Oswald Chambers: Prețul slujirii

jesus-christ-images-with-bible-verses-125 februarie 2016

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Preţul slujirii

Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin?

2 Corinteni 12:15

Dragostea naturală aşteaptă să fie răsplătită, dar Pavel spune: „Nu-mi pasă dacă mă iubiţi sau nu; eu sunt gata să mă dăruiesc cu totul, nu doar pentru voi înşivă, ci pentru a vă aduce la Dumnezeu”. „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos; El măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi.” Imaginea pe care o are Pavel în privinţa slujirii se conformează acestui model – „Nu-mi pasă cu câtă risipă mă voi dărui pe mine însumi, voi face asta cu bucurie”.

Pentru Pavel aceasta era o bucurie.Ideea bisericii instituţionale despre cum trebuie să fie un slujitor al lui Dumnezeu nu este identică cu cea a lui Isus Cristos. Ideea Lui este să-L slujim pe El slujindu-i pe ceilalţi. Isus Cristos i-a întrecut pe socialişti. El a spus că, în împărăţia Lui, cel care este mai mare va fi slujitorul tuturor. Testul adevărat al unui sfânt nu este vestirea Evangheliei, ci spălarea picioarelor  ucenicilor,  adică a face lucruri care n-au valoare în ochii oamenilor, dar care au foarte mare valoare în ochii lui Dumnezeu. Pavel şi-a găsit plăcerea în a se dărui pe sine pentru interesul lui Dumnezeu faţă de alţi oameni şi nu i-a păsat cât îl costa acest lucru. Noi ne gândim la problemele noastre personale şi Financiare: „Să presupunem că Dumnezeu vrea să merg acolo. Ce salariu voi avea? Cum este clima? Cine va avea grijă de mine? Omul trebuie să se gândească la aceste lucruri”. Toate acestea sunt o dovadă că-L slujim pe Dumnezeu cu rezerve. Apostolul Pavel n-a avut nici o rezervă. El şi-a călăuzit viaţa după gândul lui Isus Cristos despre ce înseamnă un sfânt nou-testamental, adică nu cineva care doar predică Evanghelia, ci un om care devine, în mâinile lui Isus Cristos, pâine frântă şi vin turnat spre folosul altor vieţi.

 

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

“Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.

Oare nu se cădea să ai şi tu milă..?” MATEI 18:32,33

Pilda cu robul rău şi viclean ne învaţă că adevărata mântuire trebuie să fie însoţită în noi de un duh de iertare. Pilda este o ilustrare a pedepsei veşnice a celui neevlavios, dar este în acelaşi timp şi un mijloc de cercetare pentru mulţi care pretind că sunt creştini. Şi sunt aşa de mulţi! Robul acesta datora stăpânului său 10.000 de talanţi, o sumă aşa de mare încât el n-ar fi putut s-o plăteascăniciodată. S-a considerat că ar fi o sută de milioane de dolari. El înfăţişează pe fiecare dintre noi care suntem atât de adânc datori faţă de Domnul Isus, ca rezultat al păcatului, încât nici un efort omenesc nu ar fi putut să ne scape de el. Pilda ne spune că împăratul a vrut să se socotească cu robii Săi. Dar când el a realizat că acel rob datornic avea o datorie imposibil de plătit, a trecut de la lege la har, şi i-a iertat toată datoria. Ca fiecare dintre noi, robul a vrut să fie scăpat şi se pare căar fi fost salvat dar purtarea lui faţă de tovarăşul lui arată că mila stăpânului lui, n-a avut nici un efect asupra sa. În el nu era un duh de iertare. În ziua judecăţi robul acela viclean a fost condamnat să fie chinuit “până va plăti tot ce datora” ceea ce era imposibil, deci aceasta ne aratăcă osânda lui era veşnică. Robul acesta viclean este o ilustrare a omului care vrea să se bucure de har dar nu renunţă la lege. Amestecul acesta de har şi lege este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.Sunt oameni care par să fi fost creştini de mulţi ani, dar în care nu s-a văzut nici un duh de iertare, nici dorinţa de a arăta aceeaşi milă pe care pretindeau că au găsit-o în Domnul Isus. Dacă aparenţele acestea sunt reale, lecţia pildei acesteia este alarmantă pentru ei: neavând un duh de iertare nu sunt mântuiti, ci numai închipuiţi, chiar dacă au bătătorit drumul adunării şi s-au arătat a fi zeloşi participanţi la orele de cult şi chiar în lucrare. Pe voi înşivă încercaţi-vă… Nu recunoaşteţi voi înşivă că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi respinşi.” (2 Cor. 13:5). Şi dacăcineva “n-are Duhul lui Hristos”, duh de milă şi iertare, “nu este al Lui.” (Rom. 8:9). Daci; cercetându-mă , realizez că nu am un duh de iertare, trebuie să mă pocăiesc adânc şi imediat şi ca unii care trăim din iertare, trebuie să iertăm. Nici o teologie, nici o doctrină, oricât de bună şi exclusivistă ar fi ea, nu poate să întunece simpla, şi clara învăţătură a Domnului Isus: “Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6:15). Dar tot Domnul Isus ne-a învăţat cum să iertăm: “din toată inima.” Doamne, dă-ne harul acesta şi nu aştepta nimic de la inima noastră “rea şi vicleană.”!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele

acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea!

Căci vremea este aproape!” Apocalipsa 1:3

Acesta este mesajul Mântuitorului către cele şapte Biserici din Asia: ”Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era, şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie, şi din partea Lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întâi născut din morţi, Domnul Împăraţilor pământului!”(Apocalipsa 1:4-5). În scrisorile adresate de Domnul Isus se arată multe neajunsuri în cinci din cele şapte Biserici; cu toate acestea, le face cunoscut că sunt iubiţi şi spălaţi. Da, ei au trăit, au experimentat aceasta. Au fost ei spălaţi? Sunt toţi incluşi în cei spălaţi? Da, ei au trăit, au experimentat aceasta. Au fost Bisericile Lui Dumnezeu. În timpul acela, nu era socotit nimeni în rândurile Bisericii Lui Dumnezeu dacă nu era născut din Dumnezeu. Dumnezeu a considerat că trebuie să-i mai ajute odată; de aceea i-a spus lui Ioan să scrie tot ce vede Dumnezeu în Biserici şi în viaţa slujitorilor. Acesta este un har minunat, nu degeaba este scris: ”Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii”. Cuvântul Domnului să fie mai de preţ pentru noi decât orice altceva.  Sunt mulţi care găsesc timp ca să citească ziare, romane, dar nu şi Biblia, şi totuşi dacă o citesc, o fac pentru că sunt obligaţi, dar setea şi foamea după Cuvânt NU ESTE LA EI. Morţii nu simt nici sete nici foame după Cuvântul Lui Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PUS DEOPARTE

Vă veţi numi preoţi ai Domnului.Isaia 61.6

Această făgăduinţă, făcută lui Israel, este şi pentru urmaşii săi duhovniceşti, adică pentru toţi credincioşii. Dacă vieţuim la înălţimea privilegiilor noastre, trebuie, să trăim o viaţa atât de clară înaintea lui Dumnezeu, încât oamenii să vadă că suntem puşi deoparte pentru o slujbă sfântă şi să ne numească preoţi ai Domnului. Am putea avea o meserie sau alta; dar singura noastră preocupare trebuie să fie de a aduce jertfa necurmată a rugăciunii, a laudei, a mărturiei şi a consacrării Dumnezeului Celui Viu prin Isus Cristos.Aceasta fiind singura noastră ţintă, putem părăsi preocupările care ne distrag ale celor ce nu cunosc chemarea noastră cea mare. „Lasă morţii să-şi îngroape morţii”.Este scris: „Străinii vor avea grijă şi vor paşte turmele voastre, şi copiii străinilor vor fi plugarii şi vierii voştri”. Ei se pot ocupa de politică, de probleme financiare, pot să discute despre artă sau ştiinţă; dar noi vom căuta să împlinim slujba acelora care, ca şi Domnul Isus Cristos, sunt chemaţi la o preoţie sfântă.Ştiind că această făgăduinţă ne creează o datorie sfântă, să ne îmbrăcăm în haina sfântă şi să slujim înaintea Domnului în toate zilele noastre.

