Oswald CHAMBERS: Testul egoismului

25 Mai 2016

citind-biblia

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Testul egoismului

„Dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.”Genesa 13:9

De îndată ce începi să trăieşti viaţa de credinţă in Dumnezeu, în faţa ta se vor deschide posibilităţi bogate şi fascinante; aceste lucruri sunt de drept ale tale; dar, dacă trăieşti viaţa de credinţă, îţi vei exersa dreptul de a renunţa la drepturile tale şi de a-L lăsa pe Dumnezeu să aleagă pentru tine. Dumnezeu permite uneori să ajungi într-o încercare în care prosperitatea ta materială ar fi lucrul cel mai bun şi mai potrivit de luat în considerare, dacă nu ai trăi o viaţă de credinţă. Dar dacă trăieşti prin credinţă, vei renunţa cu bucurie la dreptul tău şi-L vei lăsa pe Dumnezeu să aleagă pentru tine. Aceasta este disciplina prin intermediul căreia naturalul este transformat în spiritual prin ascultarea de vocea lui Dumnezeu.Ori de câte ori ceea ce este drept devine standardul în viaţă, vederea spirituală se atrofiază. Marele vrăjmaş al vieţii de credinţa în Dumnezeu nu este păcatul, ci lucrul bun care nu este suficient de bun. Lucrul bun este întotdeauna vrăjmaşul lucrului celui mai bun. Ar fi părut cel mai înţelept lucru din lume ca Avraam să aleagă. Era dreptul lui, iar oamenii din jurul lui l-au considerat probabil un prost pentru că nu a ales. Mulţi dintre noi nu creştem din punct de vedere spintual, pentru că preferăm să alegem ceea ce este drept. În loc să-L lăsăm pe Dumnezeu să aleagă pentru noi. Trebuie să învăţăm să umblăm după standardul care-L are ca ţintă pe Dumnezeu. „Umblă înaintea Mea.”

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Ţi s-a arătat omule ce este bine şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” MICA 6:8

La sfârşitul dispensaţiunii harului, pe creştin îl pândeşte un mare pericol: formalismul mort sau falsa evlavie exterioară, fără ca inima să participe cu ceva. Cu cât pretinsa credinţă a creştinismului este mai biblică, cu atât pericolul este mai mare. În capitolul acesta, Domnul, vorbind lui Israel despre jertfele şi arderile de tot zice: “Va găsi Domnul plăcere în miile de berbeci şi în zecile de mii de râuri de untdelemn?” Totuşi, jertfele erau baza cultului şi ungerea sfântă era însăşi condiţia preoţiei. Dar dacă la ai Săi nu erau un cuget drept, o inimă deschisă şi smerenie, Dumnezeu lepăda tot, chiar cultul pe care El îl instituise.

În zilele noastre răul este şi mai mare. Se vorbeşte de lucruri sfinte, se arată mult zel şi se desfăşoară o activitate religioasă febrilă dar fără a fi împlinit condiţiile cele mai importante ale slujirii după modelul Domnului Hristos.

“A face dreptate…” Când acest foarte însemnat element, necesar în slujire, nu există, cugetul este trezit şi disciplinat prin acţiunea Duhului adevărului care dă la iveală orice nedreptate faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. El este Sentinela care împiedică manifestarea liberă a vieţii proprii şi orice călcare a legilor dumnezeieşti.

 “A iubi mila.” Lucrul acesta este opusul rigidităţii legii adeseori nemiloasă; este opusul legalismului ipocrit care osândeşte la alţii ceea ce îşi îngăduie sieşi. Mila este dumnezeiască, este dată unei inimi pe care Dumnezeu o deschide şi o curăţeşte. “învăţaţi ce înseamnă: “Milă voiesc, iar nu jertfă”.

“A umbla smerit cu Dumnezeu..” Dacă prima cerinţă priveşte viaţa noastră personală şi a doua priveşte viaţa noastră în relaţie cu alţii, a treia priveşte relaţia noastră personală cu Dumnezeu însuşi. Piatra de încercare în aceste trei domenii ca de altfel în orice lucru, este crucea Domnului Hristos realizată în viaţa noastră personală. Inima noastră naturală este mândră, dar smerenia este o trăsătură de caracter a Mielului lui Dumnezeu, invitându-ne să învăţăm de la El care este blând şi smerit cu inima.

