“Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci” – BENEFICII

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

17 Octombrie

“Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci”. Evrei 13:8.

El nu se schimbă. Ce bucuros sunt că El este mijlocitorul meu. Dar dacă ar fi numai mijlocitor n-ar fi de-ajuns, El este şi garant şi rămâne în această calitate. “Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine, căci este bine ca inima să fie întărită prin har“, (vers 9). Aceasta nu se întâmplă prin fapte. De aceea trebuie să ne încredem în har, că niciodată nu ne va părea rău.

Când inima ne este plină de veselie, putem spune uşor şi putem chiar cânta; dar chiar dacă în inimă este altfel, când ni se pare că totul este deşertăciune, atunci este important să ne încredem în har. Îndurarea lui Dumnezeu nu scade. De multe ori punem condiţii înaintea lui Dumnezeu, alte ori greşim ţinta dinaintea ochilor noştri şi ne închipuim altceva înaintea ochilor noştri. Dar trebuie să rămânem la aceasta: Mântuitorul a murit pentru cei păcătoşi, pierduţi şi El a plătit pentru fiecare nelegiuire a noastră. Este o mântuire desăvârşită. Nu este niciun păcat pe care El nu l-ar fi luat. Dacă am fi mântuiţi numai până la un anumit punct, atunci mântuirea nu ar fi desăvârşită. Dar mântuirea este desăvârşită. Câteodată m-am gândit “Aceasta face încăperea curată şi o curăţa de murdărie. Şi chiar dacă ar striga prin geam 500 de oameni şi ar zice: acolo mai este murdărie, mai sunt păienjeni, totuşi mântuirea este desăvârşită şi valabilă pentru veci. De aceea, crede în ciuda oricărei păreri, crede şi biruinţa e a ta. Cel neprihănit va trăi prin credinţă. Numai să nu lăsaţi să vi se îndepărteze ţinta dinaintea voastră, ci rămâneţi la jertfa de la Golgota.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

17 OCTOMBRIE

«… şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.» IOAN 14,13

La cine apelăm în rugăciunile noastre? Domnul Isus a spus în mod clar că doar în Numele Lui trebuie să ne adresăm Tatălui. El a îndreptat mereu atenţia oamenilor spre Tatăl Său. Dumnezeu este ţinta noastră, iar Fiul este calea care duce într-acolo. Acesta a fost de fapt scopul suferinţelor Domnului Isus: «Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu» (1 Petru 3,18). Nu există altă cale! Numai prin Isus avem intrarea în sfinţenie, adică în prezenţa nemijlocită a lui Dumnezeu. De asemenea Domnul Isus ne învaţă să ne rugăm: «Tatăl nostru care eşti în ceruri…» (Matei 6,9). Şi apostolul Pavel a subliniat care este Calea: «mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos» (Rom. 1,8).

Recunoaştem că Isus Hristos este Domnul! Cât de mult dorim şi aşteptăm revenirea Sa? Prin Isus Hristos am primit îndurarea fară margini a lui Dumnezeu, de aceea putem să ne rugăm direct Lui. El Însuşi spune: «Şi cine Mă vede pe Mine, îl vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine» (loan 12,45).

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

17 OCTOMBRIE

TEAMĂ SFÂNTĂ

Cine se teme de poruncă este răsplătit.

