Legea antagonismului

17ed559ac30d37afa61d8417d1516d7aCelui ce va birui…

Apocalipsa 2:7

Viaţa fără luptă este imposibilă atât în domeniul natural, cât şi în cel spiritual. Baza vieţii fizice, mentale, morale şi spirituale este antagonismul. Acesta este unul dintre adevărurile vieţii. Sănătatea este echilibrul dintre viaţa fizică şi natura exterioară. Ea este menţinută numai prin existenţa unei vitalităţi lăuntrice sufi­ciente pentru a lupta împotriva lucrurilor din afară.

Tot ce există în afara vieţii mele fizice este menit să mă ducă la moarte. Înseşi elementele care îmi dau putere să trăiesc atunci când sunt viu duc la dezintegrarea mea după moarte. Dacă am suficientă putere lăuntrică să lupt, aceasta aduce echilibrul necesar sănătăţii mele.

La fel stau lucrurile şi în viaţa mentală. Dacă vreau să-mi menţin o viaţă mentală viguroasă, trebuie să lupt,  şi această luptă produce echilibrul men­tal numit gândire.Acelaşi lucru se întâmpla şi la nivel moral. Orice nu ţine de natura virtuţii este duşmanul virtuţii din mine şi, în funcţie de calibrul meu moral, pot birui şi produce virtute. De îndată ce lupt, sunt moral în lucrul respectiv. Nici un om nu este moral prin natura lui; virtutea se câştigă prin luptă.La fel este şi în lucrurile spirituale. Isus a spus: În lume veţi avea necazuri” (loan 16:33). adică tot ce nu este spiritual lucrează la distrugerea mea, dar „îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”. Trebuie să învăţ să înving lucrurile care mi se împotrivesc şi astfel să ajung la echilibrul sfinţeniei:atunci devine o plăcere să întâmpini împotrivire.Sfinţenia este echilibrul dintre înclinaţia mea naturală şi legea lui Dumnezeu aşa cum este ea exprimată în Isus Cristos. (Totul pentru Gloria Lui de Oswald Chambers)

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

4 DECEMBRIE

Dimineaţa

Am mult norod în această cetate.  Fapte 18:10

Textul de astăzi trebuie să fie o mare încurajare pentru a încerca să faci binele, de vreme ce Dumnezeu are un popor ales care trebuie salvat dintre cei mai răi, cei mai nelegiuiţi, cei mai depravaţi şi mai beţivi. Când le duci Cuvântul, o faci din cauză că Dumnezeu ţi-a poruncit să fii mesagerul vieţii pentru sufletele lor, şi ei trebuie să Îl primească, fiindcă acesta este decretul predestinaţiei. Ei sunt la fel de răscumpăraţi prin sânge ca şi sfinţii din faţa tronului etern. Ei sunt proprietatea Lui Christos şi, totuşi, încă sunt iubitorii cârciumilor şi duşmanii sfinţeniei; dar, dacă Isus Christos i-a cumpărat, vor fi ai Lui. Dumnezeu nu este necredincios, ca să uite preţul pe care l-a plătit Fiul Său. El nu va suporta ca această înlocuire să rămână moartă şi neputincioasă. Zeci de mii de răscumpăraţi nu sunt încă născuţi din nou, dar trebuie să fie. Aceasta este mângâierea noastră, atunci când pornim să le ducem Cuvântul Evangheliei Lui Dumnezeu. Chiar mai mult, pentru aceşti oameni lumeşti se roagă Christos înaintea tronului. „Şi Mă rog nu numai pentru ei”, spune Marele Mijlocitor, „ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor” (loan 17:20). Sărmanele suflete ignorante nu ştiu nimic despre rugăciune, dar Isus se roagă pentru ele. Numele lor sunt pe pieptarul Său şi, peste puţin timp, îşi vor pleca genunchii încăpăţânaţi, căindu-se înaintea tronului de har. „Nu era încă vremea smochinelor” (Marcu 11:13). Momentul predestinat nu a sosit încă; dar, când va sosi, vor asculta, fiindcă Dumnezeu îi va avea pe ai Săi. Trebuie să asculte, fiindcă nu pot rezista Duhului, atunci când vine cu putere şi tărie. Trebuie să devină umilii slujitori ai viului Dumnezeu. Poporul meu „este plin de înflăcărare” (Psalmi 110:3). „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi… va pune pe mulţi într-o stare după voia Lui Dumnezeu” (Isaia 53:11). ,, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici” . (vers. 12).

