Tag Archives: Mielul lui Dumnezeu

Comoara ascunsă în pământ!

Țarina DomnuluiÎmpărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea.”

Matei, 13.44

Mai nou, societatea occidentală nu vede nici o diferență majoră între om și animal –   liberul arbitru, conștiința –, instrumentul vital la îndemâna omului  care îl poate orienta și conduce ca o  busolă  pe cărările vieții, pentru a putea găsi  când își  dorește din toată inima calea către împărăția cerurilor, atunci când  într-o bună zi omul  își  va veni în fire ca fiul risipitor.

Dar cum ne imaginăm că ar fi împărăția cerurilor? O vedem ca pe un loc drag, de dorit, așa cum Humuleștii erau în amintirea lui Ion Creangă?  Poate am citit Sfânta Scriptură și ni s-a conturat cât de cât imaginea acelei împărății Continue reading Comoara ascunsă în pământ!

Pachetul „invizibil” al harului, de la ușa inimii tale

Dumnezeu cu harulVă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” Ioan. 14.27

Credința în Harul Lui Dumnezeu 

Astăzi, pe unul din pereții Casei de odihnă unde sunt cazat, din Tabăra de tineret creștin – Tabăra Voroneț (Camp Cristiahttp://www.cristia.ro/), am observat înrămată o imagine “peisaj de munte” și un text, cuvinte care mi-au captat toată atenția: 

Vă las pacea, vă dau pacea Mea.” Ioan. 14.27

Această promisiune, cuvânt profetic al Domnului Isus, m-a inspirat să meditatez la “Un pachet al harului” lui Dumnezeu.

Vedem cum sistemele înțelepciunii omenești Continue reading Pachetul „invizibil” al harului, de la ușa inimii tale

“Semnătura iubirii”- Versuri de Petru Lascău, despre comoara ascunsă în ţarina iubirii divine

SemnaturaIubiriiMotto: “Eu, subsemnatul/ Declar că: / VĂ IUBESC!”
.
 .
De mai bine de două mii de ani, crucea de pe Golgota atrage şi inspiră prin
valoarea sacrificiului adus de Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii.
Poeţi, prozatori, pictori, sculptori şi muzicieni creştini I-au dedicat Celui
din Veşnicii, creaţiile lor. Naşterea lui Mesia, botezul Său, coborârea Duhului
Sfânt, pildele lăsate de El pentru noi, în Scriptură, dragostea Sa faţă de
umanitatea căzută, răstignirea şi învierea sunt tot atâtea subiecte de care cei
ce au decis să Îl slujească şi să Îl laude şi prin artă, s-au apropiat cu
interes şi cu veneraţie. În rândul făuritorilor de frumos care sunt mai întâi de
toate, creştini, se află şi poetul şi prozatorul Petru Lascău, autorul volumului
de versuri „Semnătura iubirii”. Printre creaţiile sale se numără de asemenea,
“Paşi spre lumină”, „Biserica în asediu”, „Între zâmbet şi suspin”, „În răcoarea
dimineţii”.
 .
Despre Petru Lascău se poate afirma că este un poet al fiorului religios
creştin. Versurile sale sunt încărcate de spiritualitate şi denotă o credinţă
profundă. Lirismul lui Petru Lascău are ca element definitoriu iubirea – faţă de

Biserica Penticostală din Târnăveni (MS)

George Danciu

…fiecare om să ia un miel de fiecare familie. (…)  Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. (…)

În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace şi voi face judecată (…).  Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului.”                                                                                    EXOD, 12

Ioan Botezătorul a văzut pe Isus și a zis:  Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!

                                               Evanghelia IOAN, 1.29 Continue reading Biserica Penticostală din Târnăveni (MS)

Isus Hristos este Împăratul!

George Danciu

Text inspirat de predica pastorului Nelu Urs din 1 Aprilie 2012 – Hickory, NC

INTRAREA LUI ISUS ÎN IERUSALIM

Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. Când veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l. Dacă vă va întreba cineva: „Pentru ce-l dezlegaţi?”, să-i spuneţi aşa: „Pentru că Domnul are trebuinţă de el.” Cei ce fuseseră trimişi s-au dus şi au găsit aşa cum le spusese Isus. Şi când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâşul Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră.” Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer şi slavă în locurile preaînalte!

                                                                               Luca, 19.29-32; 37-38 Continue reading Isus Hristos este Împăratul!

ISUS – ISTORIE, REALITATE ȘI ADEVĂR

George Danciu

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine.”

             Evanghelia lui Ioan, 14.6

.