Proverbe 13:13

O temere sfântă de Cuvântul Lui Dumnezeu este ca şi cum ţi-ai depune banii la bancă, cu o dobândă mare. Oamenii se socotesc mai înţelepţi decât Cuvântul Lui Dumnezeu şi-şi îngăduie să-L judece. „Eu nu am lucrat astfel din temere de Domnul.” Noi socotim însă cartea lui Dumnezeu fără greşeală şi prin ascultarea noastră dovedim că o preţuim. Acest Cuvânt nu ne produce groaza, ci ne dă o temere de fii, care îndeamnă pe copii să nu supere pe părinţi. Nu ne temem de pedepsele lui, pentru că ne temem de poruncile Lui.Temerea de Cuvântul lui Dumnezeu ne dă odihna smereniei, care este mult mai bună decât nepăsarea mândriei. Temerea aceasta ajunge să fie pentru noi o călăuză în toate mişcările noastre, un imbold ca să urcăm pe înălţimi şi o frână când coborâm. Feriţi de rău şi călăuziţi pe calea neprihănirii prin ascultarea de învăţătura Cuvântului, căpătăm un cuget liniştit, scăparea de orice teamă şi siguranţa că suntem plăcuţi lui Dumnezeu; avem, într-un cuvânt, cerul pe pământ. Cei nelegiuiţi pot să râdă de preţuirea pe care noi o dăm Cuvântului lui Dumnezeu, dar noi nu luăm seama la acest lucru. Preţul chemării noastre cereşti este pentru noi o mare mângâiere şi răsplata legată de ascultarea noastră ne face să nu ţinem seamă de dispreţul celor răi.

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

17 OCTOMBRIE

Dimineaţa

David şi-a zis în sine: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul.”

 1 Samuel 27:1

Gândul acesta al lui David era un gând mincinos. Nu avea nici un motiv să creadă că ungerea sa pentru Domnul, înfăptuită de Samuel, trebuia să rămână o faptă deşartă şi nefolositoare. Domnul nu îşi părăsise slujitorul în nici o ocazie. El se găsise adesea în primejdii, dar nu existase nici una din care să nu fie scăpat de intervenţia divină. Încercările prin care a trecut au fost variate; ele nu s-au prezentat sub o singură formă, ci au avut multe înfăţişări. Totuşi, în fiecare caz, Cel care a trimis încercarea a rânduit o cale de scăpare. David nu putea pune degetul pe un rând din jurnalul său şi să spună: „iată dovada că Domnul m-a neglijat”, fiindcă tot cursul vieţii sale dovedeşte exact contrariul. Ar fi trebuit să-şi dea seama, din lucrurile pe care Dumnezeu le făcuse pentru el, că Dumnezeu îl va apăra în continuare. Dar oare noi nu ne îndoim în acelaşi fel de ajutorul Domnului? Nu este o neîncredere fără motiv? Avem vreun drept să ne îndoim de bunătatea Tatălui? Nu a fost minunată îndurarea Lui? Ne-a înşelat El vreodată încrederea? A, nu! Dumnezeul nostru nu ne-a părăsit niciodată. Am avut parte de nopţi întunecoase, dar steaua iubirii a strălucit de fiecare dată printre neguri. Am trecut prin conflicte aspre, dar El ne-a ocrotit întotdeauna cu scutul Său. Am avut parte de multe încercări, dar niciodată în dauna noastră; ele au fost întotdeauna în avantajul nostru. Concluzia experienţelor din trecut este că Cel care a fost cu noi în şase necazuri nu ne va uita într-al şaptelea. Ceea ce am aflat despre Dumnezeul nostru credincios dovedeşte că El ne va păstra până la sfârşit Să nu ne răzvrătim, deci, împotriva evidenţei. Cum am putea să fim atât de lipsiţi de generozitate încât să ne îndoim de Dumnezeul nostru? Doamne, doboar-o pe Izabela necredinţei noastre, şi las-o s-o mănânce câinii.

17 OCTOMBRIE

Seara

El… va lua mieii în braţe.