4 DECEMBRIE

Seara

Şi noi… suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.   Romani 8:23

Acest suspin este universal printre sfinţi; simţim cu toţii o durere mai mare sau mai mică. Nu este suspinul murmurării sau plângerii; este o notă de dorinţă, nu de nefericire. După ce am primit răsplată pe pământ, vrem porţia întreagă. Tânjim după ziua în care întreaga noastră personalitate – în trinitatea ei de spirit, suflet şi trup – va fi eliberată de rămăşiţele Căderii. Dorim să punem capăt stricăciunii, slăbiciunii şi dezonoarei şi să ne îmbrăcăm în puritate, nemurire şi slavă, în trupul spiritual pe care îl va da Isus bisericii. Tânjim după manifestarea adopţiei, în calitate de copiii ai Lui Dumnezeu. Suspinăm, dar „în noi”. Nu este suspinul făţarnicului, care vrea să-i facă pe ceilalţi să creadă că este sfânt fiindcă suspină. Gemetele noastre sunt sfinte, prea sus pentru a le exprima. Ne ţinem suspinele numai pentru Domnul. Apoi apostolul spune că „aşteptăm”, adică nu suntem deznădăjduiţi, ca Iona sau Ilie, care au spus „lasă-mă să mor”. Nici nu suspinăm pentru că ne aşteaptă moartea, sau pentru că am obosit de atâta muncă. Nu dorim să scăpăm de suferinţele prezente, până când nu se face voia Domnului. Suntem prea asupriţi pentru a fi slăviţi, dar aşteptăm cu răbdare, ştiind că Domnul rânduieşte ce este mai bine pentru noi. Aşteptare implică pregătire. Noi stăm la uşă, aşteptându-L pe Prea Iubitul să deschidă şi să ne ia la El. Acest „suspin” este un test. Poţi să judeci omul după motivul pentru care suspină. Unii oameni suspină după bogăţie – ei slujesc banilor. Alţii suspină necontenit sub necazurile vieţii; ei sunt mereu nerăbdători. Dar omul care suspină după Dumnezeu, care nu se linişteşte până nu este făcut asemeni lui Christos, este un om binecuvântat. Să ne ajute Dumnezeu să suspinăm după venirea Domnului şi după învierea pe care ne-o va aduce El.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

4 Decembrie

ACOPERIT ŞI OCROTIT

El te va acoperi cu penele lui, şi te vei ascunde sub

aripile lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui.

Psalmul 91.4

Ce comparaţie plăcută şi binefăcătoare! Aşa cum o cloşcă îşi ocroteşte puii şi le îngăduie să se adăpostească sub aripile ei, tot astfel, Domnul ocroteşte pe poporul Său şi-i îngăduie să se ascundă în El. N-am văzut noi puişorii cum scot capul de sub aripa mamei lor? N-am auzit noi ciripitul lor care exprimă bucuria lor? Tot aşa să ne adăpostim şi noi sub scutul Dumnezeului nostru. Vom găsi acolo o pace nespus de mare, gândindu-ne că El ne ocroteşte şi ne păstrează credincioşi. Atâta timp cât El ne ocroteşte astfel, suntem fără teamă. Ar fi ciudat dacă ar fi altfel; cum am putea să fim neliniştiţi, când însuşi Dumnezeu vrea să fie adăpostul nostru, locul nostru de scăpare şi odihna noastră?Să înţelegem acest lucru şi, bucurându-ne de ocrotirea Lui sigură vom putea să luptăm pentru El. Avem nevoie pentru aceasta de scut şi de platoşă, dar dacă noi ne încredem în adevăr în El, adevărul Lui ne va sluji de armătură din cap până în picioare. Domnul nu poate să mintă; El rămâne credincios poporului Său şi făgăduinţa de mai sus este sigură. Adevărul este scutul de care avem nevoie. Înapoia lui noi suntem la adăpost de săgeţile arzătoare ale vrăjmaşului. Apropie-te, suflete al meu, şi ascunde-te sub aripile Sale încăpătoare; ele să fie întăritura ta şi tăria ta.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

4 Decembrie

“Mi-am dat spatele înaintea celor care Mă loveau şi obrajii înaintea celor care îmi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări”.                              Isaia 50:6.

