Charles H. SPURGEON: SCOS DIN MOARTEA SPIRITUALĂ

Sunset over wheat fieldŞi veţi şti că Eu sunt Domnul, când vă voi deschide mormintele şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu!

Ezechiel 37:13

SCOS DIN MOARTEA SPIRITUALĂ

Aceia dintre cei morţi sufleteşte faţă de Dumnezeu care primesc învierea prin naşterea din nou, recunosc desigur mâna lui Dumnezeu şi într-o înviere asemănătoare a trupului lor. Învierea sufletului faţă de Dumnezeu este cea mai mare şi însemnată schimbare la care un om poate fi supus, ca să fie scos din mormântul morţii duhovniceşti şi adus la lumină, viaţă şi libertate.

Nimeni altul nu poate face o astfel de lucrare, decât numai Dumnezeul cel viu, Domnul şi dătătorul vieţii. Cât despre mine, îmi amintesc cum eram culcat în această vale cu oase tot atât de uscate ca şi mine. Binecuvântată să fie ziua când harul liber şi suveran L-a trimis pe omul lui Dumnezeu ca să prorocească şi pentru mine. Slavă Domnului pentru trezirea care a lucrat-o El în aceste oase uscate prin cuvântul credinţei. Binecuvântat să fie şi mai mult acel suflu ceresc din cele patru vânturi care mi-a dat viaţa. Într-adevăr, Domnul este Dumnezeul cel viu, căci El m-a adus la viaţă. Chiar viaţa mea cea nouă cu suferinţele şi necazurile ei, este dovada strălucitoare că Domnul este acela care omoară şi învie. Numai El este Dumnezeu. El este tot ce este măreţ, frumos şi glorios, şi din adâncul fiinţei mele îl ador, pe El, cel mai măreţ “Eu sunt”. Toată slava fie sfântului Său Nume. Eu îl voi lăuda toată viaţa mea. (TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU de Charles H. SPURGEON)

3 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Turnarea apelor satisfacţiei

.. .dar el n-a vrut s-o bea. ci a turnat-o înaintea Domnului. 2 Samuel 23:16

Ce a fost pentru tine în ultimul timp ca apa din fântâna Betleemului, dragostea, prietenia, binecuvântarea spirituală? Atunci tu îţi periclitezi sufletul bând din această apă ca să te satisfaci. Dacă bei din ea, n-o poţi turna înaintea Domnului. Nu poţi dedica Domnului lucrul pe care-l doreşti pentru propria ta satisfacţie. Dacă încerci să te satisfaci cu o binecuvântare de la Dumnezeu, ea te va corupe: trebuie să o jertfeşti, să o torni, să faci cu ea ceea ce raţiunea îţi spune că e o risipă absurdă.

Cum pot eu să torn înaintea Domnului dragostea naturală sau binecuvântările spirituale? Numai într-un singur fel – printr-o hotărâre lăuntrică. Există anumite fapte ale unor oameni pe care nu le-am putea accepta niciodată, dacă nu L-am cunoaşte pe Dumnezeu, pentru că nu stă în puterea umană să le răsplătim. Dar, de îndată ce spun: „Acest lucru este prea minunat şi preţios pentru mine, nu este făcut pentru o fiinţă umană, trebuie să-l torn înaintea Domnului”, lucrul respectiv se revarsă sub formă de râuri de apă vie în jurul meu. Până când nu ajung să torn astfel de lucruri înaintea Domnului, ele sunt un pericol atât pentru cei pe care-i iubesc, cât şi pentru mine, deoarece se vor transforma în pofte. Noi putem pofti şi lucruri care nu sunt rnurdare sau josnice. Dragostea trebuie să fie astfel curăţită, încât să poată fi turnată înaintea Domnului.

Dacă ai ajuns plin de amărăciune şi supărare, aceasta este din cauză că Dumnezeu ţi-a dat o binecuvântare pe care ai ţinut-o pentru tine; dacă ai fi turnat-o înaintea Domnului, ai fi devenit cea mai plăcută persoană de pe pământ. Dacă ţii întotdeauna binecuvântările pentru tine şi nu înveţi niciodată să le torni înaintea Domnului, ceilalţi oameni nu-şi vor putea lărgi prin tine viziunea lor despre Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu viclenia lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la simplitatea care este în Hristos (faţă de Hristos)” 2 CORINTENI 11:3

Simplitatea care este în Domnul Hristos este un lucru demn şi de dorit; de aceea diavolul foloseşte strategia lui favorită, viclenia, ca să ne-o răpească şi să ne facă să umblăm în confuzie. O viclenie, este un artificiu, o înşelătorie, o minciună care, pe cât se poate, seamănă cu adevărul dar nu are nimic din adevăr.