Isaia 40:11

Bunul Păstor are o mulţime de oi în turma Sa. Unele sunt puternice în Domnul, în timp ce altele sunt slabe în credinţă. Totuşi, El le îngrijeşte pe toate la fel. Cel mai slab miel îi este la fel de drag ca cea mai puternică oaie. Mieii tind să rămână în urmă, să se rătăcească şi să se obosească. Totuşi, Păstorul îi păzeşte de aceste pericole purtându-i în braţe. El vede că sufletele născute din nou, ca şi mieii tineri, sunt gata să piară, şi le hrăneşte până când se întăresc. Vede că minţile slabe sunt gata să leşine şi să moară, şi le mângâie şi le reînnoieşte puterile. El îi adună pe toţi micuţii, fiindcă voia Tatălui este ca nici unul să nu piară. Ce ochi atent trebuie să aibă ca să-i vadă pe toţi, ce inimă bună ca să-i îngrijească pe toţi, ce braţ puternic şi întins ca să-i adune pe toţi. In timpul vieţii Sale pe pământ, El a adunat pe toţi cei slabi. Acum că locuieşte în ceruri, inima Lui iubitoare se apleacă spre cei sfioşi şi umili, spre cei slabi şi supuşi, spre cei fricoşi şi neputincioşi de jos. Cât de blând m-a luat în braţe pe mine – la El, la adevărul Lui, la sângele Lui, la dragostea Lui, la biserica Lui! Cu mare har, El m-a constrâns să vin la El. De la convertirea mea, m-a adus adesea acasă din rătăcire, şi m-a îmbrăţişat din nou în braţele Sale veşnice. Ce este cel mai bine este că El face totul singur, personal. El nu trimite un delegat în locul Lui, ci ia asupra Sa salvarea şi păzirea celui mai nevrednic slujitor. Cum aş putea să-L iubesc îndeajuns, şi să-L slujesc cu vrednicie? Aş vrea să-L proslăvesc „până la marginile pământului” (Mica 5:4). Totuşi, ce poate face neputinţa mea pentru El? Mare Păstor, adaugă o îndurare la îndurările Tale: o inimă care să te iubească mai adevărat, aşa cum ar trebui.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

17 OCTOMBRIE

Lucrări mai mari

„ Va face şi altele mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl.”

Ioan 14:12

Rugăciunea nu ne pregăteşte pentru lucrări mai mari; rugăciunea este o lucrare mai mare. Noi privim rugăciunea ca pe un exerciţiu firesc al puterilor noastre superioare, care ne pregăteşte pentru lucrarea Lui Dumnezeu. În învăţătura Lui Isus Hristos rugăciunea este lucrarea miracolului Răscumpărării în mine, lucrare ce produce acelaşi miracol al Răscumpărării şi în alţii prin puterea Lui Dumnezeu. Roadele pot rămâne doar prin rugăciune, dar reţine că e vorba de rugăciunea bazată pe suferinţa Răscumpărării, nu pe propria mea suferinţă. Numai un copil primeşte răspuns la rugăciune, un om „înţelept” nu primeşte.

Rugăciunea este o luptă; nu contează unde te afli. In orice împrejurare ai fi pus de Dumnezeu, datoria ta este să te rogi. Nu gândi niciodată: „Nu sunt de nici un folos aici”; pentru că sigur nu poţi fi de nici un folos acolo unde nu eşti. In orice situaţie te-ar fi pus Dumnezeu, roagă-te. Îndreaptă-te spre El tot timpul. „Orice veţi cere în Numele Meu voi face” (loan 14:13). Noi nu ne rugăm decât sub influenţa unor stimuli, dar aceasta este cea mai intensă formă de egoism spiritual. Trebuie să învăţăm să lucrăm aşa cum ne porunceşte Dumnezeu; El spune să ne rugăm. ..Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.”Nu este nimic palpitant în lucrarea unui muncitor, dar muncitorul este cel care pune în practică ideile geniului; la fel, sfântul care lucrează este cel care pune în practică ideile Stăpânului său. Când tu munceşti în rugăciune, din perspectiva Lui Dumnezeu întotdeauna ai rezultate. Ce uimire va fi atunci când vălul se va ridica şi vei vedea toate sufletele pe care le-ai „cules” doar pentru că te-ai deprins să-ţi primeşti ordinele de la Isus Hristos!

MANA DE DIMINEAŢĂ

OCTOMBRIE 17

“Cine îşi cunoaşte greşelile? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte deasemenea pe robul Tău de păcate de mândrie, ca să nu pună ele stăpânire pe mine! Atunci voi fi, fără prihană, nevinovat de păcate mari.”

