OSWALD CHAMBERS: Să ajungi acolo unde încetează păcatul, tristeţea şi începe cântarea celui sfânt.

 

11 Iunie 2016

Evreu citind Biblia

„Veniţi la Mine.” Matei 11:28

Vreau cu adevărat să ajung acolo? Pot chiar acum. Întrebările care contează în viaţă sunt foarte puţine şi toate îşi găsesc răspunsul în cuvintele: „Veniţi la Mine”. Nu: „Fă cutare lucru”, ci: „Veniţi la Mine”. Dacă voi veni la Isus, viaţa mea reală va fi adusă în concordanţă cu dorinţele mele reale; voi înceta cu adevărat să mai păcătuiesc şi voi vedea cum începe cântarea Domnului în viaţa mea. Ai venit vreodată la Isus? Uită-te la încăpăţânarea inimii tale; ai face orice în afară de acest lucru simplu, copilăresc – „Veniţi la Mine”. Dacă vrei să ai experienţa reală a încetării de a mai păcătui, trebuie să vii la Isus. Isus Cristos Se face pe Sine însuşi piatra de încercare.

Priveşte cum a folosit El cuvântul veniţi, în cele mai neaşteptate momente vine şoapta Domnului: „Veniţi la Mine”. Şi eşti atras imediat. Contactul personal cu Isus schimbă totul.

Fii suficient de simplu, încât să vii şi să crezi în cuvintele Lui. Venirea la El înseamnă că voinţa renunţă cu hotărâre la tot şi, în mod deliberat, îi predă Lui totul.  „…şi vă voi da odihnă” – adică te voi sprijini. Nu: „Te voi pune la culcare, te voi ţine de mână şi iţi voi cânta ca să adormi”, ci: „Te voi scoate din pat, din letargie şi epuizare, din starea de om pe jumătate mort, deşi eşti în viaţă, te voi umple cu duhul de viaţă şi vei rămâne în picioare prin perfecţiunea activităţii vitale”. Noi devenim patetici şi vorbim despre a „îndura voia Domnului”! Unde este în aceasta vitalitatea maiestuoasă şi puterea Fiului lui Dumnezeu? (TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS: “Să ajungi acolo unde încetează păcatul şi tristeţea şi începe cântarea celui sfânt)

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Acum voi sînteţi curaţi din pricina Cuvîntului pe care vi L-am spus” IOAN 15:3

Creştinul mîntuit prin har şi născut din nou este unit cu butucul de viţă prin Duhul Sfînt; în felul acesta poziţia lui este asigurată. în mersul lui aici pe pămînt, el are permanent nevoie de acţiunea curăţitoare a Cuvîntului în viaţa şi cugetul lui pînă în cele mai mici amănunte.

Cîte cuvinte, porunci şi făgăduinţe n-am auzit noi de la Domnul nostru fără să le fi dat urmare! Prin tărăgăneala noastră de a le crede şi prin neascultarea noastră, ele au rămas fără efect şi totuşi ne mirăm de lipsa de roade în viaţa noastră! Totuşi, Dumnezeu vrea să ne descătuşeze şi să ne trezească cugetul. El vrea să facă să ne vibreze inimile la atingerea Lui dumnezeiască, învăţîndu-ne prin Cuvîntul Său şi însuflîndu-ne ascultarea de poruncile Lui, El vrea să ne dea acea viaţă roditoare de mlădiţe în Viţă. Cuvîntul ne spune că Domnul a spălat odată picioarele ucenicilor Săi. Era un act simbolic care prefigura curăţirea vieţii celui răscumpărat prin apa Cuvîntului. şi astăzi, cînd ne vorbeşte prin Cuvîntul Său, El este înaintea noastră ca atunci înaintea ucenicilor, slujindu-ne, spălîndu-ne picioarele, “El, Domnul şi învăţătorul nostru.” Este oare grea ascultarea, în astfel de împrejurări?

