Oswald CHAMBERS: Secretul devotamentului misionarului

bcb3684b9d3357724bed7b402faa5ffaCăci au plecat pentru dragostea Numelui Lui.

3 Ioan 7

Secretul devotamentului misionarului

Domnul nostru ne-a spus cum trebuie să se manifeste dragostea faţă de El. „Mă iubeşti?” „Hrăneşte oile Mele” – identifică-te cu interesul Meu faţă de alţi oameni, nu – identifică-Mă pe Mine cu interesu tău faţă de alţi oameni. I Corinteni 13:4-8 prezintă caracteristicile acestei iubiri – găsim aici modul în care se manifestă dragostea lui Dumnezeu. Dovada dragostei mele pentru Isus este ceea ce se vede în practică, restul sunt doar vorbe sentimentale.

Credincioşia faţă de Isus Cristos este lucrarea supranaturală a Răscumpărării, lucrare realizată în mine de Duhul Sfânt care toarnă în inima mea dragostea lui Dumnezeu; această dragoste lucrează cu eficacitate prin mine oricând vin în contact cu cineva. Eu rămân credincios Numelui Său, chiar dacă orice fapt privit prin prisma gândirii umane ÎI face pe El mincinos şi declară că El nu are mai multă putere decât ceaţa dimineţii.

Secretul devotamentului misionarului constă în a nu se ataşa de nimeni şi de nimic decât de Domnul însuşi, şi nu în a se detaşa de lucruri într-un mod exterior. Domnul nostru a fost în mod uimitor implicat în lucrurile obişnuite ale vieţii; dar a fost detaşat de ele înlăuntrul Său, fiind ataşat doar de Dumnezeu. Detaşarea exterioara este adesea indiciul unei ataşări secrete şi vitale de lucrurile pe care în afară le ţinem la distanţă.

Datoria unui misionar este de a-şi ţine mereu sufletul larg deschis la natura Domnului Isus Cristos. Oamenii pe care-i trimite Domnul nostru în lucrarea Sa sunt oameni obişnuiţi, dar cu un puternic devotament faţă de El, dezvoltat în ei prin lucrarea Duhului Sfânt.

[Meditatie TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS]

MANA DE DIMINEAŢĂ

“El le-a zis: “Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Matei 22:21

Domnul era în lume, dar nu era din ea. El a întîlnit tot felul de oameni în tot felul de stări, dar pe ai Săi i-a ţinut curaţi, neîntinaţi, ei înşişi fiind în lume dar nefiind din ea (Ioan 17:16). Pretenţiile şi prefăcătoria fariseilor, irodianii lumeşti, saducheii filozofi, mulţimile nestatornice, atentatele adversarilor şi ignoranţa şi slăbiciunile ucenicilor, iată cu ce se confruntă Domnul Isus în fiecare zi. Toată această stare de lucruri ca şi caracterele persoanelor îl necăjeau, dar El le lua pe toate din mîna Tatălui Său, şi le trata cu o demnitate şi superioritate dumnezeiască. Moneda Cezarului circulînd în tara lui Emanuel, era rodul păcatelor poporului şi Domnul le arată că ei singuri au acceptat jugul roman în loc să-1 primească pe al Lui care era cel mai bun pentru ei, ca popor ales al lui Dumnezeu. Mîntuitorul le răspunde cu acea desăvîrşită înţelepciune care se arată totdeauna în tot ce făcea şi vorbea.

Prin această “regulă de aur” cum a numit-o un credincios de acum 150 de ani, El a arătat felul lui desăvîrşit de a trece prin toate. “Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Iată atitudinea perfectă pe care trebuie s-o aibe orice credincios în trecerea prin lumea aceasta. Daniel sfătuia pe împărat, dar nu mînca mîncarea lui, Neemia slujea la palat, dar nu a suferit moabitele şi amonitele în casa Domnului; Ezra a primit favoruri de la persani, dar a refuzat ajutorul samaritenilor. Captivii se rugau pentru pacea Babilonului, dar nu ar fi cîntat acolo cîntările Sionului. Fără-ndoială că atunci cînd Domnul Isus a spus vorba aceasta a vrut să-i mustre pe fariseii făţarnici care de fapt nu aveau nici o intenţie de a apăra dreptul Cezarului, fiindcă urau robia romană, dar nici de a da lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, şi lucrul acesta l-au dovedit cu prisosinţă, de aceea Domnul îi mustră de opt ori la rînd (Matei 23:13-39), biciuind fără nici un menajament păcatul prefăcătoriei. Dar vai, cîtă făţărnicie se poate găsi şi la cei credincioşi.

