Mărturisirea aduce roade

fritz-berger-mantuirea-prin-hristos-meditatii-zilnice-4393MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

18 Octombrie

“Frumos este să lăudăm pe Domnul şi să mărim Numele Tău; să vestim dimineaţa bunătatea Ta şi noaptea credincioşia Ta”. 

Psalm 92:1-2

Psalmul 92, este un psalm de veselie: “Ei aduc roade şi la bătrâneţe, sunt plini de suc şi verzi ca să arate că Domnul este drept“. Mărturisirea aduce roade. Putem spune: “El mă conduce pe cărări drepte; El nu face nimic greşit. Putem fi mulţumitori pentru călăuzirea lui Dumnezeu şi nu trebuie să murmurăm şi să zicem: “Eu n-am meritat aşa ceva, ci în cea mai mare nevoie putem spune: “Noi n-am meritat faptul că o ducem aşa de bine; câtă bunătate am putut experimenta din partea lui Dumnezeu.” Vor veni vremuri când această laudă se va lua de la noi.

Mie mi se pare că niciun necaz nu mi-ar putea face nimic, dacă aş şti cu siguranţă că Dumnezeu este mulţumit de mine. Am cercetat în Cuvânt şi am găsit că Dumnezeu este mulţumit cu mine din pricina lui Isus. Dar dacă trebuie doar să ne închipuim acest lucru? Dar nu avem nevoie numai să ne închipuim, deoarece este scris în Cuvântul lui Dumnezeu şi cuvintele Lui sunt “duh şi viaţă”. “Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci.” (Evr. 13:8).

Ştim cum a călăuzit El oamenii din Vechiul Testament, prin ce nevoie au trecut şi cum i-a păzit până la sfârşit, până ce au ieşit triumfători în ţara promisă, altfel decât cum cred unii oameni evlavioşi că trebuie “Să spun până la capăt că sunt un sărman păcătos.”  Pavel a spus înaintea sfârşitului său: “M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa  neprihănirii.” ( 2 Tim.4:7).

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

18 OCTOMBRIE

LACRIMI, APOI SECERIŞ PLIN DE BUCURIE

Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie.

Psalmul 126:5

Anotimpul ploios este prielnic pentru semănături, pe când un pământ prea uscat nu este bun. Sămânţa semănată cu lacrimi şi cu mare grijă şi mari suferinţe, va creşte cu atât mai repede, şi sarea lacrimilor îi va da o putere care o va păzi de stricăciune. Adevărul spus cu multă seriozitate are putere de două ori mai mare. Deci în loc să oprim semănăturile din cauza necazurilor, să dublăm eforturile noastre, căci acesta este timpul potrivit.Sămânţa cerească nu poate să fie aruncată cu uşurătate şi veselie. Dacă o întristare şi o îngrijorare adâncă pentru suflete însoţesc învăţătura sfântă, acestea sunt mai de folos decât tot ce s-ar spune cu uşurătate. Am auzit vorbindu-se de oameni care plecau la război cu inima veselă, şi care au fost învinşi; la fel se întâmplă în general cu aceia care seamănă Cuvântul în felul acesta.Nu te nelinişti deci dacă semeni plângând, ci continua să răspândeşti sămânţa, căci tu ai făgăduinţa că te vei întoarce strigând de bucurie. Iar curând vei secera, văzând tu însuţi rodul ostenelii tale. Recolta va fi aşa de bogată şi bucuria ta se va revărsa aşa de mult, că te va despăgubi mai mult decât un cules a cărui lucrare nu te-a costat nimic. Dacă în ochii tăi strălucesc lacrimi argintii, gândeşte-te la secerişul auriu. Îndură cu curaj încercările şi dezamăgirile; ziua în care vei vedea snopii tăi, va fi pentru tine o zi de răsplată deplină.

MANA DE DIMINEAŢĂ

OCTOMBRIE  18

“El le-a zis: “Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.

