Individualitatea

matthew-16-24„Dacă voieşte cineva să vină după  Mine, să se lepede de sine.” 

Matei 16:24

Individualitatea este învelişul personalităţii. Individualitatea dă din „coate”, separă şi izolează. Ea este caracteristica principală a copilului. Dacă noi confundăm individualitatea cu personalitatea, rămânem izolaţi. Carapacea individualităţii este acoperământul natu­ral pe care l-a creat Dumnezeu pentru proiecţia personalităţii, dar el trebuie dat la o parte pentru ca personalitatea să poată fi adusă în părtaşie cu Dumnezeu. Individualitatea este o falsificare a perso­nalităţii aşa cum pofta este o falsificare a dragostei. Dumnezeu a creat natura umană pentru Sine, dar individualitatea corupe natura umană pentru propriile sale scopuri.

Caracteristicile individualităţii sunt independenţa şi dorinţa de afirmare. Afirmarea continuă a individualităţii noastre împiedică creşterea noastră spirituală mai mult decât orice altceva. Dacă spui: „Nu pot crede”, aceasta este deoarece individualitatea nu poate crede niciodată. Insă personalitatea noastră nu poate să nu creadă. Priveşte-te cu atenţie atunci când lucrează în tine Duhul lui Dumnezeu. El te va împinge până la limita individualităţii tale şi va trebui să spui ori: „Nu vreau”, ori să te predai, să spargi carapacea individualităţii şi să laşi să iasă la lumină personalitatea [ceeea ce-ți este caracteristic]. Duhul Sfânt te aduce întotdeauna la acest singur lucru (vezi Matei 5:23-24 –[iertarea, de-a avea trecere la Dumnezeu]). Aceea care nu vrea să se împace cu fratele tău este personalitatea ta. Dumnezeu vrea să te aducă la o unire cu Sine, dar dacă tu nu eşti gata să renunţi la dreptul pe care îl ai asupra ta, El nu poate face aceasta. „Să se lepede de sine” – să se lepede de dreptul său la independenţă – şi atunci viaţa reală va avea posibililalea să crească. (TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald Chambers)

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

11 DECEMBRIE

Dimineaţa

Cel ce va chemat este credincios, şi va face  lucrul acesta.

1 Tesaloniceni 5:24

Cerul este un loc în care nu vom mai păcătui niciodată, şi unde vom înceta să ne supraveghem permanent duşmanul neobosit, fiindcă acolo nu vor mai exista ispite care să ne prindă în laţ. Acolo, cei necăjiţi nu se vor mai zbuciuma, şi cei obosiţi se vor odihni. Cerul este „o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată” (1 Petru 1:4). Este ţinutul sfinţeniei desăvârşite şi, deci, a siguranţei desăvârşite. Dar oare sfinţii de pe pământ nu se bucură uneori de binecuvântarea siguranţei? Învăţătura Cuvântului Lui Dumnezeu este că toţi cei ce sunt uniţi cu Mielul sunt în siguranţă; că toţi cei neprihăniţi îşi vor ţine cărarea, şi că cei care şi-au încredinţat sufletele lui Christos află în El un Ajutor credincios şi neclintit. Susţinuţi de o asemenea doctrină, putem să ne bucurăm de siguranţă şi pe pământ – nu de siguranţa glorioasă care ne eliberează de orice grijă, ci de siguranţa sfântă izvorâtă din făgăduinţa Lui Isus, care spune că nici unul din cei care cred în El nu va pieri, ci vor fi acolo unde este El. Credinciosule, să medităm cu bucurie la învăţătura perseverenţei sfinţilor, şi să onorăm credincioşia lui Dumnezeu printr-o încredere sfântă în El. Fie ca Dumnezeul nostru să ne aducă acasă în siguranţă prin Isus Christos! Fie ca El să te asigure că numele tău este gravat pe palmele Sale, şi că El îţi şopteşte la ureche făgăduinţa: „nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine” (Isaia 43:5). Priveşte spre El, marele Garant al legământului, credincios şi adevărat, şi leagă-te să te prezinţi şi tu, cel mai slab din familia Lui Dumnezeu, cu tot neamul ales, înaintea tronului Lui Dumnezeu. Într-o asemenea contemplare, vei bea din mustul de rodii înmiresmate al Domnului şi vei gusta din roadele minunate ale paradisului. Vei gusta toate bucuriile care încântă sufletul sfinţilor de sus, dacă poţi crede cu tărie că „Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta”.