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Ori încotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămâne.

       Eclesiastul 11.3

În ultimul verset al capitolului 12 Eclesiastul spune că Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, fie bună, fie rea, fie ascunsă, fie vizibilă. La fel citim în epistola către Romani 14.10: „Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată a lui Cristos.” Ce va ieşi acolo la iveală? Doar ceea ce am fost şi am făcut aici în viaţa pământească. Fiecare din noi trebuie să dea socoteala despre sine însuşi în faţa lui Dumnezeu (Rom. 14.12). Dar Dumnezeu îi dă fiecărui om posibilitatea în aceste zile pe care le mai trăieşte pe pământ, să-şi recunoască toate păcatele sale, să se pocăiască şi să primească iertarea şi pacea cu Dumnezeu. Cine spune că nu se poate şti dacă ai sau nu iertarea păcatelor arată prin aceasta că nu cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu, îl face mincinos pe Dumnezeu care a spus categoric: „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Rom. 10.13).Aceasta-i învăţătura biblică pentru păcătos. Decizia pentru starea ta din veşnicie trebuie neapărat clarificată în această viaţă pământească. Două porţi stau deschise: una largă şi una îngustă. Dacă intri pe cea largă, la sfârşitul vieţii tale nu mai există nici o posibilitate de decidere. Dacă chiar ai lăsat în urma ta o duzină întreagă de fraţi şi de surori ca să se roage pentru iertarea sufletului tău zi şi noapte, de ar da toată averea pentru a curma soarta ta este tot degeaba. „Oriunde cade copacul, în locul acela va rămâne!” Ce cutremurător! Vrei să trăieşti în păcate ca la urmă alţii să se roage zadarnic pentru sufletul tău? Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Opreşte-te şi recunoaşte-ţi păcatele şi cere iertare Mântuitorului! Astfel vei primi iertarea păcatelor, căci, „oricine crede în El, nu va fi judecat” (Ioan 3.18). Oamenii nu vor să se pocăiască fiindcă Dumnezeu le cere nu să primească o religie oarecare, ci o naştere din nou, nu numai să ştie că Evanghelia e bună, ci să-L primească pe Isus ca Mântuitorul lor personal.

 

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Cât de deprimat şi de îngrozit sunt la gândul scufundării în banalitate! Doamne, ajută-mă să trăiesc pentru Tine într-un mod pur, puternic şi fascinant.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

« Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul

 cel veş­nic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fară pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele

 moarte ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!»  Evrei 9,14

Care a fost scopul pentru care Domnul Isus a murit? El Şi-a dat viaţa ca noi să-I putem sluji. Altfel spus, pute­rea absolută a biruinţei Sale pe cruce este sursa slujirii noas­tre. In Isus Cristos avem totul. Ce nebunie este să aderăm la anarhie şi prin aceasta să ajungem sub influenţa duşma­nului! Să ne uităm Ia caracterul slujirii lui Isus: El are elemen­tul liberei voinţe totale. La Dumnezeu nu există obligaţie în slujbă, nu există datorie. Domnul Isus spune despre Si­ne: «Nimeni nu Mi-o ia cu sila (viaţa Sa), ci o dau Eu de la Mine» (Ioan 10,18). Încă de pe vremea lui Iosua (la sfâr­şitul vieţii sale) apare chestiunea propriei decizii: «... Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului» (Iosua 24,15). Este nevoie doar de o hotărâre concretă şi finală din partea ta. Decide astăzi să ieşi de sub influenţa lui Satan şi să trăieşti şi să slujeşti în împărăţia lui Isus Cristos! 

