Oswald CHAMBERS: Teologia odihnei

a34242d17b8d348b807483e128feb097„De ce vă este frică, puţin credincioşilor?”

Matei 8:26

Teologia odihnei

Când ne este frică, nu putem face nimic altceva decât să ne rugăm lui Dumnezeu, dar Domnul nostru are dreptul să Se aştepte ca cei care cheamă Numele Lui să aibă o încredere deplină în El. Dumnezeu aşteaptă de la copii Săi să se încreadă atât de mult în El, încât în orice criză să se poată baza pe ei. Însă noi ne încredem în Dumnezeu până la un punct, apoi ne întoarcem la rugăciunile elementare, pornite din panică, ale celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Ne pierdem cu frica, arătând prin aceasta că nu avem nici cea mai mică încredere în El şi în cârmuirea Lui asupra lumii; El pare că doarme, iar noi nu vedem în faţa noastră decât valuri uriaşe.

„O, puţin credincioşilor!” Ce durere ascuţită trebuie să-i fi cuprins pe ucenici – „Iar am eşuat!” Şi ce durere ne va străpunge şi nouă inima când vom realiza dintr-o dată că am fi putut aduce bucurie în inima lui Isus dacă ne-am fi păstrat încrederea în El, indiferent ce se afla înaintea noastră!Sunt momente în viaţa când nu există nici o furtună, nici o criză şi facem tot ce putem din punct de vedere uman; dar atunci când apare o criză, noi arătăm deodată în cine ne încredem. Dacă am învăţat să ne închinăm lui Dumnezeu şi să ne încredem în El, criza va arăta că putem merge până la zdrobire fără să ne pierdem încrederea în el. Am discutat mult despre sfinţire, dar care va fi rezultatul ei în viaţa noastră? Ea trebuie să se arate în faptul că ne odihnim în Dumnezeu, o unire care ne va face nu numai să fim  fără vină înaintea Lui, ci şi o mare bucurie pentru El. (TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS)

Meditatii 12 August

MANA DE DIMINEAŢĂ

“După ce au cântat o cântare de laudă, au ieşit spre Muntele Măslinilor”. MATEI 26:30

Vor mai fi fost alte ocazii când Domnul Isus a mai cântat, dar singura dată cânt Duhul Sfânt ne-a păstrat acest minunat aspect al stării sufletului Său, a fost în cea mai întunecoasă noapte din viaţa Lui de pe pământ. Era chiar înainte de drumul spre Ghetsimani unde sufletul Său a fost “cuprins de o întristare de moarte”. El ar fi putut să cânte pe Muntele Schimbării la Faţă, sau în ziua când a intrat în Ierusalim printre strigătele de osanale, sau la nunta din Cana Galileii. Dar aceasta a fost “cântarea Lui în noapte” (Ps. 77:6). Domnul nu a cântat singur, dar starea sufletului Său nu putea fi împărtăşită de ucenicii Lui.Bucuria pe care o avea în cântarea Lui de laudă, era “bucuria care-I era pusă înainte” ca să sufere crucea şi să dispreţuiască ruşinea. Era bucuria de a face voia Tatălui care îi umplea inima, deşi avea să sufere agonia ruşinii şi a batjocorilor. El avea să privească în umbrele întunecoase ale morţii în care avea să intre în curând pentru a pregăti calea mântuirii sufletelor noastre pierdute. Şi totuşi, El a cântat cu toată inima, dovedind înaintea ucenicilor şi a cerului că este gata să facă lucrarea Tatălui Său. Textul ne spune că era o cântare de laudă. Nu era o cântare de jale, nu era o cântare de bucurie naturală ci de laudă pentru Tatăl Său pe care L-a slăvit până în ultima clipă când Şi-a dat Duhul. El ştia ce îl aşteaptă şi totuşi a lăudat pe Dumnezeu cântând. Cum s-a unit bucuria inimii Lui cu bucuria inimii Tatălui pentru că avea să se pună bazele celei mai minunate lucrări pe care a cunoscut-o Universul: Salvarea noastră! Nu putem, fără îndoială, să pătrundem, să înţelegem şi să cunoaştem, în starea limitată pe care o avem acum, ce a însemnat unirea acestor două inimii în bucuria supremă că mântuirea noastră a fost împlinită. Cântarea de laudă a Domnului Isus se va continua în cer şi se va uni cu cântările de laudă a milioane de credincioşi pentru toată veşnicia.Avem însă şi ceva de învăţat din textul acesta; da, să învăţăm să cântăm când suntem gata de a intra în valea plină de întunerec a acestei vieţi. Dar să cântăm şi să ne şi bucurăm? Am putea noi cânta când suferim? Ce greu este să cânţi când suferinţa te împiedică să vezi dincolo de mizeria durerilor şi a necazurilor care parcă nu se mai termină; să vezi că după orice nor întunecos, e un soare şi mai tare şi mai strălucitor, este Soarele neprihănirii noastre care ne aşteaptă cu drag ca să pună capăt tuturor suferinţelor şi lacrimilor noastre şi să ne facă astfel, să intrăm în bucuria Lui! Dar a cânta în suferinţă, este un har deosebit