În acelaşi timp, Domnul Isus prin cuvintele acestea de care ne ocupăm acum, ne dă şi nouă astăzi, un solemn îndemn. Credincioşii cu atît mai mult trebuie să dea Cezarului ce este al lui (bineînţeles cu păstrarea unui cuget curat), adică să-şi facă datoria cu corectitudine şi onestitate faţă de autorităţi acolo unde i-a aşezat Dumnezeu, pentru ca oamenii să nu găsească nimic de osîndit în ei.Dar cu atît mai mult ca credincioşi trebuie să-I dăm lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Ce este al Lui? Noi înşine sîntem ai Lui, căci ne-a cumpărat cu un preţ (1 Cor. 6:20). Se cuvine, deci, săi aducem trupurile noastre ca o jertfă vie şi sfîntă şi aceasta înseamnă ascultare, adorare, slujire, pentru ca tot ce facem cu cuvîntul sau cu fapta, să fie totul spre slava Aceluia care a făcut totul pentru noi.Dumnezeu să ne ajute să înţelegem cum să-i dăm Cezarului ce este al lui şi lui Dumnezeu ce este al Lui. Nu este greu să înţelegem lucrul acesta, dacă citim cu grijă Cuvîntul lui Dumnezeu şi dacă sîntem sinceri şi gata să-I ascultăm şi să-I trăim.Un cuget sensibil este cea mai preţioasă comoară pe care o purtăm în fiecare zi, un cuget care se pleacă fără murmur în faţa Cuvîntului lui Dumnezeu. Să nu argumentăm cu acest reprezentant al lui Dumnezeu în noi. În momentul în care vom începe să ne îndreptăţim înaintea acestui glas divin, am părăsit calea ascultării şi viaţa creştină începe să se ruineze.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

“Frumos este să lăudăm pe Domnul şi să mărim Numele Tău; să vestim dimineaţa bunătatea Ta şi noaptea credincioşia Ta”.  Psalm.92:1-2.

Psalmul 92, este un psalm de veselie: “Ei aduc roade şi la bătrâneţe, sunt plini de suc şi verzi ca sa arate că Domnul este drept”. Mărturisirea aduce roade. Putem spune: “El mă conduce pe cărări drepte; El nu face nimic greşit. Putem fi mulţumitori pentru călăuzirea lui Dumnezeu şi nu trebuie să murmurăm şi să zicem: “Eu n-am meritat aşa ceva, ci în cea mai mare nevoie putem spune: “Noi n-am meritat faptul că o ducem aşa de bine; câtă bunătate am putut experimenta din partea lui Dumnezeu”. Vor veni vremuri când această laudă se va lua de la noi. Mie mi se pare că niciun necaz nu mi-ar putea face nimic, dacă aş şti cu siguranţă că Dumnezeu este mulţumit de mine. Am cercetat în Cuvânt şi am găsit că Dumnezeu este mulţumit cu mine din pricina lui Isus. Dar dacă trebuie doar să ne închipuim acest lucru? Dar nu avem nevoie numai să ne închipuim, deoarece este scris în Cuvântul lui Dumnezeu şi cuvintele Lui sunt “duh şi viaţă”. “Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci”. (Evr. 13:8). Ştim cumva călăuzit El oamenii din Vechiul Testament, prin ce nevoie au trecut şi cum i-a păzit până la sfârşit, până ce au ieşit triumfători în ţara promisă, altfel decât cum cred unii oameni evlavioşi că trebuie “Să spun până la capăt că sunt un sărman păcătos”. Pavel a spus înaintea sfârşitului său: “M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii”. ( 2 Tim.4:7).

