In Memoriam – IOAN TRIPON (1945 – 2016)

tripon-1Deacon to First Romanian Baptist Church of Chicago

Fratele Nelu Tripon a văzut lumina zilei în data de 1 Iulie 1945, în comuna Avram-Iancu, numită înainte Regina Maria, din județul Bihor.
După absolvirea celor 7 ani de școală în comuna natală, a urmat cursurile de școală profesională din cadrul C.S.A.S. Salonta.

La vârsta de 25 de ani primește pe Domnul Isus în inima lui și Îl mărturisește public ca Domn și Mântuitor personal în apa botezului în luna August, 1970.

În anul 1972 se căsătorește cu sora Viorica Forț, și Dumnezeu îi va binecuvânta cu 3 copii și 6 nepoți: Felicia-Daniela, căsătorită cu Eduard Galai și copii lor: Edward și Casiana, Daniel-David, căsătorit cu Mihaela și copii lor: Brian și Sharon, și Ioana-Violeta, căsătorită cu Teo Bădrăgan și copii lor: Lukas și Maya. În anul 2000 familiei se adaugă și Roberto. La vârsta doar de 2 ani, fratele Nelu împreună cu sora Viorica decid să-l înfieze pe Roberto. Astfel Roberto devine parte din familie, iubit și tratat ca propriul fiu, și respectiv ca pe un frate din partea copiilor familiei Tripon.

tripon-2Fratele Nelu iubea Scriptura, iar pasiunea vieții lui a fost studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Ca o a doua mare pasiune pentru fratele Nelu a fost versul. Poeziile lui sunt inedite. Cele 3 volume de versuri sunt ca o auto-biografie a dânsului.

A iubit pe Domnul din tot sufletul, și această dragoste a fost materializată în slujirea depusă în bisericile unde a fost membru, cât și pe câmpul de misiune. Spiritul misionar care l-a caracterizat tot timpul, l-a făcut ca în călătoriile sale să cunoască mulți frați în Domnul și multe biserici, dar și mulți frați să-l cunoască pe dânsul.

În țară a slujit în biserica din Chișineu-Criș, fiind acolo lucrător cu copiii și cu tineretul. A mai slujit în biserica din Sântana, unde a fost responsabil de biserică.

Venit în Statele Unite, două biserici se disting aparte unde fratele Nelu a slujit. Este vorba de biserica din Florida, și Prima Biserica Baptistă Română din Chicago, unde împreună cu sora Viorica din 2008 devin membrii acestei biserici, iar în 2010 fratele Nelu este ordinat ca diacon al bisericii, unde a slujit cu responsabilitate, dăruire și sinceritate până când Domnul l-a chemat la cele veșnice.
În urma unei lungi suferințe se stinge din viață pe 4 Decembrie, 2016, plecând la Domnul pe care l-a iubit mult.

Romani 14:8 – Căci, dacă trăim, pentru Domnul trăim şi, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului.

2 Corinteni 4:17-18 – Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.

La Revedere frate Nelu!

Deliu Z. Ionuț, pastor First Romanian Baptist Church, Chicago

http://www.firstrbc-chicago.org/

*

Redam aici un articol publicat in august, 2008 in ziarul “Romanian Times”:

Un nou volum de poezii de Nelu Tripon din Chicago

Dupa ce a debutat in urma cu un deceniu cu volumul “Comori pentru Cer”, poetul Nelu Tripon din Chicago revine in atentia publicului iubitor de poezie si a cititorilor consacrati, cu un nou volum de poeme, intitulat “Mesajele Binecuvantarii”. tripon-6Publicata la editura “Tutimex” din Arad, cartea contine poezii crestine care, asa cum afirma pastorul Valentin Popovici in prefata cartii, “ar putea declansa trezire, inspiratie si zidire in toate bisericile lui Hristos”. Poeziile lui Nelu Tripon aduc pe langa satisfactia artistica, specifica poeziei in general, sentimente ce marturisesc credinta in Dumnezeu. “Pentru mine poezia nu inseamna numai o insiruire de cuvinte cu sau fara rima, ci reprezinta o parte din arta frumusetii spirituale” a tinut sa precizeze poetul. Nelu Tripon a locuit in decursul anilor in statele Florida, Ilinois si Arizona. Cea mai mare parte din anii petrecuti in SUA, a locuit in Chicago, unde a revenit intotdeauna cu placere. Autor foarte silitor, in cautare, patruns de spiritul Imparatiei care vine, Nelu Tripon este caracterizat de o dorinta acerba de-a se implica in activitatea misionara oriunde este solicitat. A plecat spre nevoile de toate felurile ae semenilor, dar constient in primul rand de belsugul vietii in ascultare de Domnul, de valoarea mostenirii sfintilor si pedeapsa ce-i asteapta pe impotrivitori, pe necredinciosi, ori pe prefacuti.

tripon-4“Traiesc un sentiment aparte de fiecare data cand mesajele transmise prin versuri ating sufletele oamenilor si raspund nevoilor spirituale existente” – ne-a mai marturisit poetul. Domnia sa apreciaza orice incercare a cuiva de a compune dandu-si seama ca dorinta de-a scrie poezii se naste inauntrul fiecaruia si cu cat aceasta dorinta se amplifica, vine si momentul expunerii publice a acelor versuri. Cel care ofera intelepciunea si talentul este insusi Creatorul fiintei umane. El stie sa de-a ploaie peste ogorul semanat, peste samanta de buna credinta semanata uneori chiar cu mijloace mai rudimentare. Din acesta perspective, am putea spune ca Domnul rasplateste munca, nu intelepciunea sau darul.

Cel de-al treilea volum de poezii “Vocea Sperantei Divine”, va vedea lumina tiparului la inceputul anului 2009. “Timpurile pe care le traim, conform Cuvantului Sfant sunt vremurile sfarsitului caracterizate prin dezastre naturale de o mare intensitate, razboaie, oameni rai, crestini debusolati si biserici apostate. In aceasta perioada, copiii lui Dumnezeu tintesc spre punctul final in vesnicie, cautand sa ramana cu Domnul” –remarca poetul crestin din “Windy City”.

Potrivit profesorului Dumitru Buhai, “Mesajele binecuvantarii” sunt un aport inedit in imbogatirea tezaurului poetic crestin aducand noi sperante, noi frumuseti si o credinta curata si sfanta, aducatoare de mantuire in credinta in Domnul Iisus Hristos”.

Octavian D. Curpas

1 thought on “In Memoriam – IOAN TRIPON (1945 – 2016)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s