Oswald CHAMBERS: Legea şi Evanghelia

78b4daf59ef6c236c71ceeb87670455a1 Decembrie 2016

Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singura poruncă se face vinovat de toate.

 lacov 2:10

Legea şi Evanghelia

Legea morală nu ia în considerare nicidecum slăbiciunea noastră ca fiinţe umane, nu ia în seamă ereditatea şi infirmităţile noastre: ea ne cere să fim cu totul morali. Legea morală nu se schimbă niciodată, nici pentru cei mai nobili, nici pentru cei slabi, ci este veşnic aceeaşi. Legea morală dată de Dumnezeu nu devine mai îngăduitoare faţă de cei slabi, nu ne scuză defectele, ci rămâne absolută pentru toate vremurile şi pentru toată veşnicia. Dacă nu ne dăm seama de aceasta, este din cauză că nu suntem cu adevărat conştienţi de legea lui Dumnezeu: imediat ce suntem conştienţi de aceasta, viaţa noastră devine o mare tragedie.

Odinioară, fiindcă eram fără lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat şi eu am murit.” Când înţelegem aceasta, Duhul lui Dumnezeu ne convinge că suntem păcătoşi. Până când omul nu ajunge în starea de a vedea că nu mai are nicio speranţă. Crucea lui Isus Cristos este ceva absurd pentru el. Convingerea de păcat aduce întotdeauna sentimentul înspăimântător şi înrobitor al legii, îl lace pe om fără speranţă, „vândut rob păcatului”. Eu, un păcătos vinovat, nu pot ajunge niciodată să fiu drept înaintea lui Dumnezeu, îmi este imposibil. Există un singur mod prin care pot fi drept înaintea lui Dumnezeu, si anume prin moartea lui Isus Cristos. Trebuie să scap de gândul ascuns că pot fi drept înaintea lui Dumnezeu prin ascultare de El. Care dintre noi poate fi absolut perfect în ascultarea de El? Ne dăm seama de puterea legii morale numai atunci când este însoţită de un „dacă”.

Dar Dumnezeu nu ne constrânge niciodată. Uneori am vrea ca El să ne forţeze să-L ascultăm, dar altă dată am vrea să ne lase în pace. Când suntem conduşi de voia lui Dumnezeu, dispare orice urma de constrângere. Când alegem de bună voie să-L ascultăm, atunci, cu puterea Sa nemărginită, El va face ca şi cea mai îndepărtată stea, şi cel mai mic grăunte de nisip să vină în ajutorul nostru.

(Meditație TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS)

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Dar Leviţii nu s-au grăbit”. 2 CRONICI 24:5

