OSWALD CHAMBERS: Legea antagonismului

tree_of_life_rev_2-6-35272432_stdCelui ce va birui…

Apocalipsa 2:7

Legea antagonismului

Viaţa fără luptă este imposibilă atât în domeniul natural, cât şi în cel spiritual.

Baza vieţii fizice, mentale, morale şi spirituale este antagonismul. Acesta este unul dintre adevărurile vieţii.

Sănătatea este echilibrul dintre viaţa fizică şi natura exterioară. Ea este menţinută numai prin existenţa unei vitalităţi lăuntrice suficiente pentru a lupta împotriva lucrurilor din afară. Tot ce există în afara vieţii mele fizice este menit să mă ducă la moarte. Înseşi elementele care îmi dau putere să trăiesc atunci când sunt viu duc la dezintegrarea mea după moarte. Dacă am suficientă putere lăuntrică să lupt, aceasta aduce echilibrul necesar sănătăţii mele.

La fel stau lucrurile şi în viaţa mentală. Dacă vreau să-mi menţin o viaţă mentală viguroasă, trebuie să lupt,  şi această luptă produce echilibrul mental numit gândire.Acelaşi lucru se întâmpla şi la nivel moral. Orice nu ţine de natura virtuţii este duşmanul virtuţii din mine şi, în funcţie de calibrul meu moral, pot birui şi produce virtute. De îndată ce lupt, sunt moral în lucrul respectiv. Nici un om nu este moral prin natura lui; virtutea se câştigă prin luptă.

La fel este şi în lucrurile spirituale. Isus a spus: În lume veţi avea necazuri” (loan 16:33), adică tot ce nu este spiritual lucrează la distrugerea mea, dar „îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”.

Trebuie să învăţ să înving lucrurile care mi se împotrivesc şi astfel să ajung la echilibrul sfinţeniei:atunci devine o plăcere să întâmpini împotrivire.

Sfinţenia este echilibrul dintre înclinaţia mea naturală şi legea lui Dumnezeu aşa cum este ea exprimată în Isus Cristos.

(Meditație  TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS)

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Este aici un băieţel care are cinci pâini… şi doi peşti, dar ce sunt acestea la atâţia?” IOAN 6:9

O mulţime înfometată,  doisprezece  ucenici,  un  băieţel  şi DOMNUL ISUS. Iată un tablou care înfăţişează aceiaşi situaţie din zilele noastre. Trăim într-o lume care este în mare nevoie de hrană spirituală care să le satisfacă foamea lăuntrică a vieţii lor şi care n-au putut-o satisface cu nimic din ce poate să ofere lumea. Însuşi Domnului Isus “I s-a făcut milă de ei” şi El este şi astăzi la fel deplin de milă ca şi atunci. Doi dintre ucenici sunt menţionaţi: Filip în faţa unei situaţii extreme, propune o soluţie omenească care însă era insuficientă şi nu putea fi de ajutor. Andrei face mai bine. Şi mijloacele de care vorbeşte el Domnului sunt insuficiente, dar cel puţin, el le prezintă Domnului Isus ce era acolo: “Este aici un băieţel care are cinci pâini şi doi peşti”. Dar, cu binecuvântarea Domnului, era mai mult decât suficient. El a oferit Domnului Isus tot ce avea în traistă, n-a reţinut nimic pentru el. Să fim şi noi la fel de simpli ca acest băieţel, să ne punem la dispoziţia Domnului cu tot ce avem. El va şti să facă minunea, ca noi să ştim că Lui nimic nu-I este imposibil. Să nu oprim nimic din pâinile şi peştii pe care-i avem. Cu acestea vrea El să facă minunea. Să-I aducem Lui capacităţile noastre, meseria noastră, banii noştri. El caută supunerea şi cooperarea noastră deplină. Domnul spune: “Daţi-le voi să mănânce”. El vrea să spună că hrănirea unei lumi înfometate după neprihănire, după mântuire, după o viaţă total deosebită de cea pe care o trăieşte se poate face numai prin credincioşii Lui. Această poruncă este deci pentru noi astăzi. Dar uneori noi îi prezentăm lui Dumnezeu tot felul de scuze ca să ne eschivăm de la datoria “de a le da noi să mănânce”. Simţim că nu avem nimic care ar putea fi folosit de Dumnezeu, ori suntem foarte ocupaţi şi avem prea multe responsabilităţi acasă şi la lucru, nu avem o chemare în privinţa aceasta etc, etc. Poate simţim că avem puţin să-I oferim, dar puţinul nostru este mult când Dumnezeu este în el. Nu este vorba de ce avem ci de ce facem cu ce avem. Cât de adesea noi limităm pe Dumnezeu în ceea ce vrea El să facă şi cu viaţa noastră. Când îi dăm Lui totul, El îl ia şi-l înmulţeşte prin puterea Sa. Atunci, ceea ce facem noi nu mai este în puterea noastră ci în puterea Lui. Să nu subestimăm ce poate Dumnezeu să facă într-o viaţă care a fost predată în mâinile Lui ca s-o folosească. Daca suntem complicaţi, dacă ne lăsăm opriţi de puţinul pe care-l avem sau de ce ne lipseşte, Dumnezeu nu-Şi va putea manifesta puterea.

