Domnul deschide ochii orbilor; Domnul îndreaptă pe cei încovoiaţi.
Sunt eu abătut? Voi aduce înaintea Domnului acest cuvânt de har! Obiceiul Său, făgăduinţa şi bucuria Sa este aceea de a-i îndrepta pe cei încovoiaţi. Sufăr ca urmare a simţământului păcatului meu şi de abaterea minţii mele? Iată, lucrarea, jertfa Domnului Isus este tocmai pentru a mă ridica şi a-mi da odihna sufletului. Doamne, Te rog ridică-mă, pentru dragostea Numelui Tău!
Poate că am avut o pierdere grea, sau ne aflăm în împrejurări excepţional de critice? Şi acolo ne va ajuta Mângâietorul. Ce har, că una din persoanele Sfintei Treimi este Mângâietorul nostru! Să fim siguri că lucrarea Sa va fi bine făcută.
Mulţi sunt atât de abătuţi, încât doar Domnul Isus îi poate scăpa; El poate şi va face aceasta. El poate să ne dea la toţi sănătatea, nădejdea şi fericirea, aşa cum a făcut-o în încercările noastre trecute şi a rămas acelaşi în bunătatea Lui. Noi putem fi trişti şi abătuţi, dar vom fi ridicaţi atât de sus, încât aceia care ne dispreţuiesc vor fi ruşinaţi. Ce cinste pentru acela care va fi înălţat de Domnul! Face să fii abătut până la pământ, pentru a trăi experienţa vindecării prin puterea Sa.
Tezaurul promisiunilor lui Dumnezeu, de Ch. H. SPURGEON
Meditație selectată de Lidia Miu
1 thought on “Ch. H. SPURGEON: PUTEREA DE A FI RIDICAT”