Să ne amintim. SPARGE VASUL TĂU DE ALABASTRU

Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu; și oricine Îl iubește pe Cel care a născut îl iubește și pe cel născut din El.
1 Ioan 5:1

Învățătura despre nașterea din nou este esențială pentru creștinism. Acest subiect produce confuzie pentru mintea omenească, însă credința recunoaște că omul vechi nu poate fi compatibil cu dreptatea lui Dumnezeu. Este nevoie de o transformare completă, prin actul nașterii din nou, care este clar prezentat nu doar aici, de către Ioan, ci și în alte părți ale Noului Testament, de către Petru, Iacov și de către Domnul Însuși.

În 1 Ioan 5 avem trei rezultate ale nașterii din nou. În versetul 1, cei credincioși sunt aduși într-o familie nouă. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu, care ne-a dat o viață nouă, îi vom iubi și pe cei care au aceeași viață. Creștinismul nu este un club, cu membri care au aceleași pasiuni și interese, ci este o unitate vie, caracterizată de dragoste și care se ridică deasupra oricăror distincții omenești.

Un al doilea rezultat este că „oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea” (versetul 4). Vedem deci că suntem implicați într-un conflict. N-ar mai fi nevoie să biruim lumea, dacă am face parte din ea. Prin urmare, nașterea din nou nu numai că ne așază în conflict cu lumea, ci ne și oferă biruință asupra ei. Principiile lumii, care fac apel la simțurile noastre naturale, sunt biruite prin credința în Isus, Fiul lui Dumnezeu (versetul 5).

Al treilea rezultat îl găsim în versetul 18: „Știm că oricine a fost născut din Dumnezeu nu păcătuiește, ci acela care a fost născut din Dumnezeu se păzește el însuși, și cel rău nu-l atinge”. Prin nașterea din nou am fost aduși într-o poziție nouă de loialitate. Deși natura divină nu poate fi ispitită de păcat, totuși noi suntem încă în trup și avem nevoie să fim veghetori. Aceasta implică o atenție sporită cu privire la gândurile, la cuvintele și la acțiunile noastre, pentru a nu oferi vreun prilej vrăjmașului. Chiar dacă întreaga lume reprezintă domeniul diavolului, noi suntem din Dumnezeu și suntem în Cel Adevărat (versetele 19 și 20).
S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Aduceți-vă aminte de conducătorii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu … urmați-le credința.
Evrei 13:7

Să ne amintim.

Istoria vieții lui Simon Petru este deosebit de instructivă. Fiecare creștin poate să recunoască în ea principalele trăsături ale istoriei vieții sale, de la primii pași, pe care i-a făcut de la cunoașterea Domnului Isus, până la starea atât de rar atinsă sau menținută, în care Duhul Sfânt acționează fără piedici și desfășoară în noi puterea Sa. Între aceste două limite se derulează întreaga lucrare a harului dumnezeiesc, care ne face să pătrundem în cunoașterea Domnului Isus Hristos și a privilegiilor creștine.

De asemenea, pe parcursul acestor comentarii, ne confruntăm cu zdrobirea eului, care este atât de necesară, pentru ca cel credincios, după ce a pierdut orice încredere în sine, să poată în final înțelege privilegiile sale și să-L urmeze pe Domnul Isus pe drumul pe care îl trasează El.

Istoria lui Petru se împarte în două părți, pe care le găsim bine conturate în Scriptură. Prima parte ne este prezentată în Evanghelii, iar pe cea de-a doua o găsim în Faptele Apostolilor și în Epistole. Din viața lui Petru nu au lipsit slăbiciunile, dar, pe de altă parte, vedem Duhul Sfânt la lucru și puterea divină care l-a susținut, ca martor al Domnului Isus, în mijlocul greutăților și al luptelor.

