Priveşte din nou şi gândeşte-te

61673c0d709e87f79a38943968218fb227 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de OSWALD CHAMBERS

Priveşte din nou şi gândeşte-te

“Nu vă îngrijoraţi de vieţile voastre.”

Matei 6:25

Trebuie repetat mereu avertismentul că grijile acestei lumi, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele după alte lucruri, odată intrate în viaţa noastră, vor înăbuşi tot ce pune Dumnezeu în noi. Nu scăpăm niciodată de valurile repetate ale acestei năvăliri. Dacă atacul nu vine pe linia hainelor şi a mâncării, va veni pe cea a banilor sau a lipsei de bani, a prietenilor sau a lipsei de prieteni sau a circumstanţelor dificile. Aceste lucruri năvălesc insistent şi continuu asupra noastră şi, dacă nu lăsăm ca Duhul Sfânt să ridice o barieră împotriva lor, ele vor veni peste noi ca un potop.

„Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră.” . Jngrijiţi-vă numai de un singur lucru” – ne spune Domnul nostru – „de relaţia voastră cu Mine”. Judecata noastră strigă, spunând: ..Este absurd, trebuie să mă gândesc din ce voi trăi, trebuie să mă gândesc ce voi mânca şi ce voi bea”. Isus spune că nu trebuie. Fereşte-te să-ţi permiţi gândul că aceste lucruri au fost spuse de Cineva care nu înţelege situaţia în care suntem. Isus Cristos ne cunoaşte situaţia mai bine decât noi şi El spune că nu trebuie să ne gândim la aceste lucruri în aşa măsură. Încât să facem din ele singura preocupare a vieţii noastre. Oricând trebuie să faci o alegere, ai grijă să pui pe prunul loc relaţia ta cu Dumnezeu.

„Ajunge zilei necazul ei.” Câte necazuri au început să te ameninţe astăzi? Ce fel de drăcuşori răi se uită la tine şi-ţi spun: „Cum te vei descurca luna viitoare – vara asta?” „Nu vă îngrijoraţi de nimic”, ne spune Isus. Priveşte din nou şi gândeşte-te. Fixează-ţi în minte acel „cu mult mai mult” al Tatălui ceresc.

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Apostolii s-au adunat la Isus şi I-au povestit tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni.” MARCU 6:30

Este de folos să ne gândim la scena aceasta, căci este plină de învăţăminte pentru ucenicii de astăzi! Avem şi noi nevoie de a veni adesea la Domnul Isus să-I povestim tot ce am făcut şi am spus. Nevoia aceasta de intimitate cu El ar trebui să facă parte din viaţa şi slujba noastră. Cu cât mai repede pierdem contactul cu învăţătorul nostru, cu atât mai uşor o luăm înainte cu puterile noastre proprii şi căpătăm deprinderi proaste. Astfel, prospeţimea şi vigoarea unei slujbe cu adevărat duhovniceşti se transformă în rutină, obişnuinţă şi formalism. Observaţi că întâmplarea aceasta a avut loc între două fapte importante: moartea lui Ioan Botezătorul şi înmulţirea pâinilor. Dacă-şi înţelege bine sarcina, credinciosul care trăieşte sub legea Duhului de viaţă care este în Isus Hristos, este totdeauna confruntat pe deoparte de duşmănie şi pe de altă parte de nevoile mulţimii de oameni. Dacă întâmpinăm această duşmănie, să venim la Domnul Isus şi să-I povestim Lui ce facem, tot ce spunem şi vom găsi în El o provizie dumnezeiască care corespunde absolut la tot ce ne trebuie ca să facem faţă acestor greutăţi. În cele mai multe din cazuri, duşmănia se traduce prin împotrivire pasivă, indiferentă politicoasă sau o respectuoasă neprihănire personală (adică unul care, cu stimă, vrea să-ţi arate că este mai neprihănit ca tine). Nimic nu te consumă mai adânc ca acestea. De aceea să venim mai adesea la Domnul Isus, pentru a-I deschide inimile noastre şi a-I expune slujba noastră. In acelaş timp, El vrea să ne deschidă ochii asupra posibilităţilor pe care le avem de a-I sluji. Pentru ucenici, mulţimea nu era decât o masă de oameni care se înghesuia în jurul lor; pentru Domnul Isus, erau nişte oi fără păstor. Este de mare importanţă să vedem sufletele cum le vede El, a miilor de oameni fără Dumnezeu şi fără nădejde.

