OSWALD CHAMBERS: Este Domnul!

citind-bibliaTOTUL PENTRU GLORIA LUI

de OSWALD CHAMBERS

18 IANUARIE

Este Domnul!

Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

loan 20:28

Dă-Mi să beau.” Câţi dintre noi venim la Isus Cristos să ne potolim setea, când ar trebui ca noi să-I dăm Lui să bea? Noi ar trebui să dăm din preaplinul nostru acum, să ne dăruim până la ultima picătură, nu să luăm din El pentru a ne sătura pe noi. „Voi îmi veţi fi martori” (Fapte 1:8) – aceasta înseamnă o viaţă de un devotament fără nici un compromis, nepătat, integru faţă de Domnul Isus, care să fie o satisfacţie pentru El oriunde ne-ar trimite.

Fereşte-te de orice concurează cu loialitatea ta faţă de Isus Cristos. Cel mai mare rival al devotamentului faţă de Isus este slujirea pentru El. Este mai uşor să slujim decât să ne lăsăm sorbiţi până la drojdii. Scopul chemării lui Dumnezeu este mulţumirea Lui; noi nu suntem chemaţi să facem ceva pentru El. Nu suntem trimişi să ne luptăm pentru Dumnezeu, ci să fim folosiţi de El în luptele Lui. Suntem noi mai devotaţi lucrării de slujire decât lui Isus Cristos?

MANA DE DIMINEAŢĂ

IANUARIE 18

DANIEL 1:8
“Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale  împăratului.”

Nu ne putem da seama ce însemna pentru Daniel şi tovarăşii lui obligaţia de a trăi în împrejurările care le fusese impuse. Totul era contrar’ educaţiei lor, gusturilor şi mai ales instrucţiunilor religioase pe care le primiseră prin Legea lui Moise. Dictatura cea mai brutală şi păgânismul cel mai grosolan erau atmosfera în care trăiau. Dar Daniel a făcut faţă acestei! situaţii; el n-a încercat să fugă de adversitatea şi greutatea în care se găsea. El ştia că este de viţă împărătească şi posesor al făgăduinţelor; nu s-a împotrivit ca să i se schimbe numele care avea o semnificaţie divină, cu un nume de dumnezeu păgân. (Daniel=Dumnezeu a judecat sau Judecata! dumnezeiască. Belşaţar=Bel şi-a ascuns slava). El ştia că Dumnezeu îşi avea scopul Lui în privinţa aceasta. Mai mult decât orice alt personaj biblic. Daniel a exercitat o influenţă adâncă, nu numai asupra împăraţilor care s-au perindat în timpul vieţii lui, dar şi asupra treburilor naţionale şi internaţionale. şi iată secretul său: el luase hotărârea în inima lui să rămânăj credincios lui Dumnezeu, Dumnezeului părinţilor săi care făcuse făgăduinţele. Despărţirea lui fermă de ceea ce era osândit de Dumnezeu, în loc să-i dea o înfăţişare tristă, a făcut ca el şi tovarăşii lui să fie “mai bine la faţă şi mai graşi decât toţi tinerii…”. Prin viaţa lor plină de credinţă şi de respect faţă de Dumnezeu, Dumnezeu a fost slăvit şi au fost o pildă puternică pentru oamenii de pe vremea lor ca şi peste mulţi care au citit de-a lungul veacurilor istoria vieţii lor. Ce exemplu şi ce lecţie mai ales pentru cel credincios! Locul unde ne aflăm, situaţia pe care o ocupăm, sunt ele dificile? Pentru ce să ne plângem? Nu la asta suntem chemaţi? Să fim încredinţaţi că Dumnezeu are un plan cu noi, un scop divin pe care şi l-a propus, dar Eli aşteaptă ca să fim hotărâţi pentru o totală ascultare de El şi de devotament faţă de oameni. Daniel şi cei trei tineri au trecut printr-o extrem de grea verificare a credinţei lor, dar pentru că s-au încrezut ferm în Dumnezeul lor, nu numai că au primit o izbăvire nemaipomenită dar, mai ales, au adus multă slavă lui Dumnezeu prin faptul că acei împăraţi păgâni au poruncit ca toţi supuşii lor să se închine numai Dumnezeului acestor evrei credincioşi.! Ei înşişi au binecuvântat pe Cel Prea înalt, au recunoscut că El este Dumnezeul cel viu şi veşnic şi că împărăţia şi stăpânirea Lui nu vor avea sfârşit. Ce mărturie minunată a unei credinţe vii şi ce slavă au adus ei lui Dumnezeu prin mărturia lor! Nu ne ruşinăm când o comparăm cu mărturia noastră?