11 DECEMBRIE

Seara

Voi slujiţi Domnului Christos. 

Coloseni 3:24

Cărui grup de aleşi se adresează acest cuvânt Regilor care se mândresc cu dreptul lor divin? Nu, fiindcă ei slujesc adesea Satanei şi lor înşişi, şi uită că Dumnezeul îndurării le-a îngăduit să poarte coroana pentru puţin timp. Vorbeşte atunci apostolul celor care se numesc „sfinţi părinţi în Dumnezeu”, episcopilor şi venerabililor arhidiaconi? Nu. Pavel nu ştia nimic de aceste invenţii ale oamenilor. Nici măcar pastorilor sau învăţătorilor, sau celor bogaţi şi stimaţi între credincioşi nu se adresează cuvântul, ci slujitorilor şi sclavilor. În mulţimea truditoare de lucrători cu ziua, servitori, rândaşi la bucătărie şi muncitori, apostolul a găsit unii din aleşii Domnului, aşa cum găsim şi noi. Lor le-a spus „orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Christos” (Coloseni 3:23-24). Aceste cuvinte înnobilează munca monotonă a truditorilor umili, şi aşează o aură deasupra celei mai modeste ocupaţii. Să speli picioarele poate părea o umilinţă, dar să speli picioarele Lui este un privilegiu regal. Să dezlegi şireturile de la pantofi este o slujbă sărmană, dar să dezlegi încălţămintea învăţătorului este o muncă princiară. Prăvălia, hambarul şi bucătăria devin temple în care bărbaţii şi femeile fac totul spre slava Lui Dumnezeu! Serviciul divin nu este o lucrare de câteva ore şi câteva locuri, cu toată viţa devine sfântă înaintea Domnului. Fiecare loc şi lucru trebuie să fie consacrat ca templul şi candelele lui.

Invaţă-mă, sfânt Dumnezeu şi Rege / In toate lucrurile să Te văd;

Să fac în toate aşa cum voia Ta alege / Ca pentru Tine, căci în Tine cred,

Să trec prin foc şi jertfă pentru Tine / Căci voia Ta este balsam divin

Şi nu există rană pe care să n-o aline. / Umilul slujitor care trudeşte

Cu gemete pe un pământ străin / Afla-va în păzirea Legii ce sfinţeşte

Divină mângâiere, ajutor divin.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

11 Decembrie

ÎNCREDE-TE ŞI LUCREAZĂ; LUCREAZĂ ŞI CREDE

Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie. 

Psalmul 37.3

A crede şi a lucra sunt două lucruri care merg împreună, aşa cum sunt rânduite de Duhul Sfânt. Trebuie să avem mai întâi credinţa şi apoi credinţa trebuie să lucreze. Credinţa în Dumnezeu ne duce la fapte de sfinţenie. Noi ne încredem în Dumnezeu pentru bine şi facem ce este bine. Credinţa noastră ne îndeamnă să nu stăm în lenevie, ci să ne ridicăm ca să lucrăm, în nădejdea că Dumnezeu va lucra în noi şi prin noi. Nu este partea noastră ca să ne îndemnăm să facem ce este rău, ci să ne încredem în Dumnezeu şi să facem ce este bine. Să nu ne mulţumim numai să credem fără să lucrăm, nici să lucrăm fără să credem.Vrăjmaşii noştri ne-ar alunga dacă ar putea; dar, dacă credem şi lucrăm, vom rămâne în ţară, orice s-ar întâmpla. Noi vom rămâne în felul acesta în ţara lui Emanuel, care este a lui Dumnezeu, ţara făgăduită. Vrăjmaşii nostru nu pot să scape de noi aşa de uşor cum îşi închipuie ei. Ei nu pot să ne smulgă, nici să ne şteargă din ţara în care locuim, unde Dumnezeu ne-a dat un loc şi un nume.După cum este adevărat că Dumnezeu a dat această făgăduinţă, tot aşa noi vom fi hrăniţi acolo unde ne-a aşezat El. Partea noastră este să credem şi partea Lui este să lucreze după credinţa noastră. Dacă noi nu suntem hrăniţi prin corbi, prin Obadia sau printr-o văduvă, totuşi noi vom fi hrăniţi în felul în care găseşte El cu cale.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