Cuvântul lui Dumnezeu

Istorie și adevăr împlinit sub ochii oamenilor

Mă aflu acum în a cel de-al doilea ciclu de tratament prin acupunctură  a unei dureri de umăr. După ce am suferit cca 3 luni m-am prezentat la un medic generalist care tratează multe traume omenești prin acupunctură (Valentin Gherman, Turda) Continue reading ISUS – ISTORIE, REALITATE ȘI ADEVĂR

Ieși din țara ta și din casa tatălui tău

 George Danciu

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. Evanghelia după Ioan, 17.3

Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. Epistola 1 Ioan, 2.3-4

Asculți doar de Acela pe care îl cunoști

Întotdeauna am avut o altă părere decât a multora, într-o anumită privință Continue reading Ieși din țara ta și din casa tatălui tău

BIBLIA – Cartea adevarata cu Happy End

Descoperirea lui Iisus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu …

de George Danciu

Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca sa arate robilor Sai lucrurile care au sa se întâmple în curând. Si le-a facut-o cunoscut, trimitând, prin îngerul Sau, la robul Sau Ioan care a marturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu si despre marturia lui Isus Hristos si a spus tot ce a vazut.” (Apocalipsa, 1.1-2)

Se stie ca, daca o tanara famile  astepta un copil, desi acesta soseste in lume abia peste 9 luni, parintii incep sa amenajeze „camera copilului”, îi fac un patut dupa gustul lor in care micutul asteptat cu iubire sa se simta cat mai bine. Apoi ei cauta sa achizitioneze si un carucior in care sa-l plimbe in  aerul curat de afara.

E de-a dreptul miscator sa observam cum Dumnezeu,  de-a lungul existentei umane – a istoriei,  intr-un cuvant –  a avut aceeasi grija parinteasca!

La inceput Dumnezeu a facut Cerurile si Pamantul. A creat intregul univers in care l-a asezat pe om unde sa se simta foarte bine, unde sa traiasca in partasie cu Insusi Dumnezeu si unii cu altii. L-a asezat in Gradina Edenului, un loc mirific si mult binecuvantat, unde omul se putea bucura in voie. Insa curand a venit si neascultarea primului cuplu de oameni, Adam si Eva, lasandu-se inselati de soapta perfida a Diavolului!

In consecinta, cei doi au fost alungati din frumoasa Gradina si li s-a decretat si pedeapsa. Spini si palamida le va da pamantul, care fusese blestemat prin acceptarea minciunii si a neascultarii in viata lor. Degradarea, erodarea, si decaderea, chiar moartea si-au facut tot mai mult simtita prezenta in viata oamenilor.

Dumnezeu, cand s-a implinit vremea, Le-a trimis oamenilor, asa cum profetise prin sfintii Sai proroci, un Mantuitor, in persoana Fiului Sau Isus Cristos, nascut din fecioara Maria si puterea Sfantului Duh cu care fusese umbrita. El este Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. Jertfele aduse de om, de orice fel, nu L-au multumit pe Dumnezeu. Pentru rascumpararea din starea de degradare, de pacat in care a decazut, a fost nevoie de o Jertfa fara cusur, de Mielul sfant coborat din Cer, de sangele lui Isus Cristos (Fara varsare de sange nu este iertare.). Toti care cred in Jertfa Sa, in Numele lui Isus, in lucrarea de izbavire adusa prin rastignirea Sa pe crucea de lemn de la Golgota, si-L asculta de-acum inainte, si cauta sa-i faca voia, sa-i implineasca poruncile, vor avea viata vesnica. Au trecut de la moarte la viata!

In repetate randuri, Isus a spus ca Cerul si Pamantul vor trece, dar Cuvantul promisiunilor Sale ramane in veci si se implineste pana la virgula si punct. (Matei, 24.35). Continue reading BIBLIA – Cartea adevarata cu Happy End

Vointa fara putere

Motto: … am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac.” (Romani, 7. 18)


“Ioan a vazut pe Isus venind la el, si a zis: “Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii!
“” (Ioan, 1.29)

veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi.” (Ioan, 8.32)

Puterea omului este reflectata de natura lucrului gândit sau facut .…” (autorul)

Ca suport de studiu, si de confirmare si de întarire a celor prinse în titlu, sa luam un text din Romani capitolul 7.

Caci nu stiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urasc. Acum, daca fac ce nu vreau, marturisesc prin aceasta ca Legea este buna. Si atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste în mine. Stiu, în adevar, ca nimic bun nu locuieste în mine, adica în firea mea pamânteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac. Caci binele, pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul, pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac ! Si daca fac ce nu vreau sa fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste în mine.“ ( Romani. 7.15-20)

Scriitorul Philip Yancey spune ca el alege sa scrie despre subiecte pe care nu le întelege. Acest fapt îl incita ca scriitor. Nu-mi e prea greu sa recunosc ca sunt un om cu putina putere. Însa nu-mi e usor sa scriu despre acest subiect.
Suntem obisnuiti sa vedem mai peste tot oameni plini de putere – ne referim la faptul de a putea, de-a avea capacitate, acea însusire necesara, fizica, morala si intelectuala, de a actiona pentru a realiza ceva ce si-a propus, având putinta, forta fizica, tarie si vointa – mai ales în ceea ce priveste discernamântul.
Dar, la o privire mai atenta, observi infirmitati si fisuri ale vasului din care ies la iveala gânduri, idei si opere marete.

Cu totii suferim de boala imperfectiunii, suntem cumva vitregiti în întelepciune si pricepere, datori în a face binele:

dupa cum este scris: “Nu este nici un om neprihanit, nici unul macar. Nu este nici unul care sa aiba pricepere. Nu este nici unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toti s-au abatut, si au ajuns niste netrebnici. Nu este nici unul care sa faca binele, nici unul macar.” (Romani, 3)

Ce este omul, se cunoaste dupa numele care i s-a dat de mult: se stie ca este din pamânt, si nu poate sa se judece cu cel ce este mai tare decât el.” (Eclesiastul, 6)

Imperfectiunea mea, grosolana, e aceea care analizeaza si pune în balanta pe altii. Ochiul critic îi vede pe toti care-i intra în câmpul de lucru, mai apropiati sau mai de departe, contemporani sau aflati demut în istorie, punând în cântar puterea sau capacitatea reflectata de fiecare dintre ei.