 PSALM 19:12-13

După ce psalmistul descrie caracteristicile desăvârşite ale căilor şi rânduielilor lui Dumnezeu în versetele 7-11, găsindu-şi bucuria în Cuvântul lui Dumnezeu, deodată se face o lucrare în cugetul lui în raport cu aceste aspecte şi continuă psalmul într-un stil de cercetare şi judecare de sine. Iată în adevăr ce înseamnă să fii sincer când eşti în faţa Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă citirea lui nu provoacă în noi o cercetare lăuntrică sinceră, urmată de o rugăciune sinceră ca în cazul acesta al lui David, atunci nu suntem folosiţi de loc de citirea lui ci am împlinit doar o rutină. Din pricina aceasta nu se văd transformări radicale în viaţa multor credincioşi care nu preţuiesc şi nu respectă autoritatea Sfintelor Scripturi şi creştinismul lor este doar un creştinism de adunare. Este adevărat că noi nu putem să ne cunoaştem toate greşelile, mai ales atunci când cugetele noastre şi-au pierdut sensibilitatea întreţinută prin Cuvânt şi prin Duhul Sfânt. O, de-am realiza ce pagube enorme a adus, de-alungul istoriei Bisericii, nerespectarea autorităţii supreme a Cuvântului lui Dumnezeu care poate aduce la lumină păcatele pe care nu le cunoaştem, sau care, mai corect zis, păcatele ascunse, căci acesta este sensul în textul original. Păcate ascunse! Ascunse de cine? Poate faţă de oameni, dar în nici un caz faţă de Dumnezeu. Nu numai că nu este nici o propăşire pentru cei ce îşi ascund păcatele (Prov. 28:13), dar ele sunt ca un vierme care roade până la nimicire. Dar psalmistul însuflat mai vorbeşte şi de un alt păcat care are acelaşi efect: mândria care duce la pieire. Nici nu ne putem imagina cât de subtil se poate ascunde acest păcat grav, chiar în lucrul Lui Dumnezeu şi uneori se ascunde chiar sub o falsă mantie de smerenie. Domnul să ne păzească de păcatul mândriei! Noi înşine acceptăm ispita atunci când ştim că ce facem este rău, lăsându-ne înşelaţi de inima noastră rea. Uneori poate, îndrăznim să facem răul în mod deliberat, profitând de mila lui Dumnezeu care îl rabdă! Aceasta este o grozavă insultă faţă de harul Lui Dumnezeu în Hristos Isus, faţă de harul care ne-a mântuit de teribila vină a păcatelor noastre, faţă de harul care ne ridică deasupra puterii păcatului, făcându-ne să trăim în mod sobru, drept şi sfânt în lumea aceasta.

Şi fiindcă noi nu suntem în stare să ne păzim singuri, nici de cel mai mic păcat, să rugăm pe Dumnezeu, ca David, să ne păzească El. Să stăm într-o neîntreruptă părtăşie cu Dumnezeu, în rugăciune, să ne plecăm cu toată sinceritatea în faţa autorităţii Cuvântului Lui, şi să ne pocăim îndată ce El ne arată greşala, neîncercând niciodată, nici o îndreptăţire. Atunci vom fi fără prihană, cum spune versetul nostru, şi nevinovaţi, pentru că sângele Lui Isus Hristos… ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 2:7). “Dumnezeu dă, prin har, o viaţă care urăşte răul, iubeşte sfinţenia şi care se plasează faţă de rău, în virtutea eficacităţii vieţii lui Hristos în noi”. J.N.D.

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

17 OCTOMBRIE

Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe DUMNEZEU în trupul şi duhul vostru.