Acest act al Domnului Isus a întărîtat mîndria şi independenţa lui Petru. El nu voia ca Domnul să lucreze în felul acesta pentru el. Dar răspunsul Domnului 1-a trezit la realitate: “Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea deloc parte cu mine” (Ioan 13:8). Refuzînd această spălare a picioarelor sale, Petru respingea nu numai curăţirea prin Cuvîntul Domnului său, dar şi asocierea cu El, după cum mlădiţa este, inseparabil, asociată cu butucul. El împiedeca seva Duhului Sfînt să curgă neîntreruptă în viaţa lui. Neascultarea de Cuvînt numai într-un singur punct, este deajuns să ne răpească bucuria de a fi conştienţi de unirea noastră cu Viţa.

Să ne gîndim la învăţăturile, făgăduinţele şi chiar mustrările Cuvîntului dumnezeiesc “fiindcă El este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede.” (Rom 1:16). Să ascultăm de El lăsîndu-L să lucreze în inimile şi cugetele noastre, pentru ca Domnul Isus să ne poată spune şi nouă: “Acum voi sînteţi curaţi din pricina Cuvîntului pe care vi L-am spus.”

“Puterea noastră nu constă în a ne gîndi Ia rău ca să-l evităm ci a ne gîndi Ia Hristos şi a ne ocupa cu El.” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

“Iov a zis:”Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sînul pământului. Domnul a dat Domnul a luat; binecuvântat să fie numele Domnului.”

Iov 1:21.

Iov era un om temător de Dumnezeu cum nu era altul pe pământ. Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi să se prezinte înaintea Domnului şi a venit şi Satan în mijlocul lor. Şi probabil că a pârât şi I-a reproşat lui Dumnezeu ce fel de copii are. Dar Domnul a zis Satanei: Ai văzut pe slujitorul meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om integru şi drept, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” Si Satana a răspuns Demnului: “Oare pentru nimic se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai înconjurat Tu cu un gard de protecţie, pe el, casa lui şi tot ce este a lui”? Din cele spuse observăm că Satana a dorit demult deja să-i facă rău. Şi Satana a continuat să spună:”Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi averile lui acoperă ţara. Dar ia întinde-ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are şi sunt încredinţat că Te va blestema pe faţă”.

Şi Domnul a zis Satanei: “Iată îţi dau în mâinile tale tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna”. Din toate acestea putem observa ce putere mare are Satana dacă Dumnezeu i-o îngăduie. Într-o zi a venit un sol la Iov şi a zis: “Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei. Şi s-au aruncat nişte sabeeni asupra lor, i-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul săbiei. Numai eu am scăpat ca să-ţi dau de ştire”. Pe când vorbea el încă a venit unul şi a spus că nişte caldeeni s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul săbiei. Pe când vorbea el încă a venit altul şi a zis că fiii şi fiicele lui erau împreună în casa fratelui lor întîi născut. Şi a venit un vânt tare şi casa s-a prăbuşit peste copii, numai unul a scăpat şi i-a dat de ştire lui Iov. Atunci Iov s-a sculat şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a tuns capul, apoi s-a aruncat la pământ şi s-a închinat.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

N-AI DE CE SĂ TE RUŞINEZI

„Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine.” Isaia 54.4

Nouă nu ne este deloc ruşine de credinţa noastră. Oamenii neîncrezători şi clevetitori pot să atace Scriptura pe care ne întemeiem credinţa, dar Domnul va arăta într-un fel sau altul, din ce în ce mai izbitor, că în această carte nu este nici greşeală, nici exagerare, nici vreo scăpare. Nu este nici o ruşine să fii un simplu credincios: credinţa care merge drept la Isus este o cunună de cinste aşezată pe capul nostru şi preţuieşte mult mai mult decât o decoraţie pe pieptul nostru.

Nu vom fi deloc daţi de ruşine în nădejdea noastră. Ea se va împlini pentru noi întocmai după făgăduinţa Domnului. Vom fi hrăniţi, călăuziţi, binecuvântaţi şi învioraţi. Mântuitorul nostru va veni din nou şi zilele întristării noastre se vor sfârşi. Atunci vom da slavă Celui care ne-a dat o nădejde vie şi vom lua în primire ceea ce am nădăjduit.

