Substituirea

TA-View-of-Mount-Calvary-with-the-Crucifixion,-1652OTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

El S-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim dreptatea Lui Dumnezeu în El.

2 Corinteni 5:21

Părerea modernă asupra morţii Lui Isus este că El a murit pentru păcatele noastre din milă faţă de noi. Dar concepţia Noului Testa­ment este că El a purtat păcatul nu fiindu-i milă de noi, ci identificându-Se cu noi. Păcatele noastre sunt îndepărtate datorită morţii Lui Isus şi explicaţia morţii Lui este ascultarea de Tatăl Său, nu mila faţă de noi.

Suntem primiţi înaintea Lui Dumnezeu nu pentru că am ascultat sau pentru că am promis să renunţăm la unele lucruri, ci datorită morţii Lui Hristos, şi numai ei. Noi spunem că Isus Hristos a venit să reveleze faptul că Dumnezeu este Tatăl, să arate iubirea şi bunătatea Lui Dumnezeu. Noul Testament spune că El a venit ca să poarte păcatul lumii. Revelarea Tatălui este pentru cei care L-au cunoscut pe Isus ca Mântuitor. Isus Hristos n-a vorbit niciodată lumii despre Sine ca fiind Cel care L-a revelat pe Tatăl, ci ca fiind o piatră de poticnire (vezi loan 15:22-24). Cuvintele din Ioan 14:9 au fost spuse ucenicilor Săi. Nu se spune nicăieri în Noul Testament că Hristos a murit pentru mine şi de aceea eu am scăpat de pedeapsa păcatului. Ceea ce ne învaţă insă Noul Testament este că „El a murit pentru toţi” şi că, prin identificare cu moartea Sa, eu pot fi eliberat de păcat şi primesc însăşi dreptatea Sa. Substituirea despre care vorbeşte Noul Testa­ment are două aspecte: ..Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea Lui Dumnezeu în El”. Nu poate fi vorba de Hristos pentru mine, până când nu sunt hotărât să-L las pe Hristos să ia chip în mine.

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

29 OCTOMBRIE

Dimineața

lată dar cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri”

Matei 6:9

Aceasta rugăciune începe aşa cum trebuie să înceapă orice rugăciune adevărată, în spiritul adopţiei: „Tatăl nostru”. Nu există rugăciune primită care să nu înceapă cu gândul: „mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15:18). Acest spirit copilăresc ajunge până la măreţia Tatălui „în ceruri”, şi conduce la devotată adoraţie: „sfinţească-Se Numele Tău” (Matei 6:9). Şoapta copilului – „Ava, Tată”, se amestecă cu strigătele heruvimilor: „Sfânt, sfânt, sfânt”. Este un singur pas de la închinarea adevărată la un spirit misionar fierbinte, izvorât din dragoste filială şi adoraţie respectuoasă. „ Vie împărăţia Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (vers. 10). Urmează apoi expresia inimii, dependenţa de Dumnezeu: „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” (vers. 11). Fiind iluminat de Duhul, cel care se roagă descoperă că nu este numai dependent, ci şi păcătos, şi de aceea cere îndurare: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (vers. 12). Omul iertat cu adevărat se păzeşte să nu greşească din nou; îndreptăţirea conduce la dorinţa de sfinţire. „Şi ne iartă nouă greşelile noastre” (vers. 12) este îndreptăţirea. „Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău” (vers. 13) este sfinţirea în forma ei negativă şi pozitivă. Fiind iertat, având îndreptăţirea Lui Christos şi cunoscând primirea Lui Dumnezeu, cel care se roagă mijloceşte cu umilinţă pentru perseverenţă. „Şi nu ne duce în ispită” (vers. 13). Ca rezultat al acestor cereri, urmează o expresie de laudă triumfătoare: „căci a Ta este împărăţia, şi puterea, şi slava în veci. Amin” (vers. 13). Ne bucurăm că Regele nostru domneşte în providenţă şi va domni în har de la o margine a pământului la alta, şi că domnia Sa nu va avea sfârşit. De aceea, acest scurt model de rugăciune conduce sufletul de la simţământul adopţiei la părtăşia cu Domnul nostru care domnește. Doamne, învață-ne să ne rugăm.

29 OCTOMBRIE

Seara

Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L, cunoască.