Să veghem ca nimic să nu ne acopere ochii, ca nimic să nu ne împietrească inimile. Mântuitorul nostru vrea să ne umple de mila pe care o avea El, căci numai atunci ce vom face va fi de folos şi va da rezultatul dorit. Să-i aducem Lui “cele cinci pâini” ale noastre şi “cei doi peşti” pe care-i avem; este atât de puţin, dar cu binecuvântarea Lui, puţinul nostru va fi în stare să împlinească mult. Să nu ne supraestimăm in ochii noştrii, ci mai degrabă să ne luăm poziţia, de la Luca 17:10: “…suntem nişte robi netrebnici, am făcut ce eram datori să facem”.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de  Fritz BERGER

„Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi.” Matei 6:11

Proviziile de grâne ale bogatului nu i-au folosit la nimic, căci ca un nebun a trecut în veşnicie. Fiind bogat eşti ispitit să uiţi de Dumnezeu, dar şi de ceea ce eşti! „Nici să fii sărac nu-i bine,  pentru că păcătuieşti uşor” spune un poet. Dar dacă eşti născut din nou, de eşti bogat, sau sărac, găseşti posibilitatea de a-L sluji pe Dumnezeu. Noi, ca şi copii ai Lui Dumnezeu ne rugăm pentru pâinea noastră de toate zilele, dar totodată muncim cu mâinile noastre, ca prin rezultatul muncii noastre să ajutăm pe cei nevoiaşi. Lenevia stă la baza oricărui păcat. Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce. Cel ce se uită la vânt nu seamănă, iar cel care doarme în timpul secerişului este nevoit să cerşească. „Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi!” Împarte pâinea cu cel flămând, fii ospitalier; dăruiţi bucuroşi, şi vi se va da o măsură bună, clătinată, îndesată, care se va vărsa deasupra. Toate lucrurile pe care le facem în Numele Lui Dumnezeu ni se întorc însutit. Dacă trăim având permanent aceste promisiuni înaintea ochilor, ştim foarte bine că toate darurile, deci ceea ce mâncăm sunt de la Tatăl nostru iubitor, şi de aceea nu se poate să desconsiderăm acestea, ba mai mult se cuvine a-I mulţumi pentru toate lucrurile. De aceea, dacă am mâncat, şi ne-am săturat, să-L slăvim pe Dumnezeul nostru. Păzeşte-te să-L uiţi pe Domnul Dumnezeul tău, sau să-I nesocoteşti poruncile Sale. „Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe ce neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.” Cel care credea aceasta dă bucuros şi urmaşii săi sunt binecuvântaţi.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

POCĂINŢA E PREŢIOASĂ

“Acolo vă veţi aduce aminte de purtarea voastră şi de toate faptele voastre cu care v-aţi spurcat; şi vă va fi scârbă de voi înşivă, din pricina tuturor fărădelegilor pe care le-aţi făcut.” Ezechiel 20.43

Când Domnul ne-a primit şi ne-a dat pace şi siguranţă, tot El ne-a adus la pocăinţă de toată vinovăţia purtării noastre rele faţă de El. Atât de preţioasă e pocăinţa, încât o putem asemăna cu un diamant cu cele mai frumoase reflexe, şi ea este înfăţişată ca una din urmările cele mai sfinţitoare ale mântuirii. Acela care primeşte pocăinţa este Acelaşi care o produce în noi. Această pocăinţă lucrată de El, nu are gustul ”de ierburi amare” ci acela al ”prăjiturilor cu miere”, cu care îşi hrănea poporul Său. Cunoaşterea iertării prin vărsarea sângelui şi a harului nemeritat este cea mai bună înţelegere care să topească o inimă de piatra.