La citirea acestor cuvinte putem spune: “Scoateţi încălţămintea din picioare, căci pământul pe care calci este un pământ sfânt”. În versetul 4 citim: “Domnul mi-a dat o limbă iscusită ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare”. “El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor”. Despre El citim în Ieremia 42:19: “Cine este orb dacă nu Robul Meu, şi surd ca robul Meu pe care îl trimit”. El era într-o dependenţă totală de Dumnezeu, de aceea spune: “Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcând”. Mai este scris că: “El îmi trezeşte urechea, ca să ascult ca un ucenic. Stăpânul Meu, Domnul, Mi-a deschis urechea şi nu M-am împotrivit nici nu M-am tras înapoi”. Cui îi deschide Dumnezeu urechea nu se dă înapoi de la cei ce-l ocărăsc şi nu ocoleşte suferinţa. Acestora Dumnezeu le dăruieşte o limbă iscusită ca să poată înviora la timpul potrivit pe cel obosit. Avem nevoie de asemenea de urechi deschise, care să audă glasul Cuvântului Său, ca prin puterea Lui să ne continuăm pribegia pe acest pământ. Hristos şi-a dat spatele celor ce-L loveau şi obrajii acelora care-I smulgeau barba; nu Şi-a ascuns faţa de ocări şi de scuipări. Este bine ca să ne amintim de acestea citind din nou şi din nou acest pasaj. Despre acest drum al suferinţelor a putut spune: “Dar Stăpânul meu, Domnul, M-a ajutat; de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine”. Deci, Dumnezeu a fost alături de El şi L-a ajutat.

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Vineri 4 Decembrie

Şi, după el, a fost Şamgar, fiul lui Anat. Şi el a bătut pe filisteni, şase sute de oameni, cu o ţepuşă pentru boi. Şi a salvat şi el pe Israel … În zilele lui Şamgar, fiul lui Anat, … căile erau neumblate şi călătorii pe drumuri mari umblau pe căi strâmbe.                               Judecători 3.31; 5.6,7

Judecătorii lui Israel (5) – Şamgar

Scriptura ne vorbeşte foarte puţin despre Şamgar. De fapt, deşi citim despre el aici, în cartea Judecători, se spune că el l‑a eliberat pe Israel, nu că l‑a judecat pe Israel. Mai târziu citim despre împrejurările triste din zilele sale: căi neumblate şi căi strâmbe.În timp ce moabiţii atacaseră din est, filistenii erau aşezaţi pentru luptă în partea din vest. Aceştia nu erau un popor canaanit, ci veniseră în ţară şi ocupaseră o parte din ea şi, timp de mai multe sute de ani, au fost vrăjmaşii şi asupritorii lui Israel. În mod simbolic, ei îi reprezintă pe cei care mărturisesc creştinismul, dar care sunt doar religioşi, bine organizaţi, însă lipsiţi de viaţa în Hristos.Şamgar înseamnă „străin“, însă nu un rătăcitor fără scop. Adevăraţii creştini sunt străini şi călători în lume, străbătând‑o, însă nefăcând parte din ea.Şamgar nu a avut arme sofisticate, ci doar o ţepuşă pentru boi. A obţinut însă o mare victorie cu ea. Eclesiastul 12.11 ne spune despre cuvintele înţelepţilor că sunt ca nişte ţepuşe, date de un singur Păstor. Astfel, această ţepuşă pentru boi ne vorbeşte despre Cuvântul lui Dumnezeu. Suntem noi bine familiarizaţi cu această Carte sfântă? Putem noi folosi cuvintele ei pentru a răsturna întăriturile vrăjmaşului?

Unii credincioşi se compară pe ei înşişi cu alţii şi se plâng că nu au niciun dar. Dumnezeu ne spune că acest lucru nu este înţelept. Mai degrabă să folosim ceea ce Dumnezeu ne‑a dat pentru eliberarea şi pentru ajutorul poporului Său. Cinci cuvinte spuse „cu mintea“ îi pot zidi pe mulţi (1 Corinteni 14.19).                                                         E. P. Vedder, Jr.

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

4 DECEMBRIE

Doamne, vin la Tine, înconjoară-mă cu Tine însuţi ca şi cu un zid de foc şi fii Tu slava înlăuntru. Aceasta sună complet egoist, dar nu ştiu cum să mă exprim altfel. O, Doamne, Tu ştii.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

4 DECEMBRIE

«Caci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer.»                                