 

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

 

Dimineaţa

DIMINEAŢA

Mânia viitoare.    Matei 3:7

E plăcut să treci printr-un ţinut după ce a trecut furtuna, să simţi prospeţimea ierbii spălate de ploaie şi să asculţi picăturile care cad strălucind ca nişte diamante în lumina soarelui. Aceasta este poziţia creştinului. Trece printr-un ţinut în care furtuna s-a risipit deasupra Mântuitorului, şi chiar dacă mai sunt câteva picături de durere, vin din norii îndurării şi Isus ne-a asigurat că nu ne vor distruge. Dar cât de teribil este să asişti la ivirea unei furtuni, s-o simţi cum se apropie, să vezi păsările zburând înspăimântate spre cuiburi şi vitele fugind cu ochi plini de spaimă; să observi cum se întunecă cerul şi să urmăreşti soarele pălind pe cerul ameninţător! Ce teribil este să aştepţi înaintarea unei vijelii, aşa cum se întâmplă, uneori, la tropice,să ştii ce urmează şi să auzi vântul urlând de furie, smulgând copacii din rădăcini, mutând stâncile din locul lor şi nimicind toată munca oamenilor! Şi aceasta, păcătosule, este poziţia ta. Nu a căzut încă nici o picătură fierbinte, dar se apropie o ploaie de foc. Nici un vânt teribil nu urlă în jurul tău, dar furtuna lui Dumnezeu îşi adună groaznica artilerie. Izbucnirile ei sunt ţinute în frâu prin îndurarea Sa, dar porţile cerului se vor deschide curând. Tunetele lui Dumnezeu sunt încă în cămara Sa, dar furtuna se grăbeşte, şi cât de înspăimântător va fi momentul în care Dumnezeu, îmbrăcat în haină de judecător, va porni în fruntea furtunii! Oare unde, păcătosule, oare unde o să-ţi ascunzi capul, şi unde o să fugi? O, fie ca mâna îndurării să te conducă acum la Christos! El te aşteaptă în paginile Evangheliei. Brațele Sale sunt locul tău de scăpare. Ştii câtă nevoie ai de El. Crede în El, ascunde-te în El, şi furtuna va trece pe lângă tine pentru veşnicie.

 

Seara

Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de faţa Domnului, şi s-a pogorât la Iafo.     Iona 1:3

În loc să meargă la Ninive ca să predice cuvântul pe care i-l spusese Dumnezeu, Iona a fugit la Iafo ca să scape. Sunt multe ocaziile în care slujitorii lui Dumnezeu fug de datorie. Dar care este consecinţa? Ce a pierdut Iona prin purtarea lui? A pierdut prezenţa şi mângâierea iubirii lui Dumnezeu. Când îl servim pe Domnul Isus aşa cum ar trebui s-o facă un credincios, Dumnezeul nostru este cu noi. Chiar dacă am avea întreaga lume împotriva noastră, dacă ÎI avem pe Dumnezeu, ce mai contează? In momentul în care Îi întoarcem spatele şi umblăm după dorinţele noastre, suntem pe mare fără cârmaci. Putem să ne tot plângem şi să ne văităm „Doamne, unde ai plecat? Cum am putut să fiu atât de nebun să fug din slujba Ta şi să pierd toată strălucirea feţei Tale? Preţul este prea mare. Lasă-mă să mă întorc la credinţă ca să mă bucur de prezenţa Ta”. Şi Iona şi-a pierdut toată pacea. Păcatul distruge curând toată liniştea credinciosului. Păcatul este ca mătrăguna otrăvitoare, ale cărui frunze distilează picături mortale care ucid viaţa şi bucuria şi pacea. Iona a pierdut tot ce putea avea în altă situaţie. Nu putea să ceară protecţia divină, fiindcă el nu ascultase voia lui Dumnezeu. Nu putea să spună; „Doamne, am întâlnit greutăţi în îndeplinirea datoriei; ajută-mă să trec de ele”. Culegea roadele propriilor fapte; vedea cu ochii lui drumul pe care îl alesese. Creştine, nu acţiona ca Iona, dacă nu vrei să te trezeşti cu furtuna deasupra capului. In alergarea ta, vei vedea este mai bine să asculţi voia lui Dumnezeu imediat, decât să amâni şi să ajungi la acelaşi lucru. Iona şi-a pierdut timpul, fiindcă tot la Tars a ajuns în cele din urmă. E greu să te cerţi cu Dumnezeu. Să-L ascultăm chiar acum.

