Iniţiativa cu privire la munca de rând

           citind-biblia              TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

Iniţiativa cu privire la munca de rând

Scoală-te, luminează.

Isaia 40:1

Noi trebuie să facem primul pas, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. Nu ne este de nici un folos să aşteptăm ca Dumnezeu să ne ajute; El n-o va face; dar imediat ce ne ridicăm, descoperim că El este acolo. De fiecare dată când suntem inspiraţi de Dumnezeu, iniţiativa este una morală. Trebuie să facem acel lucru, nu să stăm fără să facem nimic. Dacă ne vom ridica şi vom lumina, munca de rând va fi înfrumuseţată într-un mod divin.

Munca de rând este una dintre cele mai ascuţite pietre de încercare ale unui caracter. Ea este foarte departe de ceea ce noi considerăm a fi munca ideală – lucruri cu totul umile, murdare; când venim în contact cu ele, aflăm imediat dacă suntem sau nu cu adevărat spirituali. Citeşte Ioan 13. In acest capitol Îl vedem pe Dumnezeul întrupat făcând cea mai neplăcută muncă de rând – aceea de a spăla picioarele pescarilor. Apoi, El le spune „Dacă Eu, Domnul şi învăţătorul vostru v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora”.

Este nevoie de inspiraţia lui Dumnezeu pentru a face ca o muncă de rând să strălucească de lumina lui Dumnezeu aflată asupra ei. Unii oameni fac un lucru anume într-un mod care sfinţeşte lucrul respectiv pentru totdeauna. Poate că este lucrul cel mai comun, dar după ce îl vedem făcut de ei, el devine diferit. Când Domnul face un lucru prin noi, El întotdeauna îl transformă. Domnul nostru a luat asupra Lui carnea noastră umană şi a transformat-o, iar acum ea este, în cazul fiecărui sfânt, templul Duhului Sfânt.

MANA DE DIMINEAŢĂ

FEBRUARIE   19

“Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El.”

1CORINTENI 6:17

Textul acesta are o îndoită însemnătate pentru cel credincios, în primul rând el ne dezvăluie poziţia noastră înaltă în Domnul Hristos, “…un, singur duh cu El”, ceea ce este rezultatul morţii şi învierii Lui în viaţa noastră, rodul muncii sufletului Său, precum şi dezvăluirea unei siguranţe incontestabile şi veşnice cu privire la mântuirea noastră. Cine ne-ar mai putea atunci despărţi pe noi de Domnul nostru cu care acum suntem un singur duh? Aceasta este cu desăvârşire imposibil şi ne putem odihni liniştiţi pe ce a făcut El. “Unit cu Domnul” însemnează că El ne-a unit cu Sine prin credinţa în jertfa Lui, pe care tot El ne-a dat-o (Ef. 2:8). Doamne Isuse, ce HAR imens ne-ai dat! În al doilea rând însă, acest text ne dezvăluie răspunderea mare pe care o avem noi ca credincioşi uniţi cu El prin acelaşi Duh. Observaţi că versetul acesta se află în mijlocul unui paragraf (vs. 12-20) în care se vorbeşte de lucruri care ne înfioară şi scoate astfel în evidenţă sfinţenia pe care o avem şi răspunderea de a o păstra nealterată de nici un păcat. Noi fiind un singur duh cu El dar şi un singur trup, El fiind capul, rezultă o îndoită răspundere: în primul rând faţă de Domnul  Isus  care  “…ne-a cumpărat cu un preţ…” şi deci noi nu mai suntem ai noştri, ci ai Lui, şi în al doilea rând, avem o răspundere mare şi faţă de trupul Său care este Biserica “Dacă sufere un mădular, toate mădularele sufăr…” (1 Cor. 12:26). În adevăr dacă în Adunare un mădular sufere o cădere, toată Adunare ar trebui să sufere. Dar este aşa? Sau mai de grabă se face “dosar” şi se scoate în evidenţă păcatul şi se înfierează cel care l-a făcut! Şi dacă suntem în adevăr “…un singur duh cu El”, însemnează că de drept noi locuim în locurile cereşti împreună cu Domnul  Isus, fiind deasupra tuturor relelor care poluează atmosfera pe care o respirăm câtă vreme suntem în trup aici pe pământ. În timp ce picioarele noastre continuă să umble pe urmele paşilor Lui, duhul nostru fiind una cu El, putem înfrunta  situaţiile care se schimbă  mereu,  şi  putem  deasemenea să supravieţuim într-o lume care din zi în zi devine tot mai apostată, marcând astfel atât de apropiata venire a iubitului nostru Mântuitor. Uniţi cu Domnul Isus într-un singur duh, o ce mare har, dar ce mare răspundere!