1. Corinteni 6:20.

Odinioară eram sclavi, după această sclavie ar fi urmat moartea veşnică. (Rom. 6.16-17). Potrivit cu voia lui Dumnezeu însă noi am fost scăpaţi din această sclavie. Noi înşine nu puteam să ne salvăm. „Ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” Era vai de noi dacă nu ne-ar fi dat Dumnezeu un mijloc. Dar nu numai din cauza noastră a lucrat Dumnezeu în milă şi har ci El însuşi a vrut să ne aibă pentru slavă în mărirea Sa. Preţul de răscumpărare pentru mântuirea noastră era mult prea mare în comparaţie cu valoarea noastră Oh, câtă mulţumire avem să aducem Domnului Isus Hristos, toată lauda şi adorarea deoarece El însuşi S-a dat ca preţ de răscumpărare. Cu însuşi sângele Lui ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu. Acum SUNTEM copii ai Lui Dumnezeu, făcuţi desăvârşiţi pentru sfânta Sa prezenţă. Oare să nu fim mulţumitori? Ajunge oare dacă îi aducem numai mulţumiri prin vorbe? Nu are oare Dumnezeu însuşi dreptul asupra vieţii noastre? În Romani 12.1 suntem îndemnaţi să dăm trupurile noastre „ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” iar în textul de la început vedem că în acelaşi capitol ni se aminteşte: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt. *…că voi nu mai sunteţi ai voştri?” De aceea nu mai avem nici un drept ca să trăim pentru noi înşine (2 Cor. 5.15) ci mai mult să ne predăm lui Dumnezeu ca El să se poată folosi de noi pentru slava Sa.

Lumea, deşi e puţin îndulcită prin cultură şi moravuri şi spoită pe deasupra cu mărturisirea creştină, are în suflet tot aceeaşi ură adâncă împotriva Persoanei şi stăpânirii Domnului Isus Hristos ca şi atunci când a fost răstignit. Lumea a atârnat de religia ei Numele cel Sfânt, dar sub haina ei religioasă are o inimă plină de ură faţă de Dumnezeu şi faţă de Fiul Său Prea Iubit.

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

17 OCTOMBRIE

Doamne, lasă-mă să Te văd deplin şi nestingherit astăzi. Păstrează un interval luminos între Tine şi mine ca să văd calea pe care trebuie să merg.

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Sâmbătă  17 Octombrie

Da, te‑am iubit cu o iubire eternă; de aceea te‑am atras cu îndurare. 

Ieremia 31.3

Să facem o călătorie imaginară înapoi în timp, către acel moment în care nu exista încă nimic creat, când timpul nu începuse şi când Dumnezeu era încă în singurătatea Sa sublimă! Să ne gândim că încă de pe atunci El Se gândea la noi şi că gândurile Lui cu privire la noi, cei credincioşi, erau gânduri de dragoste! Versetul de mai sus a fost adresat lui Israel, însă îl putem aplica la noi.Să ne gândim la suveranitatea dragostei lui Dumnezeu! El nu ne‑a atras la Sine datorită vreunui lucru din noi, nici datorită dragostei noastre faţă de El, nici a vreunei bunătăţi existente în noi. Harul este motivul pentru tot ceea ce El a făcut. Dragostea Lui este o dragoste eternă. În ce priveşte dragostea creaturii, ea astăzi este, iar mâine poate să dispară, însă dragostea lui Dumnezeu nu încetează niciodată.Inimile noastre, adesea pline de greşeli şi de îndoieli, îşi găsesc plăcerea să mediteze la acest lucru preţios. Există o linie neîntreruptă a dragostei, care se întinde între veşnicia trecută şi cea viitoare. Minunat este să medităm la faptul că Dumnezeu, încă de la început, plănuia fericirea şi binecuvântarea noastră viitoare. El Se gândea la lucrul cu care avea să ne atragă. El ne atrage cu puterea morală a crucii: „Şi Eu, când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la Mine“ (Ioan 12.32). El va arăta „în veacurile viitoare nemărginitele bogăţii ale harului Său, în bunătate faţă de noi, în Hristos Isus“ (Efeseni 2.7). Să spunem cu toţii: «Atrage‑mă şi voi alerga după Tine! Arată‑mi dragostea Ta şi constrânge‑mă cu ea, fiindcă Tu m‑ai iubit întâi»!

J. R. MacDuff

Voi, dac‑aţi şti cât Isus vă iubeşte

Şi aţi cunoaşte cât este de bun

Şi cât de bine la El vă primeşte,

În turma Lui toţi aţi veni chiar acum.