Suntem îndemnați să ne amintim de astfel de credincioși, să privim cu luare-aminte la sfârșitul felului lor de viețuire și să le urmăm credința; iar aceste exemple să fie, în final, o puternică susținere a credinței noastre. Aceasta fiind tematica unor comentarii săptămânale, dorim binecuvântarea Domnului pentru fiecare cititor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SPARGE VASUL TĂU DE ALABASTRU (1)

„O femeie păcătoasă din cetate … a adus un vas de alabastru cu mir mirositor” (Luca 7:37)

Biblia spune: „O femeie păcătoasă din cetate…a adus un vas de alabastru cu mir mirositor. Și stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea…şi le ungea cu mir.” (v. 37-38). Acest mir era nard pur, nardul fiind o plantă perenă care se recolta din Himalaia. Jumătate de litru a fost folosit! Iar vasul însuși, făcut din pietre prețioase translucide era, probabil, un suvenir de familie. E posibil să fi fost chiar zestrea ei. Simplu spus, era averea ei cea mai de preț. Ce ironic, și cu toate acestea ce nimerit, a fost faptul că uleiul folosit în profesia ei de prostituată a devenit mărturia profesiei ei de credință, când a turnat și ultima picătură din el pe picioarele Domnului Isus. Faptul că a spart vasul a fost modul prin care ea a dorit să arate că o rupe cu trecutul (vezi Marcu 14:3). Gata cu mirosul dulce de parfum pus peste duhoarea păcatului.
Gata cu rușinea. Ea a ieșit din umbra întunecoasă a păcatului și a pășit în lumină. Există un moment în care trebuie să nu mai ascunzi nimic față de Dumnezeu. Un moment în care trebuie să-ți dezvălui secretele, zbaterile și păcatele. Un moment în care trebuie să te lași cu totul în seama harului lui Dumnezeu.

De ce ne purtăm de parcă păcatul ne descalifică de la harul lui Dumnezeu? Acesta este singurul lucru care ne califică! Toate celelalte sunt niște încercări de autojustificare pentru câștigarea harului lui Dumnezeu. Nu se poate să te încrezi în harul lui Dumnezeu 99%. E totul sau nimic. Când încercăm să ne mântuim singuri, pierdem mântuirea care vine numai prin Isus Hristos, prin har și prin credință (vezi Efeseni 2:8-9). http://

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 2:15-25

Dumnezeu a aşezat omul în centrul minunatei Sale creaţii pentru a exercita funcţia de administrator. Un singur lucru i-a interzis: să mănânce din fructul pomului cunoştinţei binelui şi răului. Aceasta i-a pus la încercare ascultarea legată de poziţia sa de făptură responsabilă. Omul, spre deosebire de animale, nu este supus impulsurilor iraţionale.

El a fost creat liber, dar în acelaşi timp ascultător faţă de Creatorul lui. Suntem martorii primului act înfăptuit de Adam în calitate de administrator: acela de a da nume tuturor făpturilor vii. Acestea au fost create cu scopul de a-i sluji omului, dar oricât ar fi de inteligente, ele nu depăşesc gradul de inteligenţă al lui Adam şi nici nu au o afectivitate care se manifestă ca o nevoie imperioasă. Astfel, singurătatea nu era bună pentru om; el avea nevoie de cineva căruia să-i împărtăşească gândurile, cu care să se bucure de darurile divine şi cu care să mulţumească împreună Aceluia care le-a oferit aceste daruri. Iubirea lui Dumnezeu înţelege această nevoie şi îi răspunde, dându-i un însoţitor, un ajutor inteligent, înzestrat cu afecţiuni ca şi ale lui.

În această imagine distingem taina Bisericii, mireasa lui Hristos care a fost cufundat în somnul morţii, mireasă pe care o primeşte de acum din mâna lui Dumnezeu pentru ca s-o hrănească şi s-o îngrijească cu drag (Ef. 5.29). „Taina aceasta este mare”, exclamă apostolul: „pentru că suntem … din carnea Sa şi din oasele Sale”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s