Trebuie să ascult?

citind-bibliaTOTUL PENTRU GLORIA LUI

de OSWALD CHAMBERS

Trebuie să ascult?

Ei au zis lui Moise: „ Vorbeşte tu însuţi şi te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim”.

 Exod 20:19

Noi nu suntem în mod deliberat şi conştient neascultători de Dumnezeu, ci pur şi simplu nu-i dăm atenţie. Dumnezeu ne-a dat poruncile Lui, dar noi nu le dăm nici o atenţie, nu datorită unei neascultări voite, ci deoarece nu-L iubim şi nu-L respectăm pe El. „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” Când realizăm că am dovedit tot timpul „lipsă de respect” faţă de Dumnezeu, ne simţim copleşiţi de ruşine şi umilinţă pentru că nu L-am băgat în seamă.

Vorbeşte-ne tu… dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu“. Noi arătăm cât de puţin Îl iubim pe Dumnezeu prin faptul că preferăm să-i ascultăm pe slujitorii Lui şi nu pe El. Ne place să ascultăm mărturii personale, dar nu dorim ca Dumnezeu Însuşi să ne vorbească. De ce ne este atât de frică să ne vorbească Dumnezeu? Deoarece ştim că dacă vorbeşte Dumnezeu, ori trebuie să facem acel lucru, ori trebuie să-I spunem lui Dumnezeu că nu vom asculta de El. Dacă, însă, auzim numai vocea slujitorului său, simţim că ascultarea nu este o chemare imperativă şi putem spune: „Bine, asta este doar ideea ta, deşi nu neg că e probabil adevărul lui Dumnezeu”. Îl pun eu mereu pe Dumnezeu în poziţia umilitoare de a fi ignorat, în vreme ce El m-a tratat tot timpul ca pe un copil al Lui? Când Îl aud cu adevărat, umilinţa la care L-am supus se întoarce asupra mea: „Doamne, de ce am fost atât de greu de cap şi de îndărătnic?” Acesta este întotdeauna rezultatul atunci când Il auzim pe Dumnezeu. Plăcerea reală de a-L auzi pe El este atenuată de ruşinea de a nu-L fi auzit atâta timp.

MANA DE DIMINEAŢĂ

” Dragostea lui Hristos ne costrânge, pentru că socotim că dacă Unul a murit pentru toţi, toţi deci au murit.”

          2 CORINTENI 5:14

Credinciosul, ca şi apostolul Pavel, este constrâns, stăpânit şi înconjurat de dragostea Domnului Hristos şi dragostea aceasta va fi de acum singurul temei al gândurilor, hotărârilor şi cuvintelor sale. În viaţa lui nu va mai fi loc pentru interese ascunse, scopuri egoiste; ci dragostea Domnului Isus îi va umple întreaga fiinţă şi va domni în el ca singura raţiune de a trăi pentru Domnul său şi pentru alţii. Hristos “a murit pentru toţi…” aceasta însemnează propriu zis, că noi toţi sintem morţi prin firea noastră, dar prin har, iată-ne în viaţă, trăind prin învierea lui Hristos. De aceea cei care trăiesc, cei cărora li s-a făcut acest har, nu mai trebuie să trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Acela care a murit şi a înviat pentru ei. În faţa acestor fapte, cât de meschine şi egoiste apar îndreptăţirile şi părerile proprii care tind să ne sustragă de la influenţa care atrage a dragostei. Când este vorba să slujim lui Dumnezeu, de a ne dărui în totul lucrării Lui slăvite, aducem înainte tot felul de motive, de scuze şi de socoteli pe care n-am îndrăzni să le aducem niciodată dacă ar fi vorba de interesele noastre imediate şi urgente.Dumnezeu să ne dea harul de a cunoaşte această experienţă a Domnului Hristos care ne constrânge şi să ne facă să ne aducem aminte, că noi ar fi trebuit să murim, dar că prin har, am fost răscumpăraţi şi înviaţi împreună cu El… şi că deci, tot ce suntem, tot ce avem, nu ne mai aparţin nouă, ci Lui.Fie ca crucea, cu tot ce însemnează ea, să atingă adâncul fiinţei noastre proprii şi egoiste, să lovească acest “Eu” care ştie aşa de bine să se mascheze cu aparenţe evlavioase ca să se menţină în viaţă, să-şi exercite influenţa asupra altora şi să-şi apere interesele. Ce a fost crucea pentru Domnul Isus? A fost iubire, suferinţă, lepădare, ruşine şi moarte. Numai când aceste însuşiri ale crucii ne vor pătrunde până în adâncul inimilor şi cugetelor noastre, numai atunci dragostea Domnului Hristos ne va cuprinde întreaga fiinţă şi ne va constrânge să ne dăruim Lui în întregime şi să ajungem să iubim şi noi ca El.Dacă am realiza cu adevărat dragostea Domnului Hristos pentru noi, am fi constrânşi să ne iertăm unii pe alţii şi sa ne iubim cum ne-a iubit El.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de  Fritz BERGER

