SCRIPTURILE IN FIECARE ZI: “un instrument al harului: călimara scriitorului”

 

Ezechiel 9:1-11

Ezechiel a putut constata cu ochii lui în ce fel josnic fusese călcată în picioare gloria Domnului, de aceea acum nu-i este greu să înţeleagă cât de îndreptăţită era pedeapsa. Şi aceasta era chiar la porţi (v. 2)! Dumnezeu însă este departe de a-l face pe cel drept să piară odată cu cel rău (Geneza 18.25).

În mijlocul celor şase oameni înarmaţi cu “arme de măcel se găsea un al şaptelea care ţinea în mână un instrument al harului: călimara scriitorului, pe care, la porunca Domnului, urma să o folosească pentru a le face un semn (ebr. “tau”) pe frunte tuturor acelora pe care păcatul îi făcea să suspine şi să geamă (comp. cu Apocalipsa 9.4; această literă T, ebr. “tau”, ultima din alfabetul ebraic, era folosită ca semn şi ca semnătură: Iov 31.35). Omul îmbrăcat în haină de in ne îndreaptă gândurile spre Domnul Isus. In casa cea mare a creştinătăţii, invadată de rău şi pe punctul de a fi judecată, El Şi-a pus pecetea Sa, Duhul Sfânt, asupra tuturor acelora care-I aparţin: un semn divin prin care Dumnezeu îşi recunoaşte copiii. După ce toţi cei credincioşi şi-au primit semnul protector, poate fi lansat ordinul de distrugere către răzbunători. Iar judecata trebuie să lovească întâi elementele cele mai responsabile: templul pângărit, cel pe care Ezechiel îl vizitase (v. 6; comp. cu 1 Petru 4.17). (SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI -Volumul IV)

*

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

“Puterea Sa divină ne-a dat toate cele privitoare la viață și evlavie, prin cunoștința Celui care ne-a chemat prin glorie și virtute.” 2 Petru 1.3

Prin chemarea Sa și prin puterea divină, Dumnezeu ne-a adus la Sine. Chemarea Lui a avut loc în timp, însă ea este legată de scopul Său etern, care este acela de a-i face pe cei aleși și chemați asemenea chipului Fiului Său (Romani 8.29). Prin intermediul glasului Său, care ne-a chemat și pe care l-am auzit, și al luminii Sale, pe care am văzut-o, Dumnezeu ne-a comunicat vestea cea bună (2 Corinteni 4.4-6). Chemarea Lui este o chemare sfântă (2 Timotei 1.9), prin care ne-a pus deoparte pentru Sine.

Chiar dacă vom rămâne în această lume până la răpire, noi nu mai aparținem lumii prezente. Chemarea lui Dumnezeu de “a ieși” nu are doar o parte negativă, ci și una pozitivă, fiindcă ne îndreaptă către cea mai minunată Persoană – către Domnul nostru Isus Hristos. Fiind atrași la El și la Dumnezeul și Tatăl nostru, prin puterea Duhului Sfânt, am răspuns acestei chemări, iar acum aparținem Adunării Sale.

Toți cei chemați de acest glas plin de putere – chemați afară din lume și din întuneric – sunt atrași de, șicătre, lumina minunată a lui Dumnezeu. În același timp, ei sunt atrași la Hristos și către toți cei credincioși care L-au primit pe Hristos ca viață a lor. Avraam a fost chemat prin glorie (Fapte 7.2) și către Dumnezeul gloriei. Chemarea noastră cerească ne leagă pentru totdeauna de Domnul Isus, de Cel încununat cu glorie și cu onoare, care este așezat la dreapta lui Dumnezeu (Evrei 2.9; 3.1). Pe pământ, Domnul Isus Și-a chemat ucenicii să-L urmeze și să învețe de la El, după care i-a trimis. Acum El cheamă din ceruri, însă cu aceleași scopuri.

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată făptuit, aduce moartea.
Iacov 1.15

Cei doi frați

Însoțit de un gardian, Armando intră în celula fratelui său. Ca să-și ascundă identitatea, Armando purta perucă, barbă și mustăți. La început, Juan nu i-a acordat nicio atenție vizitatorului său. Dar Armando a lucrat cu înțelepciunea care vine de la Dumnezeu. După câteva vizite, lucrurile s-au schimbat. Juan a început să vorbească despre amărăciunea trăită în copilărie și despre toate neîmplinirile care l-au dus pe calea păcatelor. La una din vizite, Armando și-a dat jos masca și i-a spus că el este fratele său. Semănau leit unul cu altul la fizic. Juan a început să plângă ca un copil. Ce a ajuns el și ce a ajuns fratele său! Armando a făcut fratelui său marea propunere: să-l înlocuiască în condamnarea la moarte. Juan s-a împotrivit la început, dar la insistențele fratelui său Armando, a acceptat cu mare greutate. La ultima vizită și-au schimbat masca. Armando i-a spus ultimul mesaj: “Adu-ți aminte că de acum tu nu mai trăiești viața ta, ci viața lui Armando Escalantes. Să nu uiți că un altul care trebuie să moară pentru tine nu mai există. Trăiește demn de iubirea mea”. După numai două săptămâni, la 28 iulie 1973, în sala ticsită a tribunalului, juriul a anunțat sentința capitală a lui Juan. Undeva în sală, un singur tânăr știa că cel condamnat murea în locul său.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM STAI CU APETITUL SPIRITUAL?

“Inima îmi zice din partea Ta: “Caută Faţa Mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!”  (Psalmul 27:8)

Dacă în fiecare zi petreci ore în șir uitându-te la televizor, și nu găsești câteva minute pentru rugăciune și pentru citirea Scripturii, înseamnă că ai o problemă cu apetitul spiritual – o problemă care necesită toată atenția ta.

David Brainerd, un misionar al secolului al XVIII-lea printre indienii din America, scria în jurnalul său: “M-am retras în locul meu obișnuit și plin de tihnă. Nu voiam altceva decât să-mi exprim dorința de fi în acord deplin cu El în toate lucrurile. Dumnezeu era atât de prețios, încât lumea cu toate atracțiile și bucuriile ei părea detestabilă. Dorința de a fi pe placul oamenilor nu există înlăuntrul meu. La miezul zilei, am avut cea mai arzătoare dorință după Dumnezeu pe care am simțit-o vreodată în viață! În locul meu de tihnă, nu făceam altceva decât să-I spun Domnului meu drag, în cea mai dulce liniște, că nu doresc altceva decât pe El și sfințenia Lui! Știu că El a pus în mine aceste dorințe și că numai El poate să-mi dăruiască ceea ce doresc. Inima mea era contopită cu Dumnezeu cea mai mare parte a zilei!”

Psalmistul a simțit același lucru: “…Pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire… cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost…” (Psalmul 73:25-28).

Îți poți da seama de sănătatea ta spirituală în funcție de apetitul tău pentru lucrurile lui Dumnezeu!

Advertisements

One thought on “SCRIPTURILE IN FIECARE ZI: “un instrument al harului: călimara scriitorului”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s