Oswald CHAMBERS: Acum crezi?

 

citind-biblia„De aceea credem…” „Acum credeţi? ” le-a răspuns Isus.

Ioan 16:30-31

„Acum credem.” Dar Isus îi întreabă: „Credeţi?… Iată că vine ceasul când… Mă veţi lăsa singur“. Mulţi lucrători creştini L-au lăsat pe Isus Cristos singur şi au intrat în lucrare dintr-un sentiment al datoriei sau dintr-un sentiment al necesităţii izvorât din propria lor gândire. Motivul pentru care facem acest lucru este absenţa vieţii de înviere a lui Isus.

Sufletul nostru a pierdut legătura strânsă cu Dumnezeu, deoarece s-a încrezut în propria lui înţelegere religioasă. Acesta nu este un păcat deliberat, care să fie pedepsit, dar când cineva îşi dă seama că şi-a îngrădit propria înţelegere cu privire la Isus Cristos, provocându-şi, astfel, nedumeriri, suferinţe şi dificultăţi, trebuie să se întoarcă înapoi cu ruşine şi pocăinţă.

Trebuie să ne bazăm mult mai mult pe viaţa înviată a lui Isus, să ne formăm obiceiul de a raporta totul la El; dar, în loc să facem acest lucru, noi luăm decizii după propria noastră judecată şi apoi Îl rugăm pe Dumnezeu să le binecuvânteze. El nu poate face aşa ceva, lucrurile respective nu ţin de domeniul Lui, nu au nimic de-a face cu realitatea. Dacă facem ceva doar din sentimentul datoriei, prin aceasta înălţăm un standard care concurează cu Isus Cristos. Devenim o „persoană superioară” care spune: „în situaţia aceasta trebuie să fac cutare şi cutare lucru”. Punem pe tron sentimentul datoriei în locul vieţii înviate a lui Isus. Nu ni se spune „să umblăm în lumina” conştiinţei sau a sentimentului datoriei, ci „să umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină”. Când facem ceva din sentimentul datoriei, este uşor să le explicăm altora motivele acţiunilor noastre. Dar când facem ceva din ascultare de Domnul, nu există nici o explicaţie; de aceea un sfânt poate fi ridiculizat cu uşurinţă. (TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald Chambers)

28 Februarie 2016

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” EFESENI 3:16

Omul dinăuntru, nu este persoana pe care publicul o cunoaşte, sau familia, nu este nici măcar cea pe care o cunoaştem noi înşine. Omul dinăuntru este ce cunoaşte Dumnezeu în noi, este locul prea sfânt al fiinţei noastre unde El Se întâlneşte cu noi. Din pricina aceasta, Satan încearcă să înmulţească atacurile lui împotriva omului dinăuntru, provocându-l cu ispite dinăuntru şi din afară. Adesea, ispita ia, ca în cazul cu Eva, forma cea mai naturală şi mai seducătoare: “Oare a zis Dumnezeu cu adevărat…?” Satan se transformă chiar în înger de lumină şi se ascunde în spatele lucrurilor spirituale. Dar când noi suntem “întăriţi în putere prin Duhul Sfânt în omul dinăuntru“, suntem in stare să deosebim ispita şi s-o respingem.Omul dinăuntru este cel ce resimte şocurile încercărilor vieţii, care ne surprind, fără veste, şi adesori ne găsesc neveghind. Dar când suntem întăriţi în putere, cum zice textul nostru, şocurile acestea sunt amortizate, pentru că ele ne găsesc ascunşi cu Hristos în Dumnezeu. El însuşi le primeşte şi astfel noi ne descărcăm asupra Lui ca să continuăm lupta credinţei. În omul dinăuntru se menţin amprentele vieţii din trecut, aceste amprente ale amintirilor care rănesc, ale influenţelor vătămătoare cărora nu le-am dat atenţie, ale contactelor cu lucruri neîngăduite şi care sunt osândite de Cuvânt. Toate acestea se aşează peste omul dinăuntru, ca un văl întunecos care îi ascunde Faţa lui Dumnezeu. Pe placa sensibilă a omului dinăuntru sunt multe amprente care nu aparţin lui Dumnezeu! Să-L rugăm să ni le descopere şi să ne curăţească de ele; atunci vom fi cu adevărat “întăriţi în putere în omul dinăuntru.”Deasemenea, în omul dinăuntru se găsesc izvoarele vieţii, care inspiră gândurile noastre, cuvintele noastre şi faptele noastre. Şi dacă este întărit prin Duhul Sfânt, râuri de apă vie vor curge din noi, cum zice Scriptura. Atunci şi numai atunci, Domnul Hristos, locuind în inimile noastre prin credinţă, Se va manifesta prin viaţa noastră omenească, acelora care nu cunosc mântuirea Sa minunată. “şi chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.” (2 Cor. 4:16). Dacă cugetul nostru şi-a pierdut sensibilitatea ca sol al lui Dumnezeu în noi, omul nostru dinăuntru nu mai poate fi întărit, pentru că puterea Duhului Sfânt este împiedecată să lucreze. Cea mai rapidă cale de a ruina omul dinăuntru este de a viola cugetul.Un cuget sensibil la Cuvântul lui Dumnezeu este cea mai preţioasă comoară pe care o ducem cu noi în fiecare zi în omul dinăuntru.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