Acestea sunt cele trei condiţii ale unei slujiri rodnice şi ele au fost întrunite în mod desăvârşit în Fiul lui Dumnezeu aici pe pământ. El a fost drept în toate căile Lui, a iubit mila şi a dovedit aceasta chiar când era pe cruce: “Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!” şi a umblat într-o totală supunere şi dependenţă de Dumnezeu. Să fim însă atenţi căci nu putem arăta milă şi dreptate pe socoteala adevărului sau sacrificând adevărul în orice lucru cât de mic.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Voi face să izvorască râuri pe dealuri, și izvoare, în mijlocul văilor; voi preface pustiul în iaz, și pământul uscat, în șuvoaie de ape;” Isaia 41:18

Inima omului neîntors la Dumnezeu este asemănătoare cu o pustie;inima omului firesc este plină de trufie, dornică de onoare, întrun cuvânt, plină de murdărie.

Dacă Dumnezeu spune:”Să fie,lumină!” omul este şocat de starea lui. Înainte de facerea lumii totul era pustiu. Apoi Dumnezeu a spus:”Să fie lumină!”.

Atunci s-a văzut haosul. Apoi Dumneze a început să despartă lumina de întuneric, a creat ziua şi noaptea, sorele, luna şi stelele. A despărţit şi apa de uscat şi a făcut o lume minunată.Tot aşa se întâmplă şi la oamenii care se întorc la Dumnezeu. În viaţa lor Dumnezeu înceope să despartă. „Caci Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai taietor decat orice sabie cu doua taisuri: patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gandurile inimii.” Evrei 4:12.

Cine este pătruns de Cuvântul Lui Dumnezeu, lăsându-se judecat de el, crezând din toată inima în cele spuse de Dumnezeu, poate primi lumin vieţii şi poate experimenta puterea sângelui Domnului Isus Hristos, care curăţeşte de orice vină. Dacă aceşti oameni privesc înapoi la ceea ce a făcut Domnul în viaţa lor, inima acestora se umple de laudă şi mulţumire. Dar dacă ne îndreptăm privirea asupra faptelor noastre din trecut, păţim ca nevasta lui Lot. Cei care au pace cu Dumnezeu nu trebuie să se ruşineze de faptele lor, căci Domnul a luat pedeapsa lor asupra Sa. „Atunci se va bucura pământul secetos căci i se dă slavă Libanului şi podoaba Carmelului şi a Saronului.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

COMOARA LUI DUMNEZEU

Domnul va deschide pentru tine comoara Sa. Deuteronom 28.12

Aceasta e zis cu privire la ploaie, pe care Domnul o va da în anotimpul său. Ploaia este emblema împrospătării cereşti, pe care Dumnezeu e gata să o răspândească peste poporul Său. Oh, trimite-ne, Doamne, o îmbelşugată ploaie!

Noi ne închipuim că această comoară nu poate fi deschisă decât printr-un mare proroc ca Ilie. Dar nu este aşa, căci această făgăduinţă este pentru toţi credincioşii israeliţi. Prieten credincios, Domnul va deschide pentru tine buna Sa comoară. Şi tu poţi să vezi cerul deschis şi sa iei partea ta, cu inima plină de credinţă, ba încă şi pentru cei ce te înconjoară, câte o bună parte. Cere ce vrei; dacă rămâi în Domnul Cristos şi rămân în tine cuvintele Sale, nimic nu-ţi va fi refuzat.

Până acum, încă n-ai făcut cunoştinţă cu toate comorile Domnului tău; dar El ţi le va descoperi. Desigur că tu nu cunoşti încă plinătatea bucuriei legăturii Sale; dar El îşi va descoperi dragostea, descoperindu-ţi-Se astfel din plin. Numai El poate face acest lucru pentru tine. Dacă tu asculţi repede glasul Său, supunându-te voii Sale, bogăţiile slavei Lui sunt ale tale.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Şi Iov a răspuns şi a zis: „Cu adevărat, ştiu că aşa este. Dar cum poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu? … Dacă maş îndreptăți, gura mea mar condamna; dacă aş fi integru, El mar dovedi stricat … Pentru că El nu este om ca mine, ca săI răspund, ca să mergem împreună la judecată. Nu este între noi un mijlocitor care săşi pună mâna peste amândoi“.   Iov 9.1,2,20,32,33