De aceea, ca să putem vedea minunea, trebuie să fim izbăviţi de ideile noastre false şi de orice lipsă de supleţe care ar împiedica mâinile Lui să ne dirijeze cum vrea El. Atâta timp cât ne închidem în raţionamentele noastre, El nu poate să lucreze, să conducă şi să ne elibereze de noi înşine şi de necredinţa noastră. “Un băieţel…”, o viaţă disponibilă, în aparenţă, cu puţine capabilităţi de a sluji. Dar pentru că este pusă în întregime la dispoziţia Domnului Isus, mii de oameni au fost hrăniţi. Trebuie să avem o inimă atât de largă ca să îmbrăţişăm pe toţi oamenii şi să ne gândim la sufletele lor cu aceleaşi simţăminte pe care le are pentru ei Domnul Hristos.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

“Mi-am dat spatele înaintea celor care Mă loveau şi obrajii înaintea celor care îmi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări”. Isaia 50:6.

La citirea acestor cuvinte putem spune: “Scoateţi încălţămintea din picioare, căci pământul pe care calci este un pământ sfânt. În versetul 4 citim: “Domnul mi-a dat o limbă iscusită ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare”. “El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor”. Despre El citim în Ieremia 42:19: “Cine este orb dacă nu Robul Meu, şi surd ca robul Meu pe care îl trimit”. El era într-o dependenţă totală de Dumnezeu, de aceea spune: “Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcând”. Mai este scris că: “El îmi trezeşte urechea, ca să ascult ca un ucenic. Stăpânul Meu, Domnul, Mi-a deschis urechea şi nu M-am împotrivit nici nu M-am tras înapoi”. Cui îi deschide Dumnezeu urechea nu se dă înapoi de la cei ce-l ocărăsc şi nu ocoleşte suferinţa. Acestora Dumnezeu le dăruieşte o limbă iscusită ca să poată înviora la timpul potrivit pe cel obosit. Avem nevoie de asemenea de urechi deschise, care să audă glasul Cuvântului Său, ca prin puterea Lui să ne continuăm pribegia pe acest pământ. Hristos şi-a dat spatele celor ce-L loveau şi obrajii acelora care-I smulgeau barba; nu Şi-a ascuns faţa de ocări şi de scuipări. Este bine ca să ne amintim de acestea citind din nou şi din nou acest pasaj. Despre acest drum al suferinţelor a putut spune: “Dar Stăpânul meu, Domnul, M-a ajutat; de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi dat de ruşine”. Deci, Dumnezeu a fost alături de El şi L-a ajutat.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ACOPERIT ŞI OCROTIT

El te va acoperi cu penele lui, şi te vei ascunde sub aripile lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui.

Psalmul 91.4

Ce comparaţie plăcută şi binefăcătoare! Aşa cum o cloşcă îşi ocroteşte puii şi le îngăduie să se adăpostească sub aripile ei, tot astfel, Domnul ocroteşte pe poporul Său şi-i îngăduie să se ascundă în El. N-am văzut noi puişorii cum scot capul de sub aripa mamei lor? N-am auzit noi ciripitul lor care exprimă bucuria lor? Tot aşa să ne adăpostim şi noi sub scutul Dumnezeului nostru. Vom găsi acolo o pace nespus de mare, gândindu-ne că El ne ocroteşte şi ne păstrează credincioşi. Atâta timp cât El ne ocroteşte astfel, suntem fără teamă. Ar fi ciudat dacă ar fi altfel; cum am putea să fim neliniştiţi, când însuşi Dumnezeu vrea să fie adăpostul nostru, locul nostru de scăpare şi odihna noastră?