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

“Apoi când a văzut că cei poftiţi la masă alegeau locurile dintâi, le-a spus o pildă”. Luca 14:7.

Este vorba de o invitaţie la nuntă, unde sunt invitaţi mulţi şi unde, fiecare ar dori să stea pe locul dintâi. Astăzi, putem vedea acelaş lucru. De pildă, când vin unii îşi spun unul altuia să ia loc în faţă, dar aşteaptă ca celălalt să spună: “Nu, tu ar trebui să te aşezi acolo”. Dacă-i reuşeşte, atunci se aşează acolo în smerenia lui proprie. In felul acesta şi cu aceeaş mentalitate se continuă până când se aşează toţi, iar smeriţii adevăraţi vor sta în spate de tot. Dar iată că vine stăpânul casei şi ia dintre aceia care stau în spate şi-i aşează în locurile din faţă, de unde ceilalţi vor trebui să plece ruşinaţi. Se întâmplă după cum scrie în Cuvântul lui Dumnezeu: “Căci oricine se înaltă va fi smerit; şi cine se smereşte, va fi înălţat”. (Luca 14:11).Intr-o altă ocazie, se stătea la masă, iar pe masă era o farfurie cu pâine. Gazda a dat unei persoane ca să servească, dar iată că bucata mai frumoasă nu era în faţa lui, iar respectivul a dat farfuria mai departe într-o smerenie aparentă şi se gândea că celălalt va lua prima bucată, iar lui îi va rămânea cea mai frumoasă. Un astfel de om se poate înşela, de aceea nu este bine să-ţi alegi bucata cea mai frumoasă.De multe ori se poate observa, când este caş pe masă, cum unii taie fără ruşine bucata cea mai frumoasă, iar coaja care le-ar aparţine, o lasă s-o mănînce alţii. De multe ori uităm că, Cuvântul lui Isus este valabil şi în această situaţie: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” sau când ne împotrivim Cuvântului şi Duhului Sfânt şi spunem în inimă: “Eu nu vreau să stăpânească acesta peste mine”, ceea ce este mai rău.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LUMINĂ ŞI ÎNTUNERIC

Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu. 2 Samuel 22.29

Sunt eu în lumină? Atunci Tu Doamne eşti lumina mea. Dacă Tu dispari, bucuria mea se duce; dar atât timp cât Tu eşti cu mine, pot sa mă lipsesc de luminile ştiinţei şi de flăcările civilizaţiei. Ce lumină aruncă prezenţa lui Dumnezeu peste toate lucrurile! S-ar zice că un far îşi întinde razele sale până la douăsprezece mile, dar Dumnezeul nostru nu este numai un Dumnezeu de aproape, ci şi un Dumnezeu care este zărit la mari distanţe, chiar din ţara vrăjmaşului. O, Doamne, când dragostea Ta umple inima mea sunt fericit ca un înger. Tu eşti toată desfătarea mea.Sunt eu în întuneric? Atunci Tu, Doamne, luminezi întunericul meu. În scurt timp, lucrurile se schimbă. Treburile mele pot să fie din ce în ce mai întunecate şi un nor se poate îngrămădi peste alt nor; dar când se va întuneca aşa de mult încât să nu-mi pot vedea nici mâna, voi vedea totuşi mâna Domnului. Când eu nu văd nici o lumină în mine şi n-o găsesc nici la prietenii mei, nici în lumea întreagă, Dumnezeu care a zis: „Să fie lumină” şi a fost lumină, poate să facă din nou această lucrare şi să mă lumineze. El va vorbi şi soarele va răsări din nou pentru mine. Eu nu voi muri, ci voi trăi. Iată că ziua se apropie. Acest verset luminos, scris la început, străluceşte ca luceafărul de dimineaţă şi după câteva ore voi bate din palme de bucurie.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Credincios este DUMNEZEU, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Cristos, DOMNUL nostru. 1 Corinteni 1.9