Matei 22:21

Domnul era în lume, dar nu era din ea. El a întâlnit tot felul de oameni în tot felul de stări, dar pe ai Săi i-a ţinut curaţi, neîntinaţi, ei înşişi fiind în lume dar nefiind din ea (Ioan 17:16). Pretenţiile şi prefăcătoria fariseilor, irodianii lumeşti, saducheii filozofi, mulţimile nestatornice, atentatele adversarilor şi ignoranţa şi slăbiciunile ucenicilor, iată cu ce se confruntă Domnul Isus în fiecare zi. Toată această stare de lucruri ca şi caracterele persoanelor îl necăjeau, dar El le lua pe toate din mâna Tatălui Său, şi le trata cu o demnitate şi superioritate dumnezeiască. Moneda Cezarului circulând în ţara lui Emanuel, era rodul păcatelor poporului şi Domnul le arată că ei singuri au acceptat jugul roman în loc să-l primească pe al Lui, care era cel mai bun pentru ei, ca popor ales al lui Dumnezeu. Mântuitorul le răspunde cu acea desăvârşită înţelepciune care se arată totdeauna în tot ce făcea şi vorbea. Prin această “regulă de aur” cum a numit-o un credincios de acum 150 de ani, El a arătat felul lui desăvârşit de a trece prin toate. “Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Iată atitudinea perfectă pe care trebuie s-o aibe orice credincios în trecerea prin lumea aceasta. Daniel sfătuia pe împărat, dar nu mânca mâncarea lui, Neemia slujea la palat, dar nu a suferit moabitele şi amonitele în casa Domnului; Ezra a primit favoruri de la persani, dar a refuzat ajutorul samaritenilor. Captivii se rugau pentru pacea Babilonului, dar nu ar fi cântat acolo cântările Sionului. Fără-ndoială că atunci când Domnul Isus a spus vorba aceasta a vrut să-i mustre pe fariseii făţarnici care de fapt nu aveau nici o intenţie de a apăra dreptul Cezarului, fiindcă urau robia romană, dar nici de a da lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, şi lucrul acesta l-au dovedit cu prisosinţă, de aceea Domnul îi mustră de opt ori la rând (Matei 23:13-39), biciuind fără nici un menajament păcatul prefăcătoriei. Dar vai, câtă făţărnicie se poate găsi şi la cei credincioşi. În acelaşi timp, Domnul Isus prin cuvintele acestea de care ne ocupăm acum, ne dă şi nouă astăzi, un solemn îndemn. Credincioşii cu atât mai mult trebuie să dea Cezarului ce este al lui (bineînţeles cu păstrarea unui cuget curat), adică să-şi facă datoria cu corectitudine şi onestitate faţă de autorităţi acolo unde i-a aşezat Dumnezeu, pentru ca oamenii să nu găsească nimic de osândit în ei. Dar cu atât mai mult ca credincioşi trebuie să-I dăm lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Ce este al Lui? Noi înşine suntem ai Lui, căci ne-a cumpărat cu un preţ (1 Cor. 6:20). Se cuvine, deci, săi aducem trupurile noastre ca o jertfă vie şi sfântă şi aceasta înseamnă ascultare, adorare, slujire, pentru ca tot ce facem cu cuvântul sau cu fapta, să fie totul spre slava Aceluia care a făcut totul pentru noi.Dumnezeu să ne ajute să înţelegem cum să-i dăm Cezarului ce este al lui şi lui Dumnezeu ce este al Lui. Nu este greu să înţelegem lucrul acesta, dacă citim cu grijă Cuvântul lui Dumnezeu şi dacă suntem sinceri şi gata să-l ascultăm şi să-l trăim. Un cuget sensibil este cea mai preţioasă comoară pe care o purtăm în fiecare zi, un cuget care se pleacă fără murmur în faţa Cuvântului lui Dumnezeu. Să nu argumentăm cu acest reprezentant al lui Dumnezeu în noi. În momentul în care vom începe să ne îndreptăţim înaintea acestui glas divin, am părăsit calea ascultării şi viaţa creştină începe să se ruineze.