 

IZVOARE IN DEŞERT

Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru,
vi-l dau, cum am spus. (Iosua 1:3)

Pe lângă pământul literal încă neocupat pentru Hristos, stă înaintea noastră teritoriul nerevendicat şi neumblat al promisiunilor lui Dumnezeu. Ce i-a spus Dumnezeu lui Iosua? „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus“. Apoi El aşază hotarele Ţării Promise – toată a lor cu o condiţie: trebuie s-o străbată în lung şi-n lat, măsurând-o cu picioarele lor. Şi totuşi n-au străbătut niciodată mai mult de o treime din ţară, şi drept urmare, n-au stăpânit niciodată mai mult de acea treime. Au stăpânit numai ce au măsurat cu piciorul şi nimic mai mult. În 2 Petru 1:4 citim: „El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe“.Ţara promisiunilor lui Dumnezeu este deschisă înaintea noastră, şi este voia Sa ca noi s-o stăpânim. Trebuie să măsurăm teritoriul cu picioarele credinţei ascultătoare şi ale supunerii în credincioşie, prin aceasta revendicându-l şi însuşindu-ni-l ca fiind al nostru.Câţi dintre noi au luat vreodată în stăpânire promisiunile lui Dumnezeu în Numele lui Hristos? Ţara promisiunilor Lui este un teritoriu magnific pe care credinţa îl poate revendica străbătându-l în lung şi-n lat, dar credinţa trebuie totuşi s-o facă.Haideţi să intrăm şi să revendicăm toată moştenirea noastră. Haideţi să ne ridicăm ochii spre nord, sud, est şi vest şi să-L auzim pe Dumnezeu spunând: „Toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie“ (Gen. 13:15).  Arthur Tappan Pierson

Oriunde călca talpa picioarelor seminţiei lui Iuda era al lor, şi oriunde călca talpa picioarelor seminţiei lui Beniamin era al lor, şi aşa mai departe. Fiecare seminţie îşi primea moştenirea călcând cu piciorul pe ea. Vă daţi seama că fiecare seminţie, când punea piciorul pe un teritoriu dat, simţea instantaneu şi instinctiv că „Acesta este al nostru“? Un bătrân de culoare care avea o frumoasă mărturie de har a fost odată întrebat: „Daniele, cum se face că ai atâta pace şi bucurie în credinţa ta?“ „O, domnule!“ a replicat el, „mă bazez în totul pe promisiunile lui Dumnezeu «nespus de mari şi scumpe», şi am tot ce este în ele. Glorie Lui! Glorie Lui!“ Cine se bazează în totul pe promisiunile lui Dumnezeu ştie că toate bogăţiile care se găsesc în ele sunt ale lui.  din Documentele credinţei

Marchizul de Salisbury, un om de stat şi diplomat englez, după ce a fost criticat pentru politica lui colonialistă, a replicat: „Domnilor, faceţi rost de hărţi mai mari“.

 

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 11

Dumnezeu susţine astăzi în lume autorităţile: guverne, magistraţi, poliţie…; ele sunt responsabile să asigure ordinea, dreptatea şi pacea. Dar, în timpul necazului celui mare, tot ceea ce contribuie la protecţia omenirii va fi răsturnat („sunt distruse temeliile”). Întrebarea din v. 3 îi va pune atunci pe cei drepţi la încercare. Vor ceda ei ispitei de a fugi, precum îşi ia zborul o pasăre pentru a scăpa de pericol? Nu! Încrederea lor nu este într-un adăpost pământesc (munţii), ci în Cel Neschimbabil, care îşi are tronul în ceruri (v. 4). Prieteni, în cine este ancorată credinţa noastră”?Dacă Domnul ar trebui să ne ia principalele puncte de sprijin de aici, de jos: familie, prieteni, sănătate, bunuri materiale, s-ar putea vedea în cine  ne-am încrezut? Iar când ne gândim la temeliile adevărului, constatăm că acestea sunt clătinate din toate părţile în creşti­nătate… Ce trebuie să facă cel drept? Să se despartă de tot ce atacă şi caută să distrugă stâlpii adevărului divin!Privirea lui Dumnezeu îi cercetează pe fiii oamenilor (v. 5; Psalmul 7.9; vezi de expl. Luca 7.39,40; 11.17; 22.61). Gând neliniştitor şi insuportabil pentru cel rău! Sentiment de feri­cire pentru „cel drept”! Este pentru binele lui că este cercetat astfel (Psalmul 139.23,24).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 3:22-30