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LACRIMI, APOI SECERIŞ PLIN DE BUCURIE

Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie.Psalmul 126.5

    Anotimpul ploios este prielnic pentru semănături, pe când un pământ prea uscat nu este bun. Sămânţa semănată cu lacrimi şi cu mare grijă şi mari suferinţe, va creşte cu atât mai repede, şi sarea lacrimilor îi va da o putere care o va păzi de stricăciune. Adevărul spus cu multă seriozitate are putere de două ori mai mare. Deci în loc să oprim semănăturile din cauza necazurilor, să dublăm eforturile noastre, căci acesta este timpul potrivit.Sămânţa cerească nu poate să fie aruncată cu uşurătate şi veselie. Dacă o întristare şi o îngrijorare adâncă pentru suflete însoţesc învăţătura sfântă, acestea sunt mai de folos decât tot ce s-ar spune cu uşurătate. Am auzit vorbindu-se de oameni care plecau la război cu inima veselă, şi care au fost învinşi; la fel se întâmplă în general cu aceia care seamănă Cuvântul în felul acesta.Nu te nelinişti deci dacă semeni plângând, ci continua să răspândeşti sămânţa, căci tu ai făgăduinţa că te vei întoarce strigând de bucurie. Iar curând vei secera, văzând tu însuţi rodul ostenelii tale. Recolta va fi aşa de bogată şi bucuria ta se va revărsa aşa de mult, că te va despăgubi mai mult decât un cules a cărui lucrare nu te-a costat nimic. Dacă în ochii tăi strălucesc lacrimi argintii, gândeşte-te la secerişul auriu. Îndură cu curaj încercările şi dezamăgirile; ziua în care vei vedea snopii tăi, va fi pentru tine o zi de răsplată deplină.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Pe DUMNEZEU se întemeiază ajutorul și slava mea. Ps. 62,7.

Dumnezeu dorește să ducă inima creștină până acolo încât să nu găsească bucurie numai în lucrarea Sa, ci în El ÎNSUȘI, în Nu- mele și Persoana Sa. în această lucrare există o desăvârșire veșnică și o fericire fără margini pentru sufletul născut din nou. Dacă inima găsește în Dumnezeu adăpostul dacă se ascunde în „Turnul puternic” care reprezintă Numele Său, dacă găsește în El pacea deplină atunci se găsește în afara oricărei împrejmuiri create de mâna omului. Dacă inima se poate depărta de tot ce-i pământesc și de tot ce poate de lumea mai frumos, dacă se poate depărta de tot ce-i omenesc atunci Domnul Isus este valoarea și comoara sa. O inimă care îl cunoaște pe Dumnezeu din experiență nu numai că spune în legătură cu lumea aceasta: „Totul este deșertăciune” ci poate să-și ridice ochii spre Dumnezeu și să strige: „Toate izvoarele mele sunt în Tine.” (Psalm 87.7). Cât de mult este slăvit Dumnezeu printr-o asemenea stare! Oare nu ne-a dat El cele mai mărețe proorocii atât pentru calea noastră, cât și pentru necesitățile noastre aici și pentru veșnicie? Dragostea Lui, milostenia Lui, împărtășirea durerilor Lui, nu ne lasă niciodată. Noi totdeauna putem fi siguri de El. Este de mare preț dacă promisiunile lui Dumnezeu și milostenia Lui umple sufletul nostru de fericire, dar oare nu este mai de preț că El însuși este salvarea, cetatea, stânca și mântuirea noastră? Noi nu putem spune numai: „Dumnezeu este adăpostul meu, ci Dumnezeu este adăpostul nostru.” Toate binecuvântările sunt strâns legate de Persoana Sa. „Dumnezeu este partea mea de moștenire și paharul meu.. .Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei, când este El la dreapta mea nu mă clatin. (Ps. 16.5,8).

Dumnezeu numără perii capului nostru și se îngrijește cu o bunăvoință nemărginită de TOT ce ne privește. El ia asupra Sa toate nevoile și toate grijile noastre. Vrem să i le încredințăm Lui?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, dă-mi discernământ şi inspiraţie pentru lecţiile de azi, în special pentru discuţia despre „Sufletul Creştinului” din după-amiaza asta. Binecuvântează ziua şi fă-o să strălucească de puterea Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat si împins de vânt încoace si încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul.»

IACOV 1,6-7

Ce înseamnă să te rogi cu credinţă? Acest lucru presupune ca în rugăciune să te sprijini cu toată puterea pe promisiunile veşnice ale lui Dumnezeu. Nu putem însă să credem orbeşte. Există oameni care susţin: «Trebuie doar să crezi şi vei avea tot ce vrei», dar greşesc amarnic crezând un asemenea lucru. Avem nevoie de o promisiune veşnică a lui Dumnezeu pentru fiecare situaţie dificilă din viaţa de credinţă. Cât de minunate sunt promisiunile Sale! De exemplu:

pentru cei singuri: «iată că Eu sunt cu voi în toate zilele» (Matei 28,20);

pentru cei slabi: «puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită» (2 Cor. 12,9);

pentru cei plini de griji: «aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi» (1 Petru 5,7);

pentru cei supăraţi: «nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră?, (Neem. 8,10);

pentru cei bolnavi: «Eu sunt Domnul, care te vindecă» (Exod 15,26).