Nau văzut pe nimeni, decât pe Isus singur (1)

Cunoaştem nelegiuirea stării noastre păcătoase de odinioară. Este de mirare că eram atât de departe de Dumnezeu? „Doamne, dacă vei lua aminte la nelegiuiri, Doamne, cine va rămâne?“ (Psalmul 130.3). Înțelegem că niciun om, în starea lui păcătoasă, nu poate sta înaintea unui Dumnezeu sfânt şi drept. Nu există niciunul bun, nici unul măcar. Cu toții am păcătuit şi nam ajuns la gloria lui Dumnezeu.

Există o prăpastie între păcătos şi Dumnezeu – o prăpastie peste care omul nu poate construi nicio punte şi care este rezultatul păcatului. Citim în Ezechiel 22.30: „Am căutat printre ei un om care să repare zidul şi să stea la spărtură înaintea Mea pentru țară, ca să no distrug, dar nam găsit niciunul“. Nu exista nicio persoană pe pământ care să poată sta în spărtură. „Şi a văzut că nu era niciun om şi Sa mirat că nu era niciun mijlocitor“ (Isaia 50.16). Nu era nimeni care să poată sta între omul păcătos şi Dumnezeul sfânt.

Apocalipsa 5.3 accentuează acest lucru. Nu exista nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Ce gând smeritor – cu toții suntem nevrednici! În ciuda tuturor intențiilor noastre bune, suntem cu totul nevrednici!                                     J. Pilon

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Dumnezeule Atotputernice, câtă desfătare găseşte sufletul meu în faptul de a şti că Tu te îngrijeşti de vrăbii şi numeri perii capului nostru! Doamne, suflă peste mine până voi ajunge într-o stare a minţii şi trupului de a mă închina Ţie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Isus tăcea …» Matei 26,63

Preoţii şi bătrânii au adus mărturii false împotriva lui Isus, dar El nu le-a răspuns. Când credincioşii se adună împreună se întâmplă de multe ori să plece apoi acasă apăsaţi, căci: «Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască» (Prov. 10,19). Dumnezeu ia în serios absolut toate păcatele limbii, nu numai «vorbăria goală», ci şi calomniile «evlavioase». Ce foc devastator este limba! Comunităţi întregi de credincioşi sunt distruse şi multe inimi sunt zdrobite de ea. Dumnezeu aude însă tot ce vorbim. Una dintre cele mai serioase consecinţe ale păcatului cu vorba este aceea că Dumnezeu nu ne mai ascultă rugăciunile.

«Isus tăcea». Studiul serios şi aprofundat al Sfintei Scripturi ne ajută să ne punem mâna la gură şi ne fereşte de pericolul de a-i jigni pe ceilalţi copii ai Săi.

«Isus tăcea». Această tăcere l-a enervat pe Caiafa şi l-a speriat pe Pilat. Tăcerea lui Isus a fost un răspuns puternic la întrebarea lui Pilat. Poate tu vorbeşti mult cu Domnul, dar El tace. De ce tace? Nu tace oare pentru că aşteaptă în tăcere ca tu să faci ceva?

Tu te rogi de exemplu: «Doamne, ia acest păcat de la mine!»

E corect? Nu, deoarece şi tu trebuie să renunţi la acel păcat. Spune un «nu» hotărât la tot ce este păcat în viaţa ta! Atunci bucuria biruinţei îţi va inunda inima!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Nu mă părăsi, Doamne! Psalmi 38:21