Mărturisiţi-vă uni altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi.” Iacov 5:16

Dacă cineva nu este eliberat de păcat, este bine dacă se roagă mai mulţi cu el împreună. Citim în Cuvântul DOMNULUI:”Au venit şi şi-au mărturisit păcatele.” Sunt mulţi care cred că se poate ocoli mărturisirea păcatelor. Nu vreau să spun cu aceasta ca fiecare păcat să fie mărturisit înaintea oamenilor, dar mărturisirea acelora despre care nu vorbim cu plăcere, este biblică, aşa cum citim în 1 Ioan 1:9:” Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Cine nu se bucură de aceasta? Avem nevie de a fi curăţiţi. Fiecare nelegiuire este un păcat. Nu fiecare păcat duce la moarte, dacă ne ajutăm rugându-ne unii pentru alţii. În Galateni 6:1 citim: ”Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea vreodată în greşeală, voi care unteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi să nu fii ispitit şi tu. ”Din aceasta rezultă că se poate trăi o viaţă de biruinţă. Este foarte important să citim Biblia regulat! În V.T. este scris: Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta, cugetă asupra ei zi şi noapte”. Citind Biblia trebuie să căutăm ceea ce este referitor la starea noastră şi nu cu gândul: ”aceasta este valabil pentru alţii.” Să citim ca pentru noi, pentru a trăi în credinţă faţă de cele scrise, putem vorbi şi altora despre măreţia Lui Dumnezeu, aşa după cum este scris. Dacă primim un cadou valoros vorbim despre el şi altora, dar dacă auzim doar despre cadou, nu avem multe de povestit despre el.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PLĂCEREA LUI DUMNEZEU DE A DA …

Domnul a zis lui Avraam, după ce s-a despărţit Lot de el: „Ridică-ţi ochii, şi din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac. Geneza 13.14-15

Binecuvântare memorabilă într-o ocazie specială. Avraam pusese capăt unei certe în familie: „Te rog să nu fie ceartă între mine şi tine, între păstorii mei şi ai tăi, căci suntem fraţi”. Şi el a primit harul făgăduit acelora ce fac pace. Dumnezeul păcii găseşte plăcere în a arata bunăvoinţa Sa acelora care caută pacea şi o urmăresc. Şi dacă noi voim să ne bucurăm de o legătură mai strânsă cu el, trebuie să ne ţinem paşii pe cărarea păcii. Avraam lucrase cu inimă largă faţă de tânăra sa rudă, lăsând-o să aleagă. Dacă renunţăm la noi înşine de dragul păcii, Domnul ne va da mai mult decât pacea. Avraam putea să ceară toată întinderea ţării care se vedea în faţa sa. Noi putem lucra la fel, prin credinţă noi avem parte de binecuvântări nemărginite. Toate lucrurile sunt ale noastre. Când, prin viaţa noastră suntem plăcuţi lui Dumnezeu, El ne îndeamnă să socotim ca ale noastre, lucrurile de acum şi cele viitoare. Toate lucrurile sunt ale noastre pentru că noi suntem ai lui Cristos, iar Cristos este al lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Când te va duce DOMNUL în ţara Cananiţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta: timp de şapte zile, să mănânci azimi. Exodul 13.5-6