Forta multora scot la lumina diverse opere, de tot felul, spirituale sau materiale, articole sau carti de specialitate ori de beletristica, cladiri si edificii de orice fel, a caror valoare le-a dat autorilor un nume.
Cu toate acestea, în viata si activitatea lor apar nu odata sincope mai mari sau mai mici, alteori, chiar adevarate dezastre.

E o vorba, totul e ok pâna nu ti se întâmpla sa dai cu capul de grinda de sus. Te înalti prea mult, te lovesti de grinda, apoi cazi la pamânt! Nu ne place deloc ideea, decum sa ni se întâmple. Dar, decât sa umblam cu capul în nori, mai bine sa cadem si sa ne ridicam pe picioarele noastre.

Fiecare îsi cunoaste o parte din slabiciuni sau neputinte. Nu putem ba una, ba alta.
Am cunoscut doi gemeni, oameni maturi. L-am întrebat pe unul dintre ei: – Au fost momente pe vremea când erati studenti la Sport când unul sa raspunda în locul celuilalt la unele materii de studiu sau la diferitele probe de examen? A zis: – Da, de multe ori, unul dintre noi era mai bun decât celalalt, în multe ocazii. De exemplu, a zis, la proba de înot – o proba despre care ai zice ca nu va crea mari diferente la gemeni – unul era mai performant, si, da, l-a înlocuit pe celalalt.

Ne place sa fim cei mai buni, sa fim apreciati. Daca e posibil, nu lasam sa se vada înafara neputintele noastre. Dimpotriva, le ascundem cât de mult putem. Nu ne simtim deloc confortabili sa ni se vada slabiciunile si neputintele noastre. Mai ales când ne-am urcat pe un piedestal, când ne-am facut o imagine pentru cei din jur, nu vrem sa coborâm din dimensiunea imaginii afisate în timp.
Sigur, mai e si cazul, nedorit de altfel, când suntem mult prea jos, când nu ne mai pasa de nimic, când nu mai simtim nimic!

Un copil, un elev sau un student, dar si unul ajuns în vâltoarea vietii, care nu recunoaste ca nu e suficient de capabil pentru a iesi singur, prin puterea sa din încurcatura – si care nu solicita ajutorul în astfel de împrejurari ale vietii, el nu va progresa îndeajuns si se afla în pericol de moarte.
Pare exagerat – desigur – sa ma exprim cu cuvinte deloc populare, pericol de moarte, însa acestea exprima cel mai bine realitatea de care vorbesc.
Cel aflat într-o stare de copil-copilarie, nu poate realiza si analiza cu luciditate situatia si pericolul în care se afla.

La Mare, daca ignoram pericolul apei, la orice vârsta am fi, putem fi în pericol de moarte. La Ocean, si mai mult, deoarece sunt zone cu rechini. La fel, pentru catararea pe munti stâncosi, înalti, dificultatea si pericolul sunt iminente. Nu avem capacitatea si puterea de a controla totul. Pericolele se pot ivi pe negândite si nepregatite.

Noi putem judeca si analiza foarte bine – dupa o pregatire temeinica – starea plantelor si ale animalelor, noi fiind situati într-o stare superioara si în afara lor. Am aflat din mass-media ca un câine a fost antrenat sa memoreze/raspunda la 1.000 de cuvinte sau semne, însa el nu-si poate da cu parerea, în profunzime, despre semenii sai.

Însa, pe om, nu-l putem analiza în întregime, noi însine facând parte din omenire. Ne poate însa vedea foarte bine starea cineva aflat deasupra si dinafara noastra. Si exista cineva, creatorul nostru. E bine sa stim cum ne vede el, creatorul, ce zice el despre noi.

Parerea noastra despre noi însine sau despre semeni nu este perfecta, precisa si corecta.
Cu privire la om, ora exacta si caracterizarea precisa o poate da si o da numai Dumnezeu. În Biblie aflam ce spune Dumnezeu despre noi. Privind prin lentila Bibliei putem si noi vedea ce vede Dumnezeu la om.

Daca e unul în Mare, gata-gata sa se inece, nu poate fi salvat decât de cineva mai în putere decât el.

La început de An Nou am citit primii psalmi si primele capitole din Proverbe.

Caci casa ei pogoara la moarte, si drumul ei duce la cei morti: nici unul care se duce la ea nu se mai întoarce, si nu mai gaseste cararile vietii.” (Proverbe, 2.18-19)

Spiritualizând metaforic vorbele lui Solomon, anterioare citatului nostru, prin care îsi povatuieste fiul sa urmeze calea întelepciunii si priceperii, am putea spune ca straina întelepciunii – mândria, minciuna, prostia sau nebunia – îsi are si ea casa ei. Noi putem construi si locui în casa întelepciunii , sau, dimpotriva, în casa strainei.