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Vineri 19 Februarie

Şi a fost aşa: în noaptea aceea, Domnul ia zis: „Ridicăte, coboară în tabără, pentru că am dato în mâna ta. Şi, dacă te temi să cobori singur, coboară în tabără cu Pura, slujitorul tău. Şi vei auzi ce zic ei şi apoi ți se vor întări mâinile şi vei coborî în tabără“. Şi a coborât cu Pura, slujitorul său, la partea de afară a oamenilor înarmați,

care erau în tabără. Judecători 7.911

Judecătorii lui Israel – Ghedeon (6) – Asigurarea finală

Domnul Şia ales ostaşii, în număr de trei sute. Aceasta era noaptea în care avea săi trimită la luptă. Mai întâi însă El a dorit săl încurajeze şi săl întărească pe conducătorul lor, pregătindul pentru bătălia care îi stătea înainte. În acest scop, El ia folosit chiar pe vrăjmaşii lui Ghedeon.Ghedeon urmează instrucțiunile Domnului. El nuşi ascunde teama şi îl ia pe slujitorul său cu el. La marginea taberei vrăjmaşilor îl aude pe un soldat povestindui altuia despre visul pe care îl avusese: o turtă de orz – ceva nesemnificativ – sa rostogolit în tabără şi a răsturnat un cort. Ghedeon îl aude pe cel care ascultase visul dândui interpretarea: Dumnezeu îl dăduse pe Madian şi întreaga tabără în mâna lui Ghedeon, fiul lui Ioas, un om din Israel!Ce putea fi mai clar decât acest lucru? Ghedeon aude şi se închină. Ce Dumnezeu minunat avem! A Lui să fie gloria! În suveranitatea Sa, El la făcut pe acel soldat dintre vrăjmaşi să interpreteze visul camaradului său, acesta fiind singurul loc din Scriptură în care un om nelegiuit poate face aşa ceva. Potrivirea evenimentului este şi ea perfectă, Dumnezeu făcând ca acele cuvinte să fie spuse exact când Ghedeon şi Pura erau acolo. Astfel de experiențe uimitoare ne fac şi pe noi, atunci când trecem prin ele, să ne închinăm lui Dumnezeu.Întărit şi încurajat, Ghedeon sa întors în tabăra lui Israel, şia strâns oamenii şi lea împărtăşit vestea bună a biruinței viitoare, iar după aceea ia înarmat şi lea dat instrucțiuni. Fie ca şi noi să urmăm îndrumările şi exemplul marelui nostru Conducător şi Domn! E. P. Vedder, Jr.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

19 Februarie

O LIMITĂ ÎN ÎNCERCARE

Te-am întristat, dar nu te voi mai întrista.  Naum 1.12

Este o limită la încercare. Dumnezeu ne dă încercarea şi El ne-o ia. Poate că suspinaţi, zidind: „Când va veni sfârşitul?” Amintiţi-vă că necazurile voastre vor lua sfârşit o dată cu această viaţa pământească, dar sigur şi pentru totdeauna. Să vă amintiţi deci sa primiţi cu răbdare voia Domnului.Tatăl nostru ceresc îşi va opri nuiaua, când ţinta Lui va fi pe deplin împlinită. Când El va fi înfrânt nebunia noastră, nu vom mai primi lovituri. Sau dacă necazul va fi trimis pentru încercarea noastră, aşa încât supunerea noastră să-L poată slăvi pe Dumnezeu, el se va sfârşi de îndată ce el va fi slăvit prin mărturisirea noastră. Deci să nu mai dorim ca încercarea noastră să înceteze, înainte ca El să fi fost cinstit pe deplin şi să-şi fi cules roadele. Poate că chiar azi va fi pace. Cine ştie dacă aceste valuri furioase nu vor face loc unei mări potolite peste ale cărei valuri liniştite se vor aşeza păsările mării? După ce grâul este mult bătut, îmblăciul este agăţat în cui, iar boabele se aşează în scurt timp, s-ar putea să fim tot atât de fericiţi, pe cât suntem acum de întristaţi. Acela care trimite norii, poate tot aşa de bine să-i risipească. Să avem deci curaj şi sa cântăm dinainte un vesel „Aleluia”.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