Ioas îşi pusese în inimă să repare Casa Domnului, şi poruncise acelora care, după lege, erau singurii care puteau s-o facă, şi anume preoţii şi leviţii. Dar după cum arată textul nostru, leviţii nu s-au grăbit. Astfel lucrarea lui Dumnezeu a fost întârziată, dacă nu chiar întreruptă de aceia care erau răspunzători.Să-i osândim? Cât de mult ni se potriveşte şi nouă astăzi această situaţie! Este atâta vreme de când Casa Domnului este ruinată şi noi nu numai că nu ne grăbim ca s-o reparăm, dar, vai, ne şi îndreptăţim în situaţia în care ne găsim. Cuvântul ne spune la Evrei 3:6 că noi suntem casa lui Dumnezeu. Dar deşi vedem că Domnul Hristos este credincios ca Fiu peste casa Lui, noi totuşi nu ne arătăm credincioşi în Casa lui Dumnezeu. Şi aceasta nu numai cu privire la spărturile care s-au făcut între noi, dar şi cu privire la activitatea sau neactivitatea fiecărui mădular din trupul Domnului Isus care este Biserica. Dacă este dezbinare între mădulare, este dezbinare în tot trupul. Mai se poate atunci numi un singur trup, un trup bine închegat şi strâns legat?” (Ef. 4:16) Ne ocupăm cu atâtea lucruri, cu tot felul de activităţi religioase, bune în ele însele, dar Casa lui Dumnezeu, care suntem noi, este ruinată. Ne permitem tărăgăneli şi le justificăm prin presupusa dreptate pe care o avem, lăsând deoparte slava lui Dumnezeu şi inima Domnului Isus care este adânc mâhnită. Cine este de fapt răspunzător cu repararea Casei Domnului? Fiecare dintre noi în parte! Suntem însă dintre aceia care spun: “N-a venit încă vremea pentru rezidirea Casei Domnului?” Prin necredincioşia noastră, prin uşurătatea şi nepăsarea noastră, prin mândria şi încăpăţânarea noastră, într-un cuvânt, prin nepocăinţa noastră, TOŢI am contribuit la starea de ruină a Casei lui Dumnezeu. În consecinţă TOŢI trebuie să ne smerim şi să recunoaştem cu ce am contribuit la această situaţie şi chiar cu ce nu am contribuit la păstrarea în cele mai bune condiţii a Adunării lui Dumnezeu şi a relaţiilor dintre noi şi să ne pocăim adânc. Numai atunci Dumnezeu va putea lucra prin noi, la reparearea Casei Lui. Iubiţi fraţi şi surori, să nu ne mulţumim cu o formă de evlavie goală şi rece dar fără putere. Să nu ne mulţumim că avem o adunare, indiferent în ce stare ar fi şi că acolo ne putem, oarecum satisface cerinţele religioase. Să dea Dumnezeu să nu ni se potrivească cuvintele: ” îţi merge numele că eşti viu, dar eşti mort! Să nu facem ca leviţii care nu s-au grăbit, ci astăzi, acum, să punem genunchii jos, să ne mărturisim sincer vina înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă ar fi vorba numai de nepăsare, şi să-L rugăm să ne arate El ce avem de făcut şi să ne dea şi harul de a ne grăbi să clădim Casa Lui, curăţind mai întâi ruinele care sunt şi peste care, efectiv, nu trebuie să mai clădim nimic decât Să le dărâmăm şi să le îndepărtăm printr-o credinţă şi râvnă hotărâtă. Noi să facem începutul cu pocăinţă şi smerenie, şi El va face restul. Ce mângâiaţi vom fi în ziua aceea când vom auzi din gura Domnului Isus: “Bine rob bun şi credincios”.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

“Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă”. Psalm. 90:12.

Devenim oare înţelepţi dacă ne numărăm zilele? Dacă Dumnezeu spune aşa, nu încape îndoială că aşa este. Omul este păcătos din fire şi osânda împotriva lui din partea lui Dumnezeu este moartea. Sfânta Scriptură spune: “Cel care se gândeşte la ziua morţii, îşi dă seama că în starea de păcat nu poate să stea înaintea lui Dumnezeu. Noi ştim că va trebui să apărem înaintea scaunului Său de judecată, acolo ne vom aduce aminte de tot trecutul nostru. Faptele celor care au trăit fără Dumnezeu, se vor întoarce împotriva lor. Vor fi amintite toate lucrurile furate; fie un ciocan sau un topor, un fierăstrău sau un cleşte sau o bucată de lemn, orice ar fi fost. Poate “s-a lipit” de tine datorită neatenţiei vânzătorului, dar nu rămâne ascuns nici aceasta, tot aşa cum se va aminti de varza sau mărul furat. Dar acestea pot fi şi tacâmuri sau sticle de vin care au “dorit” să iasă dintr-o pivniţă cu noi. Dacă ne aducem aminte de asemenea lucruri, este înţelept ca să plătim lucrurile furate. Dacă ne amintim de stări de ceartă cu alţi oameni, atunci să facem totul pentru a ne împăca. Aceasta este o lucrare înţeleaptă, să ne mărturisim păcatele şi să le lăsăm. Căci este scris: “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Frica de Domnul este începutul înţelepciunii. A asculta de Dumnezeu şi a face voia Lui este înţelepciune adevărată. Un asemenea om poate muri bucuros pentru a fi la Hristos; dar poate să şi aştepte plin de nădejde revenirea lui Hristos. El este un ucenic al Domnului deci, un înţelept şi nu un neînţelept cum spune la Efeseni 5:15. El face parte dintre cei chibzuiţi care caută voia Domnului.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