Apostolul Pavel (Coloseni, 2) scrie laodicenilor cât se poate de clar:

Vreau, în adevar, sa stiti cât de mare lupta duc pentru voi, pentru cei din Laodicea si pentru toti cei ce nu mi-au vazut fata în trup; pentru ca sa li se îmbarbateze inimile, sa fie uniti în dragoste, si sa capete toate bogatiile plinatatii de pricepere, ca sa cunoasca taina lui Dumnezeu Tatal, adica pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile întelepciunii si ale stiintei. Spun lucrul acesta, pentru ca nimeni sa nu va însele prin vorbiri amagitoare.

Sfântul ap. Pavel le scrie corintenilor (1 Corinteni 1.30-31) astfel:

El a fost facut de Dumnezeu pentru noi întelepciune, neprihanire, sfintire si rascumparare, pentru ca, dupa cum este scris: “Cine se lauda, sa se laude în Domnul.“.”

Revenind la citatul din Proverbe 2.18-19, marturisesc ca m-a cutremurat pericolul de moarte al omului care apuca pe calea strainei, Caci casa ei pogoara la moarte, si drumul ei duce la cei morti: nici unul care se duce la ea nu se mai întoarce, si nu mai gaseste cararile vietii. Cum? Acela, nu mai gaseste cararile vietii?! ….. Vai!

Slava Domnului, ca exista – e drept, singulara – o posibilitate de scapare. Interventia cuiva dinafara spatiului si al timpului în care traim. E vorba de Isus Hristos din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu.
Isus Hristos – daca venim la El, prin rugaciune sincera si prin credinta, în Numele Lui – El ne va ajuta si ne va scapa de neputinta în care traim. El ne-a si înlocuit în moarte când fusese rastignit pentru pacatele omenirii întregi. El este Mielul care ridica pacatele lumii! El ne elibereaza din starea de pacat.

Omul acesta se înfatiseaza înaintea voastra pe deplin sanatos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ati rastignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morti.” (Fapte 4)

Caci în El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: ,Suntem din neamul lui...’” (Fapte 17.28)

Când eram copii eram ajutati de parinti. Acum, ca oameni maturi, suntem copii ai lui Dumnezeu, Tatal nostru, deci El e cel care ne ajuta daca-l rugam. El poate sa ne calauzeasca, sa ne îndrume si sa ne ajute. Avem nevoie de întreg ajutorul lui în viata si umblarea noastra.

Isus Cristos a zis ucenicilor sai:

Despartiti de mine nu puteti face nimic. … Nu va las orfani, va trimit un Ajutor (numit si Sfatuitor, Mângâietor, Aparator, Paraclet, Avocat), pe Duhul Sfânt, care va lua din ce-i al Meu si va va descoperi. (cf.Ioan cap.14 si 15).

Mi s-a întâmplat de câteva ori sa cad în mrejele pacatului, care ne înfasoara atât de lesne, în apele tulburi si învolburate ale vietii. Prin puterile mele slabe, nu aveam cum sa ma salvez, n-aveam cum sa-mi gasesc scaparea si eliberarea. Nu ma putea salva nici un alt om. Decât Dumnezeu si Isus Hristos. Atunci am strigat insistent catre Dumnezeu, în Numele lui Isus, si, dupa un timp, prin credinta, am fost eliberat.
Multumesc lui Dumnezeu ca El aude când striga un nenorocit, când striga un om aflat în primejdie, în nevoie de Dumnezeu, El aude si vine de-l scapa. Glorie Domnului!

N-ai vrea si tu scump prieten sa apelezi la jutorul lui? Sa-ti vezi nevrednicia si neputinta de-a te ridica singur din cursa celui rau, din vicii si pacat!

Sunt totdeauna câtiva pasi de urmat. Apoi, dupa eliberare, Dumnezeu se asteapta sa ne gaseasca în Templu (Nu stiti ca voi sunteti templul Duhului Sfânt? Se asteapta sa avem si sa fim calauziti de Duhul Lui.)

Dupa aceea, Isus l-a gasit în Templu, si i-a zis: “Iata ca te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se întâmple ceva mai rau.”

Sa nu mai avem aceeasi viata pacatoasa, ca sa nu ni se întâmple ceva mai rau, adica sa nu mai gasim har de iertare si pace. Sa avem o viata noua, curata.

Apostolul Pavel, în a doua sa epistola catre corinteni, mai aduce un spor de lumina:

Chiar daca as vrea sa ma laud, n-as fi nebun, caci as spune adevarul; dar ma feresc, ca sa n-aiba nimeni despre mine o parere mai înalta decât ce vede în mine, sau ce aude de la mine.
Si ca sa nu ma umflu de mândrie, din pricina stralucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un tepus în carne, un sol al Satanei, ca sa ma palmuiasca, si sa ma împiedice sa ma îngâmf.
De trei ori am rugat pe Domnul sa mi-l ia. Si El mi-a zis: “Harul Meu îti este de ajuns; caci puterea Mea în slabiciune este facuta desavârsita
.”
Deci ma voi lauda mult mai bucuros cu slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos sa ramâna în mine.
De aceea simt placere în slabiciuni, în defaimari, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorari, pentru Hristos; caci când sunt slab, atunci sunt tare.
” (2 Corinteni 12)

O minune: puterea atât de frageda a mugurului proaspat învinge si sparge scoarta cea mai tare si mai dura a unui arbore .” (Lucian Blaga)

