„Aşa că, dacă îți aduci darul la altar şi acolo în aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul.”
Matei 5:23-24
Chemarea la pregătire
Este uşor să ne imaginăm că vom ajunge cândva să fim desăvârşiţi şi pregătiţi, dar pregătirea nu se face deodată, ea este un proces susţinut. E periculos să rămâi la nivelul experienţei actuale. Viaţa creştina cere pregătire şi iarăşi pregătire. Tânărul creştin este repede atras de sentimentul sacrificiului.
Omeneşte vorbind, ceea ce ne mână spre Isus Cristos este sentimentul eroismului din noi; dar cercetarea atentă făcută de cuvintele Domnului nostru pune deodată la încercare acest val de entuziasm. „Du-te întâi de împacă-te cu fratele tău.” Acest du-te, pe care-l cere pregătirea, înseamnă să ne lăsăm cercetaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Sentimentul sacrificiului eroic nu este suficient. Lucrul pe care-l detectează Duhul Sfânt în tine este înclinaţia ta naturală care nu poate fi niciodată de folos în slujba Sa. Numai Dumnezeu poate detecta această înclinaţie din tine. Ai ceva de ascuns faţă de Dumnezeu? Dacă ai, lasă-L pe Dumnezeu să te cerceteze cu lumina Sa. Dacă e vorba de păcat, mărturiseşte-l, nu admite doar existenţa lui. Eşti gata să-L asculţi pe Domnul şi Stăpânul tău, oricâtă umilinţă ar aduce aceasta dreptului asupra propriei tale persoane? Nu lepăda niciodată judecata Duhului Sfânt asupra unui lucru. Dacă ea este destul de importantă pentru Duhul lui Dumnezeu ca să ţi-o aducă în minte, înseamnă că acela este lucrul pe care l-a detectat El. Tu căutai să renunţi la un lucru mare. Dumnezeu îţi vorbeşte de un lucru mic, dar în spatele căruia se înalţă marea citadelă a îndărătniciei. „Nu voi renunţa la dreptul asupra propriei mele persoane!” -exact la ceea ce Dumnezeu vrea să renunţi dacă vrei să fii un ucenic al Lui Isus Cristos. (TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS)
MANA DE DIMINEAŢĂ
“Preaiubiţilor, dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.” 1 IOAN 4:11
Cel mai bun lucru în viaţa unui adevărat creştin este de a învăţa să iubească. Este foarte adevărat că viaţa cu toate experienţele ei este chiar o şansă de a învăţa iubirea. Lecţia aceasta ne-a fost deja prezentată în Scriptură în multe locuri şi în diferite aspecte şi în Vechiul cât şi în Noul Testament. Dar cuvintele personale ale Domnului Isus sunt cele mai concludente: “Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu…” şi El o spune ca pe o poruncă nu ca pe un sfat cu caracter facultativ. Noi nu am venit în lumea aceasta ca să ne îmbogăţim, să câştigăm putere şi prestigiu, să devenim învăţaţi sau să facem lucruri mari în orice privinţă ar fi. Nu suntem aici numai să ne străduim în activităţile noastre zilnice oricât de drepte şi de necesare ar fi ele. Nu suntem aici numai ca să predicăm Evanghelia, să mângâiem în necaz, să vizităm pe bolnavi şi să împlinim fapte de caritate. Toate acestea sau fiecare din aceste lucruri, pot face parte din datoriile noastre care să umple activitatea noastră umană şi sunt de dorit, ele făcând parte din tot ce poate cuprinde înţelesul de “om”. Dar în toate ocupaţiile noastre, adevăratul scop al vieţii pe care trebuie să-l urmărim totdeauna şi cu tot dinadinsul, dacă am înţeles adevăratul sens al vieţii, este de a învăţa să iubim, să creştem în dragoste şi aceasta să formeze caracterul nostru de ucenici ai Domnului Isus care ne oferă adevăratul înţeles şi model de ceea ce înseamnă a iubi. Putem să învăţăm arta cea mai frumoasă a vieţii – muzică, pictură, literatură sau ştiinţele cele mai înalte şi profesiunile cele mai instructive, putem să fim angrenaţi şi devotaţi în cele mai alese şi nobile activităţi, dar dacă în toate acestea nu învăţăm dragostea, şi nu devenim, ca un efect al iubirii, mai tandri în duh şi în fapte, ne lipseşte adevăratul sens de a trăi. Dacă în mijlocul tuturor datoriilor noastre, a grijilor, încercărilor, bucuriilor şi necazurilor, nu creştem zi de zi în blândeţe, în amabilitate, în altruism şi în gingăşie şi în orice ar putea să izvorască