Numai, nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de oamenii aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin; Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!” Numeri 14:9

Putem vedea credinţa lui Iosua şi a lui Caleb care au avut curajul să stea împotriva părerii celor zece iscoade şi a celor şase sute de mii de adepţi ai lor, în ciuda necredinţei acestora. Istoria poporului Israel a fost scrisă pentru învăţătura noastră. În Hristos avem promisiunea de a intra în Canaanul ceresc: ”în nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer un alt nume dat oamenilor, în care putem fi mântuiţi, decât Numele Lui Isus”. Numai prin căinţă şi credinţă putem ajunge la siguranţa iertării păcatelor, aşa cum este scris în Evrei 1:3. El a înfăptuit curăţirea păcatelor noastre prin El Însuşi. El Şi-a dat viaţa pentru noi ca un dar şi ca o jertfă , pentru ca noi, prin învierea Sa, să fim moştenitori ai vieţii veşnice, dacă stăm neclintiţi în credinţă şi tari în nădejdea Evangheliei şi a Slavei pe care Dumnezeu ne-o va da. În epistola către Evrei putem recunoaşte ceea ce avem prin şi în Isus ca Mare Preot al unui nou legământ. El este Mijlocitorul între noi şi Dumnezeu, este Cel, care  asemenea unui Mare Preot desăvârşit, este Mijlocitorul între noi şi Tatăl. De aceea spune Cuvântul: ”Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă, dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu-Şi găseşte plăcere în el. Noi, însă, nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.” Evrei 10:38-39

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

AVUŢIE ÎN CERURI

… ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte. Evrei 10.34

Este adevărat că bunurile de pe pământ ţin mult. Dar Dumnezeu ne făgăduieşte, în patria slavei, bunuri sigure şi permanente şi această făgăduinţă umple inimile noastre cu siguranţa că acolo sus avem o moştenire trainică. Cerul este chiar de pe acum proprietatea noastră. Noi avem această moştenire, îi cunoaştem cele dintâi roade. O cunoaştem nu numai din auzirea cu urechile noastre, dar îi purtăm mărturia şi în noi înşine.Gândul la bunurile de dincolo, nu ar trebui oare sa ne mângâie de pierderile de acum? Ne putem pierde banii de cheltuială zilnică, dar comoara rămâne neatinsă, pentru că Mântuitorul nostru trăieşte şi nu ne va lăsa în lipsă. Avem Sus o ţară mai bună, bunuri trainice, o făgăduinţă mai bună, şi toate ne vin dintr-un legământ mai bun. De aceea, să binecuvântăm pe Domnul totdeauna şi să lăudăm Numele Lui zi de zi.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui DUMNEZEU, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Efeseni 6.11