Odată cu luarea în stăpânire a ţării făgăduite, a poporului Israel, a fost întemeiată şi slujba divină pentru Dumnezeu. Slujba începea cu Pastele şi cu prăznuirea azimilor, timp de şapte zile. Dumnezeu este sfânt şi de aceea slujba pentru El trebuie să fie sfântă în tot timpul vieţii noastre. La închinare nu era îngăduit să se găsească nici un pic de aluat şi nici să fie vreo atingere de el. În Cuvântul lui Dumnezeu aluatul este o imagine a răului. În 1 Corinteni 5 găsim îndemnul: „să prăznuim Pastele nu cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului.” Viaţa ÎN Cristos Isus este pentru noi o închinare în adevăr şi în duhul slavei. Suntem străini şi călători aici pe pământ, dar în duh gustăm încă de pe acum slava din locurile cereşti, pe care Dumnezeu ne-a dat-o ÎN Domnul Cristos. Acum, slujba noastră înţeleptă este de a aduce trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu şi de a nu ne potrivi chipului veacului acestuia. Noi am fost aleşi pentru această închinare şi de aceea să nu obosim, ci să ne desprindem de orice poftă pământească, pentru ca Evanghelia lui Dumnezeu să fie auzită şi El să fie slăvit ÎN Isus Cristos.Domnul Isus să ne ajute să umblăm în Duh, pentru ca copiii noştri şi toţi cei din jur să vadă adevărul Evangheliei lucrând cu putere în noi. Aceasta se va întâmpla dacă noi suntem gata să Îi încredinţăm TOATĂ viaţa noastră lui Dumnezeu şi dacă trăim într-o sfântă despărţire de orice rău.Nu pot să fiu fericit la adăpostul pragului uns cu sângele Mielului dacă în locuinţa mea este aluat. Deşi nu este temelia mântuirii, totuşi sfinţenia vieţii este legată de bucuria mântuirii. Israelitul nu era mântuit prin azimi, ci prin sânge.

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

O, Doamne, sufletul meu Te laudă pentru încrederea ce o are în Tine. Sufletul meu are nevoie de atingerea şi zâmbetul Tău, ca nu cumva să se ridice vreo indispoziţie a minţii sau a imaginaţiei şi eu să fiu stricat de la „simplitatea care este în Cristos” (2 Corinteni 11: 3, Bucureşti 2001).

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

«Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui, Dar Isus S-a plecat în jos, şi scria cu degetul pe pământ.» Ioan 8,6

O femeie adulteră a fost adusă la Isus de către acuzatorii ei. Domnul părea să fie într-o dilemă aparent de nerezolvat, deoarece dreptatea Lui cerea judecata păcatului. Dacă eşti acuzat de conştiinţa ta, eşti demn de condamnat în faţa Celui Preaînalt şi să ştii că vei fi condamnat, căci El este sfânt. Dar priveşte cum a rezolvat Isus problema: «Apoi S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ» (Ioan 8,8). Este ca şi cum, prin acţiunea Sa ar fi vrut să zică: «Da, această femeie a păcătuit, dar mă aplec Eu în locul ei.» Oare a scris cuvinte de iertare pe nisip? Eu, personal, cred că aşa a fost, deoarece imediat după aceea Isus i-a provocat: «Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea» (Ioan 8,7). Pe rând acuzatorii au plecat; atunci Isus S-a ridicat şi a vorbit: «„Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?”„Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti”» (Ioan 8,10-11). Această femeie a găsit iertarea, căci Isus a luat asupra Lui povara întregului ei păcat.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON


Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Christos, tot aşa, prin Christos, avem parte de belşug de mângâiere.    2 Corinteni 1:5