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Duminică 18 Octombrie

Şi, fiind în luptă grea Se ruga mai stăruitor. Şi sudoarea Lui s‑a făcut ca picături mari de sânge, căzând pe pământ.

Luca 22:44

În Evanghelia după Matei, El este în mod deosebit Victima. Peste tot, într‑un fel minunat, poţi vedea supunerea Lui totală, însoţită însă, lucru remarcabil, de adâncimile drumului Său de suferinţă. Gândindu‑Se la pahar, El spune: „Dacă este cu putinţă, fă să treacă paharul acesta de la Mine“. În Evanghelia după Luca citim despre sudoarea care I se făcuse ca nişte picături mari de sânge; acolo este privit ca Om. Vedem în aceasta cât de cumplită putea fi mânia lui Dumnezeu. El a simţit ce înseamnă să fii părăsit de Dumnezeu în aceeaşi măsură în care ştia ce înseamnă să fii sfânt. În sensul acesta, suferinţa Lui a fost perfectă, infinită, prin faptul că a contemplat‑o împreună cu Tatăl Său. Privind la ea împreună cu El, Domnul spune: „Dacă este cu putinţă, să treacă paharul acesta de la Mine“ (Matei 26.39).

Sufletul Lui trece acum prin această adâncime cutremurătoare, aşa încât sudoarea I se face ca nişte picături mari de sânge. Însă, când Se întoarce la ucenicii Săi, nu mai este nici urmă de ea. El le vorbeşte aşa de blând şi cu aşa bunătate, pătrunzându‑le gândurile, ca şi cum nu ar fi existat vreun pahar de băut. „Ce! Un ceas n‑aţi putut veghea împreună cu Mine?“ Este minunat să urmăreşti acest aspect pe care‑l poţi găsi de‑a lungul întregii vieţi a lui Hristos: sensibilitate desăvârşită cu privire la tot ce se întâmpla în jurul Lui (cu excepţia cazului extrem când a fost părăsit de Dumnezeu), însă totdeauna rămânând El Însuşi – niciodată guvernat de sensibilitate, măcar că o simţea perfect. Din momentul în care Se întoarce către ucenici, nu face altceva decât să manifeste cea mai deplină blândeţe şi bunătate. Se poate vedea aceasta peste tot; chiar înaintea lui Pilat, El nu spune nimic, este ca un miel dus la măcelar, ca o oaie mută înaintea celor care o tund. A rămas tăcut, afară de cazul când bunătatea şi blândeţea trebuiau arătate cuiva; atunci El Se comportă ca şi cum nimic rău nu s‑ar întâmpla cu El, demonstrând către toţi o bunătate şi o sensibilitate desăvârşite. Aici vedem supunerea Lui totală, faptul că‑Şi dădea perfect de bine seama cât de cumplit era lucrul prin care urma să treacă. Însă, deoarece simţea toate acestea în deplină comuniune cu Tatăl, a putut să Se întoarcă şi să Se comporte la fel de sensibil cu ucenicii Săi.                               J. N. Darby

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

18 OCTOMBRIE

Doamne, dă-mi discernământ şi inspiraţie pentru lecţiile de azi, în special pentru discuţia despre „Sufletul Creştinului” din după-amiaza asta. Binecuvântează ziua şi fă-o să strălucească de puterea Ta.

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Diminea
ţa şi Seara

18 OCTOMBRIE

Dimineaţa

Paşii Tăi varsă belşugul.