Ne rugăm adesea ca Dumnezeu să nu ne părăsească în timpul încercării şi ispitei, dar uităm adesea că avem nevoie mereu de această rugăciune. Nu există nici un moment din vieţile noastre, oricât de sfinte ar fi, în care să ne putem descurca fără ajutorul Său constant. In lumină sau în întuneric, în părtăşie sau în ispită, avem nevoie de rugăciunea „nu mă părăsi, Doamne. Sprijineşte-mă, şi voi fi în siguranţă”. Un copil care învaţă să meargă are nevoie întotdeauna de mâna mamei. Corabia care nu are cârmaci se abate imediat din drum. Nu putem face nimic fără a primi ajutor continuu de sus. Să ne rugăm, deci, astăzi, „nu mă părăsi, Tată. Nu-ţi părăsi copilul, fiindcă altfel va cădea în mâna vrăjmaşului. Păstorule, nu-ţi părăsi mielul, ca să nu se îndepărteze de siguranţa turmei. Grădinarule, nu-ţi părăsi plantele, fiindcă se vor usca şi vor muri. Nu mă părăsi, Doamne, acum; şi nu mă părăsi în nici un moment al vieţii mele. Nu mă părăsi în bucurie, ca să nu mi se înalţe inima. Nu mă părăsi în durere, ca să nu murmur împotriva Ta. Nu mă părăsi în ziua căinţei, ca să nu-mi pierd speranţa de iertare şi să cad în disperare. Nu mă părăsi în ziua credinţei, ca să nu devin mândru. Nu mă părăsi fiindcă, fără Tine sunt slab, dar cu Tine sunt tare. Nu mă părăsi, fiindcă cărarea mea este plină de înşelări, şi nu pot merge fără călăuzire. Găina nu-şi uită puii; mă vei acoperi cu penele Tale şi îmi vei îngădui să mă adăpostesc la umbra aripilor Tale? Nu te depărta de mine, căci „se apropie necazul şi nimeni nu-mi vine în ajutor” (Psalmi 22:11). „Nu mă lăsa, nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele” (Psalmi 27:9).

Rămâi cu pace ta cerească
In inimile noastre, Duh prea Sfânt
In suflete un templu să ni se clădească
Ca să-Ţi slujim cu cinste pe pământ.

SEARA

S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors la Ierusalim… şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum, şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii. Luca 24:33, 35

După ce au ajuns la Emaus şi s-au aşezat la masă, cei doi ucenici au văzut că misteriosul străin care îi fermecase tot drumul ia pâine şi o frânge. El li s-a făcut cunoscut, şi apoi a dispărut. Ei L-au rugat să rămână cu ei, fiindcă ziua era aproape sfârşită, dar apoi, deşi era noapte adâncă, s-au sculat să meargă la Ierusalim, fiindcă dragostea le era lumină şi aripi. Ei au uitat întunericul. Oboseala se risipise, şi au străbătut imediat cele şaizeci de mile ca să spună celorlalţi despre Mântuitorul înviat, care li se arătase pe drum. Ei au ajuns la creştinii din Ierusalim şi au fost primiţi cu veşti noi, înainte să apuce să le spună pe ale lor. Aceşti primi creştini ardeau de dorinţa de a vorbi despre Christos şi de a proclama ceea ce ştiau despre Domnul. Ei şi-au împărtăşit experienţele. Fie ca exemplul lor să ne impresioneze în seara aceasta. Şi noi trebuie să-L mărturisim pe Isus. Povestirea lui Ioan despre mormântul gol trebuia să fíe întărită de Pavel, şi Maria putea să mai adauge ceva; cu toate la un loc, avem o mărturie care nu poate fi trecută cu vederea. Fiecare dintre noi are daruri unice şi manifestări speciale, dar obiectivul lui Dumnezeu este perfecţionarea trupului lui Christos. De aceea, trebuie să ne aducem bunurile spirituale, să le aşezăm la picioarele apostolilor, şi să împărţim tuturor ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Nu ascundeţi nici o fărâmă de adevăr, vorbiţi despre tot ce ştiţi şi mărturisiţi tot ce aţi văzut Nu îngăduiţi ca întunericul, îndoiala sau necredinţa prietenilor să vă oprească din drum. Ridicaţi-vă, mergeţi spre locul datoriei, şi spuneţi ce lucruri mari v-a arătat Dumnezeu.