Gândeşte-te la acest raport binecuvântat. Dumnezeu are o balanţă; pe un talger, aşează încercările poporului Său; pe celălalt, mângâierile lor. Când talgerul încercărilor se goleşte, la fel se întâmplă şi cu cel al mângâierilor; de asemenea, când talgerul încercărilor este plin, cel al binecuvântărilor este la fel de greu. Când se adună nori de furtună, stâlpul de foc este mai Strălucitor. Când se apropie noaptea şi vine furtuna, Căpitanul ceresc este în mijlocul echipajului. Este o mare binecuvântare să fim necăjiţi, fiindcă atunci suntem mângâiaţi de Duhul Sfânt. Încercările fac mai mult loc mângâierilor. Inimile mari iau naştere din încercări mari. Hârleţul încercărilor adânceşte izvorul mângâierii şi face mai mult loc pentru binecuvântare. Dumnezeu coboară în inimile noastre şi le găseşte pline. Începe să ne dărâme confortul şi să le golească, ca să facă loc harului. Cu cât este mai umil un om, cu atât mai multă mângâiere va avea, fiindcă va fi întotdeauna gata s-o primească. Un alt motiv pentru care suntem fericiţi în încercări este acela că atunci suntem cel mai aproape de Dumnezeu. Când hambarul este plin, omul poate trăi fără Dumnezeu. Când punga este plină de galbeni, trăim fără multă rugăciune. Dar când ni se iau proviziile, avem nevoie de Dumnezeu. După ce se scot idolii, suntem gata să-L slăvim pe Iehova. „Din fundul adâncului te chem, Doamne!” (Psalmi 130:1). Nici un strigăt nu se compară cu cel care vine din vârful muntelui — nici o rugăciune nu este mai sinceră decât cea care iîsvorăşte din adâncul sufletului. De aceea, încercările şi necazurile ne aduc mai aproape de Dumnezeu, şi ne fac mai fericiţi; fiindcă fericirea se află aproape de Dumnezeu. Credinciosule tulburat, nu te lăsa doborât de încercările prin care treci, fiindcă ele sunt vestitorii îndurărilor cereşti.

Seara

Şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac.    Ioan 14:16

Tatăl Ceresc s-a descoperit credincioşilor din vechime înainte de venirea Fiului Său. El era cunoscut de Avraam, Isaac şi Iacov sub numele de Dumnezeul Atotputernic. Apoi a venit Isus, şi însuşi Fiul cel Preaiubit a fost desfătarea poporului Său. După înălţarea Sa la cer, Duhul Sfânt a devenit Conducătorul poporului, şi puterea Lui a fost manifestată din plin la Cincizecime. In prezent, El este Emanuel  Dumnezeu cu noi, locuind în şi cu poporul Său, grăbind, călăuzind şi stăpânind în mijlocul lor. Este prezenţa Lui recunoscută aşa cum ar trebui? Noi nu-I putem controla lucrarea. El este stăpân în toate lucrările, dar oare noi suntem nerăbdători să-I cerem ajutorul şi să nu-L îndepărtăm prin neascultare? Fără El nu putem face nimic, dar prin puterea Sa extraordinară putem ajunge la rezultate nesperate. Totul depinde de El şi puterea Lui ascunsă. Ii căutăm ajutorul cu respectul cuvenit în vieţile şi slujba noastră? Nu facem adesea după capul nostru, fără să-I aşteptăm răspunsul? Să ne căim în seara aceasta de căderile din trecut, şi să cerem puterii divine să ne ungă cu ulei sfânt, ca să ardem ca o torţă în slujba Domnului. Duhul Sfânt nu este un dar temporar; El rămâne cu sfinţii. Nu trebuie decât să-L căutăm, şi El ne va găsi. El este gelos, dar milostiv. Dacă ne părăseşte la mânie, se întoarce la noi. Bun şi iubitor, nu se satură de noi, ci aşteaptă în linişte.

Păcatul m-a împins tot mai departe
Intr-un pustiu întunecat, fără iubire,
Dar harul Tău, Părinte, mă va scoate
Din groapă, la liman de fericire.

IZVOARE IN DEŞERT

Tatăl vostru cel ceresc ştie. (Matei 6:32 )

Un vizitator la o şcoală pentru surzi scria nişte întrebări pe tablă pentru copii. Curând el a scris această propoziţie: „De ce Dumnezeu m-a făcut pe mine apt să aud şi să vorbesc, iar pe voi v-a făcut surzi?“Şocanta propoziţie i-a lovit pe copii ca o palmă crudă peste faţă. Ei au rămas paralizaţi, cântărind groaznicul cuvânt „De ce?“ Şi apoi s-a ridicat o fetiţă.

