Investește acum 15 minute pentru veșnicie

tumblr_muffttr58s1qm7aito1_500

19 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS

Autoritate peste cel credincios

„ Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

Domnul nostru nu insistă niciodată asupra autorităţii Sale; El nu spune niciodată  „Trebuie să faci…!” Ne lasă cu totul liberi să alegem atât de liberi, încât Îl putem scuipa în faţă, aşa cum au făcut unii; atât de liberi, încât Îl putem trimite la moarte, aşa cum au făcut unii; şi El nu va scoate nici un cuvânt. Dar când viaţa Lui se naşte în mine prin puterea Răscumpărării Lui  imediat Îi recunosc dreptul de a avea autoritate absolută asupra mea.

Este o stăpânire morală –„Tu eşti vrednic...“. Numai nevrednicia din mine refuză să se plece în faţa celui ce e vrednic. Dacă, atunci când întâlnesc un om care e mai sfânt decât mine, nu recunosc vrednicia lui şi nu ascult de el, aceasta este o dovadă a nevredniciei din mine. Dumnezeu ne educă prin intermediul oamenilor care sunt puţin mai buni decât noi, nu din punct de vedere intelectual, ci în ceea ce priveşte sfinţenia, până când vom ajunge sub stăpânirea Domnului însuşi. Atunci intreaga atitudine a vieţii noastre va fi una de ascultare de El. Dacă Domnul nostru ar insista asupra ascultării noastre. El ar deveni un stăpân care se impune cu forţa şi ar înceta să mai aibă autoritate. El nu insistă niciodată asupra ascultării, dar atunci când într-adevăr Îl vedem, ascultăm de El imediat. El devine cu uşurinţă Domnul vieţii noastre, iar noi trăim adorându-L de dimineaţa până seara. Creşterea noastră în har se arată în modul în care privim uitarea. Trebuie să redăm cuvântului ascultare înţelesul lui real. Ascultarea este posibilă numai între egali. Este vorba de o relaţie între tată şi fiu, nu între stăpân şi servitor. „Eu şi Tatăl una suntem.” „Măcar că era Fiu, a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit.” Fiul a fost ascultător ca Răscumpărător, pentru că era Fiu, şi nu pentru a deveni Fiu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât a lui Cain. Prin ea a primit el mărturie că este neprihănit” Evrei  11:1

Deşi sunt aşa de multe religii în lume, în realitate ele sunt numai două:  religia lui Cain şi religia lui Abel.

Religia lui Cain declară că eu trebuie să aduc lui Dumnezeu ceva din ce am produs eu pentru ca să mă poată primi. Religia lui Cain poate fi văzută în diferitele religii din toată lumea, încluzînd din nefericire, o bună parte din cele care se numesc creştine. Oricine crede că va fi primit şi va căpăta trecere înaintea lui Dumnezeu pentru ce face sau dă el, aparţine religiei lui Cain. O astfel de religie este o urâciune pentru Dumnezeu.

Religia lui Abel pe de altă parte este efectiv mult mai mult decât o religie. Este viaţă. Abel a jertfit un miel lui Dumnezeu, recunoscând prin aceasta că era un păcătos şi că poate fi primit de Dumnezeu – prin moartea unei victime nevinovate. Mielul lui Abel, închipuieşte pe Domnul Isus Hristos, Acela care a venit în lume ca să salveze pe păcătoşi, astfel încât orice persoană poate veni la Dumnezeu şi să spună: „Sunt un păcătos vrednic de moarte. Nu am nimic de adus. Nu am nimic de oferit. Dar vin în virtutea sângelui lui Hristos care s-a vărsat pentru mine. Jertfa adusă de Abel nu i-a obţinut numai acceptarea lui de către Dumnezeu, dar ea mărturiseşte şi că era neprihănit. Neprihănit în el însuşi ? Nicidecum ! El era un păcătos ca şi Cain. El a căpătat neprihănirea prin jertfa pe care a oferit-o. Numai aceasta i-a procurat neprihănirea înaintea lui Dumnezeu.