F. Bevan

IZVOARE IN DEŞERT

17 Octombrie

În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos,prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume.

(Galateni 6:14)

Ei erau oameni care trăiau pentru ei înşişi. Speranţele, promisiunile şi visele lor încă îi stăpâneau, dar Domnul a început să le împlinească rugăciunile. Au cerut o inimă plină de pocăinţă şi s-au predat pe ei înşişi cu bucuria de a plăti orice preţ pentru ea, şi El le-a trimis necaz. Ei au cerut puritate, şi El le-a trimis pe neaşteptate suferinţă. Ei au cerut blândeţe, şi El le-a zdrobit inimile. Ei au cerut să fie morţi faţă de lume, şi El le-a omorât toate speranţele vieţii lor. Ei au cerut să fie făcuţi asemenea Lui, aşa că El i-a pus în foc şi „va şedea, va topi şi va curăţi argintul“ (Mal. 3:3), până când ei vor putea să reflecte imaginea Lui. Ei au cerut să-i ajute să poarte crucea Lui, şi totuşi când El le-a înmânat-o, ea le-a tăiat şi le-a zdrelit mâinile.Ei n-au înţeles pe deplin ce cereau, dar El i-a luat pe cuvânt şi le-a dat tot ce au cerut. Ei nu erau siguri dacă să-L urmeze de la mare distanţă sau să se apropie de El. O teamă şi o groază a pus stăpânire pe ei, ca Iacov la Betel când a visat „o scară … al cărei vârf ajungea până la cer“ (Gen. 28:12), sau ca Elifaz „în clipa când vedeniile de noapte frământă gândul“ (Iov 4:13), sau ca ucenicii când „plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh“ (Luca 24:37) şi nu realizau că era Domnul Isus. Ucenicii erau aşa de plini de frică, încât ar fi vrut să-L roage fie să Se depărteze de ei fie să-Şi ascundă gloria.Au găsit că este mai uşor să asculţi decât să suferi, să lucrezi decât să te dai bătut, şi să porţi crucea decât să atârni pe ea. Dar acum ei nu mai puteau să dea înapoi, pentru că ajunseseră prea aproape de crucea nevăzută a vieţii spirituale, şi virtuţile ei îi străpunseseră prea adânc. Şi Domnul împlinea această promisiune a Lui pentru ei: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii“ (Ioan 12:32).Acum în sfârşit a venit şi oportunitatea lor. Mai înainte ei doar auziseră despre mister, dar acum l-au simţit. El Şi-a aţintit ochii plini de dragoste asupra lor, aşa cum Şi-i aţintise asupra Mariei şi a lui Petru, aşa încât ei n-au putut decât să-L urmeze. Şi puţin câte puţin, din când în când, cu scurte licăriri de lumină, misterul crucii Lui a strălucit peste ei. Ei L-au văzut „înălţat de pe pământ“, şi au privit gloria care radia din rănile suferinţei Lui sfinte. Pe când se uitau la El, s-au apropiat de El şi au fost schimbaţi în asemănarea Lui. Numele Său a strălucit atunci prin ei, pentru că El trăia în ei. Viaţa lor din momentul acela a fost o viaţă de inexprimabilă părtăşie numai cu El sus. Ei erau bucuroşi să trăiască fără posesiunile pe care alţii le aveau şi pe care ar fi putut şi ei să le aibă, ca să nu fie ca ceilalţi, ci să semene mai mult cu El.Aceasta este descrierea tuturor celor care de-a lungul veacurilor „urmează pe Miel oriunde merge El“ (Apoc. 14:4). Dacă ar fi ales în mod egoist pentru ei înşişi, sau dacă prietenii lor ar fi ales pentru ei, atunci ar fi făcut alte alegeri. Vieţile lor ar fi strălucit mai mult aici pe pământ, dar mai puţin glorios în împărăţia Lui. Moştenirea lor ar fi fost aceea a lui Lot, nu a lui Avraam. Şi dacă s-ar fi oprit pe drum sau dacă Dumnezeu Şi-ar fi luat mâna de pe ei, lăsându-i să se rătăcească, ce ar fi pierdut ei? Ce drepturi ar fi pierdut ei la învierea lor?Şi totuşi Dumnezeu i-a întărit şi i-a protejat, chiar şi de ei înşişi. Deseori, în îndurarea Lui i-a susţinut când erau în pericol să alunece şi să cadă. Şi chiar în viaţa aceasta, ei ştiau că tot ce făcea El era bine făcut. Ştiau că era bine să suferi în viaţa aceasta ca să împărăţeşti în cea viitoare; să rabzi crucea aici jos, ca să porţi cununa acolo sus; şi să ştii că nu voia lor, ci voia Lui s-a făcut în ei şi prin ei.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