Nu vom fi daţi de ruşine în dragostea noastră. Isus este fiinţa cea mai vrednică să fie iubită de noi şi niciodată nu ne vom ruşina că I-am dat Lui inima noastră. Dragostea noastră arzătoare pentru El este îndreptăţită prin faptul că vom vedea în slavă pe Prea Iubitul nostru. Nimeni nu va vorbi de rău pe martiri că au murit pentru El. În timp ce vrăjmaşii lui Cristos vor avea parte de o ruşine veşnică, cei care L-au iubit pe Domnul Isus vor fi cinstiţi de toţi sfinţii, pentru că ei „au ales mai degrabă ocara lui Cristos decât comorile Egiptului”.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

“De aceea, fraţi sfinţi, cari aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică ISUS!” Evrei 3.1

Ce important este să răspundem la această chemare scrisă în acest Cuvânt. El care a primit Numele de „ISUS” ca om şi care acum este proslăvit în cer, este Alfa şi Omega mărturisirii credincioşilor. Numai cei care mărturisesc în adevăr sunt „fraţi sfinţi”, părtaşi ai chemării cereşti şi ei sunt în situaţie de a slăvi Capul lor ceresc. Ei îl cunosc mai întâi ca „Apostolul” adică trimisul lui Dumnezeu, căci este scris: „Dumnezeu, în adevăr n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3.17). Ce mare osteneală a avut Domnul în mijlocul iudeilor pentru a le arăta adevărul: „Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat şi voi nu-L cunoaşteţi” (Ioan 7.28). El era Apostolul credincios care S-a coborât din cer şi care a putut să spună: „Am venit să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6.38). Ei trebuiau să-L recunoască deoarece: „cel trimis de Dumnezeu vorbea, vorbele lui Dumnezeu” şi „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 7.16). Nu numai vorbele au dat această dovadă ci şi faptele au dovedit acest lucru: „Căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrurile acestea pe care le fac Eu mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis” (Ioan 5.36). „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El” (Ioan 6.29) ca astfel să putem să-L privim şi să-L adorăm ca pe Apostolul şi Marele nostru Preot.

Cristos e SINGURUL centru al Adunării lui Dumnezeu. Şi nu e de ajuns? Ne este ajuns să fim „un singur duh cu El” (1 Cor. 6.17). De ce să mai adăugăm ceva la El?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, apropie-Te, pătrunde în cugetul meu până voi fi copleşit de Tine. Fă ca această zi să radieze de puterea Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.»

Efeseni 6,12

Cea mai înaltă manifestare a credinţei constă în a mulţumi în permanenţă lui Dumnezeu, chiar în faţa atacurilor nemiloase ale duşmanului. Dacă facem acest lucru atunci Domnul ne va apăra cu putere. Lauda contribuie la glorificarea divinităţii Sale. Lauda şi adorarea lui Dumnezeu sunt bazele rugăciunii care are putere, rugăciune pe care ne-a învăţat-o Domnul Isus: «Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău» (Matei 6,9). Dar este mai mult decât atât. Lauda este poarta spre prezenţa lui Dumnezeu: «ci vei numi … porţile tale „Laudă”» (Isaia 60,18). Lauda este, dacă vreţi, biletul de trecere liberă în prezenţa lui Dumnezeu: «Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Mumele» (Psalm 100,4). Să-I mulţumim şi să-L lăudăm! Pentru ce? Să mulţumim pentru darul minunat al lui Dumnezeu – Isus Cristos — şi să-L lăudăm, să-L cinstim pentru sângele Său preţios vărsat pe lemnul crucii de pe dealul Golgotei!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” 1 loan 4:19

