Tag Archives: coronavirus

Mulți români din Italia se întorc la Dumnezeu…

Am primit multe mesaje ca cel de mai jos, de la români care se află în Italia.

Moartea este mai aproape de ei (și de noi) ca niciodată, motiv pentru care doresc să-și asigure veșnicia. Cei mai înțelepți oameni vor face acest lucru în aceste zile în care siguranța vieții de aici este tot mai șubredă.

Doamna care mi-a scris azi a dorit să-și mărturisească toate păcatele și să ceară putere de la Dumnezeu să se lase de toate. Este clar că Dumnezeu a pus în om gândul veșnicie, de aceea în fața morții până și ateul cedează.

Românii au o problemă mare, au înțeles total greșit credința în Dumnezeu, ei cred că dacă te botezi ca și copil ești mântuit orice ai face. Dar e cea mai mare minciună a Diavolului. Iadul va fi plin de oameni care au crezut că s-au născut mântuiți. Nu există mântuire fără mărturisirea păcatelor, lepădarea de ele și fără ca să crezi că Isus te spală de toate și te acceptă în Raiul Său. Apoi, bineînțeles trebuie să umbli cu Cristos, în Cuvântul Său, în neprihănirea Sa. Mântuirea nu e la grămadă, pe țări și pe familii, mântuirea este personală și este pentru cei care se încred în Cristos și se leapădă de păcate. Continue reading Mulți români din Italia se întorc la Dumnezeu…

Primii 50 prind loc…

Din toate părțile aud că în unele țări din Europa Bisericile ori s-au închis de tot ca măsură preventivă anticoronavirus, ori adunările de peste 50 de oameni sunt interzise. Așadar mai rămân deschise Bisericuțele de până în 50 de persoane. Mă gândeam ce ar fi dacă toate Bisericile mai mari ar închide ușile după a 50-a persoană, restul rămânând pe afară? Oare s-ar grăbi lumea să meargă la Biserică sau tot așa cu o oră întârziere cum obișnuiesc unii?

Poate că măsura aceasta i-ar vindeca pe mulți de lenea de a merge la Casa Domnului sau de nepunctualitate. Poate că doamnele ar găsi mai repede cu ce să se îmbrace, poate că domnii ar pune mâna să le ajute pe neveste să-i îmbrace pe copii, poate că s-ar bea mai repede cafeaua pentru a nu se întârzia la slujbă, poate că echipa de închinare ar veni și ea mai repede la slujbă și nu cu 2 minute înainte de începere, gâfâind și cu ochii umflați încă de după somn. Continue reading Primii 50 prind loc…

Pastor chinez din Wuhan: Scrisoare către creștinii din întreaga lume

Epidemia nu ne poate despărți de dragostea lui Hristos!

 Situatia cu care se confrunta din cauza epidemiei de coronavirus, e totodată oportunitatea de a-L predica pe Hristos, in acest context.

Pastorul, ramas anonim (din motive de securitate), este unul dintre milioanele de cetateni chinezi aflati in carantina totala impusa de autoritati pentru combaterea raspandirii virusului.

In timp ce China sufera, el crede ca se intampla ceva mult mai amplu si spune ca este timpul pentru crestini sa proclame Evanghelia intr-o tara in care credinta in Iisus este interzisa.

In continuare, cititi scrisoarea completa a pastorului din orasul Wuhan, epicentrul focarului de coronavirus mortal. Continue reading Pastor chinez din Wuhan: Scrisoare către creștinii din întreaga lume