11 DECEMBRIE

«De aceea Te aşteptam. Doamne.»

ISAIA 26,8

Avem atâta nevoie de putere şi de tărie interioară! Acestea se cultivă însă mai ales în aşteptare, în răbdare, după cum citim în Isaia 30,15: «în linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră». In mod normal noi nu posedăm o astfel de linişte, de aşteptare plină de încredere. Nu este aşa că ne chinuim mult cu această lipsă a liniştii în viaţa de credinţă? De ce? Pentru că aşteptăm mai multe lucruri, iar dacă aşteptările noastre nu se împlinesc imediat, suntem dez-amăgiţi. Trebuie să învăţăm să aşteptăm numai o Persoană: pe Domnul Isus Cristos! Aşadar nu aşteptarea în general ne maturizează, ci aşteptarea Lui. Această aşteptare cu dor a lui Dumnezeu trebuie să fie neîntreruptă. Ceea ce psalmistul spune are o profundă semnificaţie: «Tu eşti totdeauna nădejdea mea!» (Psalm 25,5). Cu alte cuvinte, aşteaptă fară să oboseşti! Numai în exterior vor exista zile bune sau rele, deoarece aşteptarea fară întrerupere a Dom-nului ne eliberează inima de jocul caruselului nebun al sentimentelor. Biblia spune: «căci este bine ca inima să fie întărită prin har» (Evrei 13,9). Această îndurare o vom primi numai aşteptându-L plini de speranţă pe Domnul: «Şi eu voi nădăjdui pururea» (Psalm 71,14).

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

11 DECEMBRIE

Şi acum, Dumnezeule, întăreşte-mi mâinile!” (Neemia 6:9, Bucureşti 2001) – Doamne, acum! Vino la mine, umple-mă cu Tine însuţi, atunci nu va fi nici o dorinţă neîmplinită.

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

11 DECEMBRIE

Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre;., din cortul lui.

Exod. 16,16.

Măsura noastră a cerinţei după Cuvântul Lui Dumnezeu şi posibilitatea noastră de recepţionare va fi diferită, dar este o mângâiere de a vedea că Dumnezeu nu le-a dat după posibilitatea lor de a strânge ci după măsura lor de mâncare. De aceea în primul rând nu este important cât citesc eu zilnic în Cuvântul lui Dumnezeu ci important este ca ceea ce am citit să fixez în inimă încât viaţa mea internă şi creşterea în harul lui Dumnezeu să sporească. Dumnezeu cunoaşte feluritele noastre împrejurări şi El vede această situaţie, nu numai pe cea din afară, ci din inimă. De la o femeie casnică sau de la cei care de dimineaţa până seara târziu trebuie să lucreze pentru existenţa zilnică, Domnul nu va aştepta ca ei să citească ore în şir în Cuvântul Său; dar dacă vede în ei o inimă doritoare după Cuvântul Său şi pe care îl pune în practică, atunci va binecuvânta şi sfertul de oră în aşa măsură încât inima să fie satisfăcută, sufletul îmbărbătat şi credinţa să progreseze.Cu totul altfel e cu omul care nu foloseşte timpul lui pentru cercetarea atentă a Cuvântului; el va deveni sărac şi fără nici o creştere duhovnicească.Israelitul trebuia să strângă hrana nu numai pentru el ci şi pentru cei din cortul lui. La fel este şi cu credinciosul care nu e răspunzător numai pentru el ci şi pentru familia sa, ca să aibă hrana zilnică a Cuvântului Lui Dumnezeu. Oare să existe case creştine unde nu se citeşte zilnic Biblia în comun şi să se roage în comun? Aceasta e o mare pierdere. Dacă Dumnezeu îl face pe credincios răspunzător de îngrijirea casei în cele pământeşti (1 Tim. 5.8) atunci îl face mai mult în lucrurile duhovniceşti.A fi un creştin cu inima împărţită înseamnă a trăi o viaţă deplorabilă şi fără adevărată bucurie. Numai a trăi pentru Hristos înseamnă a trăi din plin.