Psalmi 65:11

Multe sunt „cărările Domnului” (Psalmi 25:10) care „varsă belşugul”, dar una specială este cărarea rugăciunii. Nici un credincios care petrece mult timp în rugăciune nu va avea nevoie să strige: „Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine!” (Isaia 24:16). Sufletele flămânde trăiesc la mare distanţă de tronul milei şi devin ca nişte câmpuri arse de secetă. Rugăciunile fierbinţi Către Dumnezeu întăresc în mod sigur credinciosul – şi îl fac mai fericit. Locul care se află cel mai aproape de poarta cerului este tronul de har ceresc. Petrece mult timp singur cu Isus, şi vei avea siguranţă; petrece puţin timp cu El şi religia ta va fi superficială, contaminată de îndoieli şi temeri, lipsită de strălucirea bucuriei în Domnul. De vreme ce cărarea bogată a rugăciunii este deschisă şi celui mai slab sfânt, de vreme ce nu se cere nici o realizare, de vreme ce nu eşti invitat numai dacă eşti un sfânt avansat, ci eşti chemat gratis dacă eşti sfânt, păşeşte pe ea, dragă cititorule, şi ai grijă să frecventezi mai des locul devoţiunii private. Petrece mai mult timp pe genunchi, fiindcă Ilie a făcut aşa şi a adus ploaia pe ogoarele însetate ale Israelului. Mai există o cărare specială care aduce belşugul celor ce păşesc pe ea: este cărarea tainică a părtăşiei. O, desfătările părtăşiei cu Isus! Pământul nu are cuvinte care să descrie pacea unui suflet Culcat pe pieptul Lui Isus. Puţini creştini o înţeleg. Ei trăiesc în văi şi nu urcă decât prea rar pe culmi. Ei trăiesc în curtea exterioară. Nu intră în locul sfânt. Nu se ridică la privilegiul preoţiei. Văd jertfa de la distanţă, dar nu se aşează cu preoţii ca să mănânce din ea şi să se bucure de grăsimea jertfei oferite. Deci, cititorule, aşează-te întotdeauna la umbra lui Isus. Vino la palmier şi ia câteva ramuri. Lasă-L pe Prea Iubitul tău să fie ca un măr în mijlocul pădurii, şi vei fi săturat de măduvă şi grăsime. Isuse, vizitează-ne cu mântuirea Ta!

18 OCTOMBRIE

Seara

Ascultarea face mai mult decât jertfele.

1 Samuel 15:22

Saul primise porunca să ucidă toţi amaleciţii şi vitele lor. In loc să facă aşa, el a cruţat pe rege şi a permis israeliţiior să ia cei mai buni boi şi cele mai bune oi. Când a fost tras la răspundere, a declarat că a făcut-o ca să ofere jertfe mai bune Lui Dumnezeu. Totuşi, Samuel l-a înfruntat imediat cu următorul adevăr: jertfele nu sunt scuze pentru o faptă de răzvrătire directă. Textul pentru seara aceasta merita să fie tipărit cu litere de aur, şi agăţat în faţa ochilor acestei generaţii idolatre. Ei sunt foarte legaţi de amănuntele închinării lor, dar neglijează legea lui Dumnezeu. Amintiţi-vă întotdeauna că a păzi cu stricteţe calea poruncilor Mântuitorului este mai de preţ decât orice formă de religie exterioară. Ascultarea atentă a preceptelor Sale este mai bună decât grăsimea berberilor” (1 Samuel 15:22), sau orice alt lucru de preţ pe care îl aşezi pe altar. Dacă ai trecut cu vederea cea mai neînsemnată poruncă a Mântuitorului către ucenici, te implor să nu mai continui cu neascultarea ta. Toate pretenţiile de dragoste faţă de învăţătorul, şi toate acţiunile devotate pe care le poţi face, nu pot recompensa neascultarea. „Ascultarea” chiar în cele mai mici lucruri, „face mai mult decât jertfele” – nu contează cât de bogate sunt ele. Nu trebuie să cântăm imnuri gregoriene, să purtăm haine somptuoase, tămâie şi steaguri ca să fim pe placul Lui Dumnezeu. Primul lucru pe care îl cere Dumnezeu de la copiii Săi este ascultarea. Chiar dacă ţi-ai da trupul să fie ars, şi toate bunurile tale săracilor, dacă nu asculţi poruncile Domnului, toate aceste formalităţi nu-ţi vor aduce nici un profit. Este o mare binecuvântare să poţi asculta ca un copil, Totuşi, este o şi mai mare binecuvântare să îndeplineşti lecţia la literă după ce ai învăţat-o. Câţi oameni înfrumuseţează bisericile şi împodobesc preoţii, dar refuză să asculte Cuvântul Domnului! Nu fi unul dintre ei.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

18 OCTOMBRIE

Secretul devotamentului misionarului

Căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui.