O UMBLARE ÎN ADEVĂR

Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă,…Proverbe 10.9

Propăşirea unui astfel de om poate să fie înceată, dar ea este sigură. Acela care se grăbeşte să se îmbogăţească, nu va fi nici nevinovat, nici sigur; dar acela care rămâne hotărât în cinste şi stăruie în ea, chiar dacă nu câştigă cine ştie ce averi mari, câştigă în orice caz pacea. Făcând ceea ce este drept şi cinstit, mergem pe stâncă, căci altfel nici unul din noi nu ar merge pe un pământ tare, dacă cele mai frumoase bunuri şi izbânzi ar fi câştigate prin mijloace necinstite care sunt nesigure şi înşelătoare. Acela care a lucrat necinstit, va fi mereu torturat de gândul socotelilor şi plin de teamă că se va vedea osândit. Să ne lipim deci de adevăr şi dreptate; şi prin harul lui Dumnezeu, să urmăm pe Domnul şi Stăpânul nostru, în gura căruia nu s-a găsit nici un vicleşug. Să nu ne temem că suntem săraci, nici că suntem priviţi cu dispreţ; şi sub nici un motiv – şi în nici un caz – să nu facem ceea ce cugetul nostru nu ne dă voie. A pierde pacea sufletului înseamnă să pierzi mai mult decât o comoară. Dacă mergem pe calea arătată de Dumnezeul nostru, şi dacă nu păcătuim niciodată împotriva îndemnurilor cugetului nostru, drumul nostru va fi sigur şi la adăpost de orice stricăciune. Cine ne va face rău dacă noi săvârşim binele? Nebunii ne vor considera poate nebuni, dacă noi lucrăm cinstit, dar vom fi încuviinţaţi de toţi aceia a căror judecată este dreaptă.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dar, când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu La trimis pe Fiul Său.  Galateni 4.4

Cei patru sute de ani dintre sfârșitul Vechiului Testament și începutul Noului Testament sunt numiți adesea «cei patru sute de ani de tăcere». Nu a existat glas profetic în tot acest timp. Însă, fiindcă Dumnezeu nu Sa făcut auzit în toată această perioadă, nu înseamnă că El nu a lucrat, conducând lucrurile către momentul venirii Fiului Său în lume. Profețiile lui Daniel și istoria seculară arată felul în care Dumnezeu a lucrat în acel timp.

Daniel a profețit că imperiul grec avea să fie simbolizat de un țap, cu un corn puternic, după care aveau să apară patru coarne mai mici (Daniel 8.5,8). Istoria seculară este în deplin acord cu profeția lui Daniel, ea certificând domnia lui Alexandru cel Mare și apoi a celor patru generali ai săi care iau urmat. Una dintre consecințele ridicării acestui imperiu a fost că limba greacă a devenit limba universală pentru afaceri și cultură pentru națiunile din sfera profeției biblice. De fapt, mulți dintre iudeii din acel timp erau mai familiarizați cu limba greacă decât cu cea ebraică. Acest lucru a condus la traducerea în greacă a bibliei ebraice, traducere numită Septuaginta. Multe citate din Vechiul Testament care apar în Noul Testament sunt luate de acolo. A fost planul lui Dumnezeu ca Noul Testament să fie scris în limba greacă.

După imperiul grec a urmat republica romană, iar apoi imperiul roman, care a acoperit o vastă parte a lumii. Drumurile romane și Pax Romana (pacea și securitatea romană) aveau să faciliteze răspândirea evangheliei. Dumnezeu nu Se făcea auzit, însă pregătea calea pentru Fiul Său.

Acest principiu poate fi aplicat în viețile noastre. Chiar dacă Dumnezeu poate părea că nu Se face auzit în viața noastră cotidiană, totuși aceasta nu înseamnă că El este absent. Putem fi siguri că El Își duce la îndeplinire scopul în viața noastră, pentru gloria Lui și pentru binecuvântarea noastră.

  1. Reynolds

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, cât de dens şi înceţoşat este încă orizont meu spiritual, sau mai degrabă mental: detaliile iau dimensiuni prevestitoare de rău şi dau la o parte marile chestiuni ale vieţii. Eliberează-mă.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.» 1 CORINTENI 2,9

Biserica lui Isus este prezentată în Scriptură în două ipostaze dumnezeieşti: ca fiind Trupul lui Cristos şi ca Templul lui Dumnezeu. Adevărata stare dumnezeiască a mădularelor din Biserica lui Isus este atât de Minunată, încât nu ne-o putem imagina decât din ceea ce ne spune Domnul. Dumnezeirea noastră viitoare nu se poate descrie în cuvinte. In Noul Testament există şapte metafore, şapte ilustraţii ale nunţii Domnului şi în nici una din ele mireasa nu este vizibilă şi nici măcar menţionată; ea reprezintă o taină. De ce? Pentru că Mireasa Mielului va fi descoperită în faţa tronului preoţesc numai după răpirea Bisericii lui Isus. Acest moment măreţ va decide cine este cu adevărat mireasa Mielului şi cine nu. Cei ce vor rămâne în urmă vor avea parte de viaţa veşnică, dar vor avea de suferit. În ce fel? Prin faptul că vor pierde statutul de Mireasă a Mielului. Nu degeaba este descoperită Mireasa în ultima carte a Bibliei: «soţia Lui s-a pregătit» (Apoc. 19,7). În lumina acestei descoperiri dumnezeieşti, oare cum ar trebui să ne grăbim, să luptăm şi să dorim cu toată fiinţa să fim parte din Mireasa Sa?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Tu ai rânduit vara şi iarna. Psalmi 74:17

