Tag Archives: Ligia Seman

Ligia Seman – „Domnind peste împrejurările vieţii”

unnamedO carte de psihoterapie creştină

Recenzie de Octavian D. Curpaș

Feminitatea este o calitate şi o caracteristică importantă, ce ţine de latura psihologică a unei femei. Componentele ei sunt blândeţea, răbdarea, bunătatea, sensibilitatea. Feminitatea se poate învăţa şi educa şi se poate manifestă în funcţie de împrejurări. Societatea noastră apreciază feminitatea şi aşteaptă de la orice femeie să fie feminină în felul ei propriu. Despre feminitate şi despre modul în care aceasta trebuie înţeleasă şi dezvoltată vorbeşte şi  cartea Ligiei Seman, „Domnind peste împrejurările vieţii. Un studiu devoţional despre: valoare, putere, scop şi psihoterapie feminină”.  Autoarea li se adresează femeilor, în dorinţa de a le ajuta în depăşirea problemelor personale. Cum să faci faţă momentelor dificile din căsnicie, cum să îţi susţii şi să îţi formezi copilul, cum procedezi atunci când totul pare să îţi fie împotrivă, cum te manifeşti faţă de cei cu care te întâlneşti pentru închinare şi părtăşie sunt tot atâtea întrebări la care cititoarele vor găsi răspuns, în studiul realizat de Ligia Seman. Continue reading Ligia Seman – „Domnind peste împrejurările vieţii”

,,Portrete din cioburi” – O analiză a eşecului şi triumfului în dragoste

portreteRECENZIE 

de OCTAVIAN D. CURPAȘ

Fotografii cu Ligia Seman: Sacramento  iunie 2015

În ,,Portrete din cioburi” Ligia Seman reia teme din cărţile sale precedente şi compune un roman arborescent, în două volume. Cartea sa este o analiză a eşecului şi triumfului în dragoste, o poveste despre convertirea la Dumnezeu, o istorie de familie, dar şi fresca unei lumi, a societăţii româneşti de dinainte şi după momentul Decembrie 1989. În construcţia sa, romanul “Portrete din cioburi” îmbină componente de roman creştin, roman de dragoste, de moravuri, politic, etc. Romanul poate fi privit şi drept unul intelectual.

Ligia Seman şi lumea din romanele sale

Ligia Seman este o prozatoare română creştină Continue reading ,,Portrete din cioburi” – O analiză a eşecului şi triumfului în dragoste

Obiceiul de a avea o conştiinţă bună

Cuvinte de trezire şi îmbărbătare din 14 calendare (13 Mai 2015)

nicolae_iorga_prietenie_765O conştiinţă fără vină faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

Fapte 24:16. Bucureşti 2001

Poruncile lui Dumnezeu sunt date vieţii Fiului Său din noi – prin urmare, pentru natura umană în care a luat chip Fiul Său, poruncile Sale sunt dificile, dar, îndată ce ascultăm, ele devin extrem de uşoare. Continue reading Obiceiul de a avea o conştiinţă bună

“Tragedie și Triumf” – Cartea care țese o pânză nevăzută între Dumnezeu și Omenire

TragedieTriumf1Recenzie:  Teodora-Sorina Cotrău

Ai fost vreodată inspirat de o carte cu atâta intensitate, încât cuvintele pe care le-ai parcurs să-ți ghideze pașii spre zări îngemănate cu răspunsuri la atâtea întrebări care nesoluționate, au săpat un vid în viață ta?

Însă o dată întoarsă și ultima pagină, o dată atins și ultimul cuvânt, pentru tine să însemne de fapt, primul pas făcut spre o destinație în care știi că speranța te inundă când ești încărcat de îndoială, zâmbetul, când ești rănit de lacrimi, pacea, când frică te imobilizează spiritual, o destinație unde îl găsești pe Dumnezeu și implicit, te regăsești pe ține, eliberat și împlinit, fericit, reînnoit în atitudine și suflet. Și mai mult ca sigur, nu este o coincidența. Cartea respectivă nu a zăbovit din întâmplare, în mâinile tale. Uneori, uităm sau pur și simplu, nu conștientizam puterea pe care Cuvântul o are asupra vieții noastre. E de ajuns însă, să ne lăsăm prinși de primele rânduri ale Epistolei Iubirii, că să ne dăm seamă cât adevăr răzbate din mesajul apostolului Ioan: „La început a fost Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”. Continue reading “Tragedie și Triumf” – Cartea care țese o pânză nevăzută între Dumnezeu și Omenire