Planeta noastră nu are nici o altă lumină în afară de soare, iar inima nu are altă dragoste pentru Isus, în afară de dragostea care vine chiar de la El. Toată dragostea noastră pentru Dumnezeu trebuie să izvorască din fântâna iubirii infinite a Lui Dumnezeu. Acesta trebuie să fie un adevăr măreţ şi sigur: Îl iubim pentru singurul motiv că El ne-a iubit întâi. Dragostea noastră pentru El este rezultatul iubirii Sale pentru noi. Oricine poate admira de departe lucrările Lui Dumnezeu, dar căldura iubirii nu poate fii simţită de inimă decât prin lucrarea Duhului Sfânt. Ce minunat este faptul că am ajuns să-L iubim pe Christos, noi, aşa răi cum suntem! Cât de uimitoare este lucrarea Lui Dumnezeu care ne-a adus înapoi, atunci când ne-am răzvrătit împotriva Lui! Nu, noi n-am fi avut nici un grăunte de iubire pentru Dumnezeu, dacă El însuşi n-ar fi semănat iubirea în sufletele noastre! Dragostea, deci, s-a născut din dragostea Lui Dumnezeu în inimile noastre; din cauza originii ei divine, trebuie să aibă parte de hrană divină. Dragostea este o plantă exotică. Nu creşte în mod natural în pământul sufletului uman; trebuie să fie plantată. Dragostea pentru Isus este o floare delicată şi, dacă primeşte numai hrana produsă de stâncile inimilor noastre, se va ofili curând. Fiindcă vine din ceruri, trebuie să se hrănească cu pâine cerească. Nu poate trăi în Sălbăticie, dacă nu este hrănită cu mană. Dragostea trebuie hrănită cu dragoste. Sufletul şi viaţa iubirii noastre pentru Dumnezeu este iubirea Lui pentru noi.

Te iubesc, Doamne, dar nu cu o iubire omenească
Căci eu nu am iubire, nici măcar de dăruit;
Te iubesc, Doamne, cu o dragoste cerească
Căci prin iubirea Ta trăiesc la nesfârşit.
Sunt un nimic, gunoi şi pleavă aruncată-n vânt
Dar ştiu că pot fi ridicat pe dată prin al Tău cuvânt.

SEARA

“Acolo a sfărâmat El săgeţile, scutul, sabia, şi armele de război.” Psalmi 76:3

Gloriosul strigăt al Mântuitorului nostru „s-a sfârşit!” (loan 19:30) a fost dangătul de înmormântare al tuturor adversarilor poporului Său. El semnifica că au fost sfărâmate „săgeţile, scutul, sabia, şi armele de război”. Eroul de pe Golgota şi-a folosit crucea ca pe o nicovală şi vaietele ca pe un ciocan, sfărâmând în bucăţi snop după snop de păcate, otrăvitele „săgeţi” ale răului. El a călcat în picioare fiecare acuzaţie, şi a distrus orice incriminare. Ce lovitură glorioasă este cea pe care o dă ciocanul marelui Spărgător, mult mai tare decât orice armă a lui Tor! Suliţele diavolului au fost sfărâmate în bucăţi, şi scuturile infernului au fost rupte ca nişte vase de lut! Isus a scos sabia mortală a puterii satanice din teaca ei făcută de om. A rupt-o de genunchi, cum rupe un om vreascurile, şi a aruncat-o în foc. Prea iubiţilor, săgeata păcatului nu mai poate răni de moarte credincioşii. Condamnarea nu mai este o sabie ascuţită, fiindcă pedeapsa păcatelor noastre a fost purtată de Christos. Prin binecuvântatul nostru înlocuitor şi Garant a fost făcută ispăşirea deplină a păcatelor noastre. Cine ne mai poate acuza acum? Cine ne poate condamna? „Christos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat” (Romani 8:34). Isus a făcut iadul să se înfioare, a stins toate săgeţile aprinse, şi a frânt orice suliţă a răului. Pământul este presărat cu ţăndări şi rămăşiţe din armele iadului, care au rămas doar pentru a ne aminti de pericolul care a trecut şi de marea noastră izbăvire. Păcatul nu mai are stăpânire asupra noastră. Isus l-a nimicit şi l-a îndepărtat pentru totdeauna. O, duşmăniile, eforturile tale de distrugere au ajuns la capăt. Vorbiţi despre lucrările minunate ale Domnului. Amintiţi-I numele în fiecare moment, atunci când soarele străluceşte şi atunci când soarele apune. Binecuvântează-L pe Domnul, suflete al meu.