În epistola către Efeseni găsim o bogată revelare a binecuvântărilor personale şi comunitare în legătură cu poziţia noastră ÎN Cristos. Prin această epistolă suntem conduşi pe culmi care sunt foarte înalte pentru credincios şi primim înştiinţări şi destăinuiri care sunt „taine ale lui Cristos” privind Adunarea Sa. Bărbaţilor Vechiului Testament nu li s-au făcut asemenea descoperiri. Acela căruia i s-a revelat o asemenea comoară nesecată a lui Cristos a fost Pavel. Primirea acestui adevăr dumnezeiesc impune responsabilitate şi o purtare cu credincioşie. La Pavel găsim acest lucru foarte clar. Lui i-a fost dat un ţepuş în carne ca să nu se umfle de mândrie. Iată cum trebuie privită tema capitolului Efeseni 6. Când poporul Israel a intrat în ţara făgăduinţei a avut de luptat contra duşmanilor băştinaşi care locuiau în ţară. Noi suntem aşezaţi în locurile cereşti, în Cristos şi partea noastră sunt binecuvântările de sus. În momentul în care gustăm prin credinţă aceste binecuvântări, se ridică împotriviri ale duşmanilor din locurile cereşti, De aceea este necesar să îmbrăcăm toată armătura lui Dumnezeu pentru a putea ţine piept vrăjmaşului. Nu-i o luptă împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva stăpânirilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii. Conduşi pe aceste culmi ale revelaţiei dumnezeieşti, este primejdios să cădem în trufia duhovnicească. De aceea să fim tari în Domnul şi nu în noi înşine. Nici o parte a armăturii nu are voie să lipsească, căci atunci duşmanul găseşte locul neînarmat şi nu putem rezista la împotrivirile lui. De câte ori intenţionezi să ieşi afară din tabără (Evrei 13) ai de luptat cu argumentele minţii tale, care vrea să se opună. Dacă te supui acestor raţiuni, niciodată nu vei putea gusta bucuria pe care o au cei din afara taberei.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, mă îndrept spre Tine în nevoie totală. Vino la mine pe plan fizic, mental, moral şi spiritual şi fa-mă să Te arăt pe Tine, slăvindu-Te astfel.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci omul merge spre casa lui cea veşnică.» 

      Eclesiastul 12,5

Ca şi creştini alergăm cu toţii către un ţel: să fim o veşnicie cu Domnul Isus. Ce înseamnă această alergare pe calea Domnului? Înseamnă un proces continuu de sfinţire, ceea ce presupune, nici mai mult nici mai puţin, concentrare din ce în ce mai mare, exclusivă asupra persoanei lui Isus Cristos. Pavel este un exemplu extraordinar, deoarece el a urmărit acest scop, care a devenit ţinta ultimă a vieţii sale, în aşa fel încât el şi Cristos care trăia în el aproape că nu mai puteau fi deosebiţi. De aceea Pavel a putut spune: pentru mine a trăi este Cristos …» (Filip. 1,21); în alt loc apostolul mărturiseşte: «am murit faţă de Lege» (Gal. 2,19). In Cristos se afla puterea sa extraordinară. El a fost într-adevăr una cu Isus şi a păşit pe urmele Domnului. «Succesul» în sfinţenie nu poate fi separat de alergarea neabătută pe calea Domnului. Experienţa tragică pe care o trăiesc mulţi credincioşi este aceea că doresc să despartă în viaţă aceste două noţiuni practic inseparabile. Cine face Acest lucru este victima unei auto înşelări teribile. Este posibil ca în exterior să doreşti să alergi pe calea Domnului, dar în lăuntrul tău rămâi pe loc. Controlează permanent în ce măsură armonizezi trăirile şi gândurile interioare cu acţiunile exterioare!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