Ce minunat adevăr! Însuşi Dumnezeu este Cel care ne-a chemat. Prin har suntem chemaţi să avem părtăşie unii cu alţi şi să păstrăm această măreaţă „părtăşie în Duh.” Pe ce se bazează părtăşia credincioşilor unii cu alţii? Pe părtăşia intimă şi ascunsă a plinătăţii lui Cristos. Izvoarele din care ţâşnesc marile fluvii nu se află acolo unde le vede ochiul nostru. Ele au o legătură ascunsă – invizibilă dar continuă – cu un rezervor ascuns, dar neîntrerupt care nu seacă, inepuizabil la distanţă şi adâncime necunoscută. Datorită acestei ape care se revarsă continuu din rezervorul ei, ţâşneşte deodată izvorul şi apoi fluviul care se uneşte cu alţi afluenţi şi apoi se revarsă în oceane.

Când reformatorii au întors spatele sistemului religios al Romei, ei au fost învinuiţi că rup Trupul lui Cristos. Niciodată nu trebuie să amestecăm sistemele religioase şi bisericeşti ale lumii acesteia, fie ele vechi sau noi şi indiferent ce nume ar purta cu adevărata Adunare a lui Dumnezeu, cu Trupul Iui Cristos. De aceea despărţirea de acestea nu trebuie să se numească ruptură a Trupului. Dimpotrivă, orice credincios adevărat care vrea să ţină în picioare adevărul că este NUMAI un singur Trup, care vrea să aibă o părtăşie mai clară şi mai intimă cu Domnul Cristos, are datoria neapărată să se despartă de aceste tabere în care omul a luat locul prezenţei lui Dumnezeu.Marele nostru Dumnezeu şi Tată ne-a chemat la părtăşie cu Fiul Său şi nu cu forme şi simţăminte religioase. Formele şi simţurile sunt pentru firea pământească care poate să-şi arate de ce este în stare pe scena unui teatru, dar nicidecum în strângerea laolaltă pentru Numele Domnului.De aceea, prea iubiţilor care aţi înţeles locul vostru afară din tabără şi voi, toţi aceia care vreţi să-l înţelegeţi, rămâneţi neclintiţi şi alimentaţi-vă continuu din acest Izvor al părtăşiei cu Domnul Isus Cristos.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Ce neajutorat sunt în a aduce roadă, felul Tău de roadă în lume! Aşa de neroditor şi de diferit sunt faţă de Tine! Iartă-mă şi, prin rămânerea în Isus, fie să aduc multă roadă şi aşa să-L proslăvesc pe Tatăl.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.» IOAN 14,1

În ziua de azi milioane de oameni sunt victime ale fricii. Există temeri care pot fi provocate de cuvinte nedrepte, de atitudini ostile sau de acţiuni răuvoitoare. Bolile şi incertitudinile în ce priveşte viitorul pot şi ele să cauzeze teamă; chiar şi situaţia politică, de fapt absolut tot ce ne înconjoară, ne poate provoca temeri cumplite. In plus, această frică este sporită prin intermediul mass-media. Cei mai mulţi oameni nutresc totuşi o teamă care nu poate fi definită. Faci parte dintre ei? Simţi o teamă care te domină şi te macină cu totul? Ţi-e frică de necunoscut dimineaţa, în timpul zilei şi noaptea? De unde vine ea? Motivul fricii îl reprezintă păcatele neiertate. Singura normă după care se conduce societatea noastră este: «Teme-te!» Există însă Cineva care a învins lumea şi toate temerile ei: Isus Cristos, care ne spune tot timpul: «Nu te teme» (Marcu 5,36). Prin aceste cuvinte Domnul te invită să vii la El cu absolut toate temerile tale. O, vino la lumină, la Isus! Recunoaşte-ţi vina în faţa Sa şi sângele Său te va curaţi de toate păcatele şi nelegiuirile tale, astfel încât vei putea spune împreună cu psalmistul: «Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire» (Psalm 32,7).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Domnul împărățeşte; să se bucure pământul. Psalmi 97:1

