Oswald CHAMBERS: Conştiinţa chemării

matthew-28-19-20Căci trebuie s-o vestesc; Şi vai de mine daca nu vestesc Evanghelia.

1 Corinteni 9:16

Conştiinţa chemării

Noi suntem tentaţi să uităm atingerea mistică, supranaturală a Lui Dumnezeu. Dacă poţi spune exact unde ai primit chemarea Lui Dumnezeu şi o poţi explica în amănunţime, mă întreb dacă ai fost vreodată chemat cu adevărat. Chemarea Lui Dumnezeu nu vine în felul acesta, ea este mult mai supranaturală. Înţelegerea ei poate veni ca un trăznet sau ca un răsărit treptat, dar, oricum ar veni, ea vine cu sentimentul supranaturalului, ceva ce nu poate fi exprimat în cuvinte, întotdeauna însoţită de o aureolă.

In orice moment poate apare conştiinţa neaşteptată a acestei chemări incalculabile, supranaturale şi surprinzătoare care ţi-a cuprins viaţa – „Eu te-am ales”. Chemarea Lui Dumnezeu n-are nimic de-a face cu mântuirea şi sfinţirea. Nu eşti chemat să predici Evanghelia pentru că eşti sfinţit; chemarea de a predica Evanghelia este cu totul diferită. Pavel o descrie ca pe o sarcină pusă asupra lui.

Dacă ai înăbuşit marea chemare supranaturală a Lui Dumnezeu în viaţa ta, revizuieşte împrejurările în care te afli şi vezi unde nu Dumnezeu este pe primul loc, ci propriile tale idei despre slujire sau capacitatea ta naturală. Pavel a spus: „Vai mie, dacă nu vestesc Evanghelia!” El a înţeles chemarea lui Dumnezeu şi nu şi-a irosit puterea cu altceva.

Dacă cineva este chemat de Dumnezeu, nu contează cât de nefavorabile sunt împrejurările, orice forţă care lucrează în viaţa lui va duce în final la împlinirea scopului Lui Dumnezeu. Dacă lucrezi potrivit scopului Lui Dumnezeu, EI va aduce armonie nu numai în viața ta conştientă, ci şi în toate zonele adânci ale vieţii tale la care nu poţi ajunge. (TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS)

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Adevărat, adevărat, vă spun, că, cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba va face altele mai mari decât acestea.” IOAN 4:12

Domnul Isus făgăduieşte aici că fiecare credincios va face lucrări mai mari decât El. Dumnezeu ne va da puterea necesară ca să împlinim astfe de lucrări. Slujitorul Domnului nu trebuie să fie niciodată cuprins de teama că nu va primi puterea să facă ceea ce i se cere prin situaţia în care îl aşează Dumnezeu.Un misionar lucra cu membrii unui trib şi încerca să înveţe limba lor. Deodată Domnul i-a deschis o oportunitate ca să vorbească la o înmormântare importantă la care aveau să vină mulţi. El sa dus chiar dacă vorbea limba lor cu multă greutate. Spre surprinderea lui, i s-a dat putinţa să vorbească curgător o oră şi jumătate despre vestea bună a iertării prin credinţa în moartea şi învierea Domnului Hristos. Deasemenea a constatat că la întoarcerea de la acea procesiune, din nou el nu putea vorbi decât cu greutate. Vorbirea fluentă s-a dus!Dar să nu confundăm ceea ce este spectaculos cu ceea ce consideră Dumnezeu că este important. De pildă, Dumnezeu socoteşte ca lucrări însemnate, măreţe, următoarele întâmplări reale: O soră a început în casa ei o mică şcoală duminicală care însă s-a transformat într-o adunare efectivă; un frate foloseşte un aeroplan ca să ducă Cuvântul la mii de oameni zburând peste o suprafaţă de sute de mii de kilometri pătrati, un credincios s-a rugat pentru un frate ca să fie vindecat de cancer şi boala a dispărut spontan.Dacă nu vezi să faci o lucrare mare, începe cu una mică, şi cere în Numele Domnului Isus în mod special să fie făcută. El a făgăduit s-o facă “pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” Adeseori au crescut lucrări mari cu începuturi mici. De pildă, lucrarea lui George Muller care s-a ocupat la început de creşterea a două sute de orfani şi a ajuns la câteva mii, neavând alt suport decât rugăciunea cu credinţă în ajutorul Domnului. “Orice veţi cere cu credinţă prin rugăciune, veţi primi.” (Matei 21:22) Să fim însă întotdeauna încredinţaţi că ceea ce cerem este după voia şi spre slava Lui şi să avem şi noi gândul şi dorinţa lui Ioan Botezătorul: “El să crească iar eu să mă micşorez.” (Ioan 3:30)