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de  Fritz BERGER

18 Ianuarie

“Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine. Rănile mele miros greu şi sunt pline de coptură, în urma nebunie mele.”

De cât timp are nevoie omul ca să constate: rănile mele miros greu! Unii observă acest lucru doar atunci când oamenii îi vorbesc şi nu mai pot ascunde rana. Dar este mult mai bine dacă cel cu rana sesizează mirosul înainte să fie vorbit de oameni.Important este ca să ne dăm seama că din fire sunt un om stricat. Poţi spune nu este nimic bun în mine, şi este adevărat; dar oare crezi lucrul acesta? Am ajuns în faza în care să recunosc faptul că sunt pierdut? Dacă omul îşi pierde speranţa, atunci păţeşte ca şi David, care şi-a umplut perna cu lacrimi. Dacă recunoşti că eşti sărac şi nenorocit, dacă eşti decepţionat fiindcă sforţările tale de a fi mai bun nu te-au ajutat să aduci roadă plăcută Lui Dumnezeu, atunci priveşte la Avraam! El nu s-a îndoit de promisiunile Lui Dumnezeu. Căci este scris:” Cheamă-mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu mă vei proslăvi.” Şi “ Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.” Cine cheamă în ajutor Numele Domnului va fi mântuit; de aceea, priveşte la Avraam şi la ceea ce a făcut Dumnezeu cu el şi poţi fi sigur că Dumnezeu poate să-ţi transforme şi ţie viaţa, poţi începe totul pe o temelie nouă.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

18 Ianuarie

CRISTOS ŞI SĂMÂNŢA DE URMAŞI

Dar după ce îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi.                            Isaia 53.10

Isus Mântuitorul nostru n-a murit în zadar: moartea Sa ispăşitoare este aceea a unui înlocuitor care a purtat povara păcatelor noastre. Prin această înlocuire primită de Dumnezeu, El i-a mântuit pe toţi aceia pentru care Şi-a dat viaţa ca jertfa pentru păcat. El a fost asemenea grăuntelui de grâu care ”moare şi care aduce multă roadă”. Prin moartea Sa, El Şi-a câştigat o sămânţă de urmaşi şi deci El poate să spună: ”Iată-mă, eu şi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu”.Un om se găseşte reprezentat în copiii săi şi Cristos în credincioşii Săi. Viaţa unui om se prelungeşte şi dăinuieşte în urmaşii săi: tot aşa viaţa lui Cristos se continuă în aceea a credincioşilor. Isus trăieşte şi îşi vede sămânţa, El îşi îndreaptă privirea spre noi, El îşi găseşte desfătarea în noi, El ne recunoaşte ca rod al muncii sufletului Său. Să ne bucurăm că Domnul nostru nu va înceta să Se bucure de roadele jertfirii Sale sângeroase şi că El nu va înceta niciodată să-si sature privirea de recolta bogată a morţii Sale. Acei ochi care au plâns odată pentru noi, ne contemplă acum cu plăcere. Da, El priveşte la acei care privesc la El. Privirile noastre se întâlnesc. Ce bucurie în aceste priviri!

DOMNUL ESTE APROAPE!