din dragoste, nu am învăţat marea lecţie, în această şcoală a vieţii, pe care Domnul Isus însuşi ne-a prezentat-o în viaţa Sa, în cei trei ani şi jumătate ai lucrării Lui misionare pe pământ. Dumnezeu în îndurarea Lui cea foarte mare, ne-a arătat ce însemnează a iubi cu adevărat, în Persoana singurului Său Fiu pe care L-a dat la moarte pentru noi. Nu este altă cale de a învăţa iubirea decât de a privi necurmat la Domnul Isus şi de a-L urmări în toate amănuntele vieţii Lui pământeşti, şi apoi de a mă întreba: Doamne, iubesc eu ca Tine? Dacă ne-am pune această întrebare cu toată sinceritatea vom fi nevoiţi să plecăm capul ruşinaţi. Dumnezeu ne-a format, păcatul ne-a deformat dar Hristos ne-a transformat. Fie ca această transformare să se reflecte şi în asemănarea noastră cu El în ce priveşte faptul de a iubi cum a iubit El.
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
“Vai de cei ce numesc răul bine şi binele rău, care spun că întunericul este lumină şi lumina este întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă şi dulceaţa în loc de amărăciune”! Isaia:5:20.
Noi trăim asemenea zile şi va fi şi mai rău. Vedem că toate se îndreaptă cu paşi repezi spre sfârşit. După cum stau bisericile, putem spune: nu mai durează mult şi Anticristul va lua loc în ele, proclamându-se Dumnezeu. Acest lucru este vizibil la catolici şi reformaţi. Se putea citi într-un ziar cum într-o Biserică din Italia a fost schimbat un portret al lui Hristos cu cel al lui Mussolini. Tatăl nostru ceresc a ştiut toate acestea şi le-a prezis, iar cel care are ochi deschişi poate vedea cum se împlinesc toate. De câte ori citim “Vai pentru toţi aceia care spun binelui rău şi răului bine”. “Vai de cei care aleargă dis-de-dimineaţă după băuturi ameţitoare şi stau până noaptea târziu şi se înfierbântă de vin! Harpa şi lira, toba, flautul şi vinul sunt oaspetele lor; dar nu iau seama la lucrarea Damului şi nu văd lucrul mâinilor Sale”. De aceea vor avea parte de judecată groaznică: cei bogaţi şi săraci împreună cu oamenii de rând, toţi laolaltă. “Vai de cei care trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii şi păcatul cu hăţurile unei căruţe şi zic: să-şi grăbească şi să-şi facă iute lucrarea, ca s-o vedem. Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel şi să se aducă la îndeplinire ca s-o cunoaştem!” Astfel vorbesc ei batjocoritor zicând răului bine şi binelui rău, socotindu-se înţelepţi şi pricepuţi. Dar vai de aceia care se socotesc înţelepţi şi pricepuţi şi nu se pleacă înaintea Cuvântului acelui Atotputernic! Cu groază vor culege şi mânca roada faptelor lor.
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
RÂUL DĂTĂTOR DE VIAŢĂ
„Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge râul…” Ezechiel 47.9
Apele vii din vedenia prorocului Ezechiel, curgeau în Marea Moartă şi aduceau viaţă până şi în acest loc cu apă stătătoare. Acolo unde curge harul, vine întotdeauna peste tot şi imediat viaţă duhovnicească. Harul vine în chip desăvârşit din viaţa lui Dumnezeu, care îl îndrumă aşa cum malurile îndrumă cursul apei dintr-un râu. Pe oriunde trece harul, el nu aşteaptă să vadă cum curge viaţa, ci el însuşi zămisleşte această viaţă prin undele sale dătătoare de viaţă. Oh, fie ca acest râu al harului să curgă pe toate străzile noastre şi să umple toate fundăturile; să ajungă până la casa mea şi să se ridice până acolo încât să umple toate odăile casei. Doamne, fă Tu ca această apă vie sa vină peste familia mea şi peste prietenii mei, dar să nu treacă fără să mă atingă şi pe mine. Eu am băut deja din ea, aşa socotesc, dar aş vrea să înot în ea şi să mă afund tot mai mult în această apă vie! O, Mântuitorul meu, îmi trebuie o viaţă din belşug. Vino, Te rog, la mine, până când fiecare părticică din fiinţa mea va fi înviorată. Dumnezeule viu, Te rog umple-mă cu viaţa Ta! Eu sunt sărac şi uscat ca un lemn. Vino, Doamne şi fă-mă să trăiesc astfel, încât la fel ca şi toiagul lui Aron să pot aduce flori şi roade spre slava Ta. Întăreşte-mă, pentru dragostea Fiului Tău Isus!