Nu există motive de îngrijorare atâta timp cât binecuvântarea, textului de astăzi este adevărată. Pe pământ, puterea Domnului controlează furia celor răi, ca şi furia mării. Dragostea Lui scaldă pe cei săraci în îndurare, la fel cum ploaia udă pământul. Maiestatea Lui străluceşte în fulgerele din groaza furtunii, şi slava Domnului se vede în toată măreţia ei în căderea imperiilor şi în prăbuşirea tronurilor. In toate luptele şi necazurile noastre, vedem mâna Regelui divin.

Dumnezeu este mare; El vede şi ascultă

Toate suspinele şi vaiurile noastre.

Suflete, nu uita, când durerea e multă,

Dumnezeu te priveşte din nălţimile-albastre.

În iad, spiritele rele recunosc, cu durere, supremaţia Lui neîndoielnică. Când li se permite să-şi părăsească sălaşul, sunt nevoiţi să poarte lanţuri. Zăbala este în gura crocodilului, şi cârligul în fălcile leviatanului. Porţile morţii sunt închise de Domnul, şi temniţa mormântului este păzită de puterea divină. Teribila răzbunare a Judecătorului întregului pământ îi face pe demoni să tremure, asemeni câinilor care văd biciul vânătorului.

Nu te teme de moarte, nici de demoni şi astre

Dumnezeu îi păzeşte pe cei care-L ascultă;

Suflete, nu uita, când durerea e multă,

Dumnezeu te priveşte din ‘nălţimile albastre,

În cer, nimeni nu se îndoieşte de suveranitatea Regelui etern, şi toţi cad cu faţa la pământ aducându-I omagii. Îngerii sunt solii Săi, cei răscumpăraţi favoriţii Lui, şi toţi se întrec să-I slujească zi şi noapte. De-am ajunge mai repede în cetatea Marelui Rege!

Pentru noaptea de chin şi tristeţea trecută

Ne va da bucurie, şi uita-vom de moarte;

Suflete, nu uita, când durerea e multă

Dumnezeu te priveşte din nălţimile albastre.

 

 Seara

Curcubeul se va arăta în nor. Genesa 9:14

Curcubeul, simbolul legământului lui Dumnezeu cu Noe, este tipul Domnului Isus, care este mărturia lui Dumnezeu pentru popor, Când ne putem aştepta să vedem legământul? Curcubeul poate fi văzut numai pe fundalul norilor. Atunci când conştiinţa păcătosului se întunecă de nori, când îşi aminteşte de păcatele trecute, le jeleşte, şi se căleşte în faţa lui Dumnezeu, Isus Christos i se descoperă ca un Curcubeu al legământului, arătându-şi toate culorile glorioase în caracterul Său divin, ca o mărturie pentru împăcarea păcătosului cu Dumnezeu. Când credinciosul este înconjurat de încercări şi ispite, îi face bine să se gândească la Domnul Isus Christos – să-şi amintească cum a trăit, cum a murit, cum a înviat, şi cum mijloceşte acum pentru poporul Său. Curcubeul lui Dumnezeu este plasat deasupra norilor de păcat, durere şi necaz, pentru a prooroci izbăvirea. Un singur nor nu poate produce un curcubeu; trebuie să fie şi picături de apă care să reflecteze lumina soarelui. In acelaşi fel, durerea pentru păcat nu trebuie doar să ne ameninţe, ci să ne lovească, dacă vrem să vedem Curcubeul lui Dumnezeu. Observaţi că Christos nu ar fi fost Răscumpărătorul nostru, dacă răzbunarea lui Dumnezeu ne-ar fi ameninţat într-una, ca un nor rnânios. Pedeapsa a căzut în picături teribile peste EL Dacă nu există suferinţă reală în conştiinţa păcătosului, Christos nu poate fi Salvatorul lui. Dacă păcătosul nu experimentează o convingere dureroasă, nu ÎI poate vedea pe Isus. Dar trebuie să fie şi soare, fiindcă norii şi picăturile de apă nu pot crea curcubeul fără lumina soarelui. Prea iubiţilor, Dumnezeul nostru, care este ca un soare pentru noi, străluceşte întotdeauna, dar noi nu îl putem vedea tot timpul – norii îi ascund faţa. Totuşi, nu contează câte picături cad, sau câţi nori ne ameninţă, dacă El străluceşte, răsare curcubeul imediat Se spune că, atunci când se vede curcubeul, ploaia s-a sfârşit Cu siguranţă că, atunci când va veni Christos, va fi sfârşitul necazurilor noastre. Când îl vedem pe Isus, păcatul dispare, iar îndoielile şi teama se risipesc. Când Domnul Isus păşeşte pe valurile mării, liniştea este foarte adâncă!