Luca 24:16

Ucenicii ar fi trebuit să-L cunoască pe Isus. Îi auziseră vocea atât de des, şi Îi priviseră faţa de atâtea ori, încât este de mirare că nu L-au recunoscut. Nu este acesta şi cazul tău, cumva? Nu L-ai văzut pe Isus în ultima vreme. Ai fost la Cina Lui, dar nu L-ai întâlnit. Poate că te afli în mijlocul întunericului în seara aceasta, şi chiar dacă el îţi spune: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Matei 14:27), tu nu Îl poţi vedea. Ochii noştri sunt „împiedicaţi”, îi cunoaştem vocea; I-am privit faţa; ne-am sprijinit fruntea de pieptul Său. Totuşi, deşi Christos este foarte aproape de noi, spunem: „dacă aş şti măcar unde să-L găsesc!” Ar trebui să-L cunoaştem pe Isus, fiindcă Scriptura reflectă imaginea Lui, Totuşi, cât de posibil este să deschidem această Carte preţioasă şi să nu-L vedem pe Prea Iubitul! Dragul meu copil al Lui Dumnezeu, este aceasta situaţia ta? Isus „îşi paște turma între crini(Cânt. 2:16), între crinii Cuvântului, şi tu păşeşti printre aceşti crini, dar nu Îl vezi. El este obişnuit să păşească pe paginile Scripturii, si să comunice cu poporul Său, aşa cum vorbea Tatăl Său cu Adam în răcoarea zilei. Totuşi, tu te afli în grădina Scripturii, şi nu Îl poţi vedea, deşi El este întotdeauna acolo. De ce nu Îl vedem? In cazul nostru, ca şi în cazul ucenicilor, lipsa vederii trebuie asociată cu necredinţa. Ei nu se aşteptau să-L vadă pe Isus, şi de aceea nu L-au recunoscut. Într-un sens mai larg, în lucrurile spirituale, noi primim de la Domnul ceea ce aşteptăm. Numai credinţa ne poate face în stare să-L vedem pe Isus. Înalţă această rugăciune: „Doamne, deschide-mi ochii, ca să-L pot vedea pe Mântuitorul lângă mine”. Este o binecuvântare să vrei să-L vezi, dar este o binecuvântare şi mai mare să-L priveşti! El este bun cu cei care Îl caută. Totuşi, pentru cei care îl găsesc, El este mai preţios decât orice!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

29 OCTOMBRIE

MENŢINE DEOSEBIREA

Voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine.

Exod 8.23

Faraon are un popor şi Domnul de asemenea are un popor. Aceste două popoare pot să trăiască alături unul de altul şi să treacă prin aceleaşi împrejurări, dar între ele există o diferenţă pe care Domnul o va da la iveală. Chiar dacă trec prin aceleaşi împrejurări, se va vedea o deosebire clară între poporul ales al lui Dumnezeu şi copiii lumii acesteia.Îndeosebi în timpul judecăţilor Lui Dumnezeu, El devine un loc de scăpare sfânt pentru sfinţii Săi. Această deosebire începe să se vadă la credincioşi din momentul întoarcerii lor, atunci când păcatele lor sunt iertate, în timp ce cei necredincioşi rămân sub judecată. Din momentul întoarcerii la Dumnezeu, ei ajung un neam aparte, care trăieşte sub o călăuzire nouă şi se bucură de alte avantaje. Casele lor sunt apărate de puhoiul de rele care năpădesc asupra egiptenilor şi-i chinuiesc. Ei sunt păziţi de întinăciunile cărnii, ca şi de stricăciunea care vine din prefăcătorie şi din avere, sunt păziţi de grijile care rod sufletul, şi de ura care face prăpăd în atâtea familii.Rămâi în siguranţă, fii credincios în încercare, căci chiar atunci când ai avea o mulţime de întristări, tu eşti scutit de rele şi mai mari care bântuie casele şi inimile slujitorilor stăpânului acestui veac. Domnul face deosebire între tine şi ei. Veghează şi păstrează această deosebire în duhul tău, în năzuinţele tale, în caracterul tău şi în legăturile tale cu cei din jurul tău.

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

29 OCTOMBRIE

Isus zicea: Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac! Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți.

Luca 23,24.