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

“Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi” Evr. 13:2.

Nu este o scuză pentru noi, dacă cineva vine la noi şi apoi pleacă şi suntem întrebaţi: “Le-ai dat de mincare?” Și trebuie să răspundem “am uitat”, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu ne atrage atenţia să nu uităm a fi ospitalieri. În acest caz lipseşte dragostea. Pentru mine este de o importanţă deosebită locul din Scriptură care spune: “Ceea ce aţi făcut cu unul din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut şi ceea ce nu aţi făcut unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut” -aceasta ar însemna că L-am trimis pe Isus mai departe flămând. În Evrei 13 ne este arătat: “Căci unii au găzduit îngeri fără să ştie”. Nu este tot una cum primim oaspeţii de exemplu, dacă vine un sărac să spunem: masa aceasta este destul de bună pentru el, iar unuia care este mai bogat, să-i întindem o masă bogată. Aceasta este o diferenţiere răutăcioasă. Dacă-i oferim unui cerşetor pâine cu unt şi cu tot felul de bunătăţi, poate spune că nu merită atâtea bunătăţi, dar atunci putem să-i mărturisim că nici noi n-am meritat ca Domnul Isus să meargă la Cruce în locul nostru pentru a plăti păcatele noastre. Iar dacă suntem mai săraci şi nu putem oferi altceva decât pâine şi ceai, chiar dacă vine cineva mai cu vază, putem să-l invităm la masă. Dumnezeu nu cere ca să dăm ceea ce nu avem, ci din ceea ce dispunem. Deci nu este după voia Lui să facem datorii pentru ca să facem o primire de oaspeţi. Dar în general se observă că, acei oameni care sunt primitori de oaspeţi sunt şi binecuvântaţi.

O, Tată bun, adu-ne mereu aminte prin Duhul Tău, ca niciodată să nu plece cineva flămând din casa noastră!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

A-L SLĂVI PE CRISTOS ISUS

„El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.” Ioan 16.14

Duhul Sfânt nu poate să-L proslăvească mai bine pe Domnul Cristos, decât vorbindu-ne despre Cristos însuşi. Domnul Isus este cea mai bună Persoană pe care Duhul Sfânt o recomandă. El nu poate să se împodobească decât cu cel mai preţios giuvaer care este Domnul Cristos.Mângâietorul ne arată ce a primit de la Domnul Isus Cristos. Noi nu putem să vedem nimic desluşit dacă nu ne descoperă El (Duhul Sfânt). Felul lui de a lucra este să ne lumineze mintea şi să ne deschidă Scripturile, şi în felul acesta să ni-l arate pe Domnul. Îţi trebuie un mare talent ca să arăţi un lucru şi acest talent îl are Duhul adevărului în cea mai mare măsură. El arată lucrurile aşa cum sunt ele. Acesta este un mare privilegiu, aşa cum este cunoscut de cei ce s-au bucurat de vedenia cerească.Să urmărim luminarea Duhului Sfânt; nu ca să ne măgulim curiozitatea noastră, nici pentru un câştig personal, ci pentru slava Domnului Isus. O, dacă am avea gânduri potrivite pentru El. Gândurile noastre pământeşti îi aduc necinste scumpului nostru Mântuitor. Să ne dea El un gând sincer despre persoana Sa, despre lucrarea Sa şi despre slava Sa, astfel ca întreg sufletul nostru să poată să-I cânte laude. Când o inimă este îmbogăţită prin învăţătura Duhului Sfânt, Mântuitorul este atunci proslăvit mai presus de orice.Duhule Sfânt, lumină dumnezeiască, fă-ne să-L vedem pe Domnul Isus!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă.  Prov. 1,5.