Să înţelegem acest lucru şi, bucurându-ne de ocrotirea Lui sigură vom putea să luptăm pentru El. Avem nevoie pentru aceasta de scut şi de platoşă, dar dacă noi ne încredem în adevăr în El, adevărul Lui ne va sluji de armătură din cap până în picioare. Domnul nu poate să mintă; El rămâne credincios poporului Său şi făgăduinţa de mai sus este sigură. Adevărul este scutul de care avem nevoie. Înapoia lui noi suntem la adăpost de săgeţile arzătoare ale vrăjmaşului.Apropie-te, suflete al meu, şi ascunde-te sub aripile Sale încăpătoare; ele să fie întăritura ta şi tăria ta.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Preotul să le ardă pe toate pe altar, ca arderedetot, o jertfă prin foc, de mireasmă plăcută Domnului.   Levitic 1.9

În Levitic 1, jertfa fără pată Îl semnifică pe Hristos ca arderedetot. Această jertfă era arsă în întregime; nu doar grăsimea, ci orice parte a ei. Chiar și acele părți în mod natural necurate, măruntaiele și picioarele, erau spălate cu apă, pentru a fi o imagine potrivită a Celui care, înăuntrul Său, în gânduri, în simțăminte, în dorințe și în afecțiune, ca și în umblarea exterioară, a fost întotdeauna plăcut Tatălui. Ardereadetot înălța o mireasmă plăcută pentru nările lui Iahve, fiind o imagine potrivită a felului cum Dumnezeu a apreciat perfecta predare și jertfire a lui Hristos.

Aici nu este vorba de purtarea păcatelor, ci de aspectul morții lui Hristos pentru gloria lui Dumnezeu. Fiindcă această moarte a fost și pentru noi, care credem în Numele Lui, suntem și noi acceptați în deplina binecuvântare a acestei jertfe, acceptați în Cel Preaiubit. Așa cum israelitul își punea mâinile pe capul jertfei, identificânduse astfel cu jertfa, la fel cel care se apropie acum de Dumnezeu prin jertfa lui Hristos este acceptat în toată acceptarea de care Se bucură Hristos Însuși. Prețios adevăr pentru sufletele noastre!

Preotul care jertfea ardereadetot păstra pentru sine pielea ei (Levitic 7.8), fiindcă tot ceea ce putem deține noi acum din această jertfă este ceea ce poate fi manifestat în mod exterior. Perfecțiunile interioare ale devotamentului Domnului și orice altă activitate a Lui pentru gloria Tatălui, doar Dumnezeu le poate estima cu adevărat. Deși cunoașterea adevărului prezentat de ardereadetot ne bucură inimile în Domnul și ne lărgește comuniunea cu El, totuși nimeni nu poate avea vreo parte în ardereadetot – ea a fost în întregime pentru Dumnezeu. Această privire către perfecțiunea Domnului Isus ne dă imboldul de a călca pe aceeași cale a ascultării necondiționate.  H. H. Snell

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, vin la Tine, înconjoară-mă cu Tine însuţi ca şi cu un zid de foc şi fii Tu slava înlăuntru. Aceasta sună complet egoist, dar nu ştiu cum să mă exprim altfel. O, Doamne, Tu ştii.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Caci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer.»

1 TESALONICENI 4,16

Înaintea răpirii se vor întâmpla lucruri care acum ne sunt ascunse, atât în lumea pământească, materială, cât şi în cea spirituală. De exemplu, înaintea răpirii trebuie să se împlinească numărul neamurilor. După ce şi ultimul om va fi adăugat la Biserica lui Isus, va veni răpirea. Nu toţi oamenii vor fi mântuiţi, ci doar un anumit număr din fiecare naţiune: «până va intra numărul deplin al Neamurilor» (Rom. 11,25). În cer este înregistrată cu exactitate fiecare persoană care se adaugă Bisericii, chiar cel care se va întoarce ultimul la Isus Cristos! Acest eveniment s-ar putea întâmpla chiar astăzi. Răpirea este o taină spirituală şi din punct de vedere istoric. În Vechiul Testament citim despre două modele profetice ale răpirii, despre doi oameni care nu au gustat moartea, ci au fost răpiţi direct la cer: Enoh şi Ilie. Nici unul din cei doi nu a murit. Din acest punct de vedere ei sunt o imagine a Bisericii lui Isus. Noi, ca mădulare în Trupul Său, nădăjduim că nu vom ajunge să murim, adică nu vom fi «dezbrăcaţi», ci doar «vom schimba hainele». Apostolul Pavel spune: «nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi» (1 Cor. 15,51).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Am mult norod în această cetate.  Fapte 18:10