Trebuie ca El să crească şi eu să mă micşorez. Ioan 3:30

PREAMĂRIREA LUI CRISTOS

Atitudinea exprimată de Ioan Botezătorul în textul de azi, ar trebui să fie atitudinea fiecărui urmaş al lui Cristos. Ioan Botezătorul devenise influent în Palestina, dar după ce L-a botezat pe Isus oamenii au început să-L urmeze pe Mântuitorul. Întrebat fiind asupra acestui fapt, Ioan a spus: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”. C.S. Kirkendall subliniază că acest principiu de lansare a cauzei altuia cu o totală lipsă de egoism a fost exemplificat de Edmund Halley în relaţiile sale cu Isaac Newton. Halley, omul care a prezis reîntoarcerea cometei care îi poartă acum numele, a recunoscut importanţa descoperirii legii gravitaţiei. L-a provocat să-şi perfecţioneze ideea originală, i-a corectat unele din ecuaţiile matematice. Apoi Halley l-a îndemnat să-şi pună ideile într-o carte.Cartea „Principiile matematice ale filozofiei naturii”, l-a făcut pe Newton celebru. Puţini oameni ştiu că Halley a editat-o şi a supravegheat publicarea ei şi chiar a finanţat tipărirea ei, cu toate că Newton şi-ar fi putut permite mai uşor o asemenea cheltuială. Istoricii de azi numesc fapta lui Halley ca unul din exemplele cele mai lipsite de egoism pe care le cunoaşte istoria ştiinţei moderne. Atitudinea unei umilinţe autentice este semnul unei relaţii corecte cu Isus. In timp ce nu atragem atenţia supra noastră înşine, trebuie să aruncăm toată lumina asupra Lui. Cu cât vor fi mai mari realizările noastre, cu atât El va primi mai multă glorie. Recunoscând că sursa darurilor noastre şi a capacităţilor este Isus, haideţi să urmăm exemplul lui Ioan Botezătorul şi să-L preamărim pe Cristos.                                                   D.C.E.

Sunt un bulgăr de pământ.
Sunt un strop de rouă-n soare.
Şi cu cât mă fac mai mic,
Cu-atât Tu Te faci mai mare.

Ne vom vedea adevărata statură numai când vom sta în umbra lui Cristos.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

 

CÂND LUMEA BÂRFEŞTE PE SEAMA TA (1)

„Pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni”

(Proverbe 16:28)

Ziarele de scandal, talk-showrile şi poveştile vânătoreşti înfloresc când sunt alimentate de bârfă. Fireşte, toţi avem partea noastră în răspândirea ei şi tragem ponoasele. Fie că se bazează pe adevăr, ficţiune sau câte puţin din ambele, nu e mai puţin dureros. Deşi societatea o consideră relativ nevinovată, Dumnezeu pune bârfa în aceeaşi categorie cu „pizma … vorbirile de rău … şi tulburările” (2 Corinteni 12:20). Aşadar, când eşti ţinta bârfei, ce poţi face:

1) Când e posibil, ignor-o! Cei ce bârfesc se simt satisfăcuţi că te-au supărat. Deci, cu cât te superi mai mult, cu atât mai mult te vor bârfi. Nu reacţiona cu mânie; nu faci decât să pui paie pe foc. „Limba mincinoasă urăşte pe cei pe care-i doboară ea, şi gura linguşitoare pregăteşte pieirea” (Proverbe 26:20).

 2) Când consideri că e potrivit, corecteaz-o! Bârfa poate duce la haos şi poate frânge inimi. Deci, dacă poţi clarifica lucrurile, ai putea reduce daunele. Dar uită de ispita de a „spune tuturor că ştii adevărul”; nu vei face decât să răspândeşti focul, să lărgeşti cercul şi să alimentezi pofte nesănătoase. Solomon a spus: „Cuvintele clevetitorului sunt ca nişte prăjituri, alunecă până în fundul măruntaielor” (v. 22). Fă un pas în spate şi întreabă-te cine este cu adevărat important în viaţa ta, apoi încearcă să reglezi situaţia cu acele persoane. Cu timpul, ei îţi vor lua apărarea faţă de alţii. În multe cazuri, vorbele lor vor fi considerate mai obiective decât ale tale. Adevăraţii prieteni iartă întotdeauna şi îşi apără prietenii, iar bârfitorii îşi găsesc zvonuri mai incitante, iau pe altcineva în vizor şi te vor lăsa în pace.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Şi Manoah a spus: „Când se vor împlini cuvintele tale, care va fi felul de viață al copiluluişi ce va face?“.Judecători 13.12

