RĂSTURNARE de situație în cazul micuțului Charlie Gard, condamnat la MOARTE de un spital din Londra

Update 1

Cazul bebelușului de 11 luni, ținut ostatic de spitalul Great Ormond Street a luat o turnură nouă!

Suntem martori la o minune în acest caz”, a declarat reverendul Patrick Mahoney, apropiat al familiei lui Charlie, prezent la o nouă înfățișare în fața Justiției, acceptată cu totul excepțional de o instanță din Londra

Charlie Gard, un copil de numai 11 luni, care suferă de o maladie genetică rară, a fost practic condamnat la moarte de mai multe instanțe din Marea Britanie și de CEDO. Aceasta au îmbrățișat opinia clinicii Great Ormond Streea Hospital, unde micuțul este internat, că Charlie trebuie scos de la aparate, ceea ce ar însemna moartea imediată.

Părinții copilului au încercat zadarnic să obțină permisiunea de a-l scoate pe Charlie din spital pentru a-l duce la un tratament revoluționar la o clinică americană. De notat că, în urma mediatizării cazului, s-au strâns din chetă publică peste 1,5 milioane de lire sterline pentru transportul și tratamentul lui Charlie peste Ocean.

Nici măcar să-l ducă pe bebeluș să moară acasă nu li s-a permis celor doi părinți. Donald Trump și Papa Francisc au intervenit public pentru ca părinților să li se redea drepturile asupra copilului.

Continue reading  Armoniamagazineusa.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s