Eşti întotdeauna plin de prospeţime?

Collection of hundreds of Free Bible Verses from all over the world.
Collection of hundreds of Free Bible Verses from all over the world.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

20 IANUARIE

Eşti întotdeauna plin de prospeţime?

Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu.

loan 3:3

Uneori suntem plini de prospeţime când e vorba de a participa la o strângere de rugăciune, dar nu suntem tot aşa când e vorba de a curăţa bocancii.Naşterea din nou din Duhul este o lucrare evidentă a lui Dumnezeu, la fel de misterioasă ca vântul şi la fel de surprinzătoare ca însuşi Dumnezeu. Nu ştim unde începe; este ascunsă în adâncurile vieţii noastre personale.

Naşterea din nou, de sus, este un început nepieritor, perpetuu şi etern, o prospeţime continuă a gândirii, vorbirii şi trăirii, este o surpriză continuă a vieţii lui Dumnezeu. Lipsa de prospeţime este un indiciu că ceva nu este în ordine în legătura noastră cu Dumnezeu. Noi zicem: „Trebuie să fac lucrul cutare, altfel nu se va face niciodată”. Acesta este primul semn de învechire. Suntem născuţi din nou în acest moment sau suntem perimaţi, scormonindu-ne mintea pentru a găsi ceva de făcut? Prospeţimea nu este rezultatul ascultării, ci este lucrarea Duhului Sfânt; ascultarea ne păstrează în lumină, „după cum El însuşi este în lumină”.

Păzeşte cu gelozie relaţia ta cu Dumnezeu. Isus S-a rugat: „Ca ei să fie una după cum şi Noi suntem una*’ – nimic altceva să nu fie între ei. Păstrează-ţi întreaga viaţă mereu deschisă faţă de Isus Cristos, nu juca teatru înaintea Lui. Iţi alimentezi cumva viaţa din vreo altă sursă decât din Dumnezeu însuşi? Dacă depinzi de altceva, şi nu de El, nici nu vei observa când El a plecat.Naşterea din Duhul înseamnă mult mai mult decât credem noi de obicei. Ea ne dă o nouă viziune şi ne menţine într-o stare de prospeţime în vederea oricărei lucrări, prin izvorul etern al vieţii lui Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

IANUARIE 20

MALEAHI  3:8

“Este potrivit să înşele (sau să fure) un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: “Cu ce Te-am înşelat?”

Textul acesta, care ne-a fost păstrat de Duhul Sfânt în Cuvânt, are oare şi pentru noi, cei din noul legământ, vre-o însemnătate? Negreştit, orice este scris în Cuvântul lui Dumnezeu, a fost scris pentru învăţătura noastră. Ne întrebăm atunci: L-am înşelat sau L-am furat noi pe Dumnezeu, de pildă, în ce priveşte timpul pe care I-l datorăm? … pentru a asculta glasul Lui în lectura personală a Cuvântului Său, pentru a mijloci în rugăciune pentru alţii şi pentru lucrarea Lui? Nimic nu poate înlocui acest fel de a începe ziua în care noi îl ascultăm înainte de a asculta glasul omului. Ne găsim vreme pentru orice fel de lucru, pentru a discuta cu un prieten, pentru citirea ziarului sau ascultarea la radio sau televizor sau chiar pentru lucruri bune, necesare treburilor zilnice; dar nu I-am furat noi astfel timpul pe care trebuie să-l rezervăm pentru Dumnezeu? Primul ceas de dimineaţă în linişte, netulburaţi, ultimile momente ale serii nu-I aparţin Lui, ca şi un moment în mijlocul zilei? Atunci vrea El să ne vorbească, atunci putem fi într-o liniştită părtăşie cu Domnul nostru, atunci primim instrucţiunile, mângâierile sau chiar mustrările de care avem atâta nevoie; dar adeseori noi am lipsit de la întâlnirea cu El. Nu L-am înşelat în aceasta? Negreşit da, dar mai rău este că neam furat pe noi înşine. S-au poate L-am înşelat în ce priveşte timpul pe care-l datorăm altora? Uşor ne ocupăm de noi înşine şi de interesele noastre, dar vocea “macedoneanului” nu atinge urechile ocupate în altă parte (Fapte 16:9). Suflete în suferinţă le-am neglijat şi am trecut mai departe ca preotul şi levitul din pildă. De câte ori am pierdut prilejuri de a-i ajuta şi astfel am lipsit pe Dumnezeu de bucuria de a atinge un suflet pentru ca să verse peste el dragosiea Lui şi să-l izbăvească! Şi de câte ori îl furăm pe Dumnezeu în ce priveşte mărturia noastră! Felul nostru de a fi, de a face ceva, de a vorbi, înfăţişarea noastri exterioară, de multe ori nu-L recomandă pe El şi nu atrag pe aceia pe care vrea să-i mântuiască. Dumnezeu, negreşit, va găsi o altă cale pentru ai salva, dar noi am pierdut onoarea de a fi lucrători împreună cu El. Dumnezeu să ne dea harul şi să ne deschidă ochii ca să vedem cât de mult L-am înşelat şi în ce, şi să ne ajute să ne punem la dispoziţia Lui cu tot ce avem şi suntem ca să unim cu credinţa noastră fapta împreună şi toate virtuţile pe care ni le spune Duhul Sfânt în 2 Petru 1:5-8, şi atunci vieţile noastre vor lua o nouă şi sfântă schimbare.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de  Fritz BERGER

