Tag Archives: Hristos

Care e răspunsul tău?

Apostolul PetruCine e Isus Hristos pentru tine?

Simon Petru, drept răspuns, i-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” – Matei, 16.16

 

Oamenii, în cunoștință de cauză sau nu, se pronunță „cu siguranță” în orice domeniu ar veni vorba, de medicină sau fotbal, de învățământ sau finanțe, de mecanica cuantică sau despre creșterea animalelor, ei sunt pregătiți a-și spune o părere de care sunt absolut convinși că nu va da greș dacă merg pe mâna lor.

Ați ghicit! Oamenii își dau cu părerea, dar ce mai, sunt chiar siguri, că, dacă se gândesc mai bine, pot avea nu doar o singură părere, bună, ba chiar mai multe, toate la fel de bune și de sigure, despre Isus. Continue reading Care e răspunsul tău?

Crucea – Între simbolism și realitatea credinței

Recunostinta (2)Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” (Galateni 6:14)

Momentul de inflexiune al istoriei

Istoria lumii este jalonată prin evenimente, are un început și fără îndoială va avea și un sfârșit.

La început a fost <<Dumnezeu>> și Cuvântul Lui.  „La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” (Geneza, 1.1). Dumnezeu a creat toate lucrurile, El l-a creat pe om și i-a dat în stăpânire pământul.

Prin neascultarea de Dumnezeu, și urmând glasul amăgitor al Diavolului (îngerul întunerecului, numit și Lucifer), curând păcatul a pus stăpânire pe om și a fost îndepărtat din Grădina Împărăției lui Dumnezeu Continue reading Crucea – Între simbolism și realitatea credinței

Mai sunt oameni buni!

Vavila PopoviciPrima condiție a bunătății sufletului omenesc este să aibă ceva de iubit; a doua, să aibă ceva de respectat.

George Eliot

.

.   Mi-a reținut atenția un articol publicat zilele trecute într-un ziar din România. Un cerșetor din Kansas, SUA, a înapoiat unei femei inelul de logodnă, inel din platină cu diamante, pe care din greșeală femeia l-a aruncat cerșetorului. Inelul a fost pus inițial în portofel și uitând de el, l-a scos împreună cu alți bani și l-a aruncat în cutia milei cerșetorului. A doua zi, reconstituind momentele și gesturile, dându-și seama ce făcuse, s-a dus și l-a întrebat pe cerșetor dacă a găsit un inel. Acesta i-a înapoiat obiectul. Drept mulțumire, femeia a organizat o strângere de fonduri și din donații i-a dat cerșetorului bani pentru o casă. Fericit, bărbatul a exprimat: „Pare un miracol. Nu credeam că o să găsesc o cale să revin la viaţa pe care o aveam. Cred că în viaţă ne gândim mereu la cele mai proaste concluzii, dar uite că există şi oameni buni”. „Bunicul meu era preot şi m-a crescut de când aveam 6 luni şi încă mai am acea bunătate de la el”, a mai spus bărbatul.[…]

Continuarea în Revista ARMONIA

Să-mi capăt vederea

Vindecarea Orbului„…să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi…”

.

.                            Efeseni, 1.18

.

Ochiul este cel mai mic organ senzorial al omului, cântărește 7,5 grame și are un diametru de 2,4 cm. Nervi, mușchi și vase de sânge formează în acest mic spațiu un mecanism uimitor. Globul ocular este mișcat de patru mușchi drepți și de doi mușchi oblici. Razele de lumină pătrund în ochi printr-un disc clar, sub formă de sticlă de ceas convexă, corneea. Apoi, razele de lumină traversează camera din față. Ambele camere sunt pline cu apă clară, care curge între isris și cristalin din camera din spate spre cea din față. Ele sunt legate prin pupilă. Această pupilă este formată de irisul colorat, sub formă de inel. Continue reading Să-mi capăt vederea

Omul temător de Dumnezeu

Om temator de Dumnezeu“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”

Evanghelia lui Matei, 5.8

.

Salutar este faptul că Constituția multor țări prevede în mod clar și idubitabil dreptul omului de a urmări și căuta fericirea, căci aceasta este într-adevăr una dintre căutarile fundamentale ale ființei umane de-a lungul veacurilor. Doar că, în multe situații concrete, în România sau America, de pildă, această prevedere a ajuns să fie maculatură pentru unii gânditori contemporani.