IZVOARE IN DEŞERT

Rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică. (2 Timotei 2:10)

O, dacă ar fi ştiut Iov, în timp ce şedea în cenuşă, frământându-şi inima gândindu-se la providenţa lui Dumnezeu, că milioane de oameni de-a lungul istoriei vor privi înapoi la încercările lui! Ar fi prins curaj având în vedere faptul că experienţa lui va fi un ajutor pentru mulţi oameni din lume.Nimeni nu trăieşte pentru el însuşi, şi povestea lui Iov este ca povestea ta şi a mea, doar că a lui a fost scrisă pentru ca toţi să o vadă. Nenorocirile cu care s-a confruntat Iov şi încercările cu care s-a luptat sunt lucrurile pentru care el este amintit, şi fără ele probabil că n-am fi citit niciodată despre el în Cuvântul lui Dumnezeu.Nu ştim niciodată ce încercări ne aşteaptă în următoarele zile. Poate că nu suntem în stare să vedem lumina în timpul luptelor noastre, dar putem crede că acele zile, ca şi în viaţa lui Iov, vor fi cele mai importante zile pe care am fost chemaţi să le trăim.

                                                     Robert Collyer

Cine n-a învăţat că cele mai triste zile din viaţă sunt de fapt cele mai bune? În zilele când faţa ne e plină de zâmbete şi săltăm uşor pe păşunea moale împodobită de Dumnezeu cu flori de primăvară, capacitatea inimii noastre este adesea risipită.Sufletul care este tot timpul vesel şi bucuros pierde lucrurile cele mai adânci ale vieţii. Sigur că această viaţă îşi are răsplata ei şi e pe deplin satisfăcută, dar adâncimea satisfacţiei ei este foarte mică. Inima lui este mică, şi natura lui, care poate experimenta cele mai mari înălţimi şi cele mai mari adâncimi, rămâne nedezvoltată. Şi fitilul vieţii lui arde repede până la capăt, fără să cunoască vreodată bogăţia profundei bucurii.Adu-ţi aminte că Domnul Isus a spus: „Ferice de cei ce plâng“  (Matei 5:4). Stelele strălucesc cel mai tare în timpul nopţilor lungi şi negre ale iernii. Şi florile sălbatice de genţiană îşi arată frumuseţea pe înălţimile înzăpezite şi îngheţate şi aproape inaccesibile ale munţilor.Se pare că Dumnezeu foloseşte presiunea durerii pentru a stoarce împlinirea promisiunilor Sale şi astfel din teascul Lui iese cel mai dulce suc. Numai cei care au cunoscut durerea pot să aprecieze pe deplin marea blândeţe a „omului durerii“ (Isaia 53:3).  

Poate că ai parte de puţină vreme frumoasă, dar lungile perioade de întuneric gros au fost plănuite pentru tine cu multă înţelepciune, probabil pentru că o întindere lungă a unei vremi de vară te-ar fi transformat într-un pământ arid sau într-un pustiu sterp. Domnul tău ştie cel mai bine, iar norii şi soarele aşteaptă porunca Lui.  

Când i s-a spus: „E o zi gri“, un bătrân cârpaci scoţian a replicat odată: „Da, dar nu vezi peticul acela albastru?“

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia .21-38

Ezechia a probat v. 15 din cap. 30: „în linişte şi încredere va fi puterea voastră”, şi nu a fost înşelat. Credinţa sa L-a onorat pe Domnul şi, ca răspuns, Domnul a onorat credinţa lui. Astăzi, Dumnezeu este acelaşi” (ebr. „El”, nume al lui Dumnezeu; cap. 37.16) şi nu poate să nu răspundă la cea mai slabă credinţă, pentru că în cauză este gloria Sa.

Odată ce Ezechia îşi predă problema, Domnul o ia asupra Lui şi răspunde într-un mod în care Împăratul Asiriei s-ar fi aşteptat poate cel mai puţin, deoarece îl credea pe Domnul incapabil să elibereze Ierusalimul (cap. 36.20): un singur înger al acestui Dumnezeu dispreţuit este suficient să lovească o sută optzeci şi cinci de mii de luptători din armata asirianului! Obligat să renunţe la campanie, Sanherib se întoarce la Ninive copleşit de ruşine şi de ciudă; apoi cade, la rândul său, sub loviturile propriilor fii. Câtă deosebire între falnicul şi arogantul cuceritor, care şi-a găsit sfârşitul în chiar templul idolului său, şi smeritul împărat al lui Iuda, îmbrăcat în sac, care a rămas în Casa Dumnezeului său pentru a primi eliberarea (vezi Psalmul 118.5)!