Cu buze tremurânde şi cu ochii înotând în lacrimi, ea s-a îndreptat spre tablă. Luând creta, a scris cu o mână fermă aceste cuvinte preţioase: „Da, Tată, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!“ (Matei 11:26). Ce replică! Ajunge sus şi atrage atenţia asupra unui adevăr etern pe care se poate odihni în siguranţă cel mai matur credincios, dar şi cel mai tânăr copil al lui Dumnezeu – adevărul că Dumnezeu este Tatăl tău.Poţi să afirmi acest adevăr cu deplină convingere şi credinţă? Odată ce o faci, porumbelul credinţei tale nu va mai rătăci în văzduh într-un zbor fără odihnă, ci se va aşeza pentru totdeauna în locul lui etern de odihnă a păcii: Tatăl tău!Eu continui să cred că va veni o zi a înţelegerii pentru fiecare dintre noi, oricât de departe ar fi. Vom înţelege pe măsură ce vedem că tragediile, care întunecă şi înăbuşă astăzi prezenţa cerului în viaţa noastră, îşi ocupă locul potrivit în planul măreţ al lui Dumnezeu – un plan atât de copleşitor, de magnific şi de fericit, că vom râde cu uimire şi încântare.                      Arthur Christopher Bacon

Nu soarta mi-a adus această boală;

Ci mâna lui Dumnezeu, deci aşa să fie,

Pentru că El vede ceea ce eu nu pot vedea.

Există un scop pentru fiecare durere,

Şi într-o zi El îl va revela,

Că pierderea pământească este câştig ceresc.

Ca o piesă de tapiserie

Văzută din spate pare să fie:

Numai fire încurcate fără speranţă;

Dar din faţă un tablou minunat

Răsplăteşte lucrătorul pentru grija lui,

Demonstrând iscusinţa şi răbdarea lui deosebită.

Tu eşti Lucrătorul, Eu rama.

Doamne, pentru gloria Numelui Tău,

Desăvârşeşte imaginea Ta în acelaşi fel.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Iov 40.6-24 şi 41.1-8

Tabloul creaţiei nu ar fi fost complet fără descrierea celor două animale misterioase şi totodată cumplite.Primul este behemotul, probabil hipopotamul, un animal sălbatic impresionant, a cărui putere o aminteşte pe cea a morţii. Este solemn faptul pe care el îl ilustrează, şi anume că cea dintâi cale pe care Dumnezeu a trebuit să Se îndrepte spre omul vinovat a fost cea a morţii. Ca urmare a căderii, moartea a fost înarmată cu o sabie invincibilă, necesară pentru a pedepsi păcatul (v. 19; vezi Geneza 3.24); şi nu numai că îi cade pradă orice om, dar şi toate fiarele pământului îi sunt date ca hrană (v. 20). Iordanul, fluviul morţii (v. 23), vorbeşte tot despre aceasta. Iată însă un monstru şi mai de temut: Satan! In timp ce moartea nu are putere decât asupra vieţii prezente, acest împărat al spaimelor, care este reprezentat de leviatan, îşi târăşte victimele cu el în moartea a doua (Isaia 27.1). In faţa unui asemenea duşman suntem tot atât de dezarmaţi ca şi un copil care pretinde să prindă un crocodil cu o undiţă derizorie (41.1). Cu siguranţă, nu ne putem juca cu puterea răului, fără a fi pedepsiţi. Atunci, suntem noi la bunul ei plac? Nu, prin harul lui Dumnezeu! Hristos a triumfat la cruce asupra înfricoşătorului Adversar. Trebuie să ne amintim de această bătălie definitivă şi să rămânem alipiţi de Cel care a câştigat-o (41.8; Coloseni 2.15)!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Tesaloniceni 1

