Tag Archives: Aristotel

Mărgăritarul de mare preț

Femeia SamariteancaÎmpărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are şi-l cumpără.”

Matei, 13.45-46

Ce cauți, aceea vei găsi

Încă suntem departe de deznodământul  cu privire la comoara din Munții Apuseni, de la Roșia Montană.   Mitinguri de protest, invocând Roșia Montană, au avut loc în mai multe locuri din București, apoi din Cluj, din Hunedoara, în Parlament, la Roșia Montană, în Germania sau Franța și în alte locuri unde nici nu te-ai aștepta. De fapt SIE a declarat că sunt implicate guverne străine și entități străine de presă, în sensul că se investesc bani din trafic Continue reading Mărgăritarul de mare preț

Perpendiculară pe un colţ de nemurire

perpendicularachicagoMotto: “Plângând, Te-am căutat cu sete de eliberare,/ Arzând de dor de Tine ca şi un nimb de soare.

Sunt pasionată de Domnul, aş vrea să-L explorez şi să cresc în relaţia cu El. Îmi place să citesc Sfânta Scriptură, fiindcă găsesc în ea refugiu şi răspuns la dilemele mele. Consider că este un hobby, dar şi o responsabilitate să le vorbesc oamenilor despre Domnul”, mărturiseşte Adina Sas-Simoniak, autoarea volumului “Perpendiculară pe un colţ de nemurire”.

Dumnezeu nu este o religie”, continuă aceasta, “El este o FIINŢĂ care ne iubeşte, ne ascultă rugăciunea şi doreşte să comunice cu noi. Aceasta am înţeles când am citit Noul Testament şi am început pentru prima oară să mă rog sincer şi spontan. Continue reading Perpendiculară pe un colţ de nemurire

Seminar despre plăcere (2)

F. Scott Fitzgerald“Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea, şi cei neprihăniţi privesc faţa Lui.”

 Psalm, 11.7

  1. Câteodată e mai greu să te lipseşti de o durere decât de o plăcere. (F. Scott Fitzgerald )

  2. Procedează întotdeauna corect, vei face plăcere unora si vei produce uimire altora. (Mark Twain)

  3. Plăcerea se poate sprijini pe iluzie, fericirea însă se întemeiază pe adevăr. (Chamfort)

  4. Plăcerea creează între noi şi lume o stare de armonie unde conştiinţa tinde a se desfiinţa. (Louis Lavelle) Continue reading Seminar despre plăcere (2)

Seminar despre plăcere (1)

Richard Wurmbrand Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori!

Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!”

(Psalm 1)

1. Adevărata plăcere este dispreţul plăcerilor. (Seneca)
2. Cea mai mare plăcere a lui Dumnezeu este să-Şi arate mila faţă de păcătoşi. (Richard Wurmbrand)
3. Nu este ruşinos pentru un om a cădea strivit de dureri, ci este ruşinos a muri nepăsător şi istovit de plăceri. (Blaise Pascal)
4. Arta e o plăcere, plăcerea nu-i o artă. (Luigi Casian)
5. Sufletul omenesc îşi găseşte plăcere în liniştea naturii care se descoperă numai celor care o caută. (Charlie Chaplin) Continue reading Seminar despre plăcere (1)

Seminar despre recunoștință (1)

Constantin BrâncușiMulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.”

1 Tesaliceni, 5.18

  1. Fericit cel ce nu asteapta recunostinta, acela nu va avea nicio dezamagire. (Anonim)

  2. Libertatea este ceea ce faci cu ceea ți s-a făcut ție. (Jean Paul Sartre)

  3. Recunoştinţa neexprimată nu prea are cum să îi folosească cuiva.(G.B. Stern)

  4. Ce îmbătrânește repede? Recunoștința. (Aristotel)

  5. A avea sentimente de recunoștință și a nu le exprima este ca și cum ai împacheta cu grijă un cadou și nu l-ai da. (William Arthur Ward) Continue reading Seminar despre recunoștință (1)

Seminar despre Dumnezeu (1)

Albert Einstein“Dumnezeu

este

iubire.