Centrul tuturor căilor și hotărârilor lui Dumnezeu este Domnul ISUS, Fiul dragostei Lui. Pe Golgota vedem că omul nu numai că și-a arătat mânia ca dușmanul lui Dumnezeu, dar a pus pe Domnul slavei Cel curat și fără vină, ca centru între cei doi tâlhari. Ajunși pe Golgota, L-au răstignit pe „El și doi tâlhari, unul la dreapta și celălalt la stânga Lui” -exprimând prin aceasta că El a fost socotit cel mai mare tâlhar. Contrar cu această acțiune, harul se arată în chip desăvârșit prin cuvintele Domnului: „Tată iartă-i căci nu știu ce fac.” Aceste cuvinte ne mai arată legătura măreață care există între Fiu și Tată căruia Îi era pe deplin supus. Ostașii care-L dezbrăcaseră pe Domnul și au auzit cerința Lui către Tatăl nu s-au sinchisit să împartă hainele Lui, și pentru cămașa Lui să tragă la sorți. Iosif care este o imagine a Domnului Isus Hristos a fost dezbrăcat de haina lui pestriță înainte de a fi aruncat în groapă, dar nu avea să vadă ce au făcut frații lui cu haina. Dar Domnul Isus pe cruce a trebuit să vadă ce se face cu hainele Lui. Când a decăzut primul om, a recunoscut că e gol și Dumnezeu l-a îmbrăcat cu piei de la animale. Pe Cel curat și fără păcat L-a dezbrăcat omul și apoi L-a țintuit pe cruce. Acum putem să înțelegem pe Domnul când spunea: „Toate oasele aș putea să mi le număr, ei însă pândesc și mă privesc, își împart hainele mele între ei și trag la sorți pentru cămașa mea” și „Tu știi ce ocară, ce rușine și batjocură mi se face; toți potrivnicii mei sunt înaintea Ta.” (Ps. 22. vers. 17 și 69.19). Crucea este SIMBOLUL umilirii, a prigonirii, a suferinței pe care lumea i-a oferit-o altădată Fiului lui Dumnezeu și pe care ea continuă să o ofere și astăzi tuturor acelora care stau lângă Stăpânul lor.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

29 Octombrie

“Nu vă înşelaţi: tovărăşiile rele strică obiceiurile  bune.”

1 Cor. 15:33.

Nu demult mi-a scris cineva care a dat crezare învăţăturii străine că: toată lucrarea în legătură cu evanghelizarea este de la Satan. Aşa se pare că astfel de expresii ar trebui să fie de-ajuns ca oricine să poată recunoaşte învăţătura falsă, deoarece Isus spune: “Duceţi-vă în toată lumea, propovăduiţi Evanghelia la orice făptură şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit”. Acesta este un cuvânt important: “Învăţaţi-i să păzească”. A spune oamenilor ce să facă şi cum să fie, este uşor; dar să-i înveţi să păzească, aceasta este altceva. Cel care crede cu adevărat, ceea ce este scris în Biblie, acela va observa unde ajung aceia care nu vor să primească mântuirea. Se poate ca cineva să spună că nu există iad, pentrucă dacă ar fi, aceia ar mărturisi de orice, în afară de dragoste. Dar de ce este aşa de mult scris despre iad în Biblie? Avem noi un Dumnezeu care n-are dragoste? Cum se poate numi sau califica faptul acela că, Dumnezeu a dat pe singurul Său Fiu pentru noi toţi, ne-a împăcat şi ne-a izbăvit şi a plătit în întregime plata păcatelor noastre şi totuşi nu vrei fericirea aceasta? Îl caracterizezi pe Dumnezeu ca pe cineva care n-are dragoste? Oamenii fără Dumnezeu spun că, dacă Dumnezeu ar fi Dumnezeul dragostei atunci n-ar fi războaie şi alte lucruri asemănătoare pe acest pământ. Ei nu se gândesc la faptul acela că, ceea ce seamănă omul aceea va şi secera şi că războaiele sunt judecăţi ale lui Dumnezeu pentrucă Dumnezeu vrea să atragă oamenii la El, înainte de a fi prea târziu, înainte de ziua în care se va spune: “Timp nu va mai fi”. Apostolii învaţă că aceia care nu vor asculta de Evanghelie vor suporta chinul focului veşnic. Și atunci “timp nu va mai fi”. Nu degeaba au fost scrise aceste lucruri.