Cu totii am citit sau cel putin am vazut o versiune sau doua a celebrului roman a lui Victor Hugo, Mizerabilii.
Jean Valjean, un tânar sarac, flamând, a furat o pâine sa-si astâmpere foamea. Prins si judecat este închis, într-un final, ca ocnas. Dupa mai multi ani, evadeaza si, dupa ce o multime de oameni si case refuza sa-i dea o bucata de pâine, ajunge în cele din urma în casa primitoare a episcopului Bienvenu – nume împrumutat si preschimbat în renume –, episcop care locuieste împreuna cu sora sa, Baptistine. Episcopul, plin de mila crestineasca traieste aidoma rolul bunului Samaritean. Îl aseaza pe ocnas la masa sa. Îi cere Baptistinei sa aduca mâncaruri bune si sa puna tacâmurile cele scumpe folosite la ocazii importante! Aceasta, din priviri îsi mustra fratele, însa preotul pluseaza si mai mult, ridicând permanent standardul bunatatii si a dragostei aratate. Jean Valjean, uimit, manânca cu pofta si contrariat de inima buna a preotului.
Dupa tinuta si starea lui Jean, Bienvenu stia ca acesta este un evadat cautat de politie, dar episcopul îi pune la dispozitie o camera si un pat bun pentru a se odihni peste noapte. Neobisnuit cu patul moale se trezeste în plina noapte, buimac, când – potrivit apucaturilor unui ocnas – pune mâna pe argintaria ochita în timpul mesei si se pierde în întunerecul noptii. Curând, însa, este prins de jandarmi, adus în fata domnului Bienvenu, care, la acuzatiile jandarmilor, îl declara nevinovat, mustrându-l pe Jean “– De ce nu ai luat si cele doua sfesnice de argint, doar ti le daruisem si pe ele?”

Jean Valjean paraseste din nou casa episcopului Bienvenu si mai contrariat de acesta data. Bunatatea exemplara a episcopului, inima sa larga la nevoile sale, disponibilitatea enorma si întelegerea profunda a crizei morale prin care trece Jean Valjean, îl determina treptat sa-si schimbe din temelii viata si gândirea. Se stabileste într-un mic oras, îsi schimba numle, în Madelaine, un nume cald si asezat, cum îi va fi de-acum si viata sa. Daca pâna la întâlnirea cu episcopul Bienvenu, fusese cumva egoist si fara busola, de-acum devine si el un munte de bunatate si întelepciune, asa cum vazuse la mentorul sau Benvenu, care l-a primit cu multa dragoste si empatie. Metaforic, Bienvenu îl prefigureaza pe Mântuitorul Isus, pe Dumnezeu însusi, care este plin de dragoste si întelepciune si de bunatate. Din iubire pentru om, El si-a jertfit Fiul.
Întâlnirea reala pe cale spirituala cu Dumnezeu sau cu oamenii schimbati de El, dupa tiparul Sau, e un har deosebit care va molipsi si viata noastra cum s-a întâmplat cu Jean Valjean.
Richard Wurmbrand spunea despre cineva ca avea o astfel de credinta care se lua ca si gripa!
Isus Hristos ridica pacatul nostru si neputintele noastre, El ne da la o parte valul care ne împiedeca ochi sa vedem realitatea spirituala în care traim. El e Acela care ne poate elibera din cursa celui Rau în care ne-am obisnuit sa traim. El ne ridica din starea de pacat si ne ajuta sa umblam frumos dupa voia Lui si voia noastra. Asa primim puterea care ne lipseste, eliberându-ne din lanturile pacatului în care traim, prin credinta în Dumnezeu.

Un lucru extraordinar: Dumnezeu nu oboseste iertând, implicându-se în viata noastra ratata, restaurând-o cu migala.
Vei spune, poate, ca nu ai nevoie de iertare! Dar numai iertarea aduce si schimbarea de care ai atâta nevoie si binecuvântarea vietii de acum si a celei vesnice.
De iertare avem nevoie. Pentru necredinta manifestata, pentru faptul ca nu am multumit pentru multele oportunitati oferite de Dumnezeu prin mila Sa: pâinea de pe masa, sanatatea daruita, serviciul, pensia, pentru familie. Suntem vinovati ca nu I-am multumit.
Curaj! Mai este înca har si speranta!
El spune tuturor Pe cel care vine la Mine, nu-l voi izgoni afara!

Glorie Domnului! Amin!

Sunt un om pacatos.

Motto: (1) “In lipsa lui Dumnezeu, totul va fi îngaduit” – Dostoievski
(2) „Omul e singurul animal care roseste, sau ar trebui sa roseasca” – Mark Twain
(3) „Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu” – Geneza
(4) „Impotriva Ta, numai impotriva Ta am pacatuit si am facut ce este rau inaintea Ta” – David, in Psalmi
(5) „În om e un sir nesfârsit de oameni” – Mihai Eminescu

De unde sau cum de stiu ca sunt un om pacatos? Cum am constatat asta?
De ce majoritatea oamenilor par sa nu inteleaga acest cuvânt (pacatos)?

Unui om care nu a simtit niciodata durerea fizica e dificil si aproape imposibil sa i-o definesti. La fel, vorbeste-i unui orb de culorile deosebit de placute si atractive ale florilor de primavara, el nu va putea intelege pe deplin oricât ne-am stradui noi!