3 Ioan 7

Domnul nostru ne-a spus cum trebuie să se manifeste dragostea faţă de El. „Mă iubeşti?” „Hrăneşte oile Mele”, identifică-te cu interesul Meu faţă de alţi oameni, nu, identifică-Mă pe Mine cu interesul tău faţă de alţi oameni. 1 Corinteni 13:4-8 prezintă caracte­risticile acestei iubiri, găsim aici modul în care se manifestă dra­gostea Lui Dumnezeu. Dovada dragostei mele pentru Isus este ceea ce se vede în practică, restul sunt doar vorbe sentimentale.Credincioşia faţă de Isus Hristos este lucrarea supranaturală a Răscumpărării, lucrare realizată în mine de Duhul Sfânt care toarnă în inima mea dragostea lui Dumnezeu; această dragoste lucrează cu eficacitate prin mine oricând vin în contact cu cineva. Eu rămân credincios Numelui Său, chiar dacă orice fapt privit prin prisma gândirii umane Îl face pe El mincinos şi declară că El nu are mai multă putere decât ceaţa dimineţii.Secretul devotamentului misionarului constă în a nu se ataşa de nimeni şi de nimic decât de Domnul Însuşi, şi nu în a se detaşa de lucruri într-un mod exterior. Domnul nostru a fost în mod uimitor implicat în lucrurile obişnuite ale vieţii; dar a fost detaşat de ele înlăuntrul Său, fiind ataşat doar de Dumnezeu. Detaşarea exterioara este adesea indiciul unei ataşări secrete şi vitale de lucrurile pe care în afară le ţinem la distanţă.Datoria unui misionar este de a-şi ţine mereu sufletul larg deschis la natura Domnului Isus Hristos. Oamenii pe care-i trimite Domnul nostru în lucrarea Sa sunt oameni obişnuiţi, dar cu un puternic devo­tament faţă de El, dezvoltat în ei prin lucrarea Duhului Sfânt.

 

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

18 OCTOMBRIE

Pe DUMNEZEU se întemeiază ajutorul şi slava mea.

Ps. 62:7

Dumnezeu doreşte să ducă inima creştină până acolo încât să nu găsească bucurie numai în lucrarea Sa, ci în El ÎNSUŞI, în Numele şi Persoana Sa. În această lucrare există o desăvârşire veşnică şi o fericire fără margini pentru sufletul născut din nou. Dacă inima găseşte în Dumnezeu adăpostul dacă se ascunde în „Turnul puternic” care reprezintă Numele Său, dacă găseşte în El pacea deplină atunci se găseşte în afara oricărei împrejmuiri create de mâna omului. Dacă inima se poate depărta de tot ce-i pământesc şi de tot ce poate de lumea mai frumos, dacă se poate depărta de tot ce-i omenesc atunci Domnul Isus este valoarea şi comoara sa. O inimă care Îl cunoaşte pe Dumnezeu din experienţă nu numai că spune în legătură cu lumea aceasta: „Totul este deşertăciune” ci poate să-şi ridice ochii spre Dumnezeu şi să strige: „Toate izvoarele mele sunt în Tine.” (Psalm 87.7). Cât de mult este slăvit Dumnezeu printr-o asemenea stare! Oare nu ne-a dat El cele mai măreţe proorocii atât pentru calea noastră, cât şi pentru necesităţile noastre aici şi pentru veşnicie? Dragostea Lui, milostenia Lui, împărtăşirea durerilor Lui, nu ne lasă niciodată. Noi totdeauna putem fi siguri de El. Este de mare preţ dacă promisiunile lui Dumnezeu şi milostenia Lui umple sufletul nostru de fericire, dar oare nu este mai de preţ că El însuşi este salvarea, cetatea, stânca şi mântuirea noastră? Noi nu putem spune numai: „Dumnezeu este adăpostul meu, ci Dumnezeu este adăpostul nostru.” Toate binecuvântările sunt strâns legate de Persoana Sa. „Dumnezeu este partea mea de moştenire şi paharul meu.. .Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei, când este El la dreapta mea nu mă clatin. (Ps. 16.5,8).Dumnezeu numără perii capului nostru şi se îngrijeşte cu o bunăvoinţă nemărginită de TOT ce ne priveşte. El ia asupra Sa toate nevoile şi toate grijile noastre. Vrem să i le încredinţăm Lui?