Pentru fiecare situaţie specială, specifică, Dumnezeu ne-a dat o promisiune să ne putem baza în mod concret pe ea prin credinţă. Rugăciunea este cea mai înaltă expresie a credinţei: nu te mai laşi condus de lucrurile vizibile, ci de cele invizibile, de Dumnezeul cel veşnic.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Paşii Tăi varsă belşugul. Psalmi 65:11

Multe sunt „cărările Domnului” (Psalmi 25:10) care „varsă belşugul”, dar una specială este cărarea rugăciunii. Nici un credincios care petrece mult timp în rugăciune nu va avea nevoie să strige: „Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine!” (Isaia 24:16). Sufletele flămânde trăiesc la mare distanţă de tronul milei și devin ca nişte câmpuri arse de secetă. Rugăciunile fierbinţi Către Dumnezeu întăresc în mod sigur credinciosul – şi îl fac mai fericit. Locul care se află cel mai aproape de poarta cerului este tronul de har ceresc. Petrece mult timp singur cu Isus, şi vei avea siguranţă; petrece puţin timp cu El şi religia ta va fi superficială, contaminată de îndoieli şi temeri, lipsită de strălucirea bucuriei în Domnul. De vreme ce cărarea bogată a rugăciunii este deschisă şi celui mai slab sfânt, de vreme ce nu se cere nici o realizare, de vreme ce nu eşti invitat numai dacă eşti un sfânt avansat, ci eşti chemat gratis dacă eşti sfânt, păşeşte pe ea, dragă cititorule, şi ai grijă să frecventezi mai des locul devoţiunii private. Petrece mai mult timp pe genunchi, fiindcă Ilie a făcut aşa şi a adus ploaia pe ogoarele însetate ale Israelului. Mai există o cărare specială care aduce belşugul celor ce păşesc pe ea: este cărarea tainică a părtăşiei. O, desfătările părtăşiei cu Isus! Pământul nu are cuvinte care să descrie pacea unui suflet Culcat pe pieptul lui Isus. Puţini creştini o înţeleg. Ei trăiesc în văi şi nu urcă decât prea rar pe culmi. Ei trăiesc în curtea exterioară. Nu intră în locul sfânt. Nu se ridică la privilegiul preoţiei. Văd jertfa de la distanţă, dar nu se aşează cu preoţii ca să mănânce din ea şi să se bucure de grăsimea jertfei oferite. Deci, cititorule, aşează-te întotdeauna la umbra lui Isus. Vino la palmier şi ia câteva ramuri. Lasă-L pe Prea Iubitul tău să fie ca un măr în mijlocul pădurii, şi vei fi săturat de măduvă şi grăsime. Isuse, vizitează-ne cu mântuirea Ta!