MANA DE DIMINEAŢĂ

DECEMBRIE   11

    “Ea a făcut o faptă buna faţă de Mine.”

MARCU 14:6

Domnul Isus era in casa lui Simon leprosul când o femeie a venit la El cu un vas de alabastru cu un parfum de nard curat, foarte scump. L-a spart şi a turnat parfumul pe capul Lui. Toate cele patru Evanghelii povestesc acest act de consacrare şi de dragoste al Mariei faţă de Mintuitorul. Iuda a criticat gestul ca fiind o risipa, pentru că el nu îl iubea pe Învăţătorul, ba a devenit chiar vânzătorul Lui. Dar Domnul Isus a putut să vadă in inima ei; ea era plina de dragoste pentru El. Domnul Isus a fost mângâiat de acest gest de dragoste, mai ales că era cu puţin înainte de suprema jertfă pe care avea s-o implinească pe crucea Golgotei. El a cunoscut că dorinţa ei era de a-I da tot ce avea mai scump, de aceea El a zis: “Nu-i faceţi supărare. Ea a făcut ce a putut.” Dar Domnul Isus îşi arăta aprecierea Lui pentru gestul Mariei si adăuga că el va fi istorisit în toată lumea. Acest gest dispreţuit şi criticat de unii, dar a cărei valoare Dumnezeu o recunoaşte, îşi va avea efectele binecuvântate pâna în veşnicie. “Ea a făcut o faptă bună faţă de Mine”. Domnul cunoaşte inimile, tot ce se vede şi tot ce este ascuns. Cuvintele Lui au o valoare inestimabilă. Nu era importantă valoarea darului ei, ci motivul care a determinat-o să-l dea. Maria intuia ce se va întâmpla, şi împinsă de dragostea ei pentru Domnul Isus, a făcut acel fapt frumos care a fost si este cunoscut in toată lumea de 2.000 de ani incoace. Ea nu a putut sa păstreze pentru ea ceea ce era de fapt posesiunea ei legitimă, când Domnul avea să fie trădat, lepădat si răstignit. Să fim şi noi la înălţimea dragostei acestei femei pentru Domnul ei şi în orice împrejurare să ne purtăm ca ucenicii unui Mântuitor dispreţuit şi necunoscut; sa-I dăm şi noi “vasul nostru de alabastru” de mare preţ! Domnul a ţinut ca fapta acestei femei, puţin cunoscută, să fie ultima istorisire a Evangheliilor înainte de jertfa Lui.

Ucenic necunoscut… care iubeşti pe Mântuitorul mai pe sus de orice şi care doreşti sa-I dovedeşti dragostea cu puţinele mijloace pe care le ai, să şti că gestul Mariei este povestit pentru tine şi pentru mine ca să ne încurajeze să facem şi noi la fel. Consacrarea noastră fără însemnatate in ochii multora, are o mare valoare pentru El. Această credincioşie menţinuta in ciuda oboselii si a epuizarii, este scumpă în ochii Săi. Lucrările făcute, chiar în ascuns, dar din dragoste pentru El, El le-a văzut, le-a primit şi le va răsplăti. Dragostea noastră pentru Domnul Isus ne transformă viaţa într-o jertfa de un miros plăcut Domnului. Toţi credincioşii pretind că iubesc pe Domnul Isus, dar ar fi bine să se întrebe: “Doamne, Ţi-am dat eu Ţie ce am mai de preţ? El vrea inima noastra plină de iubire faţă de El şi faţă de toţi fraţii Lui, manifestată cu fapta, nu cu gura, în orice situate şi în orice lucru oricât de insignifiant ar fi el. El le apreciaza şi ne va spune: “Adevărat vă spun că Mie Mi le-aţi făcut. “Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregatită de la întemeierea lumii” (Mat. 25).