Noi suntem destul de complicaţi, îndărătnici, greoi la pricepere şi totuşi tari când vrem să rezistăm îndemnurilor lui Dumnezeu. Prin natura noastră, gândurile noastre sunt opuse simplităţii care este în Domnul Hristos şi care spune: “Fiul nu poate face nimic de la Sine, El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând.” (Ioan 5:19). O viaţă de totală dependenţă, şi părtăşie neumbrită cu Tatăl nostru, iată simplitatea care este în Hristos. Satan încearcă să ne înşele ca să ne facă s-o pierdem. El ne va lăsa slujirea noastră, râvna şi activitatea noastră, dar nu această simplitate, fiindcă ştie că singura slujire adevărată şi singura râvnă veritabilă emană din această simplitate a relaţiilor noastre cu Tatăl ceresc.

Simplitatea care este în Domnul Hristos ştie să-şi însuşească făgăduinţele Sale. Dacă suntem în limitele voii Lui Dumnezeu, împrejurările cele mai împotrivitoare nu afectează cu nimic împlinirea lor. De ce atunci când suntem înştiinţaţi, să lăsăm să ni se răpească harul simplităţii credinţei? Domnul să ne-o dea! El să ne facă să nu ne îndoim nici să nu cedăm în faţa încercării care ne pare de neînţeles, ştiind că ce nu înţelegem acum, vom înţelege mai târziu. Dumnezeu veghează cu grijă pentru ca părtăşia noastră cu Fiul Său să poarte amprenta acestei simplităţi fiindcă Domnul Isus n-a fost complicat nici în relaţiile Sale cu Tatăl, nici cu oamenii, ci a fost simplu şi smerit cu inima.

Când Domnul Hristos a luat un copilaş în braţe şi l-a prezentat ucenicilor, a vrut să le arate caracteristicile acelui copilaş: simplu, fără putere, inocent, dependent de tatăl lui, delicat, gingaş, smerit. De aceea le spune: “…dacă nu veţi deveni ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Mat. 18:3).

Până când Îl vom face să aştepte, pe Acela care ne iubeşte şi care vrea să ne dea această viaţă de credinţă şi de trăire în simplitate, dar plină de parfumul unei scumpe părtaşii cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos? Pentru cel credincios, simplitatea care este în Hristos înseamnă să creadă ce spune El şi să trăiască cum a trăit El.

Domnul să ne dea această stare căci la aceasta am fost chemaţi.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

“Te laud Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat”. Isaia 12:1.

Sunt foarte mulţi care frecventează Biserica şi consideră că Dumnezeu este supărat în continuu pe ei ceea ce îi determină ca seară de seară să se roage pentru iertare. Poate să însemne această atitudine altceva decât faptul că au asupra lor un Dumnezeu supărat? Dacă trebuie să ne rugăm pentru iertare, înseamnă că ceva nu este în ordine şi de aceea Dumnezeu este supărat pe noi. In cazul acesta nu se poate vorbi de o stare de împăcare, nici de credinţă în împăcare, acest lucru este evident.

La fel m-am gândit şi eu mult timp. Am putut vorbi de Dumnezeu şi prin credinţa în Cuvânt, să trăiesc minuni. Acum pot înţelege din ce în ce mai bine, cuvintele Domnului Isus referitoare la judecata de apoi, când vor veni mulţi spunând: “Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în numele Tău? Si n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine voi toţi care lucraţi fărădelege”. Am avut parte de ascultarea rugăciunilor şi am trăit minuni şi totuşi puteam să fiu pierdut. Cu toate că eram pocăit, am simţit supărarea lui Dumnezeu asupra mea, de aceea simţeam continuu nevoia de a mă ruga pentru iertare. Dar, slavă lui Dumnezeu, că într-o dimineaţă la cinci şi jumătate, am putut să exclam: “Te laud Doamne, căci deşi ai fost supărat pe mine, mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat”. Atunci am avut siguranţa împăcării cu Dumnezeu. Înainte mă rugam doar pentru iertare. Dar când am primit cu adevărat  iertarea, am fost atât de sigur de aceasta, ca şi de faptul că am cinci degete la o mână.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă; ci să fie fript la foc.