20 IANUARIE

„Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel  sfânt? Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curata.” Psalmul 24:3-4

Prin urmare: Cine poate fi mântuit? Datorită firii noastre noi nu avem nici mâini nevinovate, nici o inimă curată. Căci ne-am născut şi trăim în păcat. Astfel, suntem necuraţi şi nu putem sta înaintea Lui Dumnezeu, fiindcă în prezenţa Lui nu poate sta nimic necurat. Cum ajung în posesia unor mâini curate şi  a unei inimi curate? Răspunsul este: Cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele. Aceasta înseamnă să facem propuneri şi să ne ţinem de ele, şi anume de a trăi pentru Dumnezeu, aşa cum arată Scriptura: să ne pocăim acceptând mântuirea în Hristos, neavând linişte până nu suntem siguri de iertarea păcatelor noastre. Căci cel ce are păcatele iertate, are mâini nevinovate, şi o inimă curată. Astfel primim binecuvântarea Domnului şi suntem socotiţi neprihăniţi prin mântuirea primită datorită harului Lui Dumnezeu. În această stare omul caută în orice împrejurare să înţeleagă şi să facă placul Lui Dumnezeu, trăind pentru lauda slavei harului Său, căutând cele veşnice şi nu cele trecătoare. Mântuit de firea păcătoasă mergi voios înainte, preamărind lucrarea pe care a făcut-o Isus pentru tine. Şi, văzând aceasta, mulţi se vor teme de Domnul, încrezându-se în El.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

20 Ianuarie

BIRUITORUL

Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii care este în raiul lui Dumnezeu.                 Apocalipsa 2.7

Cine este acela care dă dosul în ziua bătăliei sau refuză să meargă la războiul sfânt? Pentru a împărăţi, trebuie să lupţi şi să urmăreşti lupta până ce vrăjmaşul va fi biruit. Fără luptă, făgăduinţa nu este pentru noi, pentru că ea este pentru ”cel care va birui”. Trebuie să-i biruim pe prorocii mincinoşi care au venit (sunt) în lume şi toate relele care însoţesc învăţătura lor: să biruim mişelia inimii noastre şi tendinţa de a părăsi dragostea noastră dintâi. Să citim tot ceea ce Duhul scrie Bisericii din Efes. Dacă prin har ne este dată biruinţa, aşa cum se va întâmpla hotărât dacă călcăm pe urmele Căpeteniei noastre biruitoare, apoi vom putea fi primiţi chiar în mijlocul raiului Lui Dumnezeu şi ni se va permite să trecem de heruvimii cu sabia lor învăpăiată şi să ajungem la pomul păzit din care, dacă mănâncă cineva, va trăi în veac. Astfel vom scăpa de a doua moarte care este plata păcatului, şi vom căpăta viaţa veşnică, care este pecetea nevinovăţiei şi încununării acelor principii nemuritoare ale sfinţeniei lui Dumnezeu, întăreşte-te, dar, inima mea şi îmbărbătează-te! A fugi de luptă înseamnă a renunţa la bucuriile celui mai bun şi nou Eden. A lupta până la biruinţă, înseamnă a merge cu Dumnezeu până în Paradis.