18 IANUARIE

În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră.Isaia 30.15

Liniştea păcii

Sub acest titlu fratele Darby scrie: „Roagă-te mult şi vorbeşte puţin. Lăsaţi-mă să vă spun ceva deosebit pentru viitor; există o sfinţenie delicată, liniştea odihnitoare care îi place lui Dumnezeu şi credincioşilor Lui, atât de mult. Duhul vorbăriei este otravă pentru orice formă de părtăşie a credincioşilor. Ea stinge afecţiunea, este pricina încâlcirii sufletelor, este pierdere de timp şi goliciune duhovnicească. Numai lucruri ca dragostea, ascultarea, amabilitatea şi ceea ce este necesar, trebuie să ne îndemne la vorbire – altminteri se cade să tăcem. Fiţi unul altuia sprijin, printr-o comportare sfântă, şi nu prin vorbe multe. Dumnezeu locuieşte numai în suflete liniştite şi de aceea trebuie să fie şi limba liniştită. Priveşte la roadele stării de linişte care este sfântă. Ea dă putere, stăpânire de sine, îndeamnă la rugăciune, la înţelepciune, părtăşia cu Dumnezeu şi cu sfinţenia Lui.”Te-ai gândit că versetul din Isaia 30.15 ar avea legătură şi cu limba ta? Cu siguranţă este spre binecuvântarea noastră, a familiilor noastre şi a adunării, dacă ştim acest lucru. Prin vorbărie multă, liniştea şi încrederea noastră se pot îndepărta foarte uşor de noi. „Ea este un rău” – aşa spune apostolul Iacov (cap. 3.8). Ea este un duşman al liniştii, desigur chiar şi când vorbeşte despre „linişte.” Dar ce face dragostea? Ea nu vorbeşte, ci iubeşte. Despre linişte nu se poate vorbi mult, ea trebuie exercitată prin fapte, ea trebuie practicată.A fi liniştit, a aştepta răbdător, a te încrede în Dumnezeu şi a aştepta în tăcere, sunt lucruri care par a fi nenaturale, dar prin părtăşia cu Domnul, prin rugăciune, trebuie să învăţăm această atitudine şi adesea ne-o însuşim trecând prin lupte şi necazuri. „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care o va da Domnul în ziua aceasta…”

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 18

O, Doamne, în această zi vino peste noi toţi cu atingerea Ta mare şi înnobilatoare şi însufleţitoare. Eliberează cu desăvârşire minţile noastre de panică şi duhurile noastre de grabă nepotrivită.

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

18 IANUARIE

«Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos.»                                         1 Tesaloniceni 5,23

Sfinţirea copiilor lui Dumnezeu este atât de importantă, încât Sfânta Treime Se implică direct în acest proces. In ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu Tatăl, iată ce găsim scris în 1 Tesaloniceni 4,3: «Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră …». Cine refuză sfinţirea este automat în contradicţie cu voia Lui şi viaţa sa cunoaşte o criză spirituală. Sfinţirea este de asemenea şi preocuparea Duhului Sfânt, căci textul din Romani 1,4 spune: «... duhul sfinţeniei, dovedit cu putere…». Fiul, Isus Cristos ne-a deschis calea spre sfinţire prin rugăciunea Lui de Mare Preot: «Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr» (Ioan 17,19). Iată cât de importantă, cât de esenţială este sfinţirea în viaţa unui copil al lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu-Duhul Sfânt Se implică activ în acest proces! Petru spune: «… după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Cristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!» (1 Petru 1,2)

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara

18 IANUARIE

Dimineaţa

Rămâne deci o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.                                                         Evrei 4:9

Cât de diferită va fi starea credinciosului în ceruri faţă de ceea ce este aici! Aici s-a născut pentru trudă şi lacrimi, dar în pământul nemuririi oboseala nu există. Dornic să-şi slujească Stăpânul, vede că puterea nu îi este pe măsura zelului. Strigătul său constant este „ajută-mă să Te slujesc, Doamne.” Dacă este totuşi activ, are mult de lucru; nu prea mult pentru voinţa sa, dar mai mult decât destul pentru puterile sale, aşa că va striga „nu sunt obosit de muncă, ci în muncă”. Creştine, zăduful oboselii nu durează o veşnicie. Soarele este aproape de apus. Va răsări din nou, cu o strălucire mai mare decât îţi poţi închipui, pe un pământ în care vei sluji Domnului tău zi şi noapte, fără să oboseşti. Aici, odihna este parţială; acolo, ea este perfectă. Aici, creştinul este mereu tulburat, fiindcă simte că nu-şi poate atinge ţinta. Acolo, el se va odihni; va ajunge pe vârful muntelui. Va urca până la plinătatea lui Dumnezeu. Mai sus nu se poate urca. O, lucrătorule istovit, gândeşte-te că te vei Odihni o veşnicie! Poţi să-ţi imaginezi? este o odihnă veşnică, o odihnă care „rămâne”. Aici, dorinţele cele mai nobile poartă pecetea morţii, florile cele mai frumoase se ofilesc, băutura cea mai bună ajunge la drojdie, păsările cele mai gingaşe cad străpunse de săgeata Morţii, zilele cele mai plăcute se transformă în noapte şi bucuriile cele mai puternice sunt urmate de durere; acolo, totul este nemuritor. Harpele nu se tocesc, coroanele nu ruginesc, ochii nu slăbesc, vocea nu se pierde şi inima nu se tulbură. Fiinţele nemuritoare trăiesc într-o veşnică desfătare. Fericită va fi ziua când tot ce este muritor va fi „înghiţit de viaţă” (2 Corinteni 5:4) şi Sabatul veşnic va începe!