Omul are în el sădită această dorință de a înseta după fericire, cerință care însă nu poate fi împlinită cu ușurință. E bine de știut că toate își au vremea lor, cum zice  înțeleptul Solomon.  Întotdeauna oamenii L-au căutat pe Dumnezeu, din instinct,  ca  manifestare a conștiinței. Căci Dumnezeu vine în întâmpinarea celor ce-L caută:”Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ieremia, 29.13) Continue reading Omul temător de Dumnezeu

Întoarce-te la Creator pentru corecțiile necesare!

Adam si EvaTrebuie să vă nașteți din nou

Evanghelia “Ioan”, 3.7

.
Marele Concern “Toyota” nu demult  a întors,  în laboratoarele lor de creație (fabricare) sau de reparare,  peste câteva milioane de mașini nou construite, constatând  unele erori de proiectare și de execuție, care au crescut incidența defectării noilor serii produse.

Însă putem afirma și faptul că, în ultima sută de ani, societatea contemporană a promovat proiecte și legi care au dus în cele din urmă omul la un neașteptat faliment.

Nu e însă aici locul de a detalia, dar putem totuși aminti cum sumarizeaza Octavian Paler acest faliment, în eseul poetic “Paradoxul vremurilor noastre”:

Avem clădiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minți mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin. Avem case mai mari, dar familii mai mici,  Avem mai multe accesorii, dar mai puțin timp; avem mai multe funcții, dar mai puțină minte, mai multe cunostințe, dar mai puțină judecată; …Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învatat cum să ne câstigăm existenta, dar nu cum să ne facem o viață, Am adăugat ani vietii si nu viață anilor... Continue reading Întoarce-te la Creator pentru corecțiile necesare!

O zi minunată de duminică

Carolina de Nord„Atâta foc, atâta aur

Și-atâtea lucruri sfinte

Peste întunericul vieţii

Ai revărsat, Părinte!”

Mihai Eminescu

.

Duminică 13 ianuarie 2013, la Biserica Ortodoxă „Sfântul Vasile cel Mare” din Durham, Carolina de Nord, după dumnezeiasca Liturghie care a început cu anunțul solemn al Părintelui Daniel Florean: „Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor” și cu răspunsul Comunității credincioșilor: „Amin”, a avut loc un eveniment cultural. Sfânta Liturghie a pregătit credincioșii prin rugăciu­nile Părintelui și ale lor, pentru momentele prefacerii darurilor de pâine și vin Continue reading O zi minunată de duminică

Criza de personalitate

„Ce zici tu despre tine însuți?”

Evanghelia lui Ioan, 1.22
.
Fiecare om are cele mai bune păreri despre sine însuși. Cea mai crudă realitate  este că, spre deosebire de toate ființele înconjurătoare, omul este singura ființă despre care Domnul Isus spune, în Ioan 8:14, că nu știe  de unde vine și unde se duce.
  .
Astăzi, 12 ianuarie 2011, în ziarul local „Curierul zilei”Nr. 4993 anul XVII, preotul Decebal Floroaica la pagina nr. 7 scria următoarele:
 .
RUDELE ÎN VIAȚĂ ÎL POT  MÂNTUI PE CEL AJUNS ÎN IAD. După 40 de zile pentru mort urmează fie fericire  vecinică, fie calvarul. Continue reading Criza de personalitate

Seminar despre putere (1)

“Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este  puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede (…) deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă…” 

        Epistola către Romani, 1.16-17

  1. Începem să murim când nu mai avem puterea de a opta. – Octavian Paler
  2. Când sunt bine alese, cuvintele au o putere atât de mare în ele, încât o descriere îți trezește adesea imagini mai însuflețite decât însăși vederea lucrului zugrăvit. – Joseph Addison
  3. Să avem convingerea că dreptatea face puterea și cu această credință să îndrăznim să ne facem datoria până la capăt, așa cum o înțelegem. – Abraham Lincoln Continue reading Seminar despre putere (1)

Moartea lui Whitney Houston este un avertisment pentru biserica contemporana

Articol preluat din http://ioan8.wordpress.com/ – condus de Paul Dan

Oricine rosteste Numele Domnului, sa se departeze de faradelege!

                                   2 Tim. 2:19


Whitney Houston a fost gasita înecata în cada de baie, la hotelul Hilton din Beverly Hills, California, sâmbata trecuta. Continue reading Moartea lui Whitney Houston este un avertisment pentru biserica contemporana