„Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două.”
Matei 5:41
Chemarea la o relaţie personală
Esenţa învăţăturii Domnului nostru este că relaţia pe care El o cere este imposibilă dacă El nu Şi-a făcut lucrarea Sa supranaturală în noi. Isus Cristos cere să nu existe nici cea mai mică urmă de resentiment – nici măcar suprimat – în inima unui ucenic, atunci când se confruntă cu tirania sau nedreptatea.
Nici un entuziasm nu va rezista la tensiunea pe care o pune Isus Cristos asupra lucrătorului Său. Un singur lucru va rezista, şi anume relaţia personală cu El, relaţie care a trecut prin cuptorul Său purificator până când n-a mai rămas decât un singur scop: „Sunt aici pentru ca Dumnezeu să mă trimită unde vrea El”. Orice alt lucru se poate înceţoşa, dar această relaţie cu Isus Cristos nu trebuie să se înceţoşeze niciodată.
Predica de pe munte nu este un ideal, ci este o declaraţie a ceea ce se va întâmpla în mine după ce Isus Cristos va fi schimbat înclinaţia mea naturală şi va fi pus în mine o înclinaţie asemănătoare cu a Lui. Isus Cristos este singurul care poate împlini Predica de pe munte.
Dacă vrem să fim ucenici ai Lui Isus, trebuie să fim făcuţi ucenici în mod supranatural; cât timp noi ne-am fixat ca scop să fim cu orice preţ ucenicii Lui, putem fi siguri că nu suntem. „Eu v-am ales.” Aşa începe harul Lui Dumnezeu. Este o constrângere de care nu putem Scăpa; putem să nu ascultăm de ea, dar nu o putem genera. Suntem atraşi prin harul Său supranatural şi nu putem niciodată spune unde a început lucrarea Sa. Acţiunea prin care Domnul face un ucenic este supranaturală.
El nu zideşte pe nici o capacitate naturală. Dumnezeu nu ne cere să facem lucrurile care sunt uşor de făcut în mod natural; El ne cere să facem numai lucrurile pentru care suntem în chip desăvârşit potriviţi să le facem prin harul Său – şi aici apare întotdeauna şi lucrarea crucii. (TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS)
MANA DE DIMINEAŢĂ
“Căutaţi o dovadă că Hristos vorbeşte în mine……El a fost răstignit prin slăbiciune; dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel şi noi suntem slabi în El, dar prin puterea lui Dumnezeu, vom trăi împreună cu El faţă de voi.” 2CORINTENI 13:3,4
Lumea caută o dovadă a prezenţei Domnului Hristos în noi. Ea ştie că-I purtăm Numele şi că pretindem că suntem copii ai lui Dumnezeu, dar vrea să vadă în noi o dovadă vizibilă. În textul nostru apostolul răspunde la această dorinţă îndreptăţită, dar nu în felul cum ar place lumii şi inimilor noastre fireşti. Noi am dori să arătăm ceva strălucit, spectaculos; dar să nu ne lăsăm înşelaţi de gândul că succesele impresionante apreciate de lumea superficială în care trăim ar fi dovada prezenţei Domnului Hristos în noi. Aleargă oamenii după vorbitori iscusiţi şi ieşiţi din comun dar deşi îi ascultă cu plăcere şi interes, nu se vede nici o schimbare în viaţa lor.
Care este dovada că Hristos vorbeşte în noi? Este aceea manifestată în putere, când Fiul lui Dumnezeu a primit de bunăvoie smerirea şi slăbiciunea? Nicidecum! Stările acestea nu plac lumii şi inimilor noastre. “El a fost răstignit prin slăbiciune,…” deci numai această slăbiciune a crucii în noi, declanşează marea putere a Domnului Isus slăvit. El a luat asupra Lui forma unui rob. Slăbiciunea crucii L-a caracterizat de la Betleem la Golgota. Deşi ca Dumnezeu atotputernic, El a dat pilda unei totale dependenţe de Tatăl Său, pentru ca noi să călcăm pe urmele Lui. Şi în felul acesta prin tot ce făcea şi spunea, a dovedit că Dumnezeu, Tatăl Său, vorbea în El. Răstignirea Lui a fost punctul culminant al acestei slăbiciuni declanşînd puterea care a biruit moartea şi a nimicit lucrările diavolului. Iată dovada că Dumnezeu lucra şi vorbea prin El. Poate şi viaţa noastră să dea dovadă de aceasta? Slăbiciunea fizică, însoţită de viaţa de smerenie şi mai ales întărită de o adevărată părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul Său, Domnul Isus, poate să producă efecte şi binecuvântări asupra altora, din cele mai nebănuite. Slăbiciunea aceasta care vine de la Dumnezeu este mai tare decât oamenii. Să nu dorim nimic mai mult! Dacă suntem slabi în El, vom trăi împreună cu El, prin puterea lui Dumnezeu care va binecuvânta astfel de vieţi, pentru slava Lui şi pentru satisfacerea acelora care vor să vadă o dovadă că El Se manifestă în noi.