Seara

Şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la EL Luca 24:27

Călătoria celor doi ucenici în drum spre Emaus a fost foarte profitabilă. Tovarăşul şi învăţătorul lor era cel mai bun dintre profesori, singurul comentator „în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei” (Coloseni 2:3). Domnul Isus s-a ostenit să devină predicator al Evangheliei, şi nu I-a fost ruşine să-şi exercite chemarea în faţa unei audienţe formate din doar două persoane, aşa cum nu refuză să înveţe acum chiar şi un singur om. Să căutăm tovărăşia unui instructor atât de bun, fiindcă până când El nu este „,facut înţelepciune pentru noi” (1 Corinteni 1:30), nu vom fi niciodată în stare să cunoaştem „înţelepciunea care duce la mântuire” (2 Timotei 3:15). Acest Profesor fără pereche foloseşte ca manual cea mai bună dintre Cărţi. Deşi poate să descopere adevăruri noi, preferă să le expună pe cele vechi. Prin omniscienţa Sa, ştie care este cel mai bun mod de învăţare, şi întorcându-se la Moise şi la prooroci ne arată că cea mai sigură cale – spre înţelepciune nu sunt speculaţiile şi cercetările omeneşti, ci meditaţia asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Cea mai sigură cale de a te îmbogăţi în cunoaşterea cerească este să sapi în această mină de diamante, să aduni perle din această mare de înţelepciune. Însuşi Isus a săpat în tainiţele Sfintelor Scripturi. Perechea favorită a fost condusă să mediteze asupra celui mai bun subiect, fiindcă Isus „le-a tâlcuit… ce era cu privire la El”. Aici diamantul taie diamant, şi ce ar putea fi mai admirabil? Stăpânul casei deschide uşile, conduce oaspeţii la masă şi le oferă tot ce are mai bun. Cel care a ascuns comoara în ţarină conduce chiar el căutătorii. Domnul nostru vorbeşte despre cel mai frumos subiect, şi ce ar putea fi mai frumos decât persoana şi lucrarea Sa? Privind aceste adevăruri, vom căuta întotdeauna Cuvântul. Ce har minunat, să studiezi Biblia cu Isus ca învăţător şi Lecţie!

IZVOARE IN DEŞERT

18 Ianuarie

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos.

(2 Corinteni 2:14)

Dumnezeu câştigă cele mai mari victorii ale Lui prin înfrângeri aparente. Foarte des pare că vrăjmaşul triumfă pentru o perioadă, şi Dumnezeu îngăduie aceasta. Dar apoi El intervine şi dejoacă planurile vrăjmaşului, nimiceşte victoria aparentă şi, aşa cum spune Biblia, „răstoarnă calea celor răi“ (Psalmul 146:9). Prin urmare, El ne dă o victorie cu mult mai mare decât am fi avut dacă n-ar fi îngăduit ca vrăjmaşul să triumfe aparent la început.