Ne simţim cu inima împietrită? Să ne gândim la legământul de dragoste şi vom ajunge să părăsim păcatul, ba chiar să-l urâm; mai mult încă, vom ajunge să ne urâm pe noi înşine că am putut să păcătuim împotriva unei astfel de dragoste. Să venim la Dumnezeu cu făgăduinţa pocăinţei şi să-I cerem să ne ajute să ne aducem aminte şi să ne pocăim. Atunci ne-am putea bucura de întristarea sfântă. Ce uşurare ar fi revărsarea lacrimilor! Doamne, loveşte stânca sau vorbeşte stâncii, ca să poată să curgă apele!

DOMNUL ESTE APROAPE!

“Itai a răspuns împăratului, şi a zis: Viu este DOMNUL şi viu este domnul meu împăratul, că în locul unde va fi domnul meu împăratul, fie ca să moară, fie ca să trăiască, acolo va fi şi robul tău.” 2 Samuel 15.21

Cu cât timpurile sunt mai întunecate, mai grele şi mai periculoase cu atât mai luminos strălucesc faptele credinţei şi ale dragostei care se fac în aceste vremuri. În uneltirile lui Absalom avem în Itai un asemenea exemplu. Atât de mult îl leagă dragostea pe un străin din ţara Israel de nenorocirea încercatului rege David, încât este gata să împartă cu el durerea, ocara şi blestemul care erau asupra lui David. Itai a primit din partea lui David libertatea de a pleca înapoi la Ierusalim; el ar fi putut face deci acest drum, cu voia împăratului. Însă acestui om nu-i trebuia favoarea din partea regelui şi nici libertatea, ci cu mult mai mult: pe rege însuşi: „în locul unde va fi domnul meu împăratul, fie ca să moară fie ca să trăiască, acolo va fi şi robul tău.” Numai în părtăşie cu regele putea fi Itai fericit, chiar dacă trebuia să treacă prin moarte sau să trăiască.Domnul Isus Hristos spune în Ioan 12: „Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu” (26).Vedem în Pavel un slujitor devotat, a cărui dorinţă supremă era să meargă pe drumul Aceluia care i-a cuprins inima. El dorea ca Hristos să fie proslăvit în trupul său, fie prin viaţă, fie prin moartea sa.Exemplul acestor doi oameni credincioşi în părtăşia lor desăvârşită, primul cu David iar al doilea cu Domnul Isus, să ne îndemne la o trăire nedespărţită de Domnul!Cu cât un slujitor a lui Hristos va fi mai credincios Stăpânului ceresc, cu cât va merge mai mult pe urmele lui, cu cât va fi mai asemenea Lui, se poate aştepta să fie privit de fiii pământului ca „ieşit din minţi.”

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

O, Doamne, la Tine vin; conştient şi inconştient, mă apropii în nevoie totală. Inalţă-mă, îndrumă-mă, umple-mă pentru slava Ta, fă-mă în mod armonios una cu scopul şi voia Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

«Fiţi treji si vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, da târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.» 1 Petru 5,8

Ca şi credincioşi trebuie să facem în fiecare zi faţă unor lupte grele – atât în interior, cât şi în exterior. Când aceste conflicte devin tot mai puternice (cu toate că am primit şi experimentat iertarea păcatelor), trebuie să fim conştienţi că acest lucru i se datorează lui Satan, duşmanul nostru de moarte. Însă noi, care îl avem pe Domnul Isus în inimă, putem să ne împotrivim lui şi să fim biruitori, triumfători prin credinţă. Cum pot să fiu biruitor când eu sunt slab şi indisciplinat, când nu mai pot să cred în nimic, când nu mai simt nimic şi când nu văd altceva decât întuneric în jurul meu? …Aceasta este plângerea ta? Atunci Iacov îţi dă un răspuns minunat: «împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi» (Iacov 4,7-8). Trebuie deci să te apropii de Dumnezeu în lupta ta împotriva diavolului, căci aceasta este calea spre sfinţenie: «Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată» cu credinţă deplină…» (Evrei 10,19-22).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON


Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

“Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui.” Ioan 1:16

Aceste cuvinte ne spun că în Christos se află plinătatea. Este o plinătate de Dumnezeire esenţială şi de umanitate perfectă, fiindcă „în El locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9). În sângele Său se află o plinătate de îndurare fiindcă „sângele lui Isus Christos Fiul Său ne curăţă de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Există o plinătate de dreptate în viaţa Sa, fiindcă „acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Christos Isus” (Romani 8:1). Există o plinătate de divinitate în pledoaria Sa, fiindcă „de aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El” (Evrei 7:25). Există o plinătate de victorie în moartea Sa, fiindcă prin moarte El a distrus „pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul” (Evrei 2:14). Există o plinătate de eficienţă în învierea Sa din morţi, fiindcă prin ea suntem „născuți din nou… la o nădejde vie” (1 Petru 1:3). Există o plinătate de victorie în înălţarea Sa, fiindcă atunci când El „s-a suit pe înălţime, a luat prinşi de război… a luat în dar oameni” (Psalmi 68:18 — vezi şi Efeseni 4:8). Există o plinătate de binecuvântări de toate felurile: o plinătate a harului de a ierta, de a te naşte din nou, de a te sfinţi, de a moşteni şi de a ajunge la desăvârşire. Există plinătate pentru toate timpurile: plinătate de alinare în necaz şi plinătate de călăuzire în bunăstare. Există o plinătate de Pttfbute divine: înţelepciune, şi putere, şi dragoste. Această plinătate de binecuvântări este imposibil de cercetat, darmite de jşiplorat. „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El” jŞBoloseni 1:19). O, ce plinătate este cea de la care primim totul! Minătate, într-adevăr, fiindcă este ca un râu care curge mereu, la fel de îmbelşugat acum şi în veşnicie. Vino, credinciosule, şi adapă-ţi nevoile. Cere mult, şi vei primi şi mai mult, fiindcă această plinătate este nesfârşită; este depozitată într-un loc la care orice nevoiaş poate ajunge — în Isus Emanuel, „Dumnezeu cu “(Matei 1:23).

Seara

“Dar Maria păstra toate aceste cuvinte, şi se gândea la ele în inima ei.” LUCA 2:9

Aceasta femeie binecuvântată îşi exercita trei facultăţi: memoria — ea „păstra toate aceste lucruri”, afecţiunea — le păstra „în inima ei” şi intelectul — ea „se gândea la ele”. Memoria, afecţiunea şi înţelegerea erau toate concentrate asupra lucrurilor auzite. Preaiubitule, aminteşte-ţi ce ai auzit despre Domnul Isus şi despre ceea ce El a făcut pentru tine. Fă din inima ta vasul de aur cu mană, ca să păstrezi amintirea Pâinii cereşti cu care te-ai hrănit în trecut. Lasă-ţi memoria să păstreze tot ce ai simţit, cunoscut şi crezut despre Christos, şi atunci vei vedea că Îl vei iubi din ce în ce mai mult. Iubeşte persoana Domnului tău! Deschide vasul de alabastru al inimii tale, chiar dacă este spart, şi spală-I picioarele străpunse cu uleiul afecţiunii tale. Lasă-ţi intelectul să se concentreze asupra lui Isus Christos. Meditează la ceea ce citeşti. Nu te opri la suprafaţă; sapă în adâncime. Nu fi ca o rândunică, atingând apa cu vârful aripii, ci ca un peşte care trăieşte în adâncuri. Rămâi cu Dumnezeul tău. Nu-l trata ca pe un drumeţ care se opreşte la tine pentru o noapte; constrânge-L şi roagă-L „rămâi cu noi, căci… ziua este pe sfârşite” (Luca 24:29). Ţine-L, şi nu-L lăsa să plece. Cuvintele se gândea înseamnă „a cântări”. Pregăteşte-ţi balanţa judecăţii. O, dar ce măsură îl poate cuprinde pe Domnul Christos? El „a cântărit munţii cu cântarul” (Isaia 40:12) — cu ce cântar îl putem cântări noi pe El? „El ridică ostroavele ca un bob de nisip” (vers. 15) — cine îl va ridica pe El? Chiar şi aşa, dacă înţelegerea ta nu-L poate cuprinde, afecţiunea poate. Dacă spiritul tău nu-L poate încadra pe Domnul Isus în normele judecăţii noastre, îmbrăţişează-L cu braţele afecţiunii.