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

18 OCTOMBRIE

«Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat si împins de vânt încoace si încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul.»

IACOV 1:6-7

Ce înseamnă să te rogi cu credinţă? Acest lucru presupune ca în rugăciune să te sprijini cu toată puterea pe promisiunile veşnice ale lui Dumnezeu. Nu putem însă să credem orbeşte. Există oameni care susţin: «Trebuie doar să crezi şi vei avea tot ce vrei», dar greşesc amarnic crezând un asemenea lucru. Avem nevoie de o promisiune veşnică a lui Dumnezeu pentru fiecare situaţie dificilă din viaţa de credinţă. Cât de minunate sunt promisiunile Sale! De exemplu:

pentru cei singuri: «iată că Eu sunt cu voi în toate zilele» (Matei 28,20);

pentru cei slabi: «puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită» (2 Cor. 12,9);

pentru cei plini de griji: «aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi» (1 Petru 5,7);

pentru cei supăraţi: «nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră?, (Neem. 8,10);

pentru cei bolnavi: «Eu sunt Domnul, care te vindecă» (Exod 15,26).

Pentru fiecare situaţie specială, specifică, Dumnezeu ne-a dat o promisiune să ne putem baza în mod concret pe ea prin credinţă. Rugăciunea este cea mai înaltă expresie a credinţei: nu te mai laşi condus de lucrurile vizibile, ci de cele invizibile, de Dumnezeul cel veşnic.

IZVOARE IN DEŞERT

18 Octombrie

Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită…timp de patru sute de ani. Dar…pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii.

(Geneza 15:13-14)

Pot fi sigur că parte din binecuvântarea promisă a lui Dumnezeu pentru mine este întârziere şi suferinţă. Întârzierea din timpul vieţii lui Avraam care părea să pună promisiunea lui Dumnezeu foarte departe de împlinire a fost atunci urmată de întârzierea aparent fără sfârşit experimentată de urmaşii lui Avraam. Dar a fost într-adevăr doar o întârziere – promisiunea s-a împlinit, pentru că în cele din urmă ei au ieşit „de acolo cu mari bogăţii“.

Dumnezeu mă va testa cu întârzieri, şi împreună cu întârzierile va veni suferinţa. Şi totuşi prin toate acestea promisiunea lui Dumnezeu stă în picioare. Am noul Lui legământ în Hristos, şi promisiunea Lui sfântă pentru orice binecuvântare mai mică de care am nevoie. Întârzierile şi suferinţa fac parte de fapt din binecuvântările promise, deci am să-L laud pentru ele astăzi. Am să fiu tare, o să-mi îmbărbătez inima şi voi nădăjdui în Domnul! (vezi Psalmul 27:14).             Charles Gallaudet Trumbull

N-ai primit încă răspuns la rugăciunea pe care au rostit-o buzele tale
În agonia inimii în aceşti ani mulţi?
Începe credinţa să slăbească? Se duce speranţa?
Şi crezi că toate lacrimile tale cad în zadar?
Să nu spui că Tatăl nu ţi-a auzit rugăciunea;
Dorinţa ta se va împlini cândva, undeva.

N-ai primit încă răspuns? Nu, să nu spui că nu s-a aprobat;
Poate că lucrarea ta n-a fost încă împlinită în întregime.
Lucrarea a început când ai rostit pentru prima dată rugăciunea ta,
Şi Dumnezeu va termina ce a început.
Dacă vei menţine tămâia arzând acolo,
Vei vedea gloria Lui cândva, undeva.