Presupunem că o fată săracă dintr-o familie fără bani, fără poziţie socială se căsătoreşte cu un om foarte bogat. Cu bărbatul ei bogat, ea acum se poate prezenta oriunde în societate şi oamenii ar trata-o ca pe o regină. Cu câteva luni înaintea căsătoriei ei, lumea ar fi tratat-o ca pe o scamă pe o haină. De ce? Pentru că înainte ea se putea prezenta numai în ce era ea însăşi. Dar acum ea se prezintă nu în ce este ea însăşi, ci în ceea ce este în virtutea relaţiei ei de soţie a acestui soţ foarte bogat.

Şi tu şi eu putem deasemenea să căpătăm mărturia înaintea lui Dumnezeu că suntem socotiţi neprihăniţi, nu în noi înşine, nu prin faptele noastre ci în neprihănirea Domnului Hristos cum spune la 1 Corinteni 1:30. „Legea şi harul sunt amândouă perfect de drepte şi au ca Autor pe Dumnezeu. Dar ele sunt irecociliabile în principiile lor, în raţiunea lor de a fi. Una pretinde dreptatea omului, cealaltă o descoperă pe aceea a lui Dumnezeu când omul este un păcătos pierdut.” – J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

“Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate”.  Psalm. 103:8.

La mila Lui nu se poate adăuga sau scădea ceva. Ce ar fi cu noi oamenii, dacă Dumnezeu n-ar fi milostiv? De aceea este scris: “Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre. Ci cât de sus sunt cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El; cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi”. Cât de mult se străduieşte omul să stea înaintea lui Dumnezeu cu faptele lui! Atunci când gândeşte că a făcut un lucru cât se poate de bine, de fapt nici nu a început şi când crede că a sfârşit un lucru, este încă foarte departe de acesta. Ce este omul în comparaţie cu Dumnezeu? Ne dăm seama că, atunci când cineva crede că ştie ceva, încă nu ştie aşa cum trebuie. Iar cel care consideră că este cineva, cu toate că nu este nimic, se înşală singur. Cineva a spus odată că domnişoarele şi doamnele încrezute, vor fi odată hrană pentru viermi şi cu acest lucru sunt de acord. Ce poate fi omul, atâta timp cât nu este mântuit? Si chiar dacă este mântuit, totuşi trupul se reîntoarce în pământ. Dacă trăieşte foarte mult, poate împlini o sută de ani, dar cu toate acestea, anii unei vieţi pământeşti sunt asemenea unui strop de apă într-o mare sau asemenea unui fir de nisip pe o plajă, în comparaţie cu veşnicia. Dumnezeu este plin de îndurare faţă de om şi îl poartă cu răbdare. El vede că suntem supuşi morţii, de aceea îşi revarsă mila asupra omenirii.

Mila unui om se poate manifesta faţă de unul din semenii săi; dar mila lui Dumnezeu se revarsă asupra lumii întregi. El pedepseşte şi mustră, învaţă şi îngrijeşte ca şi un păstor turma sa. Se îndură de toţi care se lasă atraşi de El, ascultând, păstrând şi trăind după Cuvântul lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ÎNCĂLŢĂMINTE DEOSEBIT DE BUNĂ

„Încălţămintea ta să fie de fier şi de aramă şi puterea ta să tină cât zilele tale.” Deuteronom 33.25

Două lucruri sunt pregătite pentru călător: încălţămintea şi puterea.

Încălţămintea îi este necesară pentru a călători pe drumuri gloduroase şi rele şi pentru a-i călca în picioare pe vrăjmaşii de moarte. Noi nu mergem cu picioarele goale; nu ar fi potrivit pentru fii cu de sânge regesc. Încălţămintea noastră nu va fi deloc din materiale obişnuite, ci va avea tălpi durabile de metal, care nu se vor uza deloc, chiar dacă călătoria ar fi lungă şi grea. Noi vom fi apăraţi aşa cum cer nevoile drumului şi ale luptei. Să mergem deci vitejeşte şi să nu ne temem de nici un rău, chiar dacă ar trebui să punem piciorul pe şerpi veninoşi sau chiar pe balaur.