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
„El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui.” Evr. 5,7.
Moartea din care Dumnezeu a înviat pe Fiul Său prea iubit, este moartea de cruce, moartea care avea ca urmare judecata lui Dumnezeu peste păcat. Aici ne este prezentată taina Persoanei Fiului lui Dumnezeu în nemărginita ei mărime, care este de neânchipuit pentru mintea omenească. Hristos de bună voia Lui şi-a dat viaţa şi a luat-o înapoi în măreţia şi puterea Persoanei lui dumnezeieşti. Dar în acelaş timp trebuia să moară pentru noi ca înlocuitor. Trebuia să suporte moartea ca judecată dreaptă a lui Dumnezeu pentru păcat. Toate cerinţele sfinţeniei şi dreptăţii lui Dumnezeu trebuiau să fie împlinite prin Omul Isus Hristos. El a aplecat capul sub loviturile mâniei lui Dumnezeu. Deoarece a luat locul păcătosului a trebuit să moară ca să poată aduce mântuirea potrivit cu gândul lui Dumnezeu. Domnul Isus Hristos ştia în ce postură e omul păcătos. El era pregătit să suporte toate urmările acestei stări. Domnul Isus s-a supus şi a ascultat în totul. El era desăvârşit în ascultarea şi dependenţa faţă de Dumnezeu. Aceasta e „ascultarea Lui” pentru care a fost înălţat. Dumnezeul cel sfânt trebuia să-şi menţină dreptatea Lui chiar şi faţă de cei care încălcau legile Lui şi care au păcătuit împotriv Lui călcând în picioare slava Sa. Judecata lui Dumnezeu a coborât peste Acela care a stat în locul păcătoşilor. Slavă, mărire şi adorare pentru dragostea Lui fără margini! Nimic nu poate să preamărească mai mult Numele lui Dumnezeu ca o simţire plină de mulţumire şi de adorare din partea creştinilor. Am ajuns şi noi în această stare sfântă plini de adorare faţă de Dumnezeul şi Tatăl nostru?
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
O, Doamne, îţi mulţumesc pentru plinătatea tonusului şi a sănătăţii pe care Tu ne-o dai în aceste zile. Continuă să faci aceasta, o, Doamne. Scapă-ne de toate emoţiile false, de sentimentalism şi tristeţe şi binecuvântează pe fiecare din noi azi cu vigoare şi bucurie.
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa.» DEUTERONOM 31,6
Ce minunat! Însuşi veşnicul şi atotputernicul Dumnezeu te strigă şi-ţi spune că nu trebuie să-ţi fie frică, deoarece El vrea să te însoţească la fiecare pas. Ce este umblarea cu Dumnezeul cel veşnic? Dacă El nu ne-ar fi promis că doreşte să meargă alături de noi nu aş avea curajul să spun nimic despre acest lucru. Este greu să umbli cu El, cu Dumnezeul cel veşnic. A umbla nu înseamnă numai a înainta, ci şi a ţine pasul cu El. Păstrarea cadenţei vine din liniştea interioară, din pacea cu El. Dacă există dezacord între Dumnezeul cel viu şi realitatea spirituală din sufletul tău, dacă s-au interpus păcate între tine şi El, atunci nu poţi ţine pasul. Atunci mergi ori prea repede, ori prea încet. În Amos 3,3 este scris: «Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?» Altfel spus, condiţia de bază să poţi umbla cu Dumnezeu este să devii una cu El – una cu Cel sfânt -prin Domnul Isus Cristos şi prin sângele Său vărsat. Doar atunci descoperi minunea binecuvântării de a fi purtat pe braţe de către Dumnezeu.