            1 TESALONICENI 4,16

Înaintea răpirii se vor întâmpla lucruri care acum ne sunt ascunse, atât în lumea pământească, materială, cât şi în cea spirituală. De exemplu, înaintea răpirii trebuie să se împlinească numărul neamurilor. După ce şi ultimul om va fi adăugat la Biserica lui Isus, va veni răpirea. Nu toţi oamenii vor fi mântuiţi, ci doar un anumit număr din fiecare naţiune: «până va intra numărul deplin al Neamurilor» (Rom. 11,25). În cer este înregistrată cu exactitate fiecare persoană care se adaugă Bisericii, chiar cel care se va întoarce ultimul la Isus Cristos! Acest eveniment s-ar putea întâmpla chiar astăzi. Răpirea este o taină spirituală şi din punct de vedere istoric. În Vechiul Testament citim despre două modele profetice ale răpirii, despre doi oameni care nu au gustat moartea, ci au fost răpiţi direct la cer: Enoh şi Ilie. Nici unul din cei doi nu a murit. Din acest punct de vedere ei sunt o imagine a Bisericii lui Isus. Noi, ca mădulare în Trupul Său, nădăjduim că nu vom ajunge să murim, adică nu vom fi «dezbrăcaţi», ci doar «vom schimba hainele». Apostolul Pavel spune: «nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi» (1 Cor. 15,51).

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

4 DECEMBRIE

Dragostea nu se mânie, nu răsplăteşte rău cu rău.

                                                                      1 Cor. 13:5.

Odinioară un fost preot catolic a devenit un credincios sincer care căuta să difuzeze Sfânta Scriptură. Cu această misiune a venit şi la casa unui om bine înstărit. Dar a fost alungat într-un mod foarte neprietenos. Dar în curând a venit iarăşi cu acelaşi lucru, dar tot fără succes. Neobosit în toate ocaziile care se iveau a încercat să-i dea o Biblie. La a patrusprezecea oară acest bogat l-a lovit aşa de tare în cap că a trebuit să stea la pat mai multe zile. Scurt timp după această întâmplare fratele nostru credincios aude că soţia bogatului e grav bolnavă. Când întâlneşte pe bogat pe stradă caută plin de milă să-i împărtăşească durerea sa, spunându-i că e alături de el în aceste clipe grele şi caută din nou să-i dea o Biblie. Pentru a scăpa de el, bogatul o ia dar foarte înfuriat şi plin de mânie. După câteva zile acest bogat a vizitat pe solul lui Dumnezeu şi sub un şuvoi de lacrimi l-a rugat ca să-lierte spunându-i aceste cuvinte: „Un lucru mai trebuie să-mi spui domnule, dacă mai cauţi să difuzezi această Carte la nemernici ca mine care de patrusprezece ori te-am alungat şi ai mai venit şi acincisprezecea oară?” De-ar avea cei care au găsit pacea şi mântuirea în Hristos mai multă dragoste pentru cei pierduţi. Astfel de dragoste nu se stinge prin alungare sau vorbe dure. Dragostea Domnului Isus nu s-a stins nici în faţa unor mari şuvoaie de apă. (Cânt. Cânt. 8.7). Nu te mişcă dragostea Domnului Isus care pentru împotrivitorii şi duşmanii lui S-a dat la moarte? El a luat asupra Sa toate păcatele lor pentru a-i scăpa de judecata lui Dumnezeu. Le vesteşti tu această dragoste, sau gândeşti că sunt prea păcătoşi, prea împotrivitori? Nu sta de vorbă cu raţiunea firii talepământeşti ci adu-ţi aminte că El personal ţi-a poruncit: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. “Vestiţi Evanghelia şi acolo unde logica voastră vă spune că nu are rost.

MANA DE DIMINEAŢĂ

DECEMBRIE  4

“Este aici un băieţel care are cinci pâini… şi doi peşti, dar ce sunt acestea la atâţia?”   IOAN 6:9

