Nu vă îngrijorați – IZVOARE IN DEŞERT

philippians-4-vs-6-7Nu vă îngrijoraţi de nimic.

Filipeni 4:6

Îngrijorarea n-ar trebui să se găsească niciodată într-un credincios. În ciuda mărimii, a dimensiunii şi a diversităţii încercărilor, suferinţelor şi dificultăţilor noastre, îngrijorarea n-ar trebui să existe sub nici un motiv. Aceasta pentru că avem un Tată în ceruri care este atotputernic, care Îşi iubeşte copiii aşa cum Îl iubeşte “pe singurul Lui Fiu” (Ioan 3:16), şi a cărui bucurie şi plăcere deplină este să-i ajute permanent în orice situaţie.

Ar trebui să luăm aminte la Cuvântul Său, care spune: “Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri”.
“În orice lucru” – nu doar când ne-a luat foc casa sau când partenerul nostru de viaţă şi copiii noştri iubiţi sunt grav bolnavi, ci chiar şi în cele mai mici probleme ale vieţii. Trebuie să aducem toate lucrurile la Dumnezeu – lucruri mici, lucruri foarte mici, chiar şi lucrurile pe care lumea le numeşte banale. Da, trebuie să aducem orice lucru, trăind întreaga zi într-o sfântă părtăşie cu Tatăl nostru ceresc şi cu scumpul nostru Domn Isus. Ar trebui să ne dezvoltăm un fel de instinct spiritual, care să ne facă să ne întoarcem imediat spre Dumnezeu când o grijă nu ne lasă să dormim noaptea. În timpul acestor nopţi fără somn, ar trebui să vorbim cu El, aducând diversele noastre probleme înaintea Lui, indiferent cât de mici ar fi. Vorbeşte de asemenea cu Domnul despre orice încercare cu care te confrunţi sau despre orice dificultate pe care o ai în familia ta sau în viaţa profesională.
“Prin rugăciuni şi cereri” – cerând cu stăruinţă, perseverând şi răbdând, şi aşteptând, aşteptând, aşteptându-L pe Dumnezeu.

“Cu mulţumiri” – punând întotdeauna o bună temelie. Chiar dacă n-avem posesiuni, există un lucru pentru care putem fi mulţumitori întotdeauna – că El ne-a scăpat de iad. De asemenea putem să-I mulţumim că ne-a dat Cuvântul Său sfânt, Duhul Său Sfânt, şi cel mai preţios dar dintre toate – pe Fiul Său. De aceea când luăm în consideraţie toate acestea, avem foarte multe motive să-I mulţumim. Fie ca acesta să fie ţelul nostru!
“Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:7). Aceasta este o binecuvântare atât de minunată, de autentică şi de scumpă încât ca s-o cunoşti cu adevărat, trebuie s-o experimentezi, pentru că ea “întrece orice pricepere”.

Să punem la inimă aceste adevăruri, umblând în ele instinctiv, astfel încât rezultatul să fie vieţi care-L glorifică pe Dumnezeu mai mult decât înainte. (George Mueller, din “O viaţă de încredere”)

Cercetează-ţi inima de câteva ori pe zi, şi dacă găseşti ceva care îţi tulbură pacea, adu-ţi aminte să faci paşii potriviţi ca să restabileşti liniştea.

(Meditație din colecția zilnică Izvoare în Deșert, trimisă de Lidia Miu)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s