Am incercat fara succes sa-i conving de contrariu, atunci când un cuplu trecut usor de 60 de ani, afirma cu deplina convingere ca ei nu ar avea nici un pacat, si asteaptau sa prezint disertatia mea. Convingerea, cum aveam sa ma lamuresc mai târziu, poate fi adusa in inima si constiinta omului numai de lucrarea spirituala pe care o face Sfântul Duh al creatorului, in fiecare om care primeste vorbirea Sa. Cei care merg sistematic la biserica ajung sa se pocaiasca ca urmare a cercetarii constiintei lor de catre Duhul Sfânt.

Omul a ajuns sa aiba propria filozofie, sa aiba propriile sale legi la care se raporteaza. In fapt, se comporta ca si strutul, ascunzându-si capul in nisip. Si-a anesteziat demult constiinta, este foarte greu sa-i pui ceva in cont, nimic nu-l tulbura, nimic nu-i zdruncina linistea, poate doar atunci când nu are acces la cele trebuinioase sau dorite de el.

Un spirit foarte perspicace, Nicolae Iorga a afirmat ca: “Sunt unii care daca te vad la capatul unui trotuar si cu o umbrela in mâna, te judeca dupa acel trotuar si dupa acea umbrela” !

Ce s-a ales de constiinta noastra? Unde e? Sau este anesteziata tocmai de pacat?
Constiinta este un sentiment, o intuitie, pe care fiinta umana o are despre propria existenta. E vorba de o cunoastere intuitiva sau reflexiva pe care fiecare o are despre propria existenta si despre lucrurile din jurul sau. Constiinta, iti indica faptul ca iti dai seama, daca intelegi ce ti se intâmpla, atunci când cauti sa pui in cântar sentimentele si trairile tale. Dar fata de ce te raportezi?
Constiinta, contine si un sentiment al responsabilitatii morale fata de propria ta conduita. Omul isi face siesi un proces de constiinta, când cântareste o problema morala greu de rezolvat si când are loc o lupta sufleteasca generata de momente si situatii de viata deosebite, care pot fi cruciale. Atunci apare sentimentul de mustrare de constiinta, de remuscare, de regret. Avem expresia “a fi cu constiinta împacata” sau “a nu avea nimic pe constiinta” când omul e convins ca nu a savârsit nimic împotriva legilor morale sau ale legilor statului. A fi fara constiinta, e echivalent cu a fi lipsit de scrupule. Sintagma “libertate de constiinta” indica dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc

Îmi amintesc ca profesorul de filosofie a dat o definitie mai putin pretentioasa starii de sanatate. Ar fi acea stare in care se afla majoritatea oamenilor care formeaza o colectivitate. Dar nu intotdeauna are dreptate majoritatea, adevarul nu e dat de votul majoritar. In societate, de-a lungul timpului, se practica stabilirea adevarului sau a deciziei de urmat, prin vot, printr-un for de judecata. Si, e de notorietate faptul ca judecata e oarba, de multe ori rezolutia vine ca la loterie, iar sentinta nu e rezultatul unei cumpaniri echilibrate de adevar.
Daca luam si termenul “introspectie“, ca fiind lucrarea de observare subiectiva a fenomenelor propriei constiinte, de autoobservare, de autoanaliza, vedem cât de subiectiv e omul daca nu are repere clare si unitati de masurat si de cântarit care sa vina din afara sa. Pentru animale, pentru flori, pentru lumea materiala, omul stabileste criteriile de judecata si comparare.

Dar, pentru om, cine stabileste criteriile de judecata, de cumpanire? Cine va decide, cine va judeca ce e gresit si ce e abatere de la regula, de la norma (canon), cine e in afara omului, echidistant, integru si competent? Nu poate fi altcineva decât cel care l-a creat pe om. Dumnezeu. El a dat omului si legile sale morale care trebuiesc respectate cu sfintenie, cu mare grija. Dumnezeu, vede si aude, cunoaste gânduriile si faptele omului, lui îi pasa ce facem. Ca un tata iubitor, e un Dumnezeu al iubirii de om.

La vremea potrivita, a dat pe singurul lui fiu, Isus Cristos, pentru ca oricine crede in El, in jetfa Sa, sa nu sufere condamnarea la judecata, ca vinovat, ci sa aiba viata, fiind inlocuit in moarte de Omul fara pacat. Caci plata pacatului este moartea.
Dumnezeu pune in balanta Sa orice neasculate a omului, orice abatere de la legile si poruncile Sale.
Pacatul este orice neascultare de legea morala a lui Dumnezeu. Orice ofensa pe care i-o aducem incalcând pretentiile sale.

Radacinile anomiei – ale lipsei autoritatii sau ale normelor referitoare la valorile morale, o oarecare dezorganizare si a lipsei de legi – apar în ruptura moralei de religie si a moralei religioase de legea divina lasata pentru om de Dumnezeu, creatorul omului.

Cuvântul pacat, atribuit omului pacatos, inseamana: calcare a unei legi sau a unei porunci divine, abatere de la o norma (canon); savârsirea unui lucru rau; minciuna, hotia, crima, lovirea, ura, faradelegea, fapta vinovata, greseala, pacatul stramosesc (sau originar); nedesavârsirea, rautatea, nedreptatirea cuiva, a vorbi de rau pe cineva, a bârfi.