Suflete, începe luna aceasta de iarnă cu Dumnezeul tău. Zăpada îngheţată şi vântul pătrunzător să-ţi amintească de faptul că El îşi ţine legământul cu ziua şi noaptea, şi că va ţine şi legământul slăvit pe care l-a făcut cu tine prin Persoana Lui Isus Christos. Cel care este credincios cuvântului Său în trecerea anotimpurilor acestei lumi păcătoase şi sărace, se va dovedi credincios şi în privinţa singurul Său Fiu prea iubit. Iarna nu este un anotimp confortabil în suflet, şi dacă tu îl ai chiar acum, este foarte dureros. Dar există o mângâiere: s-a spus că Domnul a făcut-o. El trimite vânturile îngheţate ale necazurilor peste mugurii aşteptărilor. El împrăştie bruma ca cenuşa peste păşunea bucuriei tale, odinioară verde. El aruncă fărâme de gheaţă peste izvoarele plăcerii tale. El le face pe toate. El este marele împărat al iernii, şi El domneşte în împărăţia frigului; de aceea, nu te poţi plânge. Pierderile, crucile, greutăţile, boala, sărăcia şi o mie de alte rele sunt trimise de Domnul, şi vin cu o misiune înţeleaptă. Îngheţul ucide insectele mortale şi pune stavilă bolilor molipsitoare; el sfărâmă brazdele de pământ şi înmoaie sufletul. O, dacă iarna încercării ar avea întotdeauna astfel de rezultate în sufletul nostru! Cum preţuim acum focul! Cât de plăcută este strălucirea lui veselă! Să-L preţuim şi pe Domnul în acelaşi fel, fiindcă El este sursa constantă de iubire şi căldură, în orice necaz. Să ne apropiem de El ca să găsim bucurie şi pace în credinţă. Să ne îmbrăcăm în hainele călduroase ale făgăduinţelor Lui şi să ne apucăm de treburile potrivite anotimpului. Leneşul care nu ară din cauza frigului are de îndurat consecinţe severe, fiindcă la vară va ajunge să cerşească şi nu va avea nimic.

Seara

O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!  Psalm 107:8

Dacă ne-am plânge mai puţin şi am lăuda mai mult am fi mai fericiţi, şi Dumnezeu ar fi mai slăvit. Să-L lăudăm zilnic pe Domnul pentru îndurările Lui comune, comune le numim noi, dar ele sunt nepreţuite fiindcă, fără ele, am fi gata să pierim. Să-L binecuvântăm pe Dumnezeu pentru ochii cu care vedem soarele, pentru sănătate şi puterea de a umbla, pentru pâinea pe care o mâncăm, pentru hainele cu care ne îmbrăcăm. Să-L lăudăm pe El fiindcă nu suntem printre cei fără speranţă sau închişi printre vinovaţi. Să-I mulţumim pentru libertate, prieteni, familie şi confort. Să-L lăudăm pentru tot ce primim din mâna bunătăţii Lui, fiindcă merităm puţin, dar primim din belşug, dar, prea iubiţilor, cea mai dulce notă din cântecul nostru să fie pentru dragostea răscumpărătoare. Faptele răscumpărătoare ale Lui Dumnezeu faţă de aleşii Săi sunt întotdeauna tema lor favorită de laudă. Dacă ştim ce înseamnă răscumpărarea, să nu ne oprim cântările de recunoştinţă. Am fost răscumpăraţi din puterea stricăciunii, ridicaţi din adâncurile păcatului în care eram cufundaţi. Am fost conduşi la crucea Lui Isus. Lanţurile vinei noastre au fost rupte; nu mai suntem sclavi, ci copii ai viului Dumnezeu. Putem să anticipăm timpul când vom fi prezenţi înaintea tronului fără „pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acest (Efeseni 5:27). Chiar acum, prin credinţă, fluturăm ramuri de palmier şi ne îmbrăcăm cu in subţire, care va fi veşmântul nostru veşnic. Nu Îi vom mulţumi neîncetat Domnului nostru răscumpărător? Copil al Lui Dumnezeu, poţi să taci? Treziţi-vă,treziţi-vă, moştenitori ai slavei, şi faceţi „robia roabă” (Psalmi 68:18), strigând împreună cu David: „binecuvântează, suflete, pe Domnul; şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt” (Psalmi 103:1). Să începem luna nouă cu cântări noi.