Exodul 12.9.

Copiii Israelului au fost timp îndelungat ca sclavi în Egipt la domnitorul acestei ţări. Ei nu au făcut numai munca de sclavi ci au înclinat inima spre zeii necunoscuţi părinţilor lor Avraam, Isaac şi Iacov. Dumnezeu a vrut să-i scoată din această ţară. Deoarece atât poporul Israel cât şi egiptenii trăiau în păcat meritau moartea. Dar harul lui Dumnezeu a găsit o cale, mielul pascal a devenit înlocuitor. Sângele lui le-a dat israeliţilor siguranţa scăpării de la moarte. Mielul trebuia să fie mâncat, dar nu crud şi nici fiert în apă ci fript la foc.

Şi noi odinioară eram sclavi ai domnului acestei lumi şi făceam poftele firii pământeşti şi eram copiii mâniei. Dar acum suntem mântuiţi prin sângele lui Hristos, al Mielului fără cusur, care a fost ales înaintea întemeierii lumii de Dumnezeu. (1 Petru 1.19-20). Umblarea ideală în dependenţă sfântă a Domnului Isus nu ne-ar fi adus mântuirea ci numai o judecată şi mai mare. Aceasta ar fi egală cu mâncarea mielului crud. La fel nu ne putea aduce salvarea nici suferinţele Lui suferite din mâna duşmanilor pentru onoarea şi stima lui Dumnezeu. De aceia nu era voie ca mielul să fie nici crud, nici fiert în apă. Pentru păcatele noastre şi pentru împăcarea definitivă era nevoie de judecata dreaptă a lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu a PRELUAT focul judecätii lui Dumnezeu pentru noi. Singur atârna pe cruce împovorat cu vina altora, făcut păcat în acele ceasuri de întuneric. Lăudat şi slăvit să fie în veci Numele Său! Să pretinzi că eşti Adunarea lui Dumnezeu şi să nu judeci învăţăturile rătăcite şi căile rele, aceasta este o blestămăţie, este ca şi cum ai spune că Dumnezeu şi păcatul pot locui împreună. Dumnezeu ne îndeamnă pe noi să dăm răul afară (1 Cor. 5.7) şi nu ne spune să-L rugăm pe El să facă această lucrare. Dacă o face El atunci e îngrozitor. Să lucrăm cum e scris nu cum dictează raţiunea omenească.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, fii pentru mine un loc cu râuri largi, plin de viaţă şi activitate odihnitoare. Arată fiecăruia dintre noi mai multă dragoste şi blândeţe astăzi; mie de asemenea, pentru că atât de mulţi sunt direct influenţaţi de mine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Şi prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.» EVREI 2,18

Eşti descurajat spiritual? Iarăşi îţi spun, numai Isus te poate ajuta deoarece chiar şi El, împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor a simţit spaima şi descurajarea. El înţelege perfect fiecare situaţie şi fiecare stare prin care trecem. Te simţi singur? Aleargă neîntârziat la Isus, Cel care ştie foarte bine ce este singurătatea, deoarece a fost părăsit de cei mai buni prieteni ai Săi exact când ar fi avut cea mai mare nevoie de ei.

Crezi că încercările din viaţa ta sunt prea grele? Atunci numai Isus te poate ajuta, deoarece în absolut toate privinţele El a fost ispitit ca şi noi. El cunoaşte şi cele mai perfide ispite care te atacă şi simte alături de tine ca Unul care le-a suferit de mii de ori mai profund, dar le-a şi biruit!

