Tag Archives: Nastere din nou

“Trebuie să vă nasteti din nou.”

Jesus -  I am The Way

Evanghelia lui Ioan

Ioan 3

1. Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor.

2. Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I-a zis: “Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.”

3. Drept răspuns, Isus i-a zis: “Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.Continue reading “Trebuie să vă nasteti din nou.”

Codul Învierii la Tolstoi

MOTTO:   „Unde vei gasi cuvântul,                                                                                        Ce exprima adevarul. “ (Eminescu)

Voi erati morti în greselile si în pacatele voastre, în care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia …
Dar Dumnezeu, care este bogat în indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti în greselile noastre, ne-a adus la viata împreuna cu Hristos.
Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
“ (Efeseni, 2)

Propagandistii si cenzorii vremurilor cu ideologii întunecate, din Rusia (1917-1991), nu si-au dat seama de forta scrierilor lui Dostoievski si Tolstoi, cei doi titani ai literaturi secolului XIX, din a caror opere rezida chintesenta framântarilor si-ale principiilor sanatoase despre credinta în Hristos.” (marturia unui anonim rus, consemnata de scriitorul Philip Yancey)

Leo Tolstoy – RESURRECTION

Vladimir Nabokov (1899-1975), scriitorul american de origine rusa, nascut la Sankt Petersburg, e de parere ca “arta scriiturii lui Lev Tolstoi este atât de puternica, de clara, încât ea transcede universalul si lasa în urma ideile oricarei religii. In ultima instnta, ce-l framânta pe gânditorul Tolstoi depasesete ordinea estetica sau morala; miza romanelor sale este atla, Viata si Moartea.

Ernest Hemingway (1899 1961) se apleaca în vremea sa: “Am început usor cu Turgheniev, si a fost o nimica toata. Mi-am pus atunci mintea si n-am avut ce alege din domnul Maupassant. Am luptat doua runde cu dl Stendhal, si mi se pare ca la a doua am avut oarece avantaj. Cu dl Tolstoi, cel putin deocamdata, n-am curaj sa ma urc în ring.

Este binecunoscut faptul ca multe din scrierile lui Tolstoi cuprind si subiecte care se refera la religie si credinta, ca, practic, cel putin în ultimul deceniu de viata s-a confruntat cu propriile sale încercari de traire crestineasca dupa pretentiile lui Dumnezeu pe care le-a descoperit în Noul Testament al Bibliei.
De altfel, în romanul la care ne referim, Invierea (Voskresenie), un misionar englez împarte cartea N.T. unor detinuti deportati în Siberia, prin mâna eroului Învierii tolstoiene, si, comunica în rusa ce spune englezul.

Dar, la fel de cunoscut este faptul ca Tolstoi, posesor al unei mari mosii, având titlul nobiliar de conte, spre batrânete, isi cedeaza în mare parte mosia, celor sarmani, care lucreaza de fapt pamântul.

Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui. O zi istoriseste alteia acest lucru, o noapte da de stire alteia despre el. Si aceasta, fara vorbe, fara cuvinte, al caror sunet sa fie auzit: dar rasunetul lor strabate tot pamantul, si glasul lor merge pana la marginile lumii. In ceruri El a intins un cort soarelui. Si soarele, ca un mire, care iese din odaia lui de nunta, se arunca in drumul lui cu bucuria unui viteaz: rasare la un capat al cerurilor, si îsi ispraveste drumul la celalalt capat; nimic nu se ascunde de caldura lui.