IZVOARE IN DEŞERT

“Vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” (1 Petru 5:10)

Înainte să putem stabili o relaţie nouă şi profundă cu Hristos, trebuie să dobândim suficientă lumină intelectuală pentru a ne satisface mintea cu privire la faptul că ni s-a dat dreptul să stăm în această nouă relaţie. Chiar şi o umbră de îndoială aici ne-ar putea distruge încrederea. Apoi, după ce am văzut lumina, trebuie să avansăm. Trebuie să luăm o decizie, s-o împlinim şi să ne ocupăm locul de drept cu siguranţa unui copac care este plantat în pământ. Aşa cum o mireasă se încredinţează pe sine mirelui la altarul cununiei, dăruirea noastră lui Hristos trebuie să fie odată pentru totdeauna, fără nici o rezervă sau schimbare din partea noastră.

Apoi urmează o perioadă de stabilizare şi testare, în timpul căreia trebuie să rămânem neclintiţi până când noua relaţie devine atât de impregnată în noi încât devine un obicei permanent. Este asemănător cu un chirurg care repară un braţ rupt, imobilizându-l, ca să nu se mişte. Dumnezeu, de asemenea, are atelele Lui spirituale, pe care vrea să le aplice copiilor Săi, pentru a-i menţine în pace şi în linişte până trec de prima treaptă a credinţei. Uneori încercarea poate fi dificilă, dar „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi“ (1 Petru 5:10).   A.B. Simpson

Este o lege naturală care lucrează prin păcat şi prin boală, şi dacă ne lăsăm duşi, urmând cursul circumstanţelor noastre, ne vom scufunda sub puterea Ispititorului. Dar mai este şi-o altă lege, a vieţii spirituale şi fizice în Hristos Isus, spre care ne putem ridica şi prin care putem contrabalansa şi învinge legea naturală care ne trage în jos.

Dar pentru a face aceasta avem nevoie de o energie spirituală reală, de un scop bine definit, de o atitudine fermă şi de credinţă. Este acelaşi principiu  ca  într-o fabrică unde se foloseşte electricitate pentru funcţionarea utilajelor. Întrerupătorul general trebuie deschis şi lăsat în această poziţie. Puterea este disponibilă tot timpul, dar trebuie făcută conectarea potrivită. Şi atât timp cât conectarea este intactă, curentul va ţine în funcţiune toate utilajele.

Este o lege spirituală a alegerii, a credinţei, a statorniciei şi a neclintirii în umblarea noastră cu Dumnezeu. Această lege este esenţială pentru lucrarea Duhului Sfânt în ce priveşte sfinţirea şi vindecarea noastră.      

                din Zile cereşti pe pământ

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Iov 28.1-28

Iov înţelesese un lucru foarte important: din această încercare, prin care Dumnezeu îl făcea să treacă, credinţa lui va ieşi precum aurul din creuzetul aurarului (23.10). Dar ceea ce nu ia el în seamă este zgura care trebuia îndepărtată înainte de aceasta: „Negreşit,… este un loc unde se curăţă aurul” (v. 1; vezi, de asemenea, Zaharia 13.9 şi Maleahi 3.3). Şi acest loc este creuzetul încercării! Domnul, ca Meşter aurar înţelept, cunoaşte şi intensitatea şi durata acestui foc necesar pentru a-Şi curaţi argintul şi aurul Său, adică pe scumpii Săi răscumpăraţi. «Giuvaergiul» desăvârşit ştie câte lovituri dureroase de daltă trebuie aplicate înainte ca onixul, şi safirele, şi rubinele şi topazurile Sale să strălucească în toată splendoarea lor.

Omul este capabil să execute lucrări remarcabile: baraje, tunele, autostrăzi etc. Extrage din pământ tot felul de produse rare şi de mare preţ (v. 9-11). Dar este un lucru de care nu se preocupă câtuşi de puţin să-1 caute: înţelepciunea. Totuşi, ea este mai de preţ decât perlele (v. 18) sau decât rubinele, declară cartea Proverbe (3.15; 8.11), carte care ne vorbeşte atât de mult despre această înţelepciune divină. Comparaţi, de asemenea, importanta definiţie din v. 28 cu Proverbe 9.10 şi cu Psalmul 111.10.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

VINDECAREA UNUI VEŞNIC NEMULŢUMIT

încredinţează-ţi soarta in mîna Domnului si El te va sprijini.  