19 Februarie

Dar un Samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el, şi când l-a văzut, s-a apropiat de i-a legat rănile, şi a turnat pese ele untdelemn şi vin, apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el.”                                                       Luca 10:33-34

Pilda Samariteanului milostiv este cunoscută de mulţi.Mântuitorul a povestit-o cărturarului când l-a întrebat:”Cine este aproapele meu?”.Răspunsul la această întrebare este dat de Isus prin pilda în care un om se cobora la Ierusalim, trecând prin Ierihon, căzând în mâna tâlharilor, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit şi l-au bătut, lăsându-l aproape mort.Din întâmplare cobora pe acelaşi drum un preot, văzându-l însă, a trecut pe lângă el.Tot aşa şi levitul.Câţi oameni sunt care trec pe lângă semenii lor fără a avea ochi, sau urechi pentru necazul acestor oameni căzuţi în mâna tâlharilor!Dacă este vorba de a renunţa la confortul propriu, sau a planurilor noastre, pentru a veni în ajutorul aproapelui în necaz se gasesc multe scuze.Poate preotul s-a uitat cu milă la cel bătut, dar a trecut mai departe.Cât de diferit de acesta a procedat Samariteanul!Oamenii care sunt plini de dragostea Lui Dumnezeu, au ochi pentru a observa nevoile aproapelui.Ei sunt milostivi faţa de toţi şi se bucură dacă pot să facă de cunoscut prin vorbă şi faptă puterea eliberatoare a Mântuitorului. Ei procedează cum este scris în Isaia 58:7:” Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost, dacă vezi pe un om gol, acoperă-l şi nu întoarce spatele aproapelui tău.”Aceşti oameni sunt intr-adevăr fericiţi prin faptele lor.Ei lucrează până mai este zi, iar în ziua mare a judecăţii vor auzi cuvintele: ”Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.”

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

19 Februarie

DIMINEAŢA

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată în ce privinţă

Mă voi lăsa înduplecat de casa lui Israel, şi iată

ce voi face pentru ei.” Ezechiel 36:37

Rugăciunea este vestitorul îndurării. Intoarce-te la istoria sfântă, şi vei vedea că nici o mare îndurare nu a venit peste lume fără să fie vestită de rugăciune. Ai experimentat acest adevăr şi în viaţa ta. Dumnezeu ţi-a acordat multe favoruri nesolicitate, dar marile rugăciuni au fost întotdeauna preludiul marilor îndurări. Când ai găsit pentru prima dată pacea prin sângele de la Cruce, te-ai rugat mult şi ai cerut stăruitor ca Dumnezeu să-ţi îndepărteze îndoielile şi să te elibereze de suferinţă. Asigurarea ta a fost rezultatul rugăciunii. Când ai avut bucurii mari ai fost obligat să le priveşti ca pe nişte răspunsuri la fugăciune. Când ai primit izbăvire în necazuri şi ajutor în primejdii, ai putut spune: „Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile, mele” (Psalmi 34:4). Rugăciunea este întotdeauna prefaţa binecuvântării. Merge înaintea binecuvântării ca o umbră. Când soarele îndurării lui Dumnezeu răsare peste nevoile noastre, aruncă umbra rugăciunii departe pe câmp. Când Dumnezeu ridica un munte de binecuvântări, Străluceşte El însuşi în spatele lui şi ne cufundă sufletele în umbra rugăciunii, ca să ne simţim în siguranţă. Dacă ne rugăm mult, cererile noastre devin umbre ale îndurării. Rugăciunea este legată de binecuvântare şi ne arată valoarea ei. Dacă avem binecuvântări fără să cerem, ne gândim la ele ca la nişte lucruri Comune; rugăciunea însă transformă îndurările în diamante. Lucrurile pe care le cerem sunt preţioase pentru noi, dar nu le realizăm valoarea până când nu le căutăm din toată inima.