Apostolul Ioan

.

.

.

  1. La început a fost Dumnezeu. Înainte de tot ce-a existat vreodată a fost Dumnezeu. (Biblia)
  2. Dumnezeu a creat cerurile și pământul, și lumina. El a creat întreg universul, din nimic l-a creat. (Geneza, 1; Evrei 11)
  3. Dacă Dumnezeu nu ar exista, ar fi necesar ssă-L inventăm. (Voltaire)
  4. Vreau să cunosc gândurile lui Dumnezeu, restul sunt detalii. (Albert Einstein)
  5. Adevărul este etern. El nu poate fi schimbat nici de Dumnezeu. (Richard Wurmbrand) Continue reading Seminar despre Dumnezeu (1)

Întreabă despre înviere!

Catedrala Greco-Catolică din BlajDar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii.

Luca 20.38

Pe Urmele Mântuitorului Isus

Luca 20.27-40

În fața textului din Evanghelia lui Luca, 20.27-40, observ cât de lipsiți de logică sunt cei care vin cu întrebări nesincere înaintea Domnului Isus.

Și mă gândesc că ar fi necesară o lecție de logică sau cel puțin câteva noțiuni.

De logică s-au ocupat mari gânditori și filozofi eleni: Democrit, Socrate, Platon, Aristotel.   Logica este un cuvânt derivat din termenul elen λόγος – logos (cuvânt, idee, rațiune, ordine).  Heraclit din Efes utiliza cuvântul „logos” cu înțelesul de ordine necesară, proprie atât cosmosului, lumii materiale cât și gândirii omenești în forma ei superioară. Filosofii stoici elini au dat cuvântului „logos” un sens idealist, înțelegând prin logos rațiunea cosmică, divină. Mai târziu filosoful Filon Iudeul a utilizat cuvântul „logos” desemnând prin el rațiunea divină ca forță mijlocitoare între Dumnezeu și lume. Continue reading Întreabă despre înviere!

Seminar despre cuvinte (2)

Mark Twain“Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele.”

(Solomon)

 “Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”

(Apostolul Matei)

.

  1. Adolescența, nu este doar o perioadă importantă a vieții, ci și singură perioadă când putem vorbi despre viață în sensul complet al cuvântului. (Michel Houellebecq)
  2. Mii de cuvinte, nu-s ca o faptă, ia aminte! (Henrik Ibsen)
  3. Cuvintele trebuie să fie ca banii, că banii aceia sînt buni cari umblă în toate țările; așa și cuvintele, acelea sînt bune care le înțeleg toți. (Simion Ștefan)
  4. Cuvântul, e un dar prețios dat de Dumnezeu  oamenilor. (George Danciu) Continue reading Seminar despre cuvinte (2)

Seminar despre boală (2)

“El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.”

1Petru, 2.24

  1. Boala face plăcută sănătatea. (Johannes Stobaios)
  2. Cel mai bun doctor ofera intotdeauna cât mai putine medicamente (Benjamin Franklin)
  3. Devreme la culcare, devreme la trezit fac ca un om sa fie sanatos si intelept (Benjamin Franklin)
  4. Sănătatea nu este pur şi simplu lipsa de boală. (Hannah Green)
  5. Puterea necredinței înrobește omul în lanțurile ei. (George Danciu)
  6. Necredința este o boală molipsitoare. (George Danciu)
  7. Sănătatea este pusă în lumină și își arată valoarea prin apariția bolii Continue reading Seminar despre boală (2)

Seminar despre boală (1)

 “Voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele, şi va îndepărta boala din mijlocul tău.”

Exod, 23.25

Duhul omului îl sprijină la boală; dar duhul doborât de întristare, cine-l va ridica?

Proverbe, 18.14

  1. Nu există boală de care nu ne-ar vindeca o lacrimă ce-ar începe să cânte. – Emil Cioran
  2. Necredința poate fi numită boala secolului. – George Danciu
  3. Boala este modul în care moartea iubeste viața, iar individul e teatrul acestei slăbiciuni. – Emil Cioran Continue reading Seminar despre boală (1)