 

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Joi  29  Octombrie

[Fiul], care, fiind strălucirea gloriei Sale şi întipărirea Fiinţei Sale şi susţinând toate prin Cuvântul puterii Lui, după ce prin Sine Însuşi a făcut curăţirea de păcate, S‑a aşezat la dreapta Măririi în cele înalte.

 Evrei 1:3

Pentru a ilustra puterea Cuvântului lui Dumnezeu, A. J. Pollock a relatat istoria a doi călători. Având o sumă mare de bani la ei, obişnuiau să stea treji cu rândul în timpul nopţii, cu arma pregătită, pentru a‑şi apăra comoara. Odată au înnoptat într‑o cabană şi amândoi s‑au dus liniştiţi la culcare după ce i‑au văzut pe proprietarii cabanei că citeau Biblia şi se rugau.Puterea Cuvântului asupra vieţilor oamenilor devine mai clară atunci când ei încep să‑l citească. Atunci când împăratul Iosia a auzit Cuvântul lui Dumnezeu, s‑a smerit şi a căutat călăuzire de la Dumnezeu, după care a instituit reforme în ţara sa. David, psalmistul lui Israel, descrie Cuvântul lui Dumnezeu ca acela care „aduce sufletul la viaţă … îl face înţelept pe cel simplu … bucură inima … luminează ochii … rămâne pentru totdeauna … este cu totul adevărat şi drept“ (Psalmul 19). Doi oameni descurajaţi, a căror gândire a fost schimbată după ce L‑au auzit pe Domnul Isus prezentându‑le Scripturile, au exclamat: „Nu ne ardea oare inima în noi când ne vorbea pe drum şi când ne deschidea Scripturile?“ (Luca 24.32).

Cu câtva timp în urmă, am avut bucuria de a vedea cum o tânără fată şi‑a deschis inima pentru Hristos şi a devenit copil al lui Dumnezeu, după ce auzise Scripturile. Bucuria care i‑a umplut apoi sufletul a demonstrat puterea Cuvântului Lui Dumnezeu.

„Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunzând până la despărţirea sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei, şi în stare să judece gândurile şi intenţiile inimii“ (Evrei 4.12).„Am ascuns Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta. Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă‑mă hotărârile Tale“ (Psalmul 119.11,12).                                                   G. W. Steidl

MANA DE DIMINEAŢĂ

OCTOMBRIE  29

“Ci v-aţi apropiat… de sângele stropirii care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.”

EVREI 12:22,24

Aici, Epistola către Evrei declară că sângele Domnului Isus “vorbeşte”; valoarea dumnezeiască a acestui sânge se exprimă în termeni precişi înaintea Tatălui ceresc, înaintea Diavolului şi de asemenea în inimile celor răscumpăraţi. Am cerut noi vreodată Mântuitorului nostru ca sângele Lui să vorbească inimii noastre? Poziţia noastră înaintea Tatălui nostru ceresc depinde de sângele Fiului Său. Zi după zi sângele vorbeşte şi spune Tatălui că dreptatea a fost făcută, că păcatul a fost şters şi că nimeni nu mai poate osândi pe copilul Lui Dumnezeu. El vorbeşte şi spune că păcătosul mizerabil este acum fiul şi moştenitorul Aceluia pe care L-a ofensat înainte, atât de mult. Pentru ca acest sânge să fie vărsat, Tatăl a dat pe Fiul Său şi El ne dă toate lucrurile împreună cu El (Rom. 8:32). El nu reţine nici un bine, nici din punct de vedere omenesc nici din punct de vedere spiritual, aceora în care acest sânge a împlinit o astfel de schimbare. Da, glasul sângelui există cu adevărat înaintea Tatălui ceresc. Acest măreţ adevăr trebuie să fie pricina rugăciunilor şi laudelor noastre.Şi înaintea lui Satan sângele acesta vorbeşte în termeni precişi, juridici şi fără rezerve. Sângele îi spune nu numai că el a fost biruit, dar şi că noi suntem smulşi de sub puterea lui. Din robi şi prizonieri cum eram, suntem eliberaţi prin acest sânge scump al Domnului Isus Hristos, care a proclamat în tot iadul că nu mai este nici o osândire pentru noi, adică pentru cei ce sunt în Hristos. Satan încearcă să ne tulbure prin gânduri cu privire la greşelile şi slăbiciunile noastre. El nu are dreptul acesta câtă vreme sângele vorbeşte. Să facem să fie auzit glasul sângelui de îndată ce acuzatorul vrea să-şi facă auzit glasul învinuirilor lui. “Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor…” (Apoc. 12:11). Iată protejarea zilnică a trupului, sufletului şi duhului nostru, nouă care am intrat în locurile cereşti şi care ne întărim chemarea şi alegerea noastră datorită puterii sângelui vărsat şi al cărui glas nu va înceta niciodată să vorbească în favoarea noastră cât timp mai suntem aici pe pământ. “Sângele Domnului Isus este răspunsul lui Dumnezeu la toate acuzaţiile lui Satan împotriva celui credincios. Astfel, acuzaţiile lui cad şi aceasta este o sursă neîntreruptă de pace. Sângele legământului, este dovada că neascultarea a fost ispăşită şi că ascultarea a fost împlinită”. J.N.D