…credinţa voastră merge mereu crescând,.. 2 Tes. 1:3

CREDINŢA LUI LINCOLN

Credinţa puternică în Dumnezeu nu vine deodată. Adesea ea se câştigă prin supunerea de bunăvoie faţă de dragostea şi bunătatea Sa în mijlocul încercărilor. În februarie 1862, Willie, fiul preşedintelui Lincoln, a murit, iar Ted, celălalt băiat, se îmbolnăvise grav. O soră de caritate creştină care avea grijă de copilul bolnav, şi-a amintit că preşedintele, stând pe marginea patului, îşi veghea copilul şi ofta adesea, spunând: „Acesta este cel mai greu timp din viaţa mea. De ce-i aşa? De ce-i asa?” Ea i-a spus lui că ea era văduvă şi că soţul şi cei doi copii ai ei erau în cer. Vedea în aceasta mâna Domnului şi că nu-L iubise aşa pe Domnul ca acum după toate aceste încercări. „Cum ai ajuns la aceasta?” s-a interesat Lincoln. „Simplu, prin încrederea că Dumnezeu ştie că ceea ce face este bine”. „Ai acceptat cu uşurinţă acest fapt, de la prima pierdere?” a întrebat el din nou. „Nu! a răspuns femeia, nu întru totul. Dar pe măsură ce loviturile au venit una după alta şi am pierdut totul, am putut şi m-am supus”. Lincoln a spus apoi: „Mă bucur că mi-ai spus aceste lucruri… Am să încerc să merg la Dumnezeu cu durerile mele”. După câteva zile, ea l-a întrebat dacă şi-a pus încrederea în Dumnezeu. Lincoln a răspuns: „Cred că pot să mă încred în El. Am să încerc. Mi-ar place să am credinţa ta de copil despre care mi-ai vorbit şi cred că El mi-o va da”. Credinţa creştinilor din Tesalonic creştea în mijlocul persecuţiilor şi problemelor. La fel poate să crească şi a noastră. Poate că nu întotdeauna vom vedea scopul Său, dar trebuie să ne încredem în bunătatea Sa. Va veni vremea când vom putea spune că niciodată nu L-am iubit atât de mult ca în urma nenorocirii prin care am trecut.                         D.J.D.

Deşi tremur şi-aştept o altă cruce, 
Prin rănile-ncercării înţeleg 
Un singur adevăr ce peste tot străluce: 
Dumnezeu e bun şi-I adevăr întreg.

A crede înseamnă a triumfa.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

„Fiecare din voi să se uite … la foloasele altora” Filipeni 2:4

John Craig spune: „Indiferent cât de mult poate lucra un om, indiferent cât de implicată este persona lui, el nu va merge prea departe dacă nu poate lucra prin alţii”. Asta te obligă să vezi valoare în ceilalţi. Acest adevăr este înţeles de oamenii de succes în umblarea lor prin lumea-ntreagă. La o reuniune internaţională a directorilor executivi de firme, un om de afaceri american l-a întrebat pe un director executiv din Japonia, ce limbă consideră el a fi cea mai importantă în lumea comerţului. Americanul s-a gândit că răspunsul va fi limba engleză. Dar executivul japonez, care avea o minte sclipitoare în domeniul afacerilor, a răspuns: „Limba clientului meu”. Nu ajunge să ai un produs sau un serviciu bun. Nu ajunge să ajungi expert. A-ţi cunoaşte produsul dar a nu-ţi cunoaşte clientul înseamnă că ai ce să vinzi, dar nu ai pe nimeni care să cumpere. Mai mult, valoarea pe care le-o atribui oamenilor trebuie să fie autentică. Bridget Haymond, consilier pe probleme de lidership, scrie: „Poţi vorbi până când te-nvineţeşti la faţă, dar oamenii îşi dau seama din prima, când îţi pasă cu adevărat de ei”. Dacă doreşti să ai relaţii cu alţii, trebuie să te laşi pe tine însuţi deoparte, să-ţi schimbi atenţia dinspre interior spre exterior, uitând de tine şi focalizându-te pe ei. Ceea ce e uimitor este că poţi s-o faci. Oricine poate. Tot ce-ţi trebuie este dorinţa de a te schimba, hotărârea de a merge până la capăt şi o serie de competenţe cu care oricine se poate deprinde. Motivaţia de a învăţa se poate găsi în aceste cuvinte ale apostolului Pavel: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora”. Când cauţi ocazii de a investi în alţii, le vei găsi.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 Şi Domnul a zis lui Ghedeon: „Poporul este încă mult, coboarăi la apă şi ții voi încerca acolo … Pe oricine va lipăi cu limba sa din apă, cum lipăie câinele, pe acela punel deoparte; tot aşa pe oricine se va pleca pe genunchi ca să bea“. Şi Domnul a zis lui Ghedeon: „Cu cei trei sute de oameni care au lipăit vă voi salva şi voi da pe Madian în mâna ta“.  Judecători 7.4,5,7