“Handicapul Conştiinţei”

 HandicapulConstiinteiUn roman confesiune despre disperare şi singurătate, vinovăţie şi iertare

O carte de Ligia Seman

Recenzia de Octavian Curpaș

Cum să te eliberezi de suferinţa proprie, de ce să nu porţi cu şi în tine durerea altora, dar şi mai important, de ce nu ai dreptul să îi faci pe cei apropiaţi să se îmbolnăvească de o maladie a sufletului? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care încearcă să răspundă cartea Ligiei Seman, „Handicapul conştiinţei”. Volumul, încărcat de o durere vie, umană se concretizează ca un strigăt după ajutor ce porneşte din dorinţa recâştigării demnităţii pierdute. Un handicap fizic înseamnă neşansa de a fi stigmatizat de societate, de a nu te putea bucura de viaţă, de a te raporta în permanenţă la oamenii sănătoşi. În roman, Ana, o infirmă, dobândeşte pe lângă deficienţa trupească şi un handicap al conştiinţei Continue reading “Handicapul Conştiinţei”

Octavian D. Curpaş – ,,Portrete din cioburi” de Ligia Seman – un roman complex despre existenţă

PortreteÎn ,,Portrete din cioburi” Ligia Seman reia teme din cărţile sale precedente şi compune un roman arborescent, în două volume. Cartea sa este o analiză a eşecului şi triumfului în dragoste, o poveste despre convertirea la Dumnezeu, o istorie de familie, dar şi fresca unei lumi, a societăţii româneşti de dinainte şi după momentul Decembrie 1989. În construcţia sa, romanul “Portrete din cioburi” îmbină componente de roman creştin, roman de dragoste, de moravuri, politic, etc. Romanul poate fi privit şi drept unul intelectual.

Ligia Seman şi lumea din romanele sale

Ligia Seman este o prozatoare română creştină de valoare. Ligia Seman debutează  în Continue reading Octavian D. Curpaş – ,,Portrete din cioburi” de Ligia Seman – un roman complex despre existenţă

Peste deal de lumea materială

                       by Angela Monica Jucan

…………….    Ar fi lipsit de onestitate să prezint cartea Funiile dragostei, scrisă de Ligia Seman, ca pe o descoperire a mea. Am ajuns la ea via Imaginea lui Dumnezeu reflectată într-un roman al căutărilor la vremea descoperirii sensului vieţii – ampla şi profunda analiză semnată de Octavian D. Curpaş.

Dacă ar fi să pun o „etichetă” textelor lui Octavian Curpaş, aş scrie pe ea: înţelegere. El are, totdeauna, o privire înaltă asupra problemelor şi ceea ce, şi cu mult talent literar, ne prezintă, este linia dreaptă a lucrurilor (oameni, fapte – orice) – conturul lor, curăţat de porozităţi sau false podoabe. Cine citeşte recomandarea pe care o face el romanului Ligiei Seman, va citi şi cartea pentru că Octavian Curpaş ne convinge că, în “Funiile dragostei” (care – ne asigură el – nu are nimic de-a face cu ficţiunea), vom găsi o acţiune aparte, un subiect capitalizat în iubire, o pledoarie pentru compatibilizarea vieţii civile cu credinţa, un conflict bine condus, într-un stil literar atractiv, autoarea stăpânind atât arta narativă, cât şi cea a instrumentării dialogului sau arta mijloacelor de caracterizare a personajelor. Continue reading Peste deal de lumea materială

„Femeia care mută munţii”- o noua carte pentru femei!

Daniela Delibaş, redactor-crainic la Radio Vocea Evangheliei Suceava a publicat la Editura Little Lamb în luna februarie a acestui an cartea intitulată într-o manieră curajoasă „Femeia care mută munţii”.

Această nouă carte pentru femei are ca motto versetul: Adevărat vă spun că dacă va zice cineva muntelui acestuia: ”Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se face, va avea lucrul cerut. (Marcu 11:23)

Inspirându-mă din viaţa personală dar şi din trăirile altor femei despre care am aflat citindu-le cărţile, – Domnind peste împrejurările vieţii, de Ligia Seman, Anotimpurile Inimii, de Gigi Graham Tchividjian, Pathway to Purpose for Women, de Katie Brazelton, Adevărata valoare a unei femei,de Lisa Bevere şi altele -, am scris această carte cu gândul la tine Continue reading „Femeia care mută munţii”- o noua carte pentru femei!