Rugăciunea împrăştie norii de furtună
Şi urcă pe treptele scării din Betel;
Ne dă iubire şi speranţă într-o lume mai bună
Aduce binecuvântări din cer.

SEARA

El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon.   Ioan 1:41

Cazul lui Andrei este un exemplu excelent pentru lucrurile care se întâmplă atunci când viaţa spirituală este vitală. De îndată ce îl găseşti pe Christos, începi să găseşti şi pe alţii. Nu cred că, după ce ai gustat mierea Evangheliei, poţi să o mănânci singur. Harul adevărat pune capăt oricărui monopol spiritual. Andrei l-a găsit mai întâi pe fratele său Simon şi apoi pe alţii. Relaţiile de rudenie au întâietate în eforturile noastre de la început. Andrei a făcut bine că a începu cu Simon. Nu mă îndoiesc că sunt creştini care fac lucrare misionară în casele altora în loc să înceapă cu casele lor. De asemenea, mă întreb dacă nu sunt fraţi angajaţi în evanghelizare care îşi neglijează familia şi căminul. S-ar putea să fii chemat să evanghelizezi o anumită localitate, şi s-ar putea să nu primeşti nici o chemare, dar cu siguranţă eşti chemat să ai grijă de familia ta, de rudele tale şi de cunoştinţe. Incepe-ţi religia de acasă. Mulţi negustori exportă ce au mai bun, dar creştinul nu trebuie să facă aşa. Toată conversaţia lui trebuie să aibă cea mai plăcută aromă, dar grija cea mai mare a lui trebuie să fie viaţa sa spirituală şi mărturia în propria familie. Când a mers să-şi caute fratele, Andrei nu şi-a imaginat cât de important va deveni Simon. Din câte citim în istoria sfântă, Simon Petru a valorat de zece ori mai mult decât Andrei, totuşi Andrei a fost cel care l-a adus la Isus. S-ar putea ca tu însuti să nu ai daruri speciale, dar poţi să aduci la Christos pe cineva care va deveni important în slujire. Dragă prietene, ştii puţine despre posibilităţile sădite în tine. S-ar putea să spui câteva cuvinte unui copil şi în acel copil să se afle o inimă nobilă care să slujească biserica creştină în viitor. Andrei nu avea decât doi talanţi, dar l-a găsit pe Petru. Du-te şi fă la fel.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

19 Februarie

«… Şi-ţi vor pune un nume nou, pe care-l va hotărî

gura Domnului.» Isaia 62,2

Cine foloseşte Numele Domnului Isus cu o inimă curată şi credincioasă va vedea că Satan va fi izgonit şi va fugi. Nici o putere a duşmanului nu se poate împotrivi acestui Nume preţios şi minunat. Avraam a trăit multă vreme singur cu soţia sa Sara. Ei au crezut în Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul i-a promis lui Avraam că va face din el un popor mare; Avraam a aşteptat decenii la rând împlinirea acestei promisiuni, ascultând de El şi având încredere în Dumnezeul lui. Si iată că a venit momentul în care Domnul i-a reînnoit promisiunea. El i-a spus: «Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, căci te fac tatăl multor neamuri» (Gen. 17,5). Cu alte cuvinte, acum eşti doar un singur individ, dar te voi înmulţi şi vei ajunge numeros ca stelele cerului. Când Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde în inimile noastre, când credem ca Avraam şi ascultăm de Dumnezeu în ciuda tuturor circumstanţelor potrivnice din viaţa noastră — «… Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană» (Gen. 17,1) – atunci Domnul ne va binecuvânta şi nu ne vom mai simţi singuri. Minunat nu e doar faptul că Dumnezeu i-a schimbat numele lui Avraam, ci şi felul în care El i-a binecuvântat căsătoria. Nu uitaţi, în planul lui Dumnezeu căsătoria este o comuniune, o relaţie în care bărbatul şi femeia – soţul şi soţia — ţin împreună pasul cu Dumnezeu! 

