ÎNVAȚĂ SĂ LUCREZI CU ALȚII! – Fundația SEER

„Să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire… să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.”

1 Corinteni 1:10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVAȚĂ SĂ LUCREZI CU ALȚII!  

Există o legendă despre un stol de prepelițe aciuat la marginea unei păduri. Păsările ar fi fost fericite acolo dacă nu ar fi existat dușmanul, care prindea prepelițele. Acesta le imita cântecul, iar apoi, când se strângeau laolaltă, arunca peste ele o plasă, le punea în coșul de vânătoare și le ducea la piață. În cele din urmă, prepelița cea bătrână și înțeleaptă a zis:

„Frați și surori, am un plan. Când vânătorul aruncă peste noi plasa, trebuie să ne scoatem fiecare capul printr-o gaură a plasei și să începem să dăm din airipi. Astfel ne vom putea ridica ca o singură prepeliță și vom zbura cu plasă cu tot.” Păsările au fost toate de acord și în ziua următoare, au făcut exact lucrul acesta, scăpând din capcana vânătorului. Când soția vânătorului l-a întrebat: „Unde sunt prepelițele ca să le ducem la piață?” el a răspuns: „Când s-au strâns toate laolaltă, nu le-am mai putut opri!”

Scriind bisericii din Corint, apostolul Pavel a spus: să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire. Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri.” Succesul oricărei acțiuni necesită moartea eului individual și a interesului propriu. Așadar, când se face o greșeală, refuză să învinovățești pe cineva. Fii iertător și nu lăsa ca ofensa să degenereze în amărăciune. Oferă laude celorlalți membri ai echipei pentru calitățile lor, și oferă-le ajutor în domeniile în care sunt slabi. Fii conștient, demn de încredere și păstrează-ți atenția asupra scopului final. Când învățăm să lucrăm împreună, nimic nu ne poate opri!

Meditație selectată de Lidia Miu

Acum cât înca se mai poate

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s