N-ai primit încă răspuns? Credinţa nu poate rămâne fără răspuns,
Picioarele ei sunt bine înfipte în Stânca;
În mijlocul celor mai violente furtuni ea rămâne neînfricată,
Şi nu se clatină nici înaintea şocului celui mai puternic tunet.
Ea ştie că Omnipotenţa a auzit rugăciunea ei,
Şi strigă: „Se va face“ – cândva, undeva. (Ophelia G. Browning)

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

18 octombrie

Text: Psalmul 146

O VIATĂ PLINĂ DE LAUDE

Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe

Domnul meu cât voi fi.  Psalmul 146:2

Cel care a scris Psalmul 146 a avut cu siguranţă motive foarte temeinice să-L laude pe Dumnezeu! Cei mai mulţi comentatori, demni de încredere, cred că psalmistul a trecut prin dezamăgiri cutremurătoare înainte de-a fi scris acest poem. Din moment ce ne sfătuieşte să nu ne punem încrederea într-o fiinţă umană, fie el chiar un om de rang, se poate să fi fost trădat chiar de către cineva sus pus, dintre nobili. Dar când s-a întors spre
Dumnezeu, a primit ajutorul. Drept rezultat, el spune că-şi va dedica viaţa întreagă laudelor lui Dumnezeu.

Prin contrast, o persoană care are tot ceea ce este mai bun din
ceea ce poate oferi viaţa, poate fi goală pe dinăuntru. Romancierul rus Lev Tolstoi, care pe la mijlocul vieţii era sănătos, bogat, faimos, cu o căsnicie fericită, mărturiseşte că toate aceste plăceri nu-i dau, nici motive ca să-L laude pe Dumnezeu, nici o împlinire durabilă. El a scris: „O ciudată apatie psihică creştea mereu în mine…. Aceleaşi întrebări îmi reveneau mereu: De ce? şi Ce va fi după toate acestea?… Viaţa mea se apropia de un sfârşit imediat. Puteam respira, mânca, bea, dormi, totuşi toate acestea nu mă ajutau cu nimic. Dar în mine nu era o viaţă reală… Viaţa, nu avea nici un rost pentru mine”.

Oamenii care sunt sănătoşi, bogaţi şi faimoşi pot să găsească unele plăceri fără Dumnezeu, dar nu vor experimenta niciodată o satisfacţie durabilă. Cunoaşterea lui Dumnezeu prin Cristos este motivaţia cea mai convingătoare pentru a trăi o viaţă plină de laude la adresa lui Dumnezeu.        H.V.L.

 

Prin tot decorul vieţii schimbător,

Prin necaz şi bucurii, mereu

Să-L slăvesc pe Domnul sunt dator

Din toată vlaga sufletului meu.        – D.J.D

 

Lauda este ceea ce-I datorăm lui Dumnezeu, în bucurii sau în dureri, laude lui Dumnezeu Îi cânt din răsputeri. 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

18 Octombrie

2 Cronici 20.25-37

În timp ce răsuna cântarea de eliberare, vrăjmaşii se distrugeau reciproc. Pentru popor nu mai rămâne decât să constate anihilarea lor şi să strângă prăzile îmbelşugate. De câte ori n-a procedat Dumnezeu şi cu noi la fel, făcând să dispară din calea noastră dificultăţi care păreau de neînvins…!

Apoi poporul se adună din nou ca să-L laude pe Domnul în Valea Beraca, sau a binecuvântării – (citiţi Ps. 107.21,22).

Să ne gândim la triumful lui Isus pe cruce, realizat fără cea mai mică participare din partea credincioşilor. Ce le rămâne de făcut? Să se bucure de roadele acestei victorii şi, cu inimi pline de recunoştinţă, s-o celebreze în valea acestui pământ, înainte să o facă pentru eternitate în Sfânta Cetate (compară cu v. 28).