Textul de astăzi trebuie să fie o mare încurajare pentru a încerca să faci binele, de vreme ce Dumnezeu are un popor ales care trebuie salvat dintre cei mai răi, cei mai nelegiuiţi, cei mai depravaţi şi mai beţivi. Când le duci Cuvântul, o faci din cauză că Dumnezeu ţi-a poruncit să fii mesagerul vieţii pentru sufletele lor, şi ei trebuie săÎl primească, fiindcă acesta este decretul predestinaţiei. Ei sunt la fel de răscumpăraţi prin sânge ca şi sfinţii din faţa tronului etern. Ei sunt proprietatea Lui Christos şi, totuşi, încă sunt iubitorii cârciumilor şi duşmanii sfinţeniei; dar, dacă Isus Christos i-a cumpărat, vor fi ai Lui. Dumnezeu nu este necredincios, ca să uite preţul pe care l-a plătit Fiul Său. El nu va suporta ca această înlocuire să rămână moartă şi neputincioasă. Zeci de mii de răscumpăraţi nu sunt încă născuţi din nou, dar trebuie să fie. Aceasta este mângâierea noastră, atunci când pornim să le ducem Cuvântul Evangheliei Lui Dumnezeu. Chiar mai mult, pentru aceşti oameni lumeşti se roagă Christos înaintea tronului. „Şi Mă rog nu numai pentru ei”, spune Marele Mijlocitor, „ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor” (loan 17:20). Sărmanele suflete ignorante nu ştiu nimic despre rugăciune, dar Isus se roagă pentru ele. Numele lor sunt pe pieptarul Său şi, peste puţin timp, îşi vor pleca genunchii încăpăţânaţi, căindu-se înaintea tronului de har. „Nu era încă vremea smochinelor” (Marcu 11:13). Momentul predestinat nu a sosit încă; dar, când va sosi, vor asculta, fiindcă Dumnezeu îi va avea pe ai Săi. Trebuie să asculte, fiindcă nu pot rezista Duhului, atunci când vine cu putere şi tărie. Trebuie să devină umilii slujitori ai viului Dumnezeu. Poporul meu „este plin de înflăcărare” (Psalmi 110:3). „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi… va pune pe mulţi într-o stare după voia Lui Dumnezeu” (Isaia 53:11). ,, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici” . (vers. 12).

Seara

Şi noi… suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.   Romani 8:23

Acest suspin este universal printre sfinţi; simţim cu toţii o durere mai mare sau mai mică. Nu este suspinul murmurării sau plângerii; este o notă de dorinţă, nu de nefericire. După ce am primit răsplată pe pământ, vrem porţia întreagă. Tânjim după ziua în care întreaga noastră personalitate – în trinitatea ei de spirit, suflet şi trup – va fi eliberată de rămăşiţele Căderii. Dorim să punem capăt stricăciunii, slăbiciunii şi dezonoarei şi să ne îmbrăcăm în puritate, nemurire şi slavă, în trupul spiritual pe care îl va da Isus bisericii. Tânjim după manifestarea adopţiei, în calitate de copiii ai Lui Dumnezeu. Suspinăm, dar „în noi”. Nu este suspinul făţarnicului, care vrea să-i facă pe ceilalţi să creadă că este sfânt fiindcă suspină. Gemetele noastre sunt sfinte, prea sus pentru a le exprima. Ne ţinem suspinele numai pentru Domnul. Apoi apostolul spune că „aşteptăm”, adică nu suntem deznădăjduiţi, ca Iona sau Ilie, care au spus „lasă-mă să mor”. Nici nu suspinăm pentru că ne aşteaptă moartea, sau pentru că am obosit de atâta muncă. Nu dorim să scăpăm de suferinţele prezente, până când nu se face voia Domnului. Suntem prea asupriţi pentru a fi slăviţi, dar aşteptăm cu răbdare, ştiind că Domnul rânduieşte ce este mai bine pentru noi. Aşteptare implică pregătire. Noi stăm la uşă, aşteptându-L pe Prea Iubitul să deschidă şi să ne ia la El. Acest „suspin” este un test. Poţi să judeci omul după motivul pentru care suspină. Unii oameni suspină după bogăţie – ei slujesc banilor. Alţii suspină necontenit sub necazurile vieţii; ei sunt mereu nerăbdători. Dar omul care suspină după Dumnezeu, care nu se linişteşte până nu este făcut asemeni lui Christos, este un om binecuvântat. Să ne ajute Dumnezeu să suspinăm după venirea Domnului şi după învierea pe care ne-o va aduce El.