Puterea noastră de asemenea va ţine cât lungimea zilelor noastre şi ea va fi potrivită cu efortul care trebuie făcut şi după povara de purtat. Puterea noastră trebuie să fie după felul zilelor noastre, acesta este înţelesul din versetul de mai sus. Dacă astăzi ne vine o încercare grea sau o lucrare care cere toată energia noastră, ni se va da de asemenea o putere egală. Această făgăduinţă făcută lui Aşer este şi pentru toţi aceia care au destulă credinţă ca s-o ia ca pentru ei. Fie ca această făgăduinţă să ne dea îndrăzneala care trebuie să se nască în inima credincioasă.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„DOMNUL, care m-a izbăvit din ghiara leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui Filistean. Şi Saul a zis lui David: Du-te, şi DOMNUL să fie cu tine” 1. Sam. 17,37.

David niciodată nu s-a lăudat cu victoria obţinută asupra leului sau a ursului. Nici de data aceasta nu ar fi amintit-o dacă nu trebuia să arate temelia tare pe care se baza în lucrarea care îi stătea înainte. El a vrut să dovedească că nu merge în puterea lui proprie. A fost ceva asemănător cu răpirea lui Pavel în al treilea cer. Patrusprezece ani a fost ascuns acest lucru în inima lui Pavel şi niciodată nu s-ar fi ştiut de el dacă starea corintenilor nu ar fi cerut să li-l facă cunoscut.

De-ar fi această pildă o lecţie demnă de urmat şi pentru noi. Oh, cât de repede suntem gata să vorbim şi să ridicăm faptele noastre sărăcăcioase în faţa altora! Carnea, firea veche este totdeauna înclinată să se mândrească şi să înalţe eul pentru orice lucrare. Este necesar să avem inimi pline de laudă către Tatăl şi Dumnezeul nostru. Pentru aceasta este nevoie de supunere, pentru a deosebi glasul credinţei şi cel al religiozităţii. Saul vorbea frumos parcă ar fi vrut să dea impresia unei nădăjduiri în Dumnezeu. Cuvintele lui: „Domnul să fie cu tine” erau o formulă fără putere, o înşiruire de cuvinte spuse la întâmplare. În înţelesul obişnuit al cuvântului formalismul înseamnă: ţinerea, respectarea şi alipirea de forme; efectuarea de lucruri care închipuiesc ceva sau prin care se caută producerea de mişcări sau tulburări sufleteşti. Formalism înseamnă „umbra”, înlocuirea materială a adevăratei închinăciuni în duh şi adevăr, precum şi înlocuirea lucrării Duhului Sfânt cu lucrările firii pământeşti; înseamnă înlocuirea credinţei dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Să ne ferim atât în vorbire cât şi în practică de FORMALISM.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Fă să fie lumină şi dulceaţă şi bucurie toată ziua. Preia controlul cu blânda Ta putere şi tărie; în harul Tău, luminează-ne pe plan fizic şi mintal şi spiritual.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri si pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru EL» COLOSENI 1,16

Întreg Vechiul Testament relevă dorinţa lui Dumnezeu de a-L descoperi pe Fiul Său ca Răscumpărător. Lui Moise Domnul i-a dezvăluit în detaliu planul Său din veşnicii, adică sacrificiul Fiului Său iubit. Este emoţionant când Domnul îi vorbeşte lui Moise despre «sângele jertfit» (vezi Exod 34,25). O, de am înţelege ce preţ avem în ochii Săi şi cât L-a costat salvarea noastră! El ne vorbeşte nouă, astăzi, aşa cum i-a vorbit şi lui Moise. Ni Se descoperă astăzi ca odinioară. Dumnezeu doreşte ca noi să-L cunoaştem tot mai mult pe Miel. Aceasta a fost Sfinţenia care radia din Moise: Isus – Mielul, templul, calea, jertfa şi preotul. Toate acestea m-au dus cu gândul la Apocalipsa: «căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul» (Apoc. 21,33). Cea mai mare bucurie a lui Dumnezeu este descoperirea Fiului Său, Isus Cristos! El este totul în toate, atât pentru creaţie, cât şi pentru oameni. Dumnezeu a făcut oamenii după chipul Său, pentru gloria Sa: «… i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său …» (Rom. 8,29).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a arătat slava şi mărirea Lui. Deuteronom 5:24