Pâna n-am ales sa scriu despre acest subiect, Sunt un om pacatos, filmul american Phone Booth, la noi sub titlul „Cabina telefonica”, era doar unul obisnuit, plin de tensine, actiune si suspans. Atât si nimic mai mult. Acum insa, cu altii ochi îl vad. Paradigma, lumea ideilor si învatatura, devine dintr-odata mai bogata si mai nuantata.
Actorul irlandez Colin Farrell e în rolul protagonistului. Acesta îl interpreteaza cu succes pe un tânar jovial, Stu Shepard, care lasa impresia ca el e placa turnanta sau punctul de inflexiune care le poate asigura ofertantilor propasirea visata. Permanent, da telefoane peste tot, in mass media, la diversi oameni, folosindu-se de informatii inventate, insa lasa impresia ca e unul bine informat, ca vorbele sale au acoperire. Promite in stânga si-n dreapta interventia sa binefacatoare care le va putea rezolva problemele. Se pretinde a fi cheia de acces la omul sus-pus sau jobul râvnit. Stu este bine imbracat, aratos, cu parul bogat si o barba subtire care sa-i contureze personalitatea, oarecum filfizon, dar cu sanse sa fie bine vazut mai peste tot.
Dar, trebuie s-o spun direct, Stu, ca multi altii, duce o viata duplicitara. Daca ar trebui sa-l caracterizam printr-un singur cuvânt, acesta ar fi: “mincinos”. Zilnic, oscileaza intre dragostea mare si sincera pe care i-o poarta sotiei sale, Kelly, si, flirtul, la fel de constant, aratat frumoasei sale prietene, Pam, o tânara simpatica, careia nu-i spune ca e casatorit si o curteaza impetuos, tratând-o ca prostituata. Dar dezastrul nu intârzie sa apara, fulgerator, pe neasteptate când toate pareau sa-i mearga ca unse.

Stu, avea un obicei. De la cabina telefonica din centrul metropolei îsi suna prietena de ocazie, însa nu inainte de a-si scoate verigheta casatoriei de pe deget, pentru a intretine relatia lor chiar si prin comunicare. De aceasta data, nu incheieiase bine convorbirea cu Pam si nici nu apucase sa iasa din cabina, când telefonul suna, iar Stu raspunde! Deja devenise putin agitat, caci un picolo insistent, in timp ce vorbea cu Pam, îi oferi o pizza, însa el refuza pachetul cu brutalitate. Acum, la capatul firului se afla cineva care stie multe despre el, atât de prietena, cât si de sotie, dar si faptul ca e un mincinos notoriu! Incet, incet, îl constrânge mereu, motivându-i constiinta, determinându-l sa le sune, pe prietena si pe sotie, in timp ce el, intrusul, auzea si dicta marturisirea lui Stu. Trebuia sa le marturiseasca adevarul, sa le spuna ca el e un mincinos.
Aceea era singura cabina telefonica utilizabila din zona, si, tinând-o ocupata, din cauza necunoscutului care-l ameninta sa nu intrerupa convorbirea, tinându-l in bataia pustii de undeva din cladirile mari din apropiere, normal, apar nu putini doritori de a folosi cabina. In fapt, el nu poate inchide, fiind amenintat cu moartea celor doua, apoi balamucul din jurul lui creste mereu. Vine curând politia deoarece intre timp teroristul, sa demonstreze ca nu glumeste, l-a impuscat mortal pe un prieten al lui Stu, care se apropiase prea mult de cabina, cu gând sa-l ajute cumva, deoarece toti auzeau si vedeau trauma prin care trece. In timp, drama creste mereu, Stu începe sa plânga, sa-si deplânga pacatul in fata teroristului si al oamenilor care-l auzeau, a operatorilor de televiziune care transmiteau in direct toata aventura de care vorbim. Teroristul nu era deloc indurator de cainta lui Stu. Era insensibil sau nu-l mai putea crede. Intr-un final, scapa cumva, atât el, cât si cele doua femei. Sotia e dispusa sa-l ierte, Pam trece mai departe si iese nevazuta din scena. Sub anestezia injectiei, aflat pe targa din ambulanta, il vede ca prin ceata la doi pasi pe teroristul care i-a distrus linistea, duplicitar de dulce, in care traia, si-i aude glasul, ca un tepus infipt in inima-i inspaimântata: „Ai grija, cum te vei abate de la o traire morala, voi reveni!”

Asadar, pâna n-am inceput sa scriu despre acest subiect, filmul nu-mi vorbea ca teroristul insinuat in viata lui Stu, poate fi identificat cu constiinta sa, a lipsei acesteia in timp. Dar, ea poate cumva a fi sesizata si vazuta , doar de cel deprins sa vada dincolo de ceea ce se vede. Ea incepe sa lucreze in “inchisoarea de fildes” a capului sau, si-l preseaza tot mai mult, stresându-l.
Un regizor dinafara scenei, ridica valul care ne impidica vederea personajului nevazut si introduce in scena drama propriu-zisa. Avem acum pe scena vazuta, tot ce i se intâmpla lui Stu, noi privind dinafara scenei de desfasurare in care se petrec lucrurile. Pentru toti ceilalti, din preajma si viata lui Stu, aflati in acelasi plan, situatia este in continuare de neinteles. Ca de altfel si pentru Stu. Sunt zvonuri dinafara lumii noastre. Creatorul nostru este in lumea de dincolo de dimensiunile in care traim acum, intralta lume spirituala. El e si regizorul care aduce pe scena constiintei noastre scene altfel nevazute si neintelese de noi, pentru a fi vazute si intelese, iar noi sa putem decide in consecinta.