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
“Nu vă înşelaţi, Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul aceea va şi secera”. Gal. 6:7.
Cine sunt batjocoritorii? Sunt aceia care hulesc pe Dumnezeu, aceia care înjură şi neagă existenţa lui Dumnezeu. Dar şi aceia sunt batjocoritori care trăiesc după poftele lor proprii; cei care, Duminică dimineaţa sunt la Biserică, iar după masă la cârciumă. Într-un cuvânt aceia care nu trăiesc după Scriptură, sunt batjocoritori. Dacă nu răspund la chemarea lui Dumnezeu când El îmi spune să mă pocăiesc şi eu consider că nu este nevoie, sunt batjocoritor. Si ceea ce seamănă omul aceia va şi secera. Va trebui să dăm socoteală de fiecare cuvânt nefolositor. Ce soartă groaznică vor avea cei batjocoritori. Aceştia sunt oameni care seamănă pentru trup şi vor secera pierzarea; cu totul altfel este situaţia acelora care seamănă în Duh. Aceştia au bucuria lor în Scriptură şi primesc îndemnul şi îmbărbătarea: “Să nu obosim în facerea binelui”. Avem nevoie de acest îndemn. Mântuitorul spune: “Cel care mănâncă pâine cu Mine şi-a ridicat călcâiul împotriva Mea”. Lucruri asemănătoare ni se pot întâmpla şi nouă astăzi şi anume, căruia îi facem bine să-şi bată joc de noi. În asemenea cazuri avem mare nevoie de îndemnul acesta; să facem binele necontenit. Este scris: “Aşa dar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, dar mai ales fraţilor în credinţă”. Pentrucă suntem mădularele aceluiaş trup, să slujim unii altora cu darul pe care l-am primit de la Dumnezeu. Si dacă observăm binecuvântarea care însoţeşte dărnicia, atunci dăruim bucuros. Căci este scris: “Daţi şi vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va revărsa deasupra”. Ceea ce dăruieşti sau pierzi pentru Numele lui Isus, vei primi însutit înapoi. Cel care seamănă în Duh va secera din Duhul Viaţa Veşnică.
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
JERTFA A FOST PRIMITĂ
„Dacă ar fi vrut Domnul să ne omoare, n-ar fi primit din mâinile noastre arderea de tot şi darul de mâncare, nu ne-ar fi arătat toate acestea.” Judecători 13.23
Din acest răspuns al nevestei lui Manoah, dacă stăm să ne gândim, putem scoate o făgăduinţă, care se întemeiază pe faptele petrecute. Nu se poate ca Dumnezeu să descopere lui Manoah şi nevestei lui că vor avea un fiu şi în acelaşi timp să Se gândească să-i nimicească. Femeia a judecat bine şi noi putem s-o urmăm în ce priveşte judecata ei. Tatăl a primit jertfa cea mare de pe Golgota şi a mărturisit El însuşi că Şi-a găsit plăcerea în această jertfă. Cum s-ar putea acum ca El să ceară ca să murim şi noi? Ce nevoie mai este de un înlocuitor, dacă păcătosul trebuie să piară şi el? Jertfa Domnului Cristos care a fost primită, pune capăt oricărei temeri în această privinţă.