DOMNUL ESTE APROAPE!

20 IANUARIE

Stăruiţi în dragostea frăţească. Evrei 13.1

Dragostea de fraţi este semnul prin care se cunoaşte viaţa nouă care se primeşte prin credinţă la naşterea din nou. „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi” (1 Ioan 3.14). Dragostea este semnul prin care se recunoaşte care este omul credincios. La evrei, cărora le este adresat epistola, dragostea era în pericol să se răcească. Multele necazuri, prigoane şi nevoi i-au adus într-o astfel de stare încât se gândeau numai la ei înşişi şi nu la ceilalţi fraţi. De aceea era de trebuinţă îndemnul: „Stăruiţi în dragostea frăţească.” Nu este oare la fel şi cu credincioşii de astăzi? Şi noi suntem în primejdia de a ne gândi numai la noi. Să-i încredinţăm totul Domnului Isus şi El ne va ajuta să luăm parte la necazurile şi greutăţile fraţilor şi surorilor noastre. În zilele necazului cel mare, dragostea celor mulţi se va răci. Aş vrea ca nici unul din cititorii acestor rânduri să nu aibă parte de acest necaz care va veni. Cât de necesar este să ne îmbărbătăm între noi cu dragostea Domnului nostru! El îi iubeşte pe ai Lui până la capăt. DA, dragostea Lui nu sfârşeşte şi nu se micşorează niciodată, ea rămâne aceeaşi în vecii vecilor. De aceea este necesar să ne dovedim necontenit dragostea faţă de fraţii şi surorile noastre. Poate că cineva te-a jignit şi nu ţi-a dat cinstea cuvenită, sau te doare un fapt săvârşit de un frate în dreptul tău. Atunci să rămână statornică în tine dragostea frăţească faţă de fratele tău şi în situaţiile practice care se ivesc să cauţi folosul lui şi nu al tău. Domnul a făgăduit binecuvântare numai acolo unde este pace şi unitate între fraţii care locuiesc împreună. Unde este dragoste frăţească fără făţărnicie, acolo este o inimă curată deoarece izvorăşte din slava lui Dumnezeu (2 Petru 1.7). De aceea să ne însuşim acest verset Şi să-l lăsăm să lucreze: „Stăruiţi în dragostea frăţească”, stăruiţi cu toate neajunsurile, necazurile şi împotrivirile. Nu ele să acopere dragostea, ci dragostea să le acopere pe ele.

Să nu jertfim adevărul de dragul „dragostei de fraţi.” Adevărata iubire se arată atunci când arăţi adevărul, căci numai pe adevăr se pot întemeia relaţii frăţeşti curate.

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 20

O, Doamne, privesc în întregime la Tine – sunt mai rău decât inutil fără Tine. Fii Tu înţelepciune şi discernământ şi pricepere pentru mine azi.

