La ce privesc eu?

22 Ianuarie 2016 (Mana zilnică)

Biblia- Lumina lumii!TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de OSWALD CHAMBERS

 

La ce privesc eu?

Priviți la Mine si fiți mântuiți.

Isaia 45:22, KJV

Aşteptăm ca Dumnezeu să vină la noi cu binecuvântările Lui şi să ne mântuiască? El spune: “Priviţi la Mine şi fiți mântuiţi”. Cea mai mare dificultate spirituală este să ne concentrăm atenţia asupra lui Dumnezeu, şi ceea ce face acest lucru atât de dificil sunt binecuvântările Lui. Necazurile ne fac aproape întotdeauna să privim la Dumnezeu; binecuvântările Lui ne pot face să privim în altă parte, învăţătura Predicii de pe munte este, în esenţă, următoarea: restrânge-ţi toate interesele până când atitudinea minţii, a inimii şi a trupului tău este una de concentrare asupra lui Isus Cristos.

Mulţi dintre noi avem o imagine teoretică despre ceea ce ar trebui să fie un creştin, iar privirea la vieţile sfinţilor devine o piedică în calea concentrării atenţiei noastre asupra lui Dumnezeu. Nu în felul acesta se ajunge la mântuire, această modalitate nu este suficient de simplă. „Priviţi la Mine” şi – nu „veţi fi mântuiţi”, ci sunteţi mântuiţi”. Dacă ne concentrăm atenţia asupra Lui, vom găsi exact lucrul pe care îl căutăm. Noi suntem preocupaţi cu alte lucruri, ajungem să fim supăraţi pe Dumnezeu, în timp ce El nu încetează să ne spună: „Priviţi la Mine şi fiţi mântuiţi”. Dificultăţile şi problemele, încercările şi grijile zilei de mâine, toate dispar atunci când privim la Dumnezeu.Ridică-te şi priveşte la Dumnezeu! Pune-ţi nădejdea în El! Nu contează câte probleme par să te preseze, îndepărtează-le cu hotărâre pe toate şi priveşte la El! „Priviţi la Mine…” Tu eşti mântuit chiar în momentul în care priveşti.

MANA DE DIMINEAŢĂ

FAPTE 5:15

“… pentru ca atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.”

Ce ne-ar putea învăţa acest text inspirat “umbra lui Petru”? Pentru a produce o umbră este nevoie de două lucruri: un obiect opac, sau o persoană oarecare, şi lumina soarelui. Umbra nu face nici un zgomot, ea este produsă independent de voinţa persoanei, ca o influenţă tăcută; şi această influenţă se exercită asupra altora care sunt afectaţi de ea, fie în bine, fie în rău.

Nu este vorba numai de fapte, ci de ceea ce suntem, de ceea ce emană din fiecare din noi. Această influenţă se exercită atât prin cuvintele noastre cât şi prin tăcerile noastre. Tăcerile inspirate ale Domnului Isus, ce exemplu! A nu repeta ce se aude, a opune un stăvilar de oţel împotriva revărsărilor bârfitorilor, împotriva criticilor şi calomniilor; a împlini slujba în smerenie, într-un duh de har şi de renunţare; a nu te plânge în mijlocul luptei vieţii, a greutăţilor şi a încercărilor, ci a fi plin de dragoste şi de pace, Oh, umbră binefăcătoare a unei astfel de vieţi!