Seara

Ascultarea face mai mult decât jertfele. 1 Samuel 15:22

Saul primise porunca să ucidă toţi amaleciţii şi vitele lor. In loc să facă aşa, el a cruţat pe rege şi a permis israeliţiior să ia cei mai buni boi şi cele mai bune oi. Când a fost tras la răspundere, a declarat că a făcut-o ca să ofere jertfe mai bune lui Dumnezeu. Totuşi, Samuel l-a înfruntat imediat cu următorul adevăr: jertfele nu sunt scuze pentru o faptă de răzvrătire directă. Textul pentru seara aceasta merita să fie tipărit cu litere de aur, şi agăţat în faţa ochilor acestei generaţii idolatre. Ei sunt foarte legaţi de amănuntele închinării lor, dar neglijează legea lui Dumnezeu. Amintiţi-vă întotdeauna că a păzi cu stricteţe calea poruncilor Mântuitorului este mai de preţ decât orice formă de religie exterioară. Ascultarea atentă a preceptelor Sale este mai bună decât grăsimea berberilor” (1 Samuel 15:22), sau orice alt lucru de preţ pe care îl aşezi pe altar. Dacă ai trecut cu vederea cea mai neînsemnată poruncă a Mântuitorului către ucenici, te implor să nu mai continui cu neascultarea ta. Toate pretenţiile de dragoste faţă de învăţătorul, şi toate acţiunile devotate pe care le poţi face, nu pot recompensa neascultarea. Ascultarea” chiar în cele mai mici lucruri, „face mai mult decât jertfele” – nu contează cât de bogate sunt ele. Nu trebuie să cântăm imnuri gregoriene, să purtăm haine somptuoase, tămâie şi steaguri ca să fim pe placul lui Dumnezeu. Primul lucru pe care îl cere Dumnezeu de la copiii Săi este ascultarea. Chiar dacă ţi-ai da trupul să fie ars, şi toate bunurile tale săracilor, dacă nu asculţi poruncile Domnului, toate aceste formalităţi nu-ţi vor aduce nici un profit. Este o mare binecuvântare să poţi asculta ca un copil, Totuşi, este o şi mai mare binecuvântare să îndeplineşti lecţia la literă după ce ai învăţat-o. Câţi oameni înfrumuseţează bisericile şi împodobesc preoţii, dar refuză să asculte Cuvântul Domnului! Nu fi unul dintre ei.

IZVOARE IN DEŞERT

Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită…timp de patru sute de ani. Dar…pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii. (Geneza 15:13-14)

Pot fi sigur că parte din binecuvântarea promisă a lui Dumnezeu pentru mine este întârziere şi suferinţă. Întârzierea din timpul vieţii lui Avraam care părea să pună promisiunea lui Dumnezeu foarte departe de împlinire a fost atunci urmată de întârzierea aparent fără sfârşit experimentată de urmaşii lui Avraam. Dar a fost într-adevăr doar o întârziere – promisiunea s-a împlinit, pentru că în cele din urmă ei au ieşit „de acolo cu mari bogăţii“.

Dumnezeu mă va testa cu întârzieri, şi împreună cu întârzierile va veni suferinţa. Şi totuşi prin toate acestea promisiunea lui Dumnezeu stă în picioare. Am noul Lui legământ în Hristos, şi promisiunea Lui sfântă pentru orice binecuvântare mai mică de care am nevoie. Întârzierile şi suferinţa fac parte de fapt din binecuvântările promise, deci am să-L laud pentru ele astăzi. Am să fiu tare, o să-mi îmbărbătez inima şi voi nădăjdui în Domnul! (vezi Psalmul 27:14).

                                                      

                      Charles Gallaudet Trumbull

N-ai primit încă răspuns la rugăciunea pe care au rostit-o buzele tale

În agonia inimii în aceşti ani mulţi?

Începe credinţa să slăbească? Se duce speranţa?

Şi crezi că toate lacrimile tale cad în zadar?

Să nu spui că Tatăl nu ţi-a auzit rugăciunea;

Dorinţa ta se va împlini cândva, undeva.

N-ai primit încă răspuns? Nu, să nu spui că nu s-a aprobat;

Poate că lucrarea ta n-a fost încă împlinită în întregime.

Lucrarea a început când ai rostit pentru prima dată rugăciunea ta,

Şi Dumnezeu va termina ce a început.

Dacă vei menţine tămâia arzând acolo,

Vei vedea gloria Lui cândva, undeva.

N-ai primit încă răspuns? Credinţa nu poate rămâne fără răspuns,

Picioarele ei sunt bine înfipte în Stânca;

În mijlocul celor mai violente furtuni ea rămâne neînfricată,

Şi nu se clatină nici înaintea şocului celui mai puternic tunet.

Ea ştie că Omnipotenţa a auzit rugăciunea ei,

Şi strigă: „Se va face“ – cândva, undeva.