Numai Isus Cristos este ajutorul tău pentru că El poate ierta orice păcat. S-ar putea ca în viaţa ta să existe multe lucruri ascunse de care ţi s-ar face ruşine de moarte dacă cumva s-ar afla. Pe cruce Isus a suferit şi a plătit preţul întreg şi pentru faptele tale josnice: «… a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea» (Evrei 12,2).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Tu, pe care te iubeşte sufletul meu. Cântarea Cântărilor 1:7

Este minunat să fii în stare, fără „dacă” sau „dar”, să spui despre Domnul Isus — „Tu, pe care te iubeşte sufletul meu”. Mulţi pot spune despre Isus doar că speră să-L iubească; ei cred că ÎI iubesc, dar numai o experienţă săracă şi superficială va fi multumită să stea aici. Nu ar trebui să îngăduim odihnă sufletelor noastre până nu suntem siguri în această chestiune importantă. Nu trebuie să ne mulţumim cu speranţa superficială că Isus ne iubeşte sau cu părerea că noi ÎI iubim. Sfinţii din vechime nu au vorbit cu dar, dacă, sper şi poate, ci au vorbit clar şi răspicat. „ştiu în Cine am crezut” (2 Timotei 1:12), spunea Pavel. „ştiu că Răscumpărătorul meu este viu” (Iov 19:25), spunea Iov. Adună cunoştinţe despre dragostea ta pentru Isus, şi nu te mulţumi până când nu poţi vorbi despre interesul tău în El ca despre o realitate, de care ai fost asigurat prin mărturia Duhului Sfânt şi prin sigilarea sufletului tău în credinţă. Adevărata dragoste pentru Christos este lucrarea Duhului Sfânt, şi trebuie să fie împlinită în inimă prin El. El este Agentul, dar motivul logic pentru care ÎI iubim pe Isus se află în El însuşi. De ce îl iubim pe Isus? „Fiindcă El ne-a iubit mai întâi” (1 loan 4:19). Am căpătat viaţă prin moartea Sa; avem pace prin sângele Său. „El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi” (2 Corinteni 8:9). De ce îl iubim pe Isus? Din cauza plinătăţii persoanei Sale. Suntem plini de simţământul frumuseţii Lui, de admiraţie pentru calităţile Lui, şi de conştiinţa infinitei Sale perfecţiuni! Măreţia, bunătatea şi frumuseţea Sa se unesc într-o singură rază, şi încântă sufletul atât de tare încât exclamă: „toată fiinţa îmi este plină de farmec” (Cânt. 5:16). Aceasta este o dragoste binecuvântată, o dragoste care leagă inima cu lanţuri mai fine decât mătasea, şi mai tari decât piatra!


Seara

Domnul cearcă pe cel neprihănit. Psalmi 11:5

Poate evenimentele se află sub controlul lui Dumnezeu. In consecinţă, toate încercările din viaţa noastră dinainte pot fi trasate direct de Marea Cauză. De pe porţile de aur ale lui Dumnezeu, armatele încercărilor mărşăluiesc în ordine, îmbrăcate în armuri de fier şi înarmate cu arme de război. Toate acţiunile providenţei lui Dumnezeu sunt uşi pentru încercări. Până şi îndurările de care avem parte au spini ca şi trandafirii. Oamenii se pot îneca şi în marea bunăstării, nu numai în râurile nefericirii. Munţii noştri nu sunt prea înalţi şi văile noastre nu sunt prea adânci pentru ispite; încercările se furişează pe toate drumurile. Oriunde, din faţă şi din spate, suntem înconjuraţi şi atacaţi de pericole. Totuşi, nici o picătură nu cade din norii ameninţării fără permisiune; fiecare strop aşteaptă ordinul înainte de a se grăbi către pământ Încercările care vin de la Dumnezeu sunt trimise să ne dovedească şi să ne întărească calităţile de creştini De aceea, în acelaşi timp, ele ilustrează puterea harului divin, testează autenticitatea acestor calităţi şi adaugă la eficacitatea lor. Domnul nostru apreciază atât de mult credinţa poporului Său încât, în înţelepciunea Sa infinită şi în dragostea sa necurmată, El nu îi cruţă de nici o încercare care le-ar întări credinţa. Nu ai avea credinţa preţioasă pe care o ai acum dacă încercările credinţei tale nu ar fi fost încercări de foc. Eşti ca un copac, care nu ar avea rădăcini atât de adânci dacă nu ar fi fost clătinat încoace şi încolo de vânturile necazurilor, şi făcut să se întemeieze pe adevărurile preţioase ale legământului de har. Uşurătatea lumească este un mare duşman al credinţei; ea slăbeşte legăturile valorilor sfinte şi secătuieşte puterea curajului sfânt. Un balon cu aer cald nu se ridică până când nu sunt tăiate funiile care îl ţin legat de pământ. Necazurile fac un serviciu similar pentru sufletele credincioşilor. Cât timp doarme în pleavă, grâul este nefolositor omului. Trebuie să fie scos din adăpost înainte ca valoarea sa să fie cunoscută. De aceea este bine că Iehova „cearcă pe cel neprihănit”, fiindcă încercarea îl face să se îndrepte către Dumnezeu.