IZVOARE IN DEŞERT

El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe. (2 Petru 1:4)

Când un constructor de nave face un vapor, face aceasta numai ca să-l ţină pe eşafodaj? Nu, el îl construieşte ca să navigheze pe mări şi oceane şi să înfrunte furtunile. De fapt, dacă el nu ţine seama de vânturile puternice şi de uragane în timp ce-l construieşte, este un constructor nepriceput.

În acelaşi fel, când Dumnezeu te-a făcut credincios, El a vrut să te testeze. Şi când ţi-a dat promisiuni şi ţi-a cerut să crezi în ele, El a făcut promisiuni pentru vremuri de furtună şi pentru valuri mari. Crezi că unele din promisiunile Sale sunt contrafăcute, aşa cum o vestă de salvare care arată bine în magazin nu ţi-e de nici un folos în mare?

Am văzut cu toţii săbii care sunt frumoase, dar nu sunt bune pentru război, sau pantofi făcuţi ca obiecte decorative, dar în care nu poţi umbla. Însă pantofii lui Dumnezeu sunt făcuţi din fier şi alamă, şi putem umbla tot drumul până la cer în ei, fără ca ei să se uzeze vreodată. Şi putem înota de o mie de ori în Atlantic cu vesta Lui de salvare, fără teama că ne vom scufunda. Cuvântul promisiunii Lui este făcut să fie încercat şi testat.

Nimic nu-I displace mai mult Domnului Hristos decât să-i vadă pe cei din poporul Său că-L mărturisesc public şi apoi nu se folosesc de El. Lui Îi place să ne folosim de El, pentru că binecuvântările legământului Său nu sunt menite doar să ne uităm la ele, ci să ni le însuşim. Domnul nostru Isus ne-a fost dat ca să ne fie de folos acum. Te foloseşti tu de El aşa cum trebuie?

Preaiubitule, mă rog ca tu să nu tratezi promisiunile lui Dumnezeu ca ceva de expus la muzeu, ci mai degrabă să le foloseşti în fiecare zi ca un izvor de mângâiere. Şi când treci printr-o vreme de nevoie, încrede-te în Domnul.

                                                                         Charles H. Spurgeon

Mergi în adâncul promisiunii lui Dumnezeu

Şi cere orice voieşti;

Binecuvântarea lui Dumnezeu nu-ţi va lipsi,

Cuvântul Lui El îl va împlini cu siguranţă.

Cum ar putea Dumnezeu să spună nu la ceva ce a promis?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 21.18-32

In drum spre Ierusalim, Domnul Isus înfăptuieşte o minune care, în mod cu totul excepţional, nu este o minune a dragostei, ci un semn de avertizare asupra judecăţii care urma să se abată asupra poporului. Să privim spre acest smochin: Nimic altceva decât frunze! Sunt prezente toate formele exterioare ale evlaviei, dar niciun fruct. Aceasta era starea lui Israel… şi la fel este a tuturor aşa-zişilor creştini!

Această minune îi dă Domnului Isus ocazia să le reamintească ucenicilor de atotputernicia rugăciunii credinţei. Apoi El intră din nou în Templu, unde mai-marii poporului urmează să-I conteste autoritatea. Prin întrebarea Sa, Domnul îi face să înţeleagă că ei nu-I pot recunoaşte această autoritate, pentru că nu recunoscuseră mai întâi misiunea lui Ioan Botezătorul. Asemeni celui de-al doilea fiu dintr-o altă parabolă (Luca 15.29), preoţii de seamă şi bătrânii poporului declarau cu tot dinadinsul că împlineau voia lui Dumnezeu, însă, în realitate, aceasta era pentru ei literă moartă (Tit 1.16). Alţii, dimpotrivă, odinioară răzvrătiţi, păcătoşi recunoscuţi, s-au pocăit la glasul lui Ioan şi apoi au împlinit această voie.