O mulţime înfometată,  doisprezece  ucenici,  un  băieţel  şi DOMNUL ISUS. Iată un tablou care înfăţişează aceiaşi situaţie din zilele noastre. Trăim într-o lume care este în mare nevoie de hrană spirituală care să le satisfacă foamea lăuntrică a vieţii lor şi care n-au putut-o satisface cu nimic din ce poate să ofere lumea. Însuşi Domnului Isus “I s-a făcut milă de ei” şi El este şi astăzi la fel deplin de milă ca şi atunci. Doi dintre ucenici sunt menţionaţi: Filip în faţa unei situaţii extreme, propune o soluţie omenească care însă era insuficientă şi nu putea fi de ajutor. Andrei face mai bine. Şi mijloacele de care vorbeşte el Domnului sunt insuficiente, dar cel puţin, el le prezintă Domnului Isus ce era acolo: “Este aici un băieţel care are cinci pâini şi doi peşti”. Dar, cu binecuvântarea Domnului, era mai mult decât suficient. El a oferit Domnului Isus tot ce avea în traistă, n-a reţinut nimic pentru el. Să fim şi noi la fel de simpli ca acest băieţel, să ne punem la dispoziţia Domnului cu tot ce avem. El va şti să facă minunea, ca noi să ştim că Lui nimic nu-I este imposibil. Să nu oprim nimic din pâinile şi peştii pe care-i avem. Cu acestea vrea El să facă minunea. Să-I aducem Lui capacităţile noastre, meseria noastră, banii noştri. El caută supunerea şi cooperarea noastră deplină. Domnul spune: “Daţi-le voi să mănânce”. El vrea să spună că hrănirea unei lumi înfometate după neprihănire, după mântuire, după o viaţă total deosebită de cea pe care o trăieşte se poate face numai prin credincioşii Lui. Această poruncă este deci pentru noi astăzi. Dar uneori noi îi prezentăm lui Dumnezeu tot felul de scuze ca să ne eschivăm de la datoria “de a le da noi să mănânce”. Simţim că nu avem nimic care ar putea fi folosit de Dumnezeu, ori suntem foarte ocupaţi şi avem prea multe responsabilităţi acasă şi la lucru, nu avem o chemare în privinţa aceasta etc, etc. Poate simţim că avem puţin să-I oferim, dar puţinul nostru este mult când Dumnezeu este în el. Nu este vorba de ce avem ci de ce facem cu ce avem. Cât de adesea noi limităm pe Dumnezeu în ceea ce vrea El să facă şi cu viaţa noastră. Când îi dăm Lui totul, El îl ia şi-l înmulţeşte prin puterea Sa. Atunci, ceea ce facem noi nu mai este în puterea noastră ci în puterea Lui. Să nu subestimăm ce poate Dumnezeu să facă într-o viaţă care a fost predată în mâinile Lui ca s-o folosească. Daca suntem complicaţi, dacă ne lăsăm opriţi de puţinul pe care-l avem sau de ce ne lipseşte, Dumnezeu nu-Şi va putea manifesta puterea.De aceea, ca să putem vedea minunea, trebuie să fim izbăviţi de ideile noastre false şi de orice lipsă de supleţe care ar împiedica mâinile Lui să ne dirijeze cum vrea El. Atâta timp cât ne închidem în raţionamentele noastre, El nu poate să lucreze, să conducă şi să ne elibereze de noi înşine şi de necredinţa noastră. “Un băieţel…”, o viaţă disponibilă, în aparenţă, cu puţine capabilităţi de a sluji. Dar pentru că este pusă în întregime la dispoziţia Domnului Isus, mii de oameni au fost hrăniţi. Trebuie să avem o inimă atât de largă ca să îmbrăţişăm pe toţi oamenii şi să ne gândim la sufletele lor cu aceleaşi simţăminte pe care le are pentru ei Domnul Hristos.

IZVOARE IN DEŞERT

4 Decembrie

S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte.

(Matei 14:23)

Una din binecuvântările zilei de şabat în vechime era liniştea, odihna şi pacea sfântă care veneau când aveau un moment de solitudine liniştită departe de lume. Există o putere specială care ia naştere în solitudine. Ciorile călătoresc în cârduri, şi lupii în haite, dar leul şi vulturul sunt de obicei singuri. Puterea se găseşte nu în ocupaţii şi gălăgie, ci în linişte. Pentru ca un lac să reflecte cerul pe suprafaţa lui, trebuie să fie liniştit. Domnul nostru a iubit oamenii care se strângeau la El, dar sunt multe relatări în Scriptură când El a plecat de lângă ei pentru o scurtă perioadă de timp. Ocazional, El Se retrăgea din mulţime şi deseori Îşi petrecea serile singur pe munţi. Cea mai mare parte a lucrării Lui a fost făcută în satele şi oraşele de pe ţărmul mării, dar El iubea mai mult munţii şi la căderea nopţii în mod frecvent Se izola pe înălţimile lor pline de pace. Singurul lucru de care avem nevoie astăzi mai mult decât orice altceva este să petrecem timp singuri cu Domnul nostru, stând la picioarele Lui în sfânta intimitate a prezenţei Lui binecuvântate. O, câtă nevoie avem să recuperăm arta pierdută a meditaţiei! O, câtă nevoie avem de „locul secret“ (Psalmul 91:1) ca parte a stilului nostru de viaţă! O, câtă nevoie avem de puterea care vine din aşteptarea lui Dumnezeu!  (selectat)