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

20 IANUARIE

« Tot aşa şi voi: acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. În ziua aceea nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat vă spun, că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.. » Ioan 16,22-23

De ce nu primeşti răspuns la unele dintre rugăciunile tale? Pentru că Dumnezeu te iubeşte, pentru că are planuri mari pentru viaţa ta şi doreşte să îşi reverse din belşug binecuvântarea prin tine, aşa cum a făcut şi prin Domnul Isus. Trebuie să avem tăria să ne încredem deplin în Dumnezeu, chiar dacă El tace. Şi trebuie să înţelegem că El tace pentru că ne iubeşte. Nu contează că noi nu Ii înţelegem dragostea. Toate la timpul lor! Când îl vom vedea aşa cum este, ne vom acoperi faţa cu mâinile, ne vom pleca în genunchi în Faţa Sa şi vom recunoaşte: «O, Doamne, nu am realizat ce intenţii minunate ai avut în ceea ce mă priveşte. Iartă-mi întrebările pline de revoltă şi atitudinea nerăbdătoare!» Într-adevăr, se va împlini ceea ce Domnul a spus: «In ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic.» Apleacă-ţi, deci, genunchii şi nu mai întreba «De ce?» sau «La ce bun?» Şi aşa nu vei găsi răspuns la aceste întrebări, căci răspunsul este ascuns în dragostea necondiţionată a Domnului faţă de tine.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara

20 IANUARIE

Dimineaţa

Abel era păstor. Genesa 4:2

Ca păstor, Abel şi-a sfinţit lucrarea spre slava lui Dumnezeu şi a oferit o jertfa de sânge pe altarul Său. Domnul l-a binecuvântat pe Abel şi jertfa lui. Acest prim simbol al lui Christos este clar şi distinct La fel de clar ca prima strălucire a zorilor, care nu luminează nimic, dar vestesc răsăritul grabnic al soarelui. Când îl vedem pe Abel, păstor şi preot, aducând o jertfă de bun miros lui Dumnezeu, ne gândim la Domnul nostru, care a adus în faţa Tatălui Său o jertfă pe care Iehova a respectat-o întotdeauna. Abel a fost urât de fratele său — urât fără motiv; la fel a fost şi Mântuitorul. Omul firesc l-a urât pe cel duhovnicesc, prin care se descoperise Duhul harului, şi nu a avut odihnă până când nu i-a vărsat sângele. Abel a căzut şi a stropit jertfa cu propriul său sânge; acest lucru arată spre Domnul Isus care a fost ucis de ura oamenilor, în timp ce slujea ca Mare Preot în faţa Domnului. „Păstorul cel Bun îsi dă viaţa pentru oile lui” (Ioan 10:11). Să-L jelim, amintindu-ne cum a fost ucis de ura oamenilor, stropind coarnele altarului cu propriul Său sânge. Sângele lui Abel vorbeşte. Domnul i-a spus lui Cain sângele fratelui tău strigă din pământ la Mine” (Genesa 4:10). Sângele lui Isus strigă cu glas tare, şi scopul strigătului nu este răzbunarea, ci mila. Să stai în faţa altarului Bunului nostru Păstor, să-L vezi sângerând ca Mare Preot, şi să-I auzi sângele vorbind despre pace pentru întreaga Sa turmă, pace în suflete, pace între iudei şi neamuri, pace între om şi Făcătorul său, pace în veşnicie pentru cei spălaţi în jertfa Sa — aceasta este cea mai preţioasă comoară dintre toate. Abel a fost primul păstor, dar inimile noastre îl vor aşeza întotdeauna pe Isus pe primul loc. Bunule Păstor, noi, poporul păşunii Tale, Te binecuvântăm din toată inima fiindcă Te-ai jertfit pentru a ne salva.