Marele însemn al lui Dumnezeu în toate lucrările Sale este manifestarea propriei Sale glorii. Orice altceva ar fi fost nedemn de El. Dar cum se poate manifesta gloria lui Dumnezeu în nişte creaturi căzute, cum suntem noi? Ochiul omului nu este singur; el are tendinţa să-şi privească mereu propria onoare. Îşi supraestimează puterile, şi nu este pregătit să vadă gloria Domnului. Este clar, deci, că şinele trebuie îndepărtat din drum, ca să-L putem slăvi pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care El îşi aduce adesea poporul în probleme şi dificultăţi, astfel încât, conştientizaţi de propria nebunie şi neputinţă, să fie în stare să vadă maiestatea lui Dumnezeu care le vine în ajutor. Cel care îşi petrece viaţa pe un drum lin şi uşor nu va vedea prea mult din gloria Domnului, fiindcă are puţine ocazii de a se elibera de sine; de aceea, are puţine goluri care să fie umplute cu descoperirea lui Dumnezeu. Cei care navighează pe pâraie şi vaduri ştiu puţine despre Dumnezeul furtunilor, dar cei care fac „negoţ pe apele cele mari” (Psalmi 107:23) văd „minunile Lai în mijlocul adâncului” (vers. 24). în mijlocul oceanului de pierderi, sărăcie, ispite şi mustrări învăţăm multe despre puterea Domnului, fiindcă simţim neputinţa omului. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu, deci, dacă ai fost condus pe un drum stâncos. Astfel vei experimenta măreţia şi bunătatea lui Dumnezeu. Necazurile tale te-au îmbogăţit cu o comoară de cunoştinţe care nu puteau fi câştigate prin alte mijloace. Încercările tale au fost despicătura stâncii în care te-a aşezat Iehova, aşa cum a făcut cu slujitorul Său Moise, astfel încât să-I vezi slava atunci când trece prin faţa ta. Slavă Domnului că nu ai fost lăsat în întunericul şi ignoranţa pe care o aduc continua prosperitate, şi că în vâltoarea nenorocirilor ai fost echipat pentru razele slavei Sale în lucrările minunate pe care El le-a făcut pentru tine.

Seara

Nu va frânge o trestie ruptă, şi nici nu va stinge un fitil care fumegă. Matei 12:20

Ce este mai slab decât o trestie ruptă, sau un fitil care fumegă? Dacă o raţă sălbatică se aşează pe o trestie dintr-o mlaştină sau un râu, trestia se va îndoi. Dacă cineva o atinge cu piciorul, se va rupe sau se va frânge. Orice adiere de vânt care trece peste râu o mişcă încoace şi încolo. Nu ne putem imagina nimic mai fragil sau mai slab, sau a cărui existentă să fie mai ameninţată, decât o trestie ruptă. Gândiţi-vă acum la un fitil care fumegă – ce este el? Este adevărat că mai are o scânteie de viaţă. Totuşi, este aproape stins; răsuflarea unui copil îl poate nimici. Nimic nu este mai precar decât existenţa flăcării lui. Textul nostru vorbeşte despre lucruri slabe, şi totuşi Isus spune despre ele „nu va frânge o trestie ruptă, si nici nu va stinge un fitil care fumegă”. Unii din copiii lui Dumnezeu au fost făcuţi în stare să înfăptuiască lucruri măreţe pentru El. Dumnezeu are Samsoni care pot ridica porţile Gazei şi le pot duce până în vârful dealului. El are câţiva credincioşi cu inimă de leu, dar majoritatea copiilor Săi sunt o rasă timidă şi fricoasă. Sunt ca nişte grauri, speriaţi de orice trecător; sunt ca o turmă mică şi înspăimântată. Dacă vine ispita, sunt prinşi în laţ ca păsările; dacă sunt ameninţaţi de încercări, sunt gata să leşine. Bărcuţa lor fragilă se mişcă încolo şi încoace, împinsă de fiecare val; sunt purtaţi de vânt ca nişte păsări de mare pe creasta valurilor. Sunt slabi, fără putere, fără înţelepciune şi fără prevedere. Totuşi, aşa slabi cum sunt, şi pentru că sunt atât de slabi, făgăduinţa aceasta îi priveşte în mod special. Acesta este harul şi îndurarea! Aceasta este iubirea şi bunătatea! Făgăduinţa aceasta ne descoperă compasiunea lui Isus — blândă, iubitoare şi delicată. Nu trebuie să ne temem niciodată de atingerea Sa. Nu trebuie să ne temem că vom auzi un cuvânt aspru de la El. Deşi ne poate mustra pentru slăbiciunea noastră, El nu ne va dojeni niciodată. Trestiile rupte nu vor primi nici o lovitură din partea Lui, şi fitilurile care fumegă nu vor fi lovite de nici o privire încruntată.