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

29 OCTOMBRIE

„Fiul lui David, ai milă de mine!” Isus S-a oprit şi a zis: „ Chemaţi-l!” Au chemat pe orb şi i-au zis: „îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă. ” Orbul şi-a aruncat haina, a sărit şi a venit la Isus.”

MARCU 10:48-50

Orbul Bartimeu a auzit că Isus din Nazaret trece pe acolo şi a început să strige din răsputeri: «Fiul lui David, ai milă de mine!» (Marcu 10,48). Acest strigăt i-a deranjat în mod evident pe «cei evlavioşi», dar Bartimeu nu a lăsat să-i scape ocazia şi a strigat şi mai tare. Ce efect a avut acest strigăt din adâncul inimii? Isus S-a oprit imediat. L-a făcut însă sănătos pe loc? I-a vindecat oare orbirea imediaf? La început nu, ci l-a încurajat cu dragoste să-I spună păsul, durerea. El l-a întrebat «Ce vrei să-ţi fac?» (Marcu 10,51), cu toate că era evident pentru oricine că Bartimeu era orb. Şi noi trebuie să-I aducem la cunoştinţă dorinţele noastre fară ocoliş. Când Bartimeu I-a spus Domnului ce doreşte, El i-a răspuns: «»Du-te, credinţa ta te-a mântuit. “îndată orbul şi-a căpătat vederea şi a mers pe drum după Isus» (Marcu 10,52).

IZVOARE IN DEŞERT

29 Octombrie

El va şedea, va topi şi va curăţa argintul.

(Maleahi 3:3)

Tatăl nostru, care caută să-i desăvârşească pe sfinţii Săi în sfinţenie, ştie ce valoare are focul cuptorului pentru rafinare. Metalurgul va avea cea mai mare grijă de metalele cele mai preţioase. El supune metalul unui foc de înaltă temperatură, pentru că numai focul cuptorului de rafinare poate topi metalul, poate curăţa zgura şi permite metalului pur rămas să ia o formă nouă şi perfectă în matriţă. Un bun meşter rafinor nu părăseşte niciodată creuzetul ci, aşa cum ne arată versetul de mai sus, „va şedea“ lângă el astfel încât focul să nu devină nici măcar cu un grad prea fierbinte şi să strice metalul. Şi îndată ce se ia şi ultima bucăţică de zgură de pe suprafaţă şi el îşi vede chipul reflectat în metalul pur, el stinge focul.

Arthur Tappan Pierson

 