În mijlocul familiei noastre ca şi înaintea marelui public se proectează umbrele noastre, aceste umbre tăcute care îşi lasă urma duhovnicească şi binecuvântată, aceste pilde care sunt urmate de alţii care fac de multe ori, nespus mai mult decât vorbe, vorbe frumoase poate, dar neîntărite, neconfirmate printr-o viaţă creştină adevărată. Forma umbrei depinde de atitudinea şi poziţia persoanei faţă de soare. Dacă stau cu faţa la Soarele dumnezeiesc, care este Domnul nostru, eu numi văd umbra care este în spatele meu, alţii o văd, ci îl văd numai pe El şi atunci umbra liniştită a tăcerii mele şi a pildei de viaţă de înviere izvorâtă din pilda de viaţă a Domnului Isus, va fi cu adevărat o binecuvântare pentru toţi peste care trece o astfel de umbră. Dacă sunt însă cu spatele la sursa de Lumină atunci umbra mea va trece înaintea mea, şi eu voi merge după ea, şi cu cât Soarele se lasă spre Apus cu atât umbra mea se lungeşte, este mare în ochii mei, dar cu totul deformată. Atunci mă văd numai pe mine, nu mai văd Izvorul de lumină, iar cei din jurul meu nu vor avea nici un folos, dar într-o zi, în slavă, vom cunoaşte toate efectele influenţei umbrei pe care am lăsat-o când eram pe pământ. Fie ca acest amănunt al textului nostru “umbra” să producă în noi o cercetare de sine şi amintindu-ne de umbra pe care a lăsat-o Domnul Isus în vorbire ca, şi în tăcere, să ne îndemne să dorim să fim ca El căci la aceasta suntem chemaţi.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de  Fritz BERGER

„Ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit prea uşor.”Daniel 5:27

Daniel a fost adus înaintea împăratului şi întrebat: „ Tu eşti Daniel acela, unul dintre prinţii de război ai lui Iuda? Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor şi că la tine se găseste lumina, pricepere şi o înţelepciune nemaipomenită. Au adus înaintea mea pe înţelepţii şi cititorii în stele şi nu au putut să-mi spună înţelesul acestor cuvinte cre au fost scrise de mâna aceasta. ”Şi spunând acestea împăratul i-a promis lui Daniel că va fi îmbrăcat în purpură, va purta lănţişor de aur şi va avea al treilea loc în  cârmuirea împărăţiei, dacă va tâlcui cuvintele acelea. Răspunsul lui Daniel a fost:” Ţine-ţi darurile, şi dă altuia răsplătirile tale! Totuşi, voi citi împăratului scrierea, şi i-o voi tâlcui.” Apoi Daniel i-a povestit cum Dumnezeul Cel Prea Înalt l-a smerit pe tatăl său, care avea putere peste toate popoarele, şi,  datorită îngâmfării sale a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi inima i s-a făcut ca a fiarelor, până când a recunoscut că Dumnezeul Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea. Dar, tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcar că ai ştiut toate acestea. Dumnezeu ţi-a numărat zilele împărăţiei şi i-a pus capăt căci ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! Şi în noaptea aceea Belşaţar a fost omorât. Ce îngrozitor este un sfârşit ca acesta, dacă cineva este găsit prea uşor! Ce atenţionare serioasă pentru noi! Oare cum ne prezentăm noi în cumpănă, nu suntem prea uşori?

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DĂRNICIA CREŞTINĂ

Fericit este cel ce se interesează de cel sărac; în ziua nenorocirii, Domnul îl scapă.                         Psalmul 41.1

Este de datoria oricărui creştin să se gândească la cei săraci şi să-i poarte în inimă. Domnul Isus i-a pus lângă noi, când a zis: ”Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi”. Mulţi le dau bani în grabă ca să scape de ei; alţii, în mare număr, nu le dau nimic. Or, făgăduinţa pe care o citim este făcută celui care ”se interesează” de cel sărac, care cercetează nevoile sale şi se ocupa de el cu atenţie dorindu-le binele cu adevărat. Mai mult bine i se face prin îngrijiri şi atenţii, decât prin bani; dar cel mai bine prin amândouă. ”Pe cel ce se interesează de cel sărac, în ziua nenorocirii Domnul îl va scăpa”. El ne făgăduieşte ca ne va scoate din starea de întristare, dacă îi ajutăm şi noi pe alţii. Domnul ne va da ajutoare dumnezeieşti deosebite, dacă şi noi căutăm să urmărim nevoile aproapelui nostru. Oricât am fi de darnici, vom avea vremuri de încercare; dar dacă ne-am achitat de această datorie, putem să cerem de la Domnul un ajutor special şi direct.

Zgârcitul se îngrijeşte de sine, dar Domnul îl va sprijini pe credinciosul milos şi darnic. Aşa cum faceţi voi altora, tot aşa vă va face Domnul vouă.