IZVOARE IN DEŞERT

„Robul Domnului trebuie … să fie blând.” 2 Timotei 2:24

Când Dumnezeu ne cucereşte în sfârşit şi ne schimbă natura nesupusă, pătrundem adânc în Duhul Domnului Isus. Şi atunci, ca niciodată, vedem extraordinara blândeţe a Duhului Său la lucru în lumea aceasta întunecată şi necerească. Însă darurile „roadei Duhului“ (Galateni 5:22) nu ies automat în evidenţă în vieţile noastre. Dacă nu avem suficient discernământ să le recunoaştem valabilitatea pentru noi, să le dorim, şi apoi să le hrănim în gândurile noastre, nu se vor întipări niciodată în natura sau în comportamentul nostru. Fiecare pas înainte în creşterea noastră spirituală prin harul lui Dumnezeu trebuie să fie precedat de recunoaşterea lipsei unui atribut divin şi apoi de manifestarea hotărârii de a ne ruga pentru obţinerea lui.

În orice caz, foarte puţini creştini vor să îndure suferinţa prin care se obţine blândeţea desăvârşită. Trebuie să murim faţă de noi înşine înainte să devenim blânzi, şi răstignirea noastră implică suferinţă. Înseamnă să experimentezi adevărata zdrobire şi omorâre a eului, care vor fi folosite pentru a mâhni inima şi pentru a supune mintea.

În zilele noastre mulţi oameni încearcă să-şi folosească facultăţile mintale şi gândirea logică pentru a obţine sfinţirea, însă aceasta nu este decât o fabricaţie religioasă. Ei cred că dacă doar mintal se pun pe ei înşişi pe altar şi cred că altarul le oferă darul sfinţirii, atunci în mod logic pot trage concluzia că sunt pe deplin sfinţiţi. Apoi merg fericiţi pe calea lor, exprimându-şi superficiala lor trăncăneală teologică despre lucrurile „adânci“ ale lui Dumnezeu.

Însă corzile inimii naturii lor vechi nu au fost zdrobite, şi caracterul lor îndărătnic, pe care l-au moştenit de la Adam, nu a fost sfărâmat. Sufletul lor nu s-a înfiorat de suspinele însingurate care se revărsau în Ghetsimani. Fără nici o cicatrice de la moartea lor pe Calvar, ei nu vor arăta nimic din viaţa dulce, uşoară, blândă, plină de odihnă, victorii, belşug şi triumf, care se revarsă ca o dimineaţă de primăvară dintr-un mormânt gol.  G. D. W.

Şi un mare har era peste toţi. Fapte 4:33

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 49.1-13

În acest important punct al cărţii, care marchează începutul unei alte teme, este deja făcută dovada că Israel a fost un slujitor necredincios. Din acest motiv, Dumnezeu îl va înlocui pe Israel cu Hristos, Slujitorul ascultător, adevăratul Israel (v. 3), Cel în care El Se va glorifica. La prima vedere, lucrarea Domnului ar fi putut părea „în zadar” (v. 4). Nu numai că Israel nu fusese „încă strâns” (ca naţiune), dar el L-a şi respins pe Mesia al său. Cu toate acestea, v. 5,6, ca şi cap. 53.11, ne asigură că, în ciuda acestui aparent eşec, Hristos „va vedea din rodul muncii sufletului Său”. „Copiii lui Dumnezeu cei risipiţi” sunt astăzi strânşi pentru a alcătui familia cerească (Ioan 11.51,52). Respingerea Domnului de către poporul Său I-a permis lui Dumnezeu să-Şi extindă mântuirea „până la capătul pământului” (v. 6). Nu este minunat acest dialog între Domnul şi „Sfântul Său Slujitor, Isus”? (Fapte 4.27). Adresându-Se „Celui pe care omul îl dispreţuieşte” (comp. cu cap. 53.3), Celui pe care naţiunea îl urăşte, Robului celor puternici (v. 7), (dar nespus de scump inimii Sale), Dumnezeu îi promite că, în curând, situaţia se va inversa: Când El va apărea în gloria Sa minunată, va fi rândul celor care stăpânesc să se plece înaintea Lui. „împăraţii … se vor ridica, prinţii, de asemenea, şi I se vor închina” (v. 7; comp cu Filipeni 2.6-11).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

EŞTI NATURAL?

