Patmos, o altfel de fereastră

.O insulă cu un contur parcă rupt dintr-un puzzle, cu un istoric de importanţă locală, trasă de o ruletă a timpului sub imperiile vremii dar care îşi găseşte loc pe paginile Revelaţiei lui Dumnezeu 

Meridianul Bucureştiului coboară şi străbate acest loc, acum în administrare grecească deşi distanţa până la ţărmurile Turciei poate fi măsurată în cel mult câteva zeci de mile. Romanii au folosit-o, ca pe multe altele din arhipelag, pentru a scăpa de cei care, fără a fi neapărat un pericol, constituiau un ghimpe în coasta regimului prin promovarea ideilor de moralitate. Desigur că aceştia aveau la dispoziţie şi pedespse mai aspre, iar minele de pe insulă aveau mâna de lucru asigurată de condamnaţii imperiului. Domiţian, un împărat cu aceleaşi apucături precum ale lui Nero depindea în mare măsură de starea în care se trezea dimineaţa iar legile i-au permis să se joace cu destinele multora.

Fericirile (3)

„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul.”

Evanghelia lui Matei, 5. 5

.

TEMA fericirii i-a preocupat pe  mulți scriitori și gânditori ai lumii, din toate timpurile.

Poetul antic din Roma, Quintus Horațiu (65 î.Hr. – 8 î.Hr.), cu peste două  mii de ani în urmă, se apropie să dezlege misterul: “Unii călătoresc până la capătul Pământului ca să caute fericirea când de fapt aceasta se află chiar lângă ei. O inimă mulţumită este fericită.”

Dar psalmistul Sfintei Scripturi  aduce o definiție și mai aproape de inima noastră: “sufletul îmi este liniştit şi potolit ca un copil înţărcat care stă lângă mama sa” (Psalm, 131)

Însă o definiție inexplicită a fericirii o găsim în versurile  poetului Anton Pann (1790-1854): “Dacă nema putirința, ce mai chichirez gâlceava?“, cu alte cuvinte “Stai blând, nu te certa, de ce  să-ți strici fericirea și liniștea?”