Solomon, regele propovăduitor strigă adesea în cartea sa, Eclesiastul „Deşertăciunea, deşertăciunilor. Totul este deşertăciune.” El ne arată cum inima caută în zadar sub soare după pace şi fericire trainică. Dar ne spune la sfârşitul cărţii lui: „Pe lângă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adâncit şi a întocmit un mare număr de zicători. Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute.. .cuvintele adevărului. Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte bolduri; şi strânse la un loc sînt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpân.” (Ecles. 12.8-11)

Deoarece aceste expresii sunt date de Duhul lui Dumnezeu, ca să fie pentru noi ca nişte „bolduri” pe calea îngustă prin această lume primejdioasă şi ca nişte „cuie bătute” pentru a ne fixa înţelepciunea dumnezeiască, de aceea s-o preţuim şi Cuvântul lui Dumnezeu să fie o candelă pentru picioare şi o lumină pe cărarea noastră. La începutul cărţii „Psalmilor” se află cea mai mare contradicţie între un credincios care are frică de Dumnezeu şi unul care zice în inima lui că: „Nu există Dumnezeu.” (Ps. 14.1).Cărarea nebunului duce la întunecare pământească şi veşnică, dar cei credincioşi merg pe calea îngustă şi fericirea este alăturea de ei şi se înalţă spre veşnica lumină. De-ar alege toţi tinerii această cale din urmă! Lor le este scrisă îndeosebi cartea Proverbelor.Apostolul Pavel îl avertizează pe tânărul Timotei să se „ferească de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei pe nedrept numite astfel, pe care au mărturisit-o unii şi au rătăcit” (1 Tim. 6.20-21).Ferice de cei care ascultă de înţelepciunea lui Dumnezeu şi o transpun în practică. Această cale duce din biruinţă în biruinţă.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, atinge-mă din nou în trup, suflet şi duh. Dacă hrana şi băutura mea stânjenesc căile Tale în şi prin mine, arată-mi aceasta şi ţine-mă să fiu al Tău, astfel ca fie că mănânc, fie că beau, fie că fac altceva, să fac totul pentru slava lui Dumnezeu (v. 1 Corinteni 10:31).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

« Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.» 1 TESALONICENI 5,5

Putem fi siguri că vom fi răpiţi înainte de judecată numai dacă umblăm cu Dumnezeu. O umblare cu El este o umblare dreaptă, care nu ţine cont de îndemnurile firii vechi. Ca şi copii ai Săi trebuie să umblăm cu El în lumină, deoarece numai aşa vom fi răpiţi înainte de necazul cel mare. Crucea garantează eliberarea de judecată. Domnul Isus spune «Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele si crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă» (loan 5,24). Cine nu doreşte să împlinească voia absolută a lui Dumnezeu, cine nu iese la lumină de frică să nu i se vadă faptele, a intrat sub iminenţa judecăţii. Un copil al luminii umblă întotdeauna cu Dumnezeu în lumină. Cine evită lumina nu va avea parte de răpire şi va cădea sub judecată, de aceea te întreb astăzi: există cumva zone întunecate în viaţa ta de credinţă? Chiar dacă nu ai ţinut pasul cu Dumnezeu nu vrei să vii acum la lumină? Nu vrei să începi acum o umblare în ascultare faţă de El? Cine ştie cât de curând va avea loc răpirea?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana” Levitic 13:13