Copii care proveniţi din familii creştine, pentru noi există cel puţin riscul de a fi întrecuţi, în drumul nostru spre cer, de către aceia pe care acum îi privim poate cu dispreţ sau cu superioritate (vezi 20.16)! Să ne gândim la responsabilitatea care ne revine!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 2:1-11

BUN VENIT ACASĂ!

…este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire  2 Corinteni 2:7

Pentru unii tineri care pleacă de acasă, întoarcerea nu este întotdeauna ceea ce au sperat. Cei mai mulţi dau faţă cu tatăl supărat care mormăie nervos: „Nu ştiu dacă am să te pot ierta vreodată. Nu-i destul că i-ai dat destule dureri de cap lui maică-ta până la vârsta aceasta, dar acum ai făcut-o. Faptul că ai venit acasă nu schimbă cu nimic adevărul că eşti un vagabond murdar”. Studiile arată că acest resentiment este obişnuit, în special când părintele află că băiatul său a devenit o problemă socială. Cât de diferită ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de delicventul din familia lui Dumnezeu! în textul de azi, Pavel ne sfătuieşte cum să primim pe creştinul pocăit înapoi în biserică. Din aceste cuvinte, putem trage o concluzie: Când un creştin se întoarce după ce a căzut în păcat şi a fost despărţit de părtăşia cu oamenii lui Dumnezeu, trebuie să lepădăm atitudinea: „ai-făcut-o-de-oaie-frate”.

În schimb, ar trebui să-i arătăm dragoste şi acceptare. Aceasta nu înseamnă că luăm cu uşurătate neascultarea lui. Dar trebuie să-i dorim sănătatea spirituală aşa cum un părinte vrea să-şi vadă copilul scăpat de consecinţele unei comportări delicvente. Dar atunci când o persoană se întoarce cu sinceritate la Domnul, ar trebui să-l reprimim cu bucurie.

Cea mai bună cale de a-l ajuta pe creştinul ce se pocăieşte este să-i spunem un călduros „bun venit acasă”, astfel încât Satan să nu mai aibă nici o putere în viaţa sa.                                   M.R.D. II

Doamne, vorbeşte-mi, ca să pot şi eu

Vorbi ca un ecou al vocii Tale-

Şi-aşa cum cauţi, m-ajută mereu

Să-Ţi caut copiii pierduţi pe cale. – Havergal

Cel ce-a întors spatele Domnului si se reîntoarce la El are nevoie ca Biserica să-i ţină spatele.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și ea ia zis: „Cum poți să spui: «Te iubesc!», când inima ta nu este cu mine?“ … Și a fost așa: a stăruit de el cu vorbele ei zilnic … Și șia deschis toată inima și ia zis: „Na trecut brici pe capul meu, pentru că sunt nazireu al lui Dumnezeu din pântecele mamei mele …“. Și Dalila a văzut că își deschisese toată inima și a trimis să cheme pe căpeteniile filistenilor, zicând: „Suițivă de data aceasta, pentru că mia deschis toată inima sa“.  Judecători 16.1518

Judecătorii lui Israel – Samson (6) – O chestiune de inimă

Samson intră din nou în încurcătură din cauza unei femei filistence. Cât de des a reușit Satan să dobândească biruințe împotriva celor ai Domnului, folosinduse de femei nelegiuite și lipsite de scrupule! Samson, nazireul lui Dumnezeu, ar fi trebuit să fie atent, însă el era nazireu mai mult din punct de vedere exterior, în timp ce inima lui nu era cu adevărat dedicată lui Dumnezeu.