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineaţa
Îmi era ruşine să cer împăratului o oaste de însoţire şi călăreţi, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmaşului pe drum, căci spusesem împăratului: Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei ce-L caută, dar puterea şi mânia Lui sunt peste toţi cei care-L, părăsesc”.Ezra 8:22
Din multe motive, un convoi ar fi fost preferabil unei cete de pelerini, dar o ruşine sfântă nu i-a permis lui Ezra să îl ceară. El se temea că regele va considera declaraţia lui de credinţă ipocrizie, sau îşi va imagina că Dumnezeul lui Israel nu este în Stare să-Şi păzească proprii închinători. El nu putea să se sprijine pe un braţ de carne într-o chestiune care ţinea de Domnul; de aceea, caravana a pornit fără protecţie vizibilă, păzită de Cel care este sabia şi scutul poporului Său. Mă tem că puţini credincioşi simt această gelozie sfântă pentru Domnul. Chiar şi cei care, într-o anumită măsură, păşesc prin credinţă, sunt tulburaţi Ocazional de pofte şi cer ajutor de la oameni. Este o mare binecuvântare să nu ai stâlpi şi proptele, şi să te sprijini pe Stânca Veacurilor, întemeiată pe Domnul însuşi. Oare vom căuta ajutorul statului pentru biserică, ştiind că Domnul este dezonorat atunci când cerem ajutorul Cezarului? De parcă Domnul nu ar putea susţine nevoile propriei Sale cauze! O să alergăm la prieteni şi la rude după ajutor, dacă ne amintim că Domnul este slăvit atunci când ne sprijinim numai pe braţul Său? Suflete, aşteaptă-L pe Dumnezeu. „Dar”, va spune cineva, „nu există mijloace?” Cu siguranţă că sunt; dar greşeala noastră constă uneori în neglijarea lor. Mult mai adesea, izvorăşte din faptul că ne punem încrederea în ele în loc să ne încredem în Dumnezeu. Puţini sunt cei care neglijează braţul creat, dar mulţi păcătuiesc încrezându-se prea mult în el. Învaţă, dragă cititorule, să-L slăveşti pe Domnul, lăsând deoparte alte mijloace, atunci când folosirea lor dezonorează numele Domnului.
Seara
Adormisem, dar inima îmi veghea.Cântarea Cântărilor 5:2
Paradoxurile abundă în experienţa creştinului. Textul nostru ne furnizează exemplul unuia: soţia adormise, dar totuşi era trează. Singurul care poate rezolva enigma credinciosului este cel care ară cu juninca experienţei (vezi Jud. 11:11-18). Mi-ar plăcea să întăresc două puncte din textul de seară: o adormire plină de jale şi o trezire plină de speranţă, adormisem”. Deşi păcatul locuieşte în noi, putem deveni slabi în îndatoririle sfinte, leneşi în disciplinele religioase, plictisiţi în bucuriile spirituale, vlăguiţi şi neglijenţi. Aceasta este o stare ruşinoasă pentru cel în care locuieşte Duhul; este extrem de periculoasă. Chiar dacă fecioarele înţelepte adorm uneori, este timpul să se scuture de amorţeala leneviei. Mă tem că mulţi credincioşi îşi pierd puterea, aşa cum şi-a pierdut Samson părul, în timp ce dorm în poala securităţii fireşti. Intr-o lume care moare în jurul nostru, este o cruzime si dormi. Cu veşnicia bătându-ne la uşă, este o nebunie. Totuşi, nici unul dintre noi nu este treaz de-a binelea. Câteva tunete ne-ar prinde bine. Este posibil să le simţim sub forma războiului, pierderilor personale sau necazurilor, dacă nu ne trezim singurii O, dacă am putea să părăsim pentru totdeauna patul uşurătăţii fireşti şi să ieşim în întâmpinarea Mirelui cu lămpile aprinsei „Inima îmi veghea”. Acesta este un semnal fericit. Viaţa nu a fost stinsă, deşi a fost mult înăbuşită. Atunci când inimile noastre renăscute luptă împotriva greutăţii naturale, ar trebui să fim recunoscători harului suveran care menţine un strop de vitalitate în „acest trup de moarte” (Romani 7:24).