Domnul ne-a arătat alegerea noastră, înfierea noastră, unirea noastră cu Domnul Cristos, nunta noastră cu Cel Prea Iubit. Cum ar putea atunci să ne distrugă El? Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt pline de binecuvântări, care cer pentru împlinirea lor, ca noi să fim păstraţi pentru viaţa veşnică. Nu este cu putinţă dar ca Dumnezeu să ne lepede şi în acelaşi timp să-Şi împlinească făgăduinţa faţă de noi. Trecutul ne asigură de împlinirea făgăduinţei şi viitorul o confirmă încă o dată. Noi nu vom muri, ci vom trăi, căci L-am văzut pe Domnul Isus şi în El L-am văzut pe Tatăl, fiind luminaţi de Duhul Sfânt; şi prin privirea care ne dă viaţa, vom trăi totdeauna.
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
„Prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceace a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” Evr. 2,18.
Preoţia lui Isus este o arătare a grijii dumnezeieşti pentru calea noastră prin pustie. El mijloceşte în faţa lui Dumnezeu şi prin lucrarea Lui suntem ţinuţi în mod practic în starea în care am fost aşezaţi prin lucrarea Lui de mântuire. Şi, „prin urmare avem în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere ca să facă ispăşirea pentru păcatele norodului.” La dreapta lui Dumnezeu este cineva care e milos cu slăbiciunile noastre. (NU cu păcatele noastre). El pricepe tot ce ne doare, El simte cu noi în încercările, necazurile şi greutăţile noastre. Ce har minunat! Un om cu o inimă omenească desăvârşită este pe tronul lui Dumnezeu, cu El putem fi siguri de ajutor în toate nevoile şi luptele noastre, căci El a trecut prin toate acestea. Aceluia căruia i-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ, trăieşte acolo, sus, pentru noi ca să ia seama la toate încercările noastre, cum nu poate niciun om de pe pământ. Dacă am avea mai multă credinţă, atunci tot timpul ne-am alipi de El şi am deschide toată inima noastră faţă de El, aşa cum nu am face-o nici faţă de cel mai bun prieten, deoarece nimeni nu ne înţelege aşa de bine ca El. In timpurile grele de întristări şi de încercare, greutatea suferinţelor El însuşi o poate înţelege iar bucuria Lui este de a ne îmbărbăta şi de a ne lua marea greutate de pe inimă. El se roagă ca să nu se piardă credinţa noastră şi ca să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vremea de nevoie. (Vezi Evrei 4.16). In măsura în care creştem în cunoaşterea de noi înşine, dobândim o înţelepciune mai adâncă a harului şi facem cunoştinţă cu iubirea lui Dumnezeu, cu răbdarea Sa minunată faţă de slăbiciunile şi greşelile noastre, cu mila bogată cu care a avut grijă de noi. De aceea să nu ne uităm înapoi ci să mergem înainte, urcând treptele creşterii în omul din lăuntru.
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
O, Doamne, Te laud şi îţi mulţumesc pentru zilele acestei vacanţe – pentru măreţia acestei izolări aglomerate, întinderile mlăştinoase, aerul strălucitor, reconfortarea dată de natură şi dulcea întărire ce vine din învăţăturile duhovniceşti în timp ce stau deschis la harul Tău.
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«Astfel dar, după cum aţi primit pe Cristos Isus, Domnul, aşa să si umblaţi în El.» COLOSENI 2,6
Ce anume face ca umblarea cu Dumnezeu să devină nesigură şi nestatornică? Există mulţi copii ai lui Dumnezeu a căror viaţă de credinţă e aidoma unui carusel. Acum aleargă înainte fericiţi, pentru ca în clipa următoare să îi vezi resemnaţi, stând ca profetul Ilie în pustiu. Este oare Domnul nestatornic? Îi este Lui frică de ceva? Şi-a pierdut cumva puterea? Nu, niciodată! Scriptura spune despre El: «Domnul Dumnezeu este Stânca» (Isaia 26,40). Suntem înconjuraţi de un întuneric ameninţător, dar nu trebuie să ne fie teamă, deoarece umblăm cu Dumnezeul cel viu. Nu este bine să te laşi orbit de puterile întunericului, cum ar fi duhul de oboseală, irascibilitatea sau demonul autocompătimirii. David a strigat în faţa unor astfel de atacuri: «Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău» (Psalm 23,4). Motivul lipsei sale de frică a fost: «căci Tu eşti cu mine». Umblă cu Dumnezeul cel viu ca şi cum numai voi doi aţi fi în această lume! În faţa Lui până şi întunericul se preface în lumină: «căci Tu eşti cu mine».
