Fericirile (3)

„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul.”

Evanghelia lui Matei, 5. 5

.

TEMA fericirii i-a preocupat pe  mulți scriitori și gânditori ai lumii, din toate timpurile.

Poetul antic din Roma, Quintus Horațiu (65 î.Hr. – 8 î.Hr.), cu peste două  mii de ani în urmă, se apropie să dezlege misterul: “Unii călătoresc până la capătul Pământului ca să caute fericirea când de fapt aceasta se află chiar lângă ei. O inimă mulţumită este fericită.”

Dar psalmistul Sfintei Scripturi  aduce o definiție și mai aproape de inima noastră: “sufletul îmi este liniştit şi potolit ca un copil înţărcat care stă lângă mama sa” (Psalm, 131)

Însă o definiție inexplicită a fericirii o găsim în versurile  poetului Anton Pann (1790-1854): “Dacă nema putirința, ce mai chichirez gâlceava?“, cu alte cuvinte “Stai blând, nu te certa, de ce  să-ți strici fericirea și liniștea?”

Un detaliu al Cuvântului…

Sursa: http://www.21st-century-christianity.com/You-Count.html

“Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii”

Epistola către Evrei, 4.12

.

Dwight L. Moody (1837-1899), originar din Northfield, Massachusetts, stabilit  de la 17 ani în Boston, avea obiceiul de a-L mărturisi pe Domnul în fiecare zi, cel puțin unei persoane care încă nu s-a împăcat cu Dumnezeu, deci unui vrăjmaș.  Dar într-una din  seri venise ora pentru odinna de peste noapte și se afla deja întins în pat când și-a amintit că nu și-a onorat Domnul în acea zi, privind mărturisirea Lui. Îndată s-a îmbrăcat și a avut o rugăminte Domnului: “Doamne Isuse, Te rog scoate-mi în cale un om rău, care încă nu Te cunoaște, ca să-i pot mărturisi iubirea Ta.”