17 octombrie

Text: Ioan 1:1-13

IA MEDICAMENTUL

Dar tuturor celor ce L-au primit… le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.

Ioan 1:12

Mulţi oameni nu sunt lămuriţi cum pot ei să fie siguri că Dumnezeu i-a iertat şi că îi va primi în cer. Nu ştiu ce înseamnă să-L primeşti, să crezi în, sau să-L accepţi pe Cristos.

Pentru a ajuta audienţa să înţeleagă acest adevăr, doctorul –
predicator Walter L. Wilson obişnuia să spună o ilustraţie, pe care o are în cartea sa „The Romance of a Doctor’s visits” (Romanţa vizitelor unui doctor). Odată, în timp ce predica, Wilson a luat un vas în mână, l-a ridicat în sus, şi a spus: „Să ne imaginăm că acesta este o sticluţă cu un medicament, dovedit fără îndoieli ca fiind un medicament ce vindecă tusea. De aceea eu vă pot da cuvântul meu că este în măsură să vă vindece de tuse”. Dr. Wilson a întrebat atunci audienţa: „Ce credeţi? Poate medicamentul acesta să-mi facă bine?” A făcut o pauză, aşteptând răspunsul. Au trecut câteva momente. Liniştea a fost spartă în sfârşit, de vocea unui băieţel care a spus: „Nu, numai în cazul că-l veţi lua!” Copilul avea dreptate. Oricât ar fi medicamentul acela de bun împotriva tusei, beneficiile lui nu vor putea fi simţite – numai în cazul că a fost luat.

Acelaşi lucru este valabil şi despre mântuire – a fi iertat şi a merge în cer. Cu toate că Isus ne-a asigurat toate acestea prin moartea Sa pe cruce, tot ceea ce a realizat El la cruce nu ne va folosi la nimic dacă nu-L primim pe El. Ai crezut tu vreodată tot ce ne spune Biblia despre Isus, şi I-ai
cerut tu să fie mântuitorul tău personal? Adu-ţi aminte, acei „care-L primesc” pe Isus, devin „copiii lui Dumnezeu”. R.W.D.

Neprihănirea lui Cristos

Se dă gratis orişicui;

Se cere numai ne-ndoios

Să crezi în Fiul Tatălui. D.J.D.

Cristos te va primi întotdeauna numai dacă, crezi.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-OCTOMBRIE 2015

 GESTIONAREA MINŢII (4)

„Să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine”

(Romani 12:3)