El şedea lângă un foc încălzit de şapte ori,
În timp ce privea minereul preţios,
Şi El S-a aplecat mai aproape cu o privire cercetătoare
În timp ce-l încălzea din ce în ce mai mult.
El ştia că avea un minereu care putea rezista testului,
Şi dorea ca cel mai fin aur
Să-l transforme într-o coroană pe care s-o poarte Împăratul,
Împodobită cu pietre scumpe de o valoare inestimabilă.
Aşa că a pus aurul nostru în focul care arde,
Deşi noi am fi cerut o amânare,
Şi El a urmărit zgura pe care noi n-o văzusem,
Şi ea s-a topit şi a dispărut.
Şi aurul devenea din ce în ce mai strălucitor,
Dar ochii noştri erau atât de înceţoşaţi de lacrimi,
Încât am văzut numai focul – nu şi mâna Meşterului,
Şi ne-ntrebam cu teamă arzătoare.
Şi totuşi aurul nostru strălucea cu o strălucire tot mai mare,
În timp ce oglindea un Chip de sus,
Care Se apleca peste foc, deşi nevăzut de noi,
Cu o privire de nespusă iubire.
Am putea crede că inimii Lui iubitoare îi place
Să ne provoace o clipă de durere?
Nicidecum! Căci El a văzut prin crucea prezentă
Bucuria câştigului etern.

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

29 OCTOMBRIE

Doamne, la Tine vin. Dă-mi un flux minunat din viaţa Ta până când gândirea mea, imaginaţia mea şi vorbirea mea vor fi în întregime din Tine. Ce măreţ ai reînnoit duhul meu şi mi-ai redat bucuria mântuirii Tale!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

29 Octombrie

2 Cronici 28.16-27

Insensibil la harul care-i adusese înapoi pe captivii poporului său, Ahaz se cufundă tot mai adânc în rău. El caută acum ajutor de la împăratul Asiriei. Însă este scris: Blestemat să fie omul care se încrede în om şi [care] îşi face carnea braţ al său” (Ieremia 17.5). În pofida bogăţiilor pe care Ahaz i le oferă în dar lui Tilgat-Pilneser prin jefuirea templului, acest ultim împărat nu-i este de nici un folos (v. 21). Astfel, nelegiuitul Ahaz adaugă mai mult păcatelor sale. Ajutorul pe care nu-1 pri­meşte din partea oamenilor îl caută la idoli, altfel spus, la demoni (1 Corinteni 10.20)! Şi nu numai că nu primeşte ajutor, dar ceea ce întreprinde îi va aduce căderea.

În acelaşi timp, pentru a umple măsura, Ahaz închide porţile templului, cum face cineva unei case de vânzare sau abandonate. Interzice intrarea în sfântul locaş, după ce l-a umplut cu murdării şi necuraţii (29.5,16). Dar de­claraţia Scripturii este explicită: „Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, pe acela îl va distruge Dum­nezeu” (1 Corinteni 3.17). Da, paharul răutăţii acestui om s-a umplut! Ahaz moare, nefiind socotit demn nici măcar pentru un loc în mormântul predecesorilor lui.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-OCTOMBRIE 2015

 TREBUIE SĂ-ȚI PRACTICI CREDINŢA!

„N-a putut să facă nici o minune acolo … Şi se mira de necredinţa lor” (Marcu 6:5-6)

Dumnezeu ne răspunde la rugăciuni direct proporţional cu măsura noastră de credinţă. „Facă-vi-se după credinţa voastră!” (Matei 9:29). Cu toate acestea, câteodată, în ciuda îndoielilor noastre şi a gândirii omeneşti, El intervine pentru noi oricum. Credincioşii care s-au rugat pentru eliberarea lui Petru din închisoare, au fost uimiţi când acesta a apărut la uşă în timpul rugăciunii lor (Faptele Apostolilor 12). Când Domnul Isus s-a întors în oraşul Său natal şi a început să dea învăţături în sinagogă, oamenii au fost uimiţi de înţelepciunea Sa. Din cauză că îi lipsea educaţia formală şi recomandările, L-au etichetat drept un simplu „tâmplar” (Marcu 6:3). Care a fost consecinţa? „N-a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi, şi i-a vindecat”. Întrebare: Cât de des necredinţa ta îl leagă de mâini pe Dumnezeu? În realitate: a) Credinţa noastră este uneori atât de slabă, încât ne aşteptăm să nu ne răspundă deloc; b) Nu ne rugăm cu credinţă, c) Nu ne pregătim pentru ceea ce doreşte El să facă pentru noi. Nu-i poţi cere iertare lui Dumnezeu şi apoi să trăieşti cu condamnarea păcatului peste care El şi-a pus sângele. Sau să te rogi pentru situaţia financiară în care te găseşti şi apoi să te îmbolnăveşti de îngrijorare gândindu-te cum se va îngriji El de nevoile tale. Poţi alege să trăieşti ghidat de sentimentele tale sau într-un mod care reflectă totala încredere în Dumnezeu. Biblia spune: „fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Aşadar, trebuie să-ţi practici credinţa.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

29 octombrie

Text: Ioan 10:11-18    

OPŢIUNI DE A TRĂI

Nimeni nu Mi-o ia cu sila (viaţa Mea), ci Mi-o dau eu de la Mine. 