DOMNUL ESTE APROAPE!

“Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri, şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în HRISTOS ISUS!” Filipeni 4.6-7

În rugăciune, noi aducem lui Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Domnului Isus, adorare, dar şi laudă şi mulţumire. Ce har minunat avem noi, că ne putem apropia de Domnul nostru, şi El vrea să-şi plece urechea şi să ne asculte. El vrea să ne dea totul spre binele nostru. Cea mai înaltă expresie de mulţumire, este adorarea în duh şi se arată în chipul cel mai real la Masa Domnului nostru, unde fiecare credincios îşi are locul lui. Domnul doreşte să ne mai dăruiască multe, să ne apropiem de El, să ne desprindem de socotelile omeneşti; astfel Numele Tatălui şi al Domnului nostru Isus vor fi înălţate tot mai sus pe stindardul nostru, chiar şi în aceste zile din urmă. Să aducem mulţumiri Domnului pentru adunările din orice loc şi să cerem ca ele să fie o mărturie vie a lui Dumnezeu în această lume. De asemenea să ne rugăm pentru conducători şi pentru autorităţi, chiar şi pentru fiecare om, pentru ca mărturia din aceste timpuri să fie menţinută prin propăşirea Evangheliei, pentru ca mulţi să vină la pocăinţă şi să fie adăugaţi la Adunarea Lui. Să nu uităm pe bolnavii noştri, care trebuie să fie şi ei o pricină zilnică de amintire în rugăciunile noastre. La fel să ne rugăm pentru cei care sunt în necaz. Bineînţeles că în ora de rugăciune nu se pot aminti toate aceste probleme, dar Cel care cercetează inima şi rărunchii ştie ce se află şi în gândul nostru şi va prezenta Tatălui totul, într-o formă ideală, şi plăcută Lui. Ne gândim că Domnul însuşi dă rugăciunilor noastre puterea Sa. Dacă avem toate acestea în faţa ochilor noştri, atunci orele de rugăciune nu vor fi aşa de slabe şi de sărace, cum se întâmplă adesea.

„… Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi …”

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

O, Doamne, dacă sunt tare în vreun fel, aceasta este numai în Tine; în această dimineaţă sufletul meu se bucura la amintirea cuvântului: „întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10).

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

«Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, nici unul din ei nu caută să se ridice.» Osea 11,7

Oare de ce atâţia credincioşi nu umblă cu adevărat împreună cu Dumnezeu? Una din cauzele cele mai frecvente este o stare de oboseală spirituală: nu ţii pasul cu Domnul, când ar trebui să umbli în El şi cu El. Rămâi în urmă, eşti leneş şi delăsător în rugăciune şi în slujire — şi prin aceasta se rupe legătura organică cu Domnul Isus. Consecinţa imediată este o stare de confuzie spirituală. În Evrei 12,3 suntem îndemnaţi să nu obosim în a fi curajoşi şi să nu fim delăsători. O altă consecinţă dezastruoasă a acestei oboseli spirituale este faptul că nu mai suntem nici receptivi, nici interesaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea Domnul suspină spunând: «Ai văzut multe, dar n-ai luat seama la ele; ai deschis urechile, dar n-ai auzit» (Isaia 42,20). Aceste cuvinte ilustrează răceala noastră spirituală. Să facem tot ceea ce ne stă în putere! In 2 Petru 1,3 suntem asiguraţi că ne-au fost create toate condiţiile pentru o asemenea umblare: «Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui.»

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

“Fiul omului, ce are lemnul de viţă mai mult decât orice alt lemn, viţele de vie mai mult decât cele care sunt printre copacii pădurii?” Ezechiel 15:2