IZVOARE IN DEŞERT

11 Decembrie

Binecuvântaţi pe Domnul, toţi robii Domnului,
care staţi noaptea în Casa Domnului! …
Domnul să te binecuvânteze din Sion,
El, care a făcut cerurile şi pământul!

(Psalmul 134:1,3)

Poate că vezi aceasta ca un moment ciudat pentru închinare – „staţi noaptea în Casa Domnului“. În adevăr, să te închini noaptea, când durerile noastre sunt mai profunde, este un lucru dificil. Şi totuşi în aceasta stă binecuvântarea, pentru că este încercarea credinţei desăvârşite. Dacă doresc să cunosc adevărata profunzime a dragostei prietenului meu, trebuie să văd cum reacţionează în timpul sezoanelor reci ale vieţii mele. Şi la fel este şi cu dragostea divină.E uşor pentru mine să mă închin vara în strălucirea soarelui, când melodiile frumoase ale vieţii umplu văzduhul, şi roadele pline de sevă ale vieţii sunt încă în pomi. Dar când cântecul păsărilor încetează şi roadele cad din pomi, va mai continua inima mea să cânte? Voi mai rămâne în casa lui Dumnezeu noaptea? Îl voi mai iubi eu doar pentru cine este El? Voi mai dori eu să veghez un ceas cu El în Ghetsimani (vezi Marcu 14:37)? Îl voi ajuta eu să-Şi ducă crucea pe drumul suferinţei la Calvar? Voi sta eu lângă El în clipele morţii Lui, cu Maria, mama Lui, şi cu Ioan, ucenicul preaiubit? Aş fi eu în stare, împreună cu Iosif din Arimateea şi cu Nicodim, să iau trupul mort al lui Hristos de pe cruce?Dacă pot să fac aceste lucruri, atunci închinarea mea este completă şi binecuvântarea mea glorioasă. Atunci în adevăr I-am arătat dragoste în timpul când a fost umilit. Credinţa mea L-a văzut în starea Lui cea mai de jos, şi totuşi inima mea a recunoscut măreţia Lui ascunsă în umilinţa Lui. Şi în sfârşit am ştiut cu adevărat că nu doresc darul, ci pe Dătător. Da, când pot să rămân în casa Lui în întunericul nopţii şi să mă închin Lui, L-am acceptat pe El numai pentru El Însuşi.                     George Matheson

Ţinta mea este Dumnezeu Însuşi, nu bucuria, nici pacea,

Nici chiar binecuvântarea, ci El Însuşi, Dumnezeul meu;

Este partea Lui să mă conducă acolo, nu a mea, ci a Lui –

„Cu orice preţ, Domnul meu drag, pe orice drum!“

 

Astfel credinţa sare înainte spre ţinta ei în Dumnezeu,

Şi dragostea se poate încrede în Domnul ei ca s-o conducă acolo;

Susţinut de El, sufletul meu Îl urmează stăruitor

Până când Domnul a împlinit cea mai adâncă rugăciune a mea.

 

Nu contează dacă uneori calea este întunecoasă,

Nu contează dacă preţul este deseori mare,

El cunoaşte calea pe care eu trebuie să ajung la ţintă,

Drumul care duce la El este sigur şi drept.

 

Un lucru e sigur, nu pot să-I spun nu;

Un lucru fac, alerg spre Domnul meu;

Dându-I lui Dumnezeu gloria mea aici, când umblu,

Ştiind că în cer mă aşteaptă Marea mea Răsplătire.