                                                                                           Ophelia G. Browning

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 36.115

Lam cunoscut deja pe Baruc, secretarul şi prietenul credincios al lui Ieremia (cap. 32.12). Numele lui înseamnă „binecuvântat“. Deşi provenea dintro familie nobiliară − fratele lui, Seraia, „era maimare peste locul de odihnă al împăratului“ (lit. „prinţ al odihnei“; cap. 51.59) − el alesese mai degrabă tovărăşia profetului întemniţat, urât şi dispreţuit, în locul celei a prinţilor, la care avea drept prin naştere. El ne face să ne gândim la Onisifor, fratele devotat care la vizitat pe Pavel în închisoarea din Roma, cu privire la care apostolul avea săi scrie lui Timotei: „deseori ma înviorat şi nu ia fost ruşine de lanţul meu – şi tu ştii mai bine decât alţii cât de mult a slujit el în Efes“ (2 Timotei 1.1618). Baruc a fost şi el întotdeauna gata să slujească, cu toate riscurile pe care le implica aceasta. Să admirăm şi noi – şi totodată să dorim să avem – acest zel minunat al dragostei, deopotrivă pentru Dumnezeu, pentru slujitorul Lui, cât şi pentru poporul Lui. Aici este vorba de a scrie, după dictarea întemniţatului Ieremia, înseşi cuvintele lui Dumnezeu (comp. cu Romani 16.22), apoi de a le citi, în ziua de post, în auzul întregului Iuda. Un ascultător numit Mica, deosebit de atent, sa grăbit să le înştiinţeze pe căpetenii, iar acestea lau convocat pe Baruc pentru a le oferi şi lor o audiţie specială a conţinutului acelui sul.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 146

O VIATĂ PLINĂ DE LAUDE

Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Domnul meu cât voi fi.  Psalmul 146:2

Cel care a scris Psalmul 146 a avut cu siguranţă motive foarte temeinice să-L laude pe Dumnezeu! Cei mai mulţi comentatori, demni de încredere, cred că psalmistul a trecut prin dezamăgiri cutremurătoare înainte de-a fi scris acest poem. Din moment ce ne sfătuieşte să nu ne punem încrederea într-o fiinţă umană, fie el chiar un om de rang, se poate să fi fost trădat chiar de către cineva sus pus, dintre nobili. Dar când s-a întors spre
Dumnezeu, a primit ajutorul. Drept rezultat, el spune că-şi va dedica viaţa întreagă laudelor lui Dumnezeu.

Prin contrast, o persoană care are tot ceea ce este mai bun din
ceea ce poate oferi viaţa, poate fi goală pe dinăuntru. Romancierul rus Lev Tolstoi, care pe la mijlocul vieţii era sănătos, bogat, faimos, cu o căsnicie fericită, mărturiseşte că toate aceste plăceri nu-i dau, nici motive ca să-L laude pe Dumnezeu, nici o împlinire durabilă. El a scris: „O ciudată apatie psihică creştea mereu în mine…. Aceleaşi întrebări îmi reveneau mereu: De ce? şi Ce va fi după toate acestea?1… Viaţa mea se apropia de un sfârşit imediat. Puteam respira, mânca, bea, dormi, totuşi toate acestea nu mă ajutau cu nimic. Dar în mine nu era o viaţă reală… Viaţa, nu avea nici un rost pentru mine”.

Oamenii care sunt sănătoşi, bogaţi şi faimoşi pot să găsească unele plăceri fără Dumnezeu, dar nu vor experimenta niciodată o satisfacţie durabilă. Cunoaşterea lui Dumnezeu prin Cristos este motivaţia cea mai convingătoare pentru a trăi o viaţă plină de laude la adresa lui Dumnezeu. – H.V.L.

Prin tot decorul vieţii schimbător,

Prin necaz şi bucurii, mereu

Să-L slăvesc pe Domnul sunt dator

Din toată vlaga sufletului meu. – D.J.D

Lauda este ceea ce-I datorăm lui Dumnezeu, în bucurii sau în dureri, laude lui Dumnezeu Îi cânt din răsputeri.  

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Luați seama să nu Îl respingeți pe Cel care vorbește! Pentru că, dacă n-au scăpat aceia care L-au respins pe Cel care rostea cuvinte divine pe pământ, cu atât mai mult noi, care ne abatem de la Cel din ceruri.
Evrei 12.25

Aici avem prezentat caracterul dispensației la care noi, cei credincioși, suntem chemați; în acest pasaj, ea face referire la toată Biserica mărturisitoare, deși este adevărată doar pentru cei care au viață din Dumnezeu. Acest glas le-a vorbit din cer, iar ei l-au auzit. Era glasul lui Isus. Astfel, El este prezentat ca intrat în glorie și ca vorbind de acolo.

Învățăm deci că acest Isus care a vorbit pe pământ este același cu Cel care vorbește acum din cer. Glasul Lui ne spune că este același Hristos, care odinioară S-a dat pentru păcatele noastre, care a trecut prin această lume, trudit și în suferință; același Om care a fost crucificat, care a murit, care a fost îngropat, care a înviat și care S-a înălțat, iar acum vorbește din cer. El vorbește ca Unul care a trecut prin toate acestea, iar acum Se află la dreapta lui Dumnezeu, de unde îi invită pe cei ai Săi la El.