Text: Matei 23:23-31

“Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia…” Luca 12:1

EŞTI NATURAL?

Unii oameni nu sunt naturali.

Îşi pun măşti. Ei îşi acoperă greşelile. Exagerează, sau mint pentru a-i impresiona pe alţii. Nu pot trăi o viaţă relaxantă deoarece trebuie să fie “mereu în gardă”. Drept rezultat, se lipsesc singuri de binecuvântarea şi ajutorul unor relaţii deschise şi cinstite.

Creştinul devotat nu trebuie să umble ca pe sârmă. Înţelegând că este mântuit prin credinţă şi nu prin meritele sale, se poate simţi în siguranţă în Hristos. El recunoaşte că orice daruri posedă, ele vin de la Dumnezeu, şi Îi mulţumeşte Lui pentru ele. Nu este invidios pe cei ce par să aibă mai mult ca el. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, se străduieşte să trăiască cu consecvenţă o viaţă creştină. Nu se îngrijorează cum să-I impresioneze pe alţii cu pietatea sa, sau cu maturitatea sa creştină. Cu alte cuvinte nu este un ipocrit. Pentru că este cinstit cu Dumnezeu şi cu oamenii, nu trebuie să fie “în gardă” tot timpul.

În cartea sa “Trăind o viaţă creştină”, George Duncan spune despre o remarcă făcută la serviciul de înmormântare al lui Fred Mitchell, directorul unei misiuni din China. Unul dintre vorbitori a spus: ”Niciodată nu l-ai putut lua prin surprindere pe Fred Mitchell, deoarece el n-a trebuit să se pună în gardă.” Duncan numeşte această afirmaţie: ”unul din cele mai mari tributuri aduse unui creştin.”

Se poate spune acelaţi lucru despre tine, despre mine? Să nu uităm cuvintel Domnului Isus: ”Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.” Să fim naturali! R.W.D.

Consecvenţă! Ce mult avem nevoie

Să umblăm cu pasul măsurat,

Să trăim la fel precum vorbim

      Pân`ce vine-al nostru Împărat.   Anonim

Nu pretinde că eşti

Ceea ce intenţionezi să fii.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

“Surorile deci au trimis la El, spunând: „Doamne, iată, acela pe carel iubeşti este bolnav“. Şi Isus, când a auzit, a spus: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea“… Atunci deci Isus lea spus deschis: „Lazăr a murit“.” Ioan 11.3,4,14

Când boala şi moartea îşi fac apariţia, o întrebare este pusă în mod frecvent: De ce a îngăduit Dumnezeu să se întâmple aşa ceva? Deşi noi, creştinii, nu punem la îndoială puterea sau înţelepciunea lui Dumnezeu, totuşi această întrebare rămâne, iar inimile noastre sunt tulburate. În astfel de momente, cuvintele de mângâiere sunt o adevărată alinare. Astfel ia încurajat apostolul Pavel pe sfinţii din Corint (2 Corinteni 1.3), când aceştia treceau prin necazuri, îndreptândule privirea către Tatăl îndurărilor, către Dumnezeul oricărei mângâieri.

În cazul morţii şi al învierii lui Lazăr, Domnul ne oferă o vedere mai clară asupra acestui subiect. Răspunsul Său către ucenici a fost: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea“. Ni se spune clar că Isus iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr, aşa încât şi noi putem spune, plini de încredere: «Isus mă iubeşte», în ciuda încercărilor prin care putem trece.

Dragostea inimii Tatălui şi dragostea inimii Fiului sunt cele care controlează „toate lucrurile“, făcândule să lucreze pentru binele nostru, al celor care suntem chemaţi potrivit planului divin. Marta Ia spus lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, nar fi murit fratele meu“. Domnu ia răspuns: „Eu sunt învierea şi viaţa“ (versetele 21 şi 25).