Ioan 10:18

Poţi fi stăpân pe viaţa ta atunci când vei muri? Doctorii şi preoţii care se ocupă de consilierea spirituală a celor pe moarte, au observat că oamenii adesea îşi întârzie moartea prin propria lor voinţă până când vreun eveniment important a avut loc. De exemplu, un studiu a arătat că 46 la sută din cei ce au murit, au murit în primele trei luni după data lor de naştere, şi numai 8 la sută, în primele trei luni înainte de data naşterii lor. Cercetări suplimentare indică o scădere inexplicabilă a numărului de morţi
înaintea alegerilor prezidenţiale şi, în sânul populaţiei evreieşti, înainte de Yom Kippur, ziua ispăşirii. Intr-un sens, Isus Însuşi a rezistat morţii până înaintea unui eveniment special – sărbătoarea Paştelor. Urât de duşmanii Săi, care complotau să-L ucidă, El a evitat cu grijă aceste planuri diabolice. Omeneşte vorbind, ar fi fost mai uşor pentru El să le cedeze intenţiilor mai înainte şi să scape de umilinţa morţii pe cruce. Cu toate acestea, El a aşteptat. Ascultător de Tatăl Său, El a ales să trăiască până când îi va sosi „ceasul” să moară.  Cu toate că noi nu putem fi ca Isus, adică să ştim cum şi când vrea Dumnezeu să murim, putem să ne hotărâm să împlinim scopul Lui cu noi. Suferinţele bătrâneţii ne pot crea dorinţa de-a pleca acasă, ca să fim cu Domnul, dar ca şi Cristos, putem alege să ascultăm de voia Tatălui atâta timp cât mai suntem conştienţi să ne rugăm şi să arătăm dragoste celor din jurul nostru.                                                                       M.R.D.H

Dumnezeu mi-a dat o viaţă, pe care

S-o am, ştiind că este trecătoare.

Trebuie s-o trăiesc cum se cuvine,

Căci viaţa ce o am nu-mi aparţine.                                                  Anonim

Să ai grijă cum trăieşti, şi Domnul se va îngriji de moartea ta. (Whitefield)

 

SĂMÂNŢA BUNĂ

Joi, 29 Octombrie 2015

… Dumnezeule, Tu ești stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă …Psalmul 18.2

Tăria credinței

Chicago, 5 septembrie 1861 – Horatio Spafford împreună cu soția sa, Anna, au plecat împreună pe calea vieții. Nimeni nu știa cât de stâncos le va fi drumul, în afară de Dumnezeu, în mâna Căruia cei doi și-au pus încrederea. Fiind un bun avocat, Horatio a devenit un om prosper și a reușit să facă investiții mari în Chicago. Timp de zece ani, cei doi au fost fericiți. Anna își îngrijea cu dragoste cei cinci copii: un băiat și patru fete.Cu toate acestea, bogăția și fericirea nu au putut împiedica „norii“ încercărilor, care se apropiau amenințători. În anul 1870, băiețelul lor s-a îmbolnăvit de scarlatină și a murit la vârsta de 4 ani. Cu toate acestea, cei doi, Horatio și Anna, nu și-au pierdut credința în Dumnezeu. La numai un an după această grea încercare, în ziua de 8 octombrie 1871, a izbucnit marele incendiu din Chicago. Sute de oameni au pierit în flăcări sau au fost asfixiați din cauza fumului. Foarte multe clădiri au ars până la temelie și o mare parte din orașul Chicago s-a transformat în scrum. Din nefericire, toate birourile lui Horatio, biblioteca sa valoroasă și toate economiile de o viață au fost distruse în câteva ore. Cu toate acestea, Horatio și Anna și-au găsit tăria în Dumnezeu și au mers mai departe prin viață.

Sursa: Meditații din 14 Calendare biblice, primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s