IZVOARE IN DEŞERT

Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.(Evrei 4:9)

Această odihnă include biruinţă: „Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur … nici unul din vrăjmaşii lor nu putuse să le stea împotrivă, şi Domnul i-a dat pe toţi în mâinile lor“ (Iosua 21:44). „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!“ (1 Corinteni 15:57).

Un credincios remarcabil a spus odată despre mama sa, care era o creştină foarte îngrijorată şi neliniştită. Deseori vorbea cu ea ore în şir, încercând s-o convingă de păcatul de a se îngrijora, dar fără nici un rezultat. Era ca femeia aceea în vârstă care a spus odată că suferise foarte mult, mai ales din cauza necazurilor care nu s-au întâmplat niciodată.Dar într-o dimineaţă mama lui a venit la micul dejun cu un zâmbet care-i împodobea faţa. El a întrebat-o ce se întâmplase, şi ea a început să-i povestească un vis pe care-l avusese în noaptea aceea. În visul ei, ea mergea pe un drum mare împreună cu o mare mulţime de oameni, care păreau toţi foarte obosiţi şi împovăraţi. Toţi oamenii cărau nişte pachete mici şi negre, şi ea a observat că tot mai multe pachete erau lăsate pe drum de numeroase creaturi cu o înfăţişare dezgustătoare care păreau foarte demonice din fire. Când pachetele erau aruncate jos, oamenii se aplecau să le ridice şi le cărau.Ca toţi ceilalţi din visul ei, şi ea îşi căra povara inutilă, fiind trasă în jos de pachetele diavolului. După un timp, a privit în sus şi a văzut un Om a cărui faţă era iubitoare şi luminoasă în timp ce trecea prin mulţime, încurajându-i pe oameni. În cele din urmă El a venit la ea, şi ea şi-a dat seama că era Mântuitorul ei. S-a uitat la El, spunându-I cât de obosită era, şi El a zâmbit trist şi a spus: „Draga mea copilă, aceste pachete pe care le cari nu sunt de la Mine, şi tu nu ai nevoie de ele. Ele sunt poverile diavolului, şi ele îţi distrug viaţa. Tu trebuie să le arunci şi pur şi simplu să refuzi să le atingi chiar şi cu unul din degetele tale. Atunci calea ţi se va părea uşoară, şi te vei simţi ca şi cum Eu «[te]-am purtat pe aripi de vultur» (Exod 19:4)“.Mântuitorul i-a atins mâna, şi pacea şi bucuria i-au umplut repede sufletul. În timp ce se vedea pe ea în visul ei aruncându-şi poverile la pământ şi fiind gata să se arunce la picioarele Lui cu o recunoştinţă plină de bucurie, s-a trezit deodată şi a văzut că toate îngrijorările ei dispăruseră.Din ziua aceea şi până la sfârşitul vieţii ei, a fost cea mai veselă şi cea mai fericită membră a familiei.

Şi noaptea va fi plină de muzică,

Iar grijile care te copleşeau ziua,

Îşi vor strânge corturile ca arabii,

Şi vor pleca în tăcere.

Henry Wadsworth Longfellow

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 5.1-20

Domnul şi ucenicii Săi acostează în ţinutul Gadarenilor. Cea dintâi persoană pe care o întâlnesc acolo este un om stăpânit în întregime de demoni, care-1 fac furios şi de neîmblânzit. Ce realitate îngrozitoare! Avem în această dezlănţuire portretul moral al omului păcătos: jucărie a diavolului, mânat şi chinuit de patimi grosolane, locuind în moarte (simbolizată de morminte), neputând decât să-şi facă rău lui însuşi şi să-i pună în pericol pe semenii săi… în zadar încercaseră aceştia să-i îngrădească puterea, legându-l cu lanţuri… Ce imagine a inutilităţii regulilor morale prin care societatea caută să stăvilească pornirile firii omeneşti!