IZVOARE IN DEŞERT

„Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” Ioan 18:11

Să „bea paharul“ a fost un lucru mai mare decât potolirea mărilor sau învierea morţilor. Profeţii şi apostolii puteau să facă minuni uimitoare, dar ei n-au făcut întotdeauna voia lui Dumnezeu şi au suferit în consecinţă. A face voia lui Dumnezeu şi a experimenta suferinţa este cea mai înaltă formă de credinţă şi cea mai glorioasă realizare creştină.

Să vezi cele mai înalte aspiraţii ale tale de om tânăr zdrobite pentru totdeauna; să porţi zilnic poveri care sunt întotdeauna grele, fără să vezi vreodată uşurarea; să te trezeşti epuizat de sărăcie în timp ce doreşti doar să faci bine altora şi să oferi o viaţă plăcută celor dragi; să fii încătuşat de o neputinţă fizică incurabilă; să fii complet singur, despărţit de toţi cei pe care îi iubeşti, să înfrunţi trauma vieţii singur; însă în toate acestea, să fii totuşi în stare să spui în timpul unei şcoli disciplinare atât de grele: „Nu voi bea paharul pe care mi l-a dat Tatăl să-l beau?“ – aceasta este credinţa la înălţimea ei maximă, şi succesul spiritual la punctul culminant.

Marea credinţă nu se vede atât de mult în lucrare cât în suferinţă.  

                                                                       Charles Parkhurst

Ca să avem un Dumnezeu înţelegător, trebuie să avem un Mântuitor care a suferit, pentru că adevărata compasiune vine din înţelegerea durerii altuia, trecând prin aceeaşi durere. De aceea nu-i putem ajuta pe alţii care suferă fără să plătim noi înşine un preţ, pentru că necazurile sunt preţul pe care îl plătim ca să putem  să-i înţelegem pe alţii. Cei care doresc să-i ajute pe alţii trebuie mai întâi să sufere. Dacă vrem să-i salvăm pe alţii, trebuie să dorim să înfruntăm crucea; să experimentezi cea mai mare fericire din viaţă slujind altora este imposibil fără să bei paharul pe care l-a băut Domnul Isus şi fără să te supui botezului pe care l-a îndurat El.

Cei mai mângâietori psalmi ai lui David au fost storşi din viaţa lui prin suferinţă, şi dacă lui Pavel nu i s-ar fi dat „un ţepuş în carne“ (2 Cor. 12:7), am fi pierdut mult din bătăile inimii lui pline de tandreţe care răsună prin atât de multe epistole ale sale.

Dacă te-ai predat lui Hristos, împrejurările tale actuale care par să apese atât de tare împotriva ta sunt unealta perfectă în mâna Tatălui cu care îţi sculptează forma pentru eternitate. Aşa că încrede-te în El şi nu împinge niciodată de la tine instrumentul pe care El îl foloseşte, altfel vei pierde rezultatul lucrării Lui în viaţa ta.

Ciudată şi dificilă într-adevăr

Ni se pare,

Dar binecuvântarea care ne trebuie

E în spatele ei.

Şcoala suferinţei dă absolvenţi excepţionali.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 10.24-42

După cum „nu este ucenic mai presus de învăţătorul său” (v. 24), tot astfel, nimeni nu poate pretinde să fie tratat mai bine decât stăpânul său. Fie creştin, fie evreu în vremea necazului, adevăratul ucenic trebuie să se aştepte din partea lumii nedrepte şi pline de răutate la o împotrivire asemănătoare aceleia cu care a fost întâmpinat Domnul Isus (v. 17,18). Aceasta îi va da însă ocazia să guste şi toate resursele harului, ale acestui har nelimitat care îl cunoaşte şi îl susţine pe cel răscumpărat, păzindu-i până şi un fir de păr (v. 30; vezi 2 Corinteni 12.9).

Credinciosul trebuie să facă faţă nu numai urii lumii, ci prea adesea şi ostilităţii cu care este întâmpinat chiar şi în propria familie (v. 36). Să nu se descurajeze! Domnul a anunţat în mod expres că va fi aşa şi a prevăzut resurse şi pentru acest caz.

