Fără Dumnezeu, fără Hristos, cu sufletul nehrănit,
În timp ce durerea Bisericii este belşugul de pâine,
Pe care ea îl mănâncă singură?

„Fără plată aţi primit, fără plată să daţi“,
Spune Cel care ne-a dat totul.
Cum va putea sufletul din noi să mai trăiască
Surd la chemarea celor flămânzi,
Pentru care sângele Domnului a fost vărsat,
Şi trupul Lui a fost frânt ca să le dea lor pâinea,
Dacă noi ne mâncăm singuri pâinea? (Arhiepiscopul William Alexander)

Unde este fratele tău Abel? Geneza 4:9

 

 

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

23 septembrie

Text: 1 Ioan 1:1-10            

IERTAŢI DE TOATE PĂCATELE!

…şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. 

  1 Ioan 1:7

Când Isus a murit pe Cruce, El a plătit pedeapsa pentru toate păcatele lumii. Aceasta înseamnă că atunci când credem în Isus ca Mântuitorul nostru, experimentăm o iertare completă. Deşi pot exista consecinţe dureroase pentru păcatele noastre, aceasta nu reprezintă pedeapsa. El a plătit preţul pentru toate. Totuşi, unii creştini au probleme cu acceptarea iertării complete a lui Dumnezeu. O femeie mi-a povestit recent despre viaţa pe care a trăit-o înainte de-a fi mântuită. Umblase din bar în bar încurcându-se cu diferiţi bărbaţi. Au trecut de atunci câţiva ani. L-a primit pe Isus ca Mântuitorul ei şi s-a căsătorit cu un creştin. Cu toate acestea, nu putea să-şi scoată din minte viaţa de dinainte. Se temea că Dumnezeu îi va da necazuri soţului ei şi o va pedepsi pentru viaţa ei trăită în păcat. Nu putea să creadă că Dumnezeu a iertat-o, dar El a făcut acest lucru. Să citim textul Scripturii din nou: „Sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat”. Şi ce s-a petrecut cu ele? Ele se află pe fundul celei mai adânci mări (Mica 7:19)- Ele au fost îndepărtate de la noi atât cât este de departe răsăritul de apus (Ps. 103:12). Dumnezeu nu-Si mai aduce aminte de ele (Evrei 8:12).

Cu ce drept această femeie îngrijorată, sau oricare din noi înşine, mai ţinem socoteala acestor păcate împotriva noastră înşine? Să ne mai gândim la ele? Să credem că Dumnezeu ne va pedepsi? Niciodată! Moartea lui Cristos a fost pedeapsa suficientă pentru ele. Ea este baza în care am fost iertaţi de toate păcatele noastre. – D.C.E.

Poate cel mai mare păcat fi iertat,
Vina lui a fost pe deplin plătită.
Murind răstignit Cristos sus pe Calvar,
Pedeapsa-ntreagă a fost ispăşită.
   – D.J.D.

Când Dumnezeu ne mântuieşte, păcatele ne sunt iertate si uitate pentru totdeauna.

*

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II –  23 Septembrie

2 Cronici 2:1-10

Relaţiile dintre Hiram, împărat al Tirului, şi Solomon prefigurează relaţiile pe care Israel le va avea cu toate naţiunile pământului în perioada împărăţiei de o mie de ani. Atunci „pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, aşa cum apele acoperă marea. Şi va fi aşa în ziua aceea: rădăcina lui Isai va sta steag al popoarelor; naţiunile o vor căuta şi locul Său de odihnă va fi glorios” (Isaia 11.9-10). Hiram îl binecuvântează pe Domnul care a făcut cerurile şi pământul (v.12).

Pe lângă tot ceea ce strânsese în dragostea lui pentru casa lui Dumnezeu, David pregătise şi muncitori care să împlinească lucrarea (sf. v. 7; vezi şi 1 Cronici 22.15-16). La fel este cu lucrarea Domnului astăzi. Lui îi sunt nece­sari lucrători pregătiţi cu multă atenţie în vederea oricărei lucrări pentru El. Angajarea prea devreme într-o lucrare poate duce la un serviciu prost îndeplinit. Dumnezeu, Cel care a pregătit lucrările, tot El a şi chemat, apoi a instruit lucrători pentru a le face. Efeseni 2.10 ne reaminteşte că suntem lucrarea Sa, creaţi în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte, ca să umblăm în ele”.