Povestea celor trei tineri evrei care au fost aruncaţi în cuptorul de foc este cunoscută. Era o victorie aparentă a vrăjmaşului. Părea că slujitorii Dumnezeului celui viu aveau să sufere o teribilă înfrângere. Toţi am trecut prin situaţii în care părea că suntem înfrânţi, iar vrăjmaşul se bucura. Ne putem imagina ce înfrângere deplină părea să fie această situaţie pentru prietenii lui Daniel. Ei au fost aruncaţi în mijlocul flăcărilor înfricoşătoare în timp ce vrăjmaşii lor aşteptau  să-i vadă arzând. Însă vrăjmaşul a fost foarte mirat să-i vadă plimbându-se prin foc şi simţindu-se foarte bine. Apoi împăratul Nebucadneţar le-a spus să iasă din foc. Vrăjmaşii „s-au strâns şi au văzut că focul n-avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei…pentru că nu este nici un alt Dumnezeu care să poată izbăvi ca El“ (Daniel 3:27,29b).

Această aparentă înfrângere s-a transformat într-o victorie miraculoasă.

Să presupunem că aceşti trei oameni şi-ar fi pierdut credinţa şi curajul, şi s-ar fi plâns, zicând: „De ce nu ne-a păzit Dumnezeu de cuptor?“ Ei ar fi fost arşi şi Dumnezeu n-ar fi fost glorificat. Dacă treci printr-o încercare grea acum, n-o considera o înfrângere. În schimb, continuă prin credinţă să ceri victoria prin El care poate să te facă mai mult decât biruitor (vezi Rom. 8:37), şi o victorie glorioasă îşi va face apariţia în curând. Fie ca să învăţăm că-n toate locurile dificile în care ne duce Dumnezeu, El ne dă ocazia să ne exersăm credinţa în El că va aduce rezultate binecuvântate şi va glorifica mult Numele Său.  

       din Viaţa de rugăciune

Înfrângerea poate servi la fel de bine ca şi victoria

Să zdruncine sufletul şi să lase să iasă la iveală gloria.

Când stejarul măreţ se încordează în bătaia vântului,

Ramurile absorb noua frumuseţe, şi trunchiul

Îşi înfige rădăcinile mai adânc în coasta expusă vântului.

Numai sufletul care cunoaşte suferinţa puternică

Poate cunoaşte extazul puternic. Necazurile vin

Pentru a face loc în inimă bucuriei.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

18 Ianuarie

Iov .1-16

În durerea lui, Iov nu vede altă ieşire decât moartea: şi o cheamă în ajutor. Pentru prietenii săi, aceasta ar fi trebuit să fie o dovadă că el nu avea conştiinţa încărcată. Dacă ar fi fost vinovat, cum îl acuzau ei, ar fi trebuit să-i fie teamă să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu.

Cuvintele lui devin tot mai sfâşietoare: „Am ajuns ca unul de scuipat în faţă” (v. 6). Această insultă dezgustătoare şi josnică a fost aruncată Salvatorului nostru (Isaia 50.6; Marcu 14.65; 15.19). Omul şi-a arătat toată josnicia de care este capabil insultându-L în mod atât de laş pe Cel care era fără apărare şi care, de bunăvoie, Se afla în cele mai mari adâncimi!

„Oamenii drepţi vor fi uimiţi de aceasta”, continuă Iov (v. 8). Ce lucru de neînţeles, în adevăr, să-1 vezi „pe cel drept părăsit” (Psalmul 37.25)…! Un astfel de spectacol risca să răstoarne încrederea multora în dreptatea lui Dumnezeu (comp. cu Psalmul 69.6). „Planurile mele s-au năruit, – striga Iov -gândurile dragi ale inimii mele…” (v. 11).

Se întâmplă uneori ca Dumnezeu să Se pună de-a curmezişul căilor noastre, pentru a ne determina să ne cercetăm inima şi să descoperim acolo proiecte cu care cochetăm fără aprobarea Lui (Proverbe 16.9; 19.21): să fim siguri că, atunci când El închide o uşă în faţa noastră, o face pentru că ştie că nu se află nimic bun pentru noi dincolo de ea!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

18 ianuarie

Text: 1 Ioan 4:7-21

CERCUL DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU

Prea iubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi,
trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.  1 Ioan 4:11