IZVOARE IN DEŞERT

S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte.

(Matei 14:23)

Una din binecuvântările zilei de şabat în vechime era liniştea, odihna şi pacea sfântă care veneau când aveau un moment de solitudine liniştită departe de lume. Există o putere specială care ia naştere în solitudine. Ciorile călătoresc în cârduri, şi lupii în haite, dar leul şi vulturul sunt de obicei singuri.Puterea se găseşte nu în ocupaţii şi gălăgie, ci în linişte. Pentru ca un lac să reflecte cerul pe suprafaţa lui, trebuie să fie liniştit. Domnul nostru a iubit oamenii care se strângeau la el, dar sunt multe relatări în Scriptură când El a plecat de lângă ei pentru o scurtă perioadă de timp. Ocazional, El Se retrăgea din mulţime şi deseori Îşi petrecea serile singur pe munţi. Cea mai mare parte a lucrării Lui a fost făcută în satele şi oraşele de pe ţărmul mării, dar El iubea mai mult munţii şi la căderea nopţii în mod frecvent Se izola pe înălţimile lor pline de pace.Singurul lucru de care avem nevoie astăzi mai mult decât orice altceva este să petrecem timp singuri cu Domnul nostru, stând la picioarele Lui în sfânta intimitate a prezenţei Lui binecuvântate. O, câtă nevoie avem să recuperăm arta pierdută a meditaţiei! O, câtă nevoie avem de „locul secret“ (Psalmul 91:1) ca parte a stilului nostru de viaţă! O, câtă nevoie avem de puterea care vine din aşteptarea lui Dumnezeu!  selectat

Este bine să trăieşti în valea plăcută,

Unde lucrarea lumii este făcută,

Unde secerătorii cântă pe ogoarele cu grâu,

Şi lucrează până la apusul soarelui.

Dar dincolo de pajişti văd munţii

Unde zgomotele traficului încetează,

Şi merg după un Glas care mă cheamă

De pe vârful muntelui plin de pace.

Da, este plăcut să trăieşti în valea cea frumoasă,

Şi să lucrezi până la apusul soarelui;

Dar duhul meu tânjeşte după aerul piscului

Când ziua şi lucrul ei s-au sfârşit.

Căci o Prezenţă suflă peste munţii tăcuţi,

Şi dulceaţa ei trăieşte încă;

Aceeaşi linişte adâncă umple tot muntele,

Când este suflată peste măslini.

Orice viaţă care doreşte să fie puternică trebuie să aibă Locul ei Preasfânt (Exod 26:33) în care intră numai Dumnezeu.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu  6.14-29

Pentru o conştiinţă rea, totul devine subiect de teamă (Proverbe 28.1). Atunci când Irod, cel care poruncise decapitarea lui Ioan Botezătorul, aude despre Isus, se îngrozeşte la gândul că profetul ar fi putut învia, căci aceasta ar fi însemnat că însuşi Dumnezeu a luat în mână cauza victimei Sale. Din aceleaşi motive, oamenii vor fi cuprinşi de spaimă când Isus crucificat va apărea pe norii cerului (Apocalipsa 6.2,15-17; vezi şi Apocalipsa 11.10,11).