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineaţa
“Totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.”
Romani 3:26
Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu” (Romani 5:1). Conştiinţa nu ne mai acuză. Judecata decide acum pentru păcătos, nu împotriva lui. Memoria priveşte trecutul cu adâncă durere pentru păcatele săvârşite, dar nu se teme de nici o pedeapsă viitoare. Christos a plătit datoria poporului Său până la ultimul bănuţ şi a primit chitanţa divină. Fiindcă Dumnezeu nu poate fi atât de nedrept încât să ceară plată dublă pentru o singură datorie, nici un suflet pentru care Isus a murit ca înlocuitor nu poate fi aruncat în iad. Se pare că unul dintre principiile naturii noastre luminate este credinţa că Dumnezeu este drept. Simţim că trebuie să fie aşa, şi aceasta ne produce groază la început, dar este minunat că aceeaşi credinţă că Dumnezeu este drept devine un stâlp de încredere şi pace! Dacă Dumnezeu este drept, eu, ca păcătos, singur şi fără înlocuitor, trebuie să fiu pedepsit. Dar Isus stă în locul meu şi este pedepsit pentru mine. Dacă Dumnezeu este drept, eu, ca păcătos, mă ridic prin Christos, şi nu pot fi niciodată pedepsit Dumnezeu trebuie să-şi schimbe natura înainte ca un suflet pentru care Isus a murit să aibă posibilitatea să sufere pedeapsa legii. De aceea, Isus a luat locul credinciosului, suferind mânia divină pentru tot ce trebuia să îndure poporul Său ca rezultat al păcatului; acum, credinciosul poate să triumfeze: „cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” (Romani 8:33). Nu Dumnezeu, fiindcă El a fost îndreptăţit. Nu Christos, fiindcă El a murit, „ba mai mult, El a şi înviat” (vers. 34). Speranţa mea este vie, nu fiindcă sunt păcătos, ci fiindcă sunt un păcătos pentru care Christos a murit Încrederea mea nu se întemeiază pe sfinţenia mea, ci pe faptul că, fiind nesfânt, El este neprihănirea mea. Credinţa mea nu se întemeiază pe ceea ce simt sau ştiu, ci pe ceea ce este Christos, pe ceea ce a făcut, şi pe ceea ce face acum pentru mine. Pe leul dreptăţii, fiica speranţei călătoreşte ca o regină.
Seara
„El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune.”
1 Corinteni 1:30
Intelectul omului caută odihnă, şi, prin firea lui, o caută departe de Domnul Isus. Chiar şi atunci când sunt convertiţi, intelectualii sunt gata să privească simplitatea crucii Lui Christos cu insuficient respect şi dragoste. Ei sunt prinşi în capcana în care se aflau grecii; doresc să amestece filosofia cu descoperirea. Ispita unui om rafinat şi educat este să îndepărteze de adevărurile simple ale unui „Christos răstignit” (1 Corinteni 1:23) şi să inventeze o doctrină mai „intelectuală”. Această ispită a condus biserica timpurie la gnosticism şi a sedus-o cu tot felul de erezii. Aceasta este rădăcina neologiei şi a altor lucruri elegante care, în timpurile trecute, erau şlefuite în Germania, şi care amăgesc acum atâţia membri ai clerului. Oricine ai fi, cititorule, şi oricare ar fi educaţia ta, asigură-te că nu cauţi odihnă în teologia filosofică. Poţi să primeşti învăţătura aceasta de la un mare gânditor, sau visul celălalt de la un alt învăţat; totuşi, ideile acestea sunt ca pleava faţă de grâu, în comparaţie cu adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Când este bine călăuzită, raţiunea ne învaţă abecedarul adevărului. Chiar şi aşa, descoperirile ei nu sunt sigure. In contrast, toată plinătatea înţelepciunii şi cunoaşterii se află în Christos Isus. Toate încercările creştinilor de a se mulţumi cu sistemele liberale ale teologilor unitarieni vor da greş. Adevăraţii moştenitori ai cerului se vor întoarce la marea şi simpla realitate a faptului că „Isus Christos a venit în lume ca să mântuiască pe păcătoşi” (1 Timotei 1:15). Isus satisface cel mai înalt intelect atunci când este primit prin credinţă. Departe de El, minţile celor răscumpăraţi nu vor găsi odihnă. „Frica de Domnul este începutul înţelepciunii” (Proverbe 1 1:7). „Toţi cei ce o păzesc, au o minte sănătoasă” (Proverbe 111:10).