Ce vrednic de admiraţie este harul lui Dumnezeu care, în plus faţă de această eliberare, a mai adăugat şi un semn: cunoscând nevoile alor Săi, le promite că le va asigura existenţa (v. 30; Matei 6.31-33).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Tesaloniceni 5:1-14

îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţii. 1 Tes. 5:14

SFINŢI SLABI

Un bătrân care avea probleme cu vederea, adesea citea cu mare greutate literele mici din cartea de cântări a bisericii. Într-o duminică, biserica toată cânta o cântare care avea unul din versuri: „Nu-L judeca pe Domnul după simţuri slabe”. Omul care nu vedea bine, a citit greşit cuvântul simţuri şi l-a înlocuit cu „sfinţii”, astfel că versul lui suna: „Nu-L judeca pe Domnul după sfinţii slabi”. Vorbind serios, nu este oare adevărat că atât Cristos, cât şi mântuirea pe care ne-o oferă este uneori respinsă de cei necredincioşi, deoarece ei văd inconsecvenţă în vieţile creştinilor? Falimentul lor se poate datora neascultării sau slăbiciunii în viaţa de luptă a acestor credincioşi. Cei tari în credinţă sunt îndemnaţi să-i sprijine pe copiii spirituali şi pe cei ce nu s-au dovedit a fi buni soldaţi ai lui Isus Cristos. Nu trebuie să-i criticăm, ci mai degrabă să-i încurajăm şi să-i instruim. In textul de azi, Pavel subliniază acest adevăr: „Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să spijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi” (1 Tes. 5:14). Da, trebuie să-i întărim şi să-i ajutăm pe alţii, ca împreună cu toţii să creştem în harul lui Dumnezeu. Şi în Galateni 6:1, el spune: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu”. Ca şi creştini, trebuie să ne dezvoltăm o mare credinţă în Dumnezeu, prin rugăciune şi studierea Bibliei. Apoi vom fi în măsură să-i ajutăm pe ceilalţi sfinţi care sunt încă „slabi”.  – H.G.B.

Ajută-ne ca pentru alţii să trăim,
Intăreşte-ne genunchii slabi, o Tată,
Ca prin ale noastre multe-nfirmităţi
    Să nu-Ţi aducem blama niciodată.  P.L.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse. Psalmul 90.8

Acest Psalm este o rugăciune a lui Moise, omul după inima lui Dumnezeu. Pe calea pustiei a putut să cunoască poporul în diferite şi multiple lucrări, dar L-a cunoscut şi pe Dumnezeu în slava, dreptatea şi harul Său. A fost o cumpănă serioasă la Cades-Barnea când poporul întreg a ascultat iscoadele necredincioase. Numai Iosua şi Caleb s-au bizuit pe Dumnezeu şi pe promisiunile Lui. Poporul a vrut să-l ucidă pe Moise cu pietre şi apoi să se întoarcă în Egipt. Moise, slujitorul credincios a îngenunchiat cu faţa la pământ mijlocind pentru popor şi Dumnezeu l-a auzit. Dar în temeiul conducerii drepte a lui Dumnezeu trebuia să fie distruşi toţi care au fost necredincioşi faţă de El. Pe baza aceasta Moise spune în Psalmul 90.11 despre această judecată astfel: „Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine, să se teamă de Tine?”

Moise nu se înfricoşa. El cunoştea pe Dumnezeu în mila Sa, şi se ocupa neobosit de popor.

La fel şi Domnul nostru mijloceşte în faţa tronului de har pentru noi. Ca Mare Preot împlineşte slujba în Locul Prea Sfânt pentru noi, pentru a găsi har Ia vreme de nevoie şi să fim păziţi de cel rău. Ca Mijlocitor îşi arată activitatea atunci când din neatenţie am greşit, El ne iartă ca din nou să fim aduşi în părtăşie cu Tatăl. El ne cunoaşte prea bine şi chiar şi intenţiile noastre şi lucrurile ascunse îi sunt cunoscute şi El este interesat să ne aducă în lumina Sa, ca să ne abatem de la rău şi să nu cădem într-o stare de mulţumire de noi înşine. El doreşte ca să ne vedem starea noastră în lumina Sa şi să ne judecăm aşa cum ne judecă El. Ce mare este dragostea Sa care nu cunoaşte odihna până când noi nu ne-am predat în totul şi pe deplin!Religia neadevărată a căutat totdeauna să fie bine văzută în lume. Când adevărul a strălucit, lumea l-a dispreţuit.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu gata să ierți, îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în bunătate.Neemia 9.17