Isus va auzi inimile noastre, le va ajuta şi le va vizita, fiindcă vocea inimii care veghează este într-adevăr vocea Prea Iubitului nostru, care ne spune „deschide-mi” (Cânt 5:2).Zelul sfânt va deschide cu siguranţă uşa,
O, binecuvântată milă! El stă la uşa încuiată
Cu inima zdrobită, şi fruntea-nsângerată;
Din suflet îmi alungă-orice păcat
Şi Il invit să intre, imediat
IZVOARE IN DEŞERT
Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.(Fapte 16:7)
Ce lucru ciudat pentru Domnul să le interzică, pentru că ei mergeau în Bitinia ca să facă lucrarea lui Hristos! Şi uşa era închisă înaintea lor de Duhul lui Hristos.Au fost timpuri când şi eu am experimentat acelaşi lucru. Uneori am fost întrerupt de la ceea ce părea a fi o lucrare foarte prosperă. Şi câteodată, a venit împotrivirea şi m-a forţat să dau înapoi, sau a venit boala şi m-a forţat să mă odihnesc într-un loc izolat.În acele timpuri, era dificil pentru mine să-mi las lucrarea neterminată, când eu credeam că era o slujbă făcută prin puterea Duhului Său. Dar în final îmi aminteam că Duhul nu cere numai o slujbă de lucrare, ci şi o slujbă de aşteptare. Am ajuns să înţeleg că în împărăţia lui Hristos nu sunt numai momente de acţiune, ci şi momente de reţinere de la acţiune. Şi de asemenea am ajuns să învăţ că un loc de izolare este deseori cel mai folositor loc dintre toate în această lume diversă. Recolta lui este mult mai bogată decât sezoanele în care grâul şi vinul sunt cel mai din belşug. Deci am învăţat să-I mulţumesc binecuvântatului Duh Sfânt că multe frumoase Bitinii a trebuit să fie părăsite fără o vizită din partea mea.Dragă Duhule Sfânt, dorinţa mea este să fiu condus de Tine. Cu toate acestea, oportunităţile mele de a fi folositor par să mă dezamăgească, pentru că astăzi uşa pare deschisă spre o viaţă de slujire pentru Tine, dar mâine se închide înaintea mea tocmai când vreau să intru. Învaţă-mă să văd o altă uşă chiar în mijlocul inactivităţii acelui moment. Ajută-mă să găsesc, chiar în zona slujirii în care Tu ai închis o uşă, o nouă intrare în slujba Ta. Inspiră-mă cu cunoştinţa că un om poate uneori să fie chemat să slujească nefăcând nimic, stând liniştit şi aşteptând. Şi când îmi aduc aminte de puterea „susurului [Tău] blând“ (1 Împăraţi 19:12), nu mă voi plânge că uneori Duhul nu-mi îngăduie să merg. George Matheson
Când nu pot să-nţeleg îndemnul Tatălui meu,
Ce pare să nu fie decât o soartă rea şi crudă,
Încă aud acel susur blând şoptind mereu,
Dumnezeu lucrează,Dumnezeu e credincios, AŞTEAPTĂ NUMAI.
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Ieremia 21.1-14
Profeţiile lui Ieremia nu ne sunt consemnate în ordinea în care au fost ele rostite. Cea de faţă ne poartă în vremea celui din urmă împărat al lui Iuda. Atacat de temutul său vecin, Nebucadneţar, împăratul Zedechia trimite doi soli la profet, pentru a-l ruga să-L consulte pe Domnul: era cel mai bun lucru pe care, de fapt, îl putea face. În realitate însă, el şi poporul căutau eliberarea fără ca mai întâi să se pocăiască: trândăveau prin ignorarea acestei condiţii, peste care, de altfel, nu se putea trece, din moment ce Dumnezeu nu o dădea pe una fără cealaltă (eliberarea fără pocăinţă). După toate câte anunţase Ieremia în capitolele precedente, o asemenea cerere era aproape o neruşinare şi de aceea Domnul este nevoit să le răspundă cu toată asprimea. Nu numai împăratul Babilonului va lupta împotriva lui Iuda, ci Însuşi Domnul: va lovi cu o ciumă mare oamenii şi animalele, precum odinioară turmele Egiptului (Exod 9.1-7). Totuşi, pe lângă acest drum al morţii, încă rămânea pentru acest popor un drum al vieţii… care însă cerea în mod obligatoriu recunoaşterea păcatelor şi supunerea faţă de voia lui Dumnezeu. Acest drum este încă deschis: ne-am angajat fiecare dintre noi pe el?