Aceste cuvinte sunt pentru umilirea poporului lui Dumnezeu. Ei sunt numiţi via Domnului, dar cu ce sunt ei mai buni decât ceilalţi? Au devenit roditori prin bunătatea lui Dumnezeu, fiindcă au fost sădiţi într-un pământ bun. Domnul i-a sprijinit de zidul sanctuarului, şi ei rodesc spre slava Lui; dar ce ar fi fără Dumnezeu? Ce ar fi dacă influenţa continuă a Duhului Sfânt nu ar face roade în ei? Credinciosule, învaţă să lepezi mândria, fiindcă nu ai loc pentru ea. Orice ai fi, nu ai motive să te mândreşti. Cu cât ai mai mult, cu atât îi datorezi mai mult lui Dumnezeu, şi nu trebuie să te mândreşti cu ceea ce datorezi. Gândeşte-te la originea ta; întoarce-te de unde ai pornit. Gândeşte-te ce ai fi fost fără harul divin. Gândeşte-te cum eşti acum. Conştiinţa ta nu-ţi reproşează nimic? Nu ai o mie de greşeli care să stea în faţa ta şi să-ţi spună cât eşti de nevrednic să te numeşti copilul Său? Şi dacă El te-a făcut ceva, nu ai învăţat deja că numai harul Său te-a schimbat? Credinciosule, ai fi fost un mare păcătos dacă Dumnezeu nu te-ar fi transformat. Tu, care eşti atât de mândru de adevăr, ai fi fost la fel de mândru de minciună dacă nu ai fi fost salvat prin har. De aceea, nu te mândri cu ceea ce aparţine de fapt harului lui Dumnezeu. Odinioară, nu aveai nimic al tău, în afară de păcat şi nefericire. Ciudată mândrie, să te lauzi cu ceea ce ai împrumutat! Nu eşti decât un sărman cerşetor, depinzând de bunătatea Mântuitorului tău; viaţa ta se stinge dacă nu este împrospătată din izvorul vieţii lui Isus, şi încă te mai mândreşti! Să-ţi fie ruşine, inimă josnică!

Seara

“Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?” Iov 1:9

Aceasta a fost vicleana întrebare a Satanei la adresa lui Iov, bătrânul înţelept din vechime. Din nefericire, astăzi sunt mulţi oameni cărora li se potriveşte această întrebare, fiindcă ei îl iubesc pe Dumnezeu atunci când El le oferă prosperitatea. Dar dacă le merge rău, renunţă la tot ce înseamnă credinţă şi nădejde. Dacă observă că le merge bine din momentul presupusei lor convertiri, Îl iubesc pe Dumnezeu în felul lor nedemn; dar, dacă înfruntă greutăţi, se răzvrătesc împotriva Domnului. Dragostea lor este dragostea pentru masă, nu pentru gazdă; pentru pahar, nu pentru Stăpânul casei. Un adevărat creştin aşteaptă să fie răsplătit în viaţa viitoare pentru greutăţile pe care le îndură aici. Făgăduinţa vechiului legământ este împotrivirea. Să ne amintim cuvintele lui Christos „pe orice mlădiţă care este în Mine şi nu aduce roadă, El o taie;” (Ioan 15:2). Ce se întâmplă cu o mlădiţă care aduce roadă? „0 curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă”. Dacă aduci roadă, va trebui să înfrunţi greutăţi. „Vai”, vei spune, „dar e o perspectivă teribilă!” Dar greutăţile acestea au asemenea rezultate încât creştinul care suferă trebuie să se bucure în necazuri fiindcă, cu cât sunt mai multe necazurile, cu atât este mai mare mângâierea sa în Christos Isus. Fii sigur că, dacă eşti copilul lui Dumnezeu, nu vei rămâne străin de nefericire. Mai devreme sau mai târziu fiecare lingou de aur trebuie să treacă prin foc. Nu te înspăimânta, ci bucură-te că te aşteaptă vremea roadelor, fiindcă prin intermediul ei vei uita de pământ şi te vei pregăti pentru cer. Vei fi eliberat de constrângerea prezentului şi făcut să doreşti lucrurile veşnice care ţi se vor dezvălui în curând. Când vei simţi că îi poţi sluji bucuros lui Dumnezeu fără să aştepţi nici un beneficiu în viaţa aceasta, te vei bucura de răsplata neasemuită a viitorului.

IZVOARE IN DEŞERT

“Isus … a plecat de acolo … într-un loc pustiu.

