Tag Archives: Crucea lui Isus

Crucea – Între simbolism și realitatea credinței

Recunostinta (2)Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” (Galateni 6:14)

Momentul de inflexiune al istoriei

Istoria lumii este jalonată prin evenimente, are un început și fără îndoială va avea și un sfârșit.

La început a fost <<Dumnezeu>> și Cuvântul Lui.  „La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” (Geneza, 1.1). Dumnezeu a creat toate lucrurile, El l-a creat pe om și i-a dat în stăpânire pământul.

Prin neascultarea de Dumnezeu, și urmând glasul amăgitor al Diavolului (îngerul întunerecului, numit și Lucifer), curând păcatul a pus stăpânire pe om și a fost îndepărtat din Grădina Împărăției lui Dumnezeu Continue reading Crucea – Între simbolism și realitatea credinței

Drumul zilei către …

ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU

George Danciu

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Evanghelia MATEI, 6.33

Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. ”  1 Ioan, 3.8

.

Motivație și conștiință

Aproape în fiecare secundă în lume se produc accidente de circulație auto. E drept, cel mai adesea acestea sunt ușoare fără urmări importante, însă multe dintre ele sunt foarte grave implicând victime omenești. Continue reading Drumul zilei către …