IZVOARE IN DEŞERT
Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare?
(Psalmul 42:9)
Dragul meu credincios, poţi tu să răspunzi la întrebarea de mai sus? Poţi tu găsi vreun motiv pentru care eşti atât de des întristat în loc să fii bucuros? De ce îngădui minţii tale să se ocupe cu gândurile negre? Cine ţi-a spus că noaptea nu se va face niciodată zi? Cine ţi-a spus că iarna nemulţumirii tale va continua de la ger la ger şi de la zăpadă, gheaţă şi grindină la şi mai multă zăpadă şi mai puternice furtuni ale disperării?Nu ştii că ziua apare după noapte, ploile înlocuiesc seceta, şi primăvara şi vara vin după iarnă? Deci, nădăjduieşte! Nădăjduieşte întotdeauna, pentru că Dumnezeu nu te va părăsi! Charles H. Spurgeon
El a fost mai bun pentru mine decât toate speranţele mele;
El a fost mai bun decât toate temerile mele;
El a făcut un pod din lucrările mele distruse,
Şi un curcubeu din lacrimile mele.
Valurile furtunoase care au marcat cărarea mea pe ocean,
L-au purtat pe Domnul meu pe creasta lor;
Când trăiesc zilele marşului meu prin pustie,
Pot să mă bizui pe dragostea Lui pentru odihnă.
El mi-a golit mâinile de comorile agonisite,
Şi mi-a descoperit legământul dragostei Lui,
N-a existat nici o rană în inima mea bolnavă,
Pe care balsamul răsuflării Lui să n-o fi vindecat.
O, adevărată şi cu măsură a fost disciplina Lui dureroasă,
Cu înţelepciune, care ne-a învăţat şi ne-a încercat,
Până când sufletul pe care El l-a căutat s-a încrezut în El,
Şi în nimic altceva de pe pământ.
El mi-a arătat cărările pe care nu le puteam vedea,
Prin căi pe care nu le cunoşteam;
Cele întortocheate erau drepte, şi cele denivelate erau netede
Când Îl urmam numai pe Domnul singur.
Îl laud şi acum pentru palmierii plăcuţi,
Şi izvoarele de pe drumul deşertului,
Pentru stâlpul luminos de foc din timpul nopţii,
Şi pentru adăpostul oferit de nor în timpul zilei.
Niciodată nu îndrăgim mai mult o promisiune a dragostei
Ca în cea mai întunecată zi din viaţa noastră;
Înţeleg din trecut că viitorul meu va fi
Cu mult mai bun decât toate temerile mele.
Ca vasul de aur al manei din pustie,
Păstrat împreună cu toiagul înflorit,
În toată siguranţa în chivot, cu legea Domnului,
Aşa este legământul purtării de grijă al Dumnezeului meu.
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Ieremia 22.1-12
La porunca Domnului, Ieremia este tot aşa de gata să meargă la palatul imperial, cum a fost şi când a trebuit să se ducă la umila locuinţă a olarului. Misiunea sa este şi de data aceasta dificilă, pentru că este vorba de a-l preveni şi de a-l îndemna personal pe însuşi împăratul lui Iuda. A da mărturie în faţa unui superior este un exerciţiu frecvent întâlnit în practica credinciosului tânăr: dacă se va sprijini pe Domnul, va fi întotdeauna întărit şi binecuvântat când va face aceasta (citiţi şi Fapte 26.22).
Dumnezeu i-a promis odinioară lui David că urmaşii săi nu vor fi lipsiţi „de un bărbat pe tronul lui Israel” (1 împăraţi 2.4) cât timp vor lua aminte la calea lor şi vor umbla înaintea Lui în adevăr şi cu toată inima. Vai, nici Şalum (sau Ioahaz, vezi 2 împăraţi 23.31,32), nici fraţii acestuia, Ioiachim şi Zedechia, nici Conia (loiachin) nu au îndeplinit această condiţie! Astfel ei vor fi cei din urmă patru regi din dinastia lui David, înainte de risipirea poporului. În aceste capitole, 21 şi 22, fiecare dintre ei este condamnat nominal pentru propriile fapte. Niciunul nu va putea spune că suportă consecinţele păcatelor predecesorilor săi (comp. cu cap. 31.29), după cum tot niciunul nu va putea spune că nu a fost avertizat, deoarece slujba profetului s-a prelungit sub domniile tuturor acestora (cap. 21.7; 22.11,18,24).