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Faptele 16:16-34
O INIMĂ CE CÂNTĂ
Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, si cântau cântări de laudă lui Dumnezeu… Fapte 16:25
Pavel şi Sila erau într-o stare jalnică. Stăteau în temniţa dinăuntru, cu spatele sângerând după bătaia crudă şi cu picioarele strânse în butuci. Cu toate acestea nu se plâng, ci se roagă – nu oftează ci cântă! Aşa se întâmplă atunci când credinţa triumfă asupra circumstanţelor – când bucuria spirituală dă biruinţă în suferinţe fizice. Trupul poate fi întemniţat dar sufletul mântuit, nu. El poate zbura deasupra necazurilor prin puterea lui Cristos. Harul lui Dumnezeu rupe legăturile necazului şi poate să-i conducă pe alţii spre lauda şi slăvirea Aceluia care dăruieşte bucurie eternă. Un creştin, pe nume Robinson, trebuia să coboare într-o mină de
cărbuni pentru a aduce nişte informaţii de la un miner. Când a ajuns jos, a întrebat pe unul din mineri cum ar putea să-l găsească pe acel om. „O, nu vei avea nici o dificultate, a spus omul, cu siguranţă că îl veţi găsi cântând”. În timp ce Robinson înainta de-a lungul galeriilor întunecoase ale minei, se gândea că acest om trebuie să cânte unul din acele imnuri sumbre, ca de exemplu: „Valea umbrei morţii m-ameninţă iar”. N-a mers mult, când a auzit în schimb o voce veselă cântând cu bucurie: „în ţara unde curge laptele şi mierea / A mea e bogăţia întregului ţinut / Aici străluce pururi ziua fericită / Şi noaptea mea de patimi pe veci a dispărut”. Harul lui Dumnezeu schimbă noaptea în zi şi durerea în cântare. Doamne, dăruieşte-ne inimi ce cântă! H.G.B.
Prin tumultul luptei mari şi grele
Aud mereu un cântec, dulce, sfânt
Şi-n suflet îmi răsună-al lui ecou,
Cum aş putea să tac şi să nu cânt? Lowry
Credinţa în bunătatea Lui Dumnezeu dă tărie sufletului şi o cântare inimii.
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
Isus deci, ridicânduȘi ochii și văzând că o mare mulțime venea spre El, ia zis lui Filip: „De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce aceștia?“. Dar spunea aceasta ca săl încerce, pentru că El știa ce avea de gând să facă. Ioan 6.5,6
Nu numai că ucenicii nu aveau resurse, dar nici nu se încredeau în Domnul că El lear putea furniza. Filip și ceilalți ucenici ajunseseră la sfârșitul posibilităților lor, însă, din nefericire, nu și la începutul încrederii lor în Domnul, așa că soluția lor a fost ca mulțimile să fie trimise săși găsească de mâncare. Domnul însă a spus: „Dațile voi de mâncare“, iar ei au descoperit că tot ceea ce aveau erau cinci pâini și doi peștișori. Totuși, cinci pâini de orz și doi peștișori, plus Hristos, însemnau suficiente resurse pentru oricât de multe persoane.