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Vineri 11 Decembrie

Toate cărările Domnului sunt îndurare şi adevăr pentru cei care păzesc legământul Său şi mărturiile Sale.     

                                                                   Psalmul 25.10

Ferice de cei care păzesc mărturiile Sale, care Îl caută din toată inima, da, care nu fac nicio nedreptate; ei umblă în căile Sale.

  Psalmul 119.2,3

Suflete drag, niciodată să nu‑ţi urmezi propriile căi! Dacă le vei urma, vei fi adesea în pericol de a umbla prin vedere, nu prin credinţă, şi astfel vei alege răul şi vei refuza binele. Aceasta să fie rugăciunea ta: „Fă‑mi cunoscut căile Tale, Doamne, învaţă‑mă cărările Tale!“ (Psalmul 25.4). Îndemnul Scripturii este: „Încredinţează Domnului calea ta şi încrede‑te în El: şi El va lucra“ (Psalmul 37.5).De am avea cu toţii mai mult din duhul lui Caleb, datorită căruia a putut spune: „L‑am urmat pe deplin pe Domnul Dumnezeul meu“ (Iosua 14.8)! Să dorim să‑L urmăm pe Domnul, chiar dacă eul trebuie sacrificat, chiar dacă trebuie să suferim şi să avem necazuri! Să fim ca Enoh, care „a umblat cu Dumnezeu“ (Geneza 5.24), şi ca Noe, care „a căpătat favoare în ochii Domnului“ (Geneza 6.8)! Să întrebăm, cu o credinţă simplă: „Ce să fac, Doamne?“ (Fapte 22.10), neavând nicio voinţă, decât pe cea a Lui! Doar astfel ne putem bucura de siguranţă şi de fericire.Să‑L lăsăm pe Domnul să ne conducă pe calea cea dreaptă! Calea Lui este întotdeauna calea cea dreaptă, chiar dacă este o cale a trudei, a necazurilor şi a privaţiunilor. Când acestea vin peste noi, să ne amintim cu recunoştinţă de îndurările trecute, căci ele sunt garanţii ale dragostei divine viitoare şi dovezi ale faptului că El ne ascultă din mijlocul dificultăţilor vieţii! „Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul“ (Psalmul 144.15).

Vom găsi fericire dacă ne vom pune încrederea în tăria Lui, care este infinit mai mare decât a noastră. Vom putea spune: „Acest Dumnezeu este Dumnezeul nostru în vecii vecilor; El va fi călăuza noastră până la moarte“ (Psalmul 48.14).                                                               J. R. MacDuff

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

11 Decembrie

“Iar a Celui care, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică  şi în Hristos Isus, din neam în neam în vecii vecilor.” Amin

Efeseni 3:20

După ce m-am pocăit au fost doi bărbaţi în adunare care se rugau foarte frumos. De multe ori mă gândeam că aş fi dispus să dau oricât ca să mă pot ruga ca şi ei. Îmi părea rău că nu puteam să mă rog ca şi ei. Dar pe urmă am observat ceva. Soţia mea era bolnavă de mult timp. Aceşti doi bărbaţi au venit s-o viziteze. S-au rugat cu ea şi au zis: “Ferice de tine”, deşi nu era pocăită şi nici n-a avut parte de naşterea din nou. În ciuda rugăciunii frumoase ea a rămas bolnavă. Eu mă duceam tot timpul la medic şi mă gândeam ce bine ar fi ca Petru şi Ioan să fie printre noi, atunci i-aş chema pe ei şi soţia s-ar vindeca.. Dar Petru, Iacov şi Ioan nu mai erau printre noi. După o consultaţie medicul mi-a spus: Nu mai pot să vă ajut cu nimic, vă cheltuiţi banii degeaba, stomacul este distrus de medicamente. Pe urmă a mai adăugat: Ajută-te şi te va ajuta şi Dumnezeu. În sinea mea m-am gândit: Aceasta este o minciună, pentru că atâta timp cât pot să mă ajut, Dumnezeu nu mă poate ajuta. Ajuns acasă nu m-am mai gândit la o rugăciune frumoasă şi nici la mine însumi, dar am spus: “Scumpul meu Tată ceresc acum ai posibilitatea ca Tu să-i vii în ajutor soţiei mele.” Şi El a ajutat-o. În câteva zile s-a însănătoşit şi a putut să facă lucrul în gospodărie. Prin aceasta am câştigat curaj. Am crezut că sunt prea rău şi dacă aş fi mai bun atunci Dumnezeu m-ar asculta, şi am aşteptat să devin mai bun, prin puteri proprii. Dar m-a umplut o bucurie adâncă când am putut vedea că Dumnezeu mă primeşte aşa cum sunt.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