Judecătorii lui Israel – Ghedeon (5) – Micşorarea armatei

Treizeci şi două de mii de bărbați din patru seminții ale lui Israel au răspuns la chemarea lui Ghedeon şi sau strâns la el. Dumnezeu a răspuns cu răbdare la două cereri ale lui Ghedeon, încurajândul. Apoi, când Ghedeon, ascultând de preceptele legii, a declarat că cei cărora le era teamă puteau pleca, douăzeci şi două de mii de oameni lau părăsit. Totuşi, cei zece mii rămaşi erau încă prea mulți pentru Dumnezeu. Ei ar fi putut să se mândrească şi săşi atribuie lor înşişi biruința, de aceea Dumnezeu ia poruncit lui Ghedeon să privească la felul cum aveau să bea apă din izvorul lângă care aveau tabăra.Cei mai mulți sau relaxat şi au îngenuncheat pentru a bea, însă trei sute de oameni au luat apă cu mâna şi au lipăito cum lipăie câinele. Prin aceşti trei sute avea Dumnezeu să dea salvarea.Dumnezeu ne dă toate lucrurile din belşug, pentru a ne bucura de ele (1 Timotei 6.17). Totuşi, cei care se folosesc de această lume trebuie să fie ca şi cum nu sar folosi de ea, după cum ni se spune în 1 Corinteni 7.31, în timp ce 2 Timotei 2.3 ne spune că trebuie să suferim răul ca nişte buni ostaşi ai lui Isus Hristos.La fel ca apa curată şi proaspătă din izvorul Harod, există multe lucruri în această lume de care ne putem folosi şi de care ne putem bucura. Să le folosim fiinduI recunoscători lui Dumnezeu şi, de asemenea, să ne păzim de a ne preocupa cu ele! Înfrânarea ne va ajuta să slujim cu folos intereselor Domnului.                                E. P. Vedder, Jr.

Sămânţa Bună

Când vine mândria, vine și rușinea, dar înțelepciunea este cu cei smeriți. Proverbe 11.2

Mândria caporalului

În timpul de după război, o grupă de militari lucrau la repararea unei căi ferate distruse de bombardament. Câțiva soldați, deși se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu, căzut peste șine. Alături, caporalul striga la ei, criticându-i pentru neputința lor. Trecând prin apropiere, un bărbat l-a întrebat:

– De ce nu-i ajuți și dumneata?

– Eu sunt caporal și trebuie să supraveghez și să dau comenzi. Soldații trebuie să muncească.

Străinul nu a mai spus nimic, ci a pus mâna să-i ajute pe soldați. Împreună au reușit să ridice stâlpul de pe șine. Încântați de reușită, soldații i-au mulțumit străinului, care a spus caporalului:

– Dacă va mai fi nevoie, să mă chemați în ajutor.

– Da? zise în batjocură caporalul. Dar cine ești dumneata?

– Sunt generalul acestei divizii…

Mândria este un sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. Autorul și inspiratorul mândriei este diavolul, dar Mântuitorul a venit în lumea noastră, ca să nimicească lucrările diavolului și să-l scoată pe om din păcatele sale, din mândria sa. Ferice de cel ce acceptă lucrarea Mântuitorului!

Sursa: Meditații primite prin Email, prin grija specială a unei surori devotate

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s