Înainte ca să fie dăruită, dragostea trebuie să fie primită. Permiteţi-mi să ilustrez aceasta. Ioan şi Maria sînt creştini născuţi din nou. Rareori poţi găsi membri ai  bisericii atît de dedicaţi ca ei. Îşi pun toate energiile în slujba ce o fac. Dar servesc  mai mult din datorie decît din dragoste. Ei nu au înţeles dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu şi că ea nu depinde de realizările lor.Poate fi adevărat? Nu putem da ceea ce nu avem. De aceea trebuie să învăţăm cum să luăm gratuit iertarea lui   Dumnezeu asigurată prin moartea Domnului Cristos pentru noi. Justificarea noastră (Romani 5:1) şi statutul de copii ai lui Dumnezeu adoptaţi (Efeseni 1:5) sînt realităţi binecuvîntate de care trebuie să ne bucurăm. Ele alimentează o evaluare de sine corectă. De aceea, nu trebuie să ne dovedim valoarea supunîndu-ne la standarde rigide sau prin performanţe. Dumnezeu nu ne iubeşte mai mult dacă-I slujim decît ar face-o dacă falimentăm – deşi, păcatul nostru Îl întristează, iar credincioşia noastră Îl bucură. Dumnezeu ne iubeşte,   pentru că Dumnezeu este dragoste!Trebuie să devenim vulnerabili faţă de ceilalţi din Trupul lui Cristos, ca să ne poată încuraja cu dragostea Sa manifestată prin ei. Trebuie să învăţăm să primim. Dar nu înseamnă aceasta să fii indulgent cu tine  insuţi? Nicidecum! Cînd simţim cu adevărat că sîntem iubiţi de Dumnezeu, dorim să ne exprimăm dragostea pentru El şi cei din jurul nostru. Slujirea din dragoste devine atunci singura noastră dorinţă. Aceasta închide cercul din 1 Ioan 4:11, un cerc al primirii şi dăruirii dragostei, fără de care nu-I vom putea sluji lui Dumnezeu. D.J.D.

Invaţă-ne, Doamne, secretul iubirii

Şi unul altuia ca Tine s-o dăm.

Ajută-ne Tată, Părinte-al zidirii

Cu sfintă ardoare, acum Te rugăm!

Se cere o experienţă adecvată a dragostei

pentru a ne pregăti pentru o adecvată expresie a dragostei.

– Anonim

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

18 IANUARIE.

ÎNAINTE SĂ-ŢI DAI ÎNTÂLNIRE CU CINEVA

„Să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune”

(Evrei 10:24)

lată câteva sfaturi pentru ca întâlnirile tale să-ţi lase un gust plăcut: 1) Preaăteste-te spiritual. Vorbeşte cu Dumnezeu în timp ce te pregăteşti. Timpul petrecut în faţa oglinzii este important, însă timpul petrecut cu Dumnezeu este cel mai important. În nici o situaţie lucrul acesta nu este mai adevărat ca atunci când cauţi o persoană cu care să-ţi petreci tot restul vieţii. 2) Discută deschis despre relaţiile intime. Înainte ca acestea să devină o problemă. Intimitatea fizică e ceva minunat, dar Biblia o permite doar prin căsătorie, când doi oameni îşi iau un angajament unul faţă de celălalt. Aşa că, trebuie să ai o gândire protectivă – şi proactivă. Dragostea autentică nu spune: „Dacă m-ai iubi cu adevărat, ai accepta să…”. Ci spune: „Te iubesc prea mult ca să profit de pe urma ta, ca să te rănesc sau să-ţi cer să faci ceva ce simţi că e greşit şi care te va face să te simţi prost mâine”. 3) Limitează timpul în care veţi fi singuri: veţi ajunge cu uşurinţă la lucruri pe care le vei regreta mai târziu. Când prietenii tăi îţi spun că nu te-au mai văzut în ultimul timp, sunt şanse să fii prea exclusiv şi să te îndrepţi spre eşec. Nu vă întâlniţi tot timpul în calitate de cuplu; petreceţi timp şi în compania altora. 4) De data asta, fă lucrurile bine. Dacă în relaţiile trecute ai fost permisiv, nu te simţi descurajat. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele” (1 Ioan 1:9). Asta înseamnă că o poţi lua de la început având inima curată. Cele mai puternice relaţii îl au întotdeauna pe Dumnezeu în centru. Şi ele se străduiesc să dea dovadă de aceeaşi dragoste pe care Pavel o descrie în 1 Corinteni capitolul 13. Citeşte astăzi aceste versete!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Luni, 18 Ianuarie 2016