11 decembrie

Text: 1 Petru 2:1-10

OAMENI INDESTRUCTIBILI

Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească.

1 Petru 2:5

Ce imagine îţi apare în minte imediat ce ai auzit cuvântul biserică? O catedrală maiestuoasă? O casă simplă de rugăciune? Mulţi oameni îşi formează o astfel de imagine despre biserică.Mulţi însă cred că Biserica este formată dintr-un număr mare de oameni din toate rasele şi naţionalităţile. Credinţa lor comună în Cristos îi uneşte în ceea ce se numeşte „Biserica universală”. Aceşti oameni se întâlnesc în biserici locale pentru închinare, pentru învăţătură, pentru părtăşie şi pentru slujire. La Biserica alcătuită din oameni născuţi din nou S-a gândit Isus când a spus: „Voi zidi Biserica şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” (Matei 16:18).În cartea ei: Jt Only Hurts When I Laugh”, Ethel Barret ne relatează despre un rege spartan care s-a lăudat în faţa unui monarh ce-l vizita, cu puternicele ziduri ale cetăţii Sparta. Dar musafirul nu văzuse nici un zid Şi în cele din urmă i-a spus gazdei sale: „Aş dori să văd aceste ziduri. Arată-mi-le!” Regele spartan a arătat cu mare satisfacţie spre nişte detaşamente de armată disciplinate şi bine instruite, care făceau parte din măreaţa armată spartană şi a exclamat: „Iată-le! Acestea sunt zidurile Spartei!”întocmai după cum fiecare soldat spartan a fost privit ca o cărămidă într-un zid puternic, tot aşa trebuie să-i privim şi noi pe creştini ca nişte „pietre vii… zidiţi ca să (fie) o casă duhovnicească” (1 Petru 2:5). Şi pentru că ea este zidită pe Cristos Însuşi, ea nu poate fi nimicită niciodată.                                                 R.W.D.

O, unde sunt acum imperii şi regi?

Demult s-au ridicat şi s-au stins,

Dar, Doamne, Biserica Ta se roagă

De-o mie de ani, şi azi ,mai aprins.                                               Coxe

Biserica – înrădăcinată de Dumnezeu – nu poate fi

dezrădăcinată de om.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-DECEMBRIE 2015

CUM SĂ REALIZEZI LUCRURI MĂREŢE (5)

„Cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta ţineau arma” (Neemia 4:17)

Ştii tu oare cum a reconstruit echipa lui Neemia zidurile Ierusalimului? Cu o sabie într-o mână şi cu o mistrie în cealaltă. De ce este important acest aspect? Deoarece chiar dacă Dumnezeu îţi descoperă un plan, sunt şanse să trebuiască să te lupţi pentru el. Nu toţi vor ca tu să reuşeşti. De fapt, unii vor face tot ce le stă în putinţă ca să te împiedice. În astfel de situaţii trebuie să-ţi reaminteşti mereu că Dumnezeu ţi-a dat planul, că El este de partea ta şi dacă eşti dispus să perseverezi, vei izbândi. Dumnezeu ţi-o garantează! Ascultă ce spuneau duşmanii lui Neemia despre el: „În ea era scris: „… Se zice că tu vei ajunge împăratul lor, şi că ai pus chiar prooroci, ca să te numească la Ierusalim împărat al lui Iuda. Şi acum lucrurile acestea vor ajunge la cunoştinţa împăratului” (Neemia 6:6-7). Neemia a trebuit să învingă ameninţările şi intimidările. El a scris: „îşi puseseră de gând să-mi facă rău. Le-am trimis soli cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor; cât timp l-aş lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta” (Neemia 6:2-3). Fiecare minut alocat criticilor tăi înseamnă timp pierdut de la misiunea pe care ţi-a încredinţat-o Dumnezeu. Nu te coborî la nivelul lor! Nu ceea ce spun potrivnicii tăi contează; ci ceea ce-ţi spui ţie însuţi după ce ei au terminat de vorbit. „[Neemia] le-a răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda … dar voi, n-aveţi nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim” (Neemia 2:20). Asta înseamnă să ai atitudinea unui învingător.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