Aceasta regulă pare ciudată, totuşi există înţelepciune în ea, fiindcă erupţia bolii arăta că trupul era sănătos. In dimineaţa aceasta s-ar putea să fie bine pentru noi să vedem învăţătura tipică a unei reguli atât de neobişnuite. Şi noi suntem leproşi, şi putem citi regula leprei cu aplicaţie la noi înşine. Când un om se vede pierdut şi ruinat, acoperit în totalitate de murdăria păcatului, făra nici o părticică curată; când se leapădă de toată neprihănirea lui şi pledează vinovat în faţa Domnului, atunci este făcut curat prin sângele lui Isus şi harul lui Dumnezeu. Fărădelegea ascunsă, nesimţită şi nemărturisită este adevărata lepră; dar atunci când păcatul este văzut şi simţit, primeşte o lovitură de moarte şi Domnul priveşte cu îndurare sufletul afectat de lepră. Nimic nu este mai mortal decât îndreptăţirea de sine şi mai plin de speranţă decât căinţa. Trebuie să mărturisim că nu suntem decât păcat, fiindcă nici o altă mărturisire nu va fi mai adevărată. Dacă Duhul Sfânt lucrează în noi, convingându-ne de păcat, nu va fi nici o dificultate într-o asemenea recunoaştere. Ea ne va ieşi dintr-o dată de pe buze. Ce mângâiere aduce Scriptura celor aflaţi sub povara păcatului! Păcatul care este recunoscut şi mărturisit, oricât de negru şi îngrozitor, nu va îndepărta niciodată un om de Domnul Isus. Pe oricine vine la El, El „nu îl va izgoni afară” (loan 6:37). Fie că este necinstit ca tâlharul, necurat ca femeia prinsă în păcat, mândru ca Saul din Tars, crud ca Mânase sau răzvrătit ca fiul rătăcitor, înima mare a iubirii va privi la omul care nu are nici un merit prin el însuşi şi îl va declara curat atunci când se încrede în Mântuitorul răstignit Vino deci la El, sărman păcătos împovărat. Vino cu temeri, cu povară, cu vină şi păcat.Vino aşa cum eşti, de vrei să fii curat.

Seara

„Am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat, şi nu l-am mai lăsat.” Cântarea Cântărilor 3:4

Ne primeşte Christos atunci când venim la El, fără să ţină în seamă păcatele trecutului? Ne mustră fiindcă am căutat alte refugii întâi? Există cineva ca El pe pământ? Este El cel mai bun din tot ce este bun, cel mai frumos din tot ce este frumos? O, să-L lăudăm atunci! Fiice ale Ierusalimului, slăviţi-L cu timpanul şi cu harpa! Aruncaţi idolii voştri, şi înălţaţi-L pe Domnul Isus. Călcări în picioare stindardele înfumurării şi mândriei, şi ridicaţi crucea lui Isus, de care toată lumea râde şi se miră. O, daţi-ne un tron de fildeş pentru Regele Solomon! Lăsaţi-L să se aşeze pe el pentru totdeauna. Sufletul meu I se va arunca la picioare, le va săruta, şi le va spăla cu lacrimi. O, cât de preţios este Christos! Cum aş putea să nu mă gândesc mereu la El? Cum pot să caut în altă parte alinare şi mângâiere, când El este atât de plin, atât de bogat, atât de satisfăcător? Prietene credincios, fă un legământ cu inima ta că nu te vei îndepărta niciodată de El şi cere Domnului să-l ratifice. Cere-I să te poarte ca pe un inel pe deget, ca pe o brăţară pe încheietura Lui. Cere-I să te înfăşoare în jurul Său, aşa cum se înfăşoară o mireasă în podoabele ei, şi un mire în cele mai frumoase haine (Isaia 6:10). Vreau să trăiesc în inima lui Christos. Sufletul meu vrea să rămână pentru totdeauna în despicătura acestei stânci. „Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rândunica un cuib unde îşi pune puii… Ah! Altarele Tale, Doamne al oştirilor, împăratul meu şi Dumnezeul meu!” (Psalmi 84:3). Vreau să îmi fac cuibul şi casa în Tine. Fie ca „sufletul turturelei tale” (Psalmi 74:19) să nu te părăsească niciodată.