Ultimul paragraf ne întoarce un pas înspre domnia lui Iosafat, pentru a ne aminti că, după alianţa militară dezastruoasă cu Ahab, împăratul lui Iuda se implică în alta, nu mai puţin prostească, de data aceasta cu scop comercial, cu fiul acestuia, Ahazia. Dumnezeu permite eşecul acesteia şi ne învaţă prin gura lui Eliezer ce gân­deşte El despre acest fel de asociere cu un om al lumii în scopul îmbogăţirii.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-OCTOMBRIE 2015

 VORBE SAU FAPTE?

Să nu iubim cu vorba … ci cu fapta

(1 Ioan 3:18)

Trebuie să fim preocupaţi de nevoile spirituale şi materiale ale celorlalţi. E greu să înţelegi conceptul dragostei lui Dumnezeu când nu ştii dacă ai ce mânca la următoarea masă sau dacă la noapte vei avea un acoperiş deasupra capului. Băncile de alimente din lumea întreagă se confruntă cu o creştere dramatică a solicitărilor de urgenţă. Voluntara Cindy Crosby scrie: „Fiecare persoană e la fel de diferită precum modelele dintr-un caleidoscop: pensionari, bolnavi mintal, mame singure, bărbaţi tineri rataţi ca urmare a unor necazuri. Nu toţi sunt mulţumitori. Unii sunt mânioşi, alţii refuză să te privească în ochi, alţii pleacă fără să spună mai mult de două-trei cuvinte. Dacă te oferi voluntar numai ca să ai o părere bună despre tine însuţi, vei renunţa. Idealurile măreţe se spulberă ca nişte vitralii bombardate de pietre. Poveştile lor sunt cele care te ating. O mamă săracă a cărui fiu s-a dus cu bursă la Harvard … femeia care mi-a mulţumit de atâtea ori încât am pierdut şirul… mama a şase copii care s-a simţit uşurată în mod palpabil pentru că şi-a putut hrăni familia timp de o lună. Îmi aduc aminte de cuvintele Domnului Isus: „am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; … am fost străin, şi M-aţi primit” (Matei 25:35). Când mă gândesc la foame, văd chipuri. Şi lucrul acesta contează”. E mai uşor să iubeşti în teorie decât în practică, mai ales când e vorba de oameni dificili sau diferiţi. Dar dragostea autentică nu e definită de sentimente bune sau rele; Dumnezeu a stabilit deja standardul. „Cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? … să nu iubim cu vorba … ci cu fapta” (1 Ioan 3:17-18).

SĂMÂNŢA BUNĂ

Duminică, 18 Octombrie 2015

Isus le-a zis: „Împăraţii neamurilor domnesc peste ele … Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic …“

Luca 22:25,26

Adevărata înălţare

În momentele în care Hristos spunea ucenicilor că unul dintre ei Îl va vinde, preocuparea lor era să ştie cine va fi cel mai mare. Numai Cuvântul lui Dumnezeu poate să ne prezinte un tablou atât de exact al inimii omeneşti. În faţa unei asemenea realităţi vedem strălucind harul şi răbdarea Domnului cu sărmanii Săi ucenici. În loc de a-i condamna, aşa cum ne-am fi aşteptat, Mântuitorul le-a arătat că adevărata înălţare constă în smerenie pentru a sluji altora aşa cum a făcut El. Prin aceasta, Domnul Isus a arătat contrastul absolut faţă de înălţarea omului.Venit în lume pentru a mântui pe oameni, Isus S-a smerit până la moarte şi încă moarte de cruce. În loc să le reproşeze ucenicilor gândurile lor de înălţare, Domnul le-a spus: „Voi sunteţi aceia care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele“. Ce cuvinte pline de har, ce învăţătură minunată găsim aici! Cu mare uşurinţă, noi suntem gata să vedem numai laturile negative ale apropiaţilor noştri. Dacă am învăţa mai bine lecţia dată de Hristos şi am merge pe urmele Lui, am evita multe lucruri neplăcute în relaţiile noastre. În loc să ne plângem de alţii, mai bine să căutăm lucrurile frumoase la cei care ne înconjoară!

Sursa: Meditații primite prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s