Contele Leo Tolstoy a înteles oferta lui Dumnezeu venita din Cer, prin Domnul Isus Cristos.
Isus Cristos a venit din Cer si El se marturiseste pe Sine si-L marturiseste pe Dumnezeu. Ne pune la îndemâna credinta de-a-L crede pe El. În esenta, Isus ne vorbeste astfel: „Crede în Mine, în cuvântul Meu, în ce vorbesc Eu, în creatia Mea, în promisiunile Mele, si vei avea rascumpararea din felul decazut de traire, si vei fi înnoit, regenerat, nascut din nou, vei învia din moartea trairii în pacat si desfrâu. Urmeaza-Ma pe Mine si vei trai, vei avea o viata noua, si vesnica. Eu sunt Învierea si Viata.“

Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu – le scrie celor din Efes apostolul Pavel.
Omul, le spune mai departe apostolul, este, cu alte cuvinte, poemul lui Dumnezeu, scris de viata si felul lui de traire, dar care trebuie sa umble prin faptele bune pregatite de Dumnezeu pentru om. El ne ofera credinta si harul necesar, în dar, tuturor celor ce vor sa-L creada, pe cuvânt,  pe Isus, si sa ia de la El lumina necesara calatoriei pe drumul vietii, spre Cer.

Lev Tolstoi (1828-1910) isi incepe romanul Invierea identificând o trista trasatura în gândirea superficiala a omului, aceea ca el nu apreciaza implicarea minunata a lui Dumnezeu în învierea periodica a naturii – chiar si în orasele cele mai populate, unde pamântul aproape nu se mai vede, fiind acoperit de case si cladiri, de drumuri si alei pietruite –, când, în fiecare primavara omul beneficiaza de bunatatea lui Dumnezeu revarsata prin innoirea adusa.

Si azi se potriveste zugravirea facuta omului de catre contele Lev Tolstoi cu peste 100 de ani în urma: “Oamenii socoteau sfânta si insemnata nu dimineata asta de primavara, nu frumuseatea asta a lumii lui Dumnezeu, data spre binele tuturor fapturilor, frumusete care binedispune la pace, la intelegere si iubire, ci socoteau sfânt si insemnat ceea ce nascocisera ei ca sa se domine unul pe altul.”

Astfel, la cancelaria inchisorii guberniei nu era socotit sfânt si insemnat faptul ca tuturor jivinelor si oamenilor le sunt daruite duiosia si bucuria primaverii, ci era socotit sfânt si insemnat faptul ca in ajun fusese primita cu numar, stampila si antet o hârtie, cum ca la orele noua dimineata, astazi 28 aprilie, sa fie adusi la tribunal trei detinuti aflati in ancheta – doua femei si un barbat. Una dintre femei, fiind socotita o mare criminala, trebuia adusa separat de ceilalti.“ (L.N. Tolstoi, Invierea, trad. Adriana Liciu, Iasi- Ed. Polirom, 2010).

Romanul Invierea trebuie citit neaparat,  sau,  daca cineva îl citise cu decenii în urma, cum a fost cazul meu, trebuie recitit cu si mai mare atentie.

Printul Dmitry Nehliudov (Nekhlyudov, pentru traducerea de limba engleza), protagonistul cartii, este un personaj sensibil, receptiv la opiniile si curentele de anvergura ale vremii, un spirit neostoit. În tinerete, nu numai ca fusese uimit si de acord cu pozitia unui latifundiar celebru, Herbert Spencer, care sustinea ca echitatea nu admite proprietatea privata asupra pamântului, dar la prima ocazie a si aplicat-o. La moartea tatalui, împarte mujicilor care lucrau pamântul, mostenit, aproape de 400 ha, si, zece ani mai târziu, la moartea mamei adopta aceeasi atitudine cu marea mostenire dobândita.

Însa, surprinzator, destinul îl aseaza pe Nehliudov printre juratii care urmau sa judece cazul unei tinere prostituate, Ekaterina Maslova, acuzata de comiterea unei crime, prin otravire. Maslova nu era alta decât frumoasa si inocenta camerista din urma cu zece ani , Katiusa, atunci în vârsta de 17 ani, când se afla in slujba matusilor lui, pe mosia acestora, iar egoismul printului o ochise, seducând-o fara remuscari, apoi o parasise cu bestialitate. Nehliudov pleaca imediat dupa tristul eveniment si, indiferent, nu se intereseaza deloc despre un eventual copil nascut de Katiusa, care de altfel se prapadise curând dupa nastere.