De la El vine nădejdea.   Psalmi 62:5

Folosirea acestui limbaj este privilegiul credinciosului. Dacă aşteaptă ceva din lume, este o „nădejde” slabă. Dar dacă aşteaptă ca Dumnezeu să-i împlinească nevoile cu binecuvântări materiale sau spirituale, aşteptările nu-i vor fi zadarnice. In mod constant, poate să apeleze la banca credinţei şi spesanţei şi să-şi împlinească nevoile din bogăţia bunătăţii lui Dumnezeu. Ştiu un singur lucru: dacă mi s-ar oferi toată bogăţia familiei Rothschild, aş refuza şi aş prefera să-L am bancher pe Dumnezeu. Domnul meu nu-şi lasă niciodată promisiunile neonorate. Când ne prezentăm cererile în faţa tronului Său, nu ne trimite niciodată înapoi fără răspuns. De aceea, voi aştepta oricât în faţa uşii Lui, ştiind că mâna iubitoare a harului deschide întotdeauna. In această dimineaţă ÎI voi încerca din nou. Dar mai avem şi alte aşteptări, care nu se limitează la viaţa aceasta. Vom muri curând, şi atunci vom vedea că „de la El vine nădejdea”. Oare nu aşteptăm îngerii să ne ducă la El atunci când zăcem pe patul de suferinţă? Credem că, atunci când pulsul bate tot mai slab şi inima încetineşte, un sol îngeresc se arată lângă pat şi şopteşte: „suflete obosit, vino cu mine!” Apropiindu-ne de poarta cerului, aşteptăm să auzim invitaţia „veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, să moşteniţi împărăţia care va fost pregătită de la Intemeierea lumii” (Matei 25:34). Ne aşteptăm la harpe de aur şi Coroane de slavă, sperăm să ne aflăm în mulţimea care va sta în faţa tronului. Privim înainte şi aşteptăm cu dor timpul când vom fi ca Domnul, fiindcă „îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2). Dacă acestea sunt şi aşteptările tale, suflete, trăieşte astăzi cu Dumnezeu. Dacă trăieşti cu dorinţa şi hotărârea de a-L lăuda pe Cel care ne împlineşte toate nevoile, şi care ne-a ales, răscumpărat şi chemat prin harul Său, atunci vei vedea că orice „nădejde” şi se va împlini în mod slăvit.

Seara

Făina din oală n-a scăzut, şi undelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin Ilie. 1 Împăraţi 17:16

Iată credincioşia iubirii divine. Gândeşte-te că femeia aceasta avea nevoi zilnice. Trebuia să se hrănească pe ea şi trebuia să-şi hrănească fiul în timpul foametei; pe deasupra, acum trebuia să-l hrănească şi pe Ilie. Dar deşi nevoia era de trei ori mai mare, mâncarea nu s-a terminat fiindcă avea provizii constante. In fiecare zi mergea la oală, dar cantitatea rămâne aceeaşi. Şi tu, iubite cititor, ai nevoi zilnice. Fiindcă vin atât de des, eşti înclinat să te temi că oala cu făină se va goli într-o zi, şi că ulciorul cu ulei te va dezamăgi. Fii liniştit, conform Cuvântului lui Dumnezeu, acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Deşi fiecare nouă zi va aduce noi probleme, va aduce de asemeni şi noi provizii. Chiar dacă ai trăi anii lui Metusalah, şi nevoile tale ar fi la fel de numeroase ca nisipul mării, harul şi mila lui Dumnezeu îţi vor împlini toate necesităţile, şi nu vei cunoaşte niciodată lipsa. Timp de trei ani, ţinutul în care trăia văduva nu a văzut nici un strop de ploaie, şi stelele nu au vărsat nici o lacrimă de rouă peste pământul pustiit. Foametea, disperarea şi moartea au transformat ţara într-un deşert, dar femeia aceasta nu a simţit foamea niciodată, fiindcă a avut belşug întotdeauna. La fel se va întâmpla şi cu tine. Vei vedea cum se risipesc nădejdile păcătoşilor, fiindcă se încred în propria lor putere. Vei vedea cum se clatină încrederea fariseilor, fiindcă şi-au clădit speranţele pe nisip. Iţi vei vedea chiar propriile planuri spulberate, dar vei găsi apărare la Stânca mântuirii. Pâinea nu îţi va lipsi, şi vei avea apă din belşug. Este mai bine să-l ai pe Dumnezeu de partea ta, decât să deţii controlul asupra tuturor băncilor. Poţi să cheltui întreaga bogăţie a Indiei, dar bogăţia infinită a lui Dumnezeu nu se sfârşeşte niciodată.