Ajută-mă să-mi fac cuibul aproape de Tine

O Isuse, adevărata şi singura mea odihnă.
Când Il găsesc pe Domnul meu
Uit de orice pasiune nesfinţită
Mă leg cu inima de El mereu
Şi-L ţin, cu inima zdrobită.

IZVOARE IN DEŞERT

Eu alerg la rugăciune. (Psalmul 109:4)

Mult prea des suntem într-o „sfântă“ grabă în timpul nostru devoţional. Cât timp petrecem efectiv în fiecare zi în devoţiune liniştită? Poate fi uşor măsurat în minute? Poţi să te gândeşti măcar la un singur om de o înaltă statură spirituală care nu a petrecut mult din timpul său în rugăciune? A arătat vreodată cineva mult spirit de rugăciune fără să fi dedicat o mare parte din timp rugăciunii? George Whitefield, predicatorul englez care a fost un mare conducător din secolul al XVIII-lea al mişcării de trezire din America cunoscută sub numele de Marea Trezire, a spus odată: „Am petrecut zile şi săptămâni întregi stând prosternat la pământ, angajat în rugăciune tăcută sau vorbită“. Şi cuvintele altui om, a cărui viaţă a confirmat afirmaţia lui, au fost acestea: „Cazi pe genunchi şi creşte acolo“. S-a spus că nici o lucrare mare din literatură sau ştiinţă n-a fost produsă vreodată de cineva care n-a iubit solitudinea. Este de asemenea un principiu fundamental al credinţei că nici o creştere importantă în sfinţenie n-a fost vreodată realizată de cineva care nu şi-a făcut în mod regulat timp, şi pentru perioade lungi, să fie singur cu Dumnezeu.   din Ora liniştită

„Vino, vino“, El te cheamă,

„O, suflet apăsat şi istovit,

Vino la umbra odihnei Mele în pustiu;

Vino să umbli cu Mine departe de discordanţele zgomotoase ale vieţii,

Şi pacea va respira ca o muzică în pieptul tău“.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 24.1-10

Viziunea din cap. 24 corespunde unui moment în care Nebucadneţar deportase deja în Babilon o parte din Iuda, împreună cu împăratul său, Ieconia (sau „Ioiachin”, sau „Conia”, cap. 22.24). Profetului îi apar două coşuri cu smochine. Cele dintâi sunt minunate, foarte bune; celelalte, groaznice şi de nemâncat. Contrar cu ceea ce am putea gândi, smochinele rele sunt imaginea locuitorilor din Iuda rămaşi în ţară, în timp ce smochinele foarte bune îi reprezintă pe cei deportaţi. La timpul hotărât, Domnul îi va face pe cei «transportaţi» să prospere şi îi va aduce înapoi. Deşi dureroasă, această scoatere din ţara şi din obiceiurile lor este conform voii lui Dumnezeu şi se va întoarce spre folosul lor.

Dintre promisiunile care le sunt făcute, cea mai preţioasă este, cu siguranţă, cea din v. 7: „Le voi da o inimă ca să Mă cunoască”. Este promisiunea care ne aminteşte că prin inimă, şi nu prin pricepere, îl poate cunoaşte omul pe Dumnezeu!

Să remarcăm că nu apare şi un al treilea coş, şi aceasta pentru că, înaintea lui Dumnezeu, într-o manieră generală, nu există o poziţie intermediară. Ca şi printre oameni astăzi, nu se pot recunoaşte decât vii şi morţi, „copii ai luminii” şi „copii ai mâniei” (Efeseni 2.3; 5.8). Noi de care parte ne găsim?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Ioan 2:12-17

VÂNĂTOARE DE ŞOARECI?

Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit… 2 Timotei 4:10

Un om şi-a cumpărat un câine de vânătoare. Dornic să vadă cum işi va face datoria, l-a luat la urmărirea unui urs. Nu mult după ce au intrat în pădure, câinele a prins urma ursului. Deodată s-a oprit, a mirosit pământul, şi aluat-o în altă direcţie. A detectat mirosul unei căprioare care îi intersectase cărarea. Câteva momente mai târziu, s-a oprit din nou, de data aceasta prinsese mirosul unui iepure care tăiase calea căprioarei. Şi astfel mereu, mereu, s-a dus până în final, vânătorul abia răsuflând, l-a găsit lătrând triumfător deasupra unui cuib de şoareci de câmp.

Noi creştinii suntem uneori la fel. Începem cu hotărâri mari de a-L pune pe Isus pe primul plan în viaţa noastră. Curând însă, atenţia ne este abătută spre lucruri de mai mică importanţă. Urmărirea unui lucru ne duce la altul, până ne trezim departe de scopul iniţial. Se pare că acelaşi lucru s-a petrecut cu unul dintre tovarăşii de lucru ai apostolului Pavel, pentru că Pavel îi scrie lui Timotei: „Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit”. Trebuie ca, în fiecare zi, să ne reînnoim dedicarea noastră pentru Cristos, pentru că altfel vom fi atraşi de poftele firii, de poftele ochilor şi de mândria vieţii. Aceste influenţe lumeşti îl pot deruta pe cel mai devotat creştin.

Dacă slujirea lui Cristos nu este pe primul plan în viaţa ta, vei fi
atras departe de momeala bogăţiei, a puterii, a prestigiului sau a plăcerilor senzuale. Rededică-ţi viaţa Domnului. Încetează de-a mai „vâna şoareci”. D.J.D.

întoarce-ţi capul de la plăcerile din lume;

Bucuria-i scurtă, curând se risipesc.

Să n-ai odihnă până când inima-ţi va spune:

                  „îl am pe Domnul, nimic nu mai doresc!”        – Walker

Rupe-te de părtăşia lumii, ori ea te va rupe de părtăşia cu Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn. Și să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată  inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. Și aceste cuvinte, pe care ți le poruncesc astăzi, să fie în inima ta.   Deuteronom 6.46

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (12) – Deuteronom (B)

Textul de mai sus reprezintă o parte a unei rugăciuni rostite în sinagogile din întreaga lume, numită „Shema“, titlu provenit din verbul ebraic „a asculta“. Fiii lui Israel trebuia să asculte toate cuvintele lui Dumnezeu și, de asemenea, trebuia să asculte de ele. Am văzut deja că, în cartea Deuteronom, accentul este pus pe ascultare.

Un lucru izbitor cu privire la această carte (în comparație cu Levitic și cu Numeri) este că din ea lipsesc ritualurile aproape cu desăvârșire. Motivul pentru aceasta este că ea se adresează poporului, nu preoților. Cuvintele lui Dumnezeu trebuiau să fie în inimile lor. Cu toate că noi nu suntem sub lege, ascultarea rămâne întotdeauna necesară. Cineva a spus: «Ascultarea necondiționată și supunerea față de voia lui Dumnezeu reprezintă cea mai importantă îndatorire a oamenilor din orice perioadă».Este minunat să punem acest lucru în legătură cu o profeție mesianică remarcabilă, care se găsește în Deuteronom: „Domnul Dumnezeul tău îți va ridica un Profet din mijlocul tău, dintre frații tăi, asemenea mie: de El să ascultați!“ (Deuteronom 18.15). Ea este remarcabilă fiindcă Noul Testament o citează de câteva ori cu privire la Domnul Isus. Totuși, poporul nu a ascultat de El, ci La lepădat.Acum Dumnezeu Își cheamă un popor dintre națiuni. Ce privilegiu! Ascultăm noi însă de Domnul? Facă El săL ascultăm pe marele Profet al lui Dumnezeu și să ascultăm de El!

