A văzut numai aurul

colossians-3-2SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.

Coloseni 3:2

A văzut numai aurul

Într-o veche povestire din China, se spune despre un om care râvnea la aur. Într-o zi a mers la un magazin de bijuterii, a pus mâna pe ceva aur și a fugit. După ce l-au prins, a fost întrebat: “Cum ai putut să furi aurul altcuiva ziua în amiaza mare și în fața atâtor oameni?”. Hoțul a răspuns: “Când am ajuns la aur, am văzut doar aurul. Nu am văzut niciun om”.

Domnul și Mântuitorul nostru a spus: “Din inimă ies gândurile rele”. În inima noastră – centrul vital al vieții – se nasc toate gândurile. Biblia ne învață că toți oamenii se nasc morți în “fărădelegi și păcate”, două cuvinte ce sugerează cât de departe a mers ruina noastră, întrucât păcatul însumează atât săvârșirea a ceea ce n-ar fi trebuit să fac, cât și eșecul în a face ceea ce ar trebui să fac. Păcatul nu este numai robie, ci este chiar și gândirea firii, care este vrăjmășie față de Dumnezeu. Izvorul răului este în noi, care nu-L vrem pe Dumnezeu.

Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că în Persoana Fiului Său a adus în lume o mântuire așa de mare. Numai Mântuitorul poate schimba inima de piatră în una primitoare de Cuvântul Său. Numai Mântuitorul ne poate dărui o natură nouă, a cărei gândire să fie la lucrurile de sus, veșnice. Morala, filozofia sau religia nu vor putea schimba nicio inimă. Ele o pot sfătui, dar nu pot da ceea ce dăruiește Mântuitorul. (http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/sămânța-bună)

*

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

FA CA FIECARE ZI SA CONTEZE!

“Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!” (Psalmul 90:12)

O povestire ne spune despre un om care a ajuns în Rai și s-a întâlnit cu Sfântul Petru. Petru l-a întrebat, “Spune-mi ce fapte bune ai făcut de-a lungul vieții”. Omul a răspuns, “Ei bine, o doamnă în vârstă a fost atacată de o gașcă de hoți care a încercat să-i fure poșeta, așa ca m-am grăbit s-o salvez”. Petru a întrebat: “Când s-a întâmplat acest lucru?” Omul a răspuns, “Cam cu un minut în urmă”. Trist, nu-i așa? Doar o faptă bună? Fără îndoială, dacă nu se întoarce Domnul Isus, cu toții vom muri. “Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani”. Să presupunem că ai șaizeci de ani și vei trăi până la optzeci. Asta înseamnă încă două sute patruzeci de luni de viată! Atunci când începem să gândim în acest fel, timpul devine o resursă prețioasă si limitată. Doar astfel înțelegem cât de important este să valorificăm fiecare zi pe care o avem la dispoziție.

De fiecare dată când spunem, “Mă voi ocupa de asta mâine”, pierdem o zi pe care nu o vom mai recăpăta niciodată.

Haideți să medităm la următoarele întrebări: Ai descoperit voia lui Dumnezeu pentru viața ta și ti-ai luat angajamentul de a o îndeplini? Dacă nu, de ce?

Noi trebuie să înțelegem următoarele:

1) Dumnezeu a programat data sosirii tale pe pământ.Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmul 139:16).

2) Dumnezeu a pregătit drumul pe care vei merge.Si noi, să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte” (Evrei 12:1).

3) Dumnezeu te vă răsplăti pentru modul în care ai trăit (1 Cor. 3:14-15). Așa că, valorifică fiecare zi pe care o ai!

Mana Zilnica

http://manazilnica.net/

_____________________________
Meditații  (SĂMÂNȚA BUNĂ  /CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU AZI) trimise de Lidia Miu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s