A ne lua crucea înseamnă a ne purta semnul distinctiv al condamnaţilor la moarte; altfel spus, aceasta înseamnă că am terminat cu plăcerile lumii, că am renunţat la voinţa proprie. Din punctul de vedere al oamenilor, aceasta se traduce cu a ne pierde viaţa, însă învăţătorul combate părerea omenească, afirmând că acesta este singurul mod de a o câştiga. Şi din nou aflăm din gura Domnului Isus că motivul esenţial al acestei atitudini trebuie să fie: „din dragoste pentru Mine” (2 Corinteni 5.14,15).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Romani 8:18-28         

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” Romani 8:28

BINELE DIN RĂU

Se spune despre George Friedrich Handel că atunci când sănătatea şi finanţele îi erau la cea mai joasă treaptă, a dăruit cele mai înalte opere ale creaţiei sale. Creditorii îl ameninţau cu închisoarea, şi suferea în acelaşi timp de o paralizie parţială. S-a retras atunci în singurătate şi acolo a avut o părtăşie cu Dumnezeu cum nu mai avusese până atunci. In acea vreme, Dumnezeu i-a dat putere să scrie cel mai grandios dintre toate oratoriile sale „Mesia”. I se părea că notele zboară din pana cu care scria. 
A fi creştin, nu înseamnă să treci prin viaţă „călcând numai pe petale de trandafiri”. Ca membri ai unei rase căzute, suntem supuşi la boli, accidente şi tragedii ca toţi ceilalţi. Ba mai mult, pe deasupra, avem de-a face cu conflictele spirituale declanşate de cel rău şi cu bătălia de o viaţă împotriva propriilor noastre tendinţe păcătoase. Cu toate acestea, Domnul ne susţine întotdeauna prin fiecare încercare şi lucrează ca să scoată la lumină binele din cele mai grele încercări. Poate părea ca dificultăţile să ne împiedice să fim productivi în lucrarea Domnului, dar mai degrabă este adevărat opusul. Prin intervenţia Domnului, pierderile noastre pot fi transformate în câştiguri, şi rezultatele încercărilor vor deveni binecuvântări pentru alţii. 
Cât de încurajator este să ştii că în toate lucrurile, chiar şi în necazuri, Dumnezeu lucrează ca toate împreună să fie în beneficiul nostru. A porunci răului să producă binele nu este o problemă pentru Dumnezeul nostru atotputernic şi bun.H.G.B.

Rămân credincios cuvintelor:
Că lucrurile ce-ntâlnesc 
Lucrează binele, acelor 
                 Ce pe Domnul îl iubesc.    Beckley

Suferinţele pot pregăti pe creştinul obişnuit pentru lucrări extraordinare.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Gândiți la cele de sus, nu la cele de pe pământ, pentru că voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.  Coloseni 3.2,3

Hristos este viața noastră. Viața noastră nu este aici. Pavel afirmă clar acest lucru: „Pentru că voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu“. Fiind morți împreună cu El, nu trebuie să acționăm ca trăind în lume. El a murit și a ieșit din această scenă, iar acum nu mai are niciun loc în ea. Prin urmare, viața noastră creștină începe cu faptul că ne luăm locul în moarte. Scriptura ne învață că Dumnezeu nea identificat atât de deplin cu Fiul Său, încât ne consideră a fi morți împreună cu El față de păcat (Romani 6), față de lege (Romani 7) și față de lume (Galateni 6). Am fost scoși din această scenă atât de complet prin moartea, învierea și înălțarea Domnului Isus, încât se spune despre noi: „Voi nu sunteți în carne, ci în Duh, dacă, întradevăr, Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi“ (Romani 8.9). Viața noastră nu este aici și nici nu poate fi, deoarece am murit față de lume, iar viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Cât de ușor neam ridica deasupra împrejurărilor, dacă neam lua privirile de la ceea ce se vede și ni leam îndrepta în sus, înspre locul unde Domnul Isus este, aducândune aminte că viața noastră este acolo și că El Însuși este viața noastră! Ce putere near oferi acest lucru asupra poftei cărnii, asupra poftei ochilor și asupra mândriei vieții! Explicația pentru slăbiciunea și falimentul nostru stă în faptul că ne trăim viața în mijlocul lucrurilor acestei lumi.

