Tag Archives: Biruinta

BIRUINȚA CREDINCIOSULUI

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BIRUINȚACREDINCIOSULUI

Bine, rob bun şi credincios” (Matei 25:23)

     Dumnezeu dorește să reușești în viață (vezi Iosua 1:8). El îți va da uneltele, strategiile și relațiile necesare pentru aceasta. David a început ca tânăr păstor, dar Dumnezeu l-a făcut împăratul lui Israel.  Biblia spune despre David: “izbutea în tot ce făcea, şi Domnul era cu el” (1 Samuel 18:14). Însă definiția lui Dumnezeu pentru reușită este foarte diferită de definiția pe care o dă lumea.
Continue reading BIRUINȚA CREDINCIOSULUI

WIM MALGO: O lucrare terminată

philippians-1_6«… Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos.» FILIPENI 1,6

De multe ori zilele noastre sunt pline de haos şi furtună, iar duşmanul încearcă prin toate metodele sale diabolice să ne facă să cădem.

Trebuie să reacţionăm însă imediat şi să ne adăpostim în Isus. Aceasta este de fapt lupta credinţei noastre — să punem în practică ceea ce afirmăm că credem. Cred cu toată puterea în biruinţa care se obţine din consecvenţa cu care ne întâlnim în părtăşie cu Domnul si Mântuitorul nostru.

Cu alte cuvinte, cine vrea să biruie în viaţa de zi cu zi în lupta cu ispita trebuie să se întâlnească zilnic cu Biruitorul. Continue reading WIM MALGO: O lucrare terminată

Acoperit și ocrotit

Psalm 91.4El te va acoperi cu penele lui, şi te vei ascunde sub aripile lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui.Psalmul 91.4

Ce comparaţie plăcută şi binefăcătoare! Aşa cum o cloşcă îşi ocroteşte puii şi le îngăduie să se adăpostească sub aripile ei, tot astfel, Domnul ocroteşte pe poporul Său şi-i îngăduie să se ascundă în El.

N-am văzut noi puişorii cum scot capul de sub aripa mamei lor? N-am auzit noi ciripitul lor care exprimă bucuria lor? Tot aşa să ne adăpostim şi noi sub scutul Dumnezeului nostru. Vom găsi acolo o pace nespus de mare, gândindu-ne că El ne ocroteşte şi ne păstrează credincioşi. Atâta timp cât El ne ocroteşte astfel, suntem fără teamă. Continue reading Acoperit și ocrotit

La ÎNCEPUT

johnIoan 1
 Cornilescu (RMNN) – Bible Gateway

1 La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu.

2 El era la început cu Dumnezeu.

3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n’a fost făcut fără El.

4 În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.

5 Lumina luminează în întunerec, şi întunerecul n’a biruit -o. Continue reading La ÎNCEPUT

Ce aduce biruința

La Munteorice duh care nu mărturiseşte că Isus  Cristos a venit în trup nu este de la Dumnezeu; și acesta este duhul lui Anticrist…  acum …  în lume.” 

1 Ioan, 4.3

 

 CREDINȚA ÎN ISUS, CĂ E DOMN ȘI MÂNTUITOR …

stăpânitorul lumii acesteia[…] n-are nimic în Mine”

Ioan, 14.30

În timpul războiului rece de după  Cel  de-al doilea război mondial,blocurile” societății comuniste și cele occidentale au urmărit întâietatea  prin realizările lor de rezonanță.  Iar această dorință de-a fi primul, mai presus de ceilalți “competitori” e încă vie, firea omului  dorind să aibă întâietatea în multele domenii ale vieții Continue reading Ce aduce biruința

A stat lângă mine și m-a întărit

Îngerii, agenții secrețiŞi am fost izbăvit din gura leului.

2 Timotei, 4.17

Agenții secreți ai lui Dumnezeu

Niciodată nu s-a făcut mai clar diferența, în plan spiritual, dintre lumină și întunerec, ca în vremea persecutării creștinilor. Apostolul Pavel, în propovăduirea Evangheliei lui Isus Hristos, s-a confruntat deseori cu întunerecul persecuției:

De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustiu, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi; în osteneli şi necazuri, în privegheri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile. Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard?” (2 Corint., 11.24-29)

Cu toate acestea Continue reading A stat lângă mine și m-a întărit

Creștinul credincios!

George Danciu

“Împreună cu Isus mergeau multe noroade. El S-a întors şi le-a zis: „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu.” Luca 14.25-27

 

ADEVĂRATUL CREDINCIOS!

Care și cum e creștinul autentic? Dacă luăm în considerare și alte religii sau filozofii, pentru adepții acestora, se pare că răspunsul ar veni cu mai mare usurință. Cei care sunt adepții filozofiei Yoga, cunosc prevederile teoretice, dar și asanele, exercițiile practice Continue reading Creștinul credincios!