IZVOARE IN DEŞERT

Să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă.(Evrei 13:15)

Un misionar din oraş, împiedicându-se de gunoaiele de la intrarea întunecoasă a apartamentului, a auzit pe cineva spunând: „Cine-i acolo, dragă?“ Aprinzând un chibrit, el a zărit nevoi pământeşti şi suferinţă, în mijlocul unei păci şi a unei încrederi sfinte. Ochi liniştiţi şi rugători, gravaţi în abanos, erau aşezaţi în mijlocul zbârciturilor unui chip negru măcinat de vreme. Într-o noapte de februarie groaznic de rece, ea stătea pe un pat zdrenţăros, fără foc, fără căldură şi fără lumină. Nu avusese nici mic dejun, nici prânz, nici cină, şi părea că nu are absolut nimic decât artrita şi credinţa ei în Dumnezeu. Nimic nu putea fi mai departe de circumstanţele confortabile decât acest cântec preferat al drăguţei doamne cântat în acele condiţii:

Nimeni nu ştie necazul pe care-l văd,

Nimeni nu ştie, decât Isus;

Nimeni nu ştie necazul pe care-l văd –

Cântaţi glorie, aleluia!

Uneori am izbândă, alteori n-am,

Uneori sunt trântit la pământ,

Alteori gloria străluceşte în jurul meu –

Cântaţi glorie, aleluia!

Şi continua tot aşa: „Nimeni nu ştie de lucrarea pe care o fac, Nimeni nu ştie supărările pe care le am“, refrenul constant fiind: „Glorie, aleluia!“, până la ultimul vers:

Nimeni nu ştie bucuriile pe care le am,

Nimeni nu ştie, decât Isus!

„Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi“ (2 Cor. 4:8-9). Numai cuvintele Bibliei pot să explice bucuria acestei negrese bătrâne.Îţi aminteşti cuvintele pe care le-a spus Martin Luther când era pe patul de moarte? Printre gemete el a predicat: „Aceste dureri şi necazuri pe care le avem aici sunt ca literele pe care le aşază tipografii. Când ne uităm la ele, le vedem invers, şi par să n-aibă nici un sens şi nici un înţeles. Dar acolo sus, când Domnul Dumnezeu va tipări viaţa noastră viitoare, vom vedea ce minunat se citeşte“. Dar totuşi, noi nu trebuie să aşteptăm până atunci. Apostolul Pavel, mergând pe puntea unei corăbii care naviga pe o mare furioasă, îi încuraja pe marinarii speriaţi: „Fiţi cu voie bună“ (Fapte 27:22).

Pavel, Martin Luther şi drăguţa negresă erau toţi flori umane ale soarelui, căutând şi văzând Lumina într-o lume de întuneric.     William C. Garnett

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Psalmii 14 şi 15

Cu adevărat nebun este cel care, în faţa tuturor mărturiilor pe care Dumnezeu i le dă cu privire la puterea şi dragostea Lui, îşi închide ochii, îşi împietreşte inima şi declară: „Nu este Dumnezeu” (14.1; Psalmul 10.4; Ieremia 5.12); şi chiar dacă nu toţi oamenii sunt atei, tuturor, fără excepţie, le lipseşte adevărata pricepere: pentru că niciunul nu-L caută pe acest Dumnezeu (a Cărui existenţă totuşi I-o recunosc), până nu lucrează El la inimă.Ce îngrozitor este acest tablou al umanităţii, aşa cum îl poate contempla Dumnezeu din ceruri! Dar să nu uităm că această rasă rebelă şi coruptă prin natura ei este cea din care facem parte şi noi, tu şi eu.După trista constatare din Psalmul 14, „nu este niciunul care să facă binele”, Psalmul 15 poate să pună întrebarea: „Cine va locui în cortul Tău…?” Romani 3, care citează v. 1-3 din Psalmul 14, descoperă gloriosul adevăr care ne priveşte şi pe noi: dintre aceşti oameni – dovediţi păcătoşi – Dumnezeu îi îndreptăţeşte pe gratis, fără plată, pe cei care cred (Romani 3.10-12, 22-26).Trăsăturile israelitului credincios sunt şi cele pe care harul trebuie să le producă într-un creştin: dreptate şi adevăr, în umblare, în fapte şi-n cuvinte; bunăvoinţă faţă de aproapele nostru; aprecierea binelui şi a răului potrivit măsurii divine (citiţi Isaia 33.15,16).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Petru 1:1-9

… dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări. 1 Petru 1:6

DE CE-I AŞA?