IZVOARE IN DEŞERT

A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea. (Marcu 6:48)

Necăjindu-ne şi luptându-ne nu împlinim lucrarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu de făcut. Numai Dumnezeu Însuşi, care lucrează întotdeauna fără stres şi fără încordare şi care niciodată nu Se surmenează, poate face lucrarea pe care o dă copiilor Lui. Când ne încredem liniştiţi în El ca s-o facem, lucrarea va fi completă şi va fi bine făcută. Şi felul în care putem să-L lăsăm pe El să-Şi facă lucrarea prin noi este să rămânem atât de deplin în Hristos prin credinţă încât El să ne umple până la refuz.Un om care a aflat acest secret a spus odată: „Am venit la Domnul Isus şi am băut, şi cred că nu-mi va mai fi sete niciodată. Motto-ul vieţii mele a devenit: «Nu te surmena, ci revarsă-te» şi a schimbat deja în întregime viaţa mea“.Nu este nici un efort istovitor într-o viaţă din belşug, şi aceasta este irezistibil de liniştită. Este viaţa normală de omnipotenţă şi necurmată împlinire în care Hristos ne invită pe fiecare din noi să intrăm – astăzi şi întotdeauna.

                                                                        din Vremurile şcolii duminicale

Odihneşte-te, suflete al meu, o, taină binecuvântată,

A vieţii adevărate care Îl glorifică pe Domnul:

Nu întotdeauna sufletul cel mai ocupat Îl slujeşte cel mai bine,

Ci acela care se odihneşte pe Cuvântul Lui vrednic de încredere.

Odihneşte-te, nu-ţi lăsa inima să se tulbure,

Pentru că valurile foarte mici strică imaginea frumoasă

A gloriei cereşti pe care lacul liniştit o reflectă –

Şi astfel tu porţi imaginea pe care El o are.

Odihneşte-te, suflete al meu, căci odihna este de folos;

Inimii liniştite Dumnezeu îi face cunoscut tainele Sale;

Astfel vei învăţa să aştepţi, şi să veghezi, şi să munceşti,

Întărit ca să suporţi, întrucât Hristos locuieşte în tine.

Căci ce este slujirea decât viaţa lui Isus,

Trăită într-un vas făcut din lutul fragil al pământului,

Care iubeşte şi dăruieşte şi se deschide pentru alţii,

O jertfă vie de la zi la zi.

Odihneşte-te, ca să fii un răspuns

Pentru cei care întreabă: „Cine este Dumnezeu şi unde este?“

Pentru că Dumnezeu este odihnă, şi unde locuieşte El este linişte,

Şi cei ce locuiesc în El, au parte de odihna Lui.

Şi ce ar putea satisface marea nelinişte din jurul tău,

Decât pacea profundă a lui Dumnezeu care I-a umplut inima?

Pentru că un Glas viu încă mai cheamă pe cei trudiţi

La Cel care a spus: „Veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă“.

                                                                                         Freda Hanbury Allen

În liniştea învierii este puterea învierii.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 1.1-19

Cartea lui Ieremia ne readuce în timpul celor din urmă regi ai lui Iuda de dinainte de captivitate. Apariţia unui profet este întotdeauna indiciul unei stări rele a poporului Israel, dar totodată şi dovada harului lui Dumnezeu. Încă înainte de naşterea sa, Domnul îl pusese deoparte pe acest tânăr preot pentru slujba pe care i-o hotărâse (comp. cu Galateni 1.15). Timid, Ieremia începe prin a opune rezistenţă chemării lui Dumnezeu: „Sunt un copil” (v. 6). «Nu vorbi aşa!» îi răspunde Domnul. «Ce contează capacităţile tale, din moment ce tu nu spui şi nu faci nimic altceva decât ce îţi poruncesc Eu?» Este acelaşi gând pe care îl redau şi versurile:

«Cu cât în viaţă nu m-avănt făr’ Domnul nicio clipă,

Cu-atât, în drumu-mi pe pământ, voi fi purtat pe-aripă.»

Căci nu arăt mai luminos, decât smerit, de mână,

Că eu, cât sunt neputincios, port steagul prin lumină.»