Seara

Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta. Psalmul 119:37

Lucrurile deşarte sunt de mai multe feluri. Clopoţeii nebuniei, veselia lumii, dansul, muzica şi cupa desfrâului — toate acestea sunt lucruri deşarte. Ele îşi arata singure numele şi caracterul. La fel de înşelătoare sunt cele numite grijile lumii, si înşelăciunea bogăţiilor” (Marcu 4:19). O persoană poate să caute deşertăciunea în afaceri aşa cum un actor o caută în teatru. Dacă îşi petrece viaţa adunând bogăţii, îşi risipeşte zilele într-un spectacol zadarnic. Dacă nu Îl urmăm pe Christos şi nu facem din Dumnezeu marele scop al vieţii noastre, nu ne deosebim cu nimic de cei uşuratici. Este limpede că avem multă nevoie de rugăciunea din prima parte a textului „abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte”. In cea de-a doua parte „înviorează-mă în calea Ta”, psalmistul mărturiseşte că a fost leneş, greoi, adormit, poate chiar mort. Poate că şi tu, dragă cititorule, te simţi la fel. Suntem atât de adormiţi încât nici cele mai bune motive nu ne pot înviora, în afară de însuşi Domnul. Cum! Oare iadul nu mă va înviora? Oare mă voi putea gândi la moartea păcătoşilor fără să mă trezesc? Oare cerul nu mă va scutura? Voi putea să mă gândesc la răsplata celor credincioşi fără să mă dezmorţesc? Oare moartea nu mă va trezi? Voi putea să mă gândesc la ziua în care voi sta în faţa Domnului meu fără să mă înfiorez? Oare dragostea lui Hristos nu mă va constrânge? Aş putea să mă gândesc la rănile Lui şi să stau la piciorul crucii fără să ard de credinţă şi zel? Aşa se pare! Nici un gând nu ne poate înviora, dacă Dumnezeu nu o face El însuşi; de aceea strigăm „înviorează-mă în calea Ta”. Psalmistul îşi varsă tot sufletul în rugăciune fierbinte; inima şi mintea se unesc în implorare. „abate-mi ochii”, spune mintea, „Inviorează-mă”, strigă inima. Aceasta este o rugăciune potrivită pentru fiecare zi. O, Doamne, ascultă-mă în noaptea aceasta.

IZVOARE IN DEŞERT

20 Ianuarie

Mai bună este întristarea decât râsul;
căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.
(Eclesiastul 7:3)

Necazul, sub puterea harului divin, face diferite lucrări în viaţa noastră. Necazul scoate la lumină adâncimi necunoscute ale sufletului, şi capacităţi necunoscute de a suferi şi de a sluji. Oamenii fără griji, uşuratici sunt întotdeauna superficiali şi nu sunt niciodată conştienţi de caracterul lor sărăcăcios sau de lipsa lor de profunzime. Necazul este unealta cu care Dumnezeu ară profunzimile sufletului, ca să dea recolte mai bogate. Dacă omenirea ar fi rămas într-o stare glorificată, fără să fi căzut niciodată, atunci şuvoaiele puternice de bucurie divină ar fi fost puterea pe care Dumnezeu ar fi folosit-o ca să scoată la iveală capacităţile sufletului nostru. Dar într-o lume căzută, necazul, deşi îndepărtat de mulţi cu disperare, este puterea aleasă pentru a ne descoperi faţă de noi înşine. Prin urmare, necazul este cel care ne pune să ne facem timp ca să medităm adânc şi serios.

Necazul ne face să ne mişcăm mai încet, mai atent, şi să ne examinăm motivaţiile şi atitudinile. Deschide înăuntrul nostru capacităţile vieţii cereşti, şi ne face dornici să punem în mişcare capacităţile noastre pentru a-L sluji pe Dumnezeu şi pe alţii.

Imaginează-ţi un sat de oameni leneşi, care trăiesc la poalele unui lanţ de munţi înalţi, dar care nu s-au aventurat niciodată să exploreze văile şi canioanele din spatele munţilor. Într-o zi o vijelie puternică se abate peste munţi, transformând văile ascunse în adevărate trompete răsunătoare şi descoperind scobiturile lor interioare, ca formele răsucite ale unei scoici gigantice. Sătenii de la poalele munţilor sunt uimiţi de labirinturile şi de scobiturile neexplorate ale unei regiuni atât de apropiate şi totuşi atât de necunoscute. Şi aşa se întâmplă cu mulţi oameni care trăiesc nepăsători pe muchia externă a sufletelor lor până când furtuni puternice de necazuri scot la iveală profunzimi ascunse în interior, care n-au fost niciodată cunoscute sau măcar bănuite.

