”Închinarea în Biserică – trupă de laudă și închinare sau/și cîntare în comun”

by  

Aceasta este cea de-a doua temă pe care am prezentat-o în cadrul conferinței pastorale de la Universitatea Emanuel din Oradea, Consacrare și pasiune în slujire.

Există două scenarii extreme posibile: 

1. O comunitate liturgică înțepenită în tradiționalism, fără a săvîrși păcatul zîmbetului, pietrificați ca sfinții din icoane, cu ochii sașii în cărțile de cîntări (dacă se poate negre, că sînt ale bunicilor și nu au versurile strîmbate – adică accentele corectate și aberațiile teologice eliminate!), cîntînd mormăit imnurile vechi, lălăit, fără entuziasm, conduși de cîte o persoană care n-are nici pregătire muzicală, nici intuiția ritmului, dar care leagănă în sus și în jos cartea respectivă, reamintindu-ne versurile cu formula: ”după cum spune poetul de cîntare”… Simți cum Duhul Sfînt cască de plictiseală și se întristează că am înțeles acreala drept semn al evlaviei, încruntarea, drept marcă a sfințeniei, mediocritatea tehnică a cîntului, drept semn de ofrandă pe altar.

Apoi, al doilea scenariu posibil, la cealaltă extremă:

2. O adunare veselă, zglobie, stînd în picioare, cu mînile pe sus, aproape sau …. chiar țopăitoare, cu capetele date pe spate (indiferent de versuri), recitînd mantric-incantatoriu O, Yes, God, Ohh, Yes, bless us, oh, deși ne aflăm la Slobozia sau Huși, chinuind o serie de instrumente muzicale pe care eu aș pune numere de urgență de genul 1-800-SAVE-GUITAR, abuzînd instrumentele, vocile, stațiile și ficații și pancreasul nostru prin volumul la care cîntă. Trupa! Trupa de laudă și închinare (ce înșiruire nefericită de termeni din pricina unei calchieri nefericite din limba engleză praise and worship). Versurile? Niște traduceri șchioape ale unor fraze goale, repetate pe diferite note, dar fără a depăși intervalul unei cvinte. Instrumentiștii? Submediocri din punct de vedere tehnic, fără educație muzicală formală, niște autodidacți de pe youtube. Fetele? Niște adolescente binevoitoare, uneori rudenii ale celor din conducerea bisericii, primele în linie la măritiș.

Da, tușele sînt groase, recunosc, am descris cele două situații în tușe extreme, avertizîndu-vă deja că vorbim de două margini ale fenomenului, tocmai pentru a găsi echilibrul. Tușările îngroșate sînt pur didactice, fără nicio referire la realitate! 🙂

Aceasta este preocuparea noastră din această după-amiază?

Cum găsim linia de mijloc? Unde este acea horațiană aurea mediocritas?

Continue reading mariuscruceru.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s