Mulți ucenici astăzi sunt precum ucenicii de odinioară. Ei nu cunosc resursele puse la dispoziția lor, căci niciodată nu sau folosit de ele. La fel ca văduva din Sarepta, ei au doar puțină făină și puțin untdelemn, insuficient chiar și numai pentru ei înșiși, darămite și pentru alții (1 Împărați 17.712). Însă ziua în care văduva a ieșit pentru a strânge două lemne ca să pregătească ultima masă, iar apoi să moară, acea zi a reprezentat începutul unei noi vieți și a unei noi experiențe. Cuvântul omului lui Dumnezeu ia schimbat obiectivul. „Nu te teme“, ia spus el, „fămi mie mai întâi …“ (1 Împărați 17.13). Harul șia început cu blândețe lucrarea în ea, iar credința ei sa întărit tot mai mult. Din ziua aceea, ea a descoperit că avea resurse inepuizabile; prin urmare, foametea sa încheiat pentru ea. Nevoile ei au fost împlinite din belșug, iar ea a devenit un canal de binecuvântare și pentru alții. Aceasta este exact ceea ce Domnul dorește pentru ai Săi în ziua de astăzi. Având făina și untdelemnul, adică pe Hristos ca viață a noastră și Duhul Sfânt ca putere a ei, deși trăind întro lume a foametei, a secetei și a morții, putem totuși să fim canale ale binecuvântării pentru alții. L. Laurenson
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
… Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru? Psalmul 77.13
Titanic. Nenorocirea bine-cunoscută din istoria navigației a avut loc în 15.04.1912. Uriașul vapor de lux Titanic (270 m lungime, 51.000 cai-putere), care se credea că este de nescufundat, s-a lovit la prima călătorie de un ghețar și s-a scufundat. Peste 1.500 pasageri și-au găsit moartea în valurile înghețate ale Atlanticului de Nord.Bismarck. Crucișătorul de luptă (1939, 250 m lungime, 150.000 cai-putere) a fost cel mai modern și cel mai mare vapor al timpului său și mândria cea mare a marinei naziste. În 1941 a primit în luptă o torpilă, care a deteriorat cârma sensibilă. Incapabil de a fi manevrat și a devenit o epavă, crucișătorul impozant s-a scufundat în 27 mai în Atlantic. Numai 116 din cei peste 2.500 oameni ai echipajului au supraviețuit.Kursk. Submarinul nuclear (1990-1991, 150 m lungime, 98.000 cai-putere) era una din cele mai moderne vase ale marinei ruse. Kursk a participat în august 2000 la o manevră pe marea Barents. Datorită unei torpile aflate la bordul navei, aceasta a explodat. Submarinul nuclear s-a scufundat in marea Barents. Niciunul dintre cei 112 oameni ai echipajului nu a putut fi salvat.De unde vin visele arogante de invulnerabilitate și de neînvingere? Omul vrea în definitiv să fie puternic și independent de Dumnezeu. Dar fără Dumnezeu, omul nu poate exista – nici măcar un minut.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
LUCRURILE PE CARE LE MERITĂ COPILUL TĂU (3)
„Ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine…” (Deuteronom 4:40)
Copiii noştri ne reamintesc foarte mult de tinerețea noastră, iar uneori suntem cuprinși de teamă. Vedem în ei aceleaşi spaime şi aceleaşi înclinaţii cu care ne-am luptat şi noi. Îi vedem cum merg pe autostrada vieţii şi se ciocnesc de aceleași lucruri, cam în aceleaşi locuri în care şi noi am făcut la fel… şi e aproape imposibil să nu-ţi doreşti să-i salvezi. Uneori, însă, nu putem! Au crescut şi şi-au format propria lor gândire, propriile calităţi şi vise.
Dacă e să învăţăm o lecţie din pilda fiului risipitor, atunci aceasta ar fi că părinţii buni pot educa inclusiv copiii care pricep numai prin metoda cea mai dureroasă. Aşadar, ce putem face noi? Putem să ne rugăm pentru ei – şi „să fim acolo” când se vor întoarce. Mulţi adulţi de succes au fost odată fii risipitori, salvaţi prin rugăciunile unui părinte care a refuzat să renunţe la ei. Dacă ceea ce faci te îndepărtează de timpul tău de rugăciune cu copiii tăi, priorităţile tale sunt greşite. Nimic nu este mai preţios decât timpul petrecut înaintea lui Dumnezeu, mijlocind pentru ei. Poate spui: „Dar nu ştiu cum să mă rog!” Î
ncearcă să spui această rugăciune: „Tată, sunt îngrijorat de direcţia în care merg copiii mei. Momentan, am impresia că nu mă mai aud şi că nu mai am nici o influenţă asupra lor. Tu, însă, îi poţi îndruma. Le poţi aduce aminte ceea ce au învăţat – şi-i poţi pune în acele împrejurări care îi vor întoarce la Tine. Cuvântul Tău spune că, dacă eu Te ascult, lucrurile vor merge bine pentru mine şi copiii mei (Deuteronom 4:40). Aşadar, mă bazez pe promisiunea Ta, crezând că ei vor alege să Te slujească şi să umble în binecuvântarea Ta tot restul vieţii lor. În Numele lui Isus mă rog. Amin”.
„A venit Învăţătorul şi te cheamă.” 