Dumnezeu nu foloseşte niciodată pe cineva foarte mult până nu zdrobeşte complet persoana respectivă. Iosif a avut parte de mai multe necazuri decât ceilalţi fii ai lui Iacov, şi aceasta l-a condus la funcţia de administrator peste hrana tuturor naţiunilor. Din acest motiv, Duhul Sfânt a spus despre el: „Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; ramurile lui se înalţă deasupra zidului“ (Geneza 49:22). Necazul este necesar pentru a extinde şi a adânci sufletul.    din Viaţa Cerească

Solul brun închis este răsturnat

De plugul bine ascuţit;

Şi eu am învăţat o lecţie.

Viaţa mea este ca un câmp,

Întins sub cerul lui Dumnezeu,

Pentru a da o recoltă bogată.

Dar unde creşte grâul auriu?

Unde creşte credinţa? Dar compasiunea?

Într-o brazdă tăiată de durere.

                     Maltbie D. Babcock

Orice om şi orice naţiune trebuie să îndure lecţiile din şcoala de necazuri a lui Dumnezeu. Aşa cum spunem: „Binecuvântată fie noaptea, că ne descoperă stelele“, putem spune şi: „Binecuvântat fie necazul, că ne descoperă mângâierea lui Dumnezeu“. Odată, o revărsare de ape a luat casa şi moara unui om sărac, luând cu ea tot ce avea pe lume. Stătea în faţa scenei pierderii lui mari, cu inima frântă şi descurajat. Însă după ce apele s-au retras, a văzut ceva strălucind pe malurile râului spălate de apă. „Seamănă cu aurul“, îşi spuse el. Şi era aur. Furtuna care-l ruinase l-a transformat într-un om bogat. Aşa se întâmplă de multe ori în viaţă.                                                                         Henry Clay Trumbull

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

20 Ianuarie

Iov .1-20

„Până când?”, întrebase Bildad (18.2). „Până când…?”, ripostează Iov pe un ton înfierbântat. Într-adevăr, acest «dialog al surzilor», în care fiecare îşi urmărea propria idee, nu putea continua la infinit. «Iov credea că Dumnezeu era împotriva lui fară motiv; prietenii lui considerau că Dumnezeu era împotriva lui cu motiv. De fapt, toţi greşeau, pentru că Dumnezeu era pentru Iov» (comp. cu Plângeri 3.1…).

Noi, care suntem înconjuraţi de dragostea Prietenului nostru suprem şi care, în cea mai mare parte, ne bucurăm şi de înţelegerea alor noştri, am putea oare să ne imaginăm cât de singur trebuie să se fi simţit Iov într-o astfel de durere, fără să aibă pe nimeni înaintea căruia să-şi deschidă inima…? Versetele 13-19 aduc un ecou sfâşietor al acestui sentiment de singurătate, cu atât mai profund cu cât Iov era convins că II avea pe Dumnezeu împotriva lui: „Şi-a aprins mânia împotriva mea”, strigă el (v. 11).

Nu, Iov! Mânia divină pe care o meritam şi tu şi eu L-a lovit pe Altul în locul nostru. Cei care sunt ai Domnului Isus nu o vor mai cunoaşte niciodată! Având în faţă doar un Dumnezeu care-L abandonează, Domnul Hristos nu a mai putut împărtăşi nimănui suferinţele Sale. A fost neînţeles de toţi şi părăsit de ai Săi (Marcu 14.37,50). Într-o suferinţă care n-a mai existat vreodată, nimeni niciodată n-a fost aşa de singur ca El.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

20 Ianuarie

Text: Iona 2

„NE PUTEM RUGA ORIUNDE”

Iona s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, din pântecele
peştelui.    Iona 2:1

Pentru a vorbi cu Dumnezeu, creştinii nu trebuie să meargă la
biserică sau să îngenuncheze la altarele ei. Iona s-a rugat din
pântecele unui peşte. Daniel s-a rugat în camera sa (Daniel 6:10).
Isus S-a rugat pe cruce (Luca 23:34).