În aceste scurte comentarii am văzut că:

Geneza este cartea creației, a începutului și a temeliei tuturor lucrurilor;

Exod este cartea răscumpărării poporului lui Dumnezeu;

Levitic este cartea apropierii de Dumnezeu și a închinării;

Numeri este cartea umblării, a lucrării și a pustiei;

Deuteronom este cartea ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu.

  1. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

“Vai de cei ce numesc răul bine, și binele, rău, care spun că întunericul este lumină, și lumina, întuneric”

Isaia 5.20

Aparențele înșală

Într-o poveste arabă se spune că un negustor, după ce a fost multă vreme plecat de acasă, s-a întors să-și revadă rudele. Între timp, acesta devenise foarte bogat. Rudele erau adunate la casa unui văr la o petrecere. Grăbit să-și revadă rudele, negustorul nu apucase să se schimbe de hainele prăfuite de pe drum. Rudele l-au recunoscut imediat, dar l-au primit cu răceală. Îl credeau un sărac întors acasă să le ceară ajutorul. Văzând atitudinea lor, omul a scos din buzunar un inel cu diamant, pe care l-a așezat pe deget. În timp ce vorbea cu rudele sale, gesticula în așa fel, ca toți să-i vadă podoaba de pe mâna sa. Dintr-o dată s-au strâns în jurul său și se arătau bucuroși de revedere. Negustorul și-a dat seama că uneori un obiect poate fi mai important chiar decât un om. Oamenii s-au lăsat înșelați de aparențe.

De aceea este bine să nu judecăm pe cineva după aparențe. Dacă o facem, riscăm să devenim oameni superficiali. Așa erau pe vremea Mântuitorului fariseii, care doreau să apară în ochii oamenilor ceea ce nu erau. De aceea, Mântuitorul le-a descoperit adevărata stare a inimilor lor: „Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire și de necumpătare“. Să nu ne asemănăm cu ei!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU MAI FI ATÂT DE CRITIC! (3)

„Fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

     Faptul că ai o atitudine critică îți va distruge relația cu Dumnezeu și fără îndoială îți va afecta posibilitatea de a experimenta dragostea, prezența și binecuvântarea Sa. Să observăm că Dumnezeu a fost cel care a lovit-o pe Maria cu lepră. Ea a început prin a-și critica fratele, și a ajuns să simtă consecințele în relația ei cu Domnul. De ce? Pentru că Dumnezeu este atent la felul în care ne purtăm unii cu alții! Poate te întrebi: „De ce ar vrea Dumnezeu să acorde atâta importanță criticii?” Pentru că atunci când alegi să păcătuiești, alegi să suferi. Tot ceea ce consideră Dumnezeu a fi păcat este dureros pentru tine – totul.

Când Dumnezeu spune NU, ceea ce vrea El să transmită este: „Nu te răni singur!” Iar când spune: „Nu critica!”, ar fi bine să-L asculți! Atunci când ai o atitudine critică, te împotrivești față de ceea ce dorește El să fii, și față de ceea ce te-a chemat El să faci. La fel cum peștii au fost creați să înoate și păsările să zboare, tu ai fost creat să trăiești în părtășie cu Dumnezeu – iar spiritul critic pune o piedică în calea acestei părtășii. Chiar și cei ce nu se pretind a fi prea religioși sunt conștienți de efectele negative ale criticii. Dr. David Fink, autorul cărții „Eliberat de tensiunea nervoasă”, a studiat mii de persoane cu dereglări mentale și emoționale. El a lucrat cu două grupuri: un grup de persoane stresate și un grup de persoane nestresate. În cele din urmă, a ieșit la iveală un fapt: grupul de persoane stresate era format din oameni ce obișnuiau să caute nod în papură și să critice în mod constant oamenii și lucrurile din jur. Pe de altă parte, în grupul persoanelor nestresate erau oameni iubitori și care îi acceptau pe ceilalți. Nu există niciun dubiu că obiceiul de a critica reprezintă un mod de viață prin care ne auto-distrugem. Nu-l adopta!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s