Ne putem întreba, cum de Nehliudov comise o asemenea monstruozitate? Una dintre explicatii ar fi aceea ca se întâmpla pe vreme când, prins de valul lumii cazone în care intra dupa ce si-a trait prima tinerete în castitate, ajuns ofiter, se lasa prada desfrâului si vietii usuratice, pe timpul când constiinta sa doarme somnul adânc al desfatarilor carnale.

Din somnul ratiunii, însa, Nehliudov se trezeste asezat pe scaunul de jurat si, în timp ce privea la tânara acuzata de crima, ridicata în picioare si fâstâcita, în a-si spune numele si ocupatia, abia atunci, stupefiat, o identifica în acuzata pe inocenta Katiusa de care abuzase fara rusine!
Dintr-odata, seducerea Katiusei îi apare în toata grozavia ei, o crima abominabila, actul care i-a ruinat viata Maslovei. Consecinta a fost nu numai chinul sufletului ei pentru indiferenta ulterioara a lui Nehliudov, ci, îndepartarea de pe mosie, unde fusese iubita si respectata. Mai mult, a fost nevoita sa-si înceapa traiul obscur si greu de spalatoreasa si de lipsuri, pentru ca în cele din urma sa ajunga, in mod deliberat, prostituata!

Desi nevinovata de crima de care este judecata, e totusi condamnata la patru ani de ocna, pedeapsa comutata în final în deportare în Siberia.

Constiinta lui Nehliudov trece printr-un profund proces de schimbare si innoire incepând cu ziua procesului Maslovei si în zilele si lunile urmatoare pe timpul deplasarii în Siberia. Devine tot mai hotarât s-o salveze cumva pe nefericita victima, de care abuzase si de a carei detentii se simte vinovat. Abandoneaza viata mondena, de lux si de depravare în care traise pâna atunci si o însoteste pe Maslova pe drumul dificil al deportarii în Siberia, fiind dispus sa se casatoreasca cu ea pentru a-si rascumpara toata greseala si pacatul comis. Schimbarea îl ajunge sa spuna: “el o iubeste nu pentru sine, ci pentru ea si pentru Dumnezeu.” Întrebat de cumnatul sau de ce face acest pas care nu e deloc în rând cu mersul lumii, raspunde: «Motivele sunt ca vinovat sunt eu, dar pedepsita e ea. »

În paralel, odata cu procesul schimbarii constiintei printului Nehliudov, are loc o serie de framântari în constiinta si sufletul Maslovei. Daca la începutul procesului nu numai ca nu se rusina de situatia ei, de prostituata, dar parea chiar multumita, cumva mândra de ea.

Oamenii pe care viata si pacatele ori greselile lor îi pun într-o situatie de felul acesta, oricât de imorala, isi fauresc o asemenea conceptie despre viata, încât postura în care se gasesc li se pare buna si demna de respect. Simtind ca Nehliudov vrea s-o duca într-o alta lume, s-a împotrivit, presimtind ca în lumea aceea în care o atragea el, ea avea sa-si piarda acest loc al ei în viata, care îi dadea siguranta si respect de sine.

Asa se face ca Maslova avea impresia ca uitase primele amintiri inocente din relatia ei cu Nehliudov, când era animata de-o iubire curata, deoarece acum acele sentimente nu i se mai potriveau cu conceptia despre viata asumata, de aceea si le scosese din memorie, sau, în fapt, le pastra neatinse, ferecate adânc în memorie, încât nu gaseai nici o cale catre ele.

“ Când îi spune ca s-a hotarât s-o ia în casatorie sa-si îndrepte greseala, nu prin vorbe, ci prin fapte, Maslova zice încruntata :
– Dar la ce-ar mai folosi ?
– Simt ca trebuie sa fac asta în fata lui Dumnezeu, raspunde Nehliudov.
– Ce v-a apucat acum cu Dumnezeu ? Toti îl aveti în gura. Dumnezeu ? Care Dumnezeu ? Atunci sa fi pomenit de Dumnezeu – zise ea si deschise gura sa mai spuna ceva, dar se opri.