Această idee a fost ilustrată foarte frumos într-un articol de
Joseph Bayly, care spune că o organizaţie creştină a primit un
imobil impunător în Chicago, pe malul Lacului Michigan. Sis-
tematizarea oraşului a aprobat ca această clădire să fie folosită
drept cartier general al acestei organizaţii, dar unii dintre vecini
au obiectat şi au dus cazul în tribunal. Directorul pentru probleme
de afaceri al organizaţiei, William Peterson, a fost chemat în
instanţă. „Pentru ce veţi folosi sala mare de la etajul doi?” a fost
întrebat. El le-a spus că ea va fi folosită de comitetul de conducere
de cîteva ori pe an, dar că ea va fi folosită zilnic pentru rugăciune
de către personalul organizaţiei. „Cum o să vă rugaţi acolo?” a
întrebat avocatul. „Veţi instala un crucifix sau un fel de altar de
închinăciune? Eu sînt evreu; şi nu cred c-o să aveţi un altar cu
steaua lui David”. „N-avem nevoie de asemenea lucruri”, a spus
apărătorul. „în calitate de creştini, noi ne putem ruga în orice loc.”
„Chiar şi în această sală a tribunalului?” a întrebat avocatul „De-
sigur,” a spus Peterson. „M-am rugat aici toată dimineaţa.” Tribu-
nalul a aprobat decizia secţiei de sistematizare.

Da, uşa rugăciunii este mereu deschisă. Ne putem ruga în şcoală,
la serviciu, în timp ce conducem maşina (cu ochii deschişi, bine-
înţeles), pe marginea patului unui spital, într-un azil de bătrîni,
lîngă leagănul unui copil. Ce mîngîiere este să ştim că noi, creştinii,
ne putem ruga în orice loc! – D.C.E.

Nu este timp din noapte sau zi
Să nu poată auzi cînd ne rugăm.
Nu-i celulă, sau loc, să nu putem
Harul Domnului Isus să-l implorăm.        – D.J.D.

Oriunde pot schimba orice îngrijorare în rugăciune si închinare.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

20 IANUARIE.

ÎNVAŢĂ SĂ TE ÎNCREZI ÎN DUMNEZEU

„Cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea”

(Isaia 40:31)

Profetul Isaia ne spune că Dumnezeu „dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc … dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc” (v. 29-31). Când un vultur se află la sol, el este vulnerabil faţă de atacurile prădătorilor, cum ar fi şerpii şi lupii. Pe pământ lumea înconjurătoare este o realitate pe care vulturii nu o pot schimba. Aşa că ce fac ei? Se ridică deasupra pământului! Din văzduh, totul pare diferit. Altitudinea vulturului îi transformă atitudinea – şi asta ţi se poate întâmpla şi ţie.

„Cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea”. lată două ilustraţii despre ce înseamnă să te încrezi în Dumnezeu:

1) La fel ca vulturul cu aripile larg deschise în aşteptarea unui curent cald care să-l ducă spre înalt, tot aşa şi tu trebuie să stai în prezenţa lui Dumnezeu cu inima îndreptată spre El. Ai de îndeplinit sarcini şi îndatoriri? Desigur, dar nici una nu are o însemnătate mai mare ca aceasta. De ce? Pentru că înţelegi că dacă nu stai în prezenţa lui Dumnezeu şi dacă nu rămâi acolo până când te înviorează şi te restaurează, nu vei reuşi.