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

19 FEBRUARIE

Te slăvesc pentru acest cuvânt – „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmul 103:13). Cât de mult îmi dau seama că nu asprimii Tale, ci iubirii Tale îi datorez totul! O, fie ca dragostea şi blândeţea şi răbdarea Ta faţă de mine să fie arătate prin mine altora!

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

19 FEBRUARIE

Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre!   Evrei 12.12-13

Nu-i acesta un lucru serios în zilelor noastre? Câte mâini obosite şi câţi genunchi slăbănogiţi există astăzi printre copiii lui Dumnezeu! Care este cauza? Merită o preocupare mai îndeaproape acest text. Mai întâi de toate poate că există o întrerupere, un scurt circuit în comuniunea noastră cu Domnul, dar şi durerile şi necazurile pot să lucreze, să ne obosească mâinile şi să ne paralizeze genunchii. Nu este oare influenţa lumii din zilele noastre cea care a făcut din unii nişte sclavi, prin aceasta fiind tulburată părtăşia cu Domnul? Această delăsare se arată mai mult în orele de rugăciune ale credincioşilor. Cât de multe vorbe se spun şi cât de puţin se vede realizarea lor. Câte şi mai câte, aşa zise „mărunţişuri”, se găsesc pe drum. Dacă cugetul nu mai este deosebit de sensibil ca să înregistreze cea mai mică oscilaţie, atunci nu se mai iau lucrurile aşa exact; orice rău se micşorează până la aprecierea „că nu este rău deloc.” Dar Dumnezeu ia lucrurile foarte exact chiar şi cu privire la lucrurile mărunte din viaţa noastră. Un gând necurat, o vorbă urâtă, dacă nu sunt judecate în lumina lui Dumnezeu, ne îmbâcsesc inimile şi ne îngreunează drumul. Lucrurile mărunte se adună, se însumează punând stavile pe cărarea noastră, comuniunea cu Dumnezeu fiind atinsă. Cercetându-ne în lumina Sa, îngenunchind într-o atmosferă de supunere şi de pocăinţă, spunându-I tot ce nu-i în ordine; astfel El poate să ne dea din nou putere din cer şi mâinile noastre să fie întărite. Să fie cerinţa inimilor noastre să-L proslăvim pe acest drum scurt ce ne-a mai rămas şi prin El să îi dăm toată cinstea şi onoarea Tatălui ceresc. Cu cât înaintăm prin puterea Duhului lui Dumnezeu în cunoaşterea răscumpărării care este în Isus cu atât despărţirea noastră de noi înşine şi de lume va fi mai hotărâtoare, iar râvna pentru El mai aprinsă.

IZVOARE IN DEŞERT

19 Februarie

Pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă,
ca să aducă şi mai mult rod. (Ioan 15:2)

O copilă a lui Dumnezeu a fost odată copleşită de numărul de necazuri care ţinteau spre ea. Pe când se plimba pe lângă o vie în strălucirea bogată a toamnei, a observat aspectul ei neîngrijit şi abundenţa de frunze care erau încă pe mlădiţe. Pământul fusese năpădit de o încâlcire de buruieni şi iarbă, şi întregul loc părea complet neîngrijit. În timp ce se gândea la privelişte, Grădinarul ceresc i-a şoptit un mesaj atât de preţios, că nu s-a putut opri să nu-l împărtăşească.Mesajul a fost acesta: „Dragul Meu copil, întrebi de numărul de încercări din viaţa ta? Adu-ţi aminte de vie şi învaţă de la ea. Grădinarul nu mai taie şi nu mai îngrijeşte via şi nu mai pliveşte pământul doar atunci când nu mai aşteaptă nimic de la vie în timpul acelui sezon. El o lasă-n pace, pentru că rodnicia ei s-a dus şi orice efort suplimentar n-ar aduce nici un profit acum. În acelaşi fel, eliberarea de suferinţă duce la inutilitate. Vrei acum să nu mai tai în viaţa ta? Vrei să te las în pace?“

Atunci inima ei mângâiată a strigat: „Nu!“                 Homera Homer-Dixon

Mlădiţa este cea care poartă rodul,

Ea simte cuţitul,

Care o taie pentru o creştere mai mare,

Pentru o viaţă mai plină.