Transformarea inimii Maslovei se vede din reactiile ei, din comportamentul ulterior, care trece prin diferite faze, de la totala necredinta, atasata de viata ei decazuta, când treptat se ridica spiritual, ajungând sa spuna cuvinte pline de mare întelepciune, de care în urma cu doar câteva luni nu avea cum sa se ataseze. Vede ca doar asa, simtindu-si faptele condamnate, o viata fara valoare, a putut sa afle ce altfel n-ar fi putut sa vada niciodata !

“– Nu ma crezi – spuse.
– Ca vreti sa va insurati – niciodata. Mai degraba ma spânzur ! Asa sa stiti.”

“Maslova înca mai credea si continua sa se convinga ca ea, asa cum îi spusese lui Nehliudov la cea de a doua întrevedere, nu îl iertase si ca îl ura, dar ea începuse deja de mult sa-l iubeasca din nou si îl iubea atât de mult încât, fara voia ei, facea tot ce dorea el sa faca: încetase sa mai bea si sa mai fumeze, încetase sa mai cochetase si se dusese la infermerie ca îngrijitoare.”

– Poftim, am plâns ca m-au condamnat – spunea ea. Dar ar trebui sa-i multumesc lui Dumnezeu câte zile oi avea. Ca am aflat ce n-as fi aflat niciodata.

Aproape inconstienti, atât Nehliudov, cât si Maslova, încep primii pasi, apoi urmatorii ceilalti, pe calea credintei si a faptelor bune pregatite de Dumnezeu pentru ei.
Amândoi, prin drama sufleteasca de care au avut parte, prin usa deschisa de prapastia decaderii morale si a condamnarii la ocna, intra în povestea lumii lui Dumnezeu, care avea o oferta de credinta, gata pregatita si pentru ei. Ei au acceptat fiorul iubirii divine care i-a calauzit si i-a ridicat, pas cu pas, înspre rascumparea si iertarea care vine prin credinta în Dumnezeu.

Apostolul Pavel spune ca dragostea lui Dumnezeu este turnata în inimi prin Duhul Sfânt care este dat.
Si Dumnezeu isi arata dragostea fata de de noi prin faptul ca, pe când eram noi înca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.

Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui îi datoram faptul ca, prin credinta, am intrat în aceasta stare de har, în care suntem.
Caci prin har suntem mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la noi; ci este darul lui Dumnezeu. (Efeseni, 2.8)  Glorie Domnului!

Lui Nicodim, Isus i-a zis: “Adevarat, adevarat îti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Împaratia lui Dumnezeu.” Vântul sufla încotro vrea, si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici încotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul.” (Ioan, 3,3; 8)

El ne-a mântuit, nu pentru faptele, facute de noi în neprihanire, ci pentru îndurarea Lui, prin spalarea nasterii din nou si prin înnoirea facuta de Duhul Sfânt, pe care L-a varsat din belsug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odata socotiti neprihaniti prin harul Lui, si ne facem, în nadejde, mostenitori ai vietii vesnice. (Tit, 3)

Geniul lui Leo Tolstoy, recunoscut în lumea-ntreaga, în Cartea despre care am vorbit în putine si palide cuvinte, oglindeste tocmai Învierea la viata a Maslovei si a lui Nehliudov – din starea de oameni “morti in greselile si in pacatele voastre, în care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia … care lucreaza acum în fiii neascultarii.

„Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos.”

“– Spuneti-le ca lui Hristos i-a fost mila de ei si i-a iubit– spuse el – si a murit pentru ei. Daca vor crede în asta, se vor mântui. În timp ce vorbea, toti detinutii stateau în tacere în fata priciului, cu mâinile lipite de trup. În aceasta carte, spuneti-le – încheie el – este scris tot. Stiu carte? … Englezul scoase câteva exemplare legate din Noul Testament.

Slava lui Dumnezeu! Amin.

Cuiele nu te-au putut tine pe Cruce!