Pentru a-l încuraja pe tânărul Său mesager, Dumnezeu îi dă două viziuni remarcabile. Nuiaua de migdal (sau „arborele care veghează”; «migdal», cuvânt derivând din «veghetor») aminteşte de toiagul lui Aaron de odinioară care înfrunzise, înflorise şi copsese migdale (Numeri 17.8) şi confirmă hotărârea Dumnezeului veghetor şi credincios. Ieremia trebuia să se grăbească să-şi avertizeze poporul, să-l urgenteze să se pocăiască, pentru că cea de-a doua viziune, a cazanului fierbând, prevestea iminenta ameninţare a vrăjmaşului din nord. Ce obligaţie dificilă! Ieremia însă primeşte putere de sus (v. 18), însoţită de o preţioasă promisiune: „Eu sunt cu tine” (v. 19; vezi şi cap. 15.20).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Luca 7:36-50

PUTEREA UNUI COMPLIMENT

Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult.

Domnul Isus a ştiut că un cuvânt sincer de laudă poate aduce mare încurajare inimii cuiva. În incidentul povestit de textul de azi, Isus a făcut un compliment foarte mare unei femei care nu auzise altceva decât numai insulte. El a lăudat părerea ei de rău pentru păcat şi dragostea pe care o avea pentru El. Cu siguranţă, cuvintele lui Isus i-au dat noi speranţe că viaţa ei era preţioasă. O femeie din biserica noastră a experimentat într-o zi puterea complimentului. Ea este o gospodină şi mamă foarte ocupată, munceşte din greu pentru satisfacerea nevoilor familiei. Are câteva însărcinări importante în viaţa bisericii. Pe lângâ toate acestea are şi un serviciu cu jumătate de normă. Într-o vreme când programul îi era deosebit de încărcat, a simţit o depresiune deosebită. I se părea că fiecare profita de ea şi de munca ei, fără nici o recunoştinţă. Copiii aşteptau haine curate şi mâncăruri gustoase. Soţul era mereu ocupat. La serviciu, nimeni nu-i dădea nici o atenţie. Fraţii din biserică păreau că nu apreciază nimic din ceea ce făcea ea. Atunci i-a sosit de la florărie un buchet mare de flori în faţa uşii. O simplă notă în buchetul de flori spunea: „Vrem să ştii ce mult te apreciem. Eşti o soţie şi o mamă minunată”. Bileţelul era semnat „Soţul tău şi copiii”. S-a aşezat jos pe covor şi a plâns. Odată cu lacrimile, i s-a scurs întreaga depresiune.

Ai luat pe cineva ca pe un bun ce-ţi aparţine? Nu i-ai arătat nici o apreciere? Te-ai gândit numai la tine însuţi? Astăzi, spune-i persoanei aceleia că ea este o persoană specială pentru tine şi fă-i un compliment sincer.

D.C.E.

A fost doar un cuvânt amabil,
O vorbă spusă-n lină şoaptă,
Dar nu-n zadar, c-a vindecat
O inimă aproape frântă. – Anonim

Cuvântul tandru al complimentului se spune uşor, dar poartă în el o mare greutate.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Credincios este Dumnezeu, prin care ați fost chemați la comuniunea cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.  1 Corinteni 1.9

„Credincios este Dumnezeu”

Noi suntem de multe ori lipsiți de credincioșie, însă avem dea face cu un Dumnezeu credincios, care a hotărât să ne poarte până la capăt. El nu numai că nea mântuit, ci nea adus întro comuniune minunată, comuniunea Fiului Său, a Domnului Isus, Capul înviat și glorificat din ceruri. Aceasta este singura comuniune de care creștinul are cu adevărat nevoie.

Orice adunare locală trebuie să fie expresia acestei comuniuni, a comuniunii Trupului lui Hristos. Prin urmare, dacă am fost răscumpărați prin sângele Său și dacă, prin Duhul Sfânt, am fost botezați în Trupul lui Hristos, suntem chemați la comuniunea Fiului lui Dumnezeu și suntem una cu toți cei credincioși de pe fața pământului. Cu toții aparținem unei mari comuniuni. Comuniune înseamnă parteneriat. Am fost luați ca parteneri întro companie minunată, al cărei Conducător este Domnul Isus și în care orice credincios adevărat își are locul. Ce minunată este această comuniune! Nu este de mirare că unii dintre noi nu mai dorim nicio altă comuniune, căci am găsit tot ceea ce neam putea dori în comuniunea Fiului lui Dumnezeu.