Deşi orice rămurică înmugurită poate fi tăiată,

Şi orice cârcel

Care se leagănă graţios, sau orice frunză care răsare,

Îşi poate pierde locul,

O, tu, a cărui viaţă de bucurii pare uitată,

Cu frumuseţea tăiată;

Ale cărui aspiraţii zac în praf,

Strivite şi rupte toate,

Bucură-te, deşi orice dorinţă, orice vis,

Orice speranţă a ta

Va cădea şi va păli; este mâna

Dragostei divine

Care ţine cuţitul, care taie şi frânge

Cu cea mai gingaşă atingere,

Pentru ca tu, a cărui viaţă a purtat un rod,

Să poţi acum purta mai mult.                      Annie Johnson Flint

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

19 Februarie

Text: Neemia 6:1-19

Tobia trimitea scrisori ca să mă înfricoşeze. Neemia 6:19
Acum, Dumnezeule, întăreşte-mă!  Neemia 6:9

CE-I RĂU CU ŞTIRILE?

Ziarul a fost adesea un prieten demn de încredere. Sosea cu regularitate şi aştepta ca să discutăm despre oameni şi evenimentele zilei. Câteva dimineţi fără el şi mă simt izolat. Fără rezumatele sale despre afacerile guvernamentale, economice, sportive sau cele internaţionale, mă simt handicapat în orice conversaţie. Cu toate acestea, într-o zi, s-a petrecut un lucru interesant. Acest „prieten de încredere” scria nişte ştiri despre un eveniment despre care ştiam deja. Dar numai inima problemei era prezentată corect. Pe lângă aceasta, raportul includea analiza unei autorităţi care a spus mai multe decât ştia el. Faptul a fost un bun avertisment că avem nevoie în viaţă de ceva mult mai demn de încredere decât ziarul.
Neemia a citit şi el informaţii despre care ştia că sunt greşite. Mai mult, a fost conştient că ele erau special destinate să-l sperie pe el şi pe concetăţenii săi ca să nu mai rezidească zidurile Ierusalimului. Dar Neemia a fost un om înţelept. Cu toate că veştile erau neliniştitoare, el a răspuns prin a continua ceea ce ştia că este bine. Ştia că motivele lui sunt corecte. L-a rugat pe Domnul să-i întărească mâinile pentru terminarea lucrului (v. 9). Era convins că Dumnezeu dorea ca zidul să fie reconstruit, el îşi mărturisise păcatele lui şi ale poporului şi şi-a pus încrederea în Domnul. Să fim şi noi la fel de înţelepţi. Când suntem acuzaţi pe nedrept sau suntem deranjaţi de puterile celui rău, să nu trăim pe baza acestor veşti schimbătoare. În schimb, să continuăm să facem ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să facem.      M.R.D. II

Spun lucruri care nu-s adevărate!
O, Doamne, eu ce pot face? 
Şi El îmi zice: Ce-ţi pasă ţie! 
            Tu taci şi-urmează-Mă în pace!– Anonim

Dacă trăim pentru aprobarea lui Dumnezeu, vom primi dezaprobarea oamenilor.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-FEBRUARIE 2016

19 FEBRUARIE. TRECI PRIN FURTUNĂ? (1)

„S-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică”

(Matei 8:24)