*

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-SEPTEMBRIE 2015

TU EŞTI UN PREOT! (3)

„Dumnezeul lui l-a învăţat să facă aşa, El i-a dat aceste învăţături”

(Isaia 28:26)

Câştigătorii la loterie fac deseori acelaşi comentariu: „Faptul că am câştigat atâţia bani nu-mi va schimba viaţa”. Dar rareori se întâmplă aşa. Şase luni mai târziu, şi-au părăsit locul de muncă şi şi-au cumpărat o casă.

Un sondaj efectuat printre câştigătorii la loterie confirmă următoarele două lucruri: 1) Cei mai mulţi dintre ei au devenit mai nefericiţi decât au fost înainte de a câştiga. De ce? Cereri nesatisfăcute şi aşteptări neîmplinite în rândul familiei şi al prietenilor au dus la dezamăgire şi indignare. 2) Nici unul dintre ei nu a putut renunţa la banii câştigaţi. Dacă ai avut cândva mai mulţi bani, ai tendinţa de a te simţi nefericit dacă ai mai puţini. Faptul că ai bani, însă, nu-ţi atribuie o valoare mai mare. E memorabil faptul că piesa muzicală „Acceptă jobul şi şterge-o” a fost înregistrată de un om pe nume Johnny Paycheck (în rom. – cec pentru salariu – n.tr.)!

Isaia a scris: „Cel ce ară pentru semănătură, ară oare necontenit? … Nu pune el grâul în rânduri…? … Dumnezeul lui l-a învăţat să facă aşa, El i-a dat aceste învăţături …Şi lucrul acesta vine de la Domnul” (v. 24-29). Asta înseamnă că indiferent ce eşti, fermier sau pompier – Dumnezeu ţi-a dat această meserie! E „chemarea” ta şi are menirea de a face mai mult decât a-ţi oferi siguranţă financiară. Ea a fost concepută să-ţi ofere demnitate şi valoare şi să împlinească planul lui Dumnezeu pe pământ.

Teologul Miroslav Volf spune: „Orice activitate omenească, oricât ar fi de complicată sau de simplă, e posibilă prin implicarea Duhului lui Dumnezeu în persoana care munceşte; şi orice activitate a cărei natură şi rezultate reflectă valorile noii creaţii este realizată sub oblăduirea şi inspiraţia Duhului lui Dumnezeu”. Aşadar, „orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul” (Coloseni 3:23).

*

SĂMÂNŢA BUNĂ

Miercuri, 23 Septembrie 2015

Când au văzut frații lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: „Dacă va prinde Iosif ură pe noi și ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut?“

Geneza 50.15

Trecutul reamintit

Ultimele două scene din istoria lui Iosif prezintă în contrast necredința fraților lui Iosif cu propria lui credință în fața morții. Dacă prima scenă descrisă în versetele 15-21 prezintă o imagine a necredinței fraților lui Iosif, ea arată de asemenea harul minunat al lui Iosif. Criza survenită în viața fraților scoate la lumină faptul că nu avuseseră o cunoaștere adevărată a inimii lui Iosif și de aceea nici încrederea deplină în el.

Ceva asemănător s-a petrecut în viața ucenicilor aflați în corabie (Matei 8.23-27). Ucenicii gândeau probabil, că însoțindu-L pe Domnul, vor fi la adăpost. Dificultățile au apărut, căci Satan știe să stârnească o mare furtună. În ciuda groazei lor și a pericolelor aparente ale călătoriei, ar fi trebuit să fie de ajuns ucenicilor că Isus era cu ei. Ucenicilor le lipsea cunoștința gloriei Persoanei Domnului. Dacă ei ar fi cunoscut-o, nu s-ar fi îndoit deloc, nu s-ar fi îngrozit știind că aveau cu ei pe Creatorul lumii.Starea fraților lui Iosif sau a ucenicilor se poate găsi la unii dintre noi. Credința noastră în Mântuitorul poate fi încercată și astfel învățăm mai bine cine este El și cine suntem noi.

Sursa: Meditații din 14 Calendare, primite prin Email

 

 

Advertisements

One thought on “Zgârcenia şi lăcomia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s