Probabil că noi ne-am fi depărtat îngroziţi şi dezgustaţi de o asemenea creatură. Domnul Isus însă nu S-a dat înapoi. Dimpotrivă, urmează să Se ocupe de acest nefericit, pentru a-l elibera din mizeria şi din robia sa.

Cât despre locuitorii cetăţii, aceştia par să nu fi reţinut din această minune decât pierderea porcilor. La cererea lor, Domnul pleacă, dar lasă acum în urma Lui un martor. Pe care anume? Pe „cel care fusese demonizat” (v. 18).

Nu este aceasta o imagine a zilelor noastre? Respins de această lume, Domnul Hristos îi păstrează aici pe cei pe care i-a salvat, dându-le ca misiune să vorbească despre El. Cum ne achităm noi de aceasta? (citiţi Psalmul 66.16).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 12:7-10

O CURĂ NOUĂ

De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. 2 Corinteni 12:8

Vestea că ai o boală incurabilă poate fi una dintre cele mai deprimante lovituri pe care le-ai primit în viață. În cartea lui „The Healing of Persons”, dr. Paul Tournier ne relatează despre un doctor creștin care a primit un mesaj de la un prieten, care suferea de boala lui Parkinson. Într-o scrisoare adresată doctorului, erau următoarele cuvinte: „Vino numai dacă ai vreun remediu nou. Am avut destui doctori care au spus că nu pot să mă vindece”. Doctorul a venit, și după ce și-a salutat prietenul, a spus cu o sinceritate din toată inima: „Ți-am adus un remediu nou – pe Isus Cristos”.

Doctorul i-a spus ce schimbare profundă a făcut Cristos în viața sa. Încetul cu încetul, atitudinea celui bolnav s-a înmuiat. După mai multe vizite, a avut loc în viața lui o schimbare remarcabilă. Răzvrătirea a făcut loc acceptării.

Faptul că-I permitem Lui Isus să ne conducă viața noastră este o cură spirituală pentru răzvrătire, pentru egocentrism, pentru o atitudine ostilă și pentru autocompătimire – toate simptome ale unei boli și mai grele, numită păcat, care are nevoie de iertarea Lui Dumnezeu. S-ar putea ca și după ce am luat măsuri împotriva păcatului și ne-am scăpat de el, să mai avem de luptat cu boli incurabile sau să fim confruntați cu situații pe care nu le putem schimba. Pavel s-a rugat pentru a fi eliberat de „țepușul din carne”.

Și este corect să ne rugăm pentru a fi vindecați. Dar când nu ne vindecă, Dumnezeu ne dă o soluție și mai bună – cura acceptării. Ea ne aduce cu ea prezența Lui sigură, puterea Lui nelimitată care ne întărește din nou și o protecție împotriva mândriei. Nici un leac miraculos nu ne oferă o cură ca aceasta.   D.J.D.

Țepușul vieții, oricare-ar fi să fie,

Acceptă-l de la Dumnezeu cu bucurie,

Te lasă-n brațul Lui ceresc, ocrotitor,

            Prin ceasul încercării să treci biruitor.   Anonim.

Pentru fiecare problemă există o soluție – chiar dacă soluția este să ne obișnuim, cu problema respectivă.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

În adevăr, am avut o mare bucurie și mângâiere, pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinților  au fost înviorate prin tine. Filimon. 7.