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Filipeni 2:5-11
MODELUL DESĂVÂRŞIT
Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Cristos. 1 Corinteni 11:1
Când ne punem încrederea în Cristos pentru a fi mântuiţi, primim o nouă viaţă şi un nou destin. Înaintea lui Dumnezeu suntem îmbrăcaţi în neprihănirea desăvârşită a lui Cristos. Totuşi în viaţa noastră de zi cu zi, a învăţa să călcăm pe urmele lui Cristos cere timp. Dacă ne aţintim privirile asupra Lui şi umblăm în ascultare de voinţa Sa, devenim din ce în ce mai asemănători cu El şi aducem onoare şi glorie numelui Său.
In cartea sa „Cum să începi viaţa creştină”, George Sweeting ne relatează această povestire: „într-un oraş italian există o statuie a unei fete din Grecia cu o faţă frumoasă, un trup plin de graţie, şi o expresie nobilă. Într-o zi, o fată săracă de la ţară s-a oprit în faţa statuii. A stat multă vreme admirând-o, după care s-a dus acasă s-a spălat pe faţă şi şi-a pieptănat părul. A doua zi s-a dus din nou în faţa statuii admirând-o îndelung, după care s-a dus iarăşi acasă. De data aceasta şi-a cârpit hainele zdrenţuite. Zi de zi fata se schimba treptat, fiinţa ei devenea din ce în ce mai graţioasă şi faţa îi căpăta trăsături tot mai alese, până când, în mare măsură, înfăţişarea ei reflecta faimoasa statuie. A fost transformată în înfăţişare!” Sweeting comentează: „Tot la fel, omul spiritual trebuie în fiecare zi să caute să se potrivească cu chipul desăvârşit al Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos”. În timpul cât a fost pe pământ, Domnul nostru S-a arătat umil, iubitor, plin de răbdare, iertător, plin de spirit de sacrificiu, milos, supus, ascultător, curajos şi sfânt. Nu e de mirare că Pavel a spus că el călca pe urmele lui Cristos. Domnul este modelul nostru desăvârşit. – R.W.D.
Să fiu ca El sfânt şi fără de păcat,
Cu duhul blând şi cugetul curat.
Mai mult ca Isus zilnic sunt
Umplut de Duhul Lui cel Sfânt. – Ellsworth
Copiii lui Dumnezeu ar trebui să fie recunoscuţi după o asemănare tot mai mare cu Tatăl lor ceresc
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
„Toate Miau fost date de Tatăl Meu; și nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, în afară de Tatăl; nici pe Tatăl nuL cunoaște deplin cineva, în afară de Fiul și de acela căruia vrea Fiul să iL descopere. Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Pentru că jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.” Matei 11.2730
Ce uimitor este să auzi de pe buzele Împăratului împăraților aceste cuvinte: „Eu sunt blând și smerit cu inima“! Ce contrast între El și cei care caută onoruri împărătești! Aceste cuvinte rostite arată clar că Domnul Isus are calitățile morale necesare pentru a fi Împăratul ales de Dumnezeu.