Matei consemnează: „Isus S-a suit într-o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El. Şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică…” (v. 23-24). În limba greacă, cuvintele „o furtună straşnică” reprezintă un singur cuvânt, seismos. Seismologii studiază cutremurele şi seismograful le măsoară. Aşa că, furtuna prin care au trecut ucenicii i-a scuturat probabil până în măduva oaselor. Putem extrage o învăţătură importantă de aici. Când te îmbarci alături de Isus nu înseamnă că nu vei trece niciodată prin furtuni. Domnul Isus a spus: „În lume veţi avea necazuri” (Ioan 16:33). În ciuda promisiunii lui Dumnezeu de a ne ocroti şi de a ne ajuta să prosperăm, va trebui totuşi să ne confruntăm cu situaţii precum boala, lipsa, teama, etc. Diferenţa este că cei necredincioşi trec prin furtună fără Hristos, dar tu, ca şi credincios, vei trece prin ea încrezător că totul va fi bine, pentru că Isus e la bord. Oare aceasta înseamnă că nu vei simţi niciodată sentimente de panică? Ce bine ar fi să fie aşa! Dar nu e. Uitându-se la valurile tot mai mari şi la Mântuitorul care dormea, ucenicii au întrebat: „nu-Ţi pasă că pierim?” (Marcu 4:38). Acesta e motivul pentru care teama devine atât de înfricoşătoare. Ea îţi erodează încrederea în bunătatea lui Dumnezeu. Face să crească lăstarii îndoielii. Îţi ucide memoria. Ucenicii îl văzuseră deja pe Domnul Isus „tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod” (Matei 4:23). Teama creează o formă de amnezie spirituală. Îţi întunecă amintirile privitoare la minuni. Te face să uiţi ce a făcut Isus şi cât de bun este Dumnezeu. De aceea nu trebuie să-ţi hrăneşti îndoiala, ci credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, căci credinţa e cea care te va ajuta să treci cu bine prin furtună.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

19 Februarie

Psalmul 5

La sfârşitul Psalmului 4 l-am văzut pe cel credincios culcându-se şi adormind în pace. Aici îl vom privi când se trezeşte. Evlavia trebuie să ne însoţească în orice moment din viaţă, ceea ce înseamnă că şi în clipele pe care le petrecem singuri în camera noastră. Deuteronom 6.7 ne invită să-I dăm Cuvântului lui Dumnezeu locul său dimineaţa, ca şi seara; în casă, ca şi pe drum (înăuntru, ca şi afară). La ivirea zorilor, primul lucru pe care-l făcea psalmistul era să-şi înalţe rugăciunea către împăratul său, către Dumnezeul său (Psalmul 63.1). Să-1 imităm, iubiţi prieteni creştini, cu tot mai mult zel şi libertate, cu cât Dumnezeul Căruia ne adresăm este, în Isus, Tatăl nostru.În Psalmul 4, rugăciunea avea o notă de urgenţă şi se reducea la un simplu strigăt (v. 1,3): acesta era suficient pentru ca Dumnezeu să asculte. Aici, în Psalmul 5, cererea este pregătită, formulată într-un mod anume, după care credinciosul poate aştepta un posibil răspuns… pe care, de altfel, nu trebuie să încerce să-l obţină.Subiectul încrederii în faţa uneltirilor celor răi continuă. Este remarcabil să găsim citat v. 9, cel care se aplică vrăjmaşilor, în Romani 3.13, care-i califică pe toţi oamenii. Aceasta se explică prin Romani 5.10: noi toţi eram vrăjmaşi lui Dumnezeu în ce priveşte gândirea noastră, în lucrări rele (vezi şi Coloseni 1.21).

SĂMÂNŢA BUNĂ

Vineri, 19 Februarie 2016

Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi“.Ioan 11.25

Cântecul lui Koskinen

Ceasul bătu ora șase. Cât de mult îmi doream să pot cere îndurare pentru acești oameni! Dar știam că acest lucru era imposibil în acele condiții.Condamnații au mărșăluit spre locul execuției între două rânduri de soldați. Unul dintre ei a cerut permisiunea de a cânta cântecul lui Koskinen încă o dată; li s-a permis. Apoi au cerut să moară cu fețele neacoperite și cu mâinile îndreptate spre cer. Au cântat din toată inima: „În siguranță în brațele lui Isus“.Când s-a stins și ultimul vers al cântării, locotenentul a dat ordinul: „Foc!“, iar cei șapte ruși au dus ultima luptă. Ne-am plecat capetele într-o rugăciune tăcută.Nu știu ce s-a întâmplat în inimile celor ce erau cu mine, dar despre mine pot să vă spun că am devenit un om nou începând din ora aceea. Îl întâlnisem pe Hristos în unul din cei mai slabi și neînsemnați ucenici ai Lui și văzusem destule, ca să-mi dau seama că pot să fiu și eu al Mântuitorului.Cititorule, te rog cugetă la această întâmplare adevărată! Tu nu ești în fața plutonului de execuție, dar totuși moartea te urmărește și pe tine. Unde va merge sufletul tău, când va părăsi trupul

Sursa: Meditații din Calendare biblice primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s