Ce mărturie bună a putut să spună apostolul Pavel despre „fratele” său Filimon! El nu avea numai măreața credință în Domnul Isus ci arăta dragostea sa către toți sfinții. Dacă credința în inimă este vitală, credința în Domnul Isus, care S-a dat pentru noi ca preț de răscumpărare, atunci credința și dragostea se unesc în El și este foarte normal ca să intre în acțiune dragostea către toți frații. Dar cum sunt numiți aceștia în versetul nostru și în alte versete ale Scripturii? Duhul Lui Dumnezeu îi numește sfinți și în altă parte prea iubiți. E minunat de la ce înălțime a dragostei dumnezeiești suntem priviți! La rândul nostru să privim oare de la o înălțime mai mică dragostea Domnului? Dacă s-ar întâmpla aceasta atunci dragostea către frați ar fi înfrânată și aceasta ar însemna mare pierdere atât pentru noi cât și pentru alții.Cuvântul de astăzi ne arată o acțiune a dragostei: inimile sfinților au fost înviorate. Oare nu este un gând măreț ca tu și cu mine să contribuim ca inimile sfinților să fie înviorate și înveselite? Modul în care intră în acțiune dragostea depinde de împrejurări și ocazii. Dragostea înviorează inimile încât se apleacă la orice inimă frântă la alinarea durerii, în alt loc poartă pe umerii rugăciunii pe frații care stau în lupte cu lumea și firea ei și atâtea alte ocazii.De s-ar găsi dragostea aceasta înviorătoare tot mai mult și în noi. Scumpul meu frate și călător spre casa Tatălui, arată și tu în viața ta practică această dragoste ca cei din jurul tău să se bucure de tine și de comuniunea cu Domnul Isus Hristos.Cum putem noi pretinde că iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine, atunci când îl lăsăm să rabde de foame, în timp ce noi înșine avem mai mult decât de ajuns?

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? Marcu 8.36,37

Schimbarea

Un cunoscut săritor cu schiurile era primul la plecare la una din competiții. Spera să realizeze o nouă performanță. Pe la jumătatea cursei, înainte ca să sară de pe trambulină, fără vreun motiv aparent, a început să se rostogolească alunecând spre parapetul de protecție. Toți se întrebau ce s-a întâmplat. Dar nimeni nu știa că schiorul hotărâse să cadă, mai degrabă decât să continue săritura. De ce? De la jumătatea trambulinei, zăpada a înghețat, iar suprafața a devenit foarte rapidă. Schiorul și-a dat seama că, dacă ar fi continuat cursa, ar fi sărit mult mai departe de zona de siguranță și aceasta i-ar fi putut fi fatală. De aceea a ales să întrerupă cursa, rostogolindu-se spre parapet și astfel s-a ales cu o sperietură și câteva lovituri. Schiorul a trebuit să facă o schimbare, iar pentru aceasta a avut la dispoziție doar câteva secunde.

În viață, fiecare trebuie să facă schimbări. Cea mai mare schimbare, la care suntem toți chemați, este trecerea de la necredință la credința în Mântuitorul. Din natura sa, omul aleargă, … aleargă ca, dacă ar fi posibil, să câștige toată lumea. Dar Biblia ne adresează tuturor o mare întrebare: „Ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?“. Să cugetăm la acest adevăr!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CĂLĂUZIRE DIVINĂ

„Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge” (Geneza 28:15)

     Când cineva vorbește cu Dumnezeu, noi spunem că „se roagă”… dar când acea persoană pretinde că Dumnezeu i-a vorbit, mai degrabă credem că e „ciudată”. A încetat oare Dumnezeu să le mai vorbească copiilor săi?

Jean Calvin a descris călăuzirea lui Dumnezeu ca fiind „mărturia lăuntrică a Duhului Sfânt”. Iar Sfântul Ignațiu a numit-o „manifestările sufletului – gânduri, sentimente sau dorințe… care ne sunt date de către Dumnezeu”. Acestea pot apărea  sub diferite forme: convingerea de păcat, siguranța că Dumnezeu ne iubește, chemarea de a face un anumit lucru… dar ele sunt obligatorii pentru viața călăuzită de Duhul. Pentru a-L auzi pe Dumnezeu, trebuie să ne deschidem urechile, și uneori – să stăruim!

În timpul unei perioade foarte grele din viața lui Iacov, Dumnezeu i s-a arătat în vis și i-a spus: „Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge”. Când s-a trezit în dimineața următoare, Iacov a spus: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut!” (Geneza 28.16). „N-am știut!” – te descriu și pe tine aceste cuvinte? Când le citești, gândurile îți sunt îndrumate de o ființă omenească: de un scriitor.

Nu crezi că Dumnezeu poate face la fel, sau mai mult decât atât? De fapt, Dumnezeu îți poate călăuzi gândurile fără să se folosească de sunete sau de imagini. Uită-te la ce s-a întâmplat cu Samuel când era copil: Dumnezeu i-a vorbit într-o noapte la Locul Sfânt, însă el n-a știut că este Dumnezeu. El a avut nevoie de ajutorul lui Eli, marele preot pentru a recunoaște glasul lui Dumnezeu. Dar odată ce a făcut-o, viața lui s-a schimbat semnificativ. Și viața ta poate cunoaște aceeași transformare – dacă-L asculți pe Domnul!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s