Iată încă două exemple de gestionare a minţii. La uşa minţii tale bate un gând care spune: „Eşti un om nemaipomenit, lumea e norocoasă că te are”. În mod tipic e exemplul de gând pe care îl acceptăm cu braţele deschise, dar lucrurile nu se fac în mod tipic. Supui gândul puterii lui Hristos şi când scoţi din teacă Sabia Duhului, Cuvântul Său, afli că mândria nu e pe placul lui Dumnezeu. „Să nu aveţi despre voi o părere mai înaltă decât se cuvine”. Oricât ai vrea să îmbrăţişezi o imagine înaltă despre propria ta persoană, nu poţi. Îngădui numai ce îngăduie Hristos. Iată un alt exemplu: de data aceasta e vorba de ispită. Dacă eşti bărbat, gândul vine sub forma unei rochii roşii cu decolteu adânc. Dacă eşti femeie, el vine sub forma unui bărbat bine pe care mereu l-ai admirat. Ispita îţi şopteşte: „E în regulă, amândoi sunteţi nişte adulţi cu vârste legale”. Dacă nu te-ai aşezat sub autoritatea lui Hristos, dai uşa la o parte, dar dacă te-ai aşezat, spui: „Nu te grăbi”. Apoi aduci acest gând provocator înaintea Domnului Isus şi întrebi: „Da sau nu”? Nicăieri nu ni se dă un răspuns mai clar decât în 1 Corinteni 6-7: „Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”. Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El… Cu privire la lucrurile despre care mi-aţi scris, eu cred că este bine ca omul să nu se atingă de femeie. Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei. Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat” (1 Corinteni 6:16-17; 7:1-3). Acum, înarmat cu părerea lui Hristos şi cu sabia Duhului, ce faci? Dacă persoana care te ispiteşte nu este soţul sau soţia ta – îi trânteşti uşa în nas.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

17 Octombrie

2 Cronici 20.14-24

Rugăciunea făcută cu credinţă de Iosafat primeşte un răspuns prompt şi aceasta se întâmplă chiar în public. În numele Domnului, Iahaziel reasigură poporul şi împăra­tul cu privire la voia Lui. Ce mulţi credincioşi aflaţi în pericol au avut de câştigat de atunci încoace, citind asemenea încurajări divine! Să comparăm v.17 cu cuvintele lui Moise pentru Israel când traversau Marea Roşie: „Nu vă temeţi; staţi pe loc şi veţi vedea salvarea Domnului…” (Exod 14.13).Fără să aştepte ca Dumnezeu să fi acţionat, Iosafat şi tot poporul îi aduc laudă şi adorare. Aceasta îl glorifică pe Dumnezeu: credinţa care este în stare mai dinainte nu numai să dea deoparte întreaga tulburare, ci şi să mulţumească anticipativ pentru răspunsul pe care El l-a garantat. Iată o purtare care imită Modelul divin. Înainte să-l învie pe Lazăr în virtutea puterii de la Dumnezeu, Tatăl Său, Isus începe prin a I Se adresa: „Tată, îţi mulţu­mesc că M-ai ascultat” (Ioan 11.41).Ce frumoasă este această închinare celebrată chiar în prezenţa vrăjmaşilor! (vezi Psalmul 23.5). Cei care aduc lauda merg înaintea bărbaţilor înarmaţi. Şi cântarea de triumf intonată dintr-o dată dă, am putea spune, semnalul unei victorii uimitoare, repurtată fără a se da o singură lovitură.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Sâmbătă, 17 Octombrie 2015

… pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeu tău …
Amos 4.12

Merită să faci o călătorie la Viena

Cealaltă grupă sunt aceia care au auzit chemarea lui Dumnezeu de a se întoarce, L-au ascultat şi s-au pocăit cu adevărat. Prin credinţa în Domnul Isus ca Mântuitorul lor, viaţa lor a primit o nouă direcţie. Ei sunt păcătoşi graţiaţi, eliberaţi pentru cer şi potriviţi pentru prezenţa lui Dumnezeu. Despre ei, Biblia spune: „Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus“ (Romani 3.24).De ce fără plată? Pentru că a deveni copil al lui Dumnezeu nu se poate obţine cu niciun preţ al acestei lumi. Preţul este imposibil de plătit. Nici prin fapte bune nu poate fi plătit. Dumnezeu dăruieşte viaţa veşnică fără plată, pentru că Unul a plătit preţul pentru iertare: pe Fiul Său iubit Isus Hristos, „Dumnezeu L-a rânduit să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire“ (Romani 3.25). Prin niciun alt preţ mai mic nu putea fi plătită vina mea şi a ta.Astăzi, Domnul Isus ne mai cheamă: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi“ (Luca 5.31,32). Pe întreg pământul există doar două grupe de oameni: graţiaţi şi păcătoşi pierduţi. O a treia grupă nu există. De care dintre cele două aparţii tu?

Sursa: Meditații primite prin Email