Category Archives: Inspirational

PACE DEPLINĂ

Dacă credem că lipsurile ne fac să ne pierdem pacea, s-ar putea să ne înșelăm, pentru că am putea fi la fel de neliniștiți și îngrijorați și dacă am avea toți banii și toate resursele lumii întregi.

În schimb, am putea avea o pace imensă, indiferent cât de mult sau de puțin avem.

  • Isaia 26:3 Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.

Putem avea „inima tare” dacă ne întărim avându-L pe Domnul în centrul gândurilor și atenției noastre, ca urmare a faptului că„ ne încredem în El”.

Ne putem încrede în purtarea de grijă a Domnului, dacă trăim pentru El și suntem responsabili și mulțumitori pentru ceea ce avem. Când facem voia Domnului, ne binecuvântează rodul muncii noastre și se îngrijește de nevoile noastre. Continue reading PACE DEPLINĂ

Mulți români din Italia se întorc la Dumnezeu…

Am primit multe mesaje ca cel de mai jos, de la români care se află în Italia.

Moartea este mai aproape de ei (și de noi) ca niciodată, motiv pentru care doresc să-și asigure veșnicia. Cei mai înțelepți oameni vor face acest lucru în aceste zile în care siguranța vieții de aici este tot mai șubredă.

Doamna care mi-a scris azi a dorit să-și mărturisească toate păcatele și să ceară putere de la Dumnezeu să se lase de toate. Este clar că Dumnezeu a pus în om gândul veșnicie, de aceea în fața morții până și ateul cedează.

Românii au o problemă mare, au înțeles total greșit credința în Dumnezeu, ei cred că dacă te botezi ca și copil ești mântuit orice ai face. Dar e cea mai mare minciună a Diavolului. Iadul va fi plin de oameni care au crezut că s-au născut mântuiți. Nu există mântuire fără mărturisirea păcatelor, lepădarea de ele și fără ca să crezi că Isus te spală de toate și te acceptă în Raiul Său. Apoi, bineînțeles trebuie să umbli cu Cristos, în Cuvântul Său, în neprihănirea Sa. Mântuirea nu e la grămadă, pe țări și pe familii, mântuirea este personală și este pentru cei care se încred în Cristos și se leapădă de păcate. Continue reading Mulți români din Italia se întorc la Dumnezeu…

Adevăratul portret al lui Cristos

ȘI EU CALC PE URMELE LUI CRISTOS   de  Toni Berbece

 

Când Cel ce nu are nici o formă își alege una

Și Cuvântul S-a făcut trup…” Ioan 1:14

Înainte ca lumea să-L cunoască pe Fiul lui Dumnezeu ca Isus din Nazaret, ca Mesia, ca Emanuel, ca Mielul lui Dumnezeu, ca Leul din Iuda, El a fost (și este) Cuvântul, Logos-ul, prin care orice a luat ființă. Vă imaginați ce înseamnă să rostești un cuvânt oarecare, iar acesta să ia forma lucrului pe care îl reprezintă? Dacă ai avea o astfel de putere ce ai face? Cristos a făcut, printre multe alte lucruri pe care le vom vedea când vom păși dincolo, și lumea noastră, însă nu așa cum o vedem noi astăzi, ci mult mai frumoasă, perfectă și nealterată. A făcut-o având ca materie primă doar cuvântul și multă dragoste. Continue reading Adevăratul portret al lui Cristos

Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam

Night Sky, Hyden, Western Australia.

Matei 1

1. Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

2. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui;

3. Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;

4. Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;

5. Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese;

6. Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie;

Continue reading Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam

Fetelor, aveți grijă de inima voastră!

tumblr_o51ftnW2y51uf48l3o1_540Sunt anumiți băieți care te vor dărâma. Sunt unii care îți vor face inima ca o hârtie mototolită. Astăzi nu o să mă refer la acei băieți care jignesc fetele sau care nu le respectă sau alte chestii de genul ăsta. Mă refer la băieții care par a avea intenții bune cu tine. Dar la aceștia să deschizi ochii (și toată vigilența) de doua ori mai bine.

Sunt momente în care, ca fată (in mod special), sunt vulnerabila. Extrem de vulnerabilă. Sunt momente în care ți se pare toată lumea cu susu’-n jos și nimeni parcă nu te înțelege. Brusc, pe nesimțite, apare un EL în peisaj. Îți acordă atenție. Te întreabă ce ai pățit; cum ești, ce mai faci. Mi se pare perfect normal să facă asta, dar trebuie să fii FOARTE atentă. Pentru că de aici ți se poate schimba pagina complet. Dacă te-a prins, în astfel de momente și tu îți verși amarul, te vei simți mai bine (dar devii vulnerabilă). Îți vei spune ” În sfârșit, cuiva îi pasă de mine”. Acest EL te sfătuiește, îți șterge lacrimile, îți spune că, dacă vei mai păți ceva, să-l suni și vă veți întâlni, să te susțină! Continue reading Fetelor, aveți grijă de inima voastră!

Jurnal dintr-o țară depărtată (20)

Teofil-C-400x400Teofil Ciortuz

…toţi bărbaţii de seamă s-au strâns şi l-au urmat. (2 Samuel 20:14)

Anul trecut, împreună cu bărbații din biserică, am studiat patru cărți (scurte, este adevărat) din Noul Testament: Filimon, 2 Ioan, 3 Ioan și Iacov, și două din Vechiul Testament: Rut și Neemia. Cartea Rut am studiat-o, separat, și cu un grup de femei.

Anul acesta am studiat, până acum, Iona, Ezra și Hagai. Urmează Estera și Zaharia și altele după aceea. Aseară am terminat studiul din Ezra. Cartea Estera o vom studia și împreună cu grupul de femei, separat de cel al bărbaților. Continue reading Jurnal dintr-o țară depărtată (20)

Beni Fărăgău – Un început bun nu garantează un sfârșit bun

beni-faragau-1Un inceput bun nu garanteaza un sfarsit bun. Faptul ca l-am primit pe Domnul in 19– inca n-a terminat batalia in viata mea. Ea continua si batalia acolo pe strazi si adanc in mine, cu firea mea, carnea mea, Domnul insasi coboara in vietile noastre, dragii mei,  ca prin puterea Lui sa putem omori firea pamanteasca, sa o putem rastigni, sa putem ramane pe scaunul de domnie al Domnului.

Adaptare by Rodi Agnus Dei

Aveti pe ecran o provocare si provocarea este reala, mai ales cand o vezi in viata unor oameni mari ai lui Dumnezeu si in viata bisericilor. Continue reading Beni Fărăgău – Un început bun nu garantează un sfârșit bun