Scriitorul Philip Yancey poveste cum un medic chirurg a trebuit sa-i repare un picior, apoi el a fost nevoit sa stea mai mult timp in repaus. Dar curând a venit vremea intâlnirii anuale de golf cu prietenii sai.
A cerut voie doctorului, zicând: „M-am antrenat sa nu-mi solicit piciorul stâng, pot sa-mi rasucesc trunchiul fara a-mi solicita coapsele. N-as putea sa particip?”
Doctorul i-a raspuns in mod ciudat dar fara ezitate: „As fi foarte nefericit daca ati juca golf in urmatoarele doua luni.”
Mai târziu vorbind cu sotia sa, Philip, zice pe un ton de gluma: „De ce mi-ar pasa mie ca e nefericit ori nu?”. Apoi, marturiseste onest: “Dar eu eram interesat, nu numai fiindca platisem câteva mii de $ pentru operatie, dar era vorba in fond, de sanatatea mea”.

La fel, ce motiv as avea eu sa ma interesez de cum vrea Dumnezeu sa-mi traiesc eu viata? Acelasi pentru care voi cere parerea unui doctor. Ma las in grija acestuia stiind ca ne-am propus acelasi obiectiv, sanatatea mea fizica, si ca sunt beneficiarul priceperii si intelepciunii sale. Învat, astfel, sa ma raportez la pacat ca la un factor de risc spiritual – asemanator in buna parte, celulelor cancerigene, bacteriilor, virusilor sau plagilor – pe care trebuie sa-l evit cu orice pret spre binele meu. Invat sa cred ca Dumnezeu vrea sa traiesc cea mai buna viata cu putinta, nicidecum un simulacru lipsit de valoare.

Vizitând expozitia „Lumile trupului” din Londra, Philip Yancey istoriseste ca in catalogul de prezentare se aflau fotografiate parti ale trupului expuse in muzeu. La categoria organe, fusesera tiparite in oglinda, fotografiile a doua perechi de plamâni. Cei din stânga erau albi, încât puteai crede ca fusesera ai unui nou nascut. In mare contrast, cei din dreapta lor pareau sa fi fost folositi la curatirea unui horn. Un strat sedimentar negru ascundea, acum, membranele delicate cu rol de captare a moleculelor de oxigen. Textul insotitor dezvaluia faptul ca acesti plmâni apartinusera unui fumator inrait.

„Nu pot sa inteleg cum un doctor, sau cineva instruit, care a vazut asemenea plamâni mai poate fuma vreodata.”- Philip Yancey
La Institutul Inimii din Cluj, pe peretii cabinetelor de consult medical, se gasesc planse cu organele vitale ale omului. Posibila afectare ale acelor organe (inima, ficat, plamâni, rinichi) este semnul dezordinii suportate de catre organismul omului, fiind inclinat sa-l supuna unui regim – alimentar si psihic – inadecvat.
Fumatului, i se acorda o intreaga plansa, punând in prim plan pericolele mari la care supune inima si plamânii, dar si alte organe.
Vorbind despre inima, ale cauzelor care o imbolnavesc – fumatul, alcoolul, alimentatia, stresul la care este supusa ea – am vazut deîndata ca o necesitate vitala ca fiecare educator si profesor sa le vorbeasca deseori elevilor despre corpul omenesc si organele sale vitale, dar si despre factorii care-i influenteaza sanatatea.

Nu oadata pacientul aude pe medic spunând: “- Prea târziu!” Sa fim atenti la mostenirea de sanatate primita de la creatorul nostru, sa nu o compromitem, sa nu ajunga trupul sau sufletul nostru o ruina.

Vorbind de pacat, vedem cum acesta la rândul lui ne intârzie cresterea si naruie sanatatea si sufoca duhul unei vieti noi.

„Viciul nu e vatamator intrucât e interzis, ci e interzis tocmai pentru ca e vatamator”, spunea Benjamin Franklin.

Pacatul nu e vatamator intrucât e interzis, ci e interzis tocmai pentru ca e vatamator pentru om, spune Dumnezeu, cel care a creat omul.

Sa vedem, acum, doua ipostaze in care starea activa a constiintei este prinsa in versuri si de clasici ai poeziei românesti:

-Traian Dorz: Plânge ucigasul

„Ma chinuie mustrarea si-n mintea mea rasar
vedenii ce m-alunga s-alerg prin noapte iar
caci ziua-n orice lucru si noaptea-n orice vis
vad fata-nsângerata a fratelui ucis,
vad chipul lui aievea, din ce in ce mai viu
si fug gonit din urma de-al spaimelor pustiu.

(…) Urechea de-mi acoper si ochii de-i inchid
Zadarnic, constiinta eu nu pot sa-mi ucid! ”

– Lucian Blaga: În marea trecere

(…) Tot mai departe sovai pe drum –
si, ca un ucigas ce-astupa cu naframa
o gura învinsa,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna sa taca,
sa taca.