2) Asemenea unui chelner grijuliu, la un restaurant scump, al cărui scop unic este să le facă pe plac clienţilor, şi tu trebuie să-L slujeşti pe Dumnezeu, fiind sensibil la vocea Lui şi predându-te voii Sale. Eşti secătuit de presiunile pe care le pune viaţa asupra ta? Uitatul la televizor te poate distra o vreme, dar nu va reface ceea ce viaţa a luat din tine. Numai Dumnezeu o poate face, aşa că, învaţă să te încrezi în Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Miercuri, 20 Ianuarie 2016

Eu Te-am glorificat pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.
Ioan 17.4

Rugăciunea lui Hristos către Tatăl

Când Domnul Isus S-a rugat Tatălui, în Ioan 17, este posibil ca El să fi fost în drum spre Ghetsimani sau chiar să fi ajuns acolo. Luca 22.39-46 ne arată că Hristos era sub o presiune imensă („Ghetsimani“ înseamnă „teasc de untdelemn“), însă nu a fost doborât de împrejurările nespus de dificile despre care știa că aveau să vină asupra Lui. Având crucea înaintea ochilor, El Și-a exprimat încrederea deplină în Tatăl și, ca întotdeauna, S-a bucurat de comuniunea perfectă cu El, chiar și acolo în grădină. Fiind într-o relație armonioasă cu Tatăl, Domnul Isus era în mod complet dedicat intereselor Acestuia, chiar dacă anticipa ceasurile de întuneric ale crucii. Totuși, contemplând aceste ceasuri, El a fost adânc tulburat.

La vârsta de doisprezece ani, Domnul Isus spusese: „Trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu“ (Luca 2.49). La vârsta de treizeci de ani, El Și-a început slujirea publică și a fost întotdeauna cu totul preocupat cu interesele lui Dumnezeu, chiar dacă a fost lepădat de poporul Său încă de la început (Ioan 1.11). Cele patruzeci de zile de ispitiri nu L-au putut face să Se abată de la scopul de a-L sluji pe Dumnezeu. Acum, după ce Își încheiase slujirea de pe pământ, Domnul Isus S-a rugat cu privire la lucrarea pe care avea s-o împlinească pe cruce. Această lucrare forma temelia rugăciunii Sale către Tatăl de a fi glorificat, de vreme ce Fiul Îl glorificase pe Tatăl în toată lucrarea Sa de pe pământ (Ioan 17.4).

Comparând această cerere cu cea din versetul 5, putem desluși puțin din măreția Lui. El cere aici să fie glorificat ca Om, în prezența Tatălui veșnic, cu gloria pe care o avusese înainte de întemeierea lumii, ca Fiu veșnic. Aceste lucruri depășesc complet capacitatea noastră de înțelegere, însă ne conduc către închinarea față de El.

A E Bouter

Sămânţa Bună

Miercuri, 20 Ianuarie 2016

Luați seama ca nu cumva să nu voiți să ascultați pe Cel ce vă vorbește …!
Evrei 12.25

Cutremure

S-a auzit că într-un anumit loc, într-o noapte, după un șoc seismic, oamenii au părăsit în mare grabă teatrul. Atunci au înțeles că teatrul este o sărmană pregătire pentru trecerea în veșnicie. Cât de repede îi poate determina Dumnezeu pe oameni să se gândească la sufletul lor! Plăcerile acestei lumi se dovedesc o iluzie în clipa în care Dumnezeu începe să zguduie pământul (Isaia 2.19; Evrei 12.25-29).

Oamenii de știință susțin că în aceste cutremure nu se aude glasul lui Dumnezeu. Ei încearcă să calmeze neliniștea generală spunând că acestea au cauze pur naturale. Desigur, dar nu se află oare aceste cauze naturale în mâna lui Dumnezeu? Prin cauze naturale, mâna Sa a adus potopul asupra pământului în vremea lui Noe și foc asupra Sodomei pe vremea lui Avraam și Lot.

Aceste catastrofe uriașe sunt chemarea lui Dumnezeu adresată tuturor oamenilor: Pregătește-te pentru ziua cea mare și înfricoșătoare a Domnului! „Pregătește-te să întâlnești pe Dumnezeul tău“ (Amos 4.12)! Nu știi cât de curând și probabil brusc vei fi chemat din viața aceasta. Nu aștepta până ți se aduce aminte de veșnicie prin judecăți senzaționale! Lasă-te îndemnat de bunătatea lui Dumnezeu la pocăință (Romani 2.4)!

 Sursa: Meditații primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s