Este bine să trăieşti în valea plăcută,

Unde lucrarea lumii este făcută,

Unde secerătorii cântă pe ogoarele cu grâu,

Şi lucrează până la apusul soarelui.

Dar dincolo de pajişti văd munţii

Unde zgomotele traficului încetează,

Şi merg după un Glas care mă cheamă

De pe vârful muntelui plin de pace.

Da, este plăcut să trăieşti în valea cea frumoasă,

Şi să lucrezi până la apusul soarelui;

Dar duhul meu tânjeşte după aerul piscului

Când ziua şi lucrul ei s-au sfârşit.

Căci o Prezenţă suflă peste munţii tăcuţi,

Şi dulceaţa ei trăieşte încă;

Aceeaşi linişte adâncă umple tot muntele,

Când este suflată peste măslini.

Orice viaţă care doreşte să fie puternică trebuie să aibă Locul ei Preasfânt (Exod 26:33) în care intră numai Dumnezeu.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-DECEMBRIE 2015

 AŞA LUCREAZĂ DUMNEZEU (2)

„Un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului… ca să ceară” (Faptele Apostolilor 3:2)

Biblia spune: „când a văzut pe Petru şi pe Ioan … le-a cerut milostenie … Atunci Petru i-a zis: „Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” L-a apucat de mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată … dintr-o săritură a fost în picioare, şi a început să umble” (v. 3-8). Această povestire te duce cu gândul la trei întrebări: 1) Care este slăbiciunea ta? E important să ştii, fiindcă un handicap dintr-un anumit domeniu te poate paraliza în altele. În afara lipsei puterii din glezne, acest om era „normal”, însă această neputinţă l-a împiedicat să ducă o viaţă fericită. Toţi avem lupte în vieţile noastre. „Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească” (1 Corinteni 10:13). 2) Cum te raportezi la slăbiciunea ta? Acest om se afla la poarta Templului pentru a cerşi. Tu de ce te găseşti acolo? Trebuie să ştii lucrul acesta, întrucât poţi să te ridici şi să mergi mai departe. Refuză să rămâi blocat acolo; ridică-te şi spune: „poate asta sunt acum, dar prin harul lui Dumnezeu nu voi rămâne aşa!” 3) Care sunt aşteptările tale? Un suport care să te ajute să trăieşti mai departe cu problema ta? Un mijloc de a evita să faci ceea ce e necesar pentru a te întrema? Acest om căuta milostenie, nu vindecare. Dar milostenia nu te va repune pe picioare, în plus, când concentrarea ta se limitează la ceea ce pot face alţii pentru tine, poţi pierde ceea ce poate Dumnezeu să facă pentru tine. Prin puterea lui Dumnezeu, acest om s-a ridicat şi a umblat – la fel poţi face şi tu.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

4 Decembrie

Neemia 4.15-23; 5.1-5

La dificultăţile şi la oboseala construcţiei se adaugă, la sf. cap. 4, cele ale luptei. Şi, în adevăr, credinciosul nu este numai un lucrător, ci şi un luptător. Asemenea găr­zii lui Neemia, acesta îşi ţine într-o mână instrumentul de lucru, iar în cealaltă, arma (care este Cuvântul Iui Dumnezeu: Efeseni 6.17). N-are voie să renunţe la nici una.După frumoasa manifestare de zel pe care am văzut-o, capitolul 5 ne pune înainte o surpriză neplăcută. Aceşti „scăpaţi”, care, înainte să vină Neemia, trăiau într-o mare sărăcie (1.3), se găsesc acum într-o stare şi mai rea. Au fost nevoiţi să-şi pună garanţie posesiunile şi, în unele cazuri, să-şi dea în robie copiii, ca să-şi poată plăti taxele şi să nu moară de foame. Şi ce era mai rău, cei care îi aduseseră în această stare nu erau vrăjmaşii. Erau propriii lor fraţi care, făcând aşa, călcaseră legea (Exod 22.25; Levitic 25.39-43; Deuteronom 15.11; 23.19-20).Unde ne aflăm noi pe planul dragostei frăţeştii? Fără ea, cel mai bun serviciu creştin este fără valoare (1 Cor. 13.1-3). Să punem în practică ceea ce ne spune apostolul Iacov (2.15-16). Da, să ne cercetăm cu atenţie inimile în această problemă. Şi, la fel, şi purtarea noastră!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