Psalmul 55:22

Text: Psalmul 55:16-23                    

In loc să-şi arunce asupra Domnului toate îngrijorările lor, mulţi oameni umblă recitîndu-şi necazurile altora pînă ce repetarea lor neîncetată le face mult mai greu de purtat, obosindu-i pe cei ce-i ascultă cu plîngerile lor.

Mary Bachelor a fost o nemulţumită cronică. Era fiica unui slujitor al Evangheliei, gospodină şi ajuta în acelaşi timp pe un alt frate care era şi el lucrător creştin. Zi de zi îşi descărca necazurile asupra lui. Într-o seară, pe cînd discutau, ea şi-a dat seama dintr-o dată ce efect producea asupra lui. Intorcîndu-se cu faţa spre
fereastră, cu remuşcări în suflet, a văzut cum plopii din grădină acopereau cu crengile lor apusul de soare, aşternînd umbre lungi pe pajiştea grădinii. Sînt ca aceşti plopi pentru fratele meu, s-a gîndit ea. Întotdeauna fac umbre. De ce să nu scap eu de îngrijorările mele, lăsîndu-le pe seama lui Isus? S-a dus în camera ei
şi şi-a găsit uşurarea în lacrimile rugăciunii, după care a scris aceste versuri:

„Du-te, îngroapă-ţi necazul de care ai parte în viaţă,

Du-te îngroapă-1 adînc, cu grijă ascunde-l sub glie,

Cugetă în taină cînd vălul nopţii se lasă,

Spune-I lui Isus şi totul va fi bucurie.”

Mai tîrziu, după ce-a devenit o creştină mai fericită, i-a arătat versurile fratelui ei, care le-a publicat într-un ziar local. Cînd compozitorul bine cunoscut, Philip P. Bliss, le-a văzut, le-a pus pe muzică.Mary Bachelor, odată o veşnic nemulţumită, şi-a găsit vindecarea depresiunii sale aruncînd îngrijorările ei asupra Domnului şi lăsîndu-le acolo. Şi tu poţi face aceasta! – H.G.B.

Du-te şi spune-I lui Isus, El durerea ţi-o ştie

Spune-I lui Isus şi-ţi va da bucurie.

Adună raze de soare şi-al Lui curcubeu,

El îţi ridică povoara. Te roagă mereu! – Bachelor

Dumnezeu spune să-L împovărăm pe El cu lucrurile care ne împovărează.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

MIREASMA LUI HRISTOS

„Noi suntem … o mireasmă a lui Hristos”  (2 Corinteni 2:15)

„Noi suntem … o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceştia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă” (v. 15-16). Când armata romană câştiga o bătălie, se făcea paradă pe străzi cu prizonierii legaţi în lanţuri. În cadrul acestei sărbători, ardeau tămâie pe mai multe altare din oraş. Astfel, cei ce nu puteau vedea procesiunea ştiau că armata a triumfat pentru că puteau simţi mirosul de tămâie. Mireasma era simbolul victoriei lor – iar noi putem învăţa o lecţie. Ca urmaşi ai lui Hristos, noi am fost chemaţi să ducem cu noi „mireasma cunoştinţei Lui” (v. 14). Uită de mărcile renumite de parfumuri. Viaţa ta trebuie să fie pătrunsă de prezenţa lui Dumnezeu ca cei din jur s-o simtă. La urma urmelor, tu eşti cea mai vizibilă dovadă că Isus este viu în copiii Săi. În marile catedrale ale Europei vei vedea vitralii frumos pictate, reprezentând evenimente importante din viaţa lui Hristos. Putem să apreciem astfel de meşteşugari dar Dumnezeu nu are nevoie de ferestrele bisericilor pentru a-Şi spune istoria. Pentru asta, El foloseşte credincioşi născuţi din nou, ascultători şi plini de râvnă. Ai observat vreodată că într-un cuplu; cu cât soţul trăieşte mai mult cu soţia lui, cu atât mai mult încep să vorbească şi să se poarte la fel? La fel este şi cu noi: cu cât petrecem mai mult timp cu Domnul Isus, vorbind cu El, meditând la Cuvântul Său şi stând în prezenţa Lui, cu atât mai mult oamenii vor fi interesaţi: „cu ce parfum te-ai dat?”