Cel care suferă va creşte puternic dacă ascultă ceea ce îi spune Domnul prin aceasta. Pot personal să mărturisesc că aş fi putut trăi fără multe din experienţele pline de bucurie ale vieţii, dar n-aş fi putut trăi fără nici una din lecţiile spirituale pe care le-am învăţat în suferinţe. C.S. Lewis a spus: „Dumnezeu şopteşte în bucuriile noastre, dar strigă în durerile noastre!” Domnul trebuie uneori să ne forţeze prin suferinţe pentru a ne face atenţi la vocea Sa. Deşi asemenea încercări nu sunt prea plăcute, trebuie să învăţăm să avem răbdare ca El să-Şi împlinească planurile cu vieţile noastre. Dacă respingem amărăciunea, vom învăţa lecţiile nepreţuite ale harului pe care ni le aduc adversităţile.A.B. Cooper a spus că, într-o zi de toamnă, participând la o expoziţie de crizanteme, l-a întrebat pe florar: „Cum reuşiţi să produceţi aceste flori atât de minunate?” „Domnule, noi ne străduim să concentrăm toată energia plantei spre o singură floare. Dacă i-am permite să facă toate florile pe care le poate face, nici una n-ar putea fi prezentată la expoziţie. Dacă doreşti un specimen care să câştige premii, trebuie să te mulţumeşti cu o singură crizantemă în loc de mai multe”. La fel, Dumnezeu ne curăţeşte vieţile de anumite obiceiuri şi practici, care în ele însele pot să nu fie rele, astfel că ne perfecţionează spre o singură albă şi minunată inflorescenţă a sfinţeniei. Acei ce acceptă necazul se îmbogăţesc prin pierderile lor, se ridică din căderi şi îşi găsesc o nouă viaţă în Cristos prin omorârea firii lor. Acesta este răspunsul binecuvântat la „de ce-i aşa?” a suferinţei!       – H.G.B.

Credeţi oare că îi place inimii, iubirii Sale
Să ne lase-n suferinţa ce în cale ni se-aşterne?
Nu! Dar dincolo de crucea ce cu greu o porţi pe umăr
                     El vede strălucind cununa răsplătirilor eterne.        Ingler

Orice durere care se poate suferi în trup poate fi folositoare sufletului.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

PUTEREA IERTĂRII

„Fiţi buni… şi iertaţi-vă unul pe altul” (Efeseni 4:32)

Iată patru lucruri pe care trebuie să le ştii despre iertare:

1) Iertarea nu face ca ceea ce ţi s-a întâmplat să se îndrepte; ci înseamnă că tu ai luat hotărârea să nu laşi acest lucru să-ţi controleze viaţa. Prin iertare şi prin încercarea de a reface relaţia, capeţi pacea minţii. Dacă cealaltă persoană refuză să recunoască ce s-a întâmplat sau că a greşit, ofensa poate şi trebuie să fie iertată. Iertarea nu depinde de cealaltă persoană; depinde de tine.

2) Iertarea contează, chiar şi atunci când partea care a greşit refuză să-şi recunoască vina. Când aştepţi ca cineva să-şi recunoască greşeala, îţi pui viitorul în mâna acelei persoane. Iertarea este în primul rând spre folosul tău, nu spre folosul altora. Iertând, faci ca durerea şi suferinţa să dispară şi poţi să mergi înainte.

3) Dorinţa ta de a ierta poate determina cealaltă persoană să caute iertarea. Poate cel care te-a rănit nu crede că merită să fie iertat. Sau poate ştie că ceea ce a făcut e greşit, dar îi lipseşte curajul de-a face pasul înainte şi de a-şi cere iertare. Când faci tu primul pas, se deschide o uşă şi acea persoană poate avea parte de milă şi de înţelegere.