(Matei 14:13)

Nu se cântă în timpul unei pauze muzicale, dar pauza face parte din partitură. În cântecul vieţii noastre melodia este întreruptă ici şi colo de pauze. În timpul acestor pauze, credem că am ajuns la sfârşitul cântecului. Dumnezeu ne trimite perioade de răgaz forţat, îngăduind boli, eşecuri şi eforturi zadarnice. El introduce o pauză neaşteptată în imnul coral al vieţii noastre, şi ne lamentăm că glasul nostru trebuie să tacă. Ne întristăm că partea noastră lipseşte din muzica care se înalţă continuu spre urechea Creatorului nostru. Şi totuşi, cum interpretează un muzician pauza? El numără pauza cu o precizie fermă şi cântă cu încredere nota care urmează, ca şi cum n-ar fi fost nici o pauză acolo.

Dumnezeu nu compune cântecul vieţii noastre fără un plan. Partea noastră este să învăţăm melodia şi să nu ne descurajăm pe parcursul pauzelor. Ele nu sunt făcute pentru a trece uşor peste ele sau pentru a le omite, nici pentru a strica melodia sau pentru a schimba cheia. Dacă vom privi numai în sus, vom vedea cum Dumnezeu Însuşi bate măsurile pentru noi. Cu ochii la El, următoarea noastră notă va fi plină şi clară. Dacă zicem cu supărare: „Nu este muzică într-o pauză“, să nu uităm că pauza face parte din cântec. Procesul este de multe ori greoi şi dureros în viaţa aceasta, şi totuşi cu câtă răbdare lucrează Dumnezeu ca să ne înveţe! Şi ce mult aşteaptă după noi ca să învăţăm lecţia!                                   John Ruskin

  Chemat deoparte –

Din serviciul plăcut al vieţii tale ocupate,

Din agitaţia neîncetată a lumii de griji şi de lupte,

La umbra şi calmul Ghidului tău ceresc

Pentru o pauză scurtă ai fost chemat deoparte.

  Chemat deoparte –

Poate dintr-o grădină aridă şi întunecată;

Şi totuşi nu singur, dacă ai fost cu El,

Şi-ai auzit glasul Lui spunând cu cele mai dulci intonaţii:

„Copile, nu vrei să stai cu Mine în acest ceas liniştit?“

  Chemat deoparte –

Pe cărări ascunse, cu Hristos, Domnul tău, să păşeşti,

Să te adapi mai mult de la dulcele Izvor,

Să colinzi cu El într-o mai strânsă părtăşie,

Apropiindu-te, poate, pentru a simţi căldura Căminului tău ceresc.

  Chemat deoparte –

Oh, cunoştinţa creşte mai mult când eşti singur cu El;

De multe ori dragostea Lui profundă se arată în taină,

Şi se învaţă de către mulţi într-un ceas de durere întunecată;

O lecţie rară, dulce a tandreţii Sale.

  Chemat deoparte –

Îţi mulţumim pentru calmul şi umbra Ta;

Îţi mulţumim pentru cărările ascunse făcute de dragostea Ta,

Şi, pentru că am plâns şi-am vegheat împreună cu Tine,

Îţi mulţumim pentru întunecatul nostru Ghetsimani.

  Chemat deoparte –

O, gând odihnitor – El face toate de minune;

O, simţământ binecuvântat, cu Hristos singur să locuieşti;

Să ne ascundem la umbra crucii Tale,

Îţi mulţumim, Doamne, că ne-ai chemat deoparte.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Iov .1-34

Iov se află în faţa unei taine de nepătruns: Pentru ce Dumnezeu, care este drept, îl loveşte tocmai pe acela care caută să-I fie plăcut? (Şi oare nu aceasta este întrebarea întrebărilor, cea pe care a pus-o Domnul Isus pe cruce – Psalmul 22.1 ?) Pentru ce, pe de altă parte, contrar celor declarate de Elifaz, Bildad şi Ţofar, cei răi prosperă în voie pe pământ? Ei II insultă pe Dumnezeu, spunând: „Pleacă de la noi, pentru că nu dorim cunoştinţa căilor Tale” (v. 14) şi, cu toate acestea, rămân încă nepedepsiţi! (v. 7-15; Maleahi 3.18). Tăcerea lui Dumnezeu, aparenta Lui indiferenţă faţă de provocările oamenilor – sunt o enigmă pentru mulţi credincioşi (Psalmul 50.21).