11 Decembrie

Neemia 9.5-15

Câţiva leviţi, ale căror nume sunt menţionate, invită poporul să se ridice pentru a-L binecuvânta pe Domnul. Şi ei îi adresează, în numele întregii adunări, lunga rugă­ciune care ocupă restul acestui capitol. Cele dintâi cuvin­te ale ei sunt: „Tu eşti Acelaşi, Doamne, Tu singur …”. Apoi, întorcându-se în timp până la creaţie, leviţii laudă împlinirea scopurilor lui Dumnezeu, chemarea lui Avraam – a cărui inimă a fost găsită credincioasă – eliberarea din Egipt, de la Marea Roşie, grija răbdătoare acordată lui Israel de-a lungul călătoriei prin pustie, cu darea legii, şi, în sfârşit, intrarea în ţară. Pronumele „Tu” (şi „a Ta”) folosit împreună cu un verb activ la persoana a II-a se regăseşte de douăzeci şi cinci de ori în aceste câteva versete.Celebrarea lui Dumnezeu întâi pentru ce este El, apoi pentru ce a făcut, nu este oare un privilegiu pe care îl avem şi noi, de vreme ce aparţinem Domnului? Să ne aducem mereu aminte de ceea ce harul Lui a făcut pentru noi şi să ne străduim să găsim tot mai multe motive de recunoştinţă, care vor fi tot atâtea noi legături de dragoste cu Tatăl nostru ceresc şi cu Domnul Isus. Ca şi David, să ne îndemnăm sufletele să-L binecuvânteze pe Domnul şi să nu uite „nici una din binefacerile Lui” (Psalmul 103.2)! Dar, de fapt, aceste beneficii sunt nelimitate!

SĂMÂNŢA BUNĂ

Vineri, 11 Decembrie 2015

Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.1 Ioan 4.9

Dragostea lui Dumnezeu

Ce motiv de bucurie, când putem vorbi despre dragostea lui Dumnezeu! Cea mai mare dovadă a dragostei ne-a arătat-o Dumnezeu în faptul că L-a trimis în lume pe Fiul Său. Prin credinţa în Domnul Isus Hristos şi în lucrarea Sa avem viaţa veşnică. Prin păcat, între noi oamenii şi Dumnezeul cel sfânt, care este Lumina şi în care nu este întuneric, a apărut o prăpastie. Peste această prăpastie nu am putut trece prin faptele noastre bune, ci a fost necesară lucrarea de salvare de la crucea de pe Golgota. De aceea, Fiul lui Dumnezeu a fost trimis ca „ispăşire pentru păcatele noastre“. Apostolul Ioan ne asigură: „Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul, ca să fie Mântuitorul lumii“ (1 Ioan 4.14).,.a acceptat cititorul pe Domnul Isus ca Mântuitorul lui personal? Numai prin El primim viaţa veşnică. Cine se pleacă înaintea lui Dumnezeu şi îşi recunoaşte păcatele, poate înţelege prin credinţă că Isus a murit pentru acel om. Un astfel de om nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. Astfel, el se ştie purtat de dragostea lui Dumnezeu în tot timpul zilelor sale până va ajunge în fericirea veşnică.

Sursa: Meditații primite prin Email, din 14 Calendare biblice

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s