4 decembrie

Text: Psalmul 19:7-14

FISURI ASCUNSE

Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc.  

Psalmul 19:12

Recent, am citit o relatare despre una dintre primele expediţii spre Polul Nord. Apropiindu-se de cel mai nordic punct al globului, exploratorii au traversat ţinuturi îngheţate peste care oamenii şi echipele pe sănii trase de câini nu au mai călcat niciodată. Printre pericolele serioase care le împiedica înaintarea era şi pericolul de a cădea printre crăpăturile ascunse din gheaţă. Acoperite uneori de un strat de zăpadă, aceste crăpături ascunse erau ca nişte morminte flămânde ce aşteptau să înghită pe aventurierii nebănuitori. În inimile noastre sunt fisuri ascunse – „greşeli făcute din neştiinţă,” despre care psalmistul ştia că pot fi un pericol spiritual şi un sfârşit al binecuvântării pentru poporul lui Dumnezeu. Evlaviosul predicator scoţian Andrew Bonar şi-a scris un jurnal despre problemele pe care le avea cu aceste pete periculoase din viaţa lui. El a scris: „Chiar astăzi sunt 20 de ani de când am predicat pentru prima dată ca un lucrător ordinat. Numai faptul că Dumnezeu mi-a păstrat viaţa şi m-a folosit este uimitor. N-am de ce să mă mir că El îi foloseşte pe alţii într-o măsură şi mai mare. Si totuşi, ceea ce mă roade este invidia; şi astăzi am căutat harul de a mă bucura de faptul că şi alţii sunt utili, chiar dacă eu sunt aruncat în umbră. Doamne, îndepărtează această invidie de la minei”

Cine ar fi putut să creadă că un predicator atât de evlavios cum era Bonar ar putea să aibă această meteahnă ascunsă a invidiei? Şi totuşi niciunul dintre noi nu suntem scutiţi de păcate pe care le săvârşim în inimă. Acesta este motivul pentru care trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne arate care ne sunt fisurile ascunse.                                                                   P.R.V.

Cercetează-mi inima şi mi-o cunoaşte bine,

Mă-ncearcă şi pătrunde-mi gândul, sufletul din mine.

Vezi dacă în mine o cale rea mi s-a format

Şi fă-mă iarăşi slobod, mă curăţeşte de păcat.                                    Orr

Negarea păcatului este cloroformul diavolului.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Vineri, 4 Decembrie 2015

… de unde vii şi unde te duci …? Geneza 16.8

În lacul îngheţat

Locuiam la marginea unui lac mare. Într-o seară rece de iarnă a trebuit să merg încă o dată de urgenţă la celălalt mal. Am urcat în barca mea mică cu pânze. Pentru că era furtună, am ajuns cu barca în doar câteva clipe în mijlocul lacului. Ca în zbor treceam peste apă. Deodată un pocnet puternic în pânză! Un vânt puternic apăsă pânza în câteva secunde pe suprafaţa apei, barca se înclină într-o parte şi eu am căzut în apa rece ca gheaţa. Eram un înotător foarte bun, de aceea mi-am adunat toată puterea şi am înotat cât mai repede spre mal. Speram să ajung la debarcaderul din faţa casei mele înainte ca apa rece să-mi paralizeze mădularele. Deja când am căzut în apă, am observat că se forma gheaţă. Tot mereu mă izbeam de bucăţi de gheaţă când înotam.Dar mi-am dat seama că îmi pierdusem orientarea. Unde se afla casa mea? Unde era salvarea? O groază rece mă scutură, o groază paralizantă îmi luă curajul. Să fie acesta sfârşitul meu? De-abia mai puteam respira. Desigur, mergeam într-o direcţie greşită – sau chiar în cerc!

Sursa: Meditații din 14 Calendare biblice, primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s