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 “Și Domnul i-a zis lui Moise: „Ia-ți mirodenii – stacte și onice și galban – mirodenii mirositoare și tămâie curată; să fie în aceeași măsură. Și să faci din ele o tămâie, o mireasmă după arta celui care face mir: sărată, curată, sfântă. Și vei pisa mărunt din ea și vei pune din ea înaintea mărturiei în cortul întâlnirii, unde Mă voi întâlni cu tine: vă va fi preasfântă“. Exod 30.34-36

Mireasma tămâii care se ridică spre Dumnezeu este o imagine frumoasă a închinării. În versetele care urmează, Moise ne arată cât de serios era acest lucru pentru Dumnezeu: „Și tămâia pe care o vei face – să nu faceți după amestecul ei pentru voi înșivă – îți va fi sfântă pentru Domnul. Oricine va face tămâie asemenea ei, ca s-o miroasă, va fi nimicit din poporul său“ (versetele 37 și 38). Această mireasmă specială, imagine a închinării, trebuia să fie unică și sfântă. Trebuia omorât orice om care încerca să facă pentru sine o astfel de tămâie, pentru a o mirosi.

Această mireasmă însă simbolizează și altceva – un lucru cu mult mai important decât oricare amestec de ingrediente. Ea simbolizează ceea ce trebuie să fie viețile noastre pentru Dumnezeu. Ele trebuie să fie ca această tămâie: sfinte, plăcute, parfumate, înălțându-se către Dumnezeu ca o mireasmă. Aceasta este ceea ce Pavel spune în Romani 12.1, atunci când ne îndeamnă să ne aducem trupurile noastre „ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu“. În 2 Corinteni 2.15, el ne spune: „Pentru că noi suntem o mireasmă a lui Hristos către Dumnezeu, printre cei mântuiți și printre cei care pier“.

Aceste versete ne amintesc de faptul că trebuie să ne trăim viața ca pe un act de închinare față de Dumnezeu. Sunt și alte versete care ne arată că ceea ce facem trebuie să fie „un parfum de bună mireasmă, o jertfă primită, plăcută lui Dumnezeu“ (Filipeni 4.18; Evrei 13.16). Însă nu doar ceea ce facem, ci și ceea ce suntem trebuie să fie ca o tămâie oferită lui Dumnezeu. La fel cum israeliții nu trebuiau să folosească în mod greșit tămâia, nici noi nu trebuie să folosim greșit viața pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Suntem aici pentru gloria Lui, pentru a fi sfinți și plăcuți înaintea Sa.

T P Hadley

Sămânţa Bună

“… ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere.” Iacov 4.14

Ultimele cuvinte

În timp ce Janie se lupta să-și stăpânească lacrimile, eu am rostit o rugăciune: „Te rog, Doamne, ajut-o pe fata asta să-și ierte tatăl!“. Ea m-a asigurat că va fi curând la spital.

Am încercat să-mi fac ceva de lucru, dar nu puteam. M-am întors în salonul 712. Domnul Williams stătea nemișcat. I-am luat pulsul; lipsea.

– Cod 99, salon 712! Cod 99, salon 712! am spus în interfon. În câteva secunde, alarma suna în tot spitalul. Domnul Williams făcuse stop cardiac. În mare grabă am ridicat patul și m-am aplecat asupra lui, făcându-i respirație gură la gură. Mi-am pus capul pe pieptul lui și am apăsat. I-am făcut din nou respirație. Am apăsat și am respirat. Nu se poate să moară! Ușa se deschise. Medicii și asistentele intrară în salon, împingând echipamentul de urgență. Am conectat monitorul cardiac. Inima îmi bătea cu putere. „Doamne! Nu lăsa ca totul să se termine așa! Fiica lui va veni aici. Ajut-o să-și găsească liniștea!“

S-au făcut șocuri electrice. Procedura s-a repetat, dar totul a fost zadarnic. Domnul Williams murise. Asistentele strângeau aparatura. Agitația încetase. Medicii și asistentele plecau rând pe rând tăcuți și triști.

Sursa: Meditații primite prin Email, prin grija unor frați și surori devotate

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s