Aceasta este bucuria copilului lui Dumnezeu, atunci când aude glasul lui Isus vorbindu-i din cer, mărturisind ceea ce El a făcut și vestind pacea. El a purtat păcatele celor ai Săi și le-a înlăturat pentru totdeauna prin jertfirea Sa, care nu mai trebuie repetată. El ne spune, cu alte cuvinte: «Am înlăturat pentru totdeauna păcatul care vă despărțea de Dumnezeu și am intrat în odihnă și în glorie, ca Reprezentant al vostru în prezența Tatălui». Când acest glas este auzit și cunoscut, dobândim pace.

J N Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare …, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți).
Efeseni 2.4,5

Adevăratele fapte bune

Cu mai mulți ani în urmă L-am recunoscut pe Hristos ca Domn și Mântuitor al vieții mele. Primind pacea, liniștea și bucuria pe care le poate da doar Mântuitorul, am dorit să explic unei rude apropiate în ce constă mântuirea lui Dumnezeu. Atunci, ea mi-a replicat ferm că este curată înaintea lui Dumnezeu, că nu a făcut nimic rău, că a spus tot timpul adevărul și multe alte lucruri asemănătoare.

Acest caz nu este unic. Sunt mulți care se bazează pe comportamentul și faptele lor bune, crezând că acestea Îl vor influența pe Dumnezeu. Într-o împrejurare, poporul L-a întrebat pe Mântuitorul: „Ce să facem, ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?“. Atunci „Isus le-a răspuns: «Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El»“ (Ioan 6.28,29).

În lucrarea de mântuire a sufletului omenesc, Unicul care are prioritate este Mântuitorul. „El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege.“ După ce omul a primit din partea Mântuitorului o natură nouă, este în posesia posibilității de a face fapte bune. Să reținem: numai Mântuitorul poate să ne răscumpere, iar adevăratele fapte bune sunt urmarea încrederii în Cel ce Și-a dat viața la cruce.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PĂRINTI EVLAVIOSI, COPII EVLAVIOSI

„Știu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului…” (Geneza 18:19)

     Vorbind despre Avraam, Dumnezeu – pentru că-l cunoștea – a putut să spună că: „are să poruncească fiilor lui… să ţină Calea Domnului…”

Oare ar putea Dumnezeu să spună la fel și despre tine? Când iei în serios creșterea copiilor tăi într-un mod evlavios, Dumnezeu va pune accentul acolo unde trebuie: pe tine! Dacă dorești să vezi adevărurile importante zburând pe deasupra capetelor copiilor tăi, încearcă să-i înveți un lucru la care nu te-ai angajat în mod personal. Crezi că din senin și deodată sunt dificili copiii tăi? Nu, ei te urmăresc și aproape că te imită!

Dacă faptele tale demonstrează că ceea ce îi înveți nu are însemnătate pentru tine, nici pentru ei nu va fi important vreodată. Poți să-i învinovățești? Dacă ești dedicat alergării după bunuri materiale, și ei vor fi la fel. Dar dacă ești devotat slujirii Domnului, și ei vor fi atrași spre El. Dorești să te bucuri de o viață lungă și fericită? Transmite-le copiilor tăi  și copiilor lor după ei învățătura Domnului (vezi Deuteronom 6:2).

Putem remarca faptul că dragostea pentru Hristos este pe primul loc: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta” (Deuteronom 6:5). Ești surprins? Nu ar trebui să fii! Când stilul tău de viață demonstrează dragostea pentru Hristos, El îi va atrage pe copiii tăi mai mult decât orice altceva de pe pământ. Te văd copiii tăi citind Biblia? Discuți cu ei adevărurile Scripturii, într-un mod care să-i angajeze și pe ei?

Când sunt aduse în discuție anumite comportamente și valori, îi îndrumi la Scriptură, le-o deschizi – pentru a afla răspunsuri? De ce este important lucrul acesta? Pentru că Biblia spune: „s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul…” (Judecători 2:10). Pentru a crește copii evlavioși, trebuie să-i înveți principiile lui Dumnezeu pe care tu însuți le practici, și pe care ei le văd trăite de tine. Amin?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s