În 1 Ioan 1.3 ni se spune că am fost aduși în comuniune cu Tatăl și cu Fiul. Ce lucru minunat! Împărtășim aceleași lucruri – aceleași gânduri despre răscumpărare și despre planul glorios de mântuire – cu Tatăl și Fiul Său!  H.A.Ironside                                                                       

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? Matei 16.26

Avariția

Un om bogat avea o grădină frumoasă și, dorind să-și încerce semenii, puse un afiș pe poartă: „Grădina aceasta va fi dăruită celui care este fericit“. Un avar, citind anunțul, s-a grăbit să se prezinte la proprietarul grădinii, în speranța că va dobândi grădina. „Ești fericit?“, întrebă proprietarul pe avar. „Da“, răspunse acesta. „Nu te cred, căci, dacă erai fericit, nu veneai să-mi ceri grădina.“

Avariția este un viciu care este ținut ascuns cu grijă și nimeni nu se laudă cu el. Nimeni nu suportă să fie acuzat de acest viciu. Ceea ce nu este cazul cu celelalte vicii – de pildă mândria. Sunt desfrânați care se mândresc cu aventurile lor. Întâlnim bețivi care se laudă cu faptele lor rele. Avarul este însă un om de două ori nefericit: o dată suferă pentru banii pe care nu-i are și ar dori să-i aibă și a doua oară suferă pentru banii care îi are. Avarul trăiește într-o permanentă neliniște și teamă că ar putea să-i piardă. El are o dublă suferință: pentru ce are și pentru ce nu are. Soluția de scăpare din această patimă a avarului este pocăința în fața lui Dumnezeu. Prin pocăință și credință în Mântuitorul, omul primește un nou mod de gândire, o schimbare radicală a minții, care înainte gândea numai la el însuși, dar care acum gândește să facă voia lui Dumnezeu.

O astfel de persoană devine un om nou și fericit.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

TIMPUL TĂU DE PĂRTĂSIE CU DUMNEZEU (3)

„Isus S-a dus în munte să Se roage, şi a petrecut toată noaptea în rugăciune” (Luca 6:12)

     De ce ai nevoie de un timp de părtășie cu Dumnezeu în fiecare zi? Pentru că Domnul Isus a avut nevoie, iar El este exemplul tău: „…pe când era încă întuneric de tot, Isus… S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo” (Marcu 1:35). În realitate, noi ne facem timp pentru ceea ce prețuim cel mai mult, pentru oamenii pe care îi iubim cel mai mult, pentru cele mai însemnate priorități și pentru ceea ce ne oferă satisfacțiile cele mai mari.

Să remarcăm că Domnul Isus Se ruga adesea în public. De ce? Pentru că El deja Se rugase – mult! – înainte de-a ajunge acolo! El Își strângea rezerve în fiecare dimineață, pentru a avea de unde să ia pe parcursul întregii zile. Cu cât devenea mai ocupat, cu atât Se ruga mai mult. Știa El ceva ce noi nu știm? Domnului Isus nu i-a fost greu să aleagă între agenda poporului și voia Tatălui Său. „Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (Ioan 5:30).

De ce uneori liderii spirituali au parte de eșec? Pentru că se lasă acaparați de lucrarea Domnului și își neglijează relația cu El. De-a lungul istoriei, toți aceia care au fost folosiți de Dumnezeu au fost oameni ai rugăciunii. Martin Luther a spus fraza care a făcut istorie: „Am atâtea de făcut, încât trebuie să petrec primele trei ore ale fiecărei zile în rugăciune”. Activitatea fără oprire te va secătui și te va face vulnerabil la atacurile diavolului.

Mi-a atras atenția anunțul de la avizierul unei biserici: „Șapte zile fără rugăciune produc un creștin slab”. Deci, cu cât devii mai ocupat, cu atât mai mult timp trebuie să petreci cu Dumnezeu.

Mai simplu spus: dacă ești prea ocupat ca să ai un timp de părtășie cu Dumnezeu, atunci chiar ești PREA ocupat!

Advertisements

One thought on “Charles H. SPURGEON: SCOS DIN MOARTEA SPIRITUALĂ

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s