Iertarea

Iertarea este un lucru măreț. Ea înseamnă eliberare de vină; având iertarea, poți să respiri și ai pace. Așa stau lucrurile în relațiile dintre oameni, dacă unul s-a făcut vinovat și celălalt îl iartă.

Iertarea presupune ca vinovatul să-și recunoască vina. Odată, un băiat a venit la tatăl său pentru o oarecare faptă și l-a întrebat: „Tată, mă ierți pentru ceea ce am făcut?“. Tatăl a răspuns: „Pentru ce anume?“. Băiatul a repetat: „Pentru ceea ce am făcut“. Dar tatăl a insistat: „Dacă vrei să te iert pentru ceva, atunci trebuie să știu pentru ce!“. Astfel, băiatul a înțeles că trebuie să spună ce a făcut; altfel nu putea fi iertat.

Tot așa și noi oamenii trebuie să ne recunoaștem vina în fața lui Dumnezeu, ca să primim iertare. Unii reproșează că prin credința creștină oamenii sunt aduși la complexe de vinovăție din cauză că se vorbește adesea despre păcat și vină. Dar tocmai contrariul este adevărat: Credința în Domnul Isus Hristos ne eliberează conștiința de vină, căci Dumnezeu este „un Dumnezeu al iertării“. Cine a primit iertarea prin credința în lucrarea de răscumpărare a lui Hristos la crucea de pe Golgota, cunoaște eliberarea minunată, exprimată în cuvintele: „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos“.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DINCOLO DE MITURILE CALITĂȚII DE PĂRINTE (1)

„Fiii sunt o moștenire de la Domnul” (Psalmul 127:3)

lată două mituri legate de calitatea de părinte:

1) Părinții buni au întotdeauna casele curate. Noi credem că locul în care trăim trebuie să arate perfect, așa că ne supărăm pe copii când întorc casa pe dos. Cu toate acestea, obsesia de a păstra curățenia poate duce la pierderea unor clipe care nu se mai întorc niciodată. în mod neintenționat, noi îi învățăm pe copii că lucrurile – nu oamenii – sunt importante. Le inspirăm ideea că păstrarea aparențelor contează mai mult decât a te bucura de viață împreună. Realitatea este că vei avea ordine în casă mai devreme decât crezi și casa va deveni tăcută și goală! Așa că, bucură-te de dezordine, de râsete, de lichide vărsate și de obiecte zgâriate. Lasă ca zgârieturile și crestăturile de pe mobilă să devină amintiri ale unor clipe valoroase petrecute cu acei micuți care vor crește simțindu-se iubiți și importanți pentru tine.

2) Părinții buni trebuie să aibă întotdeauna dreptate. Anri Peterson scriitoare și mamă ne împărtășește o idee care i-a venit în timp ce era angajată într-o ceartă cu fiul ei. „în cele din urmă, cu dinții încleștați, am reușit să-l întreb: „de ce trebuie să ai mereu dreptate?” El a răspuns printre dinții încleștați (probabil a învățat asta de la tatăl său): „pentru că tu trebuie să ai mereu dreptate”. Am simțit că Dumnezeu ne privește în acea clipă. Vorbele sunt inutile. Am priceput mesajul clar și răspicat. Din acea clipă, ideea de a avea dreptate și-a pierdut strălucirea pe care o avea cândva pentru mine”. Relația cu fiul ei a devenit mai armonioasă, „ceva ce aș fi pierdut dacă nu aș fi renunțat la nevoia de a avea mereu dreptate”. Așadar, alege cu grijă lucrurile pentru care te cerțil Să fii un bun părinte nu înseamnă să strângi „victorii” și să înlături „înfrângerile”; ci înseamnă să te bucuri de familie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s