Fiind mort și înviat împreună cu Hristos, relațiile de viață ale credinciosului trebuie să fie conectate cu locul în care el a fost adus, așa cum Pavel spune: „Cetățenia noastră este în cer“ (Filipeni 3.20). Doar atunci când acest adevăr este acceptat, vom cunoaște bucuria preocupării cu Domnul Isus, aflat la dreapta Tatălui. Scopul lucrărilor Tatălui cu noi este de a ne face să ne bucurăm de acest adevăr.

  1. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„La Dumnezeu este înțelepciunea și puterea; sfatul și priceperea ale Lui sunt.”Iov 12.13

Afirmațiile lui Newton

Sir Isaac Newton (1642-1727) este descoperitorul legii gravitației, prin care s-au pus bazele înțelegerii mișcării corpurilor cerești. El este și autorul unor lucrări de mare valoare în domeniul fizicii și matematicii. Dar el a fost și un om credincios. Newton a declarat: „Studiez zilnic Biblia. Acest sistem extraordinar al soarelui, planetelor și cometelor poate izvorî doar din sfatul și stăpânirea unei Ființe care guvernează toate lucrurile ca Domn al tuturor“; „Ceea ce știm este o picătură, iar ceea ce ignorăm este un ocean. Minunata alcătuire a Universului, cu armoniile sale incomparabile, nu s-a putut face decât după planul unei Ființe atotștiutoare și atotputernice. Aceasta este și rămâne convingerea mea ultimă“. Când un prieten necredincios l-a întrebat: „Cum constatați existența lui Dumnezeu?“, Newton i-a arătat cerul înstelat, spunând: „Iată, acolo sus …“.

Cine este sincer în sufletul său este nevoit să recunoască faptul că la Dumnezeu este înțelepciunea, puterea, sfatul și priceperea. Creația este marea carte a lui Dumnezeu care vorbește zilnic oamenilor. Să admirăm atotputernicia lui Dumnezeu care cârmuiește toate planetele cu brațul Său! Dar să nu uităm nici de dragostea Sa care a dat pentru noi pe Fiul Său!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

RENUNȚĂ LA DUȘMĂNIE!

„Dragostea … nu se gândește la rău” (1 Corinteni 13:4-5)

A purta dușmănie cuiva este nesănătos și vei ajunge probabil în situația nefericită de-a plăti scump! După toate probabilitățile, ofensatorul a mers mai departe, a uitat ofensa și te-a lăsat cu povara. în realitate, vinovăția, nu ofensatorul reprezintă miezul problemei. Până nu înțelegi și nu accepți lucrul acesta, vei continuat să fii mâhnit.

Nu te lăsa măcinat de dușmănie și n-o lăsa sa se transforme în:

1) Auto-victimizare. Energia negativă revărsată asupra altora îți seacă resursele și îți răpește ocazia de a atinge potențialul pus în tine de Dumnezeu. Scapă de eă și nu lăsa dușmănia să pună stăpânire pe puterea ta!  

2) Amărăciune. E ca un venin mortal; o cantitate foarte mică îți poate contamina întregul sistem. Suferința pe care o resimți poluează fluxul experiențelor tale zilnice, inclusiv experiența ta cu Dumnezeu!

3) Izolare. Nu simți nici o bucurie să stai în preajma cuiva care condamnă, blamează și este plin de mânie. Pe alții îi trec fiorii și se simt în pericol așa că, păstrează o distanță de siguranță, pentru situația în care devin țintă și nu -ți sunt pe plac. Aceasta e formula izolării și â singurătății  auto-induse.

4) Model negativ de trăire. Poate te gândești: „Sentimentele mele nu sunt treaba nimănui!” Adevărat! – doar dacă locuiești pe o insulă pustie. Dușmănia este foarte molipsitoare: „Luați seama…ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, și mulți să fie întinați de ea” (Evrei 12:15).

5) Pocăință sabotată. Pocăința și iertarea autentică nu sunt posibile până când nu ești dispus să-ți confrunți sentimentul de dușmănie. Dacă îi învinovățești în continuare pe ceilalți, eviți responsabilitatea. O atitudine negativă e ca un cauciuc spart – pană nu-l schimbi, nu reușești să ajungi nicăieri.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s