Marta văzuse cum Domnul vindecase bolnavi şi ştia că El ar fi putut împiedica moartea lui Lazăr. Ea asocia învierea cu o zi, mai degrabă decât cu o Persoană – cu Domnul Isus. Crezi că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii? O singură privire cu credinţă către El aduce viaţa eternă.

  1. Redekop

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

“Fiule, nu uita învățăturile mele și păstrează în inima ta sfaturile mele!” Proverbe 3.1

Sfaturi

Nu alerga atât de repede prin viață, încât să uiți nu numai pe unde ai fost, ci și încotro te îndrepți. Dar nu merge prea încet prin viață, încât să nu mai ajungi la țintă.

Nu-ți fie frică să-ți asumi riscuri. Numai așa te călești în lupta vieții.

Fii atent cum îți folosești timpul și vorbele. Niciunele din ele nu mai pot fi recuperate.

Nu-ți fie frică să înveți tot timpul, chiar și din greșeli. Cunoașterea este o comoară, pe care totdeauna o poți purta cu tine și poți să dai din ea și altora fără teama că vei suferi o pagubă.

Fii bucuros când necazurile au ajuns la culme, orice ți s-ar întâmpla, nu poate să-ți fie decât mai bine!

Fă-ți timp pentru Dumnezeu, este singura investiție durabilă a vieții.

Dacă vrei să-ți învingi o slăbiciune, nu o hrăni!

Consideră întristările ca umbrele binecuvântării ce urmează să vină.

Nu te teme de ziua de mâine. Dumnezeu este prezent.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NĂDĂJDUIEȘTE ÎN DOMNUL (1)

„Nădăjduiește în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ți inima” Psalmul 27:14

Când ne uitam la viața noastră și la evenimentele mai puțin plăcute, ne dăm seama că:

  1. Dumnezeu se gândea la ceva mai bun pentru noi.
  2. Nu am fost suficient de maturi în acel moment pentru a face față lucrului pe care i l-am cerut.

Noi credem că suntem pregătiți, însă Dumnezeu știe când suntem într-adevăr. De peste patruzeci de ori Biblie ni se poruncește să „nădăjduim în Domnul”. Să înveți să aștepți este cel mai bun test al maturității. Scott Peck scrie: „Amânarea recompensei este un proces prin care tratăm durerea în așa fel încât sa ne întărim nădejdea prin primirea, experimentarea și depășirea suferinței. E singura modalitate decentă le a trăi”. Așteptarea ne obligă să acceptăm că nu suntem în control. Ea ne smerește în domeniile în care trebuie să ne smerim.

Să ne gândim la un trapezist: Pentru o fracțiune de secundă, care probabil pare o eternitate, el este suspendat în gol. Nu se poate întoarce și nici nu simte mâna celui care îl va prinde. EI trebuie să aștepte cu o încredere absolută. Poate te găsești într-un asemenea moment chiar acum. Ai renunțat la ceea ce te- chemat Dumnezeu să renunți, dar încă nu-l simți mâna care te prinde. Moise a așteptat optzeci de ani ca să facă o lucrare care a durat patruzeci ce ani – două treimi din viață și-a petrecut-o pregătindu-se! Domnul Isus a petrecut treizeci de ani pregătindu-se pentru o lucrare care avea să dureze trei ani și jumătate. Din perspectiva Lui Dumnezeu, viața ta nu se măsoară prin lungimea ei, ci prin eficiența și impactul pe care îi are pentru împărăția Sa.

Așa că, așteaptă și păstrează-ți o atitudine bună în tot acest timp.

Dumnezeu nu te va dezamăgi.

Sursa: Primite prin Email

Se găsesc la aceste linkuri:

http://nowheresoonthere.blogspot.com/2016/06/meditatii-cuvinte-de.html#!/tcmbck

https://ioan17.wordpress.com/2016/06/01/meditatii-cuvinte-de-mangaierezidireimbarbatare-si-trezire-luna-iunie-2016/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s