Familia (4)

Aici, în acest exemplu din Vechiul Testament, Manoah a cerut explicații de la Domnul. El şi soția lui au înțeles de la îngerul Domnului că ea avea să conceapă un fiu şi că acesta avea să fie un copil special. Fiecare copil este special în ochii Domnului şi este un lucru esențial ca părinții să‑L întrebe pe Domnul cum să‑şi crească copiii. Când suntem tineri, suntem adesea încrezători în noi înşine şi greoi la a accepta sfaturi. De cealaltă parte, cei care sunt grabnici la a da sfaturi nu sunt întotdeauna înțelepți în sugestiile lor şi nici în felul în care le fac. Un lucru este sigur: sfaturile pe care le dă Dumnezeu sunt blânde şi pline de dragoste, nu aspre, însă foarte eficiente şi demne de încredere. „Încrede‑te în Domnul cu toată inima ta şi nu te sprijini pe priceperea ta! Recunoaşte‑L în toate căile tale şi El îți va netezi cărările“ (Proverbe 3.5,6).În creşterea copiilor, ca şi în multe alte lucruri, suntem puternic influențați de cultura în care trăim. Ce sfaturi putem oferi, care să fie demne de încredere? Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, se înalță deasupra tuturor culturilor şi este o călăuză pe care ne putem sprijini. Marele pericol pentru părinții creştini este să se lase duşi de curentul acestei lumi. Se aud multe voci, fiecare pretinzând atenția noastră, ca părinți, însă susurul blând şi subțire este rareori auzit. Apostolul Pavel ne‑a avertizat: „Dar mă tem ca nu cumva … gândurile voastre să fie stricate, îndepărtându‑se de la simplitatea față de Hristos“ (2 Corinteni 11.3). Nimeni nu poate spune că a ajuns la înălțimea standardului lui Dumnezeu, însă standardul Lui nu se schimbă. Punctul Său de referință este Hristos, iar Hristos nu Se schimbă! Aceasta este provocarea de zi cu zi, căreia trebuie să‑i facem față: „Nu că am obținut deja premiul sau că am ajuns deja desăvârşit; însă urmăresc, dacă aş putea să‑l şi apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus“ (Filipeni 3.12).                                                                     J. Redekop

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Joi, 25 Februarie 2016

Domnul … are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.2 Petru 3.9

Ușa palatului

Înainte ca micuța de cinci ani să meargă la culcare, se roagă și se gândește la bunicul ei, care nu crede în Isus: „Doamne Isuse, te rog nu închide așa de repede ușa palatului Tău, pentru ca și bunicul meu să poată intra în el“.Această rugăciune ne amintește de un fapt foarte însemnat: astăzi, ușa cerului stă încă deschisă. Dar nu va rămâne așa pentru totdeauna. Ușa este deschisă, pentru că Isus Hristos a murit pentru păcătoși. Și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu lucrează, ca ea să fie și astăzi deschisă. Căci Dumnezeu „voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului“ (1 Timotei 2.4).Micuța a înțeles acest lucru și își face griji pentru bunicul ei. Poate acesta nu simte, că din cauza păcatelor sale este pierdut și trebuie să se lase mântuit. Poate este un om onorabil care savurează mare atenție în jurul său. Suntem atât de mândri, încât ne vine greu să ne smerim în fața lui Dumnezeu și să ne recunoaștem nedemnitatea. Mulți replică și faptul că nu pot contribui ei înșiși la salvarea lor, la mântuirea lor veșnică.Poate și pentru tine, cineva se roagă regulat – dintre membrii de familie, colegii de muncă sau vecini. Și în orice caz, ceva este valabil și pentru tine: Isus Hristos a murit pentru tine! El te așteaptă!

Sursa: Meditații din Calendare biblice, primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s