Dar ce fericită este partea lui Ioan, a celui mai mare dintre profeţi, şi ce contrast faţă de soarta nenorocitului ucigaş! Acesta este mai degrabă laş, decât crud ca tatăl său, Irod cel mare. Slab de caracter, dominat de patimi, „el stătea pe gânduri” (lit. „făcea multe”) (v. 20) după ce îl auzise pe Ioan, cu excepţia de a-şi pune viaţa în acord cu voia lui Dumnezeu. A face o mulţime de lucruri, chiar lucruri bune, nu este suficient pentru a-I fi Lui pe plac. Soseşte însă „o zi potrivită” (v. 21), da, potrivită pentru Satan şi pentru cele două femei de care el se va folosi. Un banchet, seducţia unui dans, o promisiune nesocotită, respectată din orgoliu … nici nu era nevoie de mai mult pentru a comite o crimă dezgustătoare, plata unor chinuri ale sufletului mult prea îngrozitoare.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 19:7-14

FISURI ASCUNSE

Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc. Psalmul 19:12

Recent, am citit o relatare despre una dintre primele expediții spre Polul Nord. Apropiindu-se de cel mai nordic punct al globului, exploratorii au traversat ținuturi înghețate peste care oamenii și echipele pe sănii trase de câini nu au mai călcat niciodată. Printre pericolele serioase care le împiedica înaintarea era și pericolul de a cădea printre crăpăturile ascunse din gheață. Acoperite uneori de un strat de zăpadă, aceste crăpături ascunse erau ca niște morminte flămânde ce așteptau să înghită pe aventurierii nebănuitori.

În inimile noastre sunt fisuri ascunse – „greșeli făcute din neștiință,” despre care psalmistul știa că pot fi un pericol spiritual și un sfârșit al binecuvântării pentru poporul lui Dumnezeu. Evlaviosul predicator scoțian Andrew Bonar și-a scris un jurnal despre problemele pe care le avea cu aceste pete periculoase din viața lui. El a scris: „Chiar astăzi sunt 20 de ani de când am predicat pentru prima dată ca un lucrător ordinat. Numai faptul că Dumnezeu mi-a păstrat viața și m-a folosit este uimitor. N-am de ce să mă mir că El îi folosește pe alții într-o măsură și mai mare. Si totuși, ceea ce mă roade este invidia; și astăzi am căutat harul de a mă bucura de faptul că și alții sunt utili, chiar dacă eu sunt aruncat în umbră. Doamne, îndepărtează această invidie de la minei”Cine ar fi putut să creadă că un predicator atât de evlavios cum era Bonar ar putea să aibă această meteahnă ascunsă a invidiei? Și totuși niciunul dintre noi nu suntem scutiți de păcate pe care le săvârșim în inimă. Acesta este motivul pentru care trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne arate care ne sunt fisurile ascunse.   P.R.V.

Cercetează-mi inima și mi-o cunoaște bine,

Mă-ncearcă și pătrunde-mi gândul, sufletul din mine.

Vezi dacă în mine o cale rea mi s-a format

Și fă-mă iarăși slobod, mă curățește de păcat.      Orr

Negarea păcatului este cloroformul diavolului.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Dragostea nu se mânie, nu răsplătește rău cu rău. 1 Cor. 13,5.

Odinioară un fost preot catolic a devenit un credincios sincer care căuta să difuzeze Sfânta Scriptură. Cu această misiune a venit și la casa unui om bine înstărit. Dar a fost alungat într-un mod foarte neprietenos. Dar în curând a venit iarăși cu același lucru, dar tot fără succes. Neobosit în toate ocaziile care se iveau a încercat să-i dea o Biblie. La a patrusprezecea oară acest bogat l-a lovit așa de tare în cap că a trebuit să stea la pat mai multe zile. Scurt timp după această întâmplare fratele nostru credincios aude că soția bogatului e grav bolnavă. Când întâlnește pe bogat pe stradă caută plin de milă să-i împărtășească durerea sa, spunându-i că e alături de el în aceste clipe grele și caută din nou să-i dea o Biblie. Pentru a scăpa de el, bogatul o ia dar foarte înfuriat și plin de mânie. După câteva zile acest bogat a vizitat pe solul lui Dumnezeu și sub un șuvoi de lacrimi l-a rugat ca să-l ierte spunându-i aceste cuvinte: „Un lucru mai trebuie să-mi spui domnule, dacă mai cauți să difuzezi această Carte la nemernici ca mine care de patrusprezece ori te-am alungat și ai mai venit şi a cincisprezecea oară?”De-ar avea cei care au găsit pacea și mântuirea în Hristos mai multă dragoste pentru cei pierduți. Astfel de dragoste nu se stinge prin alungare sau vorbe dure. Dragostea Domnului Isus nu s-a stins nici în fața unor mari șuvoaie de apă. (Cânt. Cânt. 8.7). Nu te mișcă dragostea Domnului Isus care pentru împotrivitorii și dușmanii lui S-a dat la moarte? El a luat asupra Sa toate păcatele lor pentru a-i scăpa de judecata lui Dumnezeu. Le vestești tu această dragoste, sau gândești că sunt prea păcătoși, prea împotrivitori? Nu sta de vorbă cu rațiunea firii tale pământești ci adu-ți aminte că El personal ți-a poruncit: „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. “Vestiți Evanghelia și acolo unde logica voastră vă spune că nu are rost.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer și a șezut  la dreapta lui Dumnezeu. Marcu 16.19