Această problemă importantă l-a frământat, de exemplu, pe credinciosul Asaf, în Psalmul 73. «La ce serveşte că mi-am curăţit inima – meditează el cu amărăciune – dacă pedeapsa mea trebuie totuşi să revină în fiecare dimineaţă? Partea celor răi este mai bună decât a mea». Dar să citim v. 17 al acestui psalm: „… am înţeles sfârşitul lor”. Ah, să nu-i invidiem niciodată pe cei din lume! Acest sfârşit înfiorător, care-i aşteaptă pe cei care nu au crezut, se află în contrast total cu viitorul glorios pe care Domnul 1-a pregătit pentru răscumpăraţii Săi iubiţi (Ioan 14.3; 17.24; Romani 8.17,18).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 71:14-21

FORMA POTRIVITĂ

“De aceea, noi nu cădem, de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru din afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.”   2 Cor. 4:16

Un evanghelist ne-a relatat o întîmplare într-una din campaniile sale evanghelistice. El a spus: „Am un prieten care în timpul depresiunii economice, şi-a pierdut slujba, averea, soţia, casa, dar s-a ţinut cu tenacitate de credinţa sa – singurul lucru care-i mai rămăsese. Într-o zi s-a oprit să se uite la nişte oameni care construiau o biserică de piatră. Unul dintre ei făţuia  o piatră de formă triunghiulară. „Ce faci cu piatra aceasta?” a întrebat prietenul meu. Muncitorul i-a răspuns: „Vezi deschizătura aceea acolo sus lîngă vîrf? Ei bine, o şlefuiesc aici jos ca să se potrivească acolo sus”. Lacrimile i-au umplut ochii prietenului meu în timp ce se depărta. Dumnezeu îi vorbise prin muncitorul acela, explicîndu-i motivul suferinţelor prin care trecuse”. Poate, recent, ai suferit o mare pierdere. Sau poate ai dureri fizice sau psihice. Omul din afară se pare că „se trece”. Cu toate acestea, dacă îl cunoşti pe Domnul ca Mîntuitor al tău, nu trebuie să fii descurajat. Toate aceste lucruri sînt în mîna iubitoare a Tatălui nostru ceresc, şi El le foloseşte pentru pregătirea ta pentru cer. Trupurile noastre sînt corturi de lut care se vor reîntoarce în ţarină. Este o binecuvîntare să ştii că în timp ce Dumnezeu lucrează la lutul fiinţei noastre umane fragile, El întăreşte „omul dinăuntru” ca el să fie reînnoit din zi în zi, astfel că întristările noastre uşoare şi „de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Cor. 4:16, 17). Presiunea mîinii Sale poate că provoacă dureri, dar nu uitaţi, El ne aduce aici la forma potrivită acolo sus! – H.G.B.

Să fie-aceasta scopul sufletului meu:

Alegerea solemnă, fără ezitare,

Să mă predau controlului divin

Si să mă bucur în orice încercare. – Anonim.

Ceea ce noi numim adversitate, Dumnezeu numeşte oportunitate.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

DUHUL SFÂNT (2)

„El vă va da un alt mângâietor” (Ioan 14:16)

În Biblie, Solomon enumeră douăzeci şi opt de etape diferite ale vieţii. Iată-le: „Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei. Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea iui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui; aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei; căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei; ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei” (Eclesiastul 3:2-8). Dumnezeu stabileşte fiecare etapă a vieţii tale. Psalmistul a spus: „Soarta mea este în mâna Ta” (Psalmul 31:15). Aşadar, ce ar trebui să faci când intri într-o nouă etapă a vieţii? Caută ajutorul Duhului Sfânt, întrucât El este un „mângâietor”. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângâietor care să rămână cu voi în veac”. Când ai nevoie de un sfătuitor pentru că nu eşti sigur ce să faci sau încotro s-o apuci, Duhul Sfânt îţi stă la dispoziţie ca să te călăuzească. Asta înseamnă că trebuie să fii sensibil când îţi scoate în evidenţă un anumit verset pe care îl citeşti, când îţi pune în minte un gând sau o idee care nu-ţi dă pace sau când îţi vorbeşte printr-un prieten. Tu nu eşti singur, decât dacă doreşti să fii. Consultă-L pe „Mângâietorul” din tine.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