Domnul, înainte săȘi înceapă domnia publică asupra întregii lumi, declară deja că toate lucrurile Iau fost date de Tatăl. Astfel, El este nu numai Împăratul lui Israel, ci Împăratul împăraților. El este mai mult decât Împărat – este Fiul Tatălui și, ca atare, demnitatea și gloria care Îi aparțin depășesc cu mult înțelegerea creaturilor Sale. „Nimeni nu cunoaște pe Fiul, afară de Tatăl“ și, de asemenea, „Nimeni nu cunoaște pe Tatăl, afară de Fiul“ și, adaugă El în har, „afară de Cel căruia vrea Fiul să iL descopere“. Toți credincioșii, prin revelația dată lor de către Fiul, au o cunoaștere reală și vie a Tatălui.Invitația Domnului Isus de a oferi odihnă tuturor celor trudiți și împovărați este deopotrivă frumoasă și uimitoare. Sunt unii care se trudesc săși corecteze firea păcătoasă și sunt alții împovărați de suferința și de păcatul din jurul lor. Povara este prea grea pentru a fi purtată. Doar El o poate purta pentru ei, dacă acceptă să vină la El. El este pe deplin accesibil, așa cum niciun împărat nu este. Nu tânjim noi după compasiunea Lui plină de dragoste? L. M. Grant
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
„Doamne, ascultă-mi rugăciunea … Pleacă-Ți urechea spre mine, când strig! Ascultă-mă degrabă! Căci zilele mele pier ca fumul, și oasele îmi ard ca un tăciune.” Psalmul 102.1-3
Titlul acestui psalm este: „O rugăciune a unui nenorocit, când este doborât de întristare și își varsă plângerea înaintea Domnului“. Acest psalm se referă în mod deosebit la Domnul Isus. El a fost în adevăr un „om al durerii și obișnuit cu suferința“ (Isaia 53.3).
El a fost Cel ce a suferit, ale cărui zile „pier ca fumul“, a cărui inimă „se usucă întocmai ca iarba“. El a fost singur ca „pelicanul din pustiu“, „ca pasărea singuratică pe un acoperiș“ (versetele 3, 4, 6 și 7).
Hristos a fost lepădat de poporul Său, iar acest psalm exprimă profetic sentimentele inimii Lui – cât de adânc a simțit El necazul de a fi singur într-o lume, unde totul era în contradicție cu voia Tatălui Său!
Această singurătate a simțit-o Domnul în mod deosebit în grădina Ghetsimani, când ucenicii Săi n-au putut nici măcar o oră să vegheze cu El. Acolo vedem și lacrimile Sale, despre care se spune aici: „Mănânc țărână în loc de pâine și îmi amestec lacrimile cu băutura“ (versetul 9).
În Evrei 5.7 citim că Fiul lui Dumnezeu, „în zilele vieții Sale pământești, a adus rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte …“.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DACĂ ÎNJOSESTI, VEI FI ÎNJOSIT
„Mângâiați-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii…” (1 Tesaloniceni 5:11)
Pentru astăzi am patru întrebări la care te rog să răspunzi:
1) Se simt mai bine cei din jurul tău după ce au petrecut un timp cu tine?
2) Așteptările tale sunt atât de mari, încât te concentrezi asupra slăbiciunilor lor și nu asupra calităților lor?
3) Când cineva vorbește de bine o altă persoană de care nu-ți place în mod deosebit, simți nevoia de a strecura o remarcă malițioasă?
4) Ești atât de nesigur de propria-ți valoare, încât te simți bine cu tine însuți numai dacă îi pui la punct pe ceilalți?
Ei bine, cum te-ai descurcat la acest test? Dacă l-ai picat, este cazul să petreci timp cu Dumnezeu în rugăciune și să-i ceri să te ajute să-ți schimbi atitudinea, dar și vorbele care îți ies din gură. Pavel spune: „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.” (Efeseni 4:29) Vorbele sunt asemenea unui ciocan: ele pot fi folosite pentru a zdrobi, pentru a modela, pentru a fixa sau pentru a întări. Totul depinde de persoana care mânuiește ciocanul! E la fel de ușor să faci parte din echipa constructorilor sau din echipa demolatorilor.
Fă-ți un obicei din a-ți încuraja familia și prietenii. Spune-i soției tale că ea este singura femeie din lume pentru care ai ochi (bineînțeles, dacă acesta este adevărul! Iar dacă nu, propune-ți să fie!). Exprimă-ți aprecierea pentru grija pe care ți-o poartă soțul și pentru spiritul său responsabil. Laudă-l pe copilul tău adolescent pentru că fuge de droguri și de alcool. Mulțumește-le prietenilor tăi pentru că îți păstrează secretele! Acceptă-i pe oameni așa cum sunt și rezistă ispitei de a „repara” mereu câte ceva la ei. Nu uita, te bucuri de ei doar pentru o scurtă perioadă de timp!
„A venit Învăţătorul şi te cheamă.” 