4) Iertarea e mai uşoară când accepţi că toţi avem nevoie de ea. Când refuzi să ierţi, pentru că ai impresia că greşelile acelei persoane sunt mai mari decât ale tale, asta înseamnă mândrie. Şi „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” (1 Petru 5:5). Biblia spune: „fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos”. Odată ce înţelegi adâncimea harului lui Dumnezeu faţă de tine, e mai uşor să extinzi acest har către alţii.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Dar, dacă robul va zice hotărât: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea şi pe copiii mei, nu vreau să ies liber!“  atunci stăpânul său săl aducă înaintea judecătorilor şi săl apropie de uşă sau de tocul uşii; şi stăpânul său săi găurească urechea cu o sulă; şi el săi slujească pentru totdeauna.  Exod 21.5,6

Avem aici o imagine a Adevăratului Slujitor, a Domnului Isus Hristos, a Celui Binecuvântat, care a iubit Adunarea şi Sa dat pe Sine pentru ea. Robul evreu, după ce slujise perioada hotărâtă prin lege, era perfect liber să plece, însă el îşi iubea soția şi copiii cu o aşa dragoste, încât şia sacrificat libertatea personală de dragul lor. El îşi dovedea astfel dragostea față de ei prin faptul că se sacrifica pe sine însuşi.Ar fi putut să plece şi să se bucure de libertate, însă cum rămâneau lucrurile cu cei ai lui? Cum putea el săi lase în urmă? Imposibil! Îi iubea prea mult ca să procedeze aşa, de aceea, de bunăvoie, sa apropiat de uşă şi acolo, în prezența judecătorilor, urechea ia fost străpunsă, ca semn al robiei necontenite. Aceasta era cu adevărat dragoste. Soția şi copiii, privind după aceea la urechea lui străpunsă, puteau vedea acolo dovada mişcătoare şi plină de puterea a dragostei inimii sale.Îl vedem în această imagine pe veşnicul Iubitor al sufletelor noastre – pe Domnul Isus, Adevăratul Slujitor. Ne amintim de acea împrejurare remarcabilă din viața Domnului nostru, când prezenta ucenicilor Săi evenimentul solemn al crucii, care urma să aibă loc. Apoi se spune că Petru La luat deoparte şi că a început săL mustre (vedeți Marcu 8.3133). Petru ar fi vrut săL oprească pe Adevăratul Slujitor din drumul Său către „tocul uşii“. Voia săL facă să Se gândească la Sine şi săŞi mențină libertatea personală. Însă El Sa întors şi a privit la ucenicii Săi, ca şi cum ar fi vrut să zică: «Dacă ascult de sfatul tău şi dacă evit crucea care Îmi stă înainte, atunci ce se va întâmpla cu aceşti ucenici ai Mei?». El a fost Adevăratul Slujitor evreu, care a spus: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea şi pe copiii mei, nu vreau să ies liber!“.                                   C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

În ziua Domnului eram în Duhul. … am văzut … pe Cineva care semăna cu Fiul Omului …Apocalipsa 1.10-13

Bătrânul apostol Ioan era exilat pe insula Patmos. El a trebuit să renunțe la multe din dragoste pentru Domnul său, dar la ceva nu: fiecare nouă săptămână îi aducea o zi, care Îi aparținea numai Domnului său – „ziua Domnului“, cu care începe săptămâna.Într-o astfel de zi, Ioan era „în duh“. El i-a dat Domnului prilejul ca să-i vorbească. Domnul a făcut acest lucru în timp ce i-a transmis mesajul către cele șapte biserici. Dar înainte ca să-i spună lui Ioan ce să scrie, Domnul i-a îndreptat atenția spre El. Ioan a văzut pe „Cineva care semăna cu Fiul Omului“: Isus Hristos cu înfățișarea unui judecător, cum nu L-a mai văzut niciodată. Impresia asupra lui Ioan a fost adâncă: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort“.Cum decurge de obicei duminica noastră? O petrecem într-adevăr ca „ziua Domnului“, când ascultăm ce are El să ne spună prin Cuvântul lui Dumnezeu? Îi dăm prilejul, la fel ca Ioan, să Se prezinte în fața ochilor noștri?Aparatele de măsură trebuie să fie din când în când calibrate, pentru că din cauza folosirii lor permanente se dereglează. Și privirea noastră interioară se mută tot mereu datorită multor lucruri care sunt recepționate de luni până sâmbătă prin ochii și urechile noastre. Astfel, Domnul ajunge repede la margine, dacă nu chiar Îl pierdem din vedere. De aceea avem nevoie regulat de ziua Domnului, pentru a ne îndrepta din nou și pentru a-i da lui Hristos locul cuvenit: primul loc, locul din mijloc.

Sursa: Meditații biblice prmite prin Email, prin grija unor frați și surori

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s