“Frați sfinți, care aveți parte de chemarea cerească.” Evrei 3.1

Este foarte important să înțelegem că, dacă am crezut în Domnul Isus, nu numai că suntem scăpați de judecată, ci suntem de asemenea părtași chemării cerești. Apostolul nu ne îndeamnă să avem parte de chemarea cerească, ci ne spune că deja avem parte de chemarea cerească. Credinciosul este tot atât de ceresc cât este de mântuit. Trebuie să recunoaștem însă cu rușine că purtarea noastră nu este întotdeauna cea a unor oameni cerești, la fel cum nu este conformă cu faptul că suntem mântuiți.

Mărturisim cu bucurie că mântuirea noastră nu este prin fapte, ci prin har, prin credință (Efeseni 2.8,9). În același fel suntem făcuți părtași chemării cerești, nu prin fapte, ci prin har. Citim deci că Dumnezeu „ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu potrivit faptelor noastre, ci potrivit propriului Său plan și harului care ne-a fost dat în Hristos Isus mai înainte de timpurile veacurilor“ (2 Timotei 1.9). Umblarea și purtarea noastră nu pot nici să ne asigure mântuirea, nici să ne facă oameni cerești, însă faptul că am fost mântuiți și făcuți părtași chemării cerești ne va influența în mod decisiv umblarea și căile.

Ceea ce se crede în mod obișnuit printre credincioși este că evanghelia ne eliberează de vina noastră, după care ne face să fim oameni mai buni pe acest pământ, aflați în împrejurări mai bune, iar la sfârșit, când murim, suntem luați la cer. Există puțină înțelegere a adevărului măreț despre creștinism că ne scoate complet din această lume, că ne oferă un loc nou în cer și că astfel ne face străini și călători pe acest pământ.

Harul lui Dumnezeu, în primul rând, vine în întâmpinarea nevoii noastre ca păcătoși și ne eliberează de vină și de judecată; în al doilea rând, ne așază sub o nouă putere, prin care suntem păstrați și îngrijiți până la venirea Celui care ne-a mântuit; în al treilea rând, ne pune în legătură cu un loc nou în cer, astfel încât, încă de acum, de pe pământ, suntem făcuți părtași chemării cerești.

H Smith

 

Sămânţa Bună

“Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.” Matei 25.40

Să facem bine!

Programul de lucru se încheiase și am pornit pe drumul spre casă. Mă bucuram de casă, de soția mea și de copiii mei. Atunci am zărit o femeie bătrână. Am văzut că mersul îi era greoi. Și mai ducea și o sacoșă grea. Să-i duc eu sacoșa? Dar doream să ajung acasă la iubiții mei. Astfel am îndepărtat gândul. – Dar întrebarea stăruia înaintea mea. Gândurile mele mergeau încoace și încolo.

Am trecut pe lângă femeie. M-am uitat înapoi la ea. Într-adevăr, îi era greu. Atunci m-am întors și i-am spus: „Pot să vă duc eu sacoșa?“. A fost de acord cu oferta mea și am condus-o până la casa ei.

La despărțire a spus: „Dumnezeu să vă răsplătească“. La întrebarea mea: „Îl cunoașteți pe Domnul Isus ca Mântuitorul dumneavoastră?“, femeia a răspuns cu glasul puțin tremurat: „La crucea de la Golgota, El a suferit“. Amândoi ne-am gândit mișcați în acea clipă, că El a suferit acolo din dragoste pentru noi.

Cu inima fericită și mulțumitoare am plecat spre casă. Am putut să fac unei surori de credință iubite de Domnul o mică slujbă.

Câte posibilități de a face binele într-un fel sau altul lăsăm să treacă!

 Sursa: Meditații zilnice  din 14 Calendare biblice, primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s