„Păzeșteți inima mai mult decât tot ce se păzește, pentru că din ea ies izvoarele vieții“ (Proverbe 4.23). În Scriptură, inima este sediul simțămintelor, al afecțiunilor și al priceperii. Inima credinciosului trebuie săI aparțină Domnului, însă lumea o dorește și ea și își găsește plăcerea în a se juca cu simțămintele și cu afecțiunile celui credincios. La fel a procedat Dalila.Ea la tot bătut la cap pe Samson, folosind argumentul dragostei pe care el ar fi trebuit să o aibă față de ea, până când acesta, în final, a cedat. Dalila a știut când Samson a cedat și ia chemat pe filisteni, care iau dat răsplata cerută. Ia ras cele șapte șuvițe de pe cap și acum el era în întregime prizonierul vrăjmașilor săi. Este inima noastră în întregime a Domnului?   E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Nu este el … un tăciune scos din foc? Zaharia 3.2

Un tăciune

În 9 februarie 1709 la casa Wesley din Anglia a izbucnit un puternic incendiu. Părinții îi scoaseră în grabă pe copii afară. Dar unul din ei lipsea. Încercând să se întoarcă după cel ce lipsea, tatăl văzu că scările ardeau și nu i-ar mai fi suportat greutatea. În agonia creată de acel incendiu, tatăl nu a mai avut altceva de făcut decât să-l încredințeze în mâinile protectoare ale lui Dumnezeu. Deodată, unul dintre bărbații aflați în fața casei privi în sus și-l văzu pe micul John apărând în fereastra de la etaj. Ceru disperat o scară. Dar timpul presa asupra situației. Atunci un bărbat voinic se sprijini de pereții casei, iar alții îl ajutară pe un om mai ușor să se cațere pe umerii acestuia. Omul de deasupra își întinse brațele și îl apucă pe băiat și astfel a fost salvat.

Această întâmplare și-a pus amprenta de neuitat asupra lui John Wesley. El a luat-o ca o dovadă că Dumnezeu avusese un scop anume pentru a-l salva. Incidentul acesta a devenit pentru el o imagine a lumii și a rolului său în ea. Casa arzândă reprezenta lumea care piere în păcate. John Wesley a devenit un harnic slujitor al Mântuitorului său și a lucrat, ca mulți să-L găsească pe Cel ce scapă pe oameni din focul iadului. Înainte de a muri, Wesley a pus să i se scrie pe piatra mormântului: „Aici zace trupul lui John Wesley, un tăciune scos din foc“.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CHEMAT SĂ FII PREOT (2)

„Domnul vorbea cu Moise față în față, cum vorbește un om cu prietenul lui” (Exodul 33:11)

Preoții trebuie să își desfășoare lucrarea în lumina prezenței lui Dumnezeu, dar si să slujească în baza relației lor cu Dumnezeu. Viața lui Moise este un bun exemplu în acest sens. Când Dumnezeu l-a chemat prima oară pe Moise să conducă poporul Israel, El i-a vorbit printr-un rug aprins. Când s-a întâmplat asta, Moise a spus: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată” (Exodul 3:3). Disponibilitatea lui Dumnezeu de a vorbi cu noi nu trebuie pusă la îndoială niciodată. Adevărata problemă este întotdeauna disponibilitatea noastră de a ne întrerupe programul și de a fi receptivi la ceea ce are El de spus. Poate Dumnezeu să-ți vorbească în timpul unei pauze publicitare de la emisiunea ta preferată de la televizor? Ar putea – dar, probabil, nu o va face. El este împărat și dorește să respectăm protocolul apropierii de El pe care l-a prezentat în Cuvântul Său. Apoi, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise pe munte și i-a dat cele Zece Porunci. în acel moment, muntele ardea și fumega datorită prezenței lui Dumnezeu (Exodul 20:18). Când s-a întâmplat lucrul acesta, poporul a tremurat și i-a spus lui Moise: „Vorbește-ne tu însuți și te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim” (v. 19). Clipe ca acestea îi diferențiază pe oamenii lui Dumnezeu de mulțime! în cele din urmă, Moise sa apropiat atât de tare de Dumnezeu încât „Domnul vorbea cu Moise față în față, cum vorbește un om cu prietenul lui”. Imaginează-ti timpul când stai „față în față” cu Dumnezeu! Ce privilegiu! Aceasta ar trebui să fie dorința inimii noastre. Numai când te-ai întâlnit față în față cu Dumnezeu și L-ai auzit personal te poti ridica la nivelul sarcinii pe care o ai de îndeplinit.

Advertisements

One thought on “Oswald CHAMBERS: Teologia odihnei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s