Au adus pietre mari, pietre de preț, pietre cioplite, ca să facă temelia casei.
1 Împărați 5.17

Iată ce a făcut Dumnezeu: ne-a pus deoparte pentru Sine Însuși, așa cum un om scoate pietre dintr-o carieră. Piatra este luată și pusă deoparte, pentru a fi tăiată, fasonată și apoi pusă în construcția pentru care a fost destinată. Dumnezeu ia un suflet din cariera acestei lumi, pentru a-l pune deoparte pentru Sine Însuși. O piatră luată din carieră necesită adesea multă prelucrare înainte de a fi folosită la construcție. În același fel, Dumnezeu ne pune deoparte, ne pregătește și ne fasonează pentru a ne introduce în clădirea Sa spirituală.

Există multe lucruri care trebuie îndepărtate, iar Dumnezeu acționează în fiecare zi, prin harul Său. Sufletul este sfințit, pus deoparte pentru Dumnezeu, din momentul în care este scos din cariera acestei lumi. El ne scoate din cariera acestei lumi pentru a ne așeza sub eficacitatea sângelui lui Hristos. Piatra este în întregime a Lui și formată pentru scopul Său. Deși El are încă de lucrat la ea, lucrul important nu este felul cum El o prelucrează în fiecare zi, ci scopul pe care El Și l-a propus pentru ea. Duhul Sfânt acționează în suflet și nu are importanță cum a fost acesta înainte – starea lui dinainte de convertire nu contează; el Îi aparține acum lui Dumnezeu.

Până să ajungă în posesia Domnului, sufletul și-a făcut doar propria voie, urmându-și propriile căi, indiferent de cum arătau ele în exterior: mai mult sau mai puțin rele. Caracterul său poate să fi fost slab sau, dimpotrivă, foarte puternic, până când, așa cum s-a întâmplat cu Pavel, Domnul i Se manifestă. Acum, această piatră, acest suflet, până în momentul de față plin de voință proprie, este pus deoparte spre ascultare. „De El, apropiindu-vă, ca de o piatră vie … și voi înșivă, ca niște pietre vii, sunteți zidiți o casă spirituală“ (1 Petru 2.4,5).

J N Darby

Sămânţa Bună

Luni, 18 Ianuarie 2016

Preaiubitule, doresc ca … sănătatea ta să sporească tot așa cum sporește sufletul tău.
3 Ioan 2

O eroare binecuvântată

Într-o zi, cunoscutul evanghelist elvețian, Felix Neff (1798-1829), mergea pe străzile din Lausanne; de la o anumită depărtare i se păru că vede pe un domn cunoscut de el, cu care vorbise deja de câteva ori despre mântuirea sufletului său. El grăbi pasul, și când îl ajunse, îl bătu pe umăr spunându-i: „Cum îi merge sufletului dumitale, prietenul meu?“. Cel căruia i s-a adresat întrebarea se întoarse, și atunci Neff observă că se înșelase și că oprise o persoană total străină; își ceru scuze și plecă mai departe.

Aproximativ trei sau patru ani mai târziu, un bărbat s-a înfățișat la evanghelist și i-a explicat că îi datorează o mare mulțumire. Neff nu l-a recunoscut pe vizitator și l-a rugat să-i lămurească cuvintele sale. Acesta răspunse: „Nu mai recunoașteți pe acel bărbat, pe care l-ați oprit pe stradă cu întrebarea: Cum îi merge sufletului dumitale, prietenul meu? Acel bărbat sunt eu. Întrebarea dumneavoastră a fost un spin în conștiința mea și m-a provocat să cuget serios. Nu m-am putut scăpa de ea. Dar astăzi vă pot spune că sufletului meu îi merge bine. Am venit la Domnul Isus cu vina păcatelor mele și am recunoscut-o în fața Lui, iar El a ispășit-o cu sângele Său!“.

Tot așa, cititorul meu, și pe umărul tău își pune cineva astăzi mâna și te întreabă: Cum îi merge sufletului tău?

Sursa: Maditații zilnice din Calendare biblice, primite prin Email prin grja unor surori și frați devotați Stăpânului nostru

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s