Domnul S-a așezat

La sfârșitul Evangheliei după Marcu, care Îl descrie pe Domnul Isus ca Robul lui Dumnezeu, Îl vedem pe locul de cinste la dreapta lui Dumnezeu. Ce demnitate și maiestate! Slujitorul neobosit Și-a împlinit lucrarea.

El „a șezut“. Aceasta este expresia odihnei după slujbă și suferințe. În Noul Testament se spune de aproximativ douăzeci de ori că El S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu. El S-a așezat cu mare demnitate, fiind deplin conștient cine este El și ce a săvârșit. S-ar fi putut așeza, dacă ar mai fi rămas ceva nefăcut pentru mântuirea păcătoșilor și spre proslăvirea lui Dumnezeu? Nu! Ce siguranță ne dă aceasta!

Mulți credincioși Îl văd pe Mântuitorul doar la cruce. Dar Dumnezeu vrea să ne dea siguranța mântuirii și odihnă pentru conștiințele și inimile noastre. Pentru aceasta trebuie să privim la Domnul proslăvit la dreapta Sa. El este acum în cer, în odihnă. Dar El nu este inactiv. Fără oboseală acționează în favoarea alor Săi. El este izvorul de putere pentru orice slujbă. Compasiunea și mila Sa ne însoțesc zilnic. El Se interesează pentru ceea ce facem. El cunoaște munca noastră, familia noastră, fiecare amănunt al vieții noastre. Ce este mai prețios pe pământ pentru El? Aceia care Îi aparțin, pe care i-a răscumpărat cu prețul sângelui Său.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

MĂSURA GENEROZITĂTII TALE

„Când a văzut Isus gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36)

     În ciuda provocărilor economice, Marea Britanie se situează încă în topul mondial al celor mai bogate țări. Însă prosperitatea nu are prea mult de-a face cu generozitatea. Poate spui: „Dacă vreodată voi avea mulți bani, voi fi generos”. Pe cine vrei să păcălești? Domnul Isus a spus: „unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Matei 6:21). Cercetările Universității din Manchester, afiliată Institutului pentru Schimbare Socială au arătat că în Marea Britanie, în perioada 2010-2011, 20% din cei mai săraci oameni au oferit în scopuri caritabile 3,2% din venitul lor, în timp ce 20% din cei mai bogați oameni au dăruit numai 0,9%. Expertul financiar Daniel Levin spune: „Prosperitatea nu stă în ceea ce ai obținut, ci în ceea ce dăruiești”. Adevărul este că dacă dorești să devii o persoană mai generoasă, nu poți aștepta să-ți crească venitul; trebuie să-L lași pe Dumnezeu să-ți schimbe inima. Asta înseamnă să cauți un motiv pentru care să dăruiești în fiecare zi și să găsești o cauză interesantă sau o lucrare care merită. Și nu va trebui să cauți prea departe; le poți găsi peste tot în jurul  tău. Biblia spune despre Domnul Isus: „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite”. Când vine vorba de generozitate, destinatarii nu sunt biserici, cauze sau instituții. Ci sunt oameni – oameni prețuiți și iubiți de Dumnezeu, oameni pentru care a murit Hristos. Așadar, ce faci tu